Afisez acest apel postat pe situl tanarului liberal Alexandru Marin, in sperant ca cei 2 milioane de votanti PNL, vor adera la PNL, si vor construi cel mai mare partid din Romania. Fiecare conteaza.
–
Scrisoare deschisă adresată conducerii, aderanţilor, militanţilor şi susţinătorilor PNL, oamenilor de dreapta şi mai ales oamenilor care nu au nevoie de politicieni în zilele acestea, ci de o politică curată:
Stimaţi prieteni,
Dragi oameni de bine,
Romania se află într-un moment foarte greu, într-o criză financiară, politică şi socială care lasă părinţii fără locuri de muncă, care lasă bunicii fără pensii, care lasă copiii fără liniştea unui camin şi, de ce nu fără alocaţiile “nesimţite”.
Cu toţii suntem îngrijoraţi, cu toţii ne punem întrebări legate de ziua de mâine, cu toţii ne dorim stabilitate şi cu toţii sperăm să evităm criza spirituală. Mai-marii ţării noastre în loc să considere Constituţia, cartea de limba şi literatura română şi cartea de istorie ca îndreptare, preferă să îi facă pe români să le fie ruşine că se numesc aşa. Domnul preşedinte în loc să ducă mai departe muzica lui Enescu, îşi lansează programul electoral cu ajutorul interpreţilor de manele şi ne consideră pe toţi ascultători ai genului pe care îl promovează. Domnul premier, ca un profesor de drept constituţional, în loc să ne explice mai bine articolele pe care nu le putem întelege, preferă să promoveze legi neconstituţionale.
Dar nouă nu ne este ruşine că suntem români, noi îl ascultăm pe Enescu, îl citim pe Eminescu sau pe Caragiale şi înţelegem Constituţia ca şi oglindă a voinţei noastre. Avem nevoie de unitate, avem nevoie de speranţa că putem să ducem lupta până la capăt şi avem nevoie de oameni care să ne sprijine în demersul nostru.
Congresul PNL trebuie să ne ofere speranţă, trebuie să ne arate că nu suntem singuri şi, mai ales, că nu suntem noi şi ei, ci că suntem noi, toţi, românii uniţi.
Dragi oameni de dreapta,
Partidul Naţional Liberal, împreună cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin – Democrat, şi-a asumat după ‘90, în primul rând lupta pentru democratizarea României şi integrarea în Europa. La 20 de ani de la Revoluţie, împreună, trebuie să ducem lupta mai departe şi să ne asumam identitatea de dreapta, în numele marilor români care au modernizat Romania şi care au crezut în destinul acestui neam.
Uniţi, oamenii de dreapta, clasa de mijloc, intelectualii, studenţii şi toţi cei dornici de libertate din ţara aceasta au datoria de a construi un nou drum pentru România. Pentru a ne atinge idealul, pentru a avea un învăţământ performant, pentru a putea să ne dezvoltăm afacerile, pentru a putea asigura liniştea românilor trebuie să privim neînfricaţi, trebuie să nu acceptam umilinţa la care suntem supuşi şi trebuie prin atitudinea noastră să le arătăm că românii mai au Dumnezeu.
Chiar dacă mulţi dintre voi, oamenii de dreapta nu vă regăsiţi în politicile promovate, chiar dacă nu mai aveţi puterea să credeţi în nimeni, vă invit alături. Vă invit alături de mine, vă invit alături de noi în lupta pentru redobândirea mândriei, vă invit alături să ne regăsim speranţa. Nu vă cer votul, vă cer sprijinul.
Stimaţi susţinători ai Partidului Naţional Liberal,
Dragi membrii aderanţi sau militanţi,
Ştiu că după acest congres nu toţi favoriţii dumneavoastră vor reuşi să se regăsească în structurile de conducere al partidului. Ştiu, de altfel, că deciziile care vor urma nu vă vor mulţumi pe toţi. Dar sper, cu toate astea, că nu veţi refuza să ne ramâneţi aproape.
Dupa ‘90, “partidul celor bogaţi si elitişti”, cum a fost considerat, a rezistat ca un partid ce nu s-a bucurat de un sprijin financiar extraordinar. A preferat, în schimb, să se bucure de un sprijin intelectual şi mai ales de un sprijin sufletesc extraordinar. Suntem, cu toţii, parte din minunea ce ţine PNL-ul în viaţă. De la Neagu Djuvara la vecinul meu care se consideră “fără carte”, suntem cu toţii liberali şi suntem mândrii de asta.
Vă invit să fim bravi în continuare, să nu renunţăm chiar dacă nu o să ne convină, să nu ne lăsăm bătuţi, căci altfel nu ne vom mai putea numi liberali.
Dragi foşti preşedinţi ai partidului,
Stimaţi membrii ai conducerii actuale,
Dragi vice-preşedinţi sau membrii ai conducerii viitoare a partidului,
Îmi permit să îmi expun punctul de vedere legat de modul de alegere a conducerii PNL-ului. Nu, nu există alt răspuns la întrebarea “care e cea mai liberală şi democratică cale?” decât votul uninominal.
Nu cred că vom putea implementa vreodată sistemul de liste care funcţionează la cele două partide din Statele Unite şi nu cred că lista inchisă face bine partidului. Oamenii care au susţinut lista în trecut, în PNL, sunt acum departe de noi, acolo unde le este locul.
Aştept de la dumneavoastră înţelepciune şi respect faţă de ceea ce ne aduce aproape, şi anume libertate în tot şi în toate.
Stimate domnule preşedinte,
Vreau să vă felicit pentru scorul obţinut la alegerile prezidenţiale de anul trecut. A fost o muncă grea, pe care împreună , cu toţii am depus-o pentru că am crezut în dumneavoastră, ca preşedinte al României, pentru că am crezut în normele şi valorile care ne-au adus aproape în instituţia morală care poartă de 135 de ani numele de Partid Naţional Liberal.
Vă felicit că aţi devenit preşedinte al PNL-ului anul trecut. Mereu am considerat că sunteţi un adevărat boier, un liberal care nu tace atunci când nu crede în ceea ce i se spune, un om de bine care poate să pună ordine în politica românească.
Vreau să vă felicit că v-aţi păstrat coloana vertebrală în biroul de conducere al domnului Valeriu Stoica, când aţi fost unul din cei cinci vice-preşedinţi aleşi liberi, deşi niciunul din domniile dumneavoastră nu îi eraţi pe plac domnului Stoica. De altfel, şi în biroul domnului Tăriceanu aţi avut întotdeauna o poziţie liberă, constructivă, birou în care aţi fost ales, deşi nu aţi fost printre apropiaţii fostului premier.
Vă mai felicit domnule preşedinte şi pentru discursurile dumneavoastră. Am avut multe de învăt din acestea. De exemplu, în 2001, nu aţi fost de acord cu lista pe care domnul Stolojan a propus-o iar discursul dumneavoastră a fost arma multor liberali care nu au putut să vorbească atunci.
Mulţi liberali nici astăzi nu au puterea să vă spună că ei nu pot să susţină votul pe listă. Nu îmi permit să vorbesc în numele organizaţiilor CSL sau TNL, dar ce vor face tinerii care vor să acceadă la un post de vice-preşedinte în cadrul organizaţiilor lor şi nu vor putea pentru că întotdeauna au urmat exemplul dumnveavoastră şi şi-au spus punctul de vedere, ajungând să nu fie pe placul unor lideri care au majoritatea? Vă imaginaţi că domnul Morega, de exemplu, o să susţină nişte tineri competenţi, care nu au ştiut niciodată să lase capul jos când nu au crezut în deciziile sale?
Sper, domnule preşedinte că veţi reprezenta în continuare Partidul Naţional Liberal şi că veţi fi preşedinte al Romaniei în 2014. Totodata sper, în calitatea dumneavoastră de preşedinte să nu uitaţi să ne reprezentaţi, pe noi, cei tineri, pe noi, cei fără susţinerea grupurilor de interese sau a găştilor politice.
Dragi liberali,
Vă invit pe toţi la congres, fie că vă regăsiţi în cuvintele mele de mai sus sau nu, fie că vă regăsiţi în cei cărora m-am adresat sau nu. Vă invit pe toţi, să duceţi spiritul PNL mai departe, vă invit să staţi drepţi în faţa grobianismului promovat de putere, vă invit să fiţi bravi. Vă invit, prieteni, să fiţi liberi şi vă promit că vom reuşi… PRIN NOI ÎNŞINE !
Cu drag,
Alexandru Marin
02/03/2010 la 18:18
Va multumesc frumos ! 🙂
02/03/2010 la 20:14
Voi sunteti partidul, voi sunteti viitorul!