10 mai: Pledoarie pentru monarhia constitutionala

Data de 10 Mai, sărbătoarea Regatului României, interzisă de comuniști, ignorată de către autorități după 1989, este legată de trei evenimente cruciale din istoria modernă a țării noastre:

1) Pe 10 Mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen depune jurământul în fața Parlamentului.
2) Pe 10 Mai 1877, Carol I proclamă solemn Independența României.
3) Pe data de 10 Mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege al României, iar țara a fost ridicată la rangul de Regat, cunoscând ulterior cea mai mare dezvoltare din istorie, marcată printre altele și de unirea tuturor Românilor.

Instabilitatea actualei scene politice, lipsa prestigiului internațional, nesfârşitele dispute între instituţiile statului îi fac pe mulţi români să resimtă lipsa unui reper în viaţa politică şi să se întrebe dacă nu cumva monarhia este ultima soluţie.

Realitățile actuale ale acestui sistem neo-fanariot politic care a falimentat România se asemănă cu cele din 1866. Românii s-au săturat să voteze politicieni care înainte de alegeri momesc electoratul iar când au ajuns la putere servesc doar interesele grupului de proveniență ignorând promisiunile către populație.

Acum 20 de ani, prin vocea liderului său, Seniorul Coposu, PNȚCD, alături de elita intelectuală a țării solicita revenirea României la forma de stat monarhică. O revenire firească, întrucât actul de abolire a monarhiei din 30 decembrie 1947, conform principiilor elementare ale dreptului este nul deoarece a fost luat în condițiile șantajului sovietic. Mai-marii politicii românești ai acelei vremi, speriați de posibilitatea pierderii privilegiilor care li se întrezăreau (și pe care le vedem astăzi) au preluat propaganda sovietică anti-monarhică, zugrăvind o imagine a unui sistem depășit, feudal, exploatator, evident inferior valorilor republicane. Realitățile regăsite recent de români în state monarhice precum Spania, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Suedia, Norvegia, Japonia infirmă această manipulare.

Considerăm că revenirea la forma de stat monarhică reprezintă o prioritate a României, aceasta fiind prima măsură în vederea clădirii din temelii a unei noi clase politice, capabilă să schimbe actualii politicieni și atributele acestora. Până când acest deziderat nu va fi realizat, politica românească va continua să se bălăcărească în mediocritate, iar costurile acestui lux îl vom plăti cu toții.

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com/

3 Răspunsuri to “10 mai: Pledoarie pentru monarhia constitutionala”

  1. dumitru vladimir Says:

    de acord cu doua amendamente
    1. costurile acestui lux tembel (republicanismul de factura sovietica, azi mai actual ca oricand) nu le vom plati …le-am platit si le platim deja cu varf si indesat!!!
    2. Romania si Natiunea romana merita sa aiba un regim monarhic ,dar daca aceasta clasa politica nu se schimba profund , din temelii, chiar si M.S. Regele , ca simbol , n-ar mai reprezenta nimic si ar fi compromis !
    concluzie : cine crede ca demonul abject al securitatii a disparut , se inseala amarnic ! nu uitati ce s-a intamplat cu PNT-CD … cum a fost dat de-a dura pe topoganul democratiei originale post-decembriste … Sunt foarte sceptic in aceasta directie ! au trecut 21 de ani (fara Rege ) chiar DEGEABA ! si Romania e din ce in ce mai slutita ! si suntem din ce in ce mai putini cei care vrem indreptarea ei !

  2. stoicarodica2010 Says:

    Castigarea independentei Romaniei sub Regele Carol I a fost una din cele mai mari bucurii si satisfactii ale bravului popor roman.Instaurarea Regatului Roman la 10 Mai sub acelas Rege,a facut un popor intreg fericit.Toate acestea au fost calcate in picioare si denaturate de toti neavenitii si tembelii tradatori ai tarii.A venit timpul reconsiderarii si salvarii tarii de la pieire cu maxima prioritate!
    Traiasca MS Regele MihaiI ,singura autoritate morala autorizata si ingaduita de Dzeu!
    PNL si PNTCD sunt asteptate sa-si impuna punctul de vedere regal.Stop promiscuitatii de orice fel!Cu deplina fratie sunt asteptate toate celelalte partide deplin constiente de valoarea regalitatii.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: