Varujan Vosganian:”Consolidarea dreptei româneşti în jurul PNL”

Precizare: Varujan Vosganian dezvolta in sinteza de mai ideiile expuse in perioada 1996-2002, idei care au fost expuse in „Manifestul Dreptei”, sinteta care a stat la baza infiintarii formatiunii civice „Alternativa2000″ in 1996, respectiv al Partidului Alternativa Romaniei PAR in 2006, formatiune care in 1998 sa transformat in „Uniunea Fortelor de Dreapta UFD„. UFD a fuzionat prin absorbtie in PNL in 2002. Astfel in PNL au fuzionat atat disidentele liberale: PNL-AT/PL-93, PNL-CD, PNL-Campeanu, cat si formatiuni de sorginte crestindemocrata/conservatoare precum „Alianta Populara”  si „Uniunea Fortelor de Dreapta„, formatiuni de sorginte civica „Partidul Aliantei Civice PAC„, precum formatiuni de centru-stanga precum „Partidul Taranist Progresist„, „Alianta pentru Romania” si „Partidul Forta Democrata„.

In acest mod Partidul National Liberal demonstreaza abilitatea de a concentra si coagula toate formatiuniile extraparlamentare de centru-dreapta existente pe esichierul politic roman: PNTCD si PNG-CD.

In acest mod Alianta Dreptei, alianta care va cuprinde PNL, PC si PNTCD, prinde contur.

Va invit sa parcurgeti textul supus spre dezbatere, in sustinerea motiunii, din care am prezentat anterior un fragment. Proiectul politic al PNL arata ca esenta evolutiei partidului in faza post-integrare este imbogatirea viziunii sale prin aceasta sinteza doctrinara, trecerea de la doctrina la ideologie, respectiv de la doctrina liberala la o viziune mai complexa si anume ideologia dreptei.

 

Necesitatea sintezei doctrinare

 

România se află în faţa unei opţiuni fundamentale în ceea ce priveşte destinul său. Este pentru a treia oară, în istoria recentă, când evoluţia ţării noastre trebuie marcată printr-o asemenea opţiune. Cea dintâi a fost asumată în decembrie 1989 când poporul român a optat pentru democraţie, societate deschisă şi economie concurenţială. Marcată de sindromul tergiversării, de contradicţii, ambiguităţi şi jumătăţi de măsură, această opţiune a învins, în cele din urmă, căci a fost urmată de exprimarea celei de-a doua opţiuni, un deceniu mai târziu: aderarea la NATO şi la Uniunea Europeană. Aceasta a dus la o seamă de evoluţii favorabile dar, precum se poate observa din rezultatele economice şi din conflictele sociale ale anului 2009, statutul de membru în NATO şi UE nu a dus, implicit, la înlăturarea unor vulnerabilităţi.

Pentru România, după schimbarea din 1989 şi aderarea la Uniunea Europeană, aceasta este a treia oportunitate de a-şi clarifica modelul socio-economic de dezvoltare.

Un partid politic responsabil este dator sa conştientizeze cerinţele  timpului pe care îl trăim si sa se ridice la înălţimea lor. Aceasta presupune pentru Partidul National Liberal, pe de o parte, activitatea politică de obţinere a unui suport popular consistent care să îi permită accesul la guvernare si, pe de altă parte, asigurarea unei bune guvernări. Pentru ca să constituie o alternativă şi să răsplătească speranţa românilor într-o bună guvernare. PNL trebuie să dea dovadă de voinţă politică în îndeplinirea opţiunilor asumate, de viziune strategică, de capacitate managerială, să dobândească o susţinere parlamentară majoritară, dedicată aceleiaşi opţiuni, şi să aibă o bună imagine publică.

Acest Program este expresia voinţei noastre politice. Viziunea noastră strategică este prezentată in cadrul Platformei „Pentru o nouă economie”. În ce priveşte capacitatea managerială ea va depinde de modul în care vom şti să ne respectăm profesioniştii din partid şi să deschidem porţile către cei care doresc să ni se alăture. Realizarea unei susţineri parlamentare va fi rezultatul deciziilor noastre politice si al eficienţei electorale. Cât despre o bună imagine publică, depinde de noi în ce măsură vom convinge pe români că ştim să perseverăm în atitudinea pe care am proclamat-o în campania PNL pentru alegerile prezidenţiale, prin proclamarea culturii politice a bunului simţ.

 

Nu este pentru prima oară când Partidul Naţional Liberal răspunde „prezent” provocărilor realităţii. Procesul de integrare europeană a însemnat un amplu proces de liberalizare. Acest proces legislativ şi instituţional s-a îndreptat atât către promovarea libertăţilor individuale in raport cu statul şi cu societatea, dar şi către intrarea României in sfera liberei circulaţii a persoanelor, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor. Toate aceste procese sunt o consecinţă aplicării doctrinei liberale. Prezenţa Partidului Naţional Liberal la guvernare a fost un mare atu pentru România. Nu întâmplător partidul care a îndeplinit acest deziderat, care a recuperat întârzierile şi a devansat termenul de aderare a fost tocmai PNL. În acest fel, liberalismul românesc s-a aflat din nou la datorie, că în toate momentele înălţătoare ale istoriei moderne a ţării noastre.

Aderarea la Uniunea Europeană presupune pentru liberalismul din România o diversificare, o rafinare a viziunii sale doctrinare. Ideea însăşi care a stat la baza construcţiei instituţionale europene este de esenţa liberala. Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile democraţiei liberale. Consacrarea libertăţilor cetăţeneşti, a principiului separaţiei si controlului reciproc al puterilor în stat, a principiului liberei concurenţe, a liberei circulaţii era esenţială pentru PNL în perioada de preaderare. În Uniunea Europeană aceste valori sunt asumate iar spiritul proiectului noi Constituţii Europene este grăitor în acest sens.

Liberalismul constituie esenţa viziunii noastre despre lume, cel care a asigurat compatibilitatea dintre Uniunea Europeană şi România, consfinţită prin aderarea ţării noastre la construcţia Europei Unite. Trăim într-o Europă a naţiunilor. Aceasta înseamnă că trebuie să fim compatibili, dar să fim, conştienţi, în acelaşi timp de trăsăturile distinctive ale fiinţei noastre, să nu ne dizolvăm într-un sistem ci, dimpotrivă, să ne afirmăm personalitatea. Partidul Naţional Liberal a trecut cu succes examenul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Acum PNL trebuie să îşi diversifice sistemul de valori, trecând în faza sa post-integrare.

România trebuie să încheie o tranziţie de la dictatură la democraţie, de la socialism la capitalism şi de la o societate închisă la o societate deschisă. Bătălia politică reală se duce între stânga populista şi dreapta democratică. Modernizarea specifică desprinderii de trecutul comunist se duce pe trei direcţii: economică, socială şi culturală. Acţiunea pe cele trei direcţii trebuie să fie corelată. Nici una nu poate, de una singură, să asigure eficienţa transformării. Mai mult decât atât, tentativa de a acţiona asupra uneia dintre cele trei direcţii, în mod unilateral, nu face decât să adâncească crizele tranziţiei.

Acţiunea corelată asupra bazei economice, sociale şi culturale îşi propune depăşirea unei crize cu forme de manifestare pe acelaşi sistem tridimensional: criza economică, criza socială, criza culturală şi morală. Tentativa de soluţionare a crizei economice, ignorând componenţa socială sau culturală, va duce, inevitabil, la agravarea tensiunilor sociale şi la adâncirea crizei mentalităţilor. Tentativa de soluţionare unilaterală a problemei sociale, fără substanţa oferită de dezvoltare, adânceşte deficitele şi agravează criza economică, mărind şi mai mult riscurile pentru persoanele defavorizate. Depăşirea crizei culturale şi emanciparea mentalităţilor nu se pot susţine fără un suport economic şi social.

Din toate acestea decurge necesitatea înfăptuirii sintezei doctrinare, căci viziunea privind modernizarea economică este precumpănitor liberală, cea privind transformarea bazei sociale este precumpănitor creştin-democrată iar cea privind emanciparea culturală este predominant conservatoare. Strategia corelată de transformare sistemică are nevoie, în planul viziunii, de o sinteză doctrinară, rezultatul acestei sinteze fiind însăşi ideologia dreptei.

Aşadar, esenţa evoluţiei Partidului Naţional Liberal în faza post-integrare este îmbogăţirea viziunii sale prin această sinteză doctrinară, trecerea de la doctrină la ideologie, anume de la doctrina liberală la o viziune mai complexă şi anume ideologia dreptei.

Conţinutul sintezei doctrinare

 

In ceea ce priveşte liberalismul el continuă să aibă un rol decisiv în configurarea viziunii economice a Dreptei. Depăşirea crizei economice şi consolidarea statului de drept nu presupun abandonarea principiilor liberalismului, ci, dimpotrivă, consacrarea lor. Soluţiile de ieşire din criză economică sunt de esenţă liberală. Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată în ultimii douăzeci de ani prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea în absenţa politicilor liberale a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie la capitalism, economia românească este mai mult o economie complementară şi nu una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene.

 

Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.

Iată o seamă dintre valorile liberalismului, a căror rezonanţă trebuie să se faca auzită:

–         Liberalul respectă şi cultivă ca valori supreme libertatea, proprietatea privată, individualismul, piaţa liberă, concurenţă, liberă iniţiativă .

–         Libertatea este suportul acţiunii umane. Libertatea, în forma individuală şi spontană, cunoaşte o singură limită: dreptul şi libertatea celorlalţi.

–         Liberalul acceptă şi cultivă dreptul la diferenţă.

–         Liberalul are încredere în om şi în raţionalitatea lui. În acest fel, liberalismul este o formă de umanism.

–         Statul este şi rămâne „un rău necesar”. El este reglator şi arbitru, nu actor părtinitor şi corupt. Statul are drept scop eliminarea sărăciei şi nu fructificarea ei populistă.

–         Liberalismul este potrivnic colectivismului şi totalitarismului. Astfel, liberalul este un democrat.

Mesajul economic de esenţă liberală al Dreptei nu se poate susţine şi nu poate înfrunta gradul scăzut de suportabilitate al populaţiei, dacă nu are în vedere un raport just între dezvoltarea capitalistă şi coeziunea socială. Viziunea liberală a dezvoltării capitaliste se asociaza viziunii creştin-democrate privind coeziunea socială. Astfel:

–         Construcţia instituţională se bazează pe principiul subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, statul şi comunităţile locale renunţă la preluarea unor sarcini care pot fi îndeplinite de cetăţeni particulari, respectiv de comunităţi mai mici. Acele lucruri pe care cetăţeanul le poate realiza la fel de bine singur, în familie sau în colaborare benevolă cu alţii, i se pot lăsa în seamă. Principiul subsidiarităţii este valabil şi între comunităţi mai mici şi mai mari, precum şi între uniunile libere şi instituţiile statale.

–         Politica socială se întemeiază pe principiul solidarităţii. Într-o formă simplă, solidaritate înseamnă preluarea de către comunitate sau, după caz, de către stat, a riscurilor pe care persoana nu le poate înfrunta singură. Acelaşi lucru este valabil şi în situaţia în care statul sau comunităţile mai mari preiau riscurile unor comunităţi expuse peste riscurile lor. Solidaritatea cunoaşte dimensiuni diferite, de la aspecte legate de protecţia socială până la armonizarea unor segmente cu interese potrivnice. Solidaritatea induce în actul de guvernare şi în conduita socială un anumit grad de moralitate. Solidaritatea, în formele sale diverse, de la plata corectă a impozitului, pana la asistenţa sociala şi solidaritatea între generaţii este o expresie a moralei, în cele două dimensiuni ale sale: morala civică şi morala crestină. Acestea nu sunt două înţelesuri diferite ale moralei, ci două expresii ale sale. Morala înseamnă respectarea rânduielilor dar, deşi pare o constrângere, morală este o formă a libertăţii. Morala civică îţi dă libertate exterioară şi deprinderea de a respecta libertăţile celorlalţi, iar etica creştină îţi dă forţa libertăţii interioare.

Solidaritatea şi subsidiaritatea se îmbină într-o concepţie unitară, care are în vedere descentralizarea, sporirea rolului comunităţilor locale, o politică socială activă precum şi creşterea siguranţei persoanei.

–         Parteneriatul social se găseşte în strânsă legătură cu subsidiaritatea şi solidaritatea. Dacă în ce priveşte solidaritatea se pune problema suplinirii unui deficit de responsabilitate a unor categorii expuse de către categoriile active, iar în ce priveşte subsidiaritatea se pune problema delegării de responsabilitate, în ceea ce priveşte parteneriatul, se pune problema cumulării de responsabilitate, partenerii sociali fiind, prin informare şi consultare, parte a procesului decizional.

–         Construcţia liberală a pieţei libere se însoţeşte cu viziunea creştin-democrată a eticii economiei de piaţă. Această presupune o justă întrepătrundere a ordinii economice şi a ordinii sociale. Viziunea etică a liberalismului este completată astfel încât proprietatea privată capătă o dimensiune socială, iar dreptatea socială se instituie la întrepătrunderea dintre individualism şi solidaritate.

Esenţa tranziţiei este de natură culturală. Când vorbim în acest context de cultură, avem în vedere sensul larg al termenului, şi anume cultură înţeleasă ca o componentă esenţială a civilizaţiei. Conservatorismul este cel care poate armoniza, într-o formă adecvată, raportul naţional-universal, adaptând evoluţia societăţii româneşti la un circuit larg de valori, păstrând totodată specificul naţional şi promovând cultura autentică. Elementele utile ale conservatorismului în construcţia ideologică a Dreptei sunt:

–         Asigurarea unei evoluţii organice, pragmatice a societăţii şi evitarea anarhiei, a experimentelor şi a crizei de autoritate. Conservatorul nu alege între terapia lentă şi terapia şoc; calea lui este terapia fermă, bazată pe paşi siguri. Pentru conservatorism, valorile fundamentale sunt ordinea, stabilitatea şi continuitatea. Aceasta presupune un minuţios management al riscului în eficientizarea actului de guvernare.

–         Înţelegerea tranziţiei ca un proces esenţialmente cultural şi preocuparea pentru emanciparea mentalităţilor. Pentru conservatori politica şi cultura sunt cele două feţe ale aceleiaşi monede.

–         Cultivarea tradiţiei, ca important factor de stabilitate. Societatea este inţeleasă într-o viziune organică, ce leagă indivizii printr-o ţesătura socială, a cărei împletitură e realizată tocmai prin valorile consacrate, tradiţionale.

–         Formula novatoare a conservatorismului, aşa numitul conservatorism individualism (Reagan, Thatcher), este o viziune complexă privind restrângerea rolului statului şi garantarea proprietăţii private.

–         Dintre toate elementele sintezei doctrinare a Dreptei, conservatorismul are cel mai pronunţat caracter anticomunist. În acest fel, conservatorismul poate fi un instrument doctrinar util în delimitarea clară de comunism şi de tarele sale. Şi aşa cum istoria secolului XX a dovedit, conservatorismul este instrumentul doctrinar cel mai eficace în lupta împotriva extremismului, fie că e vorba de comunism, fie că este vorba de fascism.

Revine Dreptei româneşti sarcina de a recupera conservatorismul, care contribuie la formarea unei atitudini ferme, profund democratice şi naţionale.

Între doctrinele pomenite există, în mod tradiţional, şi o seamă de diferenţe. Cum diferenţele se accentuează pe măsura maturizării democraţiei, în acest stadiu tranzitoriu diferenţele sunt neglijabile, căci în atitudinea lor cu privire la necesitatea instaurării democraţiei şi a economiei libere, precum şi în raportarea lor faţă de totalitarism, aceste doctrine sunt compatibile. În ceea ce priveşte, aşadar, desprinderea de totalitarism, de etatism, de egalitarism şi de sărăcie, precum şi căile prin care acestea ar putea fi înlocuite de democraţie şi de capitalism, nu există incompatibilităţi între doctrinele pomenite, acest lucru ne fereşte ca sinteza doctrinară a Dreptei româneşti să pară o construcţie eclectică. Poate că cea mai serioasă dintre deosebiri ar fi cea dintre individualismul liberal şi tradiţionalismul conservator. În condiţiile actuale, în care Dreapta democratică românească militează pentru o Europă unită,  a naţiunilor, această incompatibilitate este inlăturată. Ca şi în timpul celei dintâi modernizări a României, în procesul celei de-a doua modernizări, noi nu vedem incompatibilităţi între liberalism şi spiritul naţional.

Cetăţeanul ca instituţie

În ultimii ani s-a vorbit, cu temei, despre necesitatea modernizării statului. Importanţa pe care Dreapta o dă construcţiei instituţionale nu trebuie să ignore fiinţa umană care trebuie să rămână miezul  acestei construcţii.

Când ne gândim la om, avem în vedere miracolul unicităţii sale. Când abordăm construcţia instituţională, avem în vedere tocmai funcţia modelatoare a guvernării, care abstractizează raporturile umane şi care se poate găsi într-un raport de contradicţie cu vocaţia unicităţii persoanei. Se află, însă, vocaţia instituţională a Dreptei româneşti în contradicţie cu vocaţia sa umanistă?

Atitudinea faţă de om nu se poate mărgini la mesaje de solidaritate sau la abilităţi propagandistice. Ea trebuie să se regăsească într-un sistem normativ şi într-un set de politici. Sistemul normativ are ca obiectiv statuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Setul de politici are în vedere crearea şi buna funcţionare a instituţiilor care să garanteze respectarea drepturilor şi libertăţilor respective şi a opţiunilor strategice pe care instituţiile respective să le îndeplinească.

Autoritatea nu se poate implica în trăirile interioare ale omului. În ceea ce priveşte cunoaşterea de sine şi căile prin care omul comunică celorlalţi rodul acestei cunoaşteri, ingerinţele societăţii constituie un abuz. Societatea şi statul nu trebuie să constituie o ameninţare şi nu trebuie percepute de cetăţean în acest fel. Primejdia uniformizează. În faţa unei primejdii naturale oamenii se solidarizează. Dar nu şi în faţa unei primejdii sociale. În faţa unui stat autoritar, a unei agresiuni sociale, tendinţele de dezbinare prevalează în faţa celor de solidarizare şi omul se simte mai străin ca oricând.

Autoritatea trebuie, aşadar, să îndeplinească acest obiectiv esenţial care este garantarea siguranţei cetăţeanului. Modernizarea instituţională are, ca scop final, ameliorarea raporturilor dintre om şi lume, astfel încât el să aibă vocaţia şi harul propriei unicităţi. O construcţie instituţională adecvată este o şansă pentru ca fiecare să trăiască în demnitate.

Trecerea de la economia socialistă la capitalism a presupus un uriaş proces de liberalizare. Aceasta înseamnă recunoaşterea caracterului nativ-optimal al individului, încurajarea iniţiativei private a întreprinzătorului şi a libertăţii alegerii individuale. Ca actor al pieţei libere, ca subiect al sistemului normativ, omul este privit ca individ abstract, egal cu ceilalţi, în acest fel, Dreapta are vocaţie individualistă.

În acelaşi timp, însă, omul nu poate fi imaginat în afara motivaţiilor sale intime, a particularităţilor şi năzuinţelor sale. Avem în vedere, pe de o parte, asemănările dintre oameni, în privinţa accesului la resurse, al gradului de informare, al egalităţii de şanse şi în faţa legii precum şi al răspunderilor aferente, iar, pe de altă parte, deosebirile dintre oameni, ce decurg din matricea unicităţii lor.

Modernitatea tinde să abstractizeze fiinţa umană, tradiţia şi morala au calitatea de o personaliza. Acceptând provocarea necesară a îmbinării tradiţiei cu modernitatea Dreapta devine, în acelaşi timp, individualistă şi personalistă. Această dualitate trebuie să fie marca specifică a Dreptei începutului de secol XXI românesc.

 

Astfel, construcţia instituţională nu este o simplă altimetrie socială, ci e o construcţie organicţ, umanizată. Întreaga construcţie ideologică a dreptei, ca sinteză doctrinară, reformatoare şi pragmatică, este dedicată definirii şi consolidării instituţiei numite cetăţean. Aceasta presupune o schimbare de paradigmă, corelarea tentativelor reformatoare abstracte, birocratice, de sus în jos, cu reforma societăţii, în ansamblul sau, fără de care nici o modernizare reală a statutului nu e posibilă.

Orice construcţie instituţională trebuie să aibă în centrul ei instituţia numită cetăţean. Compatibilizarea acestei dualităţi dintre individ şi persoană, dintre cultură şi piaţă, dintre competiţie şi comunicare este esenţială în demersul nostru ideologic. Căci, în cele din urmă, finalitatea este aceea de a transforma radical un sistem care îl consideră pe om un interlocutor pasiv, supus egalitarismului şi populismului, într-un alt sistem, unde instituţia fundamentală este cetăţeanul, ale cărui prestigiu şi bunăstare devin pentru toate celelalte instituţii criteriul fundamental al bunei funcţionări şi al bunei cuviinţe.

Obiectivul Dreptei în următorul deceniu – combaterea sărăciei

 

Problema centrală a românilor este sărăcia. Toate celelalte – de la precaritatea democraţiei până la gradul scăzut de cultură civică, de la energiile reduse de reformare a sistemului şi până la anacronismul structurilor economice şi sociale – se datorează sărăciei.

Când generaţii întregi trăiesc în sărăcie se petrece unul dintre cele mai dramatice lucruri pentru destinul unui popor: oamenii se obişnuiesc cu sărăcia. Din acel moment, nimic nu le mai e de folos, nici democraţia, nici libertatea, căci nu vor şti ce-ar putea face cu ele.

Proprietatea privată este o formă de protecţie a persoanei. Cel care dispune de o anumită bunăstare nu poate fi ţinut la cheremul statului, nu va fi nevoit să facă orice compromis pentru a-şi întreţine familia. Pentru a fi dominaţi, oamenii trebuie să rămână săraci şi, pe cât posibil, izolaţi. Nici un alt regim din istorie nu a fost atât de lipsit de respect precum comunismul faţă de propriii cetăţeni, încât să acţioneze atât de tenace pentru a-i aduce la sapă de lemn. Şi nici o altă tranziţie nu a fost atât de neindemânatică ori, poate, de abilă în a întreţine starea de sărăcie.

Cu cât omul ştie să-şi fructifice mai bine drepturile, cu atât starea lui de dependenţă scade. Bunăstarea îi permite să nu se mai gândească cu teama la ziua de mâine, să-şi construiască un viitor. Se eliberează de capcana imediatului şi îşi proiectează un destin. În acest fel, începe să selecteze între diferite opţiuni şi are posibilitatea, dar şi discernământul de a alege.

Un popor nu trebuie să se resemneze cu soarta sa. Fiecare om, fiecare popor nu are decât acea putere pe care ştie să şi-o ia singur. Am intâlnit români care spun că ne e sortit să ne naştem şi să murim săraci. Trebuie să luptăm împotriva acestei mentalităţi.

Platforma „Pentru o nouă economie” este o viziune îndreptată către combaterea sărăciei şi către realizarea celei de-a doua modernizări a României. Ea presupune o schimbare de paradigmă, însoţind eforturile de modernizare a statului cu cele de identificare a resurselor societăţii, de  îmbunătăţire a performanţelor individuale şi de consacrare a principiilor manageriale.

Acest model este, aşadar, nu numai economic, ci şi cultural. Esenţa actualei tranziţii constă în trecerea, în plan politic, de la totalitarism la democraţie şi, în plan economic, de la socialism la capitalism. Acest proces nu este numai economic sau instituţional. Tranziţia este în primul rând un proces cultural. Ea are în vedere emanciparea mentalităţilor, recuperarea unor valori tradiţionale şi consacrarea altora noi, reconfigurarea spiritului comunitar, structurarea societăţii civile şi a spiritului civic, asumarea identităţii naţionale în termenii integrarii europene etc.

Din punct de vedere instituţional, principala noastră provocare constă în redimensionarea rolului statului, fără însă a face vreo concesie nostalgiilor socialiste. Singurul sistem socio-economic bazat pe drepturile individului este cel capitalist. Capitalismul recunoaşte că orice om este stăpân pe viaţa sa şi pe dreptul de a o trăi aşa cum doreşte, atâta vreme cât nu încalcă drepturile celorlalţi. Capitalismul se bazează pe esenţa naturii umane şi nu cere sacrificarea interesului individual de dragul “binelui colectiv” ca în socialism. În capitalism “binele public” reprezintă  însumarea realizărilor individuale. Capitalismul este singurul sistem economic în care consensul este voluntar şi negociat. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal.

 

Redimensionarea rolului statului nu înseamnă, în mod automat, reducerea ponderii şi funcţiilor sale în societate. Redimensionarea rolului statului semnifică reducerea ponderii acestuia ca agent economic dar şi rafinarea funcţiilor sale ca stat de drept, garant al bunei funcţionări a pieţelor şi a liberei competiţii. Lipsa unei viziuni clare în această privinţă aduce prejudicii reformei şi sporeşte costurile acesteia. De altfel, politica bugetară este grevată în primul rând de lipsa unei evoluţii în ceea ce priveşte redimensionarea rolului statului. În România, statul îşi asumă mai multe obligaţii decât este în măsură să onoreze. În aceste condiţii, nu trebuie să ne surprindă faptul că veniturile sunt neîndestulătoare. Asumându-şi prea multe responsabilităţi pe care le-ar putea onora mai eficient sectorul neguvernamental, statul, oricât de puternic ar fi, nu poate face faţă.

Redimensionarea rolului statului, prin reducerea rolului său ca agent economic şi diminuarea ponderii sale decizionale precum şi întărirea rolului său ca garant al drepturilor constituţionale şi al bunei funcţionări a pieţelor constituie fundamentul „noii economii”. Într-o societate democratică şi aşezată pe baze capitaliste, statul trebuie să aibă trei funcţiuni principale: a) stabilirea cadrului legislativ şi supravegherea respectării acestuia; b) realocarea prin bugete a impozitelor; c) siguranţa naţională.

Proiectul nostru politic are în vedere cosolidarea Dreptei româneşti, al cărui reprezentant legitim este Partidul Naţional Liberal.

Îndeplinirea tututor acestor obiective presupune o schimbare radicală a comportamentului politic. Partidul Naţional Liberal va trece de la politică la politici. Eficienţa politicilor publice constituie criteriul principal al bunei guvernări.

 

Sursa: Varujan Vosganian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: