PSD: Doctrina si evolutie politica

Esichierul politic romanesc este dominat de doua formatiuni politice: Partidul National Liberal la centru-dreapta si Partidul Social Democrat la centru-stanga. Un rezumat istoric si o genealogie politica a PSD o cititi mai jos:

„După Revoluţia din 1989, perioada de tranziţie de la comunism la democraţie a fost gestionată, în mare parte, de partide cu vocaţie social-democrată. Din punct de vedere cronologic, primul partid social-democrat apărut pe scena politică românească după căderea vechiului regim a fost Partidului Social Democrat Român (17 ianuarie 1990). PSDR s-a declarat continuator al social-democraţiei româneşti interbelice. Beneficiind de legitimitate istorică, PSDR nu a reuşit, însă, să obţină şi o legitimitate electorală aptă de a-l face să exercite o influenţă semnificativă asupra actului de guvernare. După o alianţă temporară cu CDR, PSDR s-a aliat cu PD în 1995 în vederea participării la alegerile parlamentare din 1996. Noua alianţă, Uniunea Social Democrată a participat la guvernare în cadrul coaliţiei CDR-USD-UDMR, dar existenţa sa a fost de scurtă durată, până în 1999.

La 6 februarie 1990 s-a înscris în registrul partidelor politice Frontul Salvarii Nationale, rezultat al transformării FSN din organ provizoriu al puterii de stat în mişcare populară. În aprilie 1990 a avut loc prima Conferinţă Naţională a FSN, care l-a ales în funcţia de preşedinte pe Ion Iliescu. Deşi a câştigat alegerile din 20 mai 1990, FSN era în pragul destrămării. Convenţia Naţională a FSN din 16-17 martie 1991 a fost momentul primei încercări de aşezare pe baze doctrinare a partidului. Potrivit moţiunii „Un viitor pentru România”, FSN era definit ca un „partid de centru stânga care se inspira din valorile social-democraţiei moderne europene”.

Conventia FSN din 27-29 martie 1992 a fost momentul în care diferenţele de viziune au determinat divizarea FSN. Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi” au câştigat în urma votului iar Petre Roman a devenit preşedintele FSN. Grupul celor care au pierdut alegerile în interiorul FSN s-a desprins şi a format un nou partid, Frontul Democrat al Salvării Naţionale. La prima Conferinţă Naţională a noului partid, care a avut loc în 27-28 iunie 1992, s-a hotărât susţinerea lui Ion Iliescu pentru alegerile prezidenţiale.
Susţinătorii moţiunii „Viitorul – Azi”, deşi au reuşit să se impună în interiorul FSN, au pierdut alegerile parlamentare din 1992. Ulterior, FSN şi-a schimbat denumirea în Partidul Democrat (PD).

La alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 FDSN, proaspăt înfiinţat după sciziunea FSN, a obţinut primul loc, iar Ion Iliescu a devenit preşedintele României cu 61,5% din voturi.

La un an de la constituire, FDSN şi-a reafirmat orientarea social-democrată, cu prilejul Conferinţei Naţionale din 9-10 iulie 1993, când şi-a schimbat denumirea în Partidul Democraţiei Sociale din România. Totodată s-a realizat şi fuziunea prin absorbţie cu Partidul Solidarităţii Sociale, Partidul Republican, Partidul Cooperatist şi Partidul Socialist Democratic din România.

Aflat la guvernare în legislatura 1992-1996, PDSR a suferit un proces accentuat de erodare şi a pierdut alegerile din toamna anului 1996. Între anii 1996-2000, PDSR s-a aflat în opoziţie, perioadă în care a acumulat o experienţă extrem de importantă şi şi-a construit în mod realist şi pragmatic strategia pentru a reveni la putere.

Pe fundalul unei prelungite crize politice şi economice, Uniunea Social Democrată, se destramă în 1999, astfel încât social-democraţii tradiţionali, sub conducerea lui Alexandru Athanasiu (devenit preşedinte al PSDR în 16 octombrie 1999) se orientează spre o fuziune cu PDSR. Alexandru Athanasiu a fost promotorul menţinerii PSDR pe linia social-democrată, reuşind să învingă gruparea care dorea reorientarea partidului spre social-liberalism, printr-o fuziune cu Alianţa pentru România.

În anul 2000, PDSR împreună cu PSDR şi PUR, partid de orientare social-liberală, au constituit Polul Democraţiei Sociale din România (7 septembrie 2000). Acest bloc electoral a câştigat alegerile legislative din noiembrie 2000. Una dintre clauzele contractului politic dintre PDSR si PSDR a fost prevederea potrivit căreia, după alegeri, se va realiza fuziunea dintre cele două partide social democrate. Astfel, în 16 iunie 2001 pe scena politică are loc o importantă clarificare a zonei de centru-stânga, prin constituirea Partidului Social Democrat, rezultat din unificarea celor două partide.
La Congresul de constituire a PSD, Adrian Nastase a afirmat voinţa politică a noii formaţiuni de a reprezenta social-democraţia modernă, dinamică, racordată la problemele şi priorităţile actualităţii. Alexandru Athanasiu a evocat dimensiunea istorică a momentului, prin fuziunea dintre PSDR şi PDSR social-democraţia românească asumându-şi o istorie ale cărei rădăcini instituţionale se află în secolul al XIX-lea.

Preocuparea pentru conexarea doctrinară a PSD la noile realităţi a determinat apariţia în 2002 a documentului „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, material care propune principalele direcţii de acţiune ale perioadei post- tranziţie.

La reuniunea de la Snagov din februarie 2003, preşedintele PSD, Adrian Nastase a afirmat că se consacră astfel refacerea unităţii social-democrate pe baze ideologice clare şi neconflictuale, precum şi concilierea dintre tradiţia şi modernitatea stângii democrate româneşti. În iulie 2003 PSD a fuzionat cu Partidul Socialist al Muncii, condus de Ion Sasu şi cu Partidul Socialist al Renaşterii Naţionale, fondat de Ioan Radu, viceprimar al Capitalei în acel moment, după plecarea din PRM. Miza acestor fuziuni nu era în primul rând electorală ci simbolică, pentru a realiza simplificarea scenei politice, transmiţând mesajul unei necesare clarificări ideologice în politica românească.

Procesul de unificare şi modernizare a stângii democrate româneşti a favorizat apropierea PSD de structurile social-democrate internaţionale – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. PD nu a putut împiedica primirea în Internaţionala Socialistă a PSD ca membru cu drepturi depline, la Congresul de la São Paulo din octombrie 2003, reprezentantul democraţilor fiind singurul care a votat împotrivă. În iunie 2005 PSD a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Partidului Socialiştilor Europeni. PSD a dezvoltat relaţii consistente de colaborare cu partidele social-democrate europene, semnificative în acest sens fiind reuniunile grupurilor parlamentare de lucru româno – germane (PSD-SPD). PSD a semnat acorduri de cooperare şi parteneriat cu partide membre ale familiei social-democrate, având o agendă consistentă de întâlniri bilaterale cu conducerile principalelor formaţiuni ale Internaţionalei Socialiste.

Perioada 2000-2004 a fost extrem de importantă pentru afirmarea şi consolidarea PSD ca unic reprezentant al social-democraţiei în România, atât din punct de vedere instituţional, cât şi ideologic.

PSD a fost însă supus unui inerent proces de erodare ca urmare a actului guvernării, partidul fiind nevoit să intre în opoziţie în urma alegerilor din noiembrie-decembrie 2004. Adrian Năstase, deoarece a pierdut alegerile prezidenţiale, precum şi pentru a respecta decizia Congresului Extraordinar al PSD din august 2004, care îi cerea lui Ion Iliescu să revină în fruntea PSD după expirarea mandatului de Preşedinte al României, nu a mai candidat la preşedinţia partidului. La Congresul din 21 aprilie 2005, în urma unei competiţii dramatice, Mircea Geoană a devenit preşedinte al PSD. În 2005 a fost lansat un manifest al PSD, sub titlul “România europeană – România solidarităţii sociale”. Documentul reprezintă un pas important către racordarea doctrinară a PSD la realităţile interne şi europene. La 10 decembrie 2006 a avut loc un Congres Extraordinar al PSD, care l-a reconfirmat pe Mircea Geoană în fruntea PSD, iar Ion Iliescu a devenit Preşedinte de Onoare, în semn de respect şi apreciere a rolului şi contribuţiei acestuia la promovarea idealurilor şi valorilor social-democrate.

În perioada 2005-2009 PSD a realizat eforturi de racordare la acţiunile şi politicile Partidului Socialiştilor Europeni, însă credibilitatea partidului a fost pusă la îndoială de oscilaţiile din politica internă: pe de-o parte social-democraţii au participat la suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu (în anul 2007), pe de altă parte au intrat la sfârşitul anului 2008 într-un guvern de mare coaliţie, alături de PDL. Eşecul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale din 2009 a însemnat pierderea posibilităţii PSD de a-şi pune în aplicare programul politic. La Congresul PSD din 20 februarie 2010 preşedinte al PSD a devenit Victor Ponta, acesta asumându-şi obiectivul de a nu repeta greşelile din istoria recentă a partidului.”

Sursa: PSD

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Un răspuns to “PSD: Doctrina si evolutie politica”

  1. Predictii Fotbal Says:

    PSD nu vrea acum la guvernare ,ca crede ca vor putea guverna singuri in 2012.Numai sa nu greseasca.Ce va face atunci Ponta? Va da demisia?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: