Discursul susţinut de preşedintele PNL la Congresul Ligii Aleşilor Locali – Braşov, 5 noiembrie 2010

Un poet inspirat, mai puţin celebru, pe numele lui Ioanid Romanescu, a scris acum 30 de ani un vers care spune aşa: Poeţii niciodată nu-s prea mulţi! Pentru că astăzi a mai plecat dintre noi unul, dincolo de tot ce ne-a despărţit în viaţă sau în politică, vă rog să păstrăm un moment de reculegere în memoria poetului şi omului de cultură Adrian Păunescu.

Vă mulţumesc!

Domnule preşedinte Căncescu,

Doamnelor, domnişoarelor, domnilor colegi liberali,

Nu pot şi nu vreau să încep altfel ca preşedinte al acestui partid decât prin a vă mulţumi pentru două lucruri extrem de importante pe care le faceţi. Primul este felul în care vă comportaţi, lucraţi, vă prezentaţi şi rezistaţi în fruntea comunităţilor locale care v-au ales. Cum lucraţi şi cum le reprezentaţi în condiţii dintre cele mai vitrege, cred că ştiţi cu mult mai bine decât mine, ştiţi cel mai bine din ţara asta că sunt condiţiile cele mai grele din ultimii 20 de ani . Acesta este primul lucru pentru care vreau să vă mulţumesc şi care aduce, chiar dacă, poate, indirect, cele mai mari beneficii partidului din care faceţi parte şi pe care îl reprezentaţi.

În al doilea rând, vreau să vă mulţumesc pentru faptul că, în ciuda tuturor temerilor, în ciuda tuturor pronosticurilor, evaluărilor, bocitoarelor, aţi rămas aici şi sunteţi aici, în ciuda faptului că în România există o putere care v-a luat banii dumneavoastră şi comunităţilor pe care le conduceţi ca şi cum ar fi fost banii lor, în ciuda faptului că există o putere care v-a ameninţat, a încercat să vă şantajeze pe unii dintre dumneavoastră, a încercat să vă ademenească, aţi rezistat şi sunteţi aici şi vreau să vă spun, am făcut un calcul care arată un lucru foarte important şi foarte preţios pentru noi toţi.

Ştiţi foarte bine că după 1996, mai ales după 2000, odată cu schimbarea guvernului, cu schimbarea puterii executive, au avut loc migraţii de primari de la un partid la altul, de la partidul care trecea în opoziţie la partidul care venea la putere, migraţii care au devenit tradiţie. Am bucuria să vă spun că Partidul Naţional Liberal a avut şi în cifre absolute şi procentual cei mai puţini oameni care au plecat. Asta spune ceva despre noi, despre dumneavoastră şi despre Partidul Naţional Liberal.

Da, Partidul Naţional Liberal, graţie în primul rând dumneavoastră, celor care aţi rezistat şi aţi rămas aici pentru că nu înţelegeţi oricum să faceţi politică, nu înţelegeţi să fiţi prostituaţi în politică, înţelegeţi că o ţară se clădeşte şi cu politică, şi cu administraţie, şi cu partide şi, mai cu seamă, cu consecvenţă, cu principii şi cu onoare. Graţie dumneavoastră, graţie parlamentarilor noştri, graţie colegilor noştri din toată ţara, Partidul Naţional Liberal n-a dispărut cum vroiau unii, Partidul Naţional Liberal nu s-a vândut cum vroiau alţii, Partidul Naţional Liberal n-a scăzut cum vroiau alţii.

Astăzi, Partidul Naţional Liberal este un partid care are o semnificativă susţinere populară în România, are cifre pe care nu le-a mai atins niciodată din acest punct de vedere din perioada interbelică şi până azi şi este, pentru prima dată poate, partidul care naşte în jurul lui un orizont de speranţă mai mare decât a fost vreodată nucleul dur al acestui partid. Cu alte cuvinte, astăzi, din ce în ce mai mulţi români au înţeles că nu e adevărat că Partidul Naţional Liberal este partidul doar al celor bogaţi, că Partidul Naţional Liberal e doar al celor puternici, că Partidul Naţional Liberal e al celor puţini. Oamenii au înţeles că Partidul Naţional Liberal vrea să construiască elite, că recunoaşte rolul elitelor, că pleacă şi se întoarce în toate politicile sale de la individ, de la personalitate, de la voinţă, de la curaj, de la putere, dar este un partid care, aşa precum a făcut în întreaga sa istorie, construieşte pentru toţi şi construieşte pentru marea comunitate care este România.

Suntem astăzi undeva la o jumătate de drum şi vreau să v-o spun deschis, sincer, prieteneşte, clar, răspicat: Partidul Naţional Liberal nu are de ales – fie se întoarce acolo unde, prin forţa lucrurilor, prin evoluţia istoriei acestor 20 de ani, a trebuit să stea, adică într-un sistem în care n-a putut să facă mai mult decât politica jumătăţilor de măsură, în care n-a putut să facă mai mult decât să se adapteze, chiar dacă cu mai multe bune intenţii şi cu mai multe reuşite, unui sistem impus de alţii sau continuă înainte pe acest drum, ceea ce înseamnă riscuri, ceea ce înseamnă sacrificii, ceea ce înseamnă schimbări şi se duce către ţinta pe care şi colegii mei au evocat-o aici şi le mulţumesc pentru asta. Dar ei au evocat-o doar aritmetic şi sunt de acord cu ei: 30-33. Da! Acestea sunt cifrele, dar în spatele acestor cifre mai există ceva.

Partidul Naţional Liberal dacă vrea să continue drumul, nu poate continua drumul şi nu va reuşi dacă are în vedere doar cifre, doar cantităţi. Partidul Naţional Liberal trebuie să meargă el însuşi şi să ofere şansa României de a merge spre altceva. Ceva ce iese din cercul vicios al ultimilor 20 de ani, ceva ce iese din cercul vicios al jumătăţilor de măsură, ceva ce schimbă fundamental politica, partidele i statul în România.

Dragii mei,

Noi, liberalii, avem un program. Avem un program care, poate pentru prima dată, spune foarte limpede adio sistemului vechi din România, sistemului care a guvernat în aceşti 20 de ani care s-au scurs de la revoluţia din decembrie şi care spune pentru prima dată clar nu doar de o reformă a statului, atât de mult invocată demagogic şi gol de către actuala putere, nu doare de reforme în politicile sectoriale are nevoie această ţară. Ea are nevoie de o reconstrucţie fundamentală a statului şi de construire în România a ceea ce numim fără niciun fel de ezitare, fără niciun fel de teamă, fără niciun fel de populism statul liberal.

Eu nu voi recapitula şi nici măcar nu voi sintetiza astăzi, în faţa dumneavoastră, acest program. Eu mă voi referi doar la esenţa lui şi lucrul lui esenţial este următorul – avem nevoie să trecem cât de repede se poate şi, în orice caz, PNL îşi asumă  că atunci când va veni la putere şi va avea suficientă putere să facă asta, să treacă definitiv de la statul  asistenţial, clientelar, supradimensionat, birocratic şi corupt la statul liberal. De la minciuna care vreme de 20 de ani, sub  pretextul asistenţei, protecţiei sociale chipurile, ajutorului celor slabi, a făcut în aşa fel încât esenţa politici româneşti să fie strângerea banilor de la toţi cei care produc în societatea românească şi folosirea lor, aproape exclusiv, pentru gruparea politico-financiară  aflată la putere, pentru clientela sa.

Statul liberal nu înseamnă opusul statului social. Statul liberal nu e un stat care se deroghează de obligaţiile sale publice, nu e un stat care spune să se descurce fiecare cum poate. Nu e un stat care demisionează de la marile sale obligaţii constituţionale şi istorice. Le amintesc tuturor trubadurilor stângii de ieri şi de azi că statul românesc, atât cât el a avut forţă şi cât a putut lucra pentru  această naţiune, a fost făcut de liberali, a fost ţinut de liberali. Şi dacă România astăzi este pe harta Europei, este pentru că liberalii în primul rând au adus-o acolo şi au menţinut-o acolo. Vorbesc, însă, despre un stat care înţelege să pună într-un raport de parteneriat individul, cetăţeanul şi statul în baza unui contract.

