PNTCD – ultima sansa

Reproduc un articol postat pe blogul lui Paul Sorin Tita, membru al PNTCD – aripa Sarbu. In cazul in care cele doua ramuri nu se reconcileaza, ii invit pe toti taranistii adevarati sa se inscrie in Partidul National Liberal. In acest partid se poate convietui politic. Exista un spirit care ne uneste pe toti: demonstratia anti-comunista, anti-totalitara si pro-monarhista din 8 noiembrie 1945. Liberali si taranisti strangeti randurile!

Paul Sorin Tita a initiat in 2009 o motiune prin care si-a propus soluţii pentru rezolvarea situaţiei din PNŢCD. O reconciliere în PNŢCD nu era şi nu este posibilă cu menţinerea niciunuia dintre forurile de conducere ale niciunuia dintre cele două tabere din PNŢCD. Poziţiile ireconciliabile adoptate de cele două grupări făceau şi fac imposibilă ajungerea la o reconciliere pe baza negocierilor. Credeam atunci ceea ce nu mai cred de ceva vreme: că şi într-o parte şi în cealaltă sunt oameni de bună credinţă care se vor elibera de sub orice jug dacă le spui adevărul. Fiind liber de felul meu nu credeam că mai sunt şi oameni cărora chiar le place jugul.

De la iniţierea petiţiei respective şi până astăzi s-au întâmplat multe: un congres dublu, o demisie a unui pion important din reţeaua prin care mafia statală încerca să ia în locaţie de gestiune PNŢCD (Marian Miluţ) şi ascensiunea altui pion al reţelei (Aurelian Pavelescu). Reţeaua de lichidatori ai partidului s-a conturat şi s-a întregit de curând prin sprijinul acordat de Cozmin Guşă fostului coleg de la PIN.

Negocierile cu grupul strâns în jurul lui Aurelian Pavelescu au eşuat, după cum mă aşteptasem. Prin demisia lui Marian Miluţ nu s-a schimbat cu nimic situaţia din PNŢCD din următoarele motive:

  1. A demisionat dintr-o funcţie pe care majoritatea partidului ştia că nu o mai deţine;
  2. S-a produs o rotaţie a cadrelor aceleiaşi reţele prin care mafia statală a infiltrat PNŢCD;
  3. Demisia unui „preşedinte” nelegitim şi nereprezentativ nu legitimează structurile nelegitime şi nereprezentative „conduse” de acesta.

Negocierile nici măcar nu au fost negocieri: bocancii KGB-işti înfipţi în inima PNŢCD s-au răsucit pe călcâi şi au făcut stânga-împrejur luând unilateral decizia de a organiza Congres Extraordinar al PNŢCD (?!) pe data de 17 iulie 2010. Scopul nu este altul decât acela de a amplifica şi prelungi starea conflictuală din PNŢCD, în ideea în care boala lungă este moarte sigură.

Dar cum ar arăta partidul dacă l-ar avea într-adevăr preşedinte pe Aurelian Pavelescu? Un partid marginal, cu o radicalizare a discursului care l-ar împinge doctrinar spre post-fascism şi l-ar face mai uşor digerabil de viitorul partid prezidenţial format pe filonul fascist al PDL. În concluzie, un partid anexabil, golit doctrinar până la dezabuzare. Regăsiţi în descrierea anterioară acel PNŢCD pe care îl ştim cu toţii, acel PNŢCD continuator al Partidului Naţional Ţărănesc, Partidului Naţional Român şi Partidului Ţărănesc? Regăsiţi într-un astfel de lider o umbră măcar firavă a unor Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu sau Ion Raţiu?

Îşi poate permite un ţărănist care se afirmă a fi „ţărănist adevărat” să gireze astfel de lideri marginali şi grupuscule subordonate mafiei statale şi orientate împotriva cetăţenilor României? Îşi poate permite un „ţărănist adevărat” să îi împiedice pe aleşii locali ai PNŢCD să candideze în anul electoral 2012 sub sigla şi numele PNŢCD?

Dacă răspunsul la ultimele patru întrebări este „Da”, înseamnă că nu am înţeles nimic din naţional-ţărănism şi îmi cer public scuze. Nu încercaţi să îmi răspundeţi mie; fiecare să răspundă pentru el cu certitudinea că nu poate răspunde cu „Da” la unele întrebări şi cu „Nu” la altele. Nu poţi fi şi cu sufletul în raiul politicii şi cu fundul în două PNŢCD-uri. Puteţi rata ultima şansă de supravieţuire a PNŢCD prin faptul de a continua să susţineţi – prin prezentarea la aşa-zisul congres – un grup marginal cu o viziune limitată şi susţinere minimă în PNŢCD.

Autor: Paul Sorin Tita

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

2 Răspunsuri to “PNTCD – ultima sansa”

  1. Laszlo Tokes – costurile ascunse ale votului de azi « Un blog cu atitudine Says:

    […] pe bucăţi, ieftin e una. Că împarţi pupincuriştilor şi profitorilor alte bucăţi de România e alta. Dar prin susţinerea lui Tokes vinzi ceva ce nu-i al tău, nu a fost al tău şi nici nu va […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: