Cateva consideratiuni privind executia bugetara pe trim I 2010

Iata concluziile care vor fi exemplificate prin cifre in prezentul comentariu:

a) Exercitiul bugetar pe trim I 2010 arata mai rau decat cel din trim I 2009;

b) Deficitul bugetului general consolidat pentru aceasta perioada este cel mai mare, in termeni nominali, inregistrat vreodata in Romania;

c) Nivelul si structura veniturilor bugetare sunt influentate negativ de somaj, de reducerea, in termeni reali, a veniturilor populatiei si de contractia pietelor;

d) Cheltuielile de capital inregistreaza o adevarata prabusire;

e) Cheltuielile bugetului ajutorului de somaj vor fi, in 2010, cu un milliard de euro mai mari decat in 2008!

f) Costul actualelor politici bugetare pentru generatiile viitoare: in timp ce din ianuarie 2009 si pana acum, produsul intern brut s-a contractat cu aproape 10%, datoria publica a crescut cu 50 miliarde lei!

g) Daca aceasta politica bugetar-fiscala continua, Romania risca sa dubleze in 2009-2010 datoria publica acumulata de toate guvernele post-decembriste in aproape douazeci de ani.

h) Analiza executiei bugetare arata ca trimestrul I nu numai nu marcheaza momentul relansarii economice, dar continua, de fapt, recesiunea economica si adanceste criza romaneasca.

Iata acum si cifrele:

1.Deficitul bugetului consolidat din trim. I, de 8,2 miliarde de lei, este, in termeni nominali,  cel mai mare pe care l-a avut vreodata Romania pentru aceasta perioada a anului. Prin comparatie, in aceeasi perioada, in anul 2009 deficitul bugetului general consolidat a fost de 7,9 miliarde de lei iar in anul 2008 s-a inregistrat chiar un excedent de 600 de milioane de lei.

Faptul ca atingerea acestui trist record este insotita de declaratii triumfaliste, cum ca Romania s-a incadrat in tinta agreata cu Fondul Monetar International, este nedumeritoare. Chiar asa, sa fi asumat Fondul Monetar International ca procesul de consolidare fiscala se poate realiza prin atingerea unor triste recorduri privind cresterea deficitului bugetar?

2. Chiar si aceasta declaratie privind incadrarea “matematica” in tintele agreate cu Fondul Monetar International ascunde, totusi, o alta realitate. Tinta pentru trim I era de 8,25 miliarde lei, deficitul s-a oprit ”la milimetru”, la 8,22 miliarde lei!

Aceasta precizie a Ministerului Finantelor e cel putin suspecta si ea nu poate pacali pe nimeni. Pentru a analiza corectitudinea, in fapt, a acestor afirmatii, sa intram putin in structura bugetului general consolidat. El este, in mare, format din bugetul administratiei centrale (buget de stat, bugetele de asigurari sociale – pensii, somaj, sanatate.) bugetul administratiei locale si cel al institutiilor cu venituri proprii ( ca de pilda, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor etc., etc.)

Avand in vedere modul in care se formeaza veniturile primariilor (mare parte a taxelor locale, de pilda, se plateste in primul trimestru), bugetele locale inregistreaza, pentru aceasta perioada excedente. Aceste excedente, insa, spre finele anului, datorita necesitatilor de plata, se transforma in deficite. Pe primul trimestru 2010 bugetele locale inregistreaza un excedent de 1,8 miliarde de lei. Acest excedent nu are nici o relevanta , caci se va pierde pe parcursul anului, dat fiind asimetria incasarii veniturilor primariilor. Singurul lui merit este ca, reducand iluzoriu deficitul administratiei centrale, da imaginea falsa a unui deficit bugetar consolidat mai mic. Acelasi lucru se poate spune si despre institutiile cu venituri proprii al caror excedent scade, ca procent in PIB, catre finele anului. In aceste conditii putem spune ca deficitul real, cel care necesita finantare prin imprumuturi – adica ceea ce ne doare mai mult – este de peste 10 miliarde de lei, adica cca 2% din PIB, ceea ce este enorm pentru aceasta perioada a anului.

Sa adaugam la aceasta faptul ca baza de calcul a procentelor, adica nivelul PIB, este nereal. Prognoza de 539 mld lei nu mai e de mult socotita posibila. Ea e supraevaluata cu cel putin 10 mld lei. In aceste conditii, mentinerea, ca numitor al calculului procentelor, o cifra exagerata a PIB, face ca procentele invocate de Guvern privind deficitul bugetar ori datoria publica sa fie, in realitate, mai mari.

Daca adaugam si faptul ca numeroase plati catre terti sunt amanate, cu pretul cresterii arieratelor, putem evalua mai corect “precizia” Guvernului in ce priveste atingerea tintei de deficit bugetar.

3.Deosebit de alarmanta este evolutia veniturilor bugetului consolidat. Desi Comisia Nationala de Prognoza daduse in luna ianuarie a.c., de comun accord cu FMI, cu CE si cu BNR, o crestere nominala a PIB in 2010 de la 495 miliarde lei in 2009, la 539 miliarde lei, in ce priveste veniturile asistam la o scadere in termeni nominali, de la 38 miliarde de lei in 2009 la 37,5 miliarde lei in 2010. (scadere cu aproape 5% in termeni reali, iar ca pondere in PIB de la 7,6% la 7%).

4. Veniturile bugetului consolidat, in structura, arata ca suntem inca departe de “fundul sacului”. Somajul, reducerea veniturilor populatiei si, in consecinta, reducerea capacitatii de absorbtie a pietelor fac ravagii in bugetul Romaniei. Fata de aceeasi perioada a anului trecut , in termeni nominali, veniturile din impozitul pe salarii se reduc cu 9,5%, cele din contributiile la asigurari sociale cu 5,2% iar cele din TVA cu nu mai putin de 11,5%. Adaugati la acestea rata anualizata a inflatiei, de 4,2% si veti avea o imagine a contractiei economice si veti intelege de ce suntem indreptatiti sa socotim ca  in trim I 2010 criza economica continua sa se agraveze si probabil ca cifrele vor arata ca produsul intern brut a continuat sa scada.

5. Faptul ca avem o crestere in ce priveste veniturile din impozitul pe profit (8,9%) si din accize (5,9%) ar putea sa fie un fapt datator de speranta.  De fapt, aceste cresteri nu s-au datorat ameliorarii activitatii ecomice ori a sporirii consumului, ci cresterii impozitelor si taxelor, fie ca e vorba de impozitul minim, de schimbarea regimului deductibilitatii unor costuri productive ori de cresterea unor accize. Din pacate, cresterile de impozite, mai ales pentru intreprinzatori, au adus cu sine scaderi de venituri pentru alte categorii de impozite, mai ales prin cresterea somajului, astfel incat pe ansamblul bugetului, efectul lor a fost mai degraba negativ.

6. Cheltuielile inregistreaza o usoara scadere fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar –atentie! – scaderea veniturilor este mai pronuntata, ceea ce explica de ce deficitul bugetului consolidat este mai mare in 2010 decat in 2009. In timp ce veniturile scad cu 1,4%, cheltuielile scad cu numai 0,5%.

7. Scaderea cheltuielilor nu este deloc un subiect de mandrie pentru actualul Guvern. Reducerile nu sunt rezultatul cresterii eficientei politicilor publice ori al restructurarii administrative. Scaderea cheltuielilor s-a realizat exclusiv prin reducerea veniturilor personalului bugetar ( si nu prin redimensionarea acestuia) precum si prin reducerea drastica a cheltuielilor investitionale. Cheltuielile de capital s-au prabusit, pur si simplu, in primul trimestru al acestui an, coborand de la 3,8 miliarde de lei in 2009 la 2,45 miliarde de lei in 2010. In termeni reali cheltuielile de capital sunt cu peste 40% mai mici decat in 2009 si la aproape jumatate fata de 2008.

In acest context, declaratiile lui Sebastian Vladescu, ministrul finantelor,  potrivit carora exisa resurse ca in acest an investitiile sa atinga 10 mld euro pot fi considerate doar vorbe goale. Tot asa cum anul trecut ni s-a spus ca banii de la FMI nu vor fi utilizati la buget, apoi ca vor fi utilizati la buget, dar numai pentru investitii, ca sa aflam pana la urma ca vor fi utilizati chiar pentru plata unor obligatii fundamentale ale statului, cum ar fi salariile si pensile.

8. Deosebit de ingrijoratoare este cresterea cheltuielilor datorate somajului.  In mod direct, prin bugetul asigurarilor de somaj, cheltuielile au ajuns pe trim I 2010 la 1,16 miliarde de lei, fata de 477 milioane de lei in 2009. Pe intreg anul 2010, urmand prognozele FMI, cheltuielile directe pentru somaj vor ajunge la cca 1,3 miliarde de euro, ceea ce inseamna cu un milliard de euro mai mult decat in 2008 si cu 3 mld de lei mai mult decat in 2009!!!

9. Se pune acum intrebarea: cat ne costa toate acestea? Ce vor plati romanii din cauza lipsei de fermitate si de realism a acestui Guvern?

Raspunsul il gasim chiar pe site-ul Ministerului Fnantelor Publice, la rubrica privind datoria publica. Iata, mai intai, care este bilantul anului 2009. Desi produsul intern brut scade de la 504 mld lei in 2008 la 491 mld lei in 2009, datoria publica creste, in aceeasi perioada, de la 109 mld lei la 148 mld lei!

In luna ianuarie, dat fiind ca nu am avut inca o lege a bugetului pe anul in curs adoptata de Parlament, iar cheltuielile bugetare au, fost, din acest motiv, mai reduse, am asistat la o ameliorare a datoriei publice, care a scazut la 144 mld lei. Ea a explodat, insa, in februarie, urcand la 155 miliarde lei si, desi nu avem date despre luna martie, dat fiind ca executia bugetara merge atat de prost,  ne putem astepta ca ea sa fi crescut din nou.

E posibil ca, avand in vedere proiectiile bugetare, datoria publica sa creasca, in anul 2010, pana la o limita intre 180 mld lei si 200 mld lei, ceea ce inseamna ca in numai doi ani Guvernul Boc ar putea dubla datoria public pe care au facut-o, in aproape douazeci de ani, toate guvernele de pana acum ale tranzitiei. Aspectul dramatic al chestiunii este ca aceasta crestere nu are ca rezultat dezvoltarea economica ce sa ofere in viitor resurse pentru plata datoriei, ci doar supravietuirea intr-o perioada de criza a unei administratii haotice.

10. Toate aceste date ne conduc la concluzia ca declaratiile potrivit carora anul 2010 va incepe sub semnul relansarii economice au fost hazardate. Trim. I 2010 continua recesiunea anului trecut. In acest fel, anul 2010 va fi, mai degraba, un an al stagnarii economice, al cronicizarii crizei care din globala risca sa ramana doar romaneasca.

Sursa: Varujan Vosganian

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: