A new Obama is born: Nick Clegg

Nicholas William Peter „Nick” Clegg (born 7 January 1967) is a British politician and, since 18 December 2007, leader of the Liberal Democrats.

Clegg’s first major elected position was as a MEP for the East Midlands from 1999 to 2004. He was elected Member of Parliament for Sheffield Hallam in the 2005 general election and became the Liberal Democrats’ Home Affairs spokesperson in 2006. Clegg defeated Chris Huhne in the party’s 2007 leadership election. As well as his parliamentary roles, Clegg has contributed to many pamphlets and books on political issues.

Clegg was educated at Caldicott School in Buckinghamshire and Westminster School in London, followed by Robinson College at the University of Cambridge, where he studied Social Anthropology; he later studied at the University of Minnesota and the College of Europe. He is married to Miriam González Durántez, and they have three children.

Sursa: Wikipedia

Anunțuri

FIDESZ – Triumful Dreptei Maghiare

In urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor parlamentare din Ungaria, partidul de centru-dreapta Fidesz a câştigat o majoritate absolută de două treimi în legislativul maghiar, conform Biroului Electoral Naţional. Condusă de Viktor Orban, fost şi probabil viitor prim-ministru al Ungariei, şi promiţând „lege şi ordine” precum şi ieşirea Ungariei din criza economică, Fidesz-ul obţinuse deja dreptul de a forma un nou guvern după primul tur al alegerilor, care a avut loc pe 11 Aprilie, însă al doilea tur i-a acordat 263 de locuri din 386 în parlament, o majoritate care-i permite şi o distanţare clara de Jobbik, mişcarea extremistă prezentă şi ea în legislativul maghiar cu 47 de mandate.[1] Fostul partid de guvernământ, Partidul Socialist, este marele perdant al alegerilor, primind doar 59 de mandate în noul parlament,[2] rezultatul a 8 ani de guvernare dezastruoasă pentru economie, timp în care populaţia a sărăcit, corupţia s-a extins, iar situaţia minorităţii rome s-a înrăutăţit.[3]

În ultimii cinci ani, Ungaria a reprezentat un exemplu de conducere greşită în domeniul economic. Vulnerabilă, din cauza imensei datorii externe, republica maghiară nu a beneficiat de umbrela salvatoare a monedei unice europene. Dimpotrivă, cum în prosperii ani de la începutul deceniului mai mult de 1,7 milioane de familii au făcut împrumuturi în valută (în special în euro) pentru finanţarea ipotecilor, prăbuşirea forintului a făcut mult mai dificilă plătirea acestor împrumuturi.[4] Soluţia găsită de către socialişti a fost să îndatoreze şi mai mult ţara, printr-un acord de urgenţă cu Fondul Monetar Internaţional, în valoare de 25 de miliarde de dolari. Acest acord nu a putut preveni însă creşterea şomajului la peste 11% şi micşorarea economiei cu 6,3%.[5] Cheltuielile publice nesăbuite ale guvernului condus de socialistul Ferenc Gyurcsany pentru câştigarea alegerilor din 2005 sunt considerate principala cauză pentru situaţia dezastruasă a finanţelor maghiare. Chiar Gyurcsany, care a demisionat în 2009, a fost nevoit să recunoască faptul că a minţit electoratul despre stadiul economiei maghiare.[6] Guvernul interimar de tehnocraţi condus de Gordon Bajnai a reuşit, prin măsuri de austeritate, să reducă deficitul bugetar la 4% din PIB (fusese chiar 9.3%) şi să stabilizeze economia.

Viktor Orban, liderul Fidesz, a comparat scrutinul cu „o revoluţie”,  considerând că „maghiarii au dovedit că are sens să crezi în democraţie deoarece  putem înfăptui transformările radicale care în trecut erau posibile doar prin revoluţie.”[7] Cert este că Ungaria avea nevoie de un nou suflu. Un articol al revistei the Economist scris înaintea primului tur de scrutin, arăta o Ungarie debusolată, ameninţând să alunece din iresponsabilitatea fiscală stângistă în fanatismul naţionalist şi xenofob al extremei drepte. Mulţi tineri, atraşi de retorica extremistă a mişcării Jobbik, vedeau în investitorii străini cauza principală a crizei, comparată de mulţi cu un Trianon economic.[8] Victoria Fidesz este în măsură să calmeze pe moment spiritele neliniştite dinăuntru şi din afara ţării. Promisiunile de a reduce birocraţia, de a simplifica sistemul fiscal, a crea un milion de locuri de muncă în următorii zece ani, a oferi cetăţenia ungară etnicilor maghiari din ţările vecine şi a înjumătăţi numărul de parlamentari[9] i-au oferit cea mai mare majoritate parlamentară din istoria post-comunistă a Ungariei. Rămâne de văzut câte dintre aceste promisiuni vor fi realizate, şi cu ce preţ. Un eşec al acestei guvernări ar însemna dezastru pentru Ungaria, extremiştii Jobbik ameninţând în acest caz folosirea „oricărui mijloc democratic în parlament sau în afara acestuia” pentru a impune „voinţa întregii societăţi.”[10]


[1] Reuters, Hungary’s Fidesz wins historic two-thirds mandate http://www.reuters.com/article/idUSTRE63O1KB20100425

[2] Ibid.

[3] The Economist, Hungary’s Election / Viktory for Viktor? http://www.economist.com/world/europe/displaystory.cfm?story_id=15868591

[4] New York Times, Breaking World Hungary News http://topics.nytimes.com/top/news/international/countriesandterritories/hungary/index.html

[5] Der Spiegel, „Financial Contagion” spreading in the developng world http://www.spiegel.de/international/business/0,1518,587245,00.html

[6] Idem 4.

[7] CNN, Centre-right Fidesz party sweeps to victory in Hungary

http://www.cnn.com/2010/WORLD/europe/04/26/hungary.election.results/index.html?section=cnn_latest

[8] idem 3.

[9] http://esbalogh.typepad.com/hungarianspectrum/2010/03/what-is-the-program-of-fidesz-for-hungarian-recovery.html ; vezi şi http://www.reuters.com/article/idUSTRE63O1KB20100425

[10] http://www.reuters.com/article/idUSTRE63O1KB20100425

Sursa: Laurentiu Luca/Fundatia Horia Rusu

COMISIA PENTRU O NOUĂ CONSTITUŢIE – o Constituţie pentru consolidarea democraţiei

Dezbaterile pe teme constituţionale sunt marcate, în ultima perioadă, de un populism fără precedent, care pune în pericol stabilitatea democratică a ţării.
Iniţiativa Guvernului de modificare a Constituţiei, apărută intempestiv, chiar a doua zi după ce Parlamentul hotărâse înfiinţarea unei Comisii în acest scop, conduce la riscul devierii României către un regim de tip autoritar.
Acţiunea Guvernului este o nouă diversiune, menită să distragă atenţia de la problemele reale ale societăţii româneşti. Prin subminarea constantă a autorităţii instituţiilor, actuala putere pune în pericol echilibrul de forţe dintre acestea.
Fundaţia Horia Rusu susţine că adoptarea unei noi Constituţii, adecvată realităţilor şi tradiţiilor noastre, nu trebuie să devină o sursă de şantaj politic şi mediatic. Ea trebuie să aibă loc cu participarea tuturor structurilor reprezentative ale societăţii: partide politice, specialişti în drept şi ştiinţe politice, reprezentanţi ai societăţii civile.
O Constituţie trebuie să fie redactată şi adoptată temeinic, fără grabă, să pornească de la principii care să dureze în timp şi să dea stabilitate societăţii. Este necesară realizarea unei constituţii coerente, care să fie garanţia unui regim democratic şi să evite riscul gravelor derapaje de la democraţie care s-au produs în ultimii ani. Noua Constituţie trebuie să transforme România într-un stat ale cărui instituţii sunt organizate în jurul misiunii fundamentale de a garanta drepturile şi libertăţile individului.
Pornind de la aceste convingeri, Fundaţia Horia Rusu anunţă constituirea, sub egida sa, a unei Comisii formate din reputaţi specialişti în drept şi ştiinţe politice, care să pună bazele de principiu ale unei noi Constituţii.

Comisia pentru o nouă Constituţie este formată din:
prof. dr. Daniel Barbu – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice, specialist în ştiinţe politice;
– prof. dr. Gheorghe Piperea – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, specialist în drept privat;
– prof. dr. Corneliu Liviu Popescu – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, specialist în protecţia internaţională a drepturilor omului şi dreptul european al drepturilor omului;
– prof. dr. Simina Tănăsescu – Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, specialist în drept constituţional.

Comisia va propune spre dezbatere publică principiile unei Constituţii capabile să consolideze democraţia şi statul de drept în România. Temele dezbaterilor, organizate lunar, vor viza calitatea democraţiei, drepturile şi libertăţile individuale, Parlamentul, Executivul, autonomia locală şi regională, independenţa justiţiei şi rolul Curţii Constituţionale.

Fundatia Horia Rusu

Memoria istoriei: Genocidul din Armenia

Discurs in Senat privind comemorarea genocidului din 1915 indreptat impotriva poporului armean

24 aprilie este ziua comemorării primului genocid al secolului XX, cind armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman.

În 24 aprilie 1915, în capitala Imperiului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene, Krikor Zohrab şi Vartkes Serenguelian, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai elitei culturale şi politice a comunităţii armene, au fost ucişi în mod bestial.

În aceeaşi zi, autorităţile otomane au dat ordinul de deportare a armenilor din ţinuturile lor de baştină. În urma masacrelor şi deportărilor în masă, au pierit în jur de un milion şi jumătate de persoane, în cea mai mare parte femei şi copii. În cîţiva ani, în Anatolia răsăriteană comunităţile armene au fost complet nimicite, lăsînd în urmă biserici, lăcaşuri de cultură şi locuinţe părăsite, trupuri înghiţite de apele Eufratului sau acoperite de nisipul deşertului.

Cei care s-au salvat şi urmaşii lor se află răspîndiţi pe toate meridianele lumii. Ei îşi duc, acolo unde se găsesc, o viaţă demnă. România a fost una dintre primele ţări care, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, s-a oferit să primească pe refugiaţii armeni. Este pentru mine o nespusă mîn drie să exprim sub cupola Senatului, în numele Uniunii

Armenilor din România, adînca recunoştinţă a armenilor, locuitori ai acestui pămînt, poporului frate român şi patriei comune, România, de la care noi nu revendicăm decît dreptul de a contribui la prosperitatea ei. Solidaritatea statului român faţă de soarta poporului armean s-a manifestat permanent.

România s-a numărat printre statele care au primit pe reprezentanţii Guvernului tinerei Republici Armenia, exilaţi în 1920, după ocuparea ţării de bolşevici. Şi tot statul român a fost cel dintîi dintre statele lumii, din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut, în decembrie 1991, existenţa noului stat armean.

Iar în Europa centrală şi de est, România a fost cea dintîi care a oferit, după declararea independenţei, condiţiile deschiderii unei ambasade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor genocidului început în 1895 şi continuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culminat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cuvine şi cum o cer normele dreptului internaţional.

Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a acestui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndreptate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare.

Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamentul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 împotriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“

În acest context trebuie amintită şi atitudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Europene. De altfel, într-un text adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere explicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Uniunea Europeană.“

În ultimele decenii, un mare număr de Parlamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Germania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915.

Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememorare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene.

De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ianuarie 2001, o lege privind condamnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“

În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a declarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. In ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Marea catastrofa – n.s. in limba armeana) este un capitol devastator din istoria poporului armean, iar noi trebuie sa-I pastram vie memoria in onoarea celor ce au fost ucisi si astfel sa nu repetam gravee greseli ale trecutului.(…)

In timp ce nimic nu ii poate aduce inapoi pe cei ucisi in Medz Yeghern, contributia adusa lumii de armeni in ultimii nouazeci si cinci de ani sta marturie a tariei, tenacitatii si curajului poporului armean. Spiritul invincibil al armenilor este o victorie durabila asupra celor ce s-au straduit sa-i distruga.”

Aceasta atitudine a presedintelui Obama pune, speram, sub auspicii favorabile votul ce va urma in Camera Reprezentantilor a SUA avizului pozitiv dat de Comisia pentru afaceri externe a acestui for legislativ privind incadrarea evenimentelor din 1915 indreptate impotriva poporului armean drept genocid.

Consider ca, in aceasta perspective umanista de democratizare a dreptului international, urmand exemplul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei ar putea proceda la recunoaşterea oficială a genocidului din 1915, îndreptat împotriva poporului armean.

Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pentru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că asemenea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a semnului naşterii sale.

Autor: Varujan Vosganian

„Alianta Dreptei ramine la Dreapta, neotataracismul este practicat de altii”

Replay blogului portocaliu Paralele//Paralele.

Dv afirmati, ca ar exista guverne de pr daca nu mia exista guvernari omogene doctrinar, atunci guvernariile Boc I-IV sunt o catastrofa pentru Romania.

Un alt exemplu: Inchiderea institutului Cantacuzino este cauzata din dorinta unor importatori de medicamente. De ce sa avem capital national?

Succesul electoral FIDESZ, revolutia liberala britanica ne exemplifica faptul ca se poate lupta cu partidul-stat si chiar cu doua-partide-siameze-stat-stangist-populiste.

Evident ca un grup de lideri liberali gen Westerwelle, Dominique de Villepin, Nick Clegg si Crin Antonescu este mai eficient decat rusinea Europei gen Berlusconi, scamatorul de pauza de la Antenne 2 si diferiti lideri locali xenofobi din Partidul Popular spaniol.

Alianta Dreptei ramine la Dreapta. Neotatarascismul este practicat de altii.

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations2010

Raspuns blogului Paralele//Paralele


Raspuns blogului Paralele//Paralele

Dle Ocs, sa enumeram emergenta si geneza liberalismului.

In spectrul nepartinic domina curentul anarcho-liberalist.

Exista liberalism de stanga sau radicaldemocratie, emanata din experienta Comunei din Paris si care se regaseste in mare parte in miscarea ecologista si partial in partidele centriste membre ALDE.

Doresc sa precizez ca grupul ALDE cuprinde atat partidele centriste, dar si partidele membre ale Federatiei Liberalilor si Democratiilor Europeni ELDR. Atat PNL, cat si LibDem sunt membrii ELDR.

Exista insa si liberalism de centru si de centru-dreapta. Partidul Liberaldemocrat din Marea Britanie cuprinde atat liberalismul de stanga cat si cel de centru-stanga, si acest lucru din motivele genezei sale. Infintat in 1859 formatiunea liberala a profitat de avantajele remise de sistemul electoral cenzitar. Partidul Liberal avea sa guverneze in alternanta cu Psrtidul Conservator Imperiul Britanic in perioada 1859-1918. Prin reforma electorala din 1918 Partidul Liberal si-a pierdut privilegiul electoral si in locul sau sa asezat Partidul Laburist.

Despre acest subiect cititi aici.

La mijlocul aniilor 70 in sanul miscarii laburiste sau nascut celule trozkiste, conduse de Artur Scargill si au rachetat conducerea partidului laburist si au declansat lupte sindicale care au basculat Marea Britanie in haos si anarhie.

Curentul trozkist exista si astazi. Despre aceasta cititi aici.

Din mijlocul partidului laburist se rupe aripa de dreapta care va infiinta Partidul Social-Democrat. Datorita sistemului politic arhaic, Partidului Social-Democrat a format o alianta electorala cu Partidul Liberal sub titulatura Aliance-SDP.

Mai multe cititi aici.

In alegeriile din 1983 alianta electorala social-liberala obtinea cel mai bun scor electoral din istoria liberalismului modern: 7.780.949 voturi valabile exprimate.

In orice alta tara democrata Alianta ar fi guvernat alaturi de un partener politic. In 1988 cele doua formatiuni au fuzionat in actualul Partid Liberaldemocrat. Noul partid cuprinde in sanul sau toste curentele liberalismului: libertarianism, centrism, neoliberalism si specific pentru Marea Britanie un curent radicaldemocratic-ecologist.

In Realpolitik liberalii britanici guverneaza la nivel local in 4.088 entitati locale in coalitii diferite, in Zona Metropolitana Londra liberalii au format o coalitie cu Partidul Conservator, in alte entitati locale liberalii guverneaza alaturi de laburisti sau in alianta cu formatiuni regionaliste.

Emergenta liberalilor sub Nick Clegg are mai multe cauze:

– erodarea sistemului politic britanic dominat de partidele-siameze-de-stat-stangist-populiste
– anacronismului sistemului electoral uninominal, care nu reflecta diversitatea politica. Acest anacronism este reperat de rezultatele obtinute de catre partidele britanice la ultimele alegeri europarlamentare.
– diversitatea doctrinara emanata de Partidul Liberal din Marea Britanie, diversitate care a propulsat acest partid la o popularitate de 35%, scor care il va indreptati sa guverneze Marea Britanie

Marti, 6 mai 2010 Nick Clegg, liderul revolutiei liberale din Marea Britanie va scrie istorie.

Foarte interesant este implozia si haosul doctrinar care sa asternut in cele doua partide-siameze-de-stat-stangist-populiste. Laburistii sunt concurati de TUSC (Noua Stanga). Despre acest subiect cititi aici.

Despre dezordinea doctrinara din Partidul Conservator cititi aici.

David Cameron a patinat de la dreapta la stanga. Exact acum un an de zile David Cameron sustinea ideea organizarii unui referendum asupra Tratatului de la Lissabona. Insusi Cameron a dictat rezilierea contractului de colaborare cu fundatia crestindemocrata Konrad Adenuaer si evacuarea acestei fundatii din sediul central conservator din Londra. Saptamina trecuta David Cameron sa sucit din nou. Liderul conservatorilor britanici sustinea cu totul alte pozitii. Este cunoscut faptul ca emergenta UKIP este generata de migratia in masa dinspre conservatori spre disidenta eurosceptica UKIP.

Spre deosebire de Partidul Comunist Roman si platforma Komintern, in cadrul ELDR exista o diversitate de idei si curente care se emuleaza in mod productiv.

Suntem constienti si ne simtim mandri de faptul ca PNL acopera doctrina atat spatiul de centru-dreapta din PPE si din ELDR. Aceasta este flexibilitatea doctrinara a liberalismului.

In doctrina comunista abaterea de la doctrina majoritara era pedepsita cu detentia in lagar. Imi rezerv privilegiul permanent de a fi in permanenta opozitie cu blogosfera portocalie.

Despre conflictul Fini-Berlusconi vizionati aici.

Mai nou despre planurile de sciziune in PdL cititi in oficiosul AN.

Da, recunosc evolutia politica a lui Fini este remarcabila.

Despre infiintarea noului partid de centru din Franta cititi aici.

Cat priveste stangismul partidelor crestindemocrate, despre aceasta tema am scris si voi scrie in continuare. In primul rand afirm ca ii cunosc foarte bine pe crestindemocrati, in mod speciali pe cele doua ramuri germane: Uniunea Crestidemocrata si Uniunea Crestinsocialista din Bavaria.

Uniunea Crestinsocialista din Bavaria este un partid regionalist, un Führerpartei in miniatura regionala. Liderul acestui partid a fost Franz Josef Strauss. In manualele de istorie Franz Josef Strauss este definit drept lider de dreapta. 22 de ani dupa disparitia acestuia realitatea istorice ne invata ca acest lider a trait o viata politica dubla. In fata electoratului FJS poza in lider anticomunist, in spatele culiselor liderul bavarez finanta impreuna cu Nicolae Ceausescu si departamentul de finante externe a Securitatii, regimul comunist estgerman. Rezultatele sunt vizibile. Seful departamentului de relatii economice estgermane Schalck-Golodkowski este cetatean bavarez si in permanenta pazit de intrebarii persistente.

Pe plan politic, activitatiile desfasurate de trilaterala bavarez-estgermana-romana a generat o plusvaloarea economica tezaurata in seifurile fondului de investitii NOVUM, holding cu sediul permanent in Elvetia, respectiv in Ducatul Lichtenstein.

Departamentul politic al fondului de investitii NOVUM este inregistrat in registrul partidelor politice din Germania sub titulatura: Noua Stanga, fostul Partid al Socialismului Democratic, fostul Partid al Unitatii Socialiste, fostul Partidul Comunist German, fostul Partid Socialidemocrat Independent.

Partidul Noua Stanga este un succes story nemaintilnit in democratiile consolidate. La ultimele alegeri parlamentare Noua Stanga a obtinut 11,9% si guverneaza alaturi de socialdemocrati Landul Berlin.

Daca Uniunea Crestinsocialista din Bavaria promoveaza modelul economic al socialismului de piata, model care este promovat cu succes de Partidul Comunist Chinez, si mai nou de catre Partidul Comunist al Republicii Populare din Coreea-de-Nord, in sanul Uniunii Crestindemocrate erodarea doctrinara a atins cote alarmante.

Uniunea Crestindemocrata era dominata la infiintarea ei de curentul de centru-stanga reprezentat de Jakob Kaiser, care promova un socialism de factura crestina. Unica perioda in care Uniunea Crestindemocrata a fost cu adevat de dreapta a fost perioda Adenuaer. Revenirea la putere in octombrie 1982 este marcat de dirigism de stat.

Si supravietuirea politica a crestindemocratiei germane se datoreaza in exclusivitate numeroaselor coalitii alaturi de liberali. Astazi Uniunea Crestindemocrata este un partid-non-ideologic care doreste sa ramina in orice conditii la putere. Crestindemocratii guverneaza la nivel federal alaturi de liberali, dar la nivel regional partenerii de coalitie cuprind tot spectrul politiic, inclusiv coalitiile vizibil invizibile cu Noua Stanga. In Landul Orasul Hansa Hamburg crestindemocratii guverneaza alaturi de ecologisti, in Landul Orasul Hansa Bremen alaturi de socialdemocrati, iar in Saarlouis alaturi de ecologisti si liberali. In Bavaria, Hessa, Renania de Nordvestfalia, Saxonia si Saxonia Inferioara alaturi de liberali.

Intr-un cuvant pentru crestindemocratii mai important este mentinerea la putere, decat regenerarea in opozitie.

Unicele partide de dreapta din Partidul Popular European sunt partide liberale, din care enumar: Partidul Noua Democratie, Partidul Socialdemocrat din Portugalia (in opozitie cu titulatura numelui), Partidul Civic Ungar, Platforma Civica din Polonia.

Crestindemocratii germani au excelat prin sabotarea mediatica, continua si zilnica a Romaniei, in mod special in perioada de preaderare (2004-07) si in prima decada de postaderare (2007-09).

Venirea la guvernare a fostului Front al Salvarii Nationale, actualmente Partidul Democrat, membru al Internationalei Socialiste in perioda 1992-2005, a transformat Romania in pasalik FMI, a defrisat si falimentat clasa de mijloc si va propulsa dupa 9 mai 2010 Romania in randul tarilor bananiere subdezvoltate.

Ce legatura are acesta evolutie cu Dreapta????

Dle Osc va explic eu ce inseamna Dreapta!

In primul rand Dreapta inseamna credinta in Dumnezeu!
In al doilea rand Dreapta inseamna responsabilitate fata de societate
In al treilea rand Dreapta inseamna apararea interesului national.

Unicele partide care promoveaza aceste principii sunt Partidul Conservator, Partidul National Taranesc Crestindemocrat si Partidul National Liberal.

Si in ultimul rand Dreapta inseamna promovarea si respectul fata de monarhia constitutionala si nu flasnetarea lozincilor partidului-stat.

Liberalismul este o ideologie apersonala. Liberalismul nu poate exista intr-un partid-stat. Liberalismul nu poate exista in fata plutonului de executie din Piata Universitatii. Liberalismul nu poate exista in lagarul de detentie open-air Ghencea.

Partidul-stat, parlamentul unicameral, populismul emaneaza in fascism. Literatura suplimentara: Julius Evola

Acestea sunt diferentele pe care ne separa. La dreapta liberalismul, crestindemocratia autentica si conservatorismul. Langa dumneavoastra este parcat combinezonul de lupta portocaliu.

Si fata de fascism si tiranie exista o singura solutie: contradictia permanenta si dreptul natural de rezistenta si revolta impotriva Tiranului.

Si prin aceasta il enumar pe ofiterul Carl Graf von Stauffenberg, simbolul nemuritor al nesupunerii fata de partidul-stat si fata de tirania personala.

Dupa 9 mai 2010 Romania va intra in faliment de stat si colaps economic. Gratie guvernarii portocalii Romania se va regasi alaturi de tari cu falimentare (parlament unicameral + 300 de deputati) gen Zimbawbe si Sierra Leone.

Inchei sinteza parafranzandu-l pe Ion Bratianu: „Oricare ar fi vicisitudinile zilelor si anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora rasplatei”.

Insist ca dna Ciobanu sa inceteze sa caracterizeze minoritatea de culoare drept „negri”. Politically correct acestia sunt migranti.

Inchei sa semnalez o noua victorie a revolutiei liberale britanice fata de ancient-regimul partidelor-siameze-de-stat-stangist-populiste.

Detalii mai jos:

There are four new polls tonight – YouGov in the Sun, Opinium in the Express and ICM in the Guardian. ComRes is not officially out yet, but the Guardian are reporting it here. That gives us:

YouGov/Sun CON 33%(-1), LAB 28%(nc), LDEM 29%(-1)
Opinium/Express CON 34%(+2), LAB 25%(-1), LDEM 28%(-1)
ICM/Guardian CON 33%(-2), LAB 28%(+2), LDEM 30%(-1)
ComRes/ITV/Independent CON 32%(-2), LAB 28%(nc), LDEM 31%(+2)

Opinium show a slight movement towards the Conservatives since their last poll, but without any political weighting I would expect them to be rather more erratic anyway. The other three polls all show the Conservatives falling. Again it is just one day’s polls, and the movements are within the margin of error, but it does create the impression that the slight Tory recovery towards the end of last week is fading.

Sursa: UK Polling Report

Media sondajelor:

CON: 33%, 252 mandate
LAB: 27%, 263 mandate
LIBDEM: 30%, 104 mandate

La Storia siamo noi!

Gabriel Savulescu

GSPublicRelations2010

Literatura neoconservatorism/doctrina de dreapta:

Carl Schmitt

Leo Strauss

Eric Voegelin


Nick Clegg, liderul revolutiei liberale din Marea Britanie atinge o cota de popularitate de 77%

Looking at the rest of the YouGov/Sunday Times results, Nick Clegg continues to enjoy his “Churchillian” approval ratings – 77% think he is doing a good job as Lib Dem leader, 14% a bad job. Asked which party poses the bigger risk to the recovery, respondents were evenly split – 34% thought Conservative spending cuts were the biggest risk, 35% thought Labour’s National Insurance rise posed the bigger threat.

PoliticsHome have YouGov’s regional figures for the past week here. These are the first properly weighted regional breaks from YouGov on data entirely after the first debate (the data release last week straddled it) and they seem to suggest that the Lib Dem boost is stronger in the North.

The swing from Labour to the Lib Dems in the North-East is 13%, in Yorkshire 11.5% and the North West 9.5. Compare this to the swing in the South East (5%) and London (7%). In Scotland there is very little sign of a Lib Dem advance, with the party on 25% compared to 23% at the last election (though this is still much better than the Liberals were polling in Scotland a few months back).

In the South West, the swing from Conservative to Liberal Democrat is 5.5% in this poll, suggesting around 9 Conservative losses to the Lib Dems, rather than the other way around.

On a uniform national swing, the data behind these figures would produce a seat distribution of CON 245, LAB 273, LD 100 – a hung Parliament with Labour the largest party. However, if we do regional swings based on this data, it produces a projection of CON 262, LAB 245, LD 111 – the Conservatives the largest party and an extra 11 Lib Dem seats. The difference is down to the Liberal Democrats gaining more Northern seats (most notably 6 extra in the North east, including all three Newcastle seats) and two extra in the South-West. The Conservatives would gain an extra 20 seats, partially offset by larger losses to the Lib Dems.

Of course, the normal caveats about sample size apply to the regional breaks – with 1000 or so respondents in each region the differences are not necessarily significant. There does seem to be a north-south divide in evidence though.

Sursa: UK Polling Report

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: