Crin Antonescu: „PNL trebuie sa decida clar, in cadrul Congresului, daca va merge la guvernare si devine parte a sistemului Basescu sau este liderul Opozitiei.”

PNL trebuie sa decida clar, in cadrul Congresului, daca va merge la guvernare si devine parte a sistemului Basescu sau este liderul Opozitiei, a declarat, sambata, la Iasi, Crin Antonescu.
PNL trebuie sa devina „un partid cu o optiune clara ,NU putem continua de la un zvon la altul. PNL trebuie sa spuna clar la Congres daca se duce la guvernare, caz in care este parte componenta a sistemului Basescu si primeste o particica, sau suntem liderul rezistentei nationale impotriva partidului stat numit PDL”. Antonescu a subliniat, deasemenea, ca partidul trebuie sa isi construiasca o retea electorala „in regim de autoritate”, prin hotarare si disciplina a declarat Crin Antonescu.
Antonescu a declarat, sâmbătă, că România se află în faţa unei noi scene politice, unde unii politicieni intră în grupul independenţilor „ca trenul în gară”, iar „trădătorii devin dintr-o dată prestigioşi”, adăugând că nu exclude ipoteza ca PSD să revină la guvernare alături de PDL. Antonescu a subliniat că PNL nu poate uita că şi PSD a contribuit la crearea sistemului partidului-stat.

Varujan Vosganian:”Consolidarea dreptei româneşti în jurul PNL”

Precizare: Varujan Vosganian dezvolta in sinteza de mai ideiile expuse in perioada 1996-2002, idei care au fost expuse in „Manifestul Dreptei”, sinteta care a stat la baza infiintarii formatiunii civice „Alternativa2000″ in 1996, respectiv al Partidului Alternativa Romaniei PAR in 2006, formatiune care in 1998 sa transformat in „Uniunea Fortelor de Dreapta UFD„. UFD a fuzionat prin absorbtie in PNL in 2002. Astfel in PNL au fuzionat atat disidentele liberale: PNL-AT/PL-93, PNL-CD, PNL-Campeanu, cat si formatiuni de sorginte crestindemocrata/conservatoare precum „Alianta Populara”  si „Uniunea Fortelor de Dreapta„, formatiuni de sorginte civica „Partidul Aliantei Civice PAC„, precum formatiuni de centru-stanga precum „Partidul Taranist Progresist„, „Alianta pentru Romania” si „Partidul Forta Democrata„.

In acest mod Partidul National Liberal demonstreaza abilitatea de a concentra si coagula toate formatiuniile extraparlamentare de centru-dreapta existente pe esichierul politic roman: PNTCD si PNG-CD.

In acest mod Alianta Dreptei, alianta care va cuprinde PNL, PC si PNTCD, prinde contur.

Va invit sa parcurgeti textul supus spre dezbatere, in sustinerea motiunii, din care am prezentat anterior un fragment. Proiectul politic al PNL arata ca esenta evolutiei partidului in faza post-integrare este imbogatirea viziunii sale prin aceasta sinteza doctrinara, trecerea de la doctrina la ideologie, respectiv de la doctrina liberala la o viziune mai complexa si anume ideologia dreptei.

 

Necesitatea sintezei doctrinare

 

România se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte destinul său. Este pentru a treia oară, în istoria recentă, când evoluţia ţării noastre trebuie marcată printr-o asemenea opţiune. Cea dintâi a fost asumată în decembrie 1989 când poporul român a optat pentru democraţie, societate deschisă şi economie concurenţială. Marcată de sindromul tergiversării, de contradicţii, ambiguităţi şi jumătăţi de măsură, această opţiune a învins, în cele din urmă, căci a fost urmată de exprimarea celei de-a doua opţiuni, un deceniu mai târziu: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Aceasta a dus la o seamă de evoluţii favorabile dar, precum se poate observa din rezultatele economice şi din conflictele sociale ale anului 2009, statutul de membru în NATO şi UE nu a dus, implicit, la înlăturarea unor vulnerabilităţi.

Pentru România, după schimbarea din 1989 şi aderarea la Uniunea Europeană, aceasta este a treia oportunitate de a-şi clarifica modelul socio-economic de dezvoltare.

Un partid politic responsabil este dator sa conştientizeze cerinţele  timpului pe care îl trăim si sa se ridice la înălţimea lor. Aceasta presupune pentru Partidul National Liberal, pe de o parte, activitatea politică de obţinere a unui suport popular consistent care să îi permită accesul la guvernare si, pe de altă parte, asigurarea unei bune guvernări. Pentru ca să constituie o alternativă şi să răsplătească speranţa românilor într-o bună guvernare. PNL trebuie să dea dovadă de voinţă politică în îndeplinirea opţiunilor asumate, de viziune strategică, de capacitate managerială, să dobândească o susţinere parlamentară majoritară, dedicată aceleiaşi opţiuni, şi să aibă o bună imagine publică.

Acest Program este expresia voinţei noastre politice. Viziunea noastră strategică este prezentată in cadrul Platformei „Pentru o nouă economie”. În ce priveşte capacitatea managerială ea va depinde de modul în care vom şti să ne respectăm profesioniştii din partid şi să deschidem porţile către cei care doresc să ni se alăture. Realizarea unei susţineri parlamentare va fi rezultatul deciziilor noastre politice si al eficienţei electorale. Cât despre o bună imagine publică, depinde de noi în ce măsură vom convinge pe români că ştim să perseverăm în atitudinea pe care am proclamat-o în campania PNL pentru alegerile prezidenţiale, prin proclamarea culturii politice a bunului simţ.

 

Nu este pentru prima oară când Partidul Naţional Liberal răspunde „prezent” provocărilor realităţii. Procesul de integrare europeană a însemnat un amplu proces de liberalizare. Acest proces legislativ şi instituţional s-a îndreptat atât către promovarea libertăţilor individuale in raport cu statul şi cu societatea, dar şi către intrarea României in sfera liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor. Toate aceste procese sunt o consecinţă aplicării doctrinei liberale. Prezenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare a fost un mare atu pentru România. Nu întâmplător partidul care a îndeplinit acest deziderat, care a recuperat întârzierile şi a devansat termenul de aderare a fost tocmai PNL. În acest fel, liberalismul românesc s-a aflat din nou la datorie, că în toate momentele înălţătoare ale istoriei moderne a ţării noastre.

Aderarea la Uniunea Europeană presupune pentru liberalismul din România o diversificare, o rafinare a viziunii sale doctrinare. Ideea însăşi care a stat la baza construcţiei instituţionale europene este de esenţa liberala. Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile democraţiei liberale. Consacrarea libertăţilor cetăţeneşti, a principiului separaţiei si controlului reciproc al puterilor în stat, a principiului liberei concurenţe, a liberei circulaţii era esenţială pentru PNL în perioada de preaderare. În Uniunea Europeană aceste valori sunt asumate iar spiritul proiectului noi Constituţii Europene este grăitor în acest sens.

Liberalismul constituie esenţa viziunii noastre despre lume, cel care a asigurat compatibilitatea dintre Uniunea Europeană şi România, consfinţită prin aderarea ţării noastre la construcţia Europei Unite. Trăim într-o Europă a naţiunilor. Aceasta înseamnă că trebuie să fim compatibili, dar să fim, conştienţi, în acelaşi timp de trăsăturile distinctive ale fiinţei noastre, să nu ne dizolvăm într-un sistem ci, dimpotrivă, să ne afirmăm personalitatea. Partidul Naţional Liberal a trecut cu succes examenul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acum PNL trebuie să îşi diversifice sistemul de valori, trecând în faza sa post-integrare.

România trebuie să încheie o tranziţie de la dictatură la democraţie, de la socialism la capitalism şi de la o societate închisă la o societate deschisă. Bătălia politică reală se duce între stânga populista şi dreapta democratică. Modernizarea specifică desprinderii de trecutul comunist se duce pe trei direcţii: economică, socială şi culturală. Acţiunea pe cele trei direcţii trebuie să fie corelată. Nici una nu poate, de una singură, să asigure eficienţa transformării. Mai mult decât atât, tentativa de a acţiona asupra uneia dintre cele trei direcţii, în mod unilateral, nu face decât să adâncească crizele tranziţiei.

Acţiunea corelată asupra bazei economice, sociale şi culturale îşi propune depăşirea unei crize cu forme de manifestare pe acelaşi sistem tridimensional: criza economică, criza socială, criza culturală şi morală. Tentativa de soluţionare a crizei economice, ignorând componenţa socială sau culturală, va duce, inevitabil, la agravarea tensiunilor sociale şi la adâncirea crizei mentalităţilor. Tentativa de soluţionare unilaterală a problemei sociale, fără substanţa oferită de dezvoltare, adânceşte deficitele şi agravează criza economică, mărind şi mai mult riscurile pentru persoanele defavorizate. Depăşirea crizei culturale şi emanciparea mentalităţilor nu se pot susţine fără un suport economic şi social.

Din toate acestea decurge necesitatea înfăptuirii sintezei doctrinare, căci viziunea privind modernizarea economică este precumpănitor liberală, cea privind transformarea bazei sociale este precumpănitor creştin-democrată iar cea privind emanciparea culturală este predominant conservatoare. Strategia corelată de transformare sistemică are nevoie, în planul viziunii, de o sinteză doctrinară, rezultatul acestei sinteze fiind însăşi ideologia dreptei.

Aşadar, esenţa evoluţiei Partidului Naţional Liberal în faza post-integrare este îmbogăţirea viziunii sale prin această sinteză doctrinară, trecerea de la doctrină la ideologie, anume de la doctrina liberală la o viziune mai complexă şi anume ideologia dreptei.

Conţinutul sintezei doctrinare

 

In ceea ce priveşte liberalismul el continuă să aibă un rol decisiv în configurarea viziunii economice a Dreptei. Depăşirea crizei economice şi consolidarea statului de drept nu presupun abandonarea principiilor liberalismului, ci, dimpotrivă, consacrarea lor. Soluţiile de ieşire din criză economică sunt de esenţă liberală. Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată în ultimii douăzeci de ani prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea în absenţa politicilor liberale a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie la capitalism, economia românească este mai mult o economie complementară şi nu una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene.

 

Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.

Iată o seamă dintre valorile liberalismului, a căror rezonanţă trebuie să se faca auzită:

–         Liberalul respectă şi cultivă ca valori supreme libertatea, proprietatea privată, individualismul, piaţa liberă, concurenţă, liberă iniţiativă .

–         Libertatea este suportul acţiunii umane. Libertatea, în forma individuală şi spontană, cunoaşte o singură limită: dreptul şi libertatea celorlalţi.

–         Liberalul acceptă şi cultivă dreptul la diferenţă.

–         Liberalul are încredere în om şi în raţionalitatea lui. În acest fel, liberalismul este o formă de umanism.

–         Statul este şi rămâne „un rău necesar”. El este reglator şi arbitru, nu actor părtinitor şi corupt. Statul are drept scop eliminarea sărăciei şi nu fructificarea ei populistă.

–         Liberalismul este potrivnic colectivismului şi totalitarismului. Astfel, liberalul este un democrat.

Mesajul economic de esenţă liberală al Dreptei nu se poate susţine şi nu poate înfrunta gradul scăzut de suportabilitate al populaţiei, dacă nu are în vedere un raport just între dezvoltarea capitalistă şi coeziunea socială. Viziunea liberală a dezvoltării capitaliste se asociaza viziunii creştin-democrate privind coeziunea socială. Astfel:

–         Construcţia instituţională se bazează pe principiul subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, statul şi comunităţile locale renunţă la preluarea unor sarcini care pot fi îndeplinite de cetăţeni particulari, respectiv de comunităţi mai mici. Acele lucruri pe care cetăţeanul le poate realiza la fel de bine singur, în familie sau în colaborare benevolă cu alţii, i se pot lăsa în seamă. Principiul subsidiarităţii este valabil şi între comunităţi mai mici şi mai mari, precum şi între uniunile libere şi instituţiile statale.

–         Politica socială se întemeiază pe principiul solidarităţii. Într-o formă simplă, solidaritate înseamnă preluarea de către comunitate sau, după caz, de către stat, a riscurilor pe care persoana nu le poate înfrunta singură. Acelaşi lucru este valabil şi în situaţia în care statul sau comunităţile mai mari preiau riscurile unor comunităţi expuse peste riscurile lor. Solidaritatea cunoaşte dimensiuni diferite, de la aspecte legate de protecţia socială până la armonizarea unor segmente cu interese potrivnice. Solidaritatea induce în actul de guvernare şi în conduita socială un anumit grad de moralitate. Solidaritatea, în formele sale diverse, de la plata corectă a impozitului, pana la asistenţa sociala şi solidaritatea între generaţii este o expresie a moralei, în cele două dimensiuni ale sale: morala civică şi morala crestină. Acestea nu sunt două înţelesuri diferite ale moralei, ci două expresii ale sale. Morala înseamnă respectarea rânduielilor dar, deşi pare o constrângere, morală este o formă a libertăţii. Morala civică îţi dă libertate exterioară şi deprinderea de a respecta libertăţile celorlalţi, iar etica creştină îţi dă forţa libertăţii interioare.

Solidaritatea şi subsidiaritatea se îmbină într-o concepţie unitară, care are în vedere descentralizarea, sporirea rolului comunităţilor locale, o politică socială activă precum şi creşterea siguranţei persoanei.

–         Parteneriatul social se găseşte în strânsă legătură cu subsidiaritatea şi solidaritatea. Dacă în ce priveşte solidaritatea se pune problema suplinirii unui deficit de responsabilitate a unor categorii expuse de către categoriile active, iar în ce priveşte subsidiaritatea se pune problema delegării de responsabilitate, în ceea ce priveşte parteneriatul, se pune problema cumulării de responsabilitate, partenerii sociali fiind, prin informare şi consultare, parte a procesului decizional.

–         Construcţia liberală a pieţei libere se însoţeşte cu viziunea creştin-democrată a eticii economiei de piaţă. Această presupune o justă întrepătrundere a ordinii economice şi a ordinii sociale. Viziunea etică a liberalismului este completată astfel încât proprietatea privată capătă o dimensiune socială, iar dreptatea socială se instituie la întrepătrunderea dintre individualism şi solidaritate.

Esenţa tranziţiei este de natură culturală. Când vorbim în acest context de cultură, avem în vedere sensul larg al termenului, şi anume cultură înţeleasă ca o componentă esenţială a civilizaţiei. Conservatorismul este cel care poate armoniza, într-o formă adecvată, raportul naţional-universal, adaptând evoluţia societăţii româneşti la un circuit larg de valori, păstrând totodată specificul naţional şi promovând cultura autentică. Elementele utile ale conservatorismului în construcţia ideologică a Dreptei sunt:

–         Asigurarea unei evoluţii organice, pragmatice a societăţii şi evitarea anarhiei, a experimentelor şi a crizei de autoritate. Conservatorul nu alege între terapia lentă şi terapia şoc; calea lui este terapia fermă, bazată pe paşi siguri. Pentru conservatorism, valorile fundamentale sunt ordinea, stabilitatea şi continuitatea. Aceasta presupune un minuţios management al riscului în eficientizarea actului de guvernare.

–         Înţelegerea tranziţiei ca un proces esenţialmente cultural şi preocuparea pentru emanciparea mentalităţilor. Pentru conservatori politica şi cultura sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede.

–         Cultivarea tradiţiei, ca important factor de stabilitate. Societatea este inţeleasă într-o viziune organică, ce leagă indivizii printr-o ţesătura socială, a cărei împletitură e realizată tocmai prin valorile consacrate, tradiţionale.

–         Formula novatoare a conservatorismului, aşa numitul conservatorism individualism (Reagan, Thatcher), este o viziune complexă privind restrângerea rolului statului şi garantarea proprietăţii private.

–         Dintre toate elementele sintezei doctrinare a Dreptei, conservatorismul are cel mai pronunţat caracter anticomunist. În acest fel, conservatorismul poate fi un instrument doctrinar util în delimitarea clară de comunism şi de tarele sale. Şi aşa cum istoria secolului XX a dovedit, conservatorismul este instrumentul doctrinar cel mai eficace în lupta împotriva extremismului, fie că e vorba de comunism, fie că este vorba de fascism.

Revine Dreptei româneşti sarcina de a recupera conservatorismul, care contribuie la formarea unei atitudini ferme, profund democratice şi naţionale.

Între doctrinele pomenite există, în mod tradiţional, şi o seamă de diferenţe. Cum diferenţele se accentuează pe măsura maturizării democraţiei, în acest stadiu tranzitoriu diferenţele sunt neglijabile, căci în atitudinea lor cu privire la necesitatea instaurării democraţiei şi a economiei libere, precum şi în raportarea lor faţă de totalitarism, aceste doctrine sunt compatibile. În ceea ce priveşte, aşadar, desprinderea de totalitarism, de etatism, de egalitarism şi de sărăcie, precum şi căile prin care acestea ar putea fi înlocuite de democraţie şi de capitalism, nu există incompatibilităţi între doctrinele pomenite, acest lucru ne fereşte ca sinteza doctrinară a Dreptei româneşti să pară o construcţie eclectică. Poate că cea mai serioasă dintre deosebiri ar fi cea dintre individualismul liberal şi tradiţionalismul conservator. În condiţiile actuale, în care Dreapta democratică românească militează pentru o Europă unită,  a naţiunilor, această incompatibilitate este inlăturată. Ca şi în timpul celei dintâi modernizări a României, în procesul celei de-a doua modernizări, noi nu vedem incompatibilităţi între liberalism şi spiritul naţional.

Cetăţeanul ca instituţie

În ultimii ani s-a vorbit, cu temei, despre necesitatea modernizării statului. Importanţa pe care Dreapta o dă construcţiei instituţionale nu trebuie să ignore fiinţa umană care trebuie să rămână miezul  acestei construcţii.

Când ne gândim la om, avem în vedere miracolul unicităţii sale. Când abordăm construcţia instituţională, avem în vedere tocmai funcţia modelatoare a guvernării, care abstractizează raporturile umane şi care se poate găsi într-un raport de contradicţie cu vocaţia unicităţii persoanei. Se află, însă, vocaţia instituţională a Dreptei româneşti în contradicţie cu vocaţia sa umanistă?

Atitudinea faţă de om nu se poate mărgini la mesaje de solidaritate sau la abilităţi propagandistice. Ea trebuie să se regăsească într-un sistem normativ şi într-un set de politici. Sistemul normativ are ca obiectiv statuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Setul de politici are în vedere crearea şi buna funcţionare a instituţiilor care să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor respective şi a opţiunilor strategice pe care instituţiile respective să le îndeplinească.

Autoritatea nu se poate implica în trăirile interioare ale omului. În ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi căile prin care omul comunică celorlalţi rodul acestei cunoaşteri, ingerinţele societăţii constituie un abuz. Societatea şi statul nu trebuie să constituie o ameninţare şi nu trebuie percepute de cetăţean în acest fel. Primejdia uniformizează. În faţa unei primejdii naturale oamenii se solidarizează. Dar nu şi în faţa unei primejdii sociale. În faţa unui stat autoritar, a unei agresiuni sociale, tendinţele de dezbinare prevalează în faţa celor de solidarizare şi omul se simte mai străin ca oricând.

Autoritatea trebuie, aşadar, să îndeplinească acest obiectiv esenţial care este garantarea siguranţei cetăţeanului. Modernizarea instituţională are, ca scop final, ameliorarea raporturilor dintre om şi lume, astfel încât el să aibă vocaţia şi harul propriei unicităţi. O construcţie instituţională adecvată este o şansă pentru ca fiecare să trăiască în demnitate.

Trecerea de la economia socialistă la capitalism a presupus un uriaş proces de liberalizare. Aceasta înseamnă recunoaşterea caracterului nativ-optimal al individului, încurajarea iniţiativei private a întreprinzătorului şi a libertăţii alegerii individuale. Ca actor al pieţei libere, ca subiect al sistemului normativ, omul este privit ca individ abstract, egal cu ceilalţi, în acest fel, Dreapta are vocaţie individualistă.

În acelaşi timp, însă, omul nu poate fi imaginat în afara motivaţiilor sale intime, a particularităţilor şi năzuinţelor sale. Avem în vedere, pe de o parte, asemănările dintre oameni, în privinţa accesului la resurse, al gradului de informare, al egalităţii de şanse şi în faţa legii precum şi al răspunderilor aferente, iar, pe de altă parte, deosebirile dintre oameni, ce decurg din matricea unicităţii lor.

Modernitatea tinde să abstractizeze fiinţa umană, tradiţia şi morala au calitatea de o personaliza. Acceptând provocarea necesară a îmbinării tradiţiei cu modernitatea Dreapta devine, în acelaşi timp, individualistă şi personalistă. Această dualitate trebuie să fie marca specifică a Dreptei începutului de secol XXI românesc.

 

Astfel, construcţia instituţională nu este o simplă altimetrie socială, ci e o construcţie organicţ, umanizată. Întreaga construcţie ideologică a dreptei, ca sinteză doctrinară, reformatoare şi pragmatică, este dedicată definirii şi consolidării instituţiei numite cetăţean. Aceasta presupune o schimbare de paradigmă, corelarea tentativelor reformatoare abstracte, birocratice, de sus în jos, cu reforma societăţii, în ansamblul sau, fără de care nici o modernizare reală a statutului nu e posibilă.

Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.

Obiectivul Dreptei în următorul deceniu – combaterea sărăciei

 

Problema centrală a românilor este sărăcia. Toate celelalte – de la precaritatea democraţiei până la gradul scăzut de cultură civică, de la energiile reduse de reformare a sistemului şi până la anacronismul structurilor economice şi sociale – se datorează sărăciei.

Când generaţii întregi trăiesc în sărăcie se petrece unul dintre cele mai dramatice lucruri pentru destinul unui popor: oamenii se obişnuiesc cu sărăcia. Din acel moment, nimic nu le mai e de folos, nici democraţia, nici libertatea, căci nu vor şti ce-ar putea face cu ele.

Proprietatea privată este o formă de protecţie a persoanei. Cel care dispune de o anumită bunăstare nu poate fi ţinut la cheremul statului, nu va fi nevoit să facă orice compromis pentru a-şi întreţine familia. Pentru a fi dominaţi, oamenii trebuie să rămână săraci şi, pe cât posibil, izolaţi. Nici un alt regim din istorie nu a fost atât de lipsit de respect precum comunismul faţă de propriii cetăţeni, încât să acţioneze atât de tenace pentru a-i aduce la sapă de lemn. Şi nici o altă tranziţie nu a fost atât de neindemânatică ori, poate, de abilă în a întreţine starea de sărăcie.

Cu cât omul ştie să-şi fructifice mai bine drepturile, cu atât starea lui de dependenţă scade. Bunăstarea îi permite să nu se mai gândească cu teama la ziua de mâine, să-şi construiască un viitor. Se eliberează de capcana imediatului şi îşi proiectează un destin. În acest fel, începe să selecteze între diferite opţiuni şi are posibilitatea, dar şi discernământul de a alege.

Un popor nu trebuie să se resemneze cu soarta sa. Fiecare om, fiecare popor nu are decât acea putere pe care ştie să şi-o ia singur. Am intâlnit români care spun că ne e sortit să ne naştem şi să murim săraci. Trebuie să luptăm împotriva acestei mentalităţi.

Platforma „Pentru o nouă economie” este o viziune îndreptată către combaterea sărăciei şi către realizarea celei de-a doua modernizări a României. Ea presupune o schimbare de paradigmă, însoţind eforturile de modernizare a statului cu cele de identificare a resurselor societăţii, de  îmbunătăţire a performanţelor individuale şi de consacrare a principiilor manageriale.

Acest model este, aşadar, nu numai economic, ci şi cultural. Esenţa actualei tranziţii constă în trecerea, în plan politic, de la totalitarism la democraţie şi, în plan economic, de la socialism la capitalism. Acest proces nu este numai economic sau instituţional. Tranziţia este în primul rând un proces cultural. Ea are în vedere emanciparea mentalităţilor, recuperarea unor valori tradiţionale şi consacrarea altora noi, reconfigurarea spiritului comunitar, structurarea societăţii civile şi a spiritului civic, asumarea identităţii naţionale în termenii integrarii europene etc.

Din punct de vedere instituţional, principala noastră provocare constă în redimensionarea rolului statului, fără însă a face vreo concesie nostalgiilor socialiste. Singurul sistem socio-economic bazat pe drepturile individului este cel capitalist. Capitalismul recunoaşte că orice om este stăpân pe viaţa sa şi pe dreptul de a o trăi aşa cum doreşte, atâta vreme cât nu încalcă drepturile celorlalţi. Capitalismul se bazează pe esenţa naturii umane şi nu cere sacrificarea interesului individual de dragul “binelui colectiv” ca în socialism. În capitalism “binele public” reprezintă  însumarea realizărilor individuale. Capitalismul este singurul sistem economic în care consensul este voluntar şi negociat. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal.

 

Redimensionarea rolului statului nu înseamnă, în mod automat, reducerea ponderii şi funcţiilor sale în societate. Redimensionarea rolului statului semnifică reducerea ponderii acestuia ca agent economic dar şi rafinarea funcţiilor sale ca stat de drept, garant al bunei funcţionări a pieţelor şi a liberei competiţii. Lipsa unei viziuni clare în această privinţă aduce prejudicii reformei şi sporeşte costurile acesteia. De altfel, politica bugetară este grevată în primul rând de lipsa unei evoluţii în ceea ce priveşte redimensionarea rolului statului. În România, statul îşi asumă mai multe obligaţii decât este în măsură să onoreze. În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că veniturile sunt neîndestulătoare. Asumându-şi prea multe responsabilităţi pe care le-ar putea onora mai eficient sectorul neguvernamental, statul, oricât de puternic ar fi, nu poate face faţă.

Redimensionarea rolului statului, prin reducerea rolului său ca agent economic şi diminuarea ponderii sale decizionale precum şi întărirea rolului său ca garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor constituie fundamentul „noii economii”. Într-o societate democratică şi aşezată pe baze capitaliste, statul trebuie să aibă trei funcţiuni principale: a) stabilirea cadrului legislativ şi supravegherea respectării acestuia; b) realocarea prin bugete a impozitelor; c) siguranţa naţională.

Proiectul nostru politic are în vedere cosolidarea Dreptei româneşti, al cărui reprezentant legitim este Partidul Naţional Liberal.

Îndeplinirea tututor acestor obiective presupune o schimbare radicală a comportamentului politic. Partidul Naţional Liberal va trece de la politică la politici. Eficienţa politicilor publice constituie criteriul principal al bunei guvernări.

 

Sursa: Varujan Vosganian

PNŢCD salută reorientarea doctrinară a PNL

PNŢCD a afirmat mereu că exigenţele creştine trebuie să fie prezente în  doctrina şi activitatea tuturor partidelor politicedin România, cum este firesc pentru un popor creştin.

De aceea, PNŢCD salută demersul preşedintelui PNL, de reorientare doctrinară a partidului în această direcţie. Conform moţiunii cu care dl Crin Antonescu va candida la apropiatul congres:  

  • PNL asumă, pentru prima oară, o asociere între viziunea liberală a dezvoltării capitaliste şi viziunea creştin-democrată a economiei sociale de piaţă.
  • PNL optează, ca şi PNŢCD, pentru descentralizarea Statului şi a economiei, ca unică soluţie pentru progresul social al României.
  • PNL asumă modelul creştin de dezvoltare, bazat pe morală, solidaritate şi spirit comunitar.

Acceptând aceste valori de inspiraţie creştin-democrată – care şi-au dovedit eficienţa morală şi politică, în ţări ca Germania şi Austria – PNL sporeşte şansele conlucrării viitoare dintre cele două partide autentic de centru dreapta din România, PNŢCD şi PNL. Protocolul de colaborare dintre PNL şi PNŢCD, pentru perioada 2009-2014, încheiat în octombrie 2009, capătă o valoare sporită – prin facilitarea combaterii cameleonismului doctrinar, profesat de PDL, a oportunismului deja clasic al PSD – şi va conduce la aşezarea politicii româneşti pe baza solidă a principiilor doctrinare.

Radu Sârbu

Preşedintele PNŢCD

Comentariu:

Alianta Dreptei prinde contur: alaturi de PNL-PC se va alatura si PNTCD.

Becali: Am de gand sa fuzionez PNG-CD cu PD-L sau PNL

Europarlamentarul PNG-CD intetioneaza sa fuzioneze partidul sau cu PD-L sau PNL, numai daca el va obtine un scaun de vicepresedinte, potrivit Realitatea.net

Noua Politica: Blogosfera politica la congresul PNL

Am primit provocarea lui Cristi Andrei sub deviza “Noua Politica”. Cred ca este o idee buna ca Partidul National Liberal sa le faca o invitatie la Congresul martie. Multi dintre ei au un spirit de observatie si analiza mai bun decat al multor jurnalisti.

“Invitati bloggerii la evenimente politice!” este un apel-campanie adresat politicienilor, partidelor si celor implicati activ in viata politica. Este un apel simplu pentru a chema/invita bloggerii care doresc sa ”transmita” stiri sau sa comenteze online si Live din miezul evenimentelor importante, dintr-o postura asemanatoare cu cea a jurnalistilor.

#NouaPolitica este tagul pentru cei care vor sa sustina si sa promoveze campania.

Ar fi si o recunoastere a locului pe care aceasta “forma” noua de comentator l-a capatat in viata politica romaneasca si a interesului urias care se manifesta in mediul online fata de evenimentele politice majore.  Plus ca ar fi un exercitiu suplimentar de transparenta.

Logistic nu e nimic mai simplu:
anuntati ca primiti bloggeri la un eveniment,
– anuntati cate locuri sunt disponibile (daca nu vreti sa aglomerati zona),
– dati o adresa de mail unde se pot inscrie,
– iar la locul faptei organizati un mic punct de primire si un E-Desk pentru aceastia cu facilitati internet;
– ah, si dati-le un badge de E-Journalist sau, simplu, “blogger” :).

Primul pas – Am discutat azi cu cativa tineri politicieni liberali despre a fi pusa in practica ideea la foarte apropiatul Congres PNL (5-7 martie).
Au spus “DA” si sustin ideea: Alina Gorghiu (deputat, Bucuresti), Romeo Nicoara (senator, Teleorman), George Dumitrica (deputat, Teleorman). Sper ca vor duce vorba si mai departe catre colegii lor de partid; iar cei care au blog si acolo.

Transmit ideea si altor “bloggeri” liberali si, daca sunt de acord, ii invit sa sustina Campania #NouaPolitica: Mihai Voicu, Diana Tusa, Cristina Pocora, Dan Mihalache, Razvan Pop, Varujan Vosganian si, ultimul pe lista cu voia dvs, Crin Antonescu :).

Evident rolul cel mai importat va revine voua, bloggerilor si comentatorilor de politica online, si va multumesc anticipat daca veti decide sa sustineti aceasta idee. Asadar, ce ziceti? Mihnea, NeneaLars, Lilick, Theophyl, Ionut Iancu, Adi Zabava, Sutu, Comanescu, Doc, Roxana, Reporter Virtual, Piticu?

Cum puteti sustine campania:
– daca aveti ocazia sa vorbiti cu politicieni spuneti-le despre campania #NouaPolitica.
– scrieti postari despre campania #NouaPolitica si tematica ei.
– invitati si alti comentatori de politica din online sa scrie despre campanie si tema.
– comentati pe blogurile politicienilor din orice partid despre #NouaPolitica; cu cat mai mult cu atat mai bine 🙂
– folositi tagul #NouaPolitica pe twitter si dati anunturi si acolo despre campanie.
– sprijiniti initiativele campaniei pentru diverse evenimente politice (cum e cazul Congresului PNL de acum).

O motivatie generala a campaniei #NouaPolitica. Evenimentele politice suscita in ultima vreme un interes urias in mediul online romanesc. Pentru un singur eveniment se scriu zeci sau chiar sute de postari pe bloguri, mii de comentarii, hashTaguri (teme) de succes pe twitter. O multime de oameni “transmit” virtual evenimentele sau pur si simplu le comenteaza. Sunt comentatori de toate orientarile politice, comentatori consacrati sau mai amatori.

Doar cateva exemple ce imi vin repede in minte: Motiunea de cenzura impotriva guvernului Boc, toate rundele de alegeri din 2009, marile dezbateri electorale sau abia incheiatul Congres PSD.

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Jos Comunismul!

Proteste! Alaturati-va! „Asociatiile, fundatiile si personalitatile semnatare ale acestui comunicat, care s-au implicat in lupta impotriva regimului comunist si pentru construirea democratiei in Romania, protesteaza impotriva tentativelor actualului regim Basescu-Boc de a-si subordona societatea civila din Romania.

Un prim pas il constituie manevrele de eliminare a tuturor persoanelor care nu accepta dictatul de la Cotroceni.

In aceasta politica s-a inscris si Hotararea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 privind comasarea Institutului pentru Memoria Exilului Romanesc, INMER, si a Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului in Romania, IICCR. Initial, s-a putut crede ca e vorba doar de o masura menita sa aduca o (derizorie) economie la buget, in realitate este o tentativa de eliminare a presedintelui IICCR, istoricul Marius Oprea.

Aceasta intentie a mobilizat opinia publica din tara si din strainatate, care a reactionat energic in sustinerea istoricului Marius Oprea, reputat conducator al IICCR, la conducerea noii institutii. Azi se dovedeste ca doamnele Herta Müller, laureata a Premiului Nobel, Doina Cornea, cea mai cunoscuta opozanta a regimului Ceausescu, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, ca si toate celelalte organizatii civice si personalitati publice care s-au alaturat demersului lor suspectand interese nemarturisite de grup, au avut dreptate. Toata aceasta manevra avea drept scop crearea unei noi feude in beneficiul apropiatilor dlui Traian Basescu si, in ultima instanta, deplina monopolizare de catre acesta a temelor luptei anticomuniste.

Existenta autonoma a celor doua institutii, IICCR si INMER, amintea mereu opiniei publice ca nu Traian Basescu a inaugurat, asa cum pretinde acum, investigarea crimelor regimului comunist. INMER a fost creat in 2003 sub Inaltul Patronaj al Majestatii Sale Regele Mihai I si prin recenta fuziune aceasta calitate ii este uzurpata; IICCR a fost infiintat de guvernul Tariceanu in 2005, inainte de orice comisie prezidentiala, si era dovada vie a faptului ca, in guvernarea de coalitie instalata dupa alegerile din 2004, Traian Basescu nu a avut nici intaietatea, nici exclusivitatea initiativelor de condamnare a regimului comunist.

Dl. Basescu s-a agatat in mod oportunist de tema anticomunista abia in momentul in care a devenit evident ca PNL si primul ministru Tariceanu au pornit masuri concrete de recuperare a memoriei rezistentei anticomuniste si au initiat proiecte de lege pentru sanctionarea crimelor din perioada de dictatura. Gesturile publice de condamnare a comunismului ale dlui Basescu, care nu au depasit niciodata limitele retoricii electorale, i-au adus o popularitate neintemeiata dar efemera in randurile celor care militasera impotriva structurilor comuniste si a refacerii lor in perioada de tranzitie spre democratie.

In aceasta operatie, dl Basescu a fost ajutat de unii specialisti reputati, care vor fi crezut sincer in faptul ca Raportul prezentat Parlamentului Romaniei la 18 decembrie 2006 va fi inceputul unor actiuni recuperatorii concrete. Nu a fost asa, raportul a ramas o simpla operatie de propaganda, in vreme ce insusi presedintele Basescu a continuat sa se inconjoare de fosti activisti UTC si mai ales de fosti securisti.

Lor li s-au alaturat o serie de persoane interesate de functii si beneficii materiale care nu pregetasera sa cocheteze oportunist cu regimul presedintelui Iliescu. De fapt, istoricul Marius Oprea deranjeaza pentru ca este unul dintre cei mai incomozi martori ai manevrelor pe care regimul Basescu le orchestreaza pentru a-si atribui in exclusivitate meritul simbolic al denuntarii regimului comunist fara ca aceasta condamnare sa aiba vreun efect practic. Marius Oprea si grupul de tineri si entuziasti cercetatori pe care acesta l-a format au luat in serios ideea condamnarii regimului comunist: au intreprins cercetari fundamentale pentru intelegerea mecanismelor represiunii si pentru demascarea autorilor acesteia, si au cerut in repetate randuri Parchetului sa inceapa urmarirea penala a persoanelor efectiv vinovate de crime politice. Marius Oprea a deschis mari santiere care scot la iveala urmele materiale de necontestat ale acestor crime, a identificat martori ai actiunilor criminale din anii comunismului si i-a convins sa vorbeasca, a depus la guvern un proiect de lege de limitare a pensiilor fostilor tortionari, in conditiile in care dl Boc le protejeaza pensiile speciale cu indarjire: Marius Oprea expune regimul Basescu riscului de a face vizibila diferenta radicala dintre vorbe si fapte. Din acest motiv, denuntam operatia frauduloasa prin care se incearca eliminarea din activitate a unei persoane cu merite unanim recunoscute in demascarea crimelor regimului comunist si a celor care le-au comis. Propunem si sustinem numirea dlui dr. Marius Oprea ca presedinte al IICCR-MER.

Situatia s-a agravat recent prin Hotararea de Guvern nr. 122/23.02.2010, care marcheaza o noua etapa: mutilarea identitatii si functiilor institutului prin taierea unor paragrafe ale art. 3 din Hotararea de Guvern nr. 1372/18.11.2009 (b, c, d, e, f). Prin taierea acestor paragrafe, institutul nu mai identifica crimele savarsite, nu mai prezinta membrii aparatului de represiune si nu mai sesizeaza organele de cercetare penala in legatura cu faptele si autorii lor. In acelasi timp, vechiul Consiliu stiintific al IICCR-MER alcatuit din personalitati marcante ale rezistentei si opozitiei anti-comuniste printre care Doina Cornea si Dorin Tudoran este inlocuit de un nou Consiliu stiintific format din „lumea academica” si condus de un presedinte numit prin decizia primului ministru. Acum 20 de ani, fostii nomenclaturisti comunisti si apropiatii lor au reusit confiscarea Revolutiei din decembrie in beneficiul exclusiv al FSN. Acum, Traian Basescu incearca confiscarea luptei anticomuniste in beneficiul sau si al catorva acoliti din preajma partidului prezidential. Tot asa cum „emanatii revolutiei” din 1989 aveau drept element distinctiv faptul ca NU participasera la revolutie ci au confiscat victoria ei, si dl Basescu se distinge prin faptul ca NU a fost o victima a comunismului ci a fost un colaborator al Securitatii criminale si un profitor al regimului comunist. Sa nu-l lasam sa monopolizeze o cauza care apartine tuturor romanilor de buna credinta, oriunde ar trai acestia. Ne adresam opiniei publice din Romania si din intreaga lume pentru a denunta schimbarea brutala a scopurilor institutului, facand din IICCR-MER dintr-un institut de demascare a crimelor comunismului, un institut de ingropare a crimelor comunismului. Un institut dedicat doar unei analize teoretice a ideologiei comuniste lipsita de efecte, dupa modelul Raportului Tismaneanu si, in cele din urma, o anexa obedienta a Palatului Cotroceni. Lansam o chemare tuturor oamenilor de constiinta din Romania si din intreaga lume sa ni se alature prin sustinerea acestui apel.

Apelul va fi postat pe site-ul http://www.frd.org.ro, iar semnaturile pot fi trimise prin email, la adresa office-frd@frd.org.ro. si prin sms, la numarul 0745.10.88.28. 25.02.2010

Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania (AFDPR) Presedinte – ing. Octav Bjoza

Solidaritatea Universitara Presedinte – prof. dr. Octavian Duliu

Fundatia Romana pentru Democratie (FRD) Presedinte – prof. dr. Emil Constantinescu

Fundatia Generatia Europeana (FGE) Director executiv – prof. dr. Nicolae Anastasiu

Asociatia pentru Educatie Cetateneasca (ASPEC) Presedinte – Mihaela Marcu

Institutul pentru Cooperare Regionala si Prevenirea Conflictelor (INCOR) Director executiv – prof. dr. Zoe Petre

Fundatia Ecomondia Co- Presedinte – prof. dr. Alexandru Ionescu

Conventia Medicilor Democrati din Romania (CMDR) Presedinte – dr. George Calalb

Fundatia Romana pentru Cooperare Europeana Presedinte – Adrian Dumitrescu

Consiliul Moral al Revolutiei Presedinte – Constantin Aferaritei

Grupul de Investigatii Politice (GIP) Director executiv – Mugur Ciuvica

” ……………………. ”

Lucia Hossu Longin, secretar general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, cere Parlamentului României să preia Institutul, căruia Guvernul României, printr-o nouă Hotărâre, i-a mutilat sfera de atribuţii, i-a dizolvat structurile de conducere şi i-a aşezat o pălărie numită Consiliu ştiinţific, alcătuit din 14 membri şi prezidat de un preşedinte, probabil Vladimir Tismăneanu, căruia îi aparţin formulările.

Vechiul Consiliu era format din personalităţi ale opoziţiei anticomuniste, Doina Cornea, Radu Filipescu, Dorin Tudoran, Petre Mihai Băcanu, Andrei Pleşu, şi personalităţi care s-au ocupat de istoria recentă, de memorie: Dennis Deletant, Gabriel Liiceanu, Radu Ioanid, Cristian Pîrvulescu.

La o biată echipă de 40 de persoane (prin comasarea a două instituţii) se construieşte un organism de conducere de circa 20 de persoane. Cinci dintre cele mai importante atribuţii ale Institutului nostru – art.3 (paragrafele b, c, d, e, f) – au fost radiate pentru a fi înlocuite cu formulări „tip Tismăneanu”, de natură să nu ne mai permită investigarea şi identificarea principalilor vinovaţi din sistemul represiv şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu crimele săvârşite. Este o tăiere brutală, făţişă, a obiectivelor pentru care a fost creat Institutul. Consider de o gravitate deosebită faptul că acest nou Consiliu ştiinţific, prin preşedintele lui, se ocupă de „monitorizarea activităţii de cercetare” (art.4-lit.5), că prin trimiterea secretarului ştiinţific al Consiliului în Comitetul director al Institutului, în executiv, practic se controlează activitatea de zi cu zi, şi, de asemenea, că „în pixul” preşedintelui acestui Consiliu ştiinţific stau şi propunerile privind membrii Comitetului director, care membrii, în mod firesc, erau numiţi de preşedintele IICCMER. Eu îi propun domnului prim-ministru Emil Boc să schimbe denumirea acum improprie a Institutului nostru şi să-l numească Comisia Tismăneanu II, de îngropare a crimelor comunismului. Personal, nu doresc să lucrez sub tutela domnului Tismăneanu. Îi cunosc virtuţile şi încovoielile de istoric al tranziţiei, dar de curând am descoperit într-un dosar al CNSAS cu titlul „Patrimoniu” (pe care îl voi publica), cum familia Tismăneanu şi-a mobilat casa cu mobilier şi valori de artă confiscate de la foştii deţinuţi politici, de la evreii şi germanii vânduţi de regimul comunist. Cu averea lor furată au fost pricopsiţi securiştii, demnitarii comunişti şi uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, în lista celor „împroprietăriţi”, care apar în documentul „Patrimoniu”, şi în odraslele lor care azi condamnă comunismul. Este o situaţie care duce la incompatibilitate morală, chiar dacă se spune că fiii nu trebuie să fie responsabili pentru faptele părinţilor lor. Aştept ca Parlamentul României să compare cele două Hotărâri de organizare a IICCMER, una dată în noiembrie 2009 şi cealaltă (anulând atribuţiile specifice ale Instituţiei) în 23 februarie 2010, şi să constate cât de serios este angajat premierul Emil Boc în investigarea şi condamnarea crimelor comunismului. Nu doresc să lucrez într-un muzeu al figurilor de ceară creat după dicteul domnului Tismăneanu. Abrogaţi, domnule Boc, această Hotărâre care nu vă onorează! Lucia Hossu Longin”

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui SNCF, cu privire la afisul xenofob si discriminatoriu la adresa romanilor din Franta

Domnului Guillaume Pépy,
Presedinte al Societatii Nationale a Cailor Ferate Franceze (SNCF)

Bruxelles, 25 februarie 2010

Stimate domnule Presedinte Pépy,

Un grup de cetateni de nationalitate romana, rezidenti in Franta, mi-au adus la cunostinta faptul ca un afis – distribuit de SNCF la inceputul acestei luni – practic atribuia intregului popor roman calificativul de « hot » si avertiza pasagerii sa-si « dubleze vigilenta ».

In plus, potrivit relatarilor mass-media , care au publicat copii ale afisului SNCF, « toate activitatile romanilor trebuie aduse la cunostinta PCNS », care sunt serviciile de securitate ale cailor ferate.

Sunt socata si profund consternata de continutul acestui afis, care este extrem de discriminatoriu impotriva romanilor, xenofob si total inadmisibil.

Stiu ca afisul a fost retras si ca SNCF a emis o foarte vaga declaratie de scuze , insa nu este suficient.
Cred, prin urmare, ca poporul roman – si, in mod special, zecile de mii de romani care locuiesc in Franta – merita scuze explicite, directe si sincere din partea dumneavoastra – in calitate de cel mai inalt reprezentant al SNCF, precum si din partea persoanei/persoanelor responsabile de redactarea afisului cu caracter xenofob.

Consider ca atat eu personal – in calitate de membra a Parlamentului European, cat si dumneavoastra – ca Presedinte al SNCF, avem responsabilitatea comuna de a ne asigura ca actele de xenofobie, precum si asemenea mesaje denigratoare la adresa persoanelor apartinand oricarei nationalitati, nu se multiplica.

Am incredere ca SNCF va lua masurile necesare pentru a preveni repetarea unor asemenea incidente.
Cu stima,
Renate WEBER
Membra a Parlamentului European
Romania
Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: