Democratia defecta: Pseudobipartidismul in sistemul de partide

Criza economica si apropierea falimentului de stat este camunflata cu discutii ideologice lipsite de fundament real. Bipartidismul presupune un sistem de partid arhaic, pre-democratic si cu exceptia Statelor Unite si a Canadei, acest sistem politic este practicat in tarile bananiere subdezvoltate din lumea III-a. Enumar tarile care poseda un asemenea sistem de partide:

Bahamas, Banglades, Barbados, Belize, Cap Verde, Ghana, Grenada, Guyana, Honduras, Jamaica, Mozambic, Nauru, Nicaragua, Sierra Leone, Trinitat Tobago, Zimbawbe.

Desigur analistii si blogerii portocalii vor enunta sistemul de partide din Marea Britanie. Doresc sa le reamintesc acestor tovarasi ca la alegerile parlamentare din 6 mai vom asista la o schimbare de sistem in regimul politic din Marea Britanie. Atat conservatorii, cat si laburistii nu vor obtine o majoritate absoluta, impreuna vor obtine 60% din portofolile parlamentare, iar liberalii, ecologistii, TUSC (noua stanga britanica) nationalistii scotieni,  formatiuniile regionaliste din Irlanda de Nord si din Tara Galilor, neofascistii si euroscepticii de dreapta vor obtine scoruri istorice.

Afisez mai jos doua analize din blogosfera liberala:

Bipartidismul nu merge în România

Traian Băsescu ne-a aruncat încă o temă de discuţie. Nu e nouă, dar a completat-o, „asezonat-o” şi relansat-o: modificarea sistemului electoral. Despre raţiunile populiste şi electoraliste ale acestei propuneri n-am să vorbesc, nici despre „manevrarea” sistemului electoral ca armă principală pentru remodelarea sistemului de partide. Şi nici despre forţarea bipartidismului. A făcut-o deja, în mod foarte pertinent, Dan Mihalache pe blogul său.
Pe lângă aspectele subliniate, m-aş referi la „scăpările” chiar din argumentaţia „oficială”. (pentru că substratul politic şi argumentaţia reală e alta şi o putem intui).
În emisiunea de la B1, în care ne-a aruncat momeala pragului de 10%, Traian Băsescu ne spune şi argumentul principal: „Cât timp vom sta tot în coaliţii, nu vom avea guvernări coerente.” Am văzut acelaşi tip argumentaţie, despre instabilitatea şi „conflictualitatea” guvernărilor de coaliţie, pe blogul lui Carmen Moldovan, deputat independent, proaspăt plecată de la PSD.
Dar, stabilitatea cabinetului nu este o funcţie a numărului de partide care îl compun. Pe acest fir logic, ar trebui să fie de preferat exclusiv cabinetele monocolore şi, dacă ar fi să împingem la extrem, sistemele cu partid hegemonic sau chiar cu partid unic.
Faptul că la noi guvernele de coaliţie au fost marcate de tensiuni nu se datorează vreunui deficit democratic sau lipsei de viabilitate/eficienţă a guvernării de coaliţie în principiu, ci cu totul altor mecanisme, care ţin mai degrabă de „imaturitatea” politică ori de lipsa consolidării democratice. Şi aici aş putea menţiona încercările partidelor de a-şi impune propria agendă în locul armonizării cu cea a partenerilor; concentrarea asupra conservării propriei imagini, chiar cu preţul „subminării” din interior a guvernării; rămânerea permanentă într-o logică de campanie. Se poate face o întreagă analiză.
Dar, hiba nu stă, în nici un caz, în sistemul electoral. Nu există o „cultură” a coaliţiilor şi a politicii consensuale, ci una a conflictului. Or, pe fond, tocmai asta va face inclusiv sistemul bipartit disfuncţional. Existenţa a doar două partide egale ca forţă nu ar fi azi în România ceva „natural” sau accidental, ci ar apărea artificial, prin amalgamarea, de o parte sau alta, a multor grupuri, interese, cereri diferite. Sartori, unul dintre cei mai mari specialişti ai lumii în partide şi sisteme de partide, vorbeşte despre faptul că formatul bipartit este disfuncţional atunci când distanţele ideologice şi de opţiune sunt mari şi că un astfel de sistem este are un teren bun de manifestare decât în societăţi „consensuale” politic, unde distanţele ideologice sunt mici.
În aceeaşi ordine de idei, simplificarea sistemului de partide nu ar trebui făcută cu „sacrificarea” reprezentativităţii. Iar prima „victimă” sigură a unui eventual prag de 10% va fi UDMR.
Poate Băsescu, considerându-se un mare specialist, calificat la locul de muncă, îl va contrazice pe Sartori, dar nu poate contrazice istoria şi realităţile politice ale lumii. Există în lumea asta doar foarte puţine sisteme bipartite. Chiar şi aşa evaluările sunt diferite şi variază între 8 şi cca. 20 de state. Iar în democraţiile consolidate, guvernările de coaliţie sunt cele uzuale şi frecvente.
În România, bipartidismul ar fi o construcţie artificială, într-o societate cu insuficientă cultură politică democratică, în care disputele şi negocierile dintre partide s-ar muta între grupările de influenţă din interiorul unui singur partid. Bipartidismul ar fi doar o formă fără fond şi ar „sufoca” reprezentarea. Ceea ce nu ar face guvernarea mai performantă.
Asta dacă vorbim despre democraţie şi politica în interes public. Dacă vorbim însă doar despre controlul absolut asupra banilor, instituţiilor şi oamenilor, atunci da, bipartidismul e bun pentru proiectul „ţara lui Băsescu.”
Autor: Iulia Huiu

În înţelepciunea sa, preşedintele Traian Băsescu ne-a dat noi teme de dezbatere şi preocupare, care să ne ţină departe de ceea ce îi doare cu adevărat pe români: lefurile, situaţia economică şi socială.

Preşedintele ne-a spus la B1 TV, în faţa moderatorului său preferat, că România are nevoie de un sistem politic bipartid şi că se gândeşte chiar la un prag electoral de 10% pentru accesul în Parlament.

Câteva observaţii merită făcute pe această tema:

1. De ce are nevoie România de un sistem bipartid? Cine a decretat că acesta este cel mai bun pentru România? Eu în Europa nu cunosc prea multe sisteme de acest fel. Nici măcar Marea Britanie, care era exemplul clasic, nu mai este un sistem bipartid. Liberal-democraţii au o prezenţă semnificativă, iar partidele de tip regional sunt în plină afirmare. Franţa n-are un sistem politic bipartid, Germania cu atât mai puţin. Deci totuşi, de ce avem noi nevoie de un sistem politic bipartid?

2. Sigur, există mijloace legale de a configura cu forcepsul sistemul de partide. Un mijloc este pragul electoral. S-a văzut în deceniul trecut că ridicarea pragului de la 3% la 5% a forţat partidele spre un proces de coagulare. Atunci a avut loc şi unificarea stângii, când PSD a resorbit toate curentele (PS, PSM şi PSDR) şi unificarea liberală. Al doilea mecanism al forcepsului legislativ ţine de sistemul electoral. Teoria politică arată că un sistem electoral majoritar, în două tururi, cum şi-l doreşte Traian Băsescu, încurajează formarea unui sistem bipartid, în vreme ce un sistem proporţional conduce la un sistem cu o pluralitate de partide.

Până aici toate-n regulă. Întrebarea este însă cât de departe se poate merge cu „forcepsul legislativ” pentru a modela sistemul de partide? După ştiinţa mea, un prag de 10% nu există decât în Turcia, care nu-i neapărat un model de democraţie reprezentativă. Acolo vine din când în când armata şi face ordine în sistemul politic. Poate că domnul Traian Băsescu, propunând un prag de 10% s-a gândit şi la acest model.

Personal, eu cred că sistemul de partide trebuie lăsat să evolueze în mod natural. Nu mai suntem în situaţia fragmentării din anii ’90, când existau 3 partide social-democrate, 2 socialiste, 7 liberale, etc. „forcepsul legislativ” n-ar face decât să creeze dezechilibre şi să lase mase mari de votanţi nereprezentate politic. Or, atunci când nu eşti reprezentat în Parlament te manifeşti în stradă.

Autor: Dan Mihalache

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: