Uitarea exilului?

Cînd, în iunie 2003, guvernul Năstase a hotărît să înfiinţeze Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, s-au ridicat destule glasuri care profetizau iminenta acaparare şi inevitabila falsificare de către PSD a istoriei luptelor politice duse, decenii de-a rîndul şi pe diverse meridiane, de exilaţii români. Se prevedea subordonarea politică a Institutului şi dispariţia sub obrocul socialist a arhivelor pe care el urma să le dobîndească şi să le centralizeze. Cei care, în frunte cu Dinu Zamfirescu, acceptau, sub o formă sau alta, să intre în structurile Institutului sau să colaboreze cu el, erau acuzaţi că-şi vînd conştiinţa, că-şi reneagă trecutul de opozanţi şi se vedeau dintr-o dată puşi la stîlpul infamiei. Faptul că noua instituţie a fost aşezată, de la bun început, sub înaltul patronaj al primului dintre exilaţi, Regele Mihai, nu a schimbat cu nimic această percepţie radical negativă.

Iată, pe scurt, în ce condiţii a văzut lumina zilei Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Timpul a sfîrşit prin a contrazice funestele profeţii: guvernul PSD nu a pretins nici o subordonare, memoria exilului nu a fost confiscată. Mica echipă care s-a constituit împrejurul lui Dinu Zamfirescu a început, cu modestele mijloace care i-au fost acordate, să reconstituie vastul tablou – alcătuit din elemente complexe, adesea desperecheate şi contradictorii – al exilului românesc.

Pentru prima dată, celor patru decenii de existenţă şi de luptă a românilor în afara graniţelor ţării li se recunoştea oficial caracterul de fenomen istoric şi dreptul de a fi studiate de către o instituţie a statului. Numirea lui Dinu Zamfirescu la conducerea Institutului constituia un gest de inteligenţă politică: vechi liberal, opozant al guvernului Năstase, lui i se recunoştea totuşi calitatea de excelent cunoscător al exilului, la a cărui viaţă participase activ.

Încet-încet, eforturile echipei INMER au început să dea roade. Vechi instituţii ale exilului, dar şi personalităţi dintre cele mai diverse îi încredinţau spre cercetare şi publicare arhivele lor. Studierea fondurilor existente în România – şi cu precădere cel al CNSAS –, cu toate dificultăţile pe care aceasta le implică pînă în ziua de azi, completau cunoaşterea. An după an, cercetările conduse de INMER se concretizau în publicarea de reviste şi cărţi, în organizarea de colocvii. INMER devenea astfel un element indispensabil în efortul de regăsire, de reconstruire a adevărului despre regimul comunist şi consecinţele sale.

În 2009, însă, guvernul Boc a decis că Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc nu mai poate să fiinţeze ca entitate de sine stătătoare. Exilaţii, luptele lor, suferinţele lor nu mai meritau o asemenea onoare. Luni de-a rîndul, într-o atmosferă de haos instituţional şi de permanente incertitudini, a fost pregătită fuziunea lui cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România – o măsură pe care nimic n-o justifica, dar despre care guvernul Boc se obstina să declare că este o consecinţă a crizei economice. În cele din urmă, structura hibridă a fost înfiinţată sub numele de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România şi Memoria Exilului Românesc (IICCRMER), iar Marius Oprea, care conducea IICCR din 2006, şi Dinu Zamfirescu au fost demişi scurt timp după aceea. Preşedinte executiv a fost numit constituţionalistul Ioan Stanomir, ale cărui competenţe în materie de studiu al crimelor comunismului şi de cercetare a istoriei exilului sînt cu totul necunoscute. Ultimul act al scenariului este şi cel mai paradoxal: econom pînă la încheierea procesului de dezmembrare al celor două Institute, guvernul Boc a găsit dintr-o dată mijloacele de a spori cu 40% bugetul IICCRMER! Ceea ce dovedeşte, dacă mai era nevoie, că întreaga operaţiune n-a avut o justificare economică, ci a urmărit un scop politic: înlăturarea a doi liberali.

Ce se va întîmpla acum cu memoria exilului? Cine o va studia? Cine se va ocupa să-i publice cronica? La IICCRMER nimeni nu pare a fi specializat în acest domeniu, iar personalul INMER nu a fost integrat în noua structură. Ce se va întîmpla cu arhivele pe care a reuşit să le strîngă INMER? Dacă PSD nu le-a acaparat, cum se temeau unii, iată că guvernul Boc le trece din nou în uitare. Guvernul Boc, despre care putem afirma – culme a ironiei – că este primul de după 1990 a cărui existenţă se datorează votului exilaţilor şi emigranţilor!

Dispariţia INMER este gravă din punct de vedere politic, pentru că ea vădeşte dorinţa actualelor autorităţi româneşti de a subordona partinic şi controla toate instituţiile statului. Dinu Zamfirescu a fost demis nu din motive de incompetenţă şi nici pentru a se realiza vreo economie, ci pentru că este liberal. Această “vină” a unui om atrage după sine dispariţia unei întregi instituţii de cercetare.

Dispariţia INMER este, totodată, gravă din punct de vedere ştiinţific. Studiul istoriei exilului nu este nici un capriciu, nici un cadou făcut celor care, vreme de zeci de ani, din motive politice, s-au aflat departe de ţară. Istoria exilului face parte în mod indisociabil din istoria României, iar consemnarea ei este o datorie pe care o avem faţă de generaţiile viitoare. Injusta decizie luată de guvernul Boc de a desfiinţa INMER vitregeşte memoria naţională de unul dintre capitolele ei – şi anume de cel a cărui cercetare abia izbutise se intre pe un făgaş normal.

Sursa:  Radu Portocala

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: