Crin Antonescu: „La urmatoarele alegeri putem fi partidul numarul unu in Romania”

Discursul preşedintelui PNL Crin Antonescu, în cadrul Ligii Aleşilor Locali (30 ianuarie 2010)

Rezultatul de la alegerile prezidenţiale, cel mai bun reuşit vreodată după 1990, a fost obţinut în condiţii cât se poate de vitrege

Doamnelor şi domnilor, dragi colegi, nu pot începe altfel adresarea mea către dumneavoastră decât prin a vă mulţumi tuturor celor care aţi făcut, alături de mine, o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, dintre cele mai grele, dintre cele mai dificile, dintre cele care sunt, într-adevăr, de natură să dea măsura loialităţii şi eficienţei noastre, a fiecăruia la locul lui, în slujba acestui partid. Vă mulţumesc tuturor celor fără de care acest rezultat bun nu ar fi fost posibil şi cred că nici unul dintre noi nu uită că rezultatul ar fi putut fi şi mai bun dacă toţi cei care poartă culorile acestui partid s-ar fi bătut cu deplină încredere şi cu toată eficienţa.

Gândul meu însă acum se îndreaptă către dumneavoastră, aleşii locali, dintre care o copleşitoare majoritate v-aţi făcut alături de mine datoria în slujba partidului şi, sunt eu convins, în slujba societăţii româneşti.

Spun că a fost vorba de un rezultat bun, pentru că acest 20%, în afară de faptul că e scorul cel mai mare obţinut vreodată după 1990 la vreun fel de alegeri de către noi, a fost, în plus, obţinut în condiţii cât se poate de vitrege. Pe parcursul anului 2009, Partidul Naţional Liberal a rămas singur – şi subliniez, singur! – în opoziţie, în faţa unei majorităţi colosale, în faţa unui aparat de stat în care şi-au dat mâna conjunctural, dar nu mai puţin hotărât, celelalte două mari partide actuale din România, Partidul Democrat şi Partidul Social Democrat. Chiar dacă între cele două tururi, opţiunea mea şi opţiunea noastră a fost aceea de a alege răul cel mai mic şi de a susţine candidatul Partidului Social Democrat, şi am făcut-o cu toată tăria, cu toată seriozitatea – şi aţi făcut-o şi cei mai mulţi dintre dumneavoastră şi vă mulţumesc – chiar dacă asta am socotit a fi atunci opţiunea noastră, nu pot să uit şi nu trebuie să uităm că în anul 2009, atunci când poarta Cotroceniului s-a deschis pentru Mircea Geoană şi PSD, aceştia au intrat imediat acolo, în condiţiile care li s-au pus. Şi ceea ce e şi mai important, pentru noi şi pentru această ţară, nu se cuvine să uităm că împreună au guvernat catastrofal România în anul 2009.

Aşa încât dacă am putut, din condiţia de partid de opoziţie, deposedat vreme de un an, până la alegerile prezidenţiale, de orice pârghie de putere în această ţară să obţinem cel mai mare scor al nostru; dacă am putut, ca în condiţiile în care, aşa cum spuneam şi în primul tur al campaniei electorale, marile maşinării de putere, maşinării media, maşinării financiare, nu au fost nici una de partea noastră, ci de partea lor, a unuia sau a altuia; dacă în aceste condiţii, iarăşi, am obţinut cel mai bun scor din istoria noastră, înseamnă că ne-am făcut într-o măsură semnificativă auzit, crezut şi preluat mesajul politic pe care împreună l-am dat către societatea românească.

Le mulţumim celor două milioane de români care au crezut în şansa noastră mai mult decât noi înşine uneori am crezut

Şi mulţumindu-vă dumneavoastră, vreau să le mulţumim împreună, încă o dată, celor două milioane de români care au crezut în noi, care au crezut în şansa noastră mai mult decât noi înşine uneori am crezut, care au crezut în posibilitatea unei schimbări radicale în România la sfârşitul anului 2009 şi nu doar în situaţia de a alege cel mai mic dintre rele.

Din păcate, nici măcar cel mai mic dintre rele nu a avut câştig de cauză, ci a avut câştig de cauză cel mai mare dintre rele. Iar noi, dincolo de proiectele credibile, coerente, consistente pe care le aveam pentru guvernarea României, pentru un guvern din care să facem parte în condiţii de onorabilitate deplină şi de eficienţă, ne-am pomenit în opoziţie, ne-am pomenit într-o adevărată deprimare politică, psihologică, suntem oameni toţi. Şi ne-am pomenit rămânând singurii purtători ai aşteptării, speranţei şi deziluziei celor două milioane de oameni care au crezut şi cred în noi.

În 2001, acum iată aproape un deceniu, spuneam, în preajma unui congres al PNL, atunci când partidul ieşise din nişte alegeri cu şapte şi ceva la sută, opt la sută, că putem fi repede, în câţiva ani, doi-trei ani până la următoarele alegeri, un partid de 20%. Puţini dintre noi credeau acest lucru. Eu îl credeam, nu doar îl afirmam şi el a fost, de altfel, contrazis oficial chiar de preşedintele partidului de atunci, un om nu lipsit de capacităţi de analiză politică, domnul Valeriu Stoica. S-a spus atunci că un partid precum cel al nostru, cu modul său de a face politică, lipsit de populism, de demagogie, cu valorile sale care se adresează sau sunt receptate mai repede doar de elitele în sens larg ale societăţii, nu are şansa de a trece peste 15% cel mult. Partidul Naţional Liberal avea deja aproape 20% atunci când în 2004, în Alianţa D.A., a câştigat alegerile. Numai că eram într-o alianţă şi ponderea de acolo, subevaluată după părerea mea şi a multora dintre noi, era mereu împărţită cu această alianţă.

Cei două milioane de oameni aşteaptă de la noi să continuăm şi să ne ţinem de cuvânt

De această dată am obţinut singuri şi avem singuri susţinerea acestor oameni, în valoare de 20% dintr-un electorat românesc prezent într-un procent maxim la vot. Cu alte cuvinte, dacă la alegerile prezidenţiale, unde am avut o prezenţă mai mare decât la alegeri parlamentare sau chiar la alegeri locale – am avut 20%, încercând să evaluăm în termeni de scor la alegeri parlamentare, avem peste 20% – aşa cum am funcţionat noi, nu cu toate motoarele, lipsiţi practic de orice resursă semnificativă în comparaţie cu preopinenţii şi nu întotdeauna cu încrederea pe care, repet, alegătorii au avut-o mai tare decât noi înşine în noi şi ceea ce reprezentăm.

Acum, cei două milioane de oameni şi mulţi alţii în curând aşteaptă de la noi să continuăm, aşteaptă de la noi să ne ţinem de cuvânt chiar dacă eu nu sunt preşedintele României şi chiar dacă PNL nu este deocamdată la guvernare. Or, aşa cum în 2001 spuneam cu toată convingerea că putem fi un partid de 20%, astăzi spun cu toată convingerea că putem fi un partid de peste 30%, că la următoarele alegeri locale şi parlamentare putem fi partidul numărul unu şi în ordine electorală, aritmetică al României.

Avem şansa, pe care nu o au celelalte două partide, a unei noi credibilităţi. Putem asuma astăzi lupta pentru a câştiga alegerile parlamentare şi pentru un guvern condus de liberali

Nu e nevoie pentru asta decât de câteva lucruri foarte grele. Şi răspunsul pe care noi trebuie să-l dăm este dacă ne asumăm să facem aceste lucruri grele şi să ne batem cu şanse serioase de câştig pentru prima poziţie politică în România ca partid. Aceste lucruri grele, deşi sunt uşor de enunţat, înseamnă să înţelegem mai repede decât alţii şi să facem mai repede decât alţii întoarcerea pe deplin cu faţa către cetăţenii în slujba cărora facem politică, din opoziţie sau de la putere în egală măsură, cu mijloace, ce-i drept, diferite. Asta înseamnă să fim, ca organism, ca instituţie, un organism capabil să facă acţiuni şi să dea mesaje unitare, coerente şi eficiente, un organism capabil să-i spună oricărui român îl priveşte câteva lucruri clare, şi aceste lucruri clare să fie nu că aşteptăm, din congres în congres, noi şi noi împărţiri ale unei puteri iluzorii între noi înşine, nu că încercăm, din alegeri în alegeri, să ne strecurăm şi noi pe un culoar sau pe o combinaţie prin care să ajungem cu mai multă, mai puţină sau deloc putere la guvernare şi să spună orice român, că ne votează sau nu, că ne place sau nu: liberalii sunt cei care acţionează cu adevărat pentru aceste şi aceste valori. Avem şansa pe care nu o au celelalte două partide semnificative în acest moment în România – şi îmi cer scuze faţă de UDMR, care este un caz aparte, eu discut de partidele româneşti, care dispută electoratul românesc – avem şansa faţă de ceilalţi, pe care ceilalţi nu o au, unei noi credibilităţi.

În aceşti 20% pe care noi i-am obţinut în alegerile prezidenţiale, sunt – slavă Domnului! – oameni care nu au mai votat sau nu mai votaseră la ultimele rânduri de alegeri, sunt oameni care au votat pentru prima dată, sunt, în mod semnificativ, oameni tineri, sunt, în mod cu totul semnificativ, oameni din mediul urban, din marile oraşe mai cu seamă, oameni cu grad de instrucţie ridicat, oameni care încearcă să se conecteze cu adevărat la ceea ce înseamnă Europa actuală, modernitatea actuală, democraţia actuală. În sprijinul acestor oameni, exprimându-i pe ei, convertindu-le speranţa în realitate, trebuie să acţionăm noi şi, evident, să acţionăm deschis către restul societăţii, şi nu mulţumindu-ne să rămânem un partid al elitelor, un partid mulţumit de acest 20%.

Pentru că acest 20%, oricât ar fi de respectabil, oricât ar fi de semnificativ, nu poate să ne ducă decât acolo unde am mai auzit că putem fi, şi anume iluzia că nu se poate face nici o combinaţie fără noi. Am auzit şi am trăit cu convingerea asta, în 2008, la parlamentare, când am obţinut aproape acelaşi 20% şi ne-am convins că se poate şi fără noi. Am trăit cu convingerea, înainte de aceste alegeri prezidenţiale, sau au trăit unii, mulţi dintre noi, cu convingerea că nu se poate şi fără noi. Şi iată că se poate fără noi. Trebuie să înţelegem că acest 20% nu e suficient şi trebuie să hotărâm astăzi, în perioada următoare – „azi” în un sens generic, nu în sens propriu – dacă dăm sau nu această bătălie.

În faţa noastră e o răscruce, nu de natură doctrinară, cum e la alţii, n-avem o problemă să alegem între trandafir şi măr, avem – şi poate suntem singurii care beneficiem de asta – o identitate doctrinară certă pentru noi înşine şi pentru cei din afara noastră, pentru cei din societatea românească. Am putut fi şi putem fi acuzaţi în continuare de multe, dar nu e nimeni în România care să spună că nu ştie ce este cu noi, din acest punct de vedere. Partizan sau adversar al liberalismului sau, poate, indiferent la doctrine politice, aproape orice român ştie cine suntem noi, spre deosebire de alţii, din acest punct de vedere. Nu ne aflăm în faţa unei răscruci de dezbatere doctrinară, ci în faţa unei opţiuni majore de atitudine şi strategie politică. Dorim în continuare să căutăm combinaţia cea mai convenabilă, pentru a fi şi noi la putere, împreună cu alţii sau pe lângă alţii, sau asumăm astăzi, în numele uriaşului şi justificatului capital de frustrare din societatea românească, lupta pentru câştigarea alegerilor parlamentare, pentru un guvern condus de liberali.

Guvernarea pentru noi, ca partid liberal, înseamnă posibilitatea de a schimba cu adevărat România, după chipul şi asemănarea lucrurilor, programelor, politicilor în care credem

Dacă în ceea ce priveşte guvernarea, au existat destule discuţii înainte şi mai ales după alegerile prezidenţiale, vreau şi eu să spun foarte repede două lucruri. Braţul înarmat al partidului, dl secretar general Radu Stroe, spunea că doar un om anormal nu doreşte să guverneze. Una peste alta, îi dau dreptate. Poate că formula este exagerată. Un om cu apetit politic normal dezvoltat doreşte să guverneze. Cu atât mai mult, într-o ţară ca România, în care vedem cu ochiul liber şi nu ni se pare, nu suntem, cum s-ar zice, subiectivi – n-avem cum fi altfel, dar se foloseşte termenul ăsta – că ţara e dusă la propriu de râpă de o proastă guvernare. Nu de criza din America, nu de criza din Germania, nu de alte conjuncturi nefaste, de alinierea planetelor sau de mişcările vrăjitorilor violeţi. E dusă pur şi simplu de râpă, cu tot ceea ce înseamnă preţios pentru oamenii acestei ţări – investiţii, iniţiativă economică, locuri de muncă, minimă protecţie socială. Toate aceste lucruri se duc pe apa Sâmbetei, de la începutul lui 2009 şi se duc şi mai abitir acum, vedem foarte bine, din primele zile ale „noului”, în ghilimele, guvern al lui Traian Băsescu. Şi atunci într-adevăr, trebuie să fii anormal să nu vrei să guvernezi. Şi din punctul acesta de vedere vreau să vă spun că sunt primul care doresc să guvernăm, mâine, dacă se poate, în seara asta, dacă se poate, cu o singură precizare: dacă într-adevăr, am minime garanţii că guvernarea înseamnă ceva din ceea ce noi credem că trebuie făcut pentru România şi nu prezenţa formală de participanţi mituiţi la guvernare.

Orice partid face politică, cu atât mai mult al nostru, care a dovedit oricum mai bine decât alţii că ştie să guverneze, pentru a veni la putere, pentru a guverna, pentru a modela societatea, pentru a-şi îndeplini proiectele, obiectivele şi valorile politice. Dar a guverna înseamnă în sens legitim şi în sens de construcţie politică şi istorică, să vii la putere atunci când poţi să faci nişte lucruri în care crezi, nişte lucruri pe care ştii să le faci şi nişte lucruri despre care eşti convins că trebuie făcute. Şi nu înseamnă doar să duci nişte oameni, 5, 7, 10, 15, să îi faci miniştri, să mai faci vreo 50 de secretari de stat sau 2000 de directori. Acestea sunt doar mijloace, dar a guverna e un mijloc pentru un alt scop, şi nu acesta. Guvernarea nu înseamnă protecţie socială pentru câteva zeci, pentru câteva sute sau chiar pentru câteva mii dintre noi. Guvernarea pentru noi, ca partid liberal, înseamnă posibilitatea de a schimba cu adevărat România, după chipul şi asemănarea lucrurilor, programelor, politicilor în care credem.

Eu cred că trebuie să venim cât mai repede posibil la guvernare. Nu pentru că ne e foarte greu în opoziţie – şi sunt toţi colegii mei martori, ştiu cât de greu vă este dumneavoastră în principal – primarilor, aleşilor locali, în opoziţie. În opoziţie cu o putere care are acest comportament, de partid-stat, deja clar, la proporţiile şi la intensitatea PSD-ului lui Adrian Năstase din 2000-2004. Ştiu cât vă e de greu, pentru că dumneavoastră sunteţi oameni care aţi primit un mandat, care aţi asumat promisiuni, care aţi asumat obligaţii în faţa unor oameni.

Şi aşa cum eu, ca om care am fost – şi în numele dumneavoastră şi cu sprijinul dumneavoastră, depozitarul – repet cuvântul care i-a enervat pe unii, nervoşi tare din fire – depozitarul a 2 milioane de voturi, aşa cum eu încerc să mă ţin de cuvânt, să fiu consecvent şi să fac ceea ce aceşti oameni aşteaptă de la mine, aşa înţeleg cu atât mai mult pe fiecare dintre aleşii noştri, de la preşedinţii de consiliu judeţean şi până la consilierii din cea mai mică dintre comune, cât de greu le e atunci când nu pot, din lipsă de fonduri, din hărţuială continuă, din obstrucţii birocratice, să se ţină de cuvântul pe care l-au dat comunităţii lor.

Dar nu pentru asta în primul rând aş intra şi mâine la guvernare, ci pentru faptul că fiecare zi guvernată de această putere, în acest fel, depreciază, degradează şansa României de a continua pe drumul pe care, de bine, de rău, până în 2008 apucase. Şi în sensul acesta eu cred că am putea formula sau formulez eu, în orice caz, orizontul PNL din acest punct de vedere în felul următor: trebuie să fim un partid care să devină capabil să câştige alegerile locale şi mai ales parlamentare din anul 2012, dar, de asemenea, să fim un partid gata în orice moment, şi mâine dacă este cazul, să intrăm la guvernare dacă vor exista condiţiile în care să facem ceva în sensul celor amintite mai sus la guvernare.

Nu am nici o speranţă legată de buna-credinţă a celui sau celor care decid acest lucru astăzi în România. Nu doresc să răspândesc iluzii acolo unde nu îmi fac nici eu iluzii. Nu cred că preşedintele României, care sigur astăzi face şi desface din acest punct de vedere totul în această ţară, în orice caz guverne, se va gândi într-o zi că este, totuşi, o prea mare batjocură şi că nu merită ţara asta aşa ceva. Nici cei 5 milioane care i-au dat încredere, nici cei 5 milioane care, ca să-l citez, i-au dat o lecţie. Şi că ţara asta merită un guvern ceva mai bun decât guvernul Emil Boc – Elena Udrea.

Dar cred, sunt obligat să o fac, cred în faptul că, dacă lucrurile merg aşa şi, din nefericire, situaţia României se depreciază pe zi ce trece, o urmă de responsabilitate, pe care, în calitate de şef al statului, Traian Băsescu trebuie să o păstreze, îl va face, în faţa realităţii, să caute soluţii. Şi chiar dacă nu a făcut acest lucru atunci când era un moment foarte bun şi foarte necesar pentru România, adică după ce şi-a obţinut, cu chiu, cu vai, la Chişinău şi la Paris, mandatul de preşedinte la Bucureşti, cu tot felul de lucruri contestate – dacă nu a făcut-o atunci, s-ar putea să fie nevoit de realitate, de stradă, de oamenii acestei ţări, care nu se pot duce în prăpastie, doar de dragul Partidului Democrat şi al lui Traian Băsescu, s-ar putea să fie silit de realitate să caute soluţii pragmatice, de avarie. Şi Partidul Naţional Liberal nu se va da înapoi atunci când se va pune problema, cinstit, ca această ţară să fie salvată, să fie acolo şi să discute orice formulă, dar sinceră, pentru a salva ce e de salvat în această ţară.

Ne-am obişnuit să înghiţim în România tot, am început să ne aşezăm în nişte resemnări, cum făceam înainte de 1989. Aşa ceva este inacceptabil şi dacă noi nu ridicăm aceste probleme, atunci cine?

Pentru asta, trebuie să facem câteva lucruri. În primul rând, în relaţia cu dumneavoastră, cei care, cum spuneam şi anul trecut, sunteţi un fel de coloană vertebrală a partidului, sunteţi cei care vă aflaţi în situaţia cea mai grea, sunteţi în acelaşi timp cei care, alături, desigur, de parlamentari, ne reprezentaţi. Cu activitatea fiecăruia dintre dumneavoastră, se joacă ceva din soarta acestui partid şi de aceea, cred că şi noi, conducerea centrală a partidului şi grupurile parlamentare, parlamentarii, fiecare, uninominal, cum au fost aleşi, trebuie să avem o relaţie mai strânsă, mai eficientă, cu dumneavoastră. Sunt lucruri care se pot şi trebuie făcute, la nivelul unei colaborări şi unei asistenţe, atunci când e cazul, politice, cu alte cuvinte, din fiecare caz, oricât de îndepărtat, într-un loc oricât de mic, din fiecare caz de abuz, trebuie făcut un caz mare. Pentru că noi nu putem să pretindem că suntem stat membru al Uniunii Europene, dar există colţuri în România care sunt în afara lumii, în afara timpului şi în afara legii. Cu alte cuvinte, e obligaţia dumneavoastră să aduceţi la cunoştinţă toate aceste lucruri şi obligaţia noastră să facem un scandal, dacă e vorba de aşa ceva, dacă e vorba de un asemenea cuvânt, în legătură cu orice abuz.

Ne-am obişnuit să înghiţim în România tot. Ne-am obişnuit să glumim pe seama faptului că ne sunt telefoanele ascultate. Ne-am obişnuit să glumim pe seama faptului că un kilometru de autostradă costă 80 de milioane. Aş vrea să propun să calculăm, că nu e greu, la centimetru! Şi de acum încolo, când vorbim cu ei despre costul autostrăzii, să îi spunem domnului Berceanu cât costă centimetrul de autostradă, că poate e şi mai relevant. Ne-am obişnuit să acceptăm ideea că cine e la putere dă bani, ca şi cum i-ar fi adus de acasă, comunităţilor locale, sfidând nu primarii acestora, nu consilierii acestora, ci sfidând milioane de oameni, însumat, care trăiesc în acele comunităţi şi care au dreptul la propriii lor bani, pentru că e vorba de bugetul ţării. Ne-am obişnuit să luăm aceste lucruri ca fiind nu normale, nu legale, nu corecte politic, dar fiind date. Pentru că deja am început să ne aşezăm în nişte resemnări, cum făceam şi înainte de 1989. Ori aşa ceva e inacceptabil şi dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu noi să ridicăm aceste probleme, la nivelul Parlamentului României, la nivelul presei româneşti de toate culorile, la nivelul organismelor europene, adică atunci când avem mândria de a spune, la Chişinău, cum suntem noi membri ai UE şi de a le explica celor de peste Prut ce trebuie să facă, să ajungă şi ei aşa ca noi, atunci trebuie să fim în măsură să spunem şi la Chişinău şi în alte părţi, unde mai dăm noi sfaturi frăţeşti: Fraţilor, prima caracteristică a spaţiului european – şi România este în spaţiul Uniunii Europene – este că nu se tolerează abuzul, este că nu-i un spaţiu al feudalismului portocaliu sau roşu, e un spaţiu în care politicienii lucrează şi politicienii administrează banii cetăţenilor în folosul şi în respectul cetăţenilor.

În al doilea rând, am mai vorbit despre asta, s-au şi făcut nişte lucruri, se poate iar mai mult – asistenţă juridică. În al treilea rând, există formule pe care le vom putea discuta, pentru a căuta chiar soluţii financiare, acolo unde ele sunt posibile – şi asta fiecare lider de comunitate locală poate să aprecieze – soluţii financiare, altele decât banii care trebuie să vină la guvern. Şi, apoi, sigur, mai departe, ceea ce putem face când suntem la putere cu adevărat: descentralizare administrativă, ceea ce implică descentralizare bugetară, despre care vorbim, pentru că asta este modernizarea sau reforma statului şi nu discursul unei modernizări abstracte a unui stat abstract, despre care vorbeşte Traian Băsescu de fiecare dată când candidează la preşedinţia României şi de fiecare dată când e preşedinte, fără să se întâmple nimic.

Trebuie să ne punem problema dacă facem sau nu pasul către un partid organizat, disciplinat şi eficient, către un partid capabil să acţioneze coerent, în toată libertatea, dar unitar, credibil şi deci, eficient

Partidul, pe de altă parte, la nivelul conducerii sale centrale, la nivelul conducerilor judeţene, în toate structurile sale ca instituţie, are de făcut şi alte alegeri, în afară de această alegere politică fundamentală despre care vorbeam – are de făcut alegerea între a continua, cum suntem, probabil, toţi tentaţi, cu activitatea noastră ceva mai lejeră, ceva mai întoarsă spre sine însuşi, în care petrecem cu plăcere ceasuri întregi, în bârfe, intrigi de partid, proiecte complicate, proiecte care construiesc, proiecte care deconstruiesc, aşteptări, combinaţii – toate acestea fac parte din imaginarul politic, din practica politică. Şi noi nu ne vom pierde niciodată – şi nu trebuie să ne pierdem – culoarea, dezinvoltura, libertatea pe care o avem în raport cu militanţii, cu activiştii, cu fruntaşii altor partide. Nu doresc nicidecum şi – slavă Domnului! – cred că nici nu putem fi un partid militarizat, sub nici un pretext, cu nici un prilej. Suntem, prin excelenţă, un partid de civili.

Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne punem problema dacă facem sau nu pasul către un partid organizat, disciplinat şi eficient, către un partid capabil să acţioneze coerent, în toată libertatea, dar unitar, coerent, credibil şi deci, eficient. Şi pentru asta va trebui să analizăm ce modificări statutare putem face, ce modificări de altă natură putem face, ce angajament împreună ne putem lua, dacă vrem cu adevărat să atingem obiectivul de a câştiga aceste alegeri şi de a fi primul partid al României.

La congresul din martie vom discuta şi decide marile opţiuni ale PNL şi obiectivul de a fi primul partid al României

Dragii mei, se poate! Partidul Democrat – o repet a nu ştiu câta oară şi aţi spus-o şi dumneavoastră de atâtea ori şi o ştim toţi, o ştie toată ţara – era, în momentul în care a intrat în alianţă cu noi, în Alianţa DA, un partid de 7-9%. Câştigând preşedintele României, un preşedinte spectaculos, un preşedinte demagog, un preşedinte charismatic, un mare înotător în mulţimi, un preşedinte care, într-o ţară ca România, prin excelenţă, a adus voturi, a creat un puseu uriaş electoral, e un partid care a ajuns de la 10% la 30%. Dacă noi, fără a câştiga preşedinţia ţării, fără a intra măcar în turul doi, am ajuns la 20%, de ce vi s-ar părea imposibil ca după trei ani, în care în sfârşit domnul Băsescu şi guvernul său vor arăta ce pot face pentru România, fără să mai poată da vina pe nimeni, pe Tăriceanu, pe Vosganian, pe PNL, pe oligarhi, pe PSD, de ce vi se pare imposibil ca acest partid să meargă de la 20 la peste 30%? Mie nu mi se pare imposibil. În sensul acesta, am încredere în proiectele şi opţiunile asupra cărora trebuie să ne aplecăm şi pe care să le îmbrăţişăm.

De aceea, am propus Biroului Politic şi voi propune azi Delegaţiei Permanente să organizăm un congres la începutul lunii martie, să discutăm până atunci şi atunci să discutăm şi să decidem aceste mari opţiuni, cu acest obiectiv. Cred că putem face aceste lucruri, cred că cine crede în aceste lucruri şi doreşte aceste lucruri, va rămâne cu noi, va rămâne printre noi, va rămâne al nostru. Şi câţi vom rămâne, ne vom bate cu puteri mai mari decât dacă ne prefacem că suntem toţi la un loc şi de fapt nu suntem. Opţiunile trebuie să fie clare, indiferent care ar fi acelea, acţiunile trebuie să fie consecvente cu aceste opţiuni şi dacă vom face asta, într-o direcţie sau alta, cred că orice conducere va fi aleasă la acest congres, poate garanta în termeni de contract şi trebuie să facă asta cu obiective clare, specifice, pentru întregul partid.

Aceste obiective vor menţine cu adevărat partidul care este viu, care este loial, care este gata să se bată şi să reprezinte cu adevărat cetăţenii români. Aceste proiecte, aceste opţiuni şi acest spirit vor conferi cu adevărat unitatea, eficienţa partidului. Vă mulţumesc încă o dată, nu doar pentru ce aţi făcut în campania electorală, ci mai ales pentru ceea ce marea, marea majoritate dintre dumneavoastră, în aceste condiţii atât de grele, faceţi pentru cetăţenii care v-au votat, care au încredere în dumneavoastră şi care, implicit, au încredere în Partidul Naţional Liberal. Vă mulţumesc!

Anunțuri

2 răspunsuri to “Crin Antonescu: „La urmatoarele alegeri putem fi partidul numarul unu in Romania””

  1. Simion Cristian Says:

    Sustin pana in panzele albe, revolutia bunului simt!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: