PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (GHEORGHE BRĂTIANU)

PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (GHEORGHE BRĂTIANU)
(Rezumatul tezei de doctorat)

Conducător ştiinţific:
Prof. univ.dr. NICOLAE JURCA

Doctorand :
VICTORIA GABRIELA GRUBER

Capitolul I. Constituirea şi organizarea P.N.L. (Gh. Brătianu)

În primul capitol al lucrării am analizat factorii care au dus la formarea partidului condus de istoricul Gheorghe Bratianu şi am identificat normele de organizare puse la baza noii formaţuini politice.

Considerăm, astfel, că între factorii principali care au contribuit la desprinderea celei mai importante grupări politice disidente din P.N.L se numără:

– criza dinastică desfăşurată în perioada 1926-1930,

– menţinerea unor practici autoritare în viaţa internă a partidului,

– criza de autoritate manifestată după moartea preşedintelui său, Ionel Brătianu,

– restauraţia intervenită în iunie 1930 şi poziţia lui Gh. Brătianu de acceptare a acestui act politic, deşi el fusese respins de conducerea liberală.

Formarea P.N.L. (Gh. Brătianu) a fost un proces de durată, desfăşurat în perioada iunie 1930 – noiembrie 1931.

Congresul de constituire a noului partid, desfăşurat la 15 iunie 1930, a reunit reprezentanţi din majoritatea judeţelor ţării. De la primele întruniri, „georgiştii” au precizat obiective ale acestei grupări politice, precum înnoirea concepţiei asupra liberalismului şi a metodelor de conducere şi organizare a societăţii dar şi măsuri pentru buna organizare a partidului.

Procesul de organiazare sa desfăşurat într-un ritm alert, aşa încât, până în octombrie 1930, partidul avea structuri în 30 de judeţe, iar în aprilie 1931, în toată ţara. Formarea organizaţiilor săteşti, comunale, orăşeneşti şi judeţene a presupus preluarea unor norme de organizare de la vechiul Partidul Naţional Liberal sau stabilirea unor reguli noi.

Ca şi la partidul matcă, la georgişti existau trei nivele de organizare (comunală, judeţeană şi centrală). La nivel judeţean şi central, organele de conducere erau Congresul, Comitetul executiv şi Delegaţia Permanentă. În componenţa acestor organe de conducere intrau membri de drept şi membri aleşi.

Numărul sau proporţia acestora în fiecare organ de conducere erau precizate cu stricteţe în Statutele vechiului Partid National Liberal, pe când la georgişti, acestea variau în funcţie de situaţia concretă din fiecare organizaţie. Organizaţiile judeţene georgiste au preconizat, de asemenea, constituirea unor organe de conducere şi centralizare a acţiunii pe regiuni istorice.

În noiembrie 1931 a avut loc primul Congres general al P.N.L. (Gh. Brătianu). Delegaţii prezenţi la congres au adoptat programul şi Statutele partidului.

Analiza comparată a Statutelor celor două Partide Liberale a facilitat identificarea unor elemente organizatorice proprii georgiştilor. Astfel, din Comitetele lor judeţene făceau parte, ca membri de drept, toţi preoţii şi învătatorii care aderaseră la partid.

Şefii de organizaţii judeţene, parlamentarii, foştii miniştri, generalii şi profesorii universitari deveneau, conform Statutului, membri de drept ai Comitetului Central ai P.N.L. (Gh. Brătianu).

Baza socială a acestei formaţiuni politice a fost una eterogenă.

Intelectualii (profesori, avocaţi, preoţi, ofiţeri cu grad superior), comercianţii şi proprietarii au reprezentat partea activă a membrilor de partid, constituind cercul propagandiştilor, al militanţilor.

Muncitorii şi ţaranii, deşi aderaseră la partidul georgist, nu defăşurau o activitate susţinută, intrând doar în componenţa cercului membrilor de rând, sau mulţumindu-se cu statutul de simpatizanţi.

Capitolul II. Evoluţia organizatorică a P.N.L. (Gh. Brătianu)

Sintetizând informaţiile referitoare la activitatea politică desfăşurată de organizaţiile georgiste am constatat că opera de consolidare a continuat şi după Congresul general din noiembrie 1931. Astfel, Comitetul Central a fost completat, în aprilie 1932, cu unele personalităţi care vor juca un rol important în viaţa partidului.

Organizarea Congreselor anuale şi a congreselor regionale a devenit regulă pentru P.N.L. (Gh. Brătianu), cu scopul de a adapta conducerea organizaţiilor judeţene la situaţia reală din teren, precum şi de a sublinia unitatea acestei formaţiuni politice.

Celelalte partide politice apreciau, însă, că această pracatică avea menirea să ascundă deficitul de cadre al formaţiunii georgiste şi să atragă noi membri.

Am delimitat, de asemnea, etapele de reorganizare parcurse de formaţiunea georgistă, precum şi factorii care le-au determinat.

Reorganizarea a fost determinată, astfel, de ascensiunea îngrijorătore a organizaţiilor de extremă dreaptă şi stângă în viaţa politică (1932), trecerea unui număr important de militanti georgişti la Partidul National Liberal devenit guvernamental (decembrie 1933), nevoia de ai reuni pe georgiştii dintr-o anumită provincie istorică, pentru a pune în discuţie problemele specifice teritoriului respectiv (a doua parte a anului 1934), diminuarea activităţii organizaţiilor judeţene în timpul acţiunilor din cadrul Frontului Constituţional, nevoia de redefinire a programului politic (1936) sau rezultatele modeste obţínute în alegerile parţiale din primăvara anului 1937.

La 2 decembrie 1934 a avut loc cel deal doilea Congres general al partidului. Lăsând pe plan secundar problemele legate de organizarea partidului, congresul a fost transformat în prilej pentru a condamna servilismul guvernului condus de Gh. Tătărescu (PNL)  şi amestecul camarilei regale în viaţa politică.

Am analizat, de asemenea, acţiunea intitulată „Leul pentru Mişcarea”, coordonată de redacţia ziarului central al partidului, în perioada 1935-1937.

Gândită, iniţial, ca o campanie de strângere de fonduri pentru susţinerea ziarului, acţiunea a primit pe parcurs semnificaţia unui barometru al conştiinţei civice şi al implicării membrilor partidului în existenţa acestuia.

Partidul georgist a avut o existenţă dinamică. A înregistrat numeroase adeziuni, dar şi disidenţe. Astfel, între personalităţile care au aderat la partid după formarea sa sunt de semnalat istoricul Şt. Ciobanu, fostul ministru liberal C. Banu, profesorul universitar Paul Negulescu, Şt. Şendrea, Gh. Gh. Mironescu, fiul liderului naţional-ţărănist, scriitorul M. Sadoveanu, fostul prefect liberal D. Stolojan, geograful S. Mehedinţi, sau N. P. Carp, fiul fostului lider conservator.

Nemulţumirile georgiştilor care au părăsit partidul au fost determinate de refuzul lui Gh. Brătianu de a intra în componenţa diferitelor guverne, de poziţia anticarlistă manifestată de preşedinte şi de speranţa unora dintre lideri că migrând spre alte formaţiuni politice vor ajunge mai uşor la guvernare.

Capitolul III. P.N.L. (Gh. I. Brătianu) – program politic şi elemente de doctrină

Analiza şi compararea diferitelor programe formulate partid de-a lungul timpului şi confruntarea lor cu documente similare ale altor formaţiuni politice au facilitat desprinderea principalelor carcteristici ale programelor georgiste.

Apreciem, astfel, că primele încercări de definire a programului au fost lipsite de originalitate. Ele conţineau mai ales obiective, fără soluţii concrete sau abordau numai unele domenii de activitate, fiind, deci, incomplete.

Programul adoptat la Congresul general din noiembrie 1931 a reluat toate formulele parţiale prezentate de georgişti până în acel moment ordonându-le într-o structură unitară.

El cuprindea obiective şi soluţii pentru domeniul apărarii naţionale, al finanţelor publice şi private, pentru politica externă şi internă, economică, socială, dar şi pentru domenile justiţiei şi al culturii.

Unele capitole din program erau tratate însă superficial. În timpul campaniilor electorale care au precedat alegerile generale din 1932 şi 1933, georgiştii au publicat manifeste care anunţau o radicalizare treptată a programului lor politic.

Treptat, ei au afişat unele orientări naţionaliste, pronunţându-se pentru o reprezentare proporţională a românilor în intreprinderi şi în instituţii, colonizarea românilor care trăiau în afara graniţelor, în zonele de frontieră ale ţării sau pentru o politică de stat a minorităţilor care să facă distincţia între minoritarii stabiliţi de mult timp pe teritoriul ţării şi cei imigraţi de curând.

Conducerea centrală a P.N.L. (Gh. Brătianu) a apreciat că reformularea programului a devenit o necesitate în primăvara anului 1936. Scopul acestei acţiuni a fost de a delimita partidul de formaţiunile extremiste, tot mai active în epocă, sau de Partidul National Liberal de guvernământ, ale cărui metode de guvernare erau condamnate de georgişti.

Revenirea la principiile liberalismului economic, încurajarea industriei, garantarea deplină a dreptului de proprietate, reprezentau, în opinia lui Gh. Brătianu, elemente de noutate ale programului georgist, care demonstrau că radicalizarea se produsese totuşi în limitele liberalismului.

Membrii de marcă ai partidului au încercat să explice şi unele din orientările lor ideologice. Prin modul în care au definit conceptul de progres, prin promovarea unui liberalism adaptat realităţilor, a stabilităţii legislative, prin subordonarea acţiunii umane unui ideal etic, Gh. Brătianu, şi alti fruntaşi ai georgiştilor inserează în doctrina partidului idei ale liberalismului evoluţionist.

În acelaşi timp, susţinând necesitatea creşterii temporare a autorităţii guvernanţilor, a statului arbitru şi organizator, pledând pentru aplicarea liberalismului economic etc., Gh. Brătianu, H. G. Meitani, C. Ionescu Olt se dovedesc adepţi ai neoliberalismului.

Adaptându-se realităţilor concrete din România, georgiştii au integrat în ideologia proprie şi elemente ale neoliberalismului românesc. Prin accentuarea componentei naţionale a programului lor politic, ei a imprimat o tentă naţionalistă ideologiei promovate de partid, menţinându-se totuşi în limitele liberalismului naţional.

Capitolul IV. P.N.L. ( Gh. Brătianu) şi guvernările din deceniul al IVlea; activitatea parlamentară a deputaţilor georgişti

Am consactrat o mare parte a lucrării analizării relaţiilor existente între partidul georgist şi guvernele care sau perindat la putere în deceniul al patrulea, precum şi activităţii desfăşurate de reprezentanţii georgiştilor în corpurile legislative.

Am relevat, astfel, faptul că deputaţii georgişti au participat la discutarea proiectelor de legi şi au semnalat lipsa de continuitate între actele guvernelor, care reprezenta o caracteristică a vieţii politice româneşti.

La recomandarea regelui, preşedintele partidului a fost solicitat să participe la guvernare de majoritatea partidelor care au primit mandatul de a forma guvernul în perioada 1931-1937.

Gh. Brătianu a refuzat aceste oferte, atât din calcul politic, nemulţumit de locul pe care georgiştii l-ar fi obţinut în guvernele din timpul crizei economice, în cabinetul liberal condus de I.G.Duca sau în cel condus de Gh.Tătărescu în 1937, cât şi din considerente morale.

Dacă regele considera că partidul georgist reprezenta un element prin care putea să manevreze şi să controleze acţiunea politică a vechilor liberali, Gh. Brătianu acorda o mare importanţă condiţiilor în care ar fi preluat guvernarea.

Apărător consecvent al monarhiei constituţional-parlamentare, preşedintele georgiştilor a criticat încercările autorităţilor de a eluda drepturile şi libertăţile fundamentale în timpul guvernării N. Iorga, sau de a permanentiza cenzura şi starea de asediu după 1934.

Rivalitatea accentuată dintre georgişti şi Partidul National-Liberal de guvernământ, precum şi amestecul camarilei în actul de guvernare au determinat o atitudine de critică severă, la adresa guvernelor liberale după 1933.

Analiza discursurilor susţinute în întrunirile organizaţiilor judeţene şi a celor rostite de deputaţii georgişti în Parlament ne-au condus spre concluzia că partidul şi-a exprimat poziţia faţă de majoritatea măsurilor cu caracter economic adoptate de guvernele naţional-ţărăniste, acordând o atenţie deosebită politicii lor financiare.

Astfel, ei au protestat în Parlament împotriva împrumutului contractat în străinătate, în februarie 1931, considerând că guvernul Gh. Mironescu (PNT) acceptase condiţii împovărătoare pentru economia României.

Ei apreciau, că pentru a asigura scoaterea economiei din criză, procedeele tehnice trebuiau să fie completate cu mijloace politice. Recomandau, astfel, instituirea unui monopol al statului asupra comerţului financiar, subliniind că această soluţie nu corespundea doctrinei economice a partidului, dar era necesară pentru rezolvarea problemelor din economie.

Gh. Brătianu şi formaţiunea sa politică au acordat o atenţie specială problemei asanării datoriilor agricole, formulând un program propriu pentru rezolvarea ei. Georgiştii susţineau, printre altele necesitatea reglementării datoriilor pentru toate categoriile de agricultori şiasigurarea garanţiilor de către justiţie, prin înscrierea de ipoteci asupra proprietăţilor.

Rolul statului ar fi trebuit să fie limitat la stabilirea normelor generale, fără ai fi afectat bugetul. Practicând o „opoziţie constructivă”, P.N.L. (Gh. Brătianu) şi-a adus contribuţía la îmbunătăţirea proiectelor de legi dezbătute şi, în unele cazuri, le-a aprobat, scoţând în evidenţă propunerile legislative, pe care le considera valoroase.

Astfel, când guvernul national-liberal, Gh. Tătărescu a adus în discuţia Parlamentului proiectul de lege privind lichidarea datoriilor agricole şi urbane partidul georgist a formulat amendamente, dar în cele din urmă a votat legea.

În anii 19331935, georgiştii au participat la dezbaterile desfăşurate pe marginea afacerii Skoda, apreciind că era necesară sancţionarea celor care se vor dovedi vinovaţi, indiferent dacă erau români sau străini. În numele partidului, C. C. Giurescu exprima cerinţa ca guvernul liberal să deschidă o anchetă parlamentară pentru lămurirea problemei vinovătiilor, iar când sa constatat funcţionarea defectuoasă a comisiei parlamentare de anchetă, deputatul georgist N. Constantinescu Bordeni a demisionat din acest for, în semn de protest.

Gh. Brătianu aprecia că în această afacere erau implicate interesele unor consorţii străine.

În aprilie 1934, când guvernul a adus în discuţia Camerei un proiect de lege pentru modificarea legii minelor (legea Madgearu), georgiştii cereau ca aceasta să fie schimbată în întregime, recomandând ca regiile publice, comerciale şi casele autonome, să fie încorporate la ministerele corespunzătoare, iar concesiunile şi regiile mixte realizate în detrimentul statului să fie revizuite.

Participând la discutarea proiectelor de buget pe exerciţiile cuprinse între 1934-1938, georgiştii au susţinut constant necesitatea înlocuirii impozitelor directe, percepute de la ţărani, cu taxe indirecte, asupra tuturor tranzacţiilor comerciale.

Capitolul V. Activitatea elecorală şi politica de alianţe a P.N.L. (Gh. Brătianu)

Pe parcursul acestui capitol am analizat rezultatele obţinute de organizaţiile georgiste în timpul alegerilor generale, precum şi alianţele încheiate cu alte formaţiuni politice.

Am relevat astfel că P.N.L. (Gh. Brătianu) a participat la lupta electorală chiar de la începutul existenţei sale, având ca semn electoral trei linii verticele (III) care semnificau personalităţile lui I.C. Brătianu, Ionel Brătianu şi Gh. Brătianu.

Scorurile electorale obţinute de georgişti în alegerile generale din iunie 1931 au indicat că organizaţiile judeţene cu cele mai active şi eficiente comitete de conducere se aflau în judeţele Iaşi, Covurlui, Baia, Dolj, Romanaţi, Cahul, Tecuci, Prahova, Bacău, R. Sărat, Constanţa şi Brăila.

La nivelul întregii ţări, georgiştii au obţinut 5,93 % din voturile exprimate, trimiţând în Palament 12 deputaţi.

Manifestul P.N.L., anunţa, în iunie 1932, hotărârea georgiştilor de a merge singuri în alegerile generale care urmau să se organizeze în urma demisiei guvernului de uniune naţională condus de N. Iorga.

Reprezentarea grafică a celor mai bune procentaje obţinute de organizaţiile judeţene georgiste în alegerile din 1932, pune în evidenţă modificările survenite în modul în care opinia publică percepea partidul condus de Gh. Brătianu.

Din analiza rezultatelor, se constată o consolidare a preferinţelor electoratului pentru partidul condus de istoric, în judeţe precum Iaşi, Covurlui, Putna, Constaţa, Bacău, Tecuci, Prahova, Ilfov, Dolj, sau Teleorman.

Rezultatele alegerilor parlamentare din 1 iunie 1931

Partidul National Liberal, 1.389.901 VVE, 48,86%, 289 mandate

Partidul National Taranesc. 438.747 VVE, 15,42%, 30 mandate

PNL-Gheorghe Bratianu, 173.586 VVE, 6.10%, 12 mandate

Partidul Poporului, 141.141 VVE, 4,96%, 10 mandate

Partidul Maghiar, 139.003 VVE, 4,89%, 10 mandate

Liga Apararii National Crestine, 113.863 VVE, 4%, 8 mandate

PNT-Lupu, 100.682 VVE, 3,54%, 7 mandate

Partidul Socialdemocrat, 94.957 VVE, 3,39%, 6 mandate

Liga contra Cametei, 80.570 VVE, 6 mandate**

Blocul Muncitoresc-Taranesc, 73.716%, 5 mandate

Partidul Evreiesc, 64.193 VVE, 4 mandate

Alti candidati, 34.095 VVE, 1,16%, 0 mandate

Total: 2.844.454 VVE, 387 mandate

*PNL a format cartelul electoral „Uniunea Nationala” alaturi de Partidul Nationalist-Democrat, Partidul German, Liga Vlad Tepes, Liga Agrara.

**Liga Contra Cametei a format cartel electoral cu Partidul Taranesc-Democratic (Stere)

La nivelul întregii ţări, georgiştii au obţinut în alegerile din 1932 locul al III-lea, cu 6,53 % din voturi, trimiţând în Camera Deputaţilor 14 reprezentanţi.

Lupta dintre cele două Partide Liberale sa reactivat în toamna anului 1933, în condiţiile în care se profila o nouă schimbare de guvern şi sa înteţit după formarea guvernului liberal condus de I.G. Duca. Unii dintre fruntaşii georgişti au trecut de partea vechilor liberali.

Rezultatele alegerilor parlamentare din 17 iulie 1932

Partidul National Taranesc, 1.203.700 VVE, 41,51%, 274 mandate

Partidul National Liberal, 407.023 VVE, 14.04%,28 mandate

PNL-Gheorghe Bratianu, 195.048 VVE, 6,73%, 14 mandate

Partidul Maghiar, 141.894 VVE, 4,89%, 14 mandate

PNT-Lupu, 170.860 VVE, 5,89%, 12 mandate

Liga Apararii National Crestine, 159.071 VVE,

În vederea alegerilor generale din decembrie 1933, liberalii georgişti au reuşit să prezinte liste de candidaţi în 70 de judeţe, excepţie făcând Maramureşul. Reprezentarea grafică a celor mai bune procentaje obţinute de organizaţiile judeţene georgiste în alegerile din 1933 determină imaginea care facilitează comparaţia între ele :

Se observă o scădere a popularităţii partidului, explicabilă prin faptul că, ajuns la guvernare, P.N.L. (ducist) a atras un număr important de membri şi simpatizanţi ai Partidului National-Liberal (georgist).

Fieful electoral al P.N.L. (Gh. Brătianu) era situat în judeţe disparate din Moldova şi Muntenia, în care se aflau organizaţiile cele mai puternice: Iaşi, Putna, Covurlui, Bacău, R. Sărat, Prahova. Partidul dispunea de unele organizaţii puternice şi în Oltenia (judeţul Dolj) şi în Dobrogea (judeţul Constanţa).

Pe ansamblu, P.N.L. (Gh. Brătianu) sa situat pe locul al patrulea, cu un procent de 4,96 % din voturile exprimate, trimiţând în Parlament 10 deputaţi.

Manevrele politice de culise ale regelui au determinat o apropiere între georgişti şi Partidul Poporului condus de Al. Averescu. Cele două formaţiuni politice au încheiat, în mai 1934, un acord politic de luptă împotriva guvernului condus de Gh. Tătărescu.

Prin manifeste şi acţiuni comune, cele două partide au condamnat amestecul camarilei în actele de guvernare. Gh. Brătianu a încercat să lărgească alianţa atrăgând şi alte formaţiuni politice.

Acţionând în acest sens, el dorea o apropiere de Iuliu Maniu. Cum aceasta nu sa produs, Gh. Brătianu a intensificat colaborarea cu Al. Averescu.

Pentru că cele două partide vizau apărarea Constituţiei existente, alianţa dintre cele două partide a primit denumirea de Front Constituţional.

Astfel, potrivit liderului georgist, rostul Frontului Constituţional era să menţină principalele instituţii ale statului pe un făgaş normal, împiedicând sporirea atribuţiilor Monarhiei.

Intensitatea manifestărilor Frontului Constituţional a deteminat adeziunea unor noi grupări politice, precum „Blocul Cetăţenesc” de sub conducerea lui Gr. Forţu şi „Cruciada Românismului”, condusă de Mihai Stelescu.

Pe parcursul capitolului am analizat şi motivele care au împiedicat reîntregirea Partidului National-Liberal în perioada 1931-1937.

Eşecul repetat al tratativelor pentru reunificare a fost determinat de dorinţa fiecăruia dintre cele două Partide Liberale ca unificarea să se producă în jurul său, de menevrele regelui, sau de pericolul creării unor grupări rivale în interiorul P.N.L. reîntregit.

În cursul anului 1936 se vehiculau zvonuri despre poziţia de vicepreşedinte, pe care ar fi urmat să o ocupe Gh. Brătianu în Partidul Liberal reîntregit. Tratativele de unificare au fost însă abandonate în preajma Congresului general al Partidului Liberal de guvernământ, când sa ajuns la compromisul între Gh. Tătărescu şi Dinu Brătianu.

Acţiunile comune ale partidelor aliate în Frontul Constituţional au continuat în anii 1935-1936.

Se vehicula chiar zvonul despre posibila fuziune a partidului georgist cu cel averescan. În realitate, acţiunea Frontului Constituţional nu era agreată de toţi georgiştii. În partidul condus de istoric sau delimitat, treptat, trei curente. Unii dintre georgişti se opuneau tacticii folosite de Frontul Constituţional în lupta împotriva camarilei, alţii se pronunţau împotriva reîntregirii liberale, iar o a treia grupare acţiona pentru fuziunea cu Partidul Liberal de guvernământ.

În toamna anului 1937, în vederea alegerilor generale, a fost semnat pactul de neagresiune electorală între legionari, manişti şi georgişti. Scopul declarat al înţelegerii era de a asigura libertatea şi corectitudinea alegerilor. Se urmărea, însă şi contrabalansarea cartelului electoral încheiat de Gh. Tătărescu, cu Al. Vaida Voevod şi răsturnarea noului guvern tătărescian.

Rezultatele alegerilor evidenţiază o scădere a încrederii acordate georgiştilor de electorat, aşa cum rezultă şi din reprezentare grafică de mai jos:

Pe ansamblul ţării, partidul georgist sa situat în alegerile din 1937 doar pe locul al VI lea, cu un procent de 3,89 % din numărul total de voturi exprimate. Totuşi, în mod paradoxal, georgiştii ar fi trebuit să trimită în Parlament cel mai mare număr de deputaţi din istoria partidului. Explicaţia este dată de modul în care sa făcut repartizarea mandatelor, pe ţară, nu pe judeţe, fapt ce avantaja partidele mici. Drept consecinţă, georgiştii au obţinut 16 mandate de deputaţi.

Capitolul VI Poziţia P.N.L. (Gh. Brătianu) faţă de principalele probleme ale vieţii politice româneşti

La începutul existenţei sale P.N.L (Gh. Brătianu) şi-a exprimat dezacordul faţa de soluţia dată de guvernul liberal condus de Ionel Brătianu pentru problema crizei dinastice şi a actului de la 4 ianuarie 1926. Georgiştii apreciau că reîntoarcerea lui Carol „devenise o necesitate de stat”,
iar gestul lui Gh. Brătianu de a fi acceptat Restauraţia, după opinia georgiştilor, ar fi reabilitat Partidul Liberal.

În concepţia lor, regele trebuia să se situeze deasupra Constituţiei, pentru a
veghea la aplicarea ei. În acelaşi timp, suveranul trebuia să reprezinte principiul autorităţii şi corectivul democraţiei.

Politica duplicitară a regelui a determinat curând modificarea atitudinii georgiştilor faţă de suveran. Astfel, încă din 1932, Gh. Brătianu îşi exprima dezacordul faţă de practica folosită de rege de a se amesteca direct în actul de guvernare.

Erau învinuite, însă, camarila şi guvernele care permiteau acest amestec. Georgiştii au continuat să se declare monarhişti constituţionali,
considerând că România avea nevoie de o Monarhie puternică şi liberă, lipsită de obligaţii faţă de oricare dintre partidele politice. O parte a fruntaşilor georgişti erau împotriva unei acţiuni ostile faţă de rege, susţinând doar o acţiune de opoziţie faţă de guvern.
P.N.L. (Gh. Brătianu) a manifestat interes şi preocupare şi faţă de problema naţională şi a minorităţilor. Desprins din P.N.L. şi fiind sub influenţa ideilor neoliberalismului românesc, Gh. Brătianu a abordat cele două probleme în interdependenţă. Georgiştii considerau că după Marea Unire problema naţională presupunea consolidarea statului unitar, prin integrarea tuturor
provinciilor unite în 1918 cu România. La aceasta se adăuga şi datoria statului de a facilita imigrarea elementelor româneşti din afara graniţelor şi de a asigura respectarea drepturilor minorităţilor.

Sunt demne de remarcat eforturile făcute de conducerea partidului pentru a atrage reprezentanţi ai populaţiilor conlocuitoare, aşa cum sa
întâmplat în judeţele Caliacra, Durostor, Târnava Mare sau TimişTorontal.

Totuşi, georgiştii au criticat înfiinţarea subsecretariatului minorităţilor, în iunie 1931, considerând că acesta va încetini procesul de apropiere între
majoritari şi minoritari. Din ianuarie 1933, georgiştii au anunţat că noul ideal al partidului era „justificarea statului naţional”.

Explicând acest ideal, C.C. Giurescu susţinea că orice comparaţie trebuia să fie favorabilă statului naţional, pentru a demonstra astfel lipsa de legitimitate a pretenţiilor statelor revizioniste. Liderul liberal insista pentru delimitarea naţionalismului pe care îl profesa de şovinism, relevând că susţinea ideea realizării unor condiţii mai bune pentru elementul autohton, înţelegând , în acelaşi timp, să respecte şi drepturile minorităţilor.

Abordând problema muncii naţionale, georgiştii preconizau necesitatea adoptării unor măsuri care să asigure procente confortabile pentru elementele de etnie română în economie şi în plan militar, o politică de colonizare urbană pentru românii aflaţi în afara graniţelor naţionale, precum şi o politică de stat a minorităţilor, care să facă distincţie între minoritarii aşezaţi de mult timp pe teritoriul ţării şi străinii imigraţi de curând, consideraţi periculoşi pentru stat. P.N.L. (Gh.
Brătianu) respingea însă conceptele „numerus clausus” şi „numerus valahicus”, vehiculate în mediile politice româneşti, de unii oameni politici precum A.C. Cuza şi Al. Vaida Voevod.

Georgiştii şi-au exprimat, constant, poziţia faţă de grupările politice extremiste. Astfel, după alegerile generale din 1932, Gheorghe Brătianu se arăta îngrijorat de faptul că, în unele părţi ale ţării, grupările extremiste obţinuseră o parte însemnată a voturilor.

Interzicerea Gărzii de Fier, prin Jurnal al Consiliului de Miniştri, în decembrie 1933, a determinat exprimarea unor puncte de vedere ale georgiştilor, care, în epocă şi mai târziu, au fost interpretate drept gesturi de simpatie faţă de Garda de Fier. În realitate, observaţiile liberalilor georgişti exprimau rezerve faţă de mijloacele folosite de guvern împotriva mişcării legionare.

Relaţiile între Gh. Brătianu şi Corneliu Zelea Codreanu sau răcit în urma aderării la Frontul Constituţional a grupării „Cruciada Românismului”, conduse de M. Stelescu.

Spre finele anului 1937, nota critică faţă de mişcarea legionară a fost abandonată. Explicând această poziţie, Gh. Brătianu arată că, aflânduse
în opoziţie, partidul său considera că principalul său adversar trebuia să fie guvernul, lupta cu celelalte partide justificându-se numai în situaţii deosebite.

Menţinânduşi poziţia, după încheierea pactului de neagresiune electorală, în noiembrie 1937, liderul georgist preciza că apropierea dintre cele trei grupări politice fusese favorizată de poziţia lor asemănătoare faţă de
problema naţională, atitudinea anticarlistă şi anticamarilistă, precum şi necesitatea de a contrabalansa cartelul electoral încheiat între Gheorghe Tătărescu şi şeful „Frontului Românesc”, Al. Vaida Voevod.
Exprimânduşi opinia faţă de comunism, georgiştii apreciau că partidul comunist care promova această doctrină cerea adepţilor săi supunere necondiţionată şi sărăcie. Deşi aprecia că aceste caracteristici confereau o aparentă superioritate morală comunismului, Gh. Brătianu
constata că, în comparaţie cu liberalismul, comunismul reprezenta o doctrină simplistă.

Georgiştii vedeau în dezvoltarea mişcării comuniste din România un permanent pericol pentru siguranţa naţională. Ei apreciau, în acelaşi timp, că măsurile represive ale guvernanţilor împiedicau exprimarea nemulţumirilor maselor, sporind, astfel, primejdia extinderii comunismului.

În opinia lui Gh. Brătianu, lupta împotriva comunismului echivala cu lupta împotriva sistemului de guvernare, care favoriza corupţia, dar şi cu cea îndreptată împotriva agenţilor Cominternului.

Capitolul VII Liberalii georgişti şi problemele politicii externe a României

Un capitol important al activităţii P.N.L. (Gh. Brătianu) a fost consacrat actelor de politică externă a României şi relaţiilor internaţionale. Analiza programelor şi a discursurilor susţinute de lideri ne-a condus spre concluzia că, la începutul existenţei sale, noul Partid Liberal se declara credincios sistemului de alianţe ale României, dornic să păstreze raporturi bune cu statele vecine şi să conserve cadrul internaţional validat de Societatea Naţiunilor.

Liberalii georgişti au apreciat pozitiv intenţia exprimată în Pactul Micii Înţelegeri, de a transforma această alianţă, într-un organism unitar care să afirme o singură poziţie pentru cele trei ţări membre. În schimb, în timpul negocierilor dintre România şi U.R.S.S. pentru încheierea pactului de neagresiune sau a celui de asistenţă mutuală, liderii liberalilor georgişti au exprimat neîncredere în intenţiile diplomaţiei sovietice, suspectând că aceaasta ar promova obiective expansioniste.

Lupta împotriva revizuirii tratatelor de pace şi a revizionismului manifestat de unele din ţările vecine României a fost o direcţie constantă a politicii promovate de P.N.L.(Gh. Brătianu).

Pe măsură ce situaţia internaţională sa deteriorat, a avut loc o deplasare lentă a opţiunii partidului georgist de la linia tradiţională a politicii externe a României spre o politică externă adaptată noilor realităţi internaţionale, capabilă să asigure garanţii pentru integritatea teritoriului
naţional.

Deşi şi-a exprimat simpatia faţă de liderul fascist italian, Benito Mussolini, Gh. Brătianu a semnalat difernţele existente între România şi Italia, apreciind că modelul etatismului social specific fascismului nu se potrivea condiţiilor din România. Liderul georgist a susţinut că România avea nevoie de o poltică externă de neutralitate, care să-i permită apărarea interselor
naţionale şi în faţa lui Adolf Hitler, pe care la vizitat în toamna anului 1936.

La rândul său, Hitler a arătat că România trebuia să caute sprijin la statele care duceau o politică de stăvilire a comunismului, în special la Germania. Führerul a afirmat interesul Germaniei pentru relaţii economice cât mai bune cu România şi a propus, ipocrit, sprijin împotriva revendicărilor
revizioniste maghiare.

Capitolul VIII Reunificarea P.N.L. Participarea lui Gh. I. Brătianu la acţiunile de coalizare a opoziţiei

Obiectivul major al acestui capitol la constituit studierea activitătii politice desfăşurate de Gh. Brătianu şi de foştii georgişti, după reunificarea cu Partidul Naţional Liberal (dinist), produsă la 10 ianuarie 1938. Potrivit documentelor care au stat la baza acestei fuziuni, urma să aibă loc un proces de refacere a organizaţiilor liberale locale, în scopul cuprinderii georgiştilor în noile structuri. Gh. Brătianu a fost cooptat în Delegaţia permanentă a P.N.L., urmând ca în viitor, după modificarea statutului, să i se atribuie funcţia de vicepreşedinte al partidului.

Din iniţiativa preşedintelui partidului, Constantin I.C. Brătianu, Gh. Brătianu a fost implicat în formularea poziţiei oficiale a partidului reîntregit faţă de evenimentele politice în desfăşurare. Liberalii au criticat astfel decretul de desfiinţare a partidelor politice şi modul în care a fost adoptată Constituţia din 1938. Au adoptat o atitudine rezervată faţă de dictatura
regală, desfăşurând, apoi, acţiuni pentru constituirea unui „bloc constituţional”, care să asigure menţinerea regimului democratic. Liberalii, ca şi Iuliu Maniu au exprimat dezaprobarea faţă de constituirea Fronului Renaşterii Naţionale, considerând că această formaţiune politică hibridă
reprezenta o sfidare la adresa opiniei publice.

În aceste circumstanţe, în încercarea de a împiedica coagularea unui bloc al opoziţiei democratice, Carol al II-lea ia făcut , din nou, lui
Gh. Brătianu oferta de a forma un cabinet, de data aceasta, în cadrul Frontului Renaşterii Naţionale. Refuzul exprimat de istoric la
nemulţumit pe preşedintele P.N.L., Dinu Brătianu, dar a întărit colaborarea dintre liberali şi naţional-ţărănişti, marcând o apropiere între Gh. Brătianu şi Iuliu Maniu.

Gh. Brătianu şi-a exprimat, cu claritate şi poziţia faţă de problema cedărilor teritoriale ale României, din vara anului 1940. A făcut aceasta prin intermediul unor memorii, al unor acţiuni politice directe sau al scrierilor cu caracter istoric. În memoriile adresate unor personalităţi
germane, fruntaşul liberal a demonstrat că prin atitudinea de neutralitate pe care o adoptase la începutul războiului, România crease Germaniei avantaje economice şi militare. El aprecia, de asemenea, că pentru o rezolvare eficientă, problema românească trebuia să fie abordată în
ansamblu, pentru toate populaţiile şi toate teritoriile pe care le viza.

Gh. Brătianu a exprimat poziţii nuanţate faţă de problema cedării de teritorii. Dacă la început, istoricul sa pronunţat pentru rezistenţă intransigentă la graniţa de vest, pe parcursul dezbaterilor a adoptat o atitudine mai flexibilă, acceptând posibilitatea unor mici rectificări
teritoriale la graniţele de vest şi de sud.

El exprima convingerea că prioritatea absolută a României, în acele împrejurări, trebuia să o reprezinte apărarea graniţei de est, ameninţată de
pericolul sovietic. Gh. Brătianu a susţinut, de asemenea, că arbitrajul Germaniei trebuia să fie acceptat numai ca o măsură extremă sau să fie respins, pentru că, în concepţia lui, acceptarea ar fi însemnat o cedare nedemnă din partea statului român.
Deşi acceptase punctele de vedere oficiale adoptate de P.N.L., în majoritatea situaţiilor, manifestând o atitudine rezervată faţă de regimul generalului Ion Antonescu, după 1940 activitatea politică desfăşurată de Gh. Brătianu se revigorează atât sub aspectul participării la
acţiunile opziţiei, cât şi sub cel al acţiunii politice în cadrul partidului. Alături de Iuliu Maniu,

Gh. Brătianu a făcut parte din conducerea Asociaţiei „Pro Transilavania”, care milita pentru respectarea drepturilor culturale ale românilor din teritoriile cedate în 1940 Ungariei. Fruntaşul liberal a fost implicat, din 1942, în acţiunea de reorganizare desfăşurată în interiorul partidului,
iar în iunie 1943 a fost numit, neoficial, succesor la conducerea P.N.L., urmând ca hotărârea să fie oficializată când viaţa politică sar
fi normalizat.

Anul 1943 a reprezentat însă şi anul în care au apărut primele semnale că acţiunile fruntaşului liberal erau contestate, atât în rândul liberalilor, cât şi la nivelul conducerii statelor ocidentale.
Deşi sa menţinut în limitele disciplinei de partid, Gh. Brătianu a manifestat, în unele aspecte ale vieţii politice, atitudini care dovedeau că avea poziţii distincte de cele ale conducerii centrale. Astfel, el a adoptat o poziţie distinctă faţă de problema colaborării cu forţele politice de
stânga. Faptul că era perceput de cercurile angloamericane
drept „germanofil”, iar de ruşi, drept „omul politic cel mai urât la Moscova”, iau redus simţitor şansele de a succeda la conducerea P.N.L.

Capitolul IX Acţiuni neoficiale de politică externă desfăşurate de Gh. Brătianu după 1938

Vizitele repetate efetuate de Gh. Brătianu în străinătate, după instaurarea dictaturii regale, au creat impresia că istoricul a desfăşurat o activitate mai intensă în domeniul politicii externe. Deşi i sa oferit posibilitatea să devină ambasador al României în Germania, Gh. Brătianu nu a acceptat, preferând să desfăşoare o activitate neoficială, în sensul strângerii legăturilor României cu această ţară. El declara că, prin întreaga sa acţiune în Parlament şi în presă a urmărit să evite implicarea României în angajamente internaţionale care ar fi putut atrage asupra ei ameninţarea germană întrun
moment în care nimeni nu îi putea da un ajutor efectiv.

După izbucnirea războiului, Gh. Brătianu a preferat să-şi exprime poziţia asupra situaţiei internaţionale prin intermediul unor studii şi conferinţe cu caracter ştiinţific. Un astfel de studiu sa dorit a fi un proiect de politică externă adaptat situaţiei internaţionale din acel moment. În
acest proiect, istoricul pleda pentru transformarea României întruna
din bazele esenţiale de aprovizionare a Reichului, ca modalitate de a obţine o garantare fermă a graniţelor.

El susţinea, de asemenea, şi necesitatea unor legături cât mai strânse între România şi Italia. Politica externă imaginată în acest proiect a fost definită de autor drept politică de neutralitate activă şi de stabilire grabnică de legături mai strânse cu Italia şi Germania. Conştient că interesele Italiei lar
fi putut determina pe Mussolini să sacrifice România în favoarea Ungariei sau a Bulgariei, Gh. Brătianu îndemna, totuşi, la moderaţie şi prudenţă faţă de diplomaţia fascistă.

Cu alt prilej, istoricul îşi exprima convingerea că pentru a rămâne alături de Anglia şi Franţa, România trebuia să pretindă garanţii ferme din partea lor, atât împotriva agresiunii germane, cât şi a celei sovietice şi, de asemenea, să fie sprijinită pentru a se înarma.

Vizitele efectuate de Gh. Brătianu în Germania aveau să determine o încordare a relaţiilor sale cu conducerea liberală. Preşedintele partidului, Dinu Brătianu, dezaproba categoric participarea lui Gh. Brătianu la sărbătorirea onomasticii lui Hitler, în aprilie 1939, considerând
actul drept o gravă eroare politică.

Conformându-se poziţiei adoptate de liberali faţă de dictatura
antonesciano-legionară, Gh. Brătianu a redus frecvenţa acţiunilor sale în domeniul politicii externe.

Totuşi, în toamna anului 1940, când în lumea politică românească se desfăşura dezbaterea asupra politicii externe, în legătură directă cu teritoriile cedate de România statelor vecine revizioniste, Gh. Brătianu a susţinut politica antisovietică, în timp ce Dinu Brătianu considera că un război al României împotriva Uniunii Sovietice era o opţiune total greşită şi periculoasă.

În conformitate cu propriile opţiuni faţă de politica externă, în vara anului 1941, Gh. Brătianu a participat la operaţiunile militare pentru eliberarea teritoriului Basarabiei de sub ocupaţia sovietică dar şi-a exprimat împotrivirea faţă de acţiunile militare din Transnistria.

În acelaşi timp, el a continuat să fie omul de legătură între liderii celor două partide din opoziţie şi Mareşalul Ion Antonescu, aducând la cunoştinţa celui din urmă punctul de vedere al opoziţiei democratice.
După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Gh. Brătianu a fost invitat la Legaţia germană din Bucureşti, unde i sa propus preşedinţia unei organizaţii secrete, care urma să aibă un caracter antisemit şi naţionalist. Istoricul a refuzat propunerea. Ideea vehiculată de cercurile germane, de a forma un Partid Naţional Socialist în România, a fost înlocuită cu aceea de a crea
o Asociaţie Culturală Româno-Germană.

Refuzând preşedinţia acestei asociaţii, fruntaşul liberal a fost numit, totuşi, în comitetul ei de conducere, fapt care a determinat protestul familiei
Brătianu. Considerăm că prin plecarea sa pe front în ajunul şedinţei de constituire a Asociaţiei Româno-Germane şi după ce prezentase Mareşalului Antonescu memoriul întocmit de liderii opoziţei, în care se cerea retragerea armatei române din Transnistria, Gh. Brătianu nuanţa
atitudinea sa faţă de problemele politicii externe, sugerând deosebiri faţă de poziţia oficială a conducerii centrale a partidului.

Liderii P.N.L. şi P.N.Ţ. au exercitat însă presiuni asupra lui Gh. Brătianu pentru a adopta o poziţie clară faţă de problemele presante ale politicii externe, a României.

Urmare a acestor presiuni, în toamna anului 1942, fruntaşul liberal constata cu nemulţumire că România trimitea trupe la depărtări imense, unde acestea nu erau îndreptăţite să lupte. În acelaşi timp, el manifesta o poziţie mai puţin intransigentă faţă de foştii aliaţi ai României, sugerând expectativă faţă de problemele care ar cere luare netă de poziţie împotriva
lor.

În momentul în care Gh. Brătianu a fost desemnat ca succesor al lui Dinu Brătianu la preşedinţia P.N.L., în iunie 1943, se ajunsese la o relativă unitate de vederi între cei doi Brătieni pe teme de politică externă. Convins că intenţiile expansioniste ale U.R.S.S. reprezentau cel mai mare pericol pentru independenţa României, Gh. Brătianu şi-a menţinut totuşi opinia că ieşirea Românei din război trebuia să se producă în anumite condiţii şi într-un moment favorabil ei.

El sa singularizat, astfel, în opoziţia politică românească. Cu toate acestea, fruntaşul liberal sa implicat în acţiuni menite să-l convingă pe Mareşalul Antonescu să încheie armistiţiul, inclusiv în cursul evenimentelor ce au premers actul de la 23 august 1944.
Capitolul X Sfârşitul activităţii politice a lui Gh. Brătianu

Ultimul capitol al lucrării este consacrat sfârşitului activităţii politice a lui Gh. Brătianu.

După 23 august 1944, istoricul nu sa mai bucurat de susţinerea liderilor liberali, îngrijoraţi de soarta viitoare a partidului şi a ţării. Ascensiunea spre putere a forţelor politice de stânga, susţinute de U.R.S.S., precum şi dezavuarea liderului liberal de către cercurile angloamericane
au fost numai câţiva din factorii care au contribuit la excluderea lui Gh. Brătianu de pe scena politică a României, în 1947.

Arestarea, întemniţarea şi decesul savantului care sa străduit să ducă mai departe şi tradiţia politică a Brătienilor şi a liberalilor sau succedat la intervale scurte, punând capăt unei existenţe intense ghidată de idealurile politice ale timpului, dar şi de repere pragmatice.

3 Răspunsuri to “PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL (GHEORGHE BRĂTIANU)”

  1. Mircea O. Says:

    Niţică obiectivitate în plus nu ar fi stricat prezentării dvs.

  2. Mircea O. Says:

    „Analiza comparată a Statutelor celor două Partide Liberale a facilitat identificarea unor elemente organizatorice proprii georgiştilor. Astfel, din Comitetele lor judeţene făceau parte, ca membri de drept, toţi preoţii şi învătatorii care aderaseră la partid.”

    În momenmtul în care scoţi, de undeva, prea mult în relief, ajungi să uniformizezi… Asta apropo de majusculele din citatul de mai sus (şi nu numai).

    Mi se pare seacă teza de doctorat.

  3. Memoria istoriei: Semnele electorale ale partidelor politice in perioada interbelica (1919-1937) « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] PNL (Gheorghe Bratianu) Like this:LikeBe the first to like this post. Postat in Gheorghe Bratianu, Ion I Bratianu, Ion I C Bratianu, Partidul National Liberal, Partidul National Liberal – Gheorghe Bratianu, PNL, PNT. Lasă un comentariu » […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: