Criza mass-media din România nu justifică atacarea drepturilor muncii

Criza mass-media din România nu justifică atacarea  drepturilor muncii

Jurnaliştii din România nu trebuie făcuţi ţapi ispăşitori pentru criza prin care trece mass-media din ţară, afirmă Federaţia Europeană a Jurnaliştilor, în urma solicitărilor angajatorilor de a revizui acordul colectiv cu Federaţia Română a Jurnaliştilor (FRJ) MediaSind.

„Actuala criză a mass-media îşi are rădăcinile în lăcomia iresponsabilă a proprietarilor, care au pus profitul mai presus de politicile prin care să poată face faţă condiţiilor dificile”, a declarat secretarul-general al FEJ, Aidan White. „Jurnaliştii şi angajaţii din mass-media nu trebuie să fie obligaţi să îşi sacrifice drepturile muncii sau să fie făcuţi ţapi ispăşitori pentru criză.”

FEJ sprijină federaţia afiliată din Romania – MediaSind, în opoziţia sa faţă de încercările de modificare a acordului colectiv şi de abandonare a măsurilor de protecţie socială care le fuseseră promise jurnaliştilor şi personalului din mass-media.

Joi, Patronatul Presei Române şi Patronatul Presei din România – ROMEDIA au cerut renegocierea Contractului Colectiv de Muncă pentru mass-media, argumentând prin faptul că actuala criză justifică revizuirea condiţiilor de muncă.

Patronatele din presă au atacat, de asemenea, FRJ MediaSind pentru că au depus plângere împotriva încălcărilor drepturilor angajatilor la Inspectoratul Teritorial de Muncă, care le-a susţinut cererile ca acordul şi legislaţia naţională a muncii să fie respectate.

„Este revoltător ca un sindicat să fie acuzat de către patronat de hărţuire pentru simplul fapt că apără drepturile membrilor săi”, a spus White. „Această criză va fi soluţionată numai prin negocieri între cele două părţi, într-o atmosferă de cooperare şi prin relaţii industriale sănătoase.”

FEJ susţine că acei patroni de presă care vor să modifice actualul acord colectiv ar trebui mai degrabă să caute soluţii globale şi inovatoare, în loc să submineze, pur şi simplu, standardele sociale şi drepturile profesionale ale jurnaliştilor.

„În întreaga Europă societăţile din mass-media sunt în dificultate, iar sindicatele şi managementul trebuie să se aşeze împreună la masă şi să elaboreze strategii care să ofere soluţii adecvate, fără a se recurge la confruntări”, spune White.

În România, MediaSind s-a alăturat unui Comitet mass-media anti-criză din care fac parte sindicate, unii patroni de presă şi persoane din mediul profesional, care promovează o reflectare mai amplă şi dialogul în legătură cu schimbările care ameninţă să copleşească sectorul mass-media.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi FEJ la numărul +32 2 235 2215.

FEJ reprezintă peste 250.000 de jurnalişti din peste 30 de ţări europene.

COMUNICAT DE PRESĂ
UNPR nu este de acord cu renegocierea salariilor jurnaliştilor      

         Uniunea Naţională a Patronatului Român, în calitate de semnatar al Contractului Colectiv de Muncă pentru ramura mass-media îşi exprimă îngrijorarea cu privire la tentativele de renegociere ale acestui contract propuse de Patronatul Presei Române (PPR).

        UNPR precizează faptul că instituţiile de presă se confruntă cu o criza majoră ca urmare a unui management defectuos şi nu a prevederilor unui contract colectiv de muncă. Dimpotrivă, CCM este garanţia aplicării unor reglementări echitabile atât pentru angajaţi cât şi pentru angajatori.

       În momentul de faţă, presa regională are nevoie, mai mult decât oricând, de sprijin iar UNPR nu se raportează la marile instituţii de presă ci la cei care au ţinut jurnalismul în limitele obiectivităţii şi ale adevărului. Faptul că marile instituţii de presă au probleme financiare este cauzat în primul rând de lipsa de obiectivitate în relatări, subordonarea politică şi de încălcarea constantă a reglementărilor legale privind salarizarea. 

      „UNPR susţine o presă curată, morală şi independentă. Acest lucru se poate realiza prin aplicarea CCM pentru ramura mass-media. Atâta timp t unii jurnalişti vor caştiga 200 de euro/luna iar alţii 20.000 euro/lună în aceeaşi perioadă de criză, credem că statutul inechitabil al presei este dat tocmai de cei care contestă acum normele de salarizare” a declarat Marian Petre Miluţ, preşedintele UNPR.

     Managerii din presă trec prin aceeaşi perioadă de recesiune ca şi cei din alte domenii de activitate. Credem că intenţia de a renegocia salariile minime pentru jurnalişti este una dintre cele mai neproductive alegeri pe care le pot face instituţiile de presă. „Nu putem adopta măsuri precum tăierea drepturilor minime ale jurnaliştilor. UNPR susţine ideea profesionalizării mediului jurnalistic precum şi îmbunătăţirea managementului instituţiilor de presă prin scăderea salariilor unor analişti înregimentaţi politic” a mai precizat Marian Petre Miluţ.

Federatia Romana a Jurnalistilor MediaSind (FRJ) | www.mediasind.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: