Autor: Varujan Vosganian
Sursa informationala: PetreTutea.ro
Ca tot restul gîndirii sale, viziunea economicã a lui Petre Tutea a fost surprinzãtor de vie si de clarã în temeiurile ei. Si, bineînteles, lapidarã ca tot ce a produs acest om în anii sãi venerabili (1), prea neastâmpãrat, prea grãbit de a-si salva gândurile din fata mortii si, de aceea, prea putin rãbdãtor sã se aseze la masa de scris.
S-ar putea obiecta faptul cã ceea ce ne-a rãmas de la Petre Tutea, în anii din urmã, este prea putin pentru a putea alcãtui propriu-zis o viziune economicã. Reflectiile sale cu continut economic nu depãsesc o duzinã de pagini si lor li s-ar putea spune mai degrabã “consideratii de naturã economicã”. Cu toate acestea, asa cum îmi propun sã arãt în paginile urmãtoare, Tutea schiteazã, în aceste câteva texte, o viziune care, în baza crochiurilor sale, ar putea da continut unei teorii economice închegate.
Cea dintâi concluzie, parcurgând aceste texte privitoare la specificul economic al tranzitiei, este aceea cã ele sunt parte integrantã a viziunii sale despre lume, asa cum a exprimat-o în toate scrierile si reflectiile sale. Ne-am fi putut astepta de la un gânditor crestin care vorbeste cu atâta patos despre valorile rurale, despre traditia culturalã, crestinã si nationalã a românilor, sã îmbrãtiseze o atitudine idilicã sau poporanistã, în linia unui Aurel C. Popovici ori Nicolae Iorga. Atitudinea lui Petre Tutea este însã surprinzãtoare prin modernitatea si pragmatismul ei. El nu face concesii utopiilor, nostalgiilor reactionare. Asezând conceptiile sale economice pe matricea culturalã a românilor, el nu este, totusi, un traditionalist, nici un idealist.
În conceptiile sale economice, Petre Tutea rãmâne un om de dreapta. El anticipeazã o anumitã tendintã a dreptei românesti de azi de a se prezenta ca o sintezã doctrinarã, în conceptia lui întâlnindu-se elemente de naturã liberalã, conservatoare ori crestin-democratã. În acest fel, desi perioada sa de formare filosoficã ar fi putut sã sugereze acest lucru, economistul Tutea nu se înscrie decât în foarte micã mãsurã pe linia dreptei culturale interbelice. Ceea ce îl deosebeste de conceptiile unui Mihail Manoilescu ori Constantin Rãdulescu-Motru este faptul cã viziunea sa economicã este purificatã de excese etniciste si de atitudini reactionare. Gândirea economicã a lui Petre Tutea este una realistã, profund pozitivã.
Petre Tutea a explicat mai limpede ca nimeni altul, mai ales pentru acele vremuri confuze de debut al tranzitiei, ===>cã optiunea fundamentalã este aceea între socialism si capitalism.<=== Tutea a fost un critic necrutãtor al comunismului si, în consecintã, al egalitarismului si al centralismului (2). El s-a dovedit foarte neîncrezãtor în solutiile pe care le-ar putea oferi alte variante de stânga, cum ar fi socialismul si social-democratia, pe care le-a catalogat, cu ironie, drept “sprit” ori “lapte bãtut” al comunismului (3).
Capitalismul, pe care Tutea nu-l prea denumeste ca atare, dar pe care îl sugereazã constant, este rezultatul unui proces de liberalizare. Acesta este unul dintre aspectele importante care îl deosebesc pe Tutea de dreapta interbelicã. El a înteles cu mult înaintea altora cã tranzitia presupune un proces profund de modernizare si de liberalizare. Pornind de la avatarurile economiei centralizate, Tutea socoteste cã primul pas este redimensionarea rolului statului pe douã directii fundamentale: cea dintâi este legatã de diminuarea rolului statului ca agent economic, iar cea de-a doua este legatã de sporirea fortei legii si a fortei pietei. Tendinta cãtre echilibru trebuie dictatã de fortele pietei si nu trebuie sã fie consecinta unei interventii statale, care este îndeobste brutalã si ineficientã. Iar preponderenta proprietãtii de stat trebuie înlocuitã neîntârziat cu dezvoltarea proprietãtii private (4).
Atitudinea lui Petre Tutea în ceea ce priveste trecerea de la socialism la capitalism este fãrã înconjur liberalã (5). În aceastã privintã, el este categoric în a afirma cã gradul de bunãstare al societãtii este strâns legat de dezvoltarea pietei si de promovarea liberei initiative.
Remarcabil este faptul cã, într-o vreme în care marea industrie româneascã era abordatã depreciativ, iar numerosi oameni politici si economisti îndreptau prioritãtile strategice cãtre agriculturã ori cãtre dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii, Petre Tutea considera drept indispensabilã dezvoltarea marii industrii. El socotea, în mod corect, cã redimensionarea industrialã constituie o prioritate si cã marea industrie trebuie sã devinã suportul celorlalte domenii. Aceastã asociere între modernizare si industrializare este una dintre dimensiunile distincte ale lui Tutea, care-l distinge irevocabil de orice tentativã “poporanistã”, vãdind un gânditor necontaminat de antimodernismul radical al dreptei interbelice. Industrializarea poate fi suport al modernizãrii în ideea în care ea se întemeiazã pe proprietatea privatã si este corelatã cu dezvoltarea de ansamblu a economiei. Ideea cã dezvoltarea agriculturii nu se poate face fãrã industrializare si cã evolutia acestor douã sectoare trebuie corelatã este corectã, iar ignorarea ei a costat mult economia româneascã în tranzitie (6).
Modernizarea tehnologicã necesitã o modernizare institutionalã. Tutea a rostit câteva fraze memorabile despre unicitatea fiintei umane si despre apartenenta de neam în dobândirea harului unicitãtii. Constiinta de neam (7) este reperul absolut al gândirii sale. Aceastã dragoste pentru neamul românesc, pe care o socotesc exemplarã, nu îl orbeste pe Tutea, ci îl ajutã sã vadã limpede, si anume în folosul neamului pe care îl iubeste cu toatã fiinta sa. Este semnificativ, de aceea, modul în care Tutea concepe modernizarea institutionalã: nu ca pe o tentativã încãpãtânatã spre originalitate, ci ca pe o aplicare a unor experiente deja petrecute si de succes în alte tãri. În cazul lui Tutea, “patriotismul national” (întrebuintez aici acest termen al lui D. Gusti, mult mai potrivit decât cel de “nationalism”) nu este autarhic si xenofob, ci, dimpotrivã, este deschis cãtre lume si purtãtor al spiritului critic. În aceastã privintã, chiar dacã el însusi nutreste o anumitã rezervã despre modul în care democratia poate proteja valoarea umanã în fata mediocritãtii, considerã însusirea valorilor democratice ca pe o sansã si chiar ca pe o conditie a desprinderii de comunism.
În mod corect, Tutea socoteste drept obiectiv central al liberalizãrii dezvoltarea si consolidarea pietelor. Un rol central îl joacã pietele de capital, cu deosebire bursele. Dacã socotim cã prima legislatie a burselor din România a fost datã abia în 1994, iar Bursa de Valori Bucuresti a început, practic, sã functioneze doi ani mai târziu, declaratiile lui Petre Tutea din anul 1990 sunt cu atât mai remarcabile.
Ca om de dreapta, Tutea pune si în centrul viziunii sale economice omul. Acesta poartã, în perspectiva datã, chipul întreprinzãtorului privat. În toate reflectiile sale de naturã economicã, Petre Tutea are grijã sã accentueze asupra importantei fundamentale a spiritului antreprenorial si asupra necesitãtii ca statul sã acorde tot sprijinul întreprinzãtorului privat. În aceastã privintã, el împãrtãseste definitia pe care Joseph A. Schumpeter ori Werner Sombart o dau întreprinzãtorului, ca fiind cel care descoperã oportunitãti si le dã o cale durabilã de dezvoltare. Modul în care Petre Tutea creioneazã portretul întreprinzãtorului este de esentã pur liberalã. Ceea ce caracterizeazã în primul rând spiritul de întreprindere este însusirea sa de a fi liber si de a putea actiona astfel în conditiile pietei. Legãtura dintre libertate si proprietate este directã si necesarã (8).
Tutea este însã constient de faptul cã liberalizarea poate avea, pentru un popor încã nedezmeticit dupã atâtea decenii de comunism, efecte contrare, care s-o devieze cãtre haos. Aici intervine cea de-a doua componentã a gândirii de dreapta ca sintezã doctrinarã, pe care o aminteam în introducerea acestui studiu. Fiind liberal în viziunea sa despre trecerea de la socialism la capitalism, Tutea nu e mai putin conservator în ce priveste trecerea de la totalitarism la democratie. Viziunea sa este astfel apropiatã de linia liberalismului reprezentat de Ludwig von Mises, Friedrich A. Hayek sau Milton Friedman. Adept al reducerii rolului statului în economie, Tutea socoteste cã acest proces trebuie însotit de un altul, al cresterii rolului statului ca apãrãtor al legii si al pietelor. Tendinta actualã de însotire a liberalizãrii economice de guvernãri social-democrate este sever sanctionatã de Tutea, care vede ca deopotrivã necesare, pe modelul conservatorismului britanic sau al republicanismului american, atât o sporire de facturã conservatoare a autoritãtii statului, cât si o tranzitie economicã de facturã liberalã (9). Constient de riscurile pe care un model de guvernare autoritarã le poate avea pentru o tarã abia iesitã din comunism, Tutea vede solutia ca fiind una democraticã, deplângând lipsa unei elite politice care sã poatã gestiona acest proces (10).
Petre Tutea este, întâi de toate, un gânditor crestin. Desi viziunea sa economicã este, cum am arãtat, una pragmaticã, ea rãmâne profund atasatã valorilor crestine. Este constient de faptul cã actiunea economicã, îndreptatã fiind cu deosebire cãtre crearea de avutie materialã, poate deveni indiferentã fatã de valorile spirituale, cu deosebire fatã de cele crestine. Astfel, Petre Tutea introduce în consideratiile sale economice anumite elemente de naturã crestin-democratã, pornind de la un temei simplu, si anume acela cã tranzitia, înainte de a fi un proces economic sau politic, este un proces profund cultural. În orice tip de activitate, inclusiv în cea economicã, omul trebuie, dupã lungi decenii de rãtãcire, sã se regãseascã, întâi de toate, pe sine însusi. Libertatea trebuie pusã în slujba spiritului, iar spiritul întreprinzãtor trebuie sã fie întâi de toate spirit si în acest fel sã-si dezvolte capacitatea de a întreprinde. Liberalismul economic nu trebuie sã se îndepãrteze – asa cum în mod gresit s-a întâmplat, spune Tutea, în vremea Revolutiei franceze – de spiritul crestin. Aceasta face ca actiunea economicã sã evite “gândirea negustoreascã”, iar întreprinzãtorii sã se apropie de Dumnezeu nu “doar ca sã le binecuvânteze prãvãliile”, asa cum fac, dupã pãrerea sa, americanii (11). Durabilitate conferã, spune Tutea, credinta în Dumnezeu si constiinta de neam. Iesit din aceste hotare, orice popor, oricâtã bunãstare ar avea, riscã sã îmbãtrâneascã.
Petre Tutea este, în acest fel, promotor al tendintelor dreptei românesti actuale care, pãstrând numeroase elemente ale traditiei culturale si politice ale gândirii de dreapta, se desparte, totusi, de caracterul reactionar al acesteia. Dreapta este chematã astãzi nu sã reziste asalturilor modernitãtii, ci chiar sã o creeze, tinându-i însã în frâu excesele conjuncturale. Gândirea economicã a lui Tutea este pozitivã si pragmaticã, deosebit de novatoare pentru realitãtile economice ale anului 1990 (12). Caracterul sãu sintetic, preluând elemente de doctrinã liberalã, crestin-democratã si conservatoare, prezintã dreapta actualã ca pe o posibilã sintezã doctrinarã, ceea ce îi sporeste gradul de adecvare la realitãti si coerenta ideologicã. Viziunea sa se asazã pe câteva linii importante ale tranzitiei economice: redimensionarea rolului statului, prin reducerea functiei sale economice si cresterea functiunilor sale de stat de drept; modernizarea si corelarea institutionalã; stimularea initiativei particulare; dezvoltarea liberei competitii; dezvoltarea si consolidarea pietelor; redimensionarea industrialã; instituirea unei etici a economiei de piatã.
Din reflectiile sale lipseste populismul, dar nu si încrederea sa netãrmuritã în destinul neamului românesc: “În principiu, am certitudinea invincibilitãtii poporului român. […] E atât de viguros neamul ãsta al nostru, cã nu mã îndoiesc cã virtutile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dã argumente în sprijinul credintei mele cã poporul român nu poate fi înfrânt” (13).
1 Sunt avute în vedere aici consideraţiile sale târzii, incluse în volumele publicate, sau înregistrate de discipoli. În ambiţiosul plan (nerealizat ca atare) al operei sale figura şi un Tratat de economie politică.
2 Iată câteva texte edificatoare: „Şi la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar sunt ipocriţi, pentru că ei ştiu că egalitatea oamenilor nu poate nicăieri exista; sunt perfect escroci tocmai pentru că afirmă că esenţa comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa aceasta a egalităţii absolute este nulă” (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992, p. 80.); „Comuniştii sunt văcari. Ei consideră oamenii aşa cum consideră văcarii cirezile. Un comunist e un neom. Cum poţi gândi egalitatea absolută – că aşa trebuie să fie gândită ca să fii comunist – când nici nu ieşi bine pe stradă şi te întâlneşti cu ea, cu inegalitatea ?” (ibidem, p. 326); „Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, sub titlul COMUNISM, p. 27); „Comunismul e o crimă continuă” (ibidem, p. 28); „Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare să conducă nici măcar o comună rurală: încurcă apele, înfundă fântânile… […] Comunismul este un cancer social; unde se instalează, rămâne pustiu” (ibidem, p. 29).
3 Altădată defineşte în mod categoric ansamblul acestora: „Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 19).
4 „Coordonatele indiscutabile [ale reformei socio-economice – n. n.] sunt: proprietatea privată, iniţiativa particulară şi o ordine de drept atât de obiectiv formulată încât subiecţii sociali să-şi întărească atitudinile sub cooperare liberă; adică legile unei societăţi moderne trebuie să fie atât de bine întocmite […] încât să nu se simtă prezenţa normelor care guvernează Cetatea. Cetăţeanul trebuie să fie asigurat prin normele şi legile vieţii sociale fără să simtă prezenţa coercitivă a acestora”(Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362).
5 O spune chiar el: „Eu sunt economist liberal. În spatele liberalismului stă tirania Evului Mediu, iar în faţă – haosul roşu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362 ; cf. şi Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 111). Să precizăm, în treacăt, că Petre Ţuţea a murit (3 decembrie 1991) ca membru principial al Partidului Naţional-Liberal (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 22 ). Pentru un mic ansamblu de consideraţii despre LIBERALISM, cf. şi 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul respectiv).
6 „Dacă prin absurd mi s-ar fi dat mie puterea [la 20 mai 1990 – n. n.], prima hotărâre pe care aş fi luat-o ar fi fost privatizarea, însemnând reconstrucţia celor două comune: comuna rurală, agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, industrială, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Asta era privatizarea şi în imaginea României Mari” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, în primăvara lui 1991, pentru revista Puncte cardinale din Sibiu ; cf. şi Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., pp. 280-281).
7 „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 12).
8 „Nu e de conceput libertate fără proprietate. Orice om trebuie să fie considerat proprietar individual ipotetic, chiar dacă nu posedă nimic” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul PROPRIETATE).
9 „Cred că ar fi totuşi optimă o conducere conservatoare realizată, însă, într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. Adică să nu facă din conservatorism instrument de tiranie, că eu nu pot să accept în numele nici unei idei, chiar dacă este un ideal, mă rog, roz sau suprem, să asupresc nici o celulă dintr-un om” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul CONSERVATORI).
10 „E vicios cercul: ieşiţi dintr-o dictatură smintită, cu economia mâncată de cancerul comunist, suntem ahtiaţi după democraţie, ca fata mare după măritiş. Dar o economie aşa de ruinată nu se poate reface decât într-un cadru de ordine autoritară, pe care, din păcate, democraţia nu-l poate oferi. Trebuie ajuns la liberalism, dar nu pe calea social-democraţiei, care e laptele bătut al comunismului… La noi, însă, nu mi se pare posibilă, deocamdată, o soluţie autoritară şi de-aia mă tem că criza se va prelungi atât cât va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii. N-am încredere în politicienii de acum, nici în bunăvoinţa Occidentului, dar cred în Dumnezeu şi în instinctul de conservare al poporului român” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, pentru revista Puncte cardinale, în primăvara lui 1991).
11 Cf. Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 297.
12 Cum spune el însuşi: „Conservatorii mari nu sunt reacţionari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 71).
13 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul POPORUL ROMÂN
Apreciază:
Apreciază Încarc...
ALIANTA DREPTEI 