La noi statul a fost mereu întărit şi de blestemata tradiţie comunistă, a fost mereu ceva masiv, ceva difuz, care a venit mereu asupra cetăţeanului, asupra întreprinzătorului, asupra comunităţii şi le-a pus într-o poziţie de dependenţă. Statul a fost puternic numai atunci când a avut de luat de la indivizi, de la întreprinderi, de la comunităţi. Statul a fost mereu slab atunci când indivizii, când contribuabilii din comunităţi au avut nevoie de el. Statul a fost mereu corect atunci când a fost vorba să încaseze, să-şi ia drepturile. Statul a fost mereu incorect atunci când a fost vorba să dea drepturile cetăţenilor pe care, de fapt, îi reprezintă şi îi serveşte.

Dacă suntem cu adevărat hotărâţi să aplicăm esenţa acestui program înseamnă să trecem de la un stat clientelar, de la un stat care ia banii tuturor pentru a-i distribui numai prietenilor celor care guvernează la un stat care înţelege să se retragă din jocul economic şi să-l arbitreze corect creând legislaţia, creând sistemele, creând structurile şi politicile care să facă în România, cu adevărat, economie de piaţă, economie liberă, economie prosperă. De la un stat care ştie că, în măsura în care are drept asupra cetăţenilor dreptul de a aplica şi de apăra legea, are obligaţii faţă de toţi cetăţenii.

Acesta este, în esenţă, saltul pe care noi trebuie să îl facem, despărţindu-ne definitiv de celelalte două forţe politice conturate şi existente astăzi în România, vorbesc de cele majore. Pentru că am avut, de fapt, o spun clar, un partid de stânga numit el FSN, PDSR, PSD, care a furat ca să dea din când în când de pomană şi un partid, actualul Partid Democrat al domnului Băsescu, care fură atât de mult, încât nici măcar de pomană nu mai are să dea.

Ni se vorbeşte foarte mult astăzi despre nevoia ca România politică să iasă din fundătura în care s-a ajuns. Nici prietenii Preşedintelui, nici  Preşedintele însuşi nu mai au curajul să vină şi să spună că da, acesta este un guvern bun care face treabă bună pentru comunitatea naţională. Suntem însă scoşi vinovaţi noi, liberalii, pentru faptul că nu mergem la guvernare cu domnul Băsescu, în condiţiile impuse de domnul  Băsescu. Nu am mers, nu mergem şi nu vom merge la guvernare cu PD-ul domnului Băsescu, în condiţiile domnului Băsescu  pentru că oferta lui nu este de a face împreună reformele necesare în România, ci oferta lui este de a fura împreună. Ne oferă doar posibilitatea ca unii dintre noi să se îmbuibe alături de corifeii jafului, corupţiei, debandadei în care se află astăzi România PDL-istă.

Ori Partidul Naţional Liberal nu are în interes şi nu are în dorinţă să facă acest lucru. PNL este gata oricând – acum, astăzi, mâine, oricând, să îşi dea mâna, să stea la masă şi să discute cu orice forţă politică în stare şi doritoare să facă într-adevăr reforma statului român, reforma principalelor domenii de activitate, reforma principalelor componente ale statului de drept şi ale sistemului public din România.

Reformă înseamnă să nu mai avem clientelă şi birocraţie într-un asemenea hal de supraponderală încât mănâncă tot, aproape tot bugetul ţării cum se întâmplă sub Băsescu şi Boc. Reformă înseamnă că dacă reduci cheltuielile le reduci de sus până jos, nu reduci cheltuielile lăsând muritori de foame, oameni de care orice societate are nevoie în sectoarele publice: profesori, învăţători, medici, asistente, oameni de ordine poliţişti, ş.a.m.d. Reformă înseamnă să dăm împreună legi eficiente pentru repornirea activităţii economice în România. În 2009 cele două partide, se uită des asta, PD şi PSD, după ani de războaie s-au înţeles imediat, în zece minute. Şi timp de un an au făcut împreună, fără să clipească următoarele lucruri. Dau ca exemplu: unu, impozitul forfetar cât ai clipi. Doi, ordonanţa de politizare pe faţă şi de sus până jos cât ai clipi. Trei, acordul cu FMI-ul, în condiţii în care nu s-au gândit la nimic decât cum să scape de grija guvernării ţării, să aibă de dat bani pentru pensii şi salarii şi să aibă pe cineva de la un for internaţional care să vină să spună că guvernul e bun. Am dat ca exemple doar trei lucruri pe care aceste două partide le-au făcut împreună şi, vă rog să fiţi atenţi, le-ar face oricând le-ar veni bine din nou. Împreună, pentru că sunt partidele care au generat sub diferite forme, au întreţinut şi vor să păstreze sistemul, iar în spatele presupusei lupte a lui Băsescu contra acestui sistem stă o uriaşă minciună. Şi vedem toţi cum pentru Traian Băsescu nu are importanţă dacă Şerban Mihăilescu e la PSD sau e în tabăra sa, dacă generalul Oprea e la curtea lui Năstase sau e la curtea sa, după cum, nici pentru apropiaţii de afaceri şi de învârteli ai doamnei Udrea nu are importanţă dacă sunt lângă RA-APPS-ul lui Adrian Năstase ieri, lângă Palatul Cotroceni a lui Băsescu azi sau cine ştie dacă e cazul, lângă PSD mâine.

Eu ştiu că în politică trebuie să fim pragmatici, trebui să fim inteligenţi şi trebuie să fim atenţi, trebuie să alegem cel mai mic dintre rele şi trebuie să construim pas cu pas. Spun aceste lucruri pentru a vă aminti tuturor că singura construcţie durabilă pe care o poate face un partid este aceea în care niciodată, asemenea unei busole, nu pierde scopul, direcţia, planul.

Şi ca să terminăm odată cu toate aceste infinite discuţii – v-aţi apropiat de PSD, v-aţi îndepărtat de PSD, faceţi guvern cu PD-ul, nu faceţi guvern cu PD-ul, o spun încă o dată foarte limpede: Partidul Naţional Liberal conlucrează cu orice forţă politică aptă şi interesată să facă reforme fundamentale în statul român, cu orice forţă politică aptă şi interesată să avem în această ţară o legislaţie pe care să o respectăm şi care să garanteze statul de drept, care să garanteze şansele de prosperitate ale economiei şi care să garanteze faptul că guvernul, oamenii politici, partidele politice gestionează banii publici în interesul public şi în folosul întregii acestei naţiuni. Nu în folosul lor, nu în folosul clientelei lor, într-o rotativă păguboasă şi parcă fără sfârşit.

De asemenea, Partidul Naţional Liberal colaborează cu orice forţă politică aptă şi interesată să apere libertatea în România, să apere în orice împrejurare statul de drept în România, să apere România de alunecarea pe calea unei republici bananiere, o mai spun încă o dată, pentru că, numai într-o republică bananieră Preşedintele ţării poate să îl califice drept brontozaur pe un intelectual eminent al acestei ţări, pe rectorul universităţii Babeş-Bolyai, pe omul care, spre deosebire de Traian Băsescu, de Teodor Baconschi şi de alţii, a adus-o în România pe Angela Merkel. Unde şi cum putem să colaborăm noi cu Traian Băsescu şi cu Partidul Democrat al lui Traian Băsescu dacă dânsul crede că Andrei Marga e un brontozaur şi Daniel Funeriu un om de ştiinţă. Cum să colaborăm când acest preşedinte, şef de partid, şef de Guvern, nu a găsit în toţi aceşti doi ani, de când România se afundă în criză, de când ne vorbeşte de măsuri dure, de când ne vorbeşte de tractarea României, citez, împotriva dorinţei ei, nu a găsit un prilej să spună un lucru simplu către oamenii săi de la putere – ,,Încercaţi să furaţi ceva mai puţin!”. Nu a spus-o niciodată. Le-a spus profesorilor să rabde, le-a spus celor din opoziţie că sunt anti-naţionali, le-a spus celor din presă, care nu îl laudă, că sunt servitorii, salariaţii mogulilor. Le-a spus tuturor câte ceva. Nu a spus niciodată ,,Berceanu, Videanu, Elena, opriţi-vă o secundă, abţineţi-vă vreun an să nu mai furaţi!”. Niciodată, niciun cuvânt. Cum să colaborăm, cum să colaborez eu, aş vrea, cu un om în timpul căruia, de patru luni de zile, dacă nu greşesc, opoziţia politică din România este interzisă pe postul public de televiziune? Nu s-a întâmplat aşa ceva nici măcar în 1990. În ce ţară din Uniunea Europeană mai avem situaţia că opoziţia este interzisă pe postul public de televiziune? Nicăieri. Cum să colaborez cu Partidul Democrat şi cu Traian Băsescu, care nu au niciun principiu, nicio identitate, care atunci când sub Guvernul Tăriceanu am propus o lege amplă, complicată, delicată a statutului minorităţilor, au făcut un scandal monstru bazat pe câştiguri imediate de tip naţionalist şi îşi aduc aminte, presupun, cei din UDMR. Au memorie, măcar pe ultimii 1000 de ani. Îşi aduc aminte ce a zis atunci domnul Boc, ce au zis atunci toţi patrioţii, apărătorii poporului român din Ardeal, marii patrioţi şi energeticieni Ioan Oltean, Gheorghe Falcă şi atâţia alţii.

Acum Partidul Democrat nu are niciun fel de ezitare în a concesiona tot ce înseamnă limba română de predare pentru obiecte cum sunt Limba Română, Istoria României, Geografia României. Adică cum să colaborăm, cum să colaborez cu cineva care îmi vorbeşte de reforma justiţiei şi în timpul căruia, şi după convingerea mea din ordinul căruia, dosare pleacă, dosare stau, stenograme se publică din dosare, când se atacă din toate direcţiile când trebuie, cine trebuie, oricine ni se opune, când Procurorul General al României nu înţelege şi nu acceptă faptul că o instanţă, că un judecător poate să hotărască altfel decât a făcut Procurorul. Am văzut cu toţii asta. Unde să ne înţelegem, la ce să ne înţelegem?

Eu nu am dosare să negociez cu Traian Băsescu. Poate ne-am înţelege, dar nu am dosare şi nu negociez şi nu ne putem înţelege pe asta. Acum se vorbeşte de reformă. Ei au înlocuit într-o operaţiune de propagandă care nu e lipsită de oarecare succes tăierile cu reforma. L-am rugat pe vremuri, la o întâlnire, ultima pe care am avut-o cu Preşedintele, să ne spună ce altă reformă au făcut în afară de tăierea salariilor şi a pensiilor pe care o intenţionau şi dacă tăierea constituie o reformă. Vorbesc într-una despre reforme, nu am văzut  nicio reformă în sensul restrângerii aparatului birocratic începând cu numărul de ministere sau cu numărul de agenţii sau cu numărul, dacă vreţi, de consilieri ai fiecăruia dintre miniştri.

Premierul acestei ţări în plină criză a luat 37 de oameni la New York, de la el din Cabinet. Dacă nu i-a luat pe toţi, probabil că sunt şi mai mulţi. Cum e posibil, l-am întrebat şi la moţiunea de cenzură, să vorbească într-una despre austeritate, despre suferinţele altora, despre faptul că trebuie să strângă cureaua şi să nu facă nici cel mai mic gest de drămuire atentă a banului public? Realitatea este că PD, Guvernul său, autorităţile sale din administraţia  locală, dar asta, sigur, prin decizia Guvernului, au ajuns să facă în aşa fel încât din banii noştri, din banii contribuabililor, statul să cumpere aproape de trei ori mai scump aproape orice. De trei ori mai scump pentru că două treimi înseamnă şpaga care se împarte şi şpaga asta o împarte Partidul Democrat cu propria sa clientelă.

Nu mai putem continua aşa şi, în orice caz, nu ne putem împăca aşa. Unii au ajuns să vorbească despre un război civil la figurat, desigur, care trebuie să înceteze şi să ne împăcăm. Mă doare acest cuvânt şi nu vreau să fie, nici măcar la figurat, un război civil în România, dar dacă e vorba de un război civil, nu cunosc niciun război civil  care s-a încheiat cu împăcare şi, în orice caz, dacă e vorba de război, război politic, război democratic,vom face război acestor mentalităţi, acestor apucături, acestor oameni care îşi bat joc de ţara asta.

Eu nu sunt deloc intimidat de acuzaţiile unora sau altora care îmi aruncă anatema că sunt de stânga. Nu mă tem deloc de asta pentru că ştiu că nu sunt de stânga şi ştiu ce înseamnă stânga şi ce înseamnă dreapta, dar oare, în momentul în care indemnizaţia pentru copii, tineri cu handicap grav, de 578 de lei din România este condiţionată de acest Guvern, şi amintesc că e vorba în general de părinţi care iau aceşti bani să îngrijească copiii mai iei încă unul sau dacă nu iţi dau jumătate din această sumă, asta înseamnă să fii de dreapta? Nu, asta înseamnă să fii animal pentru că numai animalele lasă în urmă şi lasă pradă exemplarele afectate, exemplarele bolnave. Oamenii de stânga sau de dreapta nu fac asta, Guvernul României face asta cu compatrioţii noştri.

Sunt eu de stânga dacă spun că toţi acei oameni necăjiţi, care ar putea să ne fie părinţi, stau la cozile de la Constanţa şi din alte părţi ca să ia un pui pentru că banii lor sunt mâncaţi de gaşca de la putere a lui Băsescu, Udrea, Boc, Videanu şi toţi ceilalţi? Nu sunt de stânga pentru că stânga, retorica de stânga, politicile de stânga, bugetul de stânga şi statul de stânga au dus aici. Stânga a făcut ca toţi banii să i se dea la fiecare şi să hotărască mai întâi Comitetul politic de partid înainte de 1989, după aceea tovarăşul Iliescu cu economiştii lui după 1990, iar la urmă, bijuteria sistemului, Traian Băsescu să hotărască cum banii acestor oameni care produc se realocă la clientela lor. Nu, abia prin asta sunt de dreapta şi dreapta şi liberalismul nu au însemnat niciodată nepăsare şi lipsă de omenie.

Libertatea e ca lumina. Libertatea este pentru toţi şi liberalii s-au luptat mereu şi au făcut mereu cât au putut ca în ţara asta toţi oamenii să aibă parte de libertate. Asta ne deosebeşte de stânga. Noi nu dăm pomeni. Încercăm să apărăm şi să oferim libertatea fiecărui om.

Nu am cum să mă împac şi nu avem cum să ne împăcăm cu acest guvern. Nu am cum să fac, în ce mă priveşte ca lider de partid, în ce vă priveşte, ca reprezentanţi ai partidului în administraţie, parlamentarii noştri, oamenii noştri din toate structurile acestei scene politice, nu avem cum să nu facem tot ce ne stă în putinţă pentru a da o alternativă acestei ţări pentru că, atenţie, suntem în situaţia următoare: Traian Băsescu a fost adus la putere –  da, îmi aduc aminte şi de munca noastră entuziastă şi de campania extraordinară pe care dumneavoastră aţi făcut-o în toate judeţele ţării – dar a fost adus, înainte de toate la putere de lăcomia, de clientela, de hoţia, de demagogia Partidului Social Democrat, a regimului Adrian Năstase, a regimului Iliescu – Năstase – Ponta mai mititel. Dar acolo. Când domnul Ponta se laudă, să-i trimit un salut din vecinătate, când se tot laudă că e un procuror tânăr e foarte bine, numai că aş vrea să ţină minte toată istoria aşa cum a fost şi să-i aduc aminte că în calitate de procuror şi şef al Corpului de Control al primului ministru Adrian Năstase nu a prins pe nimeni, nici măcar pe Băsescu.

Deci, PSD-ul şi ce a făcut PSD în această ţară l-au adus la putere pe Traian Băsescu. PSD-ul în cea mai mare parte, vulnerabilităţile sale, dosarele sale, slăbiciunile sale, oamenii săi şantajabili, trădările din PSD, pentru că nici generalul Oprea, nici Marian Sârbu, nici Cristian Diaconescu nu erau fruntaşi ai Partidului Naţional Liberal,ci ai Partidului Social Democrat. Ei l-au făcut a doua oară preşedinte când nimeni nu mai putea, în afară de ei, pe Traian Băsescu, nu Partidul Naţional Liberal, nu Crin Antonescu. Noi am avut o opţiune pe care nu ne-am târguit, nu ne-am tocmit, în care am fost consecvenţi, aşa cum suntem cu fiecare gest politic pe care îl facem de doi ani încoace. Partidul Social Democrat a reuşit să-l mai aducă nc o dată pe Traian Băsescu şi pe ai lui la putere. Iar acum, grija noastră şi obligaţia noastră este să ieşim din rotativa asta infernală pentru că ceea ce fac cu România Băsescu şi oamenii lui riscă să-i aducă la putere pe cine? Pe cei din Partidul Social Democrat. Ori asta, dragii mei, nu poate s-o împiedice decât Partidul Naţional Liberal.

Avem o structură puternică, nu atât de puternică precum a lor şi a unora şi altora din punct de vedere numeric, din punct de vedere financiar, dar avem o structură mai puternică din punct de vedere moral în administraţia locală şi dumneavoastră o dovediţi. Avem un program care este clar, asumat, explicit, detaliat şi sintetizat, repet, în această idee. Da, România nu mai poate continua aşa! Da, România are nevoie de schimbări fundamentale! Suntem gata să le facem! Avem, de asemenea, şi este un gest politic pe care alţii nu l-au făcut, pe care alţii n-au avut curajul să-l facă, pe care şi eu şi colegii mei din conducerea partidului l-am făcut cu greu şi ne iese pe nas şi azi, dar l-am făcut şi mă bucur că l-am făcut, avem un guvern din umbră, cum i se spune, sau alternativ. Adică suntem primul partid care are curajul să spună: Da,în România trebuie o doză masivă de politizare şi de promovare în cele mai înalte funcţii a oamenilor pe criteriul prestigiului profesional, competenţei profesionale şi nu, în primul rând, pe criteriul de partid. Şi am făcut acest lucru. Şi am anunţat şi am adoptat, printr-o decizie a partidului, un guvern în care patru oameni nu sunt membrii ai Partidului Naţional Liberal, chiar dacă, evident, au vederi liberale, chiar dacă sunt compatibili cu programul liberal, dar sunt somităţi în domeniul lor de activitate. Am avut curajul s-o facem. Am mai avut curajul să facem un lucru care nu poate fi făcut, ne explică cu superioritate domnul Adrian Năstase, pentru că nu-i aşa, generează tensiuni în partid. Ştiu şi eu domnule Năstase că generează tensiuni în partid numai că eu am curaj să trăiesc cu tensiunile din partidul meu, pe când dumneavoastră, cunoscuţii martiri, cum v-am mai spus, socialişti de 20 de ani în slujba sărăcimii pe care o produceţi prin politicile dumneavoastră nu aveţi curaj, pentru că dacă aţi avea curaj s-ar vedea foarte clar că românii riscă să schimbe nu neapărat pe Dracu cu ta-su, dar pe tatăl Dracului cu Dracu însuşi.

Le putem da, din acest moment, cetăţenilor României toate cărţile noastre pe masă şi ei ştiu foarte bine, atunci când vor vota la alegerile locale ce partid votează, ce program votează şi ce om votează. Vor şti la alegerile parlamentare ce partid, ce program, ce oameni anume votează şi vor şti cu ce oameni guvernează Partidul Naţional Liberal dacă, prin votul oamenilor, vine la putere.

Ştiu că este dureror pentru mulţi colegi. Există colegi a căror activitate şi prestaţii în Guvernul Tăriceanu am apreciat-o foarte tare. Dau numai două exemple: Cristi Adomniţei sau Eugen Nicolăescu, au fost miniştrii foarte buni, au fost miniştrii excelenţi. Sunt nişte oameni de partid de mare calitate, sunt nişte oameni cărora le mulţumesc şi sunt nişte oameni care vor face încă foarte multe lucruri, inclusiv vor fi în decursul vieţii politice miniştri. Dar astăzi, trebuie să înţelegem toţi că există o aşteptare pe care trebuie s-o umplem şi cu sacrificii şi aşa cum eu sunt gata oricând să mă dau la o parte pentru orice pentru