„Apărăm clasa mijlocie de tentativa de asasinat economic a guvernului incompetent Boc-Udrea”

Biroul Politic Central al Partidului Național Liberal a adoptat luni, 3 mai 2010, următoarea rezoluție:

Partidul Naţional Liberal ia act cu stupoare şi indignare de intenţia guvernului Boc-Udrea privind desfiinţarea cotei unice de impozitare, majorarea impozitului pe profit şi dublarea valorii taxelor şi impozitelor locale.

Potrivit unui document de lucru al Ministerului Finanţelor, actualul executiv are in vedere modificarea art. 57 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, majorand la 25 % impozitul lunar asupra veniturilor ce depasesc 4000 de lei, modificarea art. 17 din aceeasi lege pentru a aduce impozitul pe profit la 25% si modificarea art. 251, 258 si 263 prin care practic se dubleaza cuantumul taxelor si impozitelor locale, cu obligarea contribuabililor de a plati aceste sume in cursului anului 2010.

Partidul Naţional Liberal are datoria să aducă la cunoştinţa opiniei publice din România preparativele cabinetului Boc-Udrea de împovărare fiscală a românilor, preparative denunţate săptămâna trecută inclusiv de guvernatorul BNR, dl. Mugur Isărescu.

Partidul Naţional Liberal califică o astemenea initiativa a guvernului Boc-Udrea drept o tentativă de asasinat economic la adresa celui mai productiv segment al societăţii româneşti: clasa mijlocie. Apreciem că aceste măsuri reprezintă proba ultimă a incompetenţei şi a lipsei crase de viziune economică a actualei guvernări. Prin desfiinţarea cotei unice de impozitare, care a constituit motorul creşterii economice a României, cabinetul Boc-Udrea ar aplica lovitura de graţie unei economii care, şi aşa, după un şi jumătate de incompetenţă şi demagogie la putere, abia mai respiră.

Ca unic apărător al drepturilor şi intereselor clasei mijlocii şi productive din România, Partidul Naţional Liberal are datoria să denunţe şi să împiedice aceste măsuri de natură să arunce economica ţării într-un faliment generalizat şi prelungit.

Partidul Naţional Liberal pune în vedere guvernării Boc-Udrea să abandoneze tentativa de asasinare a economiei româneşti prin sufocarea liberei iniţiative. Dacă incompetenţii care guvernează temporar România nu au soluţii de scoatere a României din criza economică, le rămâne o sigură soluţie – plecarea din funcţii! Partidul Naţional Liberal va iniţia o moţiune de cenzură împotriva cabinetului Boc-Udrea, pe tema falimentului economic al României. Oricât s-ar strădui, în dezbaterea publică, actuala guvernare să acopere realitatea crudă a economiei româneşti cu teme parazitare, românii ştiu foarte bine care este situaţia de fapt. Se lovesc de ea în fiecare zi. Acest guvern trebuie să plece din Palatul Victoria cu eticheta „incompetenţă economică”.

Partidul Naţional Liberal face apel la organizaţiile patronale, la organizaţiile întreprinzătorilor mici şi mijlocii, la societatea civilă de centru-dreapta, să se alăture demersului de apărare a economiei româneşti în faţa incompetenţei şi a dezinteresului actualei puteri. Îi chemăm  alături de noi pe toţi românii productivi şi cu spirit de iniţiativă, pentru a promova, împreună, soluţiile noastre, liberale, pentru scoaterea României din criza economică, prin  stimularea consumului şi a investiţiilor private, de natură să creeze noi locuri de muncă.

Sursa: Partidul National Liberal PNL.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: