O altfel de politica

Îmi propun să vă lansez o provocare: haideţi să cerem, haideţi să promovăm şi să susţinem o altfel de politică. O politică pe care noi să o dictăm şi pe care noi să o ducem mai departe, care să ne reprezinte dupa 20 de ani în care am votat emoţional şi în care niciodată nu am fost reprezentaţi cu adevărat.

Îmi permit să fiu primul care îşi asumă o altfel de politică şi în speranţa că o să fim cât mai mulţi care vor crede în schimbare, vă invit să semnaţi alături de mine următorul contract:

Stimați prieteni,

Numele meu este Alexandru Marin. Îmi place să mă consider copilul democrației. M-am născut între Revoluţie şi mineriade, am învățat să merg odată cu primele forme de progres sau regres ale societății şi am vorbit odată cu primii paşi făcuți pentru aderarea la platformele europene şi internaționale de orice fel.

Educaţia creştină primită de la bunica mea şi educația anti-comunistă primită de la tatăl meu m-au făcut de multe ori să mă gândesc că depinde de mine să schimb ceva în viața mea sau în viața celor din jur. Vremurile în care părinții nu își primeau salariul cu lunile, lucrând la stat, m-au făcut să răspund la întrebarea “ce vrei să te faci când o să creşti mare” cu ” vreau să fac ceva pentru ca cei care vor veni în urma noastră să nu treacă prin aceleași momente… “.

Multă vreme mi-a fost greu să realizez cum o să reuşesc să fac ceva bun pentru ceilalți. Stând pe trepte la TNB, la km 0 al libertății şi înjurând condițiile alături de prietenii mei cu care împărțeam aceeaşi sticlă de suc luată la chetă, mi-am dat seama că sediul istoric al PNŢ-CD-ului era destul de aproape şi mi-am făcut curaj să păşesc în casa unde încă se șimțeau mirosul de sânge al revoluționarilor şi prezența spiritului mentorului meu, Corneliu Coposu. Am reuşit să mă împart o perioadă între treptele de la Universitate şi cele din sediile de partid şi, fără să îmi dau seama, ajunsesem destul de implicat în viața unei organizații a cărei glorie a apus din păcate. Însă a fost o onoare să îmi dau seama că pot să reprezint tinerii şi că pot să fiu vocea lor în mijlocul unor oameni de bine, care încă mai credeau în soarta creştin-democrației. Am putut, astfel, să exprim timid, pentru prima oară, o altfel de politică.

A fost o experiență extraordinară, care m-a făcut să cred că pot să fac ceva pentru tineri şi că o să pot promova valorile în care cred dacă o să continui să lupt. În momentul în care PNL-ul, celălalt partid pe care l-am cunoscut în paginile cărților de istorie şi în ale cărui valori mă regăseam, s-a îndepărtat de un grup de influenţă pe care nu îl apreciam şi nu o să îl apreciez niciodată, m-am apropiat de TNL şi am început o muncă alături de nişte oameni minunați, împreună cu care sper că o să reuşim să punem o nouă ordine în politică.

După ce am reuşit să mă implic în mişcări ale organizaţiilor politice de tineret, dar şi în ale altor ONG-uri, am început să cred din ce în ce mai tare că tinerii pot avea un cuvânt şi să nu accepte condițiile impuse de gaşca politică ce a confiscat aceşti 20 de ani din viaţa democrației noastre şi atentează la următorii. Mai am puterea să cred că într-o zi această țară o să fie guvernată de oameni care îşi câştigă autoritatea prin competență, nu prin populism. Și datorez această putere tuturor oamenilor de bine care m-au ajutat în aceşti ani să îmi dau seama că România este consolidată pe valori şi principii, nu pe sunete de manele şi lideri carismatici.

Când spun o altfel de politică mă gândesc la bunica mea care credea în frumos şi care duminica se ducea la biserică, mă gândesc la părinții mei care muncesc cinstit şi pentru care faptul că imi pot pune pe masă o pâine câştigată cinstit este cel mai brav gest. Când spun o altfel de politică mă gândesc la tinerii care fac politică pentru că îşi doresc o schimbare şi la tinerii din universități care învață ca să poată construi ceva în țara aceasta. Când spun o altfel de politică mă gândesc la toți aceia pe care îi văd zâmbind în parc când e soare, dar şi la oamenii care vin obosiți de la muncă şi aleargă după ultima maşină. Când spun o altfel de politică mă gândesc la toți aceia de care mă lovesc zilnic pe stradă şi pe care, deşi nu-i cunosc, mi-ar plăcea să îi opresc şi să îi întreb ce îi doare şi cum cred ei că putem schimba ceva. Când spun o altfel de politică mă gândesc la toți oamenii care mai au speranță, mă gândesc la toți aceia care vor altceva.

Zilele viitoare, când vor avea loc alegeri pentru TNL sector 3, o să îmi permit să le cer colegilor mei un vot şi o să încerc, în cazul în care mă susțin, să ajung în birou să îi reprezint cum pot mai bine, aşa cum sper eu că am reuşit până acum. Dumneavoastră, oamenilor de peste tot din țara asta, oameni care ţin în picioare societatea civilă, oameni pe care îi apreciez şi cărora le adresez această scrisoare, nu îmi permit încă să vă cer un vot. Nu îmi permit să cred că sunt în stare să fiu depozitarul încrederii voastre, dar am nevoie de susținerea voastră, am nevoie de gândul vostru bun şi de legitimitatea morală pe care mi-o puteți oferi să promovez o altfel de politică. Am nevoie de critica şi completările voastre în acțiunile mele şi am nevoie de voi să credeți că țara asta este pregătită să accepte o altfel de politică.

Vă rog, dragii mei, tineri sau oameni trecuți prin viață, să-mi oferiţi sprijinul pentru a putea promova o politică tânără, o politică a entuziasmului, o politică a gândului curat. Vă propun să aderați la o altfel de politică şi vă invit alături să luptăm pentru o schimbare. Vă invit să semnați cu gândul acest contract prin care eu îmi asum promovarea unui alt mesaj în politică, ce ar părea astăzi că nu mai e în stare să protejeze valorile, că nu mai e în stare să reprezinte oamenii simpli, că nu mai e în stare să administreze resursele.

Am nevoie şi avem nevoie de o altfel de politică. Am nevoie şi avem nevoie de o nouă ordine. Am nevoie şi avem nevoie să credem într-un gând că putem. Haideți să credem!

Cu drag,
Alexandru Marin,

copilul democrației

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: