Memoria istoriei: Genocidul din Armenia

Discurs in Senat privind comemorarea genocidului din 1915 indreptat impotriva poporului armean

24 aprilie este ziua comemorării primului genocid al secolului XX, cind armenii din întreaga lume şi cei care îi preţuiesc îşi amintesc cu pioşenie de victimele masacrelor săvîrşite în Imperiul Otoman.

În 24 aprilie 1915, în capitala Imperiului, Constantinopol, sute de intelectuali armeni au fost arestaţi. Cei mai mulţi dintre ei, printre care Daniel Varujan, cel mai mare poet al armenilor, aflat atunci în vîrstă de 31 de ani, cei doi deputaţi din partea comunităţii armene, Krikor Zohrab şi Vartkes Serenguelian, laolaltă cu alţi reprezentanţi ai elitei culturale şi politice a comunităţii armene, au fost ucişi în mod bestial.

În aceeaşi zi, autorităţile otomane au dat ordinul de deportare a armenilor din ţinuturile lor de baştină. În urma masacrelor şi deportărilor în masă, au pierit în jur de un milion şi jumătate de persoane, în cea mai mare parte femei şi copii. În cîţiva ani, în Anatolia răsăriteană comunităţile armene au fost complet nimicite, lăsînd în urmă biserici, lăcaşuri de cultură şi locuinţe părăsite, trupuri înghiţite de apele Eufratului sau acoperite de nisipul deşertului.

Cei care s-au salvat şi urmaşii lor se află răspîndiţi pe toate meridianele lumii. Ei îşi duc, acolo unde se găsesc, o viaţă demnă. România a fost una dintre primele ţări care, în timpul guvernării lui Ion I.C. Brătianu, s-a oferit să primească pe refugiaţii armeni. Este pentru mine o nespusă mîn drie să exprim sub cupola Senatului, în numele Uniunii

Armenilor din România, adînca recunoştinţă a armenilor, locuitori ai acestui pămînt, poporului frate român şi patriei comune, România, de la care noi nu revendicăm decît dreptul de a contribui la prosperitatea ei. Solidaritatea statului român faţă de soarta poporului armean s-a manifestat permanent.

România s-a numărat printre statele care au primit pe reprezentanţii Guvernului tinerei Republici Armenia, exilaţi în 1920, după ocuparea ţării de bolşevici. Şi tot statul român a fost cel dintîi dintre statele lumii, din spaţiul ex-sovietic, care a recunoscut, în decembrie 1991, existenţa noului stat armean.

Iar în Europa centrală şi de est, România a fost cea dintîi care a oferit, după declararea independenţei, condiţiile deschiderii unei ambasade a Republicii Armenia. Amintirea martirilor genocidului început în 1895 şi continuat, într-o formă sau alta, pînă în 1922, dar care a culminat prin deportările în masă şi măcelurile anilor 1915-1916, trebuie cinstită aşa cum se cuvine şi cum o cer normele dreptului internaţional.

Ignorarea, în vîltoarea evenimentelor primei jumătăţi de secol XX, a acestui genocid, a permis repetarea unor asemenea acţiuni îndreptate, de această dată, împo -triva poporului evreu şi împotriva altor popoare.

Prin Rezoluţia din 18 iunie 1987, Parlamentul European recunoaşte că, citez: „Parlamentul consideră că evenimentele tragice care s-au derulat în 1915-1917 împotriva armenilor pe teritoriul Imperiului Otoman constituie un genocid în sensul Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 9 decembrie 1948.“

În acest context trebuie amintită şi atitudinea constantă de negare a acestui genocid de către Turcia, stat ce şi-a exprimat intenţia de a se alătura Uniunii Europene. De altfel, într-un text adoptat în 28 septembrie 2005, Parlamentul European cere explicit Turciei „să recunoască Genocidul armean, considerînd această recunoaştere ca fiind o precondiţie a accesului în Uniunea Europeană.“

În ultimele decenii, un mare număr de Parlamente, printer care menţionez Franţa, Italia, Canada, Rusia, Belgia, Grecia, Suedia, Cetatea Vaticanului, Argentina, Germania, un număr de 42 dintre Statele Unite ale Americii etc., au recunoscut, prin declaraţii oficiale, genocidul din 1915.

Iar dintre acestea, statul California a decretat săptămîna 19-26 aprilie drept „Săptămînă de rememorare a genocidului armean“. Ca un gest de valoare simbolică. Olanda a recunoscut genocidul în decembrie 2004, în timp ce se afla la preşedinţia Uniunii Europene.

De menţionat, de asemenea că, similar legislaţiei privitoare la Holocaust, în Franţa a fost adoptată, în 21 ianuarie 2001, o lege privind condamnarea genocidului armean. La 19 ianuarie 2008, Barack Obama a declarat următoarele: „America are nevoie de un lider care să spună adevărul în privinţa genocidului armean şi să riposteze faţă de toate actele de genocid. Intenţionez să fiu un astfel de Preşedinte.“

În mod simbolic, chiar atunci, statul Hawaii, ţinutul de baştină a lui Barack Obama, a declarat ziua de 24 aprilie „Ziua recunoaşterii şi comemorării genocidului armean“. In ziua de 24 aprilie 2010 Barack Obama a spus: “Medz Yeghern (Marea catastrofa – n.s. in limba armeana) este un capitol devastator din istoria poporului armean, iar noi trebuie sa-I pastram vie memoria in onoarea celor ce au fost ucisi si astfel sa nu repetam gravee greseli ale trecutului.(…)

In timp ce nimic nu ii poate aduce inapoi pe cei ucisi in Medz Yeghern, contributia adusa lumii de armeni in ultimii nouazeci si cinci de ani sta marturie a tariei, tenacitatii si curajului poporului armean. Spiritul invincibil al armenilor este o victorie durabila asupra celor ce s-au straduit sa-i distruga.”

Aceasta atitudine a presedintelui Obama pune, speram, sub auspicii favorabile votul ce va urma in Camera Reprezentantilor a SUA avizului pozitiv dat de Comisia pentru afaceri externe a acestui for legislativ privind incadrarea evenimentelor din 1915 indreptate impotriva poporului armean drept genocid.

Consider ca, in aceasta perspective umanista de democratizare a dreptului international, urmand exemplul a numeroase alte Parlamente, inclusiv din Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei ar putea proceda la recunoaşterea oficială a genocidului din 1915, îndreptat împotriva poporului armean.

Fie ca ziua de 24 aprilie să fie pentru întreaga omenire un prilej de a îmţelege că asemenea fapte nu trebuie să se mai repete, că nimănui, nicăieri, nu trebuie să-i fie dat să sufere pentru aşa-zisa vină a semnului naşterii sale.

Autor: Varujan Vosganian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: