Petre Roman: Vorbire la Congresul PNL

În februarie 1923 I.G.Duca prezenta doctrina liberală sub formula: „Progresul sub toate formele în cadrul însă al concepţiei proprietăţii individuale: prin ordine, prin democraţie, prin naţionalism şi prin armonie socială”. Liberalismul a suferit „netăgăduite înfrângeri” dar acestea le-au înregistrat partidele iar nu doctrina. „Nepriceperea slujitorilor nu schimbă splendoarea credinţei”, mai spunea el.

Mihail Manoilescu în prezentarea „Neoliberalismului” spunea că  “statul însuşi a devenit prizonierul unui anumit grup”. Seamănă cumva cu ceea ce trăim astăzi? El cerea „o luptă sistematică cu scopul de a face viaţa omenească suportabilă pentru cei mulţi”… iar statul „să nu devină monopolul tiranic al câtorva şi să se opună astfel tocmai principiului celui mai scump al liberalismului economic: concurenţa”. După care îl citează pe Jean Jaurés (un om de stânga): „În orice criză mare, o doctrină ca şi un partid sau o ţară trebuie să-şi caute salvarea în sinceritate”.

Budai-Deleanu, poate primul liberal din istoria noastră, spunea: „aceste rele de astăzi, nu vremurile sunt de vină, ci tu însuţi omule, căci ai minte şi putere”.

Ce vremuri trăim? Neîncredere economică a 60% dintre români, adică neîncredere în guvern; şomaj în creştere evidentă către milionul de şomeri în acest an; reducerea periculoasă a clasei mijlocii (conform criteriilor Băncii Mondiale) de la 55 % în martie 2008 la 48 % în acest moment.

România tranziţiei e tot mai mult o poveste despre nesfârşite rele şi niciun vinovat.

Vedem cum politica s-a plafonat la cel mai mic numitor comun: ea n-are cum să mai favorizeze un proiect politic major. Politica e făcută la nivelul de jos; e despre ce mai pică, cu ce se mai aleg în plus cei din politică. În rest aproape nimic.

În aceste condiţii, ce partid politic mai poate atrage simpatia şi sprijinul popular?

Între eşecul PSD, al combinaţiei imposibile dintre stânga lui Iliescu şi mulţimea de bani adunată în rândurile baronilor, pe de-o parte şi PDL, partidul unui om, pe de altă parte, drumul PNL pare foarte promiţător.

Cu voia dumneavoastră aş folosi o metaforă: PDL e ca un cocoş al cărui stăpân îl bate să facă ouă. Dar el ouă nu ştie să facă. Cum ar fi să fie lăsat să facă ceea ce ştie să facă?

Mulţi liberali au făcut dovada şi pot şi în continuare să arate că sunt buni în afaceri sau ca liberi-profesionişti. Demonstraţia de care e nevoie însă acum e că ei pot face diferenţa în serviciul publicului şi al multiplelor interese legitime din societate.

Putem promova un nou model de campanie politică înaintea celei electorale? Putem, dacă ne vom bate pentru a apăra şi promova interesele a milioane de români, astăzi batjocorite de guvernare.

„Singurele cantităţi semnificative de capital atrase în România prin politica monetară au venit sub formă de împrumuturi de stat. Binecunoscuta incapacitate a acestor guverne de a folosi mai mult de 20% din împrumuturi pentru investiţii în capacităţi productive – în special căi ferate – trebuie să le fie atribuită în întregime guvernelor înseşi. Proporţia din sumele respective cheltuită pentru a finanţa expansiunea aparatelor birocratice a depăşit chiar şi acea parte din aceleaşi sume folosită pentru plata datoriilor, ea devenind cea mai importantă formă de secătuire  a fondurilor în cauză şi a bugetelor de stat”. Acest text pare a fi scris astăzi. Dar nu e. Este vorba despre guvernele României din perioada 1900-1911 în lucrarea franceză „Originile înapoierii în Europa de Est”, publicată în 1989. Ce s-a schimbat într-un secol ?…

Adevărata paralizie a economiei României vine din sistemul fiscal. România e sufocată de numărul aberant de taxe, impozite, proceduri, reglementări şi avize. Sufocarea birocratică face  ca iniţiativă economică să poată fi controlată, întârziată, deturnată sau, pur şi simplu, ucisă. De avansat, avansează proiectele patronate politic. Este o corupţie codificată.

Reforma fiscală trebuie să fie eliberarea dintr-o închisoare. Căci fiscalitatea, astăzi, este la fel de privativă de libertate economică, la fel de apăsătoare şi, adeseori, la fel de abuzivă ca o adevărată închisoare.

Cu 25 de secole în urmă, cel mai important democrat al tuturor timpurilor, Pericles avea credinţa că „puterea nu e altceva decât capacitatea de acţiune performantă”. E imposibil să facem această reformă fiscală menită să aşeze românii într-o relaţie firească cu statul lor? Pentru liberali, imposibilul nu trebuie să fie decât calea pentru a discuta ceea ce nu înţelegem încă.

Să facem bine acolo unde s-a adunat atâta rău. Adică în politică. Omul are o soartă şi numai una. Şi soarta depinde de politică în bine sau în rău.

Sursa: Petre Roman

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: