Prima intilnire a Clubului Bloggerilor Liberali

Aseara ne-am vazut la prima intalnire a Clubului Bloggerilor Liberali. Am discutat despre organizare, despre cum sta PNL-ul pe internet si despre cum trebuie sa evoluam. Ca la orice intalnire a liberalilor parerile au fost multe si impartite.

Eu am propus urmatorul draft:

Clubul Bloggerilor Liberali îşi propune:

– să creeze o mai bună relaţie între PNL şi susţinătorii internauţi;
– să motiveze atât membrii partidului, cât şi susţinătorii de pe internet să scrie mai mult şi să fie mai activi;
– să devină o organizaţie de real ajutor pentru PNL până la următoarele alegeri;
– să ajute la o mai bună promovare a acţiunilor PNL;
– să creeze un spaţiu de dezbatere şi să ajute PNL-ul să promoveze o politică a porţilor deschise.

Activitatea clubului o să fie administrată de un grup de coordonare. Grupul central de coordonare o să îşi asume şi crearea cluburilor în toată ţara, desemnând, pentru început, câte un coordonator în oraşele importante.

Orice susţinător al PNL-ului din online poate să devină membru al clubului, în cazul în care îşi asumă promovarea PNL-ului pe o anumită temă. De altfel, acesta trebuie să îşi posteze pe blog bannerul viitorului site, ce va dispune şi de un badge în care vor fi afişate cele mai noi postări ale membrilor clubului. Îşi poate pierde calitatea de membru în cazul în care nu respectă anumite norme ale dialogului şi atacă în permanenţă deciziile partidului.

Orice actuală sau fostă personalitate apropiată de PNL care administrează un blog, devine automat membru de onoare al clubului, în cazul în care doreşte să ajute la lucrările acestuia. Îşi poate pierde calitatea de membru onorific în momentul în care aderă sau susţine alte formaţiuni politice.

Întâlnirile vor avea loc săptămânal, pentru început în toate filialele din Bucureşti (filialele de sector + PNL Ilfov ). În funcţie de cum ne dezvoltăm, putem să organizăm întâlniri naţionale şi în alte oraşe.

La întâlniri vom invita cei mai activi lideri din online, coordonatori ai unor proiecte ce poartă sigla partidului, lideri ai filialelor ce ne găzduiesc şi administratori ai site-urilor PNL. Bineînţeles, porţile sunt deschise pentru internauţii interesaţi de întâlnirile noastre.

Cu o zi înainte de întâlnire vom propune o ordine de zi, la care cei care îşi anunţă prezenţa pot adăuga temele pe care vor dori să le dezbată.

Asteptam completarile dvs. si sper ca o se ne vedem la urmatoarea adunare a clubului. Eu am propus sa fie luni, dupa orele 18 -19. Depinde si de cum puteti sa va faceti dvs. timp.

Autor: Alexandru Marin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: