8 noiembrie 1945

8. noiembrie 1945, manifestaţie anticomunistă a tineretului PNŢ şi PNL, în Piaţa Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I.

In 1945, de 8 Noiembrie – ziua Regelui Mihai, elevii, studenţii şi tinerii partidelor democratice – PNŢ şi PNL – s-au adunat deopotrivă în Piaţa Palatului Regal pentru a demonstra sprijinul pentru tânărul Rege, care intrase în Greva regală, refuzând să semneze decretele-legi ale Guvernului Petru Groza, controlat de sovietici. Am avut în decursul timpului onoarea de a sta de vorbă cu supravieţuitorii acelei manifestaţii, înăbuşită cu duritate de regimul pro-sovietic: bâte, gloanţe, metode minereşti. Pentru cei care doresc mai multe detalii, le pot afla de aici.

 

sursa: Tudor Mihaescu

Manifestaţia de la 8 Noiembrie 1945 marchează începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Guvernul Groza a trimis atunci camioane cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Au rezultat grave incidente, soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva camioane (sună cunoscut?). După miting (în cursul căruia a apărut în balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii), Regele Mihai a fost ”sfătuit” să plece la Sinaia, “pentru a se evita alte incidente”. În arhivele Siguranţei, preluate de Securitatea comunistă, Dosarul “Afacerea 8 noiembrie” (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii de file şi menţionează 413 arestaţi. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a numărat şi Corneliu Coposu, alături de lideri marcanţi ai tineretului PNL şi PNŢ.

Surse: http://www.radumunteanu.ro

La 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului, a avut loc o mare manifestaţie naţională cu ocazia onomasticii Majestăţii Sale, o demonstraţie a iubirii de ţară, simbolizată de Regele Mihai.

S-a scandat, atunci, REGELE ŞI PATRIA! Ruşii invadaseră ţara.

Manifestaţia era organizată de PNŢ şi PNL – organizaţiile de tineret şi studenţi, şi s-au raliat o mulţime de oameni, indiferent de apartenenţa politică, într-o demonstraţie de spirit naţional.

Demonstraţia a fost reprimată în sânge de guvernul comunist care, în mod caracteristic, le-a atribuit agresiunea criminală, victimelor şi i-a victimizat pe asasini.

Atunci au fost arestaţi cei 1000 de studenţi cu a căror executare a fost şantajat Majestatea Sa Regele Mihai I ca să semneze actul de abdicare de la 30 decembrie 1947.

http://roxanaiordache.wordpress.com

Radu Campeanu: „Eram entuziasti si idealisti. As vrea sa se revina la acest soi de idealism, pentru ca lucrurile care se intampla in politica actuala se vad numai sub aspectul interesului”, a precizat fostul lider al studentilor liberali din Romania. Potrivit lui Radu Campeanu, aproximativ 1.200 de tineri s-au strans, pe 8 noiembrie 1945, la sediul PNL, de unde au pornit spre Palatul Regal. Studentii scandau „Libertate!” si „Jos guvernul Groza!”, iar soldatii, in loc sa fie impotriva lor, i-au aparat.

8 noiembrie 1945

In schimb, in ziua urmatoare, cu prilejul sarbatorii de Sf. Mihail, a avut loc la Bucuresti, in Piata Palatului Regal, o viguroasa manifestatie populara de solidarizare cu Regele Mihai si de condamnare a regimului comunist si, implicit, a dominatiei rusesti. „Manifestatia a fost impozanta si spontana pentru Rege”, consemneaza Motru, citand si comentariul de la Radio Londra. Ea s-a incheiat prin „tulburari mari”, intrucat „guvernul a trimis cu camioanele comunisti pentru a imprastia multimea. Apoi a intervenit armata” (subunitati cu militari „trecuti la comunism”). „Au fost morti si raniti”, un adevarat „macel”. (Izvoare de incredere precizeaza ca la manifestatia din ziua de 8 noiembrie 1945 au participat aproximativ 15.000 de oameni, iar interventia in forta din partea guvernului Groza s-a soldat cu 11 morti, 75 raniti si 300 de arestati – specifica o nota a editoarei lui Motru, Gabriela Dumitrescu, care face trimitere la cartea lui Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai l al Romaniei, Buc. 1991.)

Consemnand in jurnal manifestatia si represiunea de la 8 noiembrie, Motru isi striga totodata si propria revolta impotriva guvernarii comuniste inrobitoare: „Nu v-ati imbogatit indeajuns, domnilor comunisti, ce mai voiti de la noi? Cu un an in urma, casa partidului vostru nu avea ca fond de propaganda nici o suta de lei, iar astazi are sute de milioane, nu va este destul? Vreti si viata noastra?” (9 noiembrie).
Scrutarea faptelor il duce pe scriitor la concluzia ca „guvernul comunist de sub presedintia lui P. Groza, instalat de Vasinski, se gaseste inaintea unei miscari patriotice spontane. El va cauta sa o reprime, cu orice pret” (12 noiembrie). Fiind un instrument in slujba Moscovei, acest guvern nu va tolera substratul national si antirusesc al manifestatiei regaliste de la 8 noiembrie. Insemnarile din zilele urmatoare adauga precizari in acest sens.

O mentiune de la 13 noiembrie inregistreaza stirea, difuzata de un post de radio american, ca fruntasii national-taranisti si liberali sunt chemati inaintea Curtii Martiale, fiind acuzati drept instigatorii miscarii de la 8 noiembrie”. Asadar (comenteaza Motru), „intra din nou pe mana Tribunalului Poporului prietenii mei politici”… „Toate declaratiile lui Molotov ca va respecta suveranitatea statului roman au fost simple viclenii”.

La 27 noiembrie, scriitorul insereaza in jurnal informatia (indicand si sursa ei) ca „anglo-americanii indeamna populatia romaneasca la rezistenta. Dar pana cand rezistenta, si cu ce perspectiva de succes? Masurile de represiune contra celor care au manifestat de ziua Regelui la 8 noiembrie au fost salbatice. Acela care s-a distins in salbaticie pare sa fi fost un d. general Popescu de la politie. Contra studentilor mai ales masurile au fost extrem de salbatice”.

Surse: Radio Londra

8  NOIEMBRIE 1945

Cicerone Ionitoiu (dintre participanti)

Amestecul rusesc în afacerile interne ale României era evident la toate ni­velele vieţii politice, economice şi sociale urmărind schimbarea întregii struc­turi, pentru a transforma tara într-o anexă bolşevică.

Pe lângă uneltele aduse în „furgoanele sovietice” si politrucii veniţi cu diviziile „Tudor Vladimirescu si Horia, Cloşca si Crisan”, au mai găsit şi la fata locului mulţi oameni lipsiţi de caracter, puşi pe trădare pentru a parveni, pe care rusii i-au folosit ca „tovarăşi de drum”, cât au avut nevoie.

Cu ajutorul acestor elemente si sprijinul tancurilor ruseşti, A. I. Vasinschi a impus guvernul de la 6 Martie 1945 care a dezlănţuit o cruntă te­roare în toată tara.

Regele Mihai în luna August a cerut demisia lui Petru Groza si, acesta în­demnat de Susaicov să refuze dispoziţia regală, s-a intrat în cunoscuta criză denumită „greva regală” si care a ţinut până 8 Ianuarie 1946 când s-au aplicat hotărârile Conferinţei de la Moscova din 26 Dec.1945.

In timpul  „grevei regale” într-un raport al Misiunii Militare americane adresat Washingtonului pe 13 Septembrie 1945 se spunea: „…Scopul URSS este în mod clar…să integreze România în mod complect în situaţia economică si politi­că sovietică. Comunizarea integrală si unirea formală cu URSS, urmărită de comu­niştii români, sunt probabil scopuri finale, dar sunt departe de înfăptuirea lor.”

La începutul Conferinţei de la Londra, a Miniştrilor de externe a celor 3 Mari Puteri, pe 16 Sept. 1945 Molotov declarase : „Uniunea sovietică nu va tolera nicio­dată în Răsăritul Europei guverne ostile si nu poate fi vorba de reorganizare a guvernelor bulgar sau român, decât după tinerea alegerilor.”

Iar la acest capitol, cu 45 de zile înainte, în timpul întâlnirii la nivelul celor trei şefi de State, Rusia se opusese oricărui control anglo-american, de orice natură în ceea ce priveşte alegerile libere din aceste ţări.

In cadrul Conferinţei miniştrilor de externe de la Londra, pe 26 Septembrie Molotov declarase că anglo-americanii susţinuseră un guvern neprietenos fată de URSS, la Bucureşti si solicita recunoaşterea internaţională a guvernului Groza.

Iuliu Maniu, în declaraţiile făcute presei străine subliniază printre altele: „…Dacă dl. Molotov orientându-se după informatiuni tendenţioase si intere­sate ce i-au fost date, afirmă că nu are nimic să reproşeze guvernului, tara româ­nească în covârşitoarea si impresionanta ei majoritate reproşează acestui gu­vern dezastrul economic, degringolada financiară, prăbuşirea monedei naţionale, specula înspăimântătoare, anarhia, carenţa autorităţilor, convenţiile oneroase în­cheiate cu străinătatea si mai cu seamă îi reproşează teroarea cumplită pe care a instaurat-o. Opinia publică care cunoaşte realităţile, va condamna în una­nimitatea ei, pe acei informatori în fruntea cărora stă actualul guvern prezidat de dl. Petru Groza, un guvern odios cum n-a mai fost altul în România. Pe un sâm­bure comunist s-au grefat ambuscaţii şi rataţii vieţii publice, româneşti de sub cele trei dictaturi precedente, care compromişi si odioşi opiniei publice, s-au oferit să camufleze pe comunişti, pentru ca scăpând de acuzaţia de criminal de război, să poată exercita o nouă teroare de pe banca ministerială a aşa zisului guvern democratic. Acest guvern nu este susţinut decât de fasciştii unguri ră­maşi aici de pe timpul regimului hortist, de câţiva agenţi si oportunişti care se găsesc în toate ţările şi în toate timpurile si de o mică minoritate de mun­citori care terorizează pe cei din majoritate prin comitetele sindicale şi de fabrică impuse cu forţa poliţienească….”.

După Conferinţa de la Londra, Secretarul de Stat american – James Byrnes – ale­sese pe Mark Ethridge, editor al ziarului „Louisville Courier Journal” ca să facă o vizită în Bulgaria si România pentru a înainta o dare de seamă cinstită şi independentă despre situaţia ce urma să o găsească la fata locului.

Aceasta se datora faptului că discutarea problemei româneşti se amânase pen­tru Conferinţa Miniştrilor de Externe ai celor trei Mari Aliaţi ce urma să aibă loc la Moscova între 16-26 Decembrie 1945.

Reprezentanţii american si englez din Românii, Schuyler si Berry s-au întâlnit pentru prima dată cu Ana Pauker pe 19 Oct. încercând să schimbe atmosfe­ra în relaţia est-vest din România. In cadrul discuţiilor, cei doi reprezentanţi apuseni au subliniat că nu se poate trece peste faptul bine cunoscut din ulti­mii 10 ani că „numele lui Maniu si Brătianu au fost asociate în mintea opiniei publice americane cu lupta pentru libertate si democraţie în România.”

Pe 23 Oct. Const. I. C. Brătianu într-o declaraţie făcută presei  străine a spus printre altele: „…Guvernul Groza, ce reprezintă toate stigmatele dictaturii, constituie un real pericol pentru România, atât în ordinea internă, cât si pentru poziţia sa internaţională.”

La numai 24 de ore, în noaptea de 24/25 Octombrie au fost arestaţi numeroşi naţionali ţărănişti si liberali din Capitală supunându-i la torturi si priva­ţiuni, iar în cursul zilei de 25 Oct. au continuat arestările printre fruntaşii tineretului naţional ţărănist ce plecau de la sediul partidului din str. Clemenceau nr. 9 -11, de teamă ca aceştia să nu manifesteze pentru Rege cu ocazia zilei de naştere din 25 Octombrie.

In ajunul acestei aniversări guvernul a anunţat că ziua de naştere a Regelui va fi sărbătorita odată cu cea onomastica pe 8 Noiembrie.

Pe 31 Octombrie, Iuliu Maniu într-un interviu acordat ziarului „New-York Ti­mes” a subliniat printre altele: „că socoteşte situaţia României tragică, încon­jurată de tări rivale care vor avea în curând alegeri si deci guverne recunoscute putând fi reprezentate la Conferinta de Pace. Marile Puteri trebuie să ia măsuri urgente şi practice pentru a elimina guvernul actual, care este complet lipsit de sprijinul opiniei publice VA considerat guvernul Groza ca un guvern Quisling impus de URSS si care serveşte Rusia pe toate căile, făcând conventiuni economice care duc tara la ruină.

De asemenea Iuliu Maniu a subliniat că în România sunt imposibile alegerile libere atâta timp cât trupele ruseşti nu vor fi retrase de pe teritoriul tării.

Senatorul american Popper care vizita mai multe capitale din Europa, în în­tâlnirea organizată în cinstea lui de reprezentantul american, a spus pe 1 No­iembrie: „în prezent în România nu există libertatea presei, a cuvântului si a întrunirilor si nici inviolabilitatea persoanei. Poporul si guvernul american nu se pot obişnui cu acest fapt. Ei doresc să fie asigurate condiţiile unei adevărate democraţii în toată tara.”

Furioasă, după discuţiile cu Schuyler si Popper si la vestea că Ethridge va veni să verifice situaţia libertăţilor din România, Ana Pauker în mitingul de la Ploieşti, din 4 Nov. 1945, a tunat si fulgerat spunând:” Unii de peste mări si ţări s-au obişnuit ca numai alde Maniu si Brătianu să conducă ţara noastră, ori ce învăţ are şi dezvăţ.”

Iuliu Maniu si C. I. C. Brătianu au discutat pe 3 Nov. ca cele două partide să lase populaţia să manifesteze pentru Rege, iar membrii partidului să participe dacă doresc, ca simpli cetăţeni.

In seara de 6 Nov. Secretarul general al PNT a fost convocat la Ministerul de Interne şi Teohari Georgescu i-a comunicat că are informaţii că PNT intenţionează să provoace incidente si s-ar putea să curgă sânge pe 8 Nov, iar el a infor­mat Comisia Aliată de Control despre proiectata manifestaţie.

Bucurestiul se umpluse de manifeste-chemări înmânate sau scrise şi s-au efectuat zeci de arestări în seara de 7 Noiembrie.

Aceasta era atmosfera pregătitoare sărbătoririi Onomasticei Suveranului.

8 noiembrie  1945

In dimineaţa de 8 Nov.1945 Teohari Georgescu l-a convocat prin telefon pe Nicolae Penescu, la orele 8,30. Acolo era si Const. Brătianu, secretarul general PNL iar audienta a fost comună. Le-a citit un text care era traducerea unei adrese ce-i fusese trimisă de Comisia Aliată de Control prin care se spunea că mitingurile sunt permise. Dacă se urmăreşte însă provocări, conducătorii grupurilor po­litice trebuie să fie făcuţi răspunzători de manifestaţiile interzise. In mo­mentul când avea loc audienta îsi făceau apariţia camioanele cu muncitori de la CFR si Distribuţia în Piaţa Palatului. S-a cerut secretarului general să comunice că guvernul doreşte ca să fie revocată această manifestaţie. S-a răspuns, cu drept cuvânt, ca partidul nu poate revoca ceea ce n-a convocat. (Din Comunicatul nr.2 al PNT, din 12 Nov.)

La ora 6,30 dimineaţa toate intrările care dădeau spre Piaţa Palatului Re­gal, începând din Piaţa Romană până la Universitate, continuând pe bulevardul Elisabeta si str. Brezoianu până la Ştirbei Vodă erau închise circulaţiei, erau soldaţi din T.V, agenti de politie militari şi civili care nu permiteau accesul de­cât al celor care locuiau în perimetrul respectiv dovedit cu legitimaţie. De la ora 8 dimineaţa studenţimea se încolona la căminele Politehnicii din Barou Delavrancea, la Statuia Mihai Viteazu si Facultatea de drept. Peste tot se vedeau chemări pentru manifestaţia de la Palatul Regal, scrise cu vopsea sau lipite .Dispăruseră etichetele din librării, cumpărate de elevi, scrise si lipite pes­te tot, în oraş. Majoritatea elevilor se duceau la licee fără serviete deşi se anunţase că se vor tine cursuri. Peste două ore Piaţa Palatului va fi plină de elevi absolut de la toate şcolile. De fapt prezenta lor va fi simţită, cu sutele, în arestările care s-au efectuat în aceea zi. Au fost semnalaţi elevi de la liceele: Matei Basarab (unde s-a raportat că din 700 de elevi numai 350 au rămas la cursuri), liceele industriale de băieţi nr. 1 si 2, Industrial de fete, Regina Măria, Dimitrie Cantemir, Regele Ferdinand, Nicolae Bălcescu, Regele Mihai si Mare­le Voievod Mihai (în număr mare fiind si patronul scolii), Spiru Haret, Aurel Vlaicu, Ion Neculce, Barbu Delavrancea, Gheorghe Lazăr, Colegiu Sava, Iulia Hasdeu, Sfântu Gheorghe, Gheorghe Sincai, Principele Carol, Constantin Brâncoveanu, Mihai Vi­teazu, Liceul Comercial Carol, liceul Profesorii Asociaţi, Scoală de Arte si Meserii, Titu Maiorescu, liceul Industrial Ciocanul, Scoală de Horticultura, toate acestea si altele si-au dat tribut Ministerului de Interne si celorlalte locuri de detenţii, înscriindu-si prezenta în suferinţa neamului, împotriva ocupaţiei barba­re ce se instaurase, în locul eliberării.

Studenţimea  tuturor rectoratelor a fost la înălţimea zilei si prezenta ei s-a făcut simţită din zori până noaptea târziu.

Si la măreaţa sărbătorire a zile numelui Regelui s-a alăturat populaţia tarii trimitându-si mesageri din toate colturile si din toate categoriile.

Dar începutul a fost măreţ. In Piata Palatului Regal, isi făcea apariţia un grup de circa 30-40 de invalizi de război împingând cărucioarele marilor mutilaţi. Veneau de la Căminul invalizilor de pe str. General Berthelot având si un drapel si se îndreptau agale spre Palatul Regal. S-au oprit în faţă si au început să ovaţioneze pentru Rege. Nu au trecut decât vreo 10 minute si dinspre sediul Confederaţiei Generala a Muncii si-a făcut apariţia o echipă de soc, care confirma adresa Uniunii Patrioţilor Sectorului III – Albastru si a început să năzuiască acest grup de eroi, pe care-i fugărea. Invalizii s-au grupat în jurul statuii regelui Carol I si au început sa-si exprime dragostea fată de rege. Si cum prindeau un moment de neatenţie al agenţilor, ca­re la rândul lor începuseră să fie hărţuiţi de oamenii ce se adunau luând apăra­rea celor ce luptaseră si dăruiseră trupurile pentru apărarea tării, imediat in­valizii împingând cărucioarele  marilor mutilaţi se îndreptau spre gardul Pala­tului Regal. Si în acest du-te vino, a apărut maiorul Nicolau C. Dumitru de la Comenduirea pieţiisă îndemne pe trecătorii care se înmulţea ca să ia apărarea invalizilor si sa-i protejeze.

Dintre agenţii provocatori si ofiţeri de politie au fost depistaţi: Nisipeanu Constantin (chestor) si Flintea (care acţionau la hărţuirea invalizilor), Sulea Ion, Diaconu Aurică, Butnărescu (comisar ajutor), Marinescu (comisar ajutor), Diaconu Aurică, Gorotcov Igor, Melianu Ion, Ursei Ion, Constantin Constantin, Petraru Dumitru, Crăijsă Ion, Stan Florea, Stoica Vasile, Boacă Emil, Alexe Filipescu Grigore, Bandei Aron, Dragomir Marin, Barbu Jaques (str. Titu Frumuseanu, din partea „Tineretului Progresist) si mulţi, mulţi alţi fiindcă acţiunea provocatoare era bine organizată.

Piaţa Palatului începuse să se umple cu lume. Spre 10 si jumătate si-au făcut apariţia, din str. Wilson, venind de la Confederaţia Generală a muncii, câte­va camioane cu muncitori înarmaţi cu răngi care au încercat să împrăştie mul­ţimea, mergând până la Athenee Palace, si întorcând veneau până aproape de fostul Teatru National si iarăşi reluau cursa. Alte camioane au apărut dinspre str. Academiei si urmau acelaşi traseu, unele învârtindu-se în jurul statui si lovind în mulţime cu răngile. Au încercat să prindă dintre manifestanţi şi să-i tragă în camioane unde îi torturau. Aşa a fost smuls din mulţime locotenentul Dumitriu Vasile de la Scoală de ofiţeri de artilerie si umplut de sânge. Maşinile erau de la CFR.

Mulţimea ovaţiona pe Rege dar si huiduia pe cei ce-i terorizau, în câteva rânduri ajungând până la gardul de lemn al Ministerului de interne. Văzându-se presiunea populaţiei, probabil s-au înspăimântat si au chemat pe ruşi în ajutor, pentru că la un moment dat, din curtea Ministerului si-a făcut apariţia un cor­don de ostaşi sovietici care au înconjurat Ministerul. Intre timp se făcuseră ceva arestări si în interiorul Ministerului începuseră Bulz Gheorghe, Kiculescu Constantin, Curelea si alţi comisari să schingiuiască pe tinerii arestaţi, după cum s-a aflat ulterior.

La balconul hotelului  Athenee Palace apăruseră câţiva ziarişti printre care se numărau: Nicolae Carandino, Anton Ionel Mureseanu. Si-au mai făcut apariţia Con­stantin Hagea, Sergiu Grosu,  Aurel Lipinschi , Florin Isar, Ion Lolu, Grigore Malciu, Leon Proca, Emil Serghie s.a.

Se numărau americani: Glaud, Thomas Hali, Ira Hamilton ,Charles Huiick, Wilcox, Serafim Buta; englezi: Marjori Banks, Hogg, Yves Porter, Watson; francezii: Louis Fontaine, Leon Lammy, Grafeuille, Serge Parisol; ita­lienii: prof. Manzone si Eraldo Pintori.

Nu trebuie trecut cu vederea că încă din jurul orei 9 guvernul român îsi tri­misese reprezentantul în persoana lui Gheorghe Apostol la Confederaţia generală a muncii din str. Wilson de unde va acţiona în strânsă legătură cu ministerul de interne, cu care se învecina la aceea oră matinală.

In fata afluxului mulţimii, în jurul orei 11 din curtea Ministerului de In­terne a ieşit un bărbat cu capul descoperit si s-a urcat pe scara unui camion făcând semn cu mâna celorlalte să-l urmeze si au intrat cu maşinile în mulţime călcând si lovind cu răngile,

In acel moment cordonul din fata bisericii Albe a fost răsturnat de o coloană studenţească ce ocolise pe la Statuia Mihai Viteazu, pe bulevardul Elisabeta, prin Schitu Măgureanu si prin Ştirbei Vodă si prin str. Berthelot ajunseseră la timp să mărească numărul celor din Piaţa Palatului, dar mai ales să ba­reze calea camioanelor. Era în jurul orei 11 şi jumătate. Două camioane n-au mai putut circula fiind blocate. Lumea le-a răsturnat si le-a dat foc. Din ele au sărit bătăuşii si au căutat să se strecoare prin mulţime. Au putut fi identificaţi: şoferul Daroagă Constantin de la CFR si o parte din muncitorii care tero­rizaseră mulţimea cu răngile. Printre ei se aflau: Bujescu Ştefan, Olaru Gheorghe cel mai înverşunat bătăuş, Câmpeanu Alexandru, Mândra Toma, Coman Gheorghe, Lazarovici G. Lazăr din str. Brumărel nr.4, si alţii.

Cu greu a ajuns o maşină cu pompieri ca să stingă focul, dar a fost oprită, blocată si pompierii alungaţi de lângă maşină. Cam în acelaşi timp din curtea Ministerului de interne a ieşit un cordon din regimentul Tudor Vladimirescu, a făcut o bucla si a prins în ea circa 20-30 manifestanţi luaţi prin surprindere si i-a împins în curtea ministerului.

Pe lângă ovaţiile pentru Rege au început huiduielile împotriva guvernului.

Si de o dată urale nesfârşite. Lumea cu ochii spre palatul telefoanelor de unde se vedea venind o altă coloană studenţească înfrăţită cu populaţia care reuşise să rupă cordonul de la Cercul militar.

Profitând de faptul că atenţia mulţimii era îndreptată în acea direcţie, patru agenţi înarmati, dintre care unul cu puşca mitralieră au ieşit din curtea ministerului si s-au îndreptat spre Biserica Kretulescu si au început să lo­vească publicul. S-a reacţionat huiduindu-i si pe ei si regimul. Ei s-au dat câţi­va metri înapoi si au tras în sus si în mulţime. Ucigaşii au fugit fiind vă­zuţi de ofiţeri din armatele aliate care au fotografiat. In urma criminalilor a rămas baltă de sânge; răniţi, dar si un mort: Tudorache Ion lovit de glonţ în cap, era plutonier în Ministerul aerului. Spre mijlocul Pietii mai zăcea mort Scortaru Ion omorât cu ranga de muncitorii din camioane.

In nenumărate rânduri s-a tras în plin de pe acoperişul Ministerului de in­terne făcând numeroşi răniţi si 8-9 morţi, printre ei si-au împuşcat pe comisarul lor: Ion Sulea.

Aproape de ora 12, cu greu si-a făcut drum escadronul din garda regală condus de căpitanul Snarandache, având în frunte fanfara, care venea să schimbe gar­da de la Palatul Regal. Chiar în dreptul Bisericii Kretulescu rămăseseră blocaţi

După o discuţie între locotenentul Pop Valeriu si căpitan, acesta a hotărât să se cânte: TRĂIASCĂ Regele, DESTEAPTA-TE ROMANE si HORA UNIRII.

Mulţimea s-a înflăcărat si s-a prins în horă care cu greu se desfăşura fiindcă Piata devenise masă compactă de la Biserica Albă la Palatul telefoane­lor. După vreun sfert de oră de cântece ale fanfarei, cu greu sau strecurat mili­tarii si au schimbat garda cu întârziere.

Elementele de soc comuniste cu ostaşii din Tudor Vladimirescu au mai smuls cu forţa, din mulţimea care se afla mai aproape de gardul MAI  sub acoperirea pistoalelor. Impuşcături se auzeau si dinspre CGM, si nu se trăgea numai în sus, ci şi în plină. Iată alţi morţi ce au putut fi identificaţi: Alexandru Mircea, Beu Constantin (coşar ucis la CGM), Cincă Ion, Constantin Sandu, Florută Ion, Mustăciosu Ion, Scortaru Ion (omorât cu ranga în cap).

O parte din multimea revoltată s-a îndreptat spre C.G.M. de unde muncitorii înarmaţi trăgeau în populatie. Un şuvoi mare s’a revărsat pe str. Kilson si a ie­şit  la Dalles îndreptându-se spre misiunea americană si Piaţa Sf. Gheorghe.

O altă parte s-a scurs prin Clemenceau, spre  legaţia Angliei si Piaţa Ro­mană manifestându-si durerea pentru cei ce fuseseră torturaţi, răniţi si morţi.

In Piaţa Palatului si-a făcut apariţia o grupă din divizia Tudor Vladimires­cu, trăgând spre mulţime si încercând s-o împingă de la Galeriile Kretulescu spre Cercul militar, făcând în continuare victime si smulgând din mijlocul populaţiei oameni pe care-i ducea fie la Ministerul de Interne, fie la prefectura Politiei Capitalei. In jurul orei 14 se dezlănţuise o cruntă represiune, „pandurii” se înmulţeau ca si numărul victimelor. Vreo două ore a durat confruntarea cu populaţia Capitalei până au reuşit s-o aducă în bulevardul Elisabeta, lăsând în urmă bălti de sânge ale celor răniţi. Iată câteva nume dintre cei 60, după alţi 80 de răniţi: Petrescu C. Dumitru (str. Crisului nr. 18, lovit în cap si dus la spitalul Coltea), SCHLESINGER Kdircea (str. N. Tomescu nr. 5, rănit la picior si arestat în se­diul C.G.M.), Goinea Tudor, Berlin Abraam (dus la spital), Potroacă Emil (subofiţer dus la Spitalul Brâncovenesc).

In cursul după amiezii, generalul rus I. Z. Susaicov transmitea prin fir direct o telefonogramă către Comisariatul Poporului pentru Afacerile străine a URSS, care a fost distribuită lui Stalin, Molotov, Micoian s.a. si prin care relata că:

„Demonstraţii, partizani ai lui Maniu si Brătianu s-au repezit asupra camioanelor, i-au bătut pe muncitori si au dat foc camioanelor. Provocatorii înarmaţi cu revolvere, pietre si răngi s-au repezit asupra poliţiştilor. Din partea atacatorilor nu sunt victime, deoarece poliţiştii au tras în aer. Dezordi­nile sunt opera lui Maniu si Brătianu. Ziariştii englezi si străini s-au aflat în locurile de concentrare a demonstranţilor. De la balcoanele hotelului, englezii si americanii salutau pe demonstranţi. Guvernul a tinut o consfătuire si a re­dactat un comunicat în care atribuie toată răspunderea lui Maniu si Brătianu.”

De remarcat că în comunicare este pomenit de 3 ori numele lui MANIU si BRASTIANU, apoi al englezilor si americanilor, dar nu pomeneşte că ruşii au ieşit din curtea Ministerului de Interne ca să-l apere si să intimideze manifestanţii

In Ministerul de Interne, sub pretextul începerii anchetei se trecuse la torturarea si smulgerea de declaraţii arestaţilor de către: Niculescu Ştefan, Brânzaru, Sepeanu Tudor, Dulgheru Misu, Pompilian, Lazarovici, Năstăsescu, Sfetcovici, Weiss Ludovic, Stupineanu, Mihalcea Constantin si alţii sub îndrumarea maiorului magis­trat Iorgu Popescu care fusese delegat să conducă ancheta si să întocmească re­feratul de trimitere în judecată.

Pe Bulevardul Elisabeta confruntarea manifestanţilor cu cordoanele din Tudor Vladimirescu coordonate de un capitan Bosânceanu, continua si de abia pe la ore­le 7 seara se va ajunge acest „fată-n fată” la Liceul Lazăr.

Intre timp arestările continuau în Bucureşti, fiindcă grupuri de manifestanţi ajunseseră în Ferentati, cartierul Tei si Giulesti.

Urmări

Reprezentantul american în Comisia Aliată de Control din România Schuyler, referitor la 8 Noiembrie 1945 scrie: „…Observatorii mei au estimat că, în ju­rul orei 11 a.m. se adunaseră aproximativ 15000 de oameni. Mulţimea a păstrat ordinea, scandând pentru „Rege si Ţara” si agitând pancartele, cam până la prânz. Tot atunci, un număr de camioane pline cu poliţişti si civili înarmaţi cu pistoa­le si bâte, au pătruns în piaţă şi au început să încercuiască oamenii. Atitudinea oamenilor s-a schimbat imediat. S-au ridicat pumni si au fost schimbate insulte. Atunci, poliţiştii si civilii au coborât din camioane si au început să facă ares­tări. Au izbucnit bătăi, s-au tras focuri de armă. Mai multe camioane au fost răsturnate si li s-a dat foc. Trupele din jurul pietii au deschis focul, la înce­put în aer, apoi direct în mulţime. Cei aflaţi în arest erau duşi la cazărmile soldaţilor, unde erau bătuţi sau torturaţi si forţaţi să semneze „mărturisiri” care-l implicau pe Maniu si pe Brătianu.  In seara aceea Stevenson si cu mine am îndemnat pe Susaicov să organizeze imediat o şedinţă a Comisiei pentru a discuta tulburările ce au avut loc. Avându-l drept sprijin pe Stevenson, l-am îndemnat pe Susaicov să înfiinţeze o comisie mixtă formată din americani brita­nici si sovietici, care să investigheze situaţia cauzatoare de revolte, precum şi dezordinele în sine si să ne facă un raport complet cu recomandările privind atitudinea pe care Comisia Aliată de Control ar trebui să o adopte pentru a pre­veni orice repetare a acesteia. La câteva zile Susaicov a spus că-mi respinge sugestia pe motiv că ea ar însemna un amestec inoportun în problema României. A mai spus va avea încredere deplină în guvern care va lămuri problema prompt si corect…”

In Memoriu, diplomatul Roy M. M. Melbourne, membru al Misiunii americane în România, martor al evenimentelor, pe care l-a trimis în aceiaşi zi la Washington a relatat desfăşurarea aproape ca mai sus, mici diferente la ore, subliniind că la ora 11,30 piaţa arăta ca o mare de oameni care se întindea pe jos în calea Victoriei, cat vedeam cu ochiul; puţin înainte de prânz, dinspre Ministerul de Interne s-au tras puternice rafale de arme, iar două persoane care au venit să mă in­formeze mi-au spus ca incidentul a fost provocat de demonstranţii care încercau să salveze un grup de circa 100-200 de persoane, care fuseseră înconjuraţi de jandarmi si duşi în clădirea Ministerului de Interne. Din clipa aceea, timp de două ore s-au tras cu intermitente focuri de către soldaţi si jandarmii care pă­zeau clădirea Ministerului de interne. Mulţimea pe lângă ministerul de interne era împrăştiată periodic de focurile trase de arma care trăgeau din clădire. Privind de la hotel, am văzut trecând un băiat cu capul însângerat, iar pe la 12 si jumătate un postaş împuşcat în braţ de focurile ce se trăgeau din Ministerul de interne. Doi factori m-au frapat mai mult: 1. evidenta sinceritate si sponta­neitate, entuziasmul populaţiei fată de rege si, 2. populaţia s-a descurcat destul de bine în fata tirurilor de armă, ca si când veniseră în piaţă cu scopul decla­rat de a se apăra…”

In Jurnalul Generalului Const. Sănătescu, fostul prim-ministru, pe 8 Nov. se menţionează că „pentru a împiedica această manifestaţie de simpatie, comuniştii au apărut în câteva camioane ca să împrăştie lumea. S-au produs ciocniri, s-au schimbat focuri de armă. Ofiţeri anglo-americani au fost martori la această sce­nă si au declarat că toată dezordinea a fost provocată de comunişti. Iar pe 12 Nov. menţionează înmormântarea a doi comunişti omorâţi pe 8 Nov. Guvernul le-a fă­cut funeralii naţionale, discursuri transmise la radio, în care se atacă par­tidele lui Maniu si Brătianu, responsabile de dezordinile de la 8 Nov., zic comu­niştii. Mare falsificare a adevărului! Spre seară apar pe ziduri si tramvaie afi­şe mari, prin care comuniştii cer dizolvarea partidelor de dreapta.”

Provocarea incidentelor de la 8 Nov.1945 au avut ca scop dezlănţuirea maniei împotriva lui Maniu si Brătianu, care trebuiau eliminaţi din viata politică, din dispoziţia Moscovei pentru că din cauza lor nu aveau linişte comuniştii din România, în intenţia lor de a o transforma în gubernie ruseasca.

Manifestaţii pentru sărbătorirea zilei Regelui Mimai au avut loc în mai toa­te oraşele tării, dar cele mai mari  s-au petrecut la Timişoara, Cluj, Iaşi, Brasov, Ploieşti, Brăila, Craiova, Giurgiu, Galaţi.

Rusii încep manipularea

Pe 9 Nov., a doua zi,  V. Dekanozov i se adresează tovarăşului Lauriscev: „Trebuie să dăm în presă lămuririle noastre privind acest incident, diferit de comunicatele provocatoare ale presei anglo-americane. Elaboraţi un proiect împreuna cu tov. Pâlgunov.”

Si F.N.D – ul îsi plânge neputinţa apelând la represiune.

Pe 10 Nov. s-a întrunit Consiliu Frontului National Democrat unde Vasile Luca a condus discuţia, manifestându-si ura împotriva opozitiei si acuzând:

„Reactiunea, în frunte cu MANIU SI BRATIANU, au ales ziua Regelui ca să arun­ce toate forţele lor într-o demonstraţie uriaşa, folosind sentimentul monarhic al poporului. .Acţiunea a fost pregătită în toată tara, ca un fel de rebeliune. E clar că totul a fost mobilizat si sprijinit de americani si englezi si demon­straţia a fost făcută si în vederea sosirii în tară a lui Ethrige. Prin aceas­ta partidele politice, căci au trecut direct la acte teroriste, anarhice si la re­beliune înarmată, s-a găsit în sânul guvernului o atitudine absolut nejusti­ficată de slăbiciune: a eliberat pe fascişti din lagăre, n-a făcut nici un fel de epurare. Aşa se explică că ieri, la o serie de Ministere, funcţionarii au părăsit lucrul si au participat la acţiune contra guvernului. Degeaba avem masa, dacă aparatul de Stat, funcţionarii si armata ne sabotează de jos până sus şi i-au parte la asemenea demonstraţii. De la cei arestaţi reiese că erau pregătiţi, că au fost înarmaţi, plătiţi pentru acţiuni antisovietice, de partidele „istorice” pe care nu le putem socoti ca partide de ordine. Si noi socotim că pe aceste fapte să se facă un mare proces politic, pe baza legilor existente pentru rebe­liune, ceată înarmată cu săvârşirea de omor si trebuie să fie condamnaţi. Se­parat să cerem dizolvarea acestor două partide. Guvernul trebuie să facă un protest împotriva amestecului reprezentanţilor anglo-americani în demonstraţia antiguvernamentală. Noi nu suntem de părere – căci nu este acum oportun – sa ne apucam sa clarificam cu Regele. Ignorarea fată de un Rege e cea mai bună metodă ca sa fie uitat, dar trebuiesc atacaţi toţi susţinătorii lui. La înmormântarea de luni să facem o formidabilă demonstraţie, să arătăm cine e cu Guvernul si cine sunt acei bandiţi care au făcut să cadă atâtea victime. Demonstraţia va fi de protest si va cere desfiinţarea partidelor „istorice”…”

Aceste acuzaţii  împotriva partidelor  „istorice” le-a început după 1944 o dată cu venirea din Rusia, al cărei cetăţean devenise, si a cerut condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu. Dar nu peste mult timp s-a întâmplat ca tovarăşii lui să-l descopere că fusese agentul siguranţei si să-i facă un proces pentru sabo­tarea economiei naţionale, arestându-l după executarea tovarăşului Pătrascanu, si să-l condamne si pe el la moarte, pe 14 Oct. 1954. Comutându-i-se pedeapsa în M.S.V. l-au ţinut în condiţii ceva mai bune în mijlocul „istoricilor” la Râmni­cul Sărat. Si a murit tot în mijlocul „istoricilor” pe 27 Iulie 1963 la Aiud, unde fusese  dus după moartea lui Ion Mihalache.

La această întâlnire a Consiliului Frontului, după ce Luca i-a subliniat im­portanta, a luat cuvântul si preşedintele guvernului, Petru Groza, care la indi­caţia lui Luca ca să se  acţioneze unitar în FND, a răspuns de la început referitor la 8 Nov.:

„…După părerea mea vina principală o purtăm noi şi în special FND – ul ca­re pur si simplu nu funcţionează pe tară, dincolo de Carpati e inexistent. La mine, la Deva mi se scrie că suntem inexistenţi, că e o totală debandadă. Si am fost la fata locului si am constatat si eu acelasi lucru. Am fost la Deva si i-am întrebat dacă s-au strâns vreodată împreună; Niciodată. Am fost la Deva iar si a fost si Pătrăscanu. Nici o iniţiativă, nici un contact. Aceasta e reali­tatea. De ziua Victoriei ţăranii au venit în coloane uriaşe. Echipele de mun­citori le tăiau mereu coloana. Portretul meu inexistent şi asta la mine acasă. La Făgăraş vor să dea Frontul Plugarilor de o parte, deşi sunt bine organizati. La Severin am schimbat comisia de administrare a averilor grănicereşti. Intre candidati, cei din Frontul plugarilor n-au fost propuşi. Rezultatul – un groaznic dezastru – a intrat toată pleava. In general, se observă că FND – ul e inexistent.”

Dacă Vasile Luca eticheta pe cei din rândul partidelor istorice ca  „bandiţi si derbedei”, primii ministru ii considera pe cei din FND „pleava societăţii”.

Este interesantă mărturia generalului Cort land Van Rensselaer despre primul ministru după discuţia avută cu el pe 11 Ianuarie 1946 :

„…Nici dl. Harriman, nici eu nu am fost satisfăcuţi în privinţa sincerităţii sale. El a continuat să se plângă că nu era o marionetă si, în acelaşi timp, să explice dificultăţile poziţiei sale într-o tară sub ocupaţie străină si supusă unor termeni duri de armistiţiu. L-am părăsit pe primul ministru cu sentimentul că este un pungaş experimentat de neclintit. Trebuie însă să admit că m-a fă­cut să-l îndrăgesc puţin pentru că mi-a arătat foarte clar că nu aştepta de la mine să cred tot ce spusese…”

Deschiderea unei anchete de parchetul curţii marţiale

Maiorul Iorgu Popescu a fost împuternicit să facă anchetarea celor peste o mie de arestaţi în cursul zilei de 8 Nov.1945 ce se găseau în Ministerul de Interne, Prefectura Politiei Capitalei si Cazarma Reg. 1 Grăniceri. Pe lângă aceş­tia s-a extins anchetarea fruntaşilor politici ai partidelor de opoziţie încercându-se să se arunce vina organizării incidentelor din Piaţa Palatului Regal, asupra lor.

Partidul National Tărănesc a dat un prim comunicat pe 12 Noiembrie subliniind că vina incidentelor aparţine guvernului, care încă în cursul nopţii adusese trupe din divizia Tudor Vladimirescu în perimetrul Pietii Palatului Regal. De-asemenea a subliniat că „agenţi comunişti si organe ale politiei, atacau, loveau si arestau oameni care strigau – Trăiască Regele – pe care-i duceau în curtea MAI. Un agent cu capul descoperit a ieşit din curtea Ministerului de interne care urcându-se pe scara unui autocamion a făcut semn celorlalte sa-l urmeze. Co­loana de maşini a pornit peste manifestanţi călcând pe unii iar muncitorii iz­beau publicul cu răngi de fier”. Deasemenea subliniază că în toată tara au avut loc manifestanţii pentru Rege si a cerut Comisiei Aliate de Control să in­stituie o anchetă asupra tuturor împrejurărilor în care s-au petrecut asasinate si rănirea populaţiei.

Partidul Naţional Liberal a pregătit un Memoriu pentru a-l înmâna lui Mark Ethridge, trimisul preşedintelui S.U.A. pentru a face raport asupra situaţiei din România si Bulgaria si în care  precizează că Partidul Comunist Român a început să exercite teroarea morală si fizică asupra tuturor adversarilor încă din primele zile ale guvernării generalului Constantin Sănătescu. A arătat per­secuţiile la care sunt supuşi, arestaţi, sediile partidelor de opoziţie fiind in­vadate de politie si NKVD, ocuparea tipografiilor partidelor de opoziţie însce­nări de procese membrilor partidelor, ameninţarea funcţionarilor cu epurarea da­că refuză să se înscrie în formaţiile procomuniste, un arsenal complet de mij­loace de teroare morală si fizică. Si încheia precizând că „Teroarea comunistă se continuă în România si ea îmbrăţişează din ce în ce mai multe catego­rii de cetăţeni .”

Presa comunistă nu înceta atacurile, bineînţeles împotriva lui Iuliu MANIU si Constantin Dinu BRATIANU scriind printre altele: „Mârşavi susţinători si promotori ai huliganismului moşieresc, ucigaşi ai muncitorimii si duşmani neîmpăcaţi ai libertăţilor si drepturilor poporului.”

Bulgaria in situaţie similara

După intrarea trupelor ruseşti, în Bulgaria s-a format un Front patriotic ca­re a dezarmat poliţia şi jandarmeria creând posibilitatea terorii exercitate de comunişti.

In această atmosferă a venit din exil G. M. Dimitrov care a început reorgani­zarea partidului agrarian. Comuniştii au inceput să-l atace calificându-l drept agent englez. In fata unei campanii murdare, G. M. Dimitrov s-a exilat în Statele Unite ale Americii, fiind înlocuit la conducerea partidului agrarian cu N. Petcov care se părea că este mai docil, încercând să colaboreze cu comuniştii. Dar în zadar, din ce în ce era marginalizat. După Conferinţa de la Potsdam, din Aug.1945, N. Petcov a trecut la atac văzându-se lipsit de puteri în guvern. Impreună cu so­cial democratul Costa Lulcev au demisionat din Frontul patriotic, în locul lor intrând colaboraţionişti din cele două partide. Bazându-se pe sprijin anglo-american, din lipsa condiţiilor de libertate, au reuşit să obţină amânarea alegeri­lor de la 26 August 1945 la 18 Noiembrie. Continuându-se teroarea împotriva lor, opozitia a hotărît să nu participe la aceste alegeri. Protestele lor, împletindu-se cu ale opoziţiei din România au făcut ca să vină la fata locului delegatul american, chiar în perioada când în România avusese loc sângeroasa zi de 8 Noi.

Un nou comunicat  PNT

„In legătură cu evenimentele petrecute în Capitală la 8 Nov. în urma cărora Partidului nostru i se impută atitudini ireverentioase la adresa marei noastre vecine U.R.S.S. si demonstraţii antisemite.

Biroul P.N.T. în şedinţa ţinută sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu si în pre­zenta domnilor dr. N. Lupu, Minai Popovici si Ion Mihalache.

Constată cu bucurie netemeinicia acestor zvonuri, manifestarea depăşind obiectul ei de a aclama cu entuziasm numele Majestătii Sale Regelui.

Biroul este adânc îndurerat că în legătură cu aceasta s-au întâmplat acciden­te dureroase, care au avut ca rezultat pierderi de vieţi a căror vină o poartă exclusiv guvernul, care le-a provocat si care a avut de datorie ca să menţină or­dinea, fără vărsări de sânge.

Biroul găseşte prilejul de a accentua că de douăzeci si cinci de ani politi­ca P.N.T.  a fost în mod constant caracterizată de năzuinţa de a realiza o prie­tenie sinceră si cât mai strânse raporturi cu U.R.S.S., năzuinţă încoronată de succes chiar prin actul de la 23 August 1944, iniţiat de PNT si conducătorii lui.

De asemenea P.N.T. a combătut în mod energic orice tendinţă de antisemitism, chiar în vremurile cele mai critice luând în apărare pe cei persecutaţi.

Bucureşti, 12 Noiembrie 1945

Intre timp, Ion Burcă, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne în comentariile făcute în legătură cu evenimentele petrecute la 8 Nov.; preci­zase că vina aparţine lui Teohari Georgescu care a trimis camioanele cu munci­tori, deşi Tătărăscu îl sfătuise să nu intervină.

Petru Groza, după Conferinţa de la Potsdam care a provocat si declararea grevei regale, l-a sfaturile lui Susaicov de a rezista, a devenit mai dur si a preconizat dezlăntuirea teroarei împotriva partidelor PNT si PNL. Astfel în şedinţa de guvern din 17 Nov. 1945 el cere ca să se ia măsurile cele mai dras­tice  împotriva partidelor istorice care au declanşat 8 Noiembrie.

Din nou amestec rusesc in afacerile interna ale României

Pe 18 Nov. Agenţia sovietică Tass publica o relatare a corespondentului de la Bucureşti cu privire la mitingurile din România subliniind că la sfârşit s-a cerut printr-o rezoluţie arestarea lui Iuliu Maniu si Const. Dinu Brătianu si dizolvarea celor două partide.

Fiind întrebat de V. G. Dekanozov, vicecomisar al Departamentului Afacerilor externe a URSS , Z. I. Susaikoc, general colonel-loctiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control în România a confirmat că aceste mitinguri au fost: or­ganizate de F. G. N. la răspândirea unor manifeste ţărăniste şi liberale prin care se dat vina pe Guvern si Partidul Comunist pentru evenimentele din 8 Noiembrie.

El, Susaicov a spus că nu a dat sfaturi, dar că a discutat cu Dej şi Pauker problema evenimentelor din 8 Nov. şi si-a exprimat părerea despre necesitatea de a explica esenţa acestor evenimente pentru a demasca în ochii maselor „par­tidele istorice” ca partide extrem de reacţionare si pentru a desprinde de Maniu si Brătianu pe cei care îi urmează orbeşte. Cei doi interlocutori au primit sfatul si au spus că vor acţiona în această direcţie.

Această comunicare a fost făcută de A. Lavriscev lui V. M. Molotov pe 29 Nov.

Dar generalul Susaicov n-a pomenit nimic despre intervenţia reprezentanţi­lor Angliei si Statelor Unite făcută în ziua de 8 Nov. pentru convocarea Comi­siei Aliate de Control si discutarea situaţiei din aceea zi.

Situaţia de complectă vasalitate a României faţă de Rusia este subliniată si in telegrama lui Burton Y. Berry, reprezentantul politic al Americii la Bucureşti din 26 Nov. 1945, în care printre altele spune: „Partidul comunist în România este aproape în întregime creaţie rusească. Este condus de persoane de etnie neromâ­nească si duce o politică ce i-si află baza în tradiţia românească ceea ce spo­reşte aici tensiunea si rezistenta. Gh. Tătărăscu pare a fi samsarul care vin­de complect România ruşilor. Groza si Tătărăscu sunt complect aserviţi Rusiei în acţiunea de predare a României în mâinile unei armate de ocupaţie care dic­tează mai rău decat armata germană. Subliniez gravitatea situaţiei României si faptul că tara a fost înghiţită din punct de vedere economic, că poporul e din ce în ce mai deziluzionat, moralul lui este tot mai scăzut şi că, dacă noi nu trecem la aplicarea principiilor pe care le-am enunţat deja, singurul rezultat este împingerea acestor oameni spre comunism, care le repugnă.” (citat din Isto­ria Politică a României de Stelian Neagoe, pag. 333-334)

De fapt această situaţie de teroare aşternută peste tară a fost găsită de către Mark Ethrige, emisarul preşedintelui american care a sosit în aceea pe­rioadă în România. El a stat de vorbă cu peste o sută de persoane din diferite categorii si a reţinut aprecierea unui membru al guvernului că partidul comu­nist nu reprezintă decât maximum 10% şi că o nouă dictatură s-a instaurat în lo­cul celei răsturnate la 23 August 1944, căutând să-şi legalizeze poziţia.

In aceea perioadă un lot de peste 300 persoane, în majoritate elevi si studenti au fost eliberaţi din închisori aducând mărturii zguduitoare nu numai asupra implicării guvernului în desfăşurarea incidentelor din Piaţa Palatului Regal, dar şi asupra tratamentului inuman îndurat în beciurile Prefecturii Po­liţiei Capitalei si ministerului de interne, unde s-au produs lucruri îngrozi­toare din cauza anchetatorilor. O parte din aceste mărturii au ajuns si în po­sesia delegatului american.

Deasemenea Mark Ethrige s-a întreţinut timp îndelungat pe 26-28 Noiembrie cu Iuliu Maniu si Ion Mihalache.

Parchetul Curţii Marţiale a Corpului II Armată numise un grup de magistraţi, care să ancheteze arestaţii din 8 Nov; si să audieze fruntaşii politici pentru a îndeplinii dispoziţiile guvernului. Magistralii erau sub conducerea căp. Iorgu Popescu si printre ei se mai numărau: Radu Soare, Adrian Iosif, Nicolae Ghica, Nicolae Manoliu, I. Purdel, Ion H. Săvulescu si Ion Cristoveanu.

Pe 20 Noiembrie în urma declaraţiei făcute la Parchetul militar, conducerea PNT a întocmit un memoriu semnat de  Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Minai Popovici, dr. Nicolae Lupu si Ştefan Mihăiescu prin care se făcea istoricul celor petre­cute cu acea ocazie şi în concluzie se spunea:

„Nu s-a găsit la vreun membru al partidului nostru arme sau orice alte in­strumente cu care să fi putut săvârşi o agresiune.

Nu se va putea dovedi vreodată că noi am ordonat, am tolerat ori am cunoscut vreo intenţie agresivă din partea unui partizan – oricât de obscur – îndreptată contra autorităţilor, a unei puteri străine sau a unei rase…”

Separat, Iuliu MANIU a făcut o declaraţie Parchetului militar în 58 de puncte, din care extragem ideile principale:

– Eu, în ziua de 8 Nov. 1945 am stat toată ziua, fară întrerupere la locuinţa.

– Nu am văzut nici un fel de manifestaţie…

– Intr-adevăr, sunt convins că dragostea Tării fată de Regele nostru este una­nimă. Credinţa mea este că această dragoste trebuie să se manifesteze tot asa  cum suntem datori să arătăm credinţa si dragostea noastră, fată de Atotputernicul Dumnezeu, spre mărirea Căruia se ridică sute de mii de biserici cu toate că se ştie că lumea creştină se închină cu dragoste în fata aşezămintelor creştineşti

Oamenii sunt datori, să-si arate dragostea decât ura, mai ales când Guvernul dă dovezi atâtea de lipsa sa de respect fată de M. S. Regele Mihai I.

– Pentru ziua de 8 Nov.1945, n-am cerut nici un fel de permisiune pentru vreo întrunire, fiindcă n-am avut intentiunea să tinem.

– N-am ţinut nici un fel de întrunire, nici în aer liber si nici în săli închi­se, cu toate că într-o decizie a d-lui General Susaikov, se spune că mitingurile sunt libere.

– Mă solidarizez cu şefii de sectoare si de circumscripţii PNT, în măsura în care ele au fost luate, în conformitate cu ordinele şi instrucţiunile date de mine si de conducerea de partid.

– Din informaţiile primite lucrurile s-au petrecut în modul următor: când lu­mea manifesta paşnic si liniştită, deodată au apărut în Piaţa Palatului opt-ze­ce camioane, umplute cu muncitori gălăgioşi, având la îndemână pietre si drugi de fier şi au început a circula în spirale cu nemaipomenită brutalitate, printre manifestanţi, anume cu intentiunea ca să tulbure manifestarea, până în acel mo­ment atât de paşnică şi patriotică…

– Evident, că organele oficiale de partid susţinătoare a Guvernului, spre ma­rea mea surprindere, au făcut tocmai contrariul decât ceea ce trebuia să facă, adi­că să ia si ele parte la manifestarea pentru Rege si să năzuiască a menţine or­dinea. Deci, rog Parchetul Militar ca să îndrepte cercetările sale asupra aces­tei împrejurări, ascultând ca martori pe Preşedintele si Secretarul uniunii pa­triotice si pe proprietarii camioanelor, care au pricinuit nenumăraţi răniţi si morţi. Sunt informat că însuşi Preşedintele Consiliului de Miniştri a fost scandalizat când a aflat de prezenta camioanelor între manifestanţi si a dat ordin ca aceste camioane să fie îndepărtate imediat, dar n-a fost ascultat. Cer să fie audiat Preşedintele Consiliului de miniştri în această chestiune.

– Nu este adevărat că s-au pronunţat lozinci antisovietice. Membrii Partidului nostru ştiu că partidul nostru si în special eu încă din 1919 am preconizat ideea reluării raporturilor normale cu Rusia Sovietică, în care scop am tri­mis un reprezentant să trateze această problemă, că Nicolae Titulescu a dus tratative cu reprezentanţii Rusiei Sovietice, că dl. Titulescu a fost scos din guvern de dl. Tatărăscu care era adversarul ideii de colaborare cu Rusia…

– Dacă este adevărat că au murit numai din cei din afara PNT si PNL, este cea mai evidentă probă că membrii PNT n-au luat parte la atacurile si la ac­ţiunile de care sunt învinuiri.

– N-am cunoştinţă că evreii au fost prinşi, linşaţi în strigăte de lozinci si jefuiţi ori că s-au spart şi jefuit vitrinele unor magazine…

– Eu mă aşteptam ca toate organele Statului şi toate organizaţiile politice, care susţin Guvernul, să ia parte la manifestaţie si chiar să memoreze în mani­festarea sentimentelor patriotice. Toată nenorocirea acelei zile s-a produs toc­mai prin împrejurarea că organele administrative şi organizaţiile politice sus­ţinătoare ale Guvernului au primit instrucţiuni ca să împiedice manifestarea pentru Rege. Dovada cea mai evidentă, pentru această afirmaţie a mea, este că în oraşele din provincie, unde organele administrative, politice si partidele guver­namentale nu au încercat să împiedice manifestarea, ci din contră au participat, nu s-a întâmplat nici o tulburare şi nici incidente neplăcute sau sângeroase. In schimb în Capitală, în urma procedurii revoltătoare a organelor poliţieneşti si a formaţiunilor comuniste de partid, s-au întâmplat nenorociri fără pereche, în viata noastră politică de până acum. Au avut interese anumite hotărâri politice, ca manifestarea pentru Suveran să nu se petreacă în linişte si în cadre sărbătoreşti. Dovadă este circulara Apărării Patriotice…

– Partidul National Ţărănesc, precum am accentuat în repetate rânduri, n-a orga­nizat nici un fel de manifestaţie, ci din contră a refuzat categoric să organi­zeze. De altfel, că în România nu este libertate, nici nu sunt respectate drep­turile civice şi politice, nu mai este nevoie să documentăm noi, nici în viata internă si nici în străinătate, fiindcă este în de obşte cunoscut; acest fapt îl ştiu si îl publică toţi corespondenţii din străinătate prin gazete si radio. Lu­crurile în de obşte cunoscute nu mai trebuiesc dovedite. Regret nespus, că orga­nele executive ale Guvernului, prin procedura lor incalificabilă, a dat o nouă dovadă despre aceasta, tocmai în ziua onomastică a M. S. Regelui si s-a dezvăluit în mod inutil cu un prilej atât de mult văzut de toată lumea. Manifestări anti-ruseşti, anti-semite sau fasciste n-au avut loc.

– N-am nici o cunoştinţă si nici nu cred că este adevărat că masele au încer­cat să ocupe autorităţi publice. Ar fi trebuit să fie curat nebuni aceia care s-ar fi gândit la aşa ceva.

– N-am cunoştinţă că opinia publică, prin zvonuri false si interpretarea unor atitudini, ar fi pregătită în credinţa că PNT si PNL ar fi sprijinite de o par­te din reprezentanţii Misiunilor străine.

– Nu este adevărat că am avut echipe, sau particulari informatori, care să mă încunoştiinţeze despre decursul manifestaţiei…

– N-am cunoştinţă că a fost un cuvânt de ordine, fie la PNT, fie la PNL, ca frun­taşii să se ascundă.

– N-am cunoştinţă că unele persoane se ascund la chemările Justiţiei. Dacă sunt astfel de persoane, se întâmplă desigur, nu pentru a ieşi din calea Justiţi­ei, ci pentru că este în de obste cunoscut că la Siguranţă si la Politie, adesea sunt persoane bătute si probabil, evită s-o păţească şi ei ca mulţi alţii.

– Pentru motivul că socotesc organele Guvernului si partidele care susţin Gu­vernul vinovate pentru dezordinile si nenorocirile care s-au petrecut  la 8 Nov.1945 în consecinţă nu credeam ca organele subordonate regimului vinovat, vor putea face o cercetare obiectivă. Pentru aceasta am făcut memoriu cerând ca, Comisia Inter-Aliată de Control să facă cercetările

– Este firesc că după 8 Nov.1945,aflând despre întâmplările dureroase care s-au petrecut, m-am silit să găsesc adevărata stare a lucrurilor şi modul cum ele s-au petrecut. Am rămas revoltat de procedura ilegală, pe care am putut-o constata şi de schingiuirile si arestarea la care au fost supuşi unii membrii ai partidului nostru. Era datoria mea. Rezultatul la care am ajuns este cuprins în răspunsurile date la întrebările anterioare şi dacă este nevoie îl voi spe­cifica la vremea sa.

– Ce s-a întâmplat la PNL, nu ştiu,  în ceea ce priveşte partidul nostru, acesta a respectat strict înţelegerea făcută cu dl. Constantin Brătianu.

– Partidul posedă osebite obiecte si mărturii doveditoare despre cele afirma­te de mine în cele de mai sus, si la timpul oportun le voi prezenta.

– Invinuirile ce le aduc sunt specificate în cele expuse mai sus, care se pot rezuma în următoarele:

– S-au descărcat arme din partea organelor Statului, fără somaţiile reglemen­tare .

– S-au dat ordine de a se împiedeca manifestaţia, fără o complicaţiune oficia­lă, că manifestaţia pentru Rege este oprită.

– Au fost cetăţeni bătuţi şi schingiuiţi, fără motiv legal.

– Au fost cetăţeni nevinovaţi reţinuţi, zile si săptămâni în arest, fără decizie legală de reţinere.

– Chiar instrucţii s-au făcut la ordinul Ministerului de Interne şi în prezen­ta unor persoane ce aparţin organizaţiilor politice care susţin guvernul şi ca­re în prezent sunt numite în funcţii poliţieneşti.

– Că în prezenta organelor poliţieneşti au fost lăsate să intre în Piaţa Palatului Regal, 8-10 camioane şi să circule nereglementar, cu vădită intenţie de a strivi oamenii si a tulbura ordinea, şi în consecinţă, manifestaţia pentru Rege si aceasta la ordinul unor organizaţii politice, care susţin Guvernul.

– In declaraţia anterioară, am afirmat că de la 6 Martie 1945 până în prezent, Tara geme într-un regim de teroare. Regimurile de teroare se manifestă prin spi­ritul în care se conduc afacerile publice ale Statului, prin modul de procedare în ce priveşte deprinderea Puterii de Stat şi prin măsura în care se respectă, sau nu se respectă, libertăţile si drepturile cetăţeneşti şi mai ales prin felul în care conducătorii Statului se menţin la putere. Regimul actual s-a înstăpâ­nit prin mijloace neobişnuite. M. S. Regele Mihai a fost forţat să admită un gu­vern impus de o putere străină, fiind însuşi lipsit de puterea executivă. Armata dezarmată, jandarmeria si politia în bună parte desfiinţate, iar muncitorimea scoasă la permanente manifestări în scop de terorizare.

– In consecinţă partidele din opoziţie, nu se bucură de libertăţile politice si cetăţeneşti. Manifestarea opiniei publice este oprită. Ziarele opoziţiei sunt oprite. Adunările nu se pot tine. Ele nu se permit şi chiar cele permise sunt adesea împrăştiate. Este un film întreg de acte care sunt săvârşite fără nici o urmare, din partea organelor poliţieneşti si din partea unor persoane ce apar din partidelor adverse. In cazul de fată avem de a face cu o manoperă odioasă, anume pentru a compromite opinia publică a Tării si partidele adverse regimului de azi.”

Atacurile împotriva lui Maniu continuau în presa comunistă, iar Scânteia pe 28 Noiembrie, nemaiavând ce să inventeze, îl calomniază pe Iuliu Maniu printr-un anume Tudor Savin drept „complice cu imperiul habsburgic, cu Hitler si Antonescu, având intenţia de vânzare a Ardealului.” In aceeaşi zi M. Ethridge pă­răsea Bucurestiul.

Şi tot acum, după ce fuseseră eliberaţi la două săptămâni după 8 Nov. Circa 2-300 tineri în majoritate, din lipsă de probe, maiorul procuror Iorgu Popescu în tocmea un referat prin care hotăra ca 188 de persoane să fie trimise la Jilava si „care urmează cercetările pentru stabilirea gradului de culpabilitate al fie­căruia si descoperirea si determinarea organizatorilor si iniţiatorilor mani­festaţiei…” Aceasta însemna încă tinerea sub presiune si aşteptarea dispozi­ţiei de la Moscova. Aceasta va veni după punerea în aplicare a hotărârilor Conferinţei tot de la Moscova din 26 Dec.1945. De abia pe 12 Ianuarie 1946, acelaşi Iorgu Popescu va întocmi un alt „Referat” prin care concluziona asupra a încă
371 de persoane: „Suntem de părere că este cazul a se clasa cauza privitoare la învinuiţii de mai sus din lipsă de dovezi.”

Afacerea 8 Noiembrie se va încheia de abia la 28 Aprilie 1946 cândva fi eliberat Mihai Tartia, preşedintele Tineretului National Ţărănesc pe Tară.

Epilogul acestei afaceri murdare soldată cu morţi, răniţi si peste 1.000 de arestaţi, a constat în arestarea si condamnarea, pe parcursul a 7 ani a multora dintre iniţiatorii si schingiuitorii de la 8 Noiembrie 1945, implicaţi în fel de fel de „afaceri” necurate specifice regimurilor comuniste cu tovarăşi de drum: Teohari Georgescu (iniţiator), Iorgi Popescu (omul ce justifica înscenarea) si a anchetatorilor schingiuitori Misu Dulgheru, Gheorghe Bulz (mort la Aiud), Constantin Mihalcea, Constantin Turli Niculescu si mulţi alţi dintre ei întâlniţi prin în­chisorile comuniste.

România se zbatea in păienjenişul comunist al Moscovei

Nimeni nu se mai îndoia în România de capacitatea de coordonator al luptei anticomuniste a lui Iuliu MANIU bazată pe o hotărâre de nezdruncinat în ceea ce priveşte dreptatea cauzei poporului român.

De aceia numele lui producea insomnii adversarilor lui, care de fapt erau trădători ai cauzei româneşti şi punea pe gânduri Moscova.

Groza începuse şi el să se clatine după Potsdam când s-a declarat greva rega­lă deşi primise sfaturi de la Moscova în timpul vizitei, ca să nu demisioneze si să caute o reconciliere cu regele, cu asigurarea stăpânilor că trupele sovieti­ce nu vor fi retrase decât după instalarea unui guvern comunist.

Supravegherea lui Groza si a guvernului era foarte strictă si totul era co­municat Kremlinului. Astfel generalul Susaicov îi comunica lui Molotov pe 4 De­cembrie 1945 printre faptele si fenomenele ce reclamă o strictă atenţie se află prelungirea crizei politice care „i-a influenţat pe unii miniştrii care au început să manifeste anumite şovăieli, dar noi am reuşit să facem destul de repede.

Prelungirea acestei crize nu poate să nu creeze guvernului greutăţi de care, neîndoielnic, că se va folosi reacţiunea, în frunte cu Maniu şi Brătianu, în scopurile ei. Caracteristic este faptul ca Maniu, în ul­tima vreme, a început să-si schimbe tactica în ceea ce-l priveşte pe Groza si să încerce să-l influenţeze. Tactica lui Maniu urmăreşte probabil să-l facă pe Gro­za să şovăie si să se folosească de aceste şovăieli în interesele lui.”

Susaicov îl prezintă în faţa şefilor săi de la Moscova pe Groza, nu numai şovăielnic, dar si zgârcit, cu o viată dezordonată plină de aventuri, toate aces­tea contribuind la starea lui de nervozitate subliniind unele observaţii cu pri­vire  la:

– comportamentul militarilor sovietici ce se întorceau din Germania în URSS;

– cererile întreţinerii armatei sovietice din România sunt exagerate în sco­pul aprovizionării unităţilor sovietice aşezate pe teritoriile altor state;

– Comisia Aliată de Control nu ajută ci contribuie la înrăutăţirea situaţiei economice a tării;

– din ordinul tov. Bulganin au fost exportate din România 50.000 perechi de încălţăminte în Iugoslavia;

– Partidul comunist încearcă să integreze Frontul plugarilor la ei;

– Guvernul nu este în stare să lupte cu urmările inflaţiei şi nu este în stare să stabilizeze leul. Deci ochiul Moscovei era peste tot. In situaţia economică disperată guvernul arunca 8 miliarde lei săptămânale

Ca începutul lui Decembrie între 1-3 s-a ţinut Conferinţa Partidului Social democrat care a hotărât:

– Participarea partidului singur în alegeri cu program propriu;

– atitudine socialistă, de clasări combaterea regimurilor de dictatură;

– politica economică a României.

Pe 6 Decembrie 1945 s-a semnat pactul de către N. Pătrascu cu Teohari Georgescu si cu acordul Anei Pauker referitor la înţelegerea dintre legionari si comunişti pentru a se intra în legalitate şi a se preda armele, publicarea făcându-se  la câteva zile după aceasta.

Mark Ethrigi, care plecase de la Bucureşti reuşise să-i înmâneze secretarului de Stat american, pe 7 Decembrie, la Moscova. Iată conţinutul lui, în traducerea din lucrarea „Agonia României” de N. Baciu, pag. 178-179:

Mult stimate Domnule Secretar de Stat,

Dumneavoastră m-aţi însărcinat să mă duc în România si Bulgaria si să verific dacă guvernele interimare ale acestor tari sunt larg reprezentate, în sensul Declaraţiei de la Yalta. Aceasta declaraţie exprima convinge­rea celor trei mari ca o pace durabila nu poate fi bazata decât pe guverne adevărate si larg reprezentative şi numai daca popoarele acestor tari vor avea ocazia să voteze în alegeri cu adevărat libere de orice constrângere si de orice frică. Conform instrucţiunilor, preocuparea noastră nu a fost cu privire la compunerea politica a acestor doua guverne, ci cu privire la caracterul lor reprezentativ. Trebuie să vă raportez ca după ce am stat de vorbă cu mai mult de 300 de persoane în cele două tari, reprezentând toate elementele şi nuanţele opiniei publice, eu nu consider ca guvernele Români­ei sau Bulgariei sunt larg reprezentative a tuturor elementelor democrati­ce în sensul Declaraţiei de la Yalta. Mai mult, eu trebuie să vă spun cu toată sinceritatea că amândouă aceste guverne sunt dictatoriale si domina­te de un singur partid (Comunist), că, atât în Bulgaria, cât şi în România ma­rile părţi democratice ale populaţiei au fost excluse cu forţa de la parti­ciparea la aceste guverne, în timp ce, în special în România profasciştii colaboraţionişti şi chiar câţiva din Garda de fier ocupa poziţii-cheie în acest guvern; în ambele guverne „fronturile” („popular” ori „al patriei”) co­muniste sunt la putere.

Formula acceptării puterii de către comunişti în România este aproape la fel, cu oarecare diferenţe semnificative. Regimul Antonescu a fost răs­turnat prin lovitura de la 23 August 1944. Guvernul ce i-a urmat era com­pus din cele trei partide istorice, National Ţărănesc, National Liberal si Social Democrat, la care s-au adăugatei comunistii. Acesta din urmă erau o organizaţie ilegala pana atunci si suferiseră persecuţii si represiuni. Trei guverne au căzut în 7 luni în România si cu fiecare criza comuniştii îşi păzeau poziţiile. La 6 Martie anul acesta, la insistenta d-lui Vîsinski, vicecomisarul sovietic al afacerilor externe, a fost instalat prezen­tul guvern condus de Petru Groza. La Moscova d. Vîsinski a insistat fată de mine ca acţiunea sa nu aibă un amestec în treburile interne ale Româ­niei, ci un amestec în treburile Comisiei Aliate de Control. Oricum guver­nul a fost schimbat. Comuniştii, după cea mai precisă si cea stai exagerata aproximaţie ce a avut aici, chiar după părerea unui înalt membru al gu­vernului însuşi, nu reprezintă decât maximum 1056. Cu toate acestea, ei ocu­pa ministerul de interne si pe cel de Justiţie, si astfel ei controlează justiţia, politia, jandarmeria, politia secretă, si întreaga maşinărie a alegerilor. In plus, ei controlează multe alte posturi, inclusiv, indirect, acela al primului ministru.

Partidul National Ţărănesc si National Liberal au fost complet eliminate şi au devenit câteodata „bestii fasciste”, cu toate ca dintotdeauna ei reprezentau adevărata democraţie parlamentară în România si s-au opus politice profasciste a regelui Carol. Un mare număr dintre fruntaşii lor au fost arestaţi si aceste partide sunt pe punctul de a fi interzise acum la plecarea mea din România. Ziarele lor au fost suspendate, sediile lor au fost confiscate, iar întrunirile lor dispersate. Regretabila şi spontana manifestaţie din 8 Noiembrie 1945 a fost „umflată” de guvern ca „mare com­plot fascist „. IN GUVERNUL LUI GROZA POPORUL ROMÂN ARE ACUM O NOUA DICTA­TURA ÎN LOCUL CELEI RĂSTURNATE LA 23 AUGUST 1944. Noua dictatură nu a în­cercat sa-si legalizeze poziţia prin alegeri până astăzi.

In ceea ce priveşte alegerile, eu sper ca listele libertaţilor, stabilite de cele trei mari puteri pentru Austria si Ungaria, vor putea fi aplicate si în Bulgaria si România.

Mark Ethridge

Raportul a ajuns pe masa lui Truman numai la 24 Decembrie 1944, când alte aranjamente s-au făcut la Moscova, incluzându-se doi reprezentanţi ai opoziţiei în guvern si deschizându-se drumul spre farsa alegerilor ce aureprezentat ruşinea din 19 Noiembrie 1946.

Alegerile parlamentare din noiembrie 1946

Partidul National Taranesc PNT 60%

Partidul National Liberal PNL 19%

Blocul Partidelor Democratice BPD 14%

Uniunea Populara Maghiara UPM 7%

5 Răspunsuri to “8 noiembrie 1945”

  1. Paul-Sorin Tiţa Says:

    Şi iar ne-am întors la rezistenţă…

  2. Marcel Ghilinta Says:

    Istoria se repeta ,daca aceia care au stat acasa atunci si nu au luat atitudine publica aveau scuza ca ocupantii sovietici aveau trupele cantonate in tara si le-a fost FRICA ,acum cind pentru libertate au murit in 1989 alti tineri eroi ,precum si eroismul tinerilor din piata universitatii (au fost victimele aceluiasi scenariu ca in 1945) care aparau democratia abia cistigata ,acum nu mai are nimeni nici o scuza sa stea acasa la alegeri .
    Toti romanii trebuie sa iasa la vot ,sa voteze un presedinte pentru democratie si de ce nu o sansa pentru viitor .
    Nu vrem o intoarcere la dictatura .Nu vrem un parlament pentru presedinte ,noi vrem un presedinte pentru ROMANIA cu bun simt si responsabilitate .

  3. Stefan Caliga Says:

    Popoarele au conducatorii pe care ii merita. Cand se face o asemenea afirmatie trebuie sa ne gandim doar la popoarele libere care au libertati garantate si inscrise in Constitutiile lor.
    In 1945 Romania nu mai era o tara libera ci una sub ocupatie sovietica. Prezenta anglo-americanilor era doar una simbolica pentru ca Yalta era o realitate impusa dur de catre sovietici.
    Manifestatia de la 8 noiembrie 1945 a urmarit sa demonstreze si ocupantului ca si celorlalti Aliati atasamentul populatiei fata de M.S. Regele Mihai I care era perceput drept ultima reduta a luptei pentru libertate. Guvernul comunist Dr.Petru Groza a luat masuri dure impotriva manifestantilor iar cei banuiti de a fi participat au avut de suferit imediat dupa acel moment(arestari, pierderea locului de munca etc.). De notat este si faptul ca Suveranul se afla in acel moment la Peles, nu in Capitala.
    Manifestatia este considerata de catre istorici drept dovada incontestabila a antisovietismului si anticomunismului la romanii aflati sub ocupatie sovietica. In egala masura a fost dovada atasamentului fata de Monarhie si Regele Mihai I.
    Din nefericire pentru Tara intelegerile secrete dintre anglo-americani si sovietici aruncau Romania in sfera de interese a URSS. Doi ani mai tarziu Regele Mihai I era fortat sa abdice iar mandrul Regat al Romaniei s-a transformat in R.P.Romana, stat satelit al URSS. Vreme de 42 de ani Romania a fost un imens lagar penitenciar al unei natiuni.

  4. 8 NOIEMBRIE. SF.ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIL « Welcome to Roxania Says:

    […] Mulţi Ani M.S. Regelui Mihai şi tuturor celor care poartă sfintele […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: