Istoria Partidului National Liberal

PNL sa infiintat ca partid la 24 mai 1875.

Premergator institutionalizarii ca partid politic, miscarea liberala sa constituit in avantpremierea Revolutiei burgheze de la 1848.

In 1835 C.A. Rosetti infiinteaza la Paris “Cercul Democrat Roman”, organizatie liberala, care activa in cercurile revolutionare franceze.
In 1843 se infiinteaza la Bucuresti organizatia “Societatea Literara Fratia”, formatiune care cuprinde miscarea pasoptista din Tara Romaneasca.
La Paris activeaza in 1845 “Societatea Studentilor Romani”, asociatie in care activeaza studenti romani din Tara Romaneasca si Moldova.
In 1848 “Cercul Democrat Roman”, “Societatea Studentilor Romani” si “Societatea Literara Fratia” fuzioneaza intr-o singura formatiune denumita “Fratia”. Dupa esecul Revolutiei de la 1848, revolutionarii romani se regrupeaza la Paris.
In 1857 se introduce votul cenzitar. In parlamentele din Tara Romaneasca si Moldova se formeaza primele grupuri parlamentare liberale.
in 1861 se formeaza gruparea liberal-radicala condusa de C.A. Rosetti si I.C. Bratianu. In 1867 gruparea liberal-radicala Rosetti-Bratianu se institutionalizeaza drept formatiune politica intitulata: “Societatea Amicilor Constitutiunii”.
In 1863 grupurile parlamentare liberale din Moldova si Tara Romaneasca adopta prima platforma politica comuna.
In 1866 apare primul oficios liberal “Romanul”.
In ianuarie 1875 gruparile liberale se unfica intr-un singur partid: PNL.

Principalul concurent politic al PNL era Partidul Conservator.

Partid guvernamental in perioada: 1862-1871, 1876-1888, 1895-1899, 1901-1905, 1907-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927-1928, 1933-1937, 1944-1945, 1991-1992, 1996-2000, 2004-2008.

PNL a fost dizolvat la 30 martie 1938 prin decretul regal al luI Carol II. Reactivat politic la 23. august 1944. PNL si-a incetat activitatea politica la sfarsitul anului 1947.

Presedinti PNL

Ion C. Bratianu 1875-83
C.A. Rosetti, Co-Presedinte 1875-1882
Ion C. Bratianu 1883-1891
Dumitru C. Bratianu 1891-1892
Dimitrie A. Sturdza 1892-1909
Ion I.C. Bratianu 1909-1927
Vintila I.C. Bratianu 1927-1930
I.G. Duca 1930-1933
Constantin I.C. Bratianu 1934-1947
Radu Campeanu 1990-1993
Mircea Ionescu-Quintus 1993-2001
Valeriu Stoica 2001-2002
Theodor Stolojan 2002-2004
Calin Popescu-Tariceanu 2004-2009
Crin Antonescu 2009 -

Disidente 1875-1918:

- Fractiunea Liberala si Independenta, intemeiata la 1869 de profesorul Nicolae Ionescu. FLI adera in 1881 la Partidul Liberalilor Sinceri.
- Partidul Liberalilor Moderati, fondat la 25 ianuarie 1878 de Mihail Kogalniceanu. Avand o influenta redusa adera 1884 in Partidul Liberalilor Sinceri.
- Partidul Liberalilor Sinceri, infiintat la 10 ianuarie 1880 de Gheorghe Vernescu. In martie 1884 se contopeste in Partidul Liberal-Conservator.
- Partidul Liberal-Conservator, infiintat la 17. martie 1884 de Lascar Catargiu si George Vernescu. Platforma politica de centru-dreapta. PLC a fuzionat prin absorbtie in martie 1892 in PNL.
- Partidul Liberal-Democrat, infiintat la 8 noiembrie 1885 de Dumitru C. Bratianu. La 24 martie 1890 fuzioneaza prin absorbtie in PNL.

Fuziuni 1875-1948:

In anul 1900 liderii Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Romania, constituit in 1893, considera ca “Romania este o tara slab dezvoltata, cu un proletariat in formare, si incapabil sa-si asume un rol istoric propriu”, PSDMR a fuzionat prin absorbtie in PNL.
Partidul Taranesc din Basarabia, fondat la 23 august 1918. A fuzionat prin absorbtie la data de 20 ianuarie 1923 in PNL.
Partidul Democrat al Unirii din Bucovina, fondat la 15.09.1919. PDUB a militat pentru integrarea Bucovinei in cadrul Romanie. A fuzionat prin absorbtie la data de 27 ianuarie 1923 in PNL.

Disidente 1918-1948:

- Partidul Muncii, infiintat la 1 mai 1917, drept fractiune de stanga din PNL. Si-a incetat activitatea in decembrie 1918.
- Partidul Liberal-Democrat. Infiintat la 12 noiembrie 1931 de Ioan Th. Florescu. A promovat social-liberalismul. Si-a incetat activitatea la 30 martie 1938.
- Partidul National Liberal – Gheorghe Bratianu. Infiintat la 15 iunie 1930 de Gheorghe Bratianu. Formatiune de centru-dreapta. La 10 ianuarie 1938 fuzioneaza prin absorbtie in PNL.
- Partidul National Liberal – Gheorghe Tatarascu. Infiintat la 15 decembrie 1944 de Gheorghe Tatarascu. Dupa excluderea din PNL in 1938 Gheorghe Tatarascu isi formeaza propria formatiune politica, promovand iesirea Romaniei din razboi si aproprierea Romaniei de URSS. La 26 mai 1944 gruparea Tatatescu realizeaza un acord de colaborare cu PCR. La 6 martie 1945 gruparea Tatarescu participa la guvernul Petru Groza. La 23 februarie 1946 Partidul Nationalist Democrat fuzioneaza prin absorbtie in PNL-Tatarascu. Tatarascu devine Ministru de Externe al Romaniei. Activitatea politica al gruparii Tatarascu este interzisa in mai 1948.

La 8 noiembrie 1944 se desfasoara manifestatia anti-comunista si anti-totalitara ale partidelor istorice: PNL si PNTCD. Manifestatie oprimata de catre fortele de ordine.

30 noiembrie 1946. PNL participa la alegerile parlamentare. Conform rezultatelor oficiale PNL obtine 3,7%. In urma masurilor represive ale guvernului Groza PNL si-a incetat activitatea politica in mai 1948.

Rezultate electorale 1919-1946:

Sistem electoral majoritar, bonus electoral pentru partidele care insumau procentul de 40%. Corpul electoral cuprindeau populatia masculina. Majoratul se obtinea la 21 de ani.

Parlamentare 11/1919: 18,13% (#3) MO% *
Parlamentare 05/1920: 2,44%% (#7) MO% *
Parlamentare 03/1922: 61,52% (#1) MO% *
Parlamentare 05/1926: 7,52% (#3) VVEO% **
Parlamentare 07/1927: 62,72% (#1) VVEO% **
Parlamentare 12/1928: 6,67% (#3) VVEO% **
Parlamentare 06/1931: 48,86% (#1) Alianta „Uniunea Nationala“ VVEO% **
Parlamentare 07/1932: 14,04% (#2) VVEO% **
Parlamentare 12/1933: 52,01% (#1) VVEO% **
Parlamentare 11/1937: 36,46% (#1) VVEO% **
Parlamentare 11/1946: 3,70% (#2) VVEO% ***

Index:
*MO% = Mandate obtinute
**VVEO% = Voturi valabil exprimate
***Parlamentare 11/1946, conform rezultatelor oficiale PNL a obtinut 3,70% din voturile valabil exprimate. Conform altor surse scorul obtinut de PNL era de 25%.

Concurentii electorali al PNL erau Partidul Poporului si Partidul National Taranist.

Cronica 1989 – prezent

La 22 decembrie 1989 un grup de vechi membri liberali, printre care Nicolae Enescu, Ionel V. Sandulescu, Dan Amedeo Larazescu si Sorin Botez au alcatuit un Comitet de Initiativa pentru reinfiintarea partidului. TMB a oficializat reaparitia PNL la 15 ianuarie 1990. Presedinte: Radu Campeanu. Membri fondatori: Ioana Bratianu, Sanda Tatarascu, Virgil Manescu, Barbu Negoescu, Serban Orascu, Radu Valsarascu, Dinu Zamfirescu.

PNL a facut parte din CPUN unde avea trei reprezentanti: Radu Campeanu, Ionel V. Sandulescu, Dan Amadeo Lazarescu.

Primul Congres se desfasoara la 31 martie 1990 unde de adopta Statutul, Programul si se aleg organele de conducere: Radu Campeanu – Presedinte, Prim-Vicepresedinte Ionel V. Sandulescu, Vicepresedinti: Dan Amedeo Lazarescu, Nicolae Enescu, Sorin Botez. Secretari-executivi: Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru.

Alegeri parlamentare 1990: 6,41% Camera Deputatilor, 7,06% Senat. (#3)
Alegeri prezidentiale 1990: Radu Campeanu, 10,64% (#2)

La 12 iulie 1990 se formeaza gruparea Aripa Tinara: Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru, Radu Boroianu, Gelu Nate, Viorel Catarama, Horia Mircea Rusu. Fractiune care urmeaza sa formeze la 23 iulie 1990 PNL-AT.

In octombrie 1990 PNL a absorbit Partidul Socialist Liberal, condus de avocatul Niculae Cerveni, care a devenit vice-presedintele PNL.

La 15 decembrie 1990 PNL a participat alaturi de PNTCD, PAC, PER, MER, PSDR si UDMR la constituirea Conventiei Nationale pentru Instaurarea Democratiei CNID, alianta politica transforamta la 26 noiembrie 1991 in Conventia Democratica din Romania CDR.

Din 16 octombrie 1991 PNL a detinut in guvernul Stolojan portofoliile Justitie (Mircea Ionescu-Quintus), Economie si Finante (George Danielescu), Administratie Publica Locala (Mircea Vaida) si 7 secretariate de stat.

PNL participa in februarie 1992 la alegerile locale, obtinand 3,43% din mandatele obtinute pe listele CDR (24,30%). Muncipiul Bucuresti este condus de liberalul Crin Halaicu.

La 11 aprilie PNL 1992 paraseste CDR. Un grup disident condus de Niculae Cerveni infiinteaza PNL-Conventia Democrata.

La 7 iulie 1992 Delegatia Permanenta a PNL confirma participarea in alegerile parlamentare prin forte proprii. Slogan electoral: “Prin Noi Insine”. Fostul Suveran al Romaniei, Mihai I. este propus drept candidat prezidential al PNL. Propunerea este refuzata de catre fostul suveran.

Alegeri parlamentare 1992. PNL obtine 2,63% pentru Camera Deputatilor, 2,67% la Senat . Esecul a determinat formarea in cadrul partidului a Grupului de Reforma Morala si Politica a PNL, fractiune condusa de avocatul Valeriu Stoica. Conducerea PNL hotareste excluderea GRMP.

Congresul PNL de la Brasov din 26-28 februarie 1993 adopta comasarea cu Noul Partid Liberal si alege o noua conducere. Mircea Ionescu Quintus este ales Presedinte PNL. Vice-Presedinti: Radu Campeanu, Viorel Catarama.

La 5 februarie 1994 gruparea Campeanu isi revendica conducerea PNL organizand un congres la Bucuresti. Congresul este declarat nestatutar si astfel Radu Campeanu paraseste PNL, constituind la 9 mai 1995 un nou partid: PNL-Campeanu.

Leviathanul si Clauza de Solidaritate al Tratatului de la Lissabona

Marti, 1 decembrie 2009 Tratatul de la Lissabona devine a doua Constitutie a Romaniei si implicit road-mapul administrativ al Romaniei euro-atlantice.

Traian Basescu a uitat sa intrebe electoratul roman daca este de acord sau nu cu prevederiile Tratatului de la Lissabona.

Sunt cunoscute normele constitutionale ale acestui Tratat? Oare se percepe faptul ca legislatia si jurisprudenta europeana devine litera de lege in Romania?

Independenta fiscala ne-am pierdut-o prin acordul FMI. Independenta statala este calibrata la structuriile euro-atlantice. In cazuri de avarie democratica Tratatul de la Lissabone prevede urmatoarele:

„TITLUL VII

CLAUZA DE SOLIDARITATE

ARTICOLUL 188 R

(1) Uniunea şi statele sale membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om. Uniunea mobilizează toate instrumentele de care dispune, inclusiv mijloacele militare puse la dispoziţie de statele membre, pentru:

(a)

- prevenirea ameninţării teroriste pe teritoriul statelor membre;

- protejarea instituţiilor democratice şi a populaţiei civile de un eventual atac terorist;

- acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unui atac terorist;

(b)

acordarea de asistenţă unui stat membru pe teritoriul acestuia, la solicitarea autorităţilor sale politice, în cazul unei catastrofe naturale sau provocate de om.

(2)

În cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist sau este victima unui catastrofe naturale ori provocate de om, celelalte state membre îi oferă asistență la solicitarea autorităţilor politice ale acestuia.

În acest scop, statele membre se coordonează în cadrul Consiliului.

(3)

Modalitățile de punere în aplicare de către Uniune a prezentei clauze de solidaritate sunt definite printr-o decizie adoptată de Consiliu, la propunerea comună a Comisiei şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

În cazul în care această decizie are implicaţii în domeniul apărării, Consiliul hotărăşte în conformitate cu articolul 15b alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Parlamentul European este informat.

Concluzie: Prin Tratatul de la Lissabona starea de avarie democratica este reglementata politic si administrativ prin Clauza de Solidaritate. Actorii politici ai acestui proces sunt Consiliul, statele membre si Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate. Parlamentul European este informat numai in cazul unor masuri militare.

Sursa: http://eur-lex.europa.eu/ro/index.htm

The Great Dictator (Chaplin 1940) Adenoid Hynkel

Ora de foc – 25 noiembrie 2009

Efectul de tavalug, Marius Ghilezan

Biroul Politic al PNL a hotărît în unanimitate susţinerea lui Mircea Geoană în turul al doilea. Candidatul PSD la preşedinţie a fost de acord cu semnarea unui acord politic pentru desemnarea lui Klaus Johannis ca premier al noii majorităţi parlamentare. Traian Băsescu, după ce a curtat, o seară, partida liberală, s-a întors împotrivă-i, la doar cîteva ceasuri, cu surlele şi trîmbiţele din dotare. Acum zice că românul este singurul său aliat. E clar că referendumul nu a fost decît o găselniţă electorală, pentru a ascunde adevăratele probleme ale românilor.  Cîţi dintre alegătorii care au spus „da“ la întrebările lui Băsescu ştiu că efectul constituţional e aproape zero? Alegătorul se simte şi el implicat. Dar nu numai interesul faţă de referendum l-a adus pe român la vot, ci disperarea. Faptul că prezenţa la urne a fost peste aşteptări se datorează unei campanii mai vii, animate în primul rînd de actualul preşedinte şi mai apoi de Crin Antonescu.  

Aproape două milioane de români au ales un altfel de politician. Liberalul a reuşit să coaguleze o mare parte a electoratului urban. Oferta sa a prins mai ales la tineri. Cozile întregi de la secţiile de votare din zonele studenţeşti au evidenţiat pofta lor de exprimare. Dar cum vor fi aceştia reprezentaţi în turul al doilea?

Studiind profilul alegătorilor, am constatat o mutare a preferinţelor celor din mediul urban de la Băsescu către Crin Antonescu. Cel care cîştiga în 2004, mai ales cu sprijinul oraşelor, acum este preferatul electoratului sătesc. A luat din bazinul lui Ion Iliescu şi acum porneşte Intifada împotriva sa.

Mesajele coaliţiei anti-Băsescu se concentrează pe soluţia Johannis, în cazul în care va cîştiga Mircea Geoană. Interesant este ce se va întîmpla cu cele aproximativ două milioane de voturi care, în primul tur, au fost clar împotriva politicii de tip Băsescu sau Geoană.

Cei care nici nu-l băgau în seamă pe Crin Antonescu acum îi scriu epistole, pamflete, comentarii critice, crezînd că-l desfiinţează, dar, de fapt, îi amplifică discursul. Electoratul anti-Băsescu, informat şi educat, ştie care e diferenţa dintre manipulare şi discurs politic, dintre intenţie şi camuflaj, diversiune şi pragmatism.  

Un recent sondaj arată o creştere a lui Mircea Geoană. E un efect de gathering specific celui care vine din urmă, mai ales cînd populaţia e sătulă de administraţie.

Băsescu nu luptă într-adevăr contra clasei politice. Asta sesizează orice alegător căruia, el, împreună cu aparatul de propagandă, i se adresează.  Expresii de genul „coaliţia Grivco“, „Alianţa lui Voiculescu“ nu mai prind. Johannis ar fi fost bun dacă era candidat din partea PD-L. Dacă îl susţin adversarii săi, nu mai e bun. De rîsul curcii.

Candidatul portocaliu, în criză de idei şi de mesaje, continuă tiradele contra clasei politice. Orice om pe care-l doreşte de partea sa, alegător liberal, sigur pe situaţia lui financiară şi care are opinii proprii, nu crede în antiparlamentarismul său de paradă sau de pradă. Ghinion, Băsescu!

Un astfel de alegător ştie că preşedintele şi-a luat o haină de împrumut pe care o va azvîrli după alegeri, aşa cum a mai făcut şi cu alte teme. Că Johannis nu e bun, că e susţinut de Iliescu, Năstase, Geoană, dar ar fi fost mai bun dacă era promovat de Udrea, Ridzi sau Videanu?  

Blaga a pierdut în Bucureşti şi pentru că, sfătuit prost de fundamentaliştii săi ideologici, s-a asociat Pieţei Universităţii. Cînd, orice om bine informat, aşa cum e majoritatea lumii bucureştene, ştie că la acea vreme „Buldogul“ era şef de vamă. Cu ce e mai apropiat Traian Băsescu de spiritul contestar al manifestaţiei maraton din Bucureştiul anului 1990, decît Mircea Geoană? Nu erau amîndoi sub pulpana lui Ion Iliescu?

Tristeţe mare prin Modrogan. S-au uscat ideile, precum vrejurile de fasole, toamna. Prin publicaţiile aservite, învîrtitul morilor de cuvinte cu mesajele prezidenţiale nu va avea nici un efect. Cei convinşi de corectitudinea administraţiei actuale s-au exprimat deja. Restul a fost împotrivă. Se mai întoarce cineva din electoratul pierdut? Orice ageamiu în domeniul strategiilor electorale ştie că nu.  

Vine tăvălugul şi mulţi îşi vor pierde sinecurile călduţe. De aia e aşa un iureş propagandistic în favoarea preşedintelui. Eu cred că, vrînd să facă bine, intelectualii săi îi fac mai mult rău. Cu ce e mai credibil Sever Voinescu decît Victor Ponta?

În perioada electorală ce va urma, dosariada şi urmăririle adversarilor, prin Serviciile Secrete, vor continua. Vom afla lucruri noi despre Mircea Geoană sau soacra sa ţărănistă. Ce nu înţeleg ideologii din casa Lupeascăi e că Mircea Geoană nu e decît un simbol al răzbunării. Mai ales a celor care s-au fript în 2004, crezînd în bazaconia „trăitului bine“. Şi, în 1996, putea fi pusă şi o matrioşcă în locul lui Constantinescu, fiindcă tot ar fi cîştigat.

Deontologii ar trebui să ştie efectul de tăvălug. Dacă nu-l ştiu, îl vor afla de Moş Nicolae. Cu cît potenţează lupta, cu atît va spori îndîrjirea votului negativ.  Să nu vină după să îmi spună că nu i-am avertizat.

Sursa: http://www.observatorcultural.ro

Proclamaţia de la Timişoara

Nota:

Propun ca congresul de constituire al Aliantei Dreptei, al Aliantei PNL-PNTCD sa se desfasoare la Timisoara, iar Proclamatia de la Timisoara sa figureze drept preambul al acestei aliante politice. Timisoara=Oras martir=Cetatea Dreptei

—

Populaţia oraşului Timişoara a fost iniţiatoarea Revoluţiei române. Între 16 şi 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singură, un înverşunat război cu unul dintre cele mai puternice şi mai odioase sisteme represive din lume. A fost o încleştare cumplită pe care noi, timişorenii, o cunoaştem la adevăratele ei proporţii.

De-o parte populaţia neînarmată, de cealaltă parte Securitatea, Miliţia, Armata şi trupele zeloase de activişti ai partidului. Toate metodele şi mijloacele de reprimare s-au dovedit însă neputincioase în faţa dorinţei de libertate a timişorenilor si hotarârii lor de a învinge. Nici arestările, nici molestările, nici chiar asasinatele în masă nu i-au putut opri. Fiecare glonţ tras a adus pe baricadele Revoluţiei alţi o sută de luptători. Şi am învins.

În 20 decembrie 1989, Timişoara a intrat definitiv în stăpânirea populaţiei, transformându-se într-un oraş liber, în marea închisoare care devenise, în acele zile, România.

Din acea zi, întreaga activitate din oraş a fost condusă, de la tribuna din Piaţa Operei, de Frontul Democrat Român, exponent în acel moment al Revoluţiei de la Timişoara.

În acea zi, armata a fraternizat cu demonstranţii, hotărând să apere împreună cu ei victoria obţinută. În 21 decembrie, în Piaţa Operei, peste o sută de mii de glasuri scandau: “Suntem gata sa murim!” O serie de fapte întâmplate în România îndeosebi după 28 ianuarie 1990, vin în contradicţie cu idealurile Revoluţiei de la Timişoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice româneşti de catre mass-media centrală, decât parţial şi confuz. În asemenea condiţii, noi, participanţii nemijlociţi la toate evenimentele dintre 16 şi 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiţi să explicăm întregii naţiuni pentru ce au pornit timişorenii Revoluţia, pentru ce au luptat şi mulţi şi-au jertfit viaţa, pentru ce suntem în continuare hotărâţi să luptam cu orice preţ şi împotriva oricui, până la victoria deplină.

1. Revoluţia de la Timişoara a fost încă din primele ei ore, nu doar anticeauşista ci şi categoric anticomunista. În toate zilele Revoluţiei s-a scandat, de sute de ori: “Jos comunismul!”. În consens cu aspiraţia sutelor de milioane de oameni din Estul Europei, am cerut şi noi abolirea imediată a acestui sistem social totalitar şi falimentar. Idealul Revoluţiei noastre a fost şi a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democraţiei şi civilizaţie euro­pene.

2. La Revoluţia de la Timişoara au participat toate categoriile sociale. Pe străzile Timişoarei au căzut, seceraţi de gloanţe, unul lângă altul, muncitori, intelectuali, funcţionari, studenţi, elevi, copii şi chiar locuitori ai satelor, veniţi în sprijinul Revoluţiei. Suntem categoric împotriva tehnicii, tipic comuniste, de dominaţie prin învrăjbirea claselor şi categoriilor sociale. Pe temeiul ideologiei “luptei de clasă” s-au urcat la putere bolşevicii în 1917, pe acelaşi temei, nomenclatura comunista română a instigat după 1944 o clasă socială împotrivă alteia, a dezbinat societatea pentru a o supune mai uşor terorii. Avertizăm împotriva pericolului repetării acestei triste istorii şi chemăm muncitorii, intelectualii, studenţii, ţăranii şi toate categoriile sociale la un dialog civilizat şi constructiv, pentru a reface neîntârziat unitatea din timpul Revoluţiei. Trebuie plecat de la realitatea ca toate aceste categorii sociale au fost oprimate în regimul comunist şi nici una nu doreşte astăzi răul celorlalte.

3. La Revoluţia de la Timişoara au luat parte oameni din toate categoriile de vârstă. Chiar dacă tineretul a fost preponderent, este drept să recunoaştem că oameni de toate vârstele s-au bătut cu aceeaşi dârzenie pentru cauza Revoluţiei. Lista victimelor, deşi incompletă, este o dovadă în acest sens.

4. Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi şi membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în oraşul nostru paşnic, în buna înţelegere. Timişoara este un oraş românesc şi european, în care na­ţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul. Invităm pe toţi şovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timişoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranţei şi al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casa a Europei.

5. Încă în data de 16 decembrie, din primele ore ale Revoluţiei, una dintre lozincile cele mai des scandate a fost: “Vrem alegeri libere!” Ideea pluralismului a fost şi a rămas una dintre cele mai scumpe timişorenilor. Suntem convinşi că fără partide politice puternice nu poate exista o democraţie autentică, de tip european. Cu excepţia celor extremiste, de stânga sau de dreapta, toate partidele au drept la existenţă în cetatea Timişoarei. În oraşul nostru nu au fost atacate şi devastate sediile partidelor politice, nici unul dintre membrii acestora nu a fost ameninţat, insultat sau calomniat. Membrii partidelor politice sunt concetăţenii noştri, sunt colegii noştri de muncă, sunt prietenii noştri care au opinii politice. Democraţia europeană înseamnă libera exprimare a opiniilor politice, dialogul civilizat între exponenţii lor şi competiţia loială pentru cucerirea adeziunii politice şi, implicit, a puterii de stat. Am fi acceptat în sistemul democraţiei româneşti şi Partidul Comunist Român, daca el nu ar fi fost compromis total şi definitiv de către nomenclatura sa, degenerând în fascism roşu. În ţările est europene în care partidele comuniste şi-au păstrat minima decenţă, societatea le contestă în principiu, dar le tolerează în fapt. La noi, partidul comunist a ajuns însa până la genocid, şi prin aceasta s-a autoexclus din societate. Nu-l vom tolera nici în principiu, nici în fapt, indiferent sub ce denumire ar încerca să renască.

6. După patru decenii de educaţie şi propagandă exclusiv comunistă, există în conştiinţa tuturor românilor prejudecăţi aparţinând acestei ideologii. Existenţa lor nu este o vină pentru purtător. Manipularea lor, însă, de către grupuri interesate în renaşterea comunismului şi reinstaurarea lui la putere este un act contrarevoluţionar. Pe lista de lozinci, multiplicată la xerox şi împărţită în 28 ianuarie, demonstranţilor din Piaţa Banu Manta din Bucureşti, se aflau şi slogane vechi de 45 de ani. Identificarea, de pildă, a partidelor “istorice” cu partide vânzătoare de ţară este un astfel de slogan şi constituie o calomnie. Dimpotrivă, activiştii comunişti de acum 45 de ani, dintre care unii au şi astăzi funcţii importante în conducerea ţării, se fac vinovaţi de trădarea României şi aservirea ei URSS-ului. Ei sunt cei care scandau atunci: “Stalin şi poporul rus, libertate ne-au adus!” şi nu membrii partidelor “istorice”. Aceştia din urmă s-au opus transformării României într-un satelit al Moscovei şi unii au plătit cu viaţa această îndrăzneală. Se impune redactarea de urgenţă a unei scurte, dar corecte, istorii a perioadei 1944-1950 şi difuzarea ei în tiraje de masă.

7. Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR-ului. Prezenţa acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică. I-am fi acceptat poate în urma cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pârvulescu şi ar fi răsturnat clanul dictatorial. Dar n-au făcut-o, deşi aveau şi prilejul, şi funcţii importante, care le acordau prerogative. Dimpotrivă, unii chiar au ascultat de ordinul dictatorului de a-l huli pe dizident. Laşitatea lor din 1979 ne-a costat încă zece ani de dictatura, cei mai grei din toata perioada, plus un genocid dureros.

8. Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la sta­bilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesa­ră. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să in­terzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie să le ofere un Preşedinte. Propunem reducerea prerogativelor acestei funcţii, după modelul multor ţări civilizate ale lumii. Astfel, pentru demnitatea de Preşedinte al României ar putea candida şi personalităţi marcante ale vieţii culturale şi ştiinţifice, fără o experienţă politică deosebită. Tot în acest context, propunem ca prima legislatură să fie de numai doi ani, timp necesar întăririi instituţiilor democratice şi clarificării poziţiei ideologice a fiecăruia dintre multele partide apărute. De-abia atunci am putea face o alegere în cunoştinţa de cauză, cu cărţile pe faţă.

9. Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale. Pentru acestea era suficientă o grevă. Suntem toţi nemulţumiţi de sistemul de salarizare, există şi în Timişoara categorii de muncitori care lucrează în condiţii extrem de grele şi sunt prost plătiţi (vezi, de pildă, cazul celor ce muncesc în turnătorii sau în industria detergenţilor), şi, totuşi, nici un colectiv nu a făcut grevă pentru mărirea lefurilor şi nu şi-a trimis delegaţi să trateze cu guvernul revendicări materiale exclusive. Majoritatea timişorenilor ştiu ceea ce toţi economiştii se străduie în aceste zile să aducă ţării la cunoştinţă: mărirea în acest moment a salariilor ar declanşa automat inflaţia, aşa cum s-a întâmplat în unele state est europene. Iar inflaţia odată pornită, sunt necesari ani de eforturi pentru a o stopa.

Numai creşterea producţiei, deci a cantităţii de marfă aflată pe piaţa va permite, în paralel, creşterea generală a nivelului de salarizare. În plus, pentru bugetul sărac al României, prioritare trebuie să fie acum cheltuielile destinate restabilizării unui nivel minim de civilizaţie. Se impun, de pilda, investiţii urgente în domeniul asistenţei medicale şi salubrităţii.

10. Deşi milităm pentru reeuropenizarea României, nu dorim copierea sistemelor capitaliste occidentale, care îşi au neajunsurile şi inechităţile lor. Suntem însă categoric în favoarea ideii de iniţiativă particulară. Fundamentul economic al totalitarismului a fost atotputernicia proprietăţii de stat. Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic. S-au găsit însă şi voci care, în spirit comunist, să asimileze iniţiativa privată cu “exploatarea” şi pericolul catastrofei de a apare oameni bogaţi. Se speculează în acest sens invidia leneşului şi teama de muncă a fostului privilegiat din întreprinderile comuniste. Dovada ca timişorenii nu se tem de privatizare este faptul că mai multe întreprinderi şi-au anunţat deja intenţia de a se transforma în Societăţi anonime pe acţiuni. Pentru ca aceste acţiuni să fie totuşi cumpărate pe bani curaţi, ar trebui înfiinţate în fiecare oraş comisii de inventariere a averilor foştilor privilegiaţi ai puterii, corupţiei şi penuriei. De asemenea, acţiunile unei întreprinderi se cuvin oferite spre cumpărare în primul rând lucrătorilor ei. Considerăm constructivă ideea, mai radicală, a privatizării prin împroprietărirea tuturor lucrătorilor unei întreprinderi cu un număr egal de acţiuni, statul urmând să păstreze numai acel procent de fonduri care să-i asigure controlul activităţii. În felul acesta, s-ar oferi tuturor lucrătorilor şanse egale de prosperitate. Dacă cei leneşi şi-ar pierde şansa, nu s-ar putea totuşi plânge de discriminare.

11. Timişoara este hotărâtă să ia în serios şi să se folosească de principiul descentralizării economice şi administrative. S-a şi propus experimentarea în judeţul Timiş a unui model de economie de piaţă, pornind de la capacităţile sale puternice şi de la competenţa specialişti­lor de care dispune. Pentru atragerea mai uşoară şi mai rapidă a capitalului străin, îndeosebi sub forma de tehnologie şi materii prime speciale, şi pentru crearea de societăţi mixte, cerem şi pe această cale înfiinţarea la Timişoara a unei filiale a Băncii de Comerţ Exterior. O parte din câştigurile în valută ale părţii române din aceste societăţi mixte va intra în salariile muncitorilor, într-un procent ce va fi negociat, de la caz la caz, cu liderii sindicali. Plata unei părţi din salariu în valuta va asigura o buna cointeresare materială a muncitorilor. În plus, paşapoartele nu vor mai fi carnete bune doar de ţinut în sertar. O altă consecinţă pozitivă ar fi scăderea cursului valutar la bursa liberă, ceea ce ar atrage după sine creşterea imediată a nivelului de trai.

12. După căderea dictaturii au fost invitaţi în ţară toţi românii plecaţi în exil, pentru a pune umărul la reconstrucţia României. Unii s-au întors, alţii şi-au anunţat intenţia de o face. Din păcate, instigaţi de forţe obscure, s-au găsit şi oameni care să hulească pe exilaţii reîntorşi, să-i califice trădători, să-i întrebe tendenţios ce au mâncat în ultimii zece ani. Este o atitudine care nu ne face cinste. În disperarea care ne-a stăpânit în ultimii patruzeci de ani, poate că nu a fost român căruia să nu-i fie trecut prin minte, măcar o dată, să scape de mizerie luând calea exilului. Mulţi dintre românii aflaţi astăzi departe de ţară au plecat după persecuţii politice şi chiar după ani grei de închisoare. Ar fi ruşinos din partea noastră să-i hulim şi noi cu vorbele activiştilor comunişti de odinioară. Exilul românesc înseamnă sute de profesori eminenţi care predau la cele mai mari universităţi din lume, mii de specialişti preţuiţi la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificaţi în tehnologiile cele mai avansate. Să fim mândri de ei şi să transformam răul în bine, făcând din trista şi dureroasa diaspora românească o forţă înnoitoare pentru România. Timişoara îi aşteaptă cu dragoste pe toţi exilaţii români. Sunt compatrioţii noştri şi, azi mai mult ca niciodată, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor şi chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreagă numai după ce se reintegrează în ea cultura din exil.

13. Nu suntem de acord cu stabilirea zilei de 22 decembrie ca zi naţională a României. În felul acesta se eternizează persoana dictatorului, de fiecare dată sărbătorindu-se un număr de ani de la căderea lui. În majoritatea ţărilor care şi-au legat ziua naţională de o revoluţie, ziua aleasă este cea a declanşării revoluţionare, fiind astfel glorificat curajul poporului român de a se ridica la luptă. Un singur exemplu: ziua naţională a Franţei este 14 iulie, ziua când, în 1789, a început Marea Revoluţie franceză prin dărâmarea Bastiliei. În consecinţă, cerem instituirea zilei de 16 decembrie ca zi naţională a României. Astfel, copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri vor celebra curajul poporului de a înfrunta opresiunea, şi nu căderea unui tiran nemernic. Cu excepţia ziarului România Liberă, presa, radioul şi televiziunea din Bucureşti. Evenimentele comentate ca revoluţionare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinăm cu pietate în faţa eroilor bucureşteni, ca şi în faţa eroilor din Lugoj, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Cluj, Arad, Reşiţa şi din toate celelalte oraşe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare şi ne revolta însa politica centrală de minimalizare a Revoluţiei noastre, evident şi prin efortul de diminuare a numărului morţilor. Noi am fost pe străzile Timişoarei în zilele Revoluţiei şi ştim că numărul lor este mai mare decât cel anunţat oficial. Îi asigurăm însă pe acei care astăzi tăinuiesc adevărul că nu vom înceta lupta până când nu vor fi aduşi în fata instanţei, în calitate de complici la genocid. Aceasta Proclamaţie s-a născut din necesitatea de aduce la cunoştinţa naţiunii române ade­văratele idealuri ale Revoluţiei de la Timişoara. A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă şi nu doar anticeauşistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activişti comunişti din rândurile doi şi trei să treacă în frunte şi unul din participanţii la genocid să fie numit de către aceştia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea socială şi naţională, cultul personalităţii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, ameninţările telefonice şi scrise şi toate celelalte metode comuniste de constrângere să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere pasivitate în numele stabilităţii sociale. Aceasta Proclamaţie se adresează în primul rând celor care au primit revoluţia cadou şi se miră de ce suntem nemulţumiţi, de vreme ce dictatura a căzut, s-au abrogat o serie de legi proaste şi a mai apărut şi câte ceva în prăvălii. Acum ştiu de ce suntem nemulţumiţi: nu acesta a fost idealul Revoluţiei de la Timisoara. Noi, autorii acestei Proclamaţii, participanţi la evenimentele dintre16 şi 22 decembrie 1989, nu consideram Revoluţia încheiată. O vom continua paşnic, dar ferm. După ce am înfruntat şi am învins, fără ajutorul nimănui, unul dintre cele mai puternice sisteme represive din lume, nimeni şi nimic nu ne mai poate intimida.

Timişoara 11 martie 1990

Sursa: “http://ro.wikisource.org/wiki/Proclama%C5%A3ia_de_la_Timi%C5%9Foara“

Democratia defecta vs Democratia consensuala

In orice tara civilizata cultura politica se calibreaza prin dialog si consens. Noi traim de cinci ani intr-un razboi civil romano-roman antrenat, provocat si sustinut de Traian Basescu.

PNL este unicul partid de Dreapta. PSD este unicul partid de Stanga. Intr-o tara normala, aceste doua partide s-ar alterna la guvernare si ar forma Guvernul, respectiv Opozitia.

Romania anului 2009 este macinata de lupte oarbe intre armate de cruciati, papushate si manipulate de Khmerii portocalii. Romania anului 2009 este pe plan international izolata si va intra, in cazul realegerii lui Traian Basescu, in grupa tarilor bananiere subdezvoltate si asistate economic prin ajutoare dispecerate de organizatii umanitare gen Care International.

Romania anului 2009 se afla in pragul colapsului economic.

Din aceste motive si luand in calcul ratiuniile consensului national, sustin candidatul comun al PSD-PC si al PNL Mircea Geoana in turul 2 al alegerilor prezidentiale.

In Uniunea Europeana partidele liberale sunt partide de coalitii. Coalitiile alterneaza si functioneaza cu parteneri diferiti si se calibreaza pe principiul consensului politic. Doua exemple: In Germania, Liberalii (FDP.de) sunt parteneri de coalitie ai Uniunii Crestindemocrate. In Irlanda, Liberalii (Fianna Fail) sunt parteneri de coalitie cu Ecologistii. Liberalismul se subsumeaza prin flexibilitate si ratiuniile Realpolitikului.

Pe termen scurt, mediu si lung coalitia PSD-PC, PNL, UMDR are sanse sa reformeze din temelii democratia defecta din Romania.

In finalul acestui proces Romania poate deveni o democratie consolidata, o democratie consensuala.

In culoarul doctrinar de Dreapta, Alianta PNL-PNTCD (ma refer in mod explicit la partidul condus de Radu Sarbu, si nu la colaborationistii papushati de Marian Milut) ii revine datoria sa se consolideze si sa se calibreze doctrinar pentru a parcurge cu succes ciclul electoral 2012-14.

Coalitia Curcubeu formata din PSD-PC, PNL si UDMR reflecta insusi spectrul politic dominant din Parlamentul European: PSD si PC sunt membri ai fractiunii socialiste si democrate, UMDR este membru ai fractiunii populare si PNL este membru activ al grupului parlamentar liberal ALDE din Parlamentul European.

Guvernul PSD+PC, PNL, UDMR condus de Klaus Johannis va avea o larga deschidere si rezonanta pozitiva in cancelariile occidentale.

La 6 decembrie 2009 simpatizantii si membrii Partidului National Liberal, simpatizantii si membrii Partidului National Taranesc Crestindemocrat, simpatizatii Aliantei Civice, simpatizantii Conventei Democrate din Romania, simpatizantii si activistii Revolutiei Bunului Simt au o singura optiune: Mircea Geoana Presedinte, un premier Klaus Johannis si o guvernare liberala sustinuta de Partidul National Liberal.

Garantii acestui model politic sunt Mircea Geoana, Crin Antonescu si Klaus Johannis.

Partidul National Liberal a avut intotdeauna datoria sa gestioneze si sa guverneze Romania. Partidul National Liberal a guvernat Romania postdecembrista in 1991-92, 1996-2000 si 2004-08, cu parteneri doctrinari diferiti si obtinand succese vizibile si notabile: crestere economica fara precedent si integrare euro-atlantica.

La 6 decembrie Romania are de ales intre haos, anarhie si saracie sau guvernare responsabila, reforma institutionala, redresare economica si reafirmare in structuriile euro-atlantice.

Totul pentru Tara, Nimic pentru Noi!

Declaratie al candidatului comun PSD+PC si PNL in turul doi al alegerilor prezidentiale

Candidatul Alianţei PSD+PC la preşedinţie, Mircea Geoană, a subliniat, miercuri, la semnarea acordului dintre PSD şi PNL, că acest gest reprezintă catalizarea forţelor şi energiilor pozitive ale ţării, pentru un nou mod de a face politică şi pentru ieşirea din criză.

Preşedintele PSD şi preşedintele PNL au semnat un acord politic prin care cele două partide formează  o majoritate care să îl susţină pe Mircea Geoană  în turul doi al alegerilor prezidenţiale şi pe Klaus Iohannis pentru a conduce viitorul Guvern.

Mircea Geoană a remarcat că decizia PSD şi PNL reprezintă un pas important pentru asigurarea stabilităţii politice în România.

„Cred cu tărie că în acest moment forţele pozitive din societate, forţele politice mature şi democratice, trebuie să îşi adune eforturile pentru a putea să instalăm un guvern cu Klaus Iohannis premier până la Crăciun şi, în conformitate cu acordul politic semnat, să reuşim ieşirea din criză cât mai repede”, a afirmat candidatul comun al PSD+PC şi PNL în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Mircea Geoană a arătat că acordul comun dintre PNL şi PSD reprezintă o declaraţii de principii pentru ţară, principii în care atât el, cât şi partenerul lui, Crin Antonescu, cred cu tărie.

Preşedintele PSD a explicat că viitoarea guvernare va avea la bază o îmbinare a echităţii şi solidarităţii sociale cu principiile dinamice cu accente liberale, un model care a fost aplicat cu succes de lideri emblematici ai democraţiei, Tony Blair şi Bill Clinton.

„Ceea ce am semnat astăzi nu reprezintă o formă de troc politic, nu asistăm la vânzare de voturi, ci la catalizarea energiilor pozitive ale acestei naţiuni, după cinci ani de tensiune şi de scandal, şi reprezintă unirea forţelor care vor mişca România în direcţia bună”, a subliniat Mircea Geoană.

Candidatul PSD+PC şi PNL a explicat că, împreună cu Crin Antonescu, vor garanta un nou mod de a face politică în România.

„Acest gest mă obligă  şi mă onorează. Aş vrea ca, după atâţia ani de viaţă politică învolburată în România, de promisiuni neonorate, să vă spun, domnule Antonescu, că sunt absolut hotărât ca acest acord să depăşească cadrul unei simple înţelegeri politice. Aici semnăm o declaraţie de principii pentru ţară, semnăm un parteneriat între oameni care cred în valorile democraţiei, care cred în valorile solidarităţii sociale şi ale dinamismului economic”, a subliniat Mircea Geoană.

Partenerul candidatului PSD+PC la semnarea acestui acord, Crin Antonescu, a accentuat faptul că interesul naţional îl reprezin îndepărtarea lui Traian Băsescu şi alegerea unui preşedinte care să asigure echilibrul între puterile statului.

Sursa: http://www.mirceageoana.ro/

Mesajul Presedintelui PNL fondator 1990 Radu Campeanu

Domnul Radu Câmpeanu, preşedintele refondator al PNL, a declarat, ieri, că,  după o suferinţă în spital, a ţinut să vină la şedinţa conducerii lărgite a partidului, să-l felicite pe Crin Antonescu şi să recomande, cu tărie, votul contra lui Băsescu în turul al doilea.

Mesajul domnului Câmpeanu este de mare forţă, politică şi morală. El are toate autoritatea liderului istoric, a omului de dreapta, a liberalului care a făcut închisoare pentru crezurile lui politice, a celui care, preşedinte al studenţilor liberali fiind, a fost arestat în 8 noiembrie 1945, la marele miting naţional-regalist din Piaţa Palatului.

Radu Câmpeanu a avertizat cu privire la pericolul dictatorial pe care îl reprezintă Băsescu. Şi când spune asta un om, un senior politic, care a suferit din greu pentru anticomunismul lui, trebuie crezut. El a trăit vremurile crâncene ale instaurării comunismului în România cu tancurile sovietice, când s-a desfiinţat şi Senatul. Deci, dacă îl asociază cu vremea aceea pe Băsescu, ştie ce spune.

Sursa: http://roxanaiordache.wordpress.com/

Protocol de colaborare PNL – UDMR

Vă prezentăm protocolul PNL-UDMR, încheiat ieri, 24 noiembrie, la ora 17.00, la grupul parlamentar din Senat al UDMR.

PROTOCOL DE COLABORARE
încheiat între Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Democrată Maghiară din România

Având în vedere că:

- cele două formaţiuni politice au experienţă de guvernare comună;

- au reprezentat după alegerile parlamentare din 2008 opoziţia parlamentară;

- în criza politică actuală e nevoie de o nouă majoritate şi un guvern stabil.

Cele două formaţiuni vor acţiona împreună pentru:

- elaborarea unui program pentru scoaterea României din criză;

- demararea reformei constituţionale;

- continuarea reformelor instituţionale şi legislative, inclusiv în domeniul drepturilor minorităţilor naţionale;

- continuarea reformei administrative cu scopul descentralizării decizionale;

- asigurarea unei guvernări stabile, susţinută de o majoritate parlamentară transparentă;

- susţinerea unui candidat la funcţia de preşedinte al statului, care să garanteze o bună colaborare între instituţiile statului.

- susţinerea desemnării domnului Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru al Guvernului României;

Partidul Naţional Liberal şi Uniunea Democrată Maghiară din România vor participa împreună la formarea noului guvern.

Bucureşti, 24 noiembrie 2009

Partidul Naţional Liberal Uniunea Democrată Maghiară din România

CRIN ANTONESCU MARKÓ BÉLA

Sursa: http://udmr.ro