Is Greece a modern country? An explanation to Greece’s current economic crisis

Autor: Anna Triandafyllidou

Sursa: ELIAMEP

It was already in the early 1990s when Nikiforos Diamandouros and Nikos Mouzelis, two eminent Greek scholars, were writing about the conflict between two dominant political cultures in Greece: the ‘underdog’ culture (notably a pre-democratic culture favouring clientelistic networks of power, bearing a strong imprint of the Orthodox Church and its anti-Western world view, with a powerful statist orientation, and rather ambivalent towards capitalism and its market forces) and the ‘modernising’ culture (which promotes rationalization in society and politics along the lines of liberalism, secularism, democracy and capitalism, and privileges the exercise of power through modern political parties, rather than clientelistic personalized networks of power). Both Diamandouros and Mouzelis noted that elements of either culture were to be found in both the left- and right-wing forces of the political system. Looking back at the 20 years since this analysis was written it becomes clear that even if the ‘underdog’ culture has not fully dominated Greek society and politics, it has generally managed to undermine the forces that promoted institutional and economic rationalization along the main lines of Western capitalism. Although capitalist social and economic relations did establish themselves in the country, they did not manage to equally promote modern behavioural norms that would bind individuals to notions of collective rationality and to abstract codes of citizen behaviour. Communal networks based on reciprocity and on personalized instrumental understandings of rationality survived and remained strong leading to free rider behaviours and undermining any emerging collective social project in the country. Fifteen years ago Tsoukalas noted that Greece had been characterized by a model of growth without development. The post-1974 period to this day has been marked by a growing level of per capita consumption and a growing per capita GDP rate, while the country’s main socio-economic structure has remained largely pre-modern both in cultural and in economic terms. Citizens kept their free rider economic and social behaviour without espousing a labour ethos, impersonal market honesty, personal reliability, compliance to collective norms of efficiency and performance and dedication to the notion of citizenship as values per se. The public domain and by extension the state were (and still are) seen as resources available for any individual or corporatist ‘taking’ without the citizen owing something to the collectivity and the state in return. It is indeed the overwhelming majority of Greek citizens that is ‘guilty’ of such a behaviour, not only a small governing elite. This situation is at the root of the current crisis and of the inability of the Greek society and state to face up to the EU requirements for a rational management of public finances. It was in 1995 when Mouzelis noted, rather optimistically in my view, that Greece’s prospect for change in the twenty-first century could come from below (from the anti-party mood of the electorate in the 1990s and the student movement), from within (the loosening class divide, the reshuffling of party structures and the emergence of modernizing political forces), or, last but not least, from above (notably from the rules imposed by the EC and later the EU on Greece’ economy and society). It seems to me that none of these three prospects has materialised so far. The anti-party mood or the student movement of the 1990s and the 2000s have not yet led to any radical changes in the political system. On the contrary, any innovative forces among the student population have been bended to party clientelism. The dominant political parties and their elites have not been challenged even at the face of massive economic and co-ethnic immigration that has marked the 1990s and 2000s (with a current immigrant stock of approximately 10% of the total resident population). The inability of any new political formations to emerge is testified by the failure of three new political formations that emerged in the last 15 years (Politiki Anoixi of Antonis Samaras founded in 1993, of DHANA by Dimitris Tsovolas or indeed the more recent party founded and quickly dissolved by Dimitris Avramopoulos). Indeed, it is unfortunately not even surprising that Samaras and Avramopoulos are now the leaders of the old conservative party New Democracy. Moreover, as the current problems show, compliance with European rules and directives has had only a limited impact on social and economic reform. The measures taken either by the Simitis government in the mid-1990s or by the Karamanlis government in the period 2004-2007 only managed to bring indices in line with EU requirements but did not create the conditions for a lasting change in the economic and social structures in the country and for growth with development. Expecting for externally imposed constraints to effect structural changes in society and economy only testifies to the inability or unwillingness of the domestic forces to effect economic and social reform. More than 25 years of unmediated imposition of modern economic and social rules by the European Communities and later the European Union has managed to keep the Greek economy more or less on track and has given Greece the possibility to participate in the Euro zone but has not led to substantial structural changes in the economy or society. Rather we partly witness the bending of rules and requirements to the populistic and clientelistic networks of power. Neither the working nor the middle class nor the intellectuals of Greece have been able to stir the country into an effective even if painful path towards social and economic modernization. They were not able to support governments that would effect structural economic reform, limit the public sector’s growth, promote the normal functioning of market forces, allow for genuine competition to develop, break up personalized clientelistic forms of governance, and promote impersonalized values such as trust, obedience to the law, loyalty to the collectivity and the state. These are the roots of the current crisis and this is why the effort of the current Greek government to face it must not stop at face-lifting measures providing much needed cash to the state and improving its credibility to foreign investors. The change must be long lasting and profound getting eventually the message through to Greek citizens and Greek elites that we need to develop a strong sense of civic responsibility which would unleash and the same time tame the market and the political elites. It is only in this perspective that, in my view, the economic sacrifice required by all Greek citizens today is justified.

Acesta a fost deja la începutul anilor 1990 când Nikiforos Diamandouros şi Nikos Mouzelis, doi savanţi eminenţi greci, s-au scris despre conflictul dintre două culturi politice dominante în Grecia: cultura „underdog” (în special o cultură pre-democratice favorizând reţele clientelare de putere, care poartă o amprentă puternică a Bisericii Ortodoxe şi punctul său de vedere mondial anti-occidentale, cu o orientare puternic etatist, şi mai degrabă ambivalentă faţă de capitalism şi forţelor de piaţă) şi cultură „modernizării” (care promovează raţionalizarea în societate şi politică de-a lungul liniilor de liberalism, secularism, democraţia şi capitalismul, şi privilegiile de exercitare a puterii prin intermediul partidelor politice moderne, mai degrabă decât reţelele clientelare personalizat de putere). Atât Diamandouros şi Mouzelis remarcat faptul că elemente ale culturii, fie ar fi găsit în ambele forţele de stânga şi de dreapta a sistemului politic. Privind înapoi la cei 20 de ani de la această analiză a fost scrisă, devine clar că, chiar dacă cultura „underdog” nu a dominat în totalitate societatea greacă şi politică, în general, a reuşit să submineze forţele care au promovat raţionalizare instituţională şi economice de-a lungul liniilor principale de Western capitalism. Cu toate că relaţiile capitaliste socială şi economică a se stabilească în ţară, aceştia nu au reuşit să promoveze la fel de norme comportamentale care ar moderne, indivizii se leagă de noţiunile de raţionalitate colective şi la codurile abstract al comportamentului cetăţenilor. reţelelor comunale bazate pe reciprocitate şi pe înţelegeri personalizate instrumentale de raţionalitate a supravieţuit şi a rămas puternică care să conducă la comportamente parazitism şi subminând orice proiect în curs de dezvoltare colectivă socială în ţară. Cincisprezece ani în urmă Tsoukalas remarcat faptul că Grecia a fost caracterizată de un model de creştere economică fără dezvoltare. Post-1974 perioada de la această zi a fost marcată de o creştere a nivelului de consum pe cap de locuitor şi o rată de creştere pe cap de locuitor, în timp ce a ţării principala structură socio-economică a rămas în mare parte de pre-moderne, atât în culturale şi din punct de vedere economic. Cetăţenii păstrat comportamentul lor parazitism economică şi socială fără îmbrăţişau un etos forţei de muncă, onestitate piaţa impersonal, fiabilitatea personale, conformitatea cu normele colective de eficienţă şi de performanţă şi dăruire la noţiunea de cetăţenie ca valori în sine. Domeniul public şi, prin extensie de stat au fost (şi încă mai sunt) văzute ca resursele disponibile pentru orice persoană sau corporatist „a lua”, fără a cetăţeanului din cauza ceva la colectivitate şi de stat în retur. Este într-adevăr, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor greci care este „vinovat” de un astfel de comportament, nu numai o mică elită de guvernare. Această situaţie se află la originea crizei actuale şi de incapacitatea societăţii greceşti şi de stat pentru a face faţă cerinţelor Uniunii Europene pentru o gestionare raţională a finanţelor publice. Acesta a fost in 1995, cand Mouzelis remarcat, mai degrabă optimist în opinia mea, că perspectiva Greciei pentru schimbare în secolul al XXI-lea ar putea proveni de la mai jos (de la starea de spirit anti-parte a electoratului în anii 1990 şi mişcarea studenţească), din cadrul (divide clasa relaxarea, remanierea structurilor de partid şi apariţia de modernizare a forţelor politice), sau, nu în ultimul rând, de mai sus (în special de la regulile impuse de CE şi mai târziu UE asupra economiei Grecia „şi societate). Mi se pare că nici unul dintre aceste trei perspective nu sa materializat până în prezent. Starea de spirit anti-partid sau mişcării studenţeşti din anii 1990 şi 2000 nu au dus încă la orice schimbări radicale în sistemul politic. Dimpotrivă, orice forţele inovatoare în rândul populaţiei studenţeşti au fost indoite la clientelism partid. Partidele politice dominante şi a elitelor lor nu au fost contestate chiar la faţa imigraţiei masive economice şi co-etnice care a marcat anii 1990 şi 2000 (cu un stoc imigrant curent de aproximativ 10% din populaţia rezidentă total). Incapacitatea oricărei formaţiuni politice noi să apară este mărturisit de eşecul de trei formaţiuni politice noi care au apărut în ultimii 15 ani (Politiki Anoixi de Antonis Samaras infiintata in anul 1993, de Dhana de Dimitris Tsovolas sau într-adevăr, partidul fondat mai recente şi mai rapid dizolvat de Dimitris Avramopoulos). Într-adevăr, nu este surprinzător faptul că, din păcate, chiar şi Samaras Avramopoulos sunt acum lideri ai Partidului Conservator vechi Noua Democraţie. Mai mult decât atât, după cum arată actuale probleme, cu respectarea normelor europene şi directivelor a avut doar un impact limitat asupra reformei economice şi sociale. Măsurile luate de către guvernul Simitis la mijlocul anilor 1990 sau de către guvernul Karamanlis, în perioada 2004-2007 a reuşit doar să aducă indicilor, în conformitate cu cerinţele UE, dar nu a creat condiţiile pentru o schimbare de durată în structurile economice şi sociale în ţară şi pentru creştere cu dezvoltarea. Asteptam de constrângerile impuse din exterior să efectueze modificări structurale în societate şi economie numai mărturiseşte incapacitatea sau lipsa de disponibilitate a forţelor interne pentru efect de reformă economică şi socială. Mai mult de 25 de ani de nemijlocită impunerea de norme moderne, economice şi sociale de către Comunităţile Europene şi mai târziu Uniunea Europeană a reuşit să păstreze economia Greciei mai mult sau mai puţin pe drumul cel bun şi a dat Grecia posibilitatea de a participa la zona euro, dar nu a condus la importante schimbări structurale în economie sau societate. Mai degrabă am parţial asista la îndoire a normelor şi cerinţelor de la reţelele de populistic şi clientelare de putere. Nici lucru, nici clasa de mijloc, nici intelectualii din Grecia au fost în măsură să se amestecă ţara într-un mod eficient, chiar dacă drumul dureros spre modernizarea economică şi socială. Ei nu au putut să susţină guvernele care ar putea efect de reformă structurală economică, să limiteze creşterea sectorului public, de a promova funcţionarea normală a forţelor de pe piaţă, pentru a permite o concurenţă reală pentru a dezvolta, te desparţi forme personalizate clientelare de guvernare, şi de a promova valorile impersonalized cum ar fi încrederea , supunerea la lege, loialitatea faţă de colectivitate şi de stat. Acestea sunt rădăcinile actualei crize şi acesta este motivul pentru efortul guvernului grec actual să se confrunte cu aceasta nu trebuie să se oprească la măsuri faţă de ridicare de furnizarea de mult nevoie de numerar pentru a stat şi îmbunătăţirea credibilităţii sale de a investitorilor străini. Schimbarea trebuie să fie de lungă durată şi profundă a obţine în cele din urmă mesaj prin cetăţenilor greci şi elitele grec care avem nevoie pentru a dezvolta un puternic simţ al responsabilităţii civice care ar dezlănţui şi în acelaşi timp îmblânzi pe piaţă şi elitele politice. Acesta este numai în această perspectivă, care, în opinia noastră, sacrificiul economice cerute de către toţi cetăţenii greci astăzi este justificată.

Traducere: Dumitru Bojescu

Un răspuns to “Is Greece a modern country? An explanation to Greece’s current economic crisis”

  1. Europa incotro? Grecia se scufunda in haos – update 28.05.2011 « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] Analiza al think-tankului grec ELIAMEP: “Is Greece a modern country? An explanation to Greece’s curent economic crisis”. […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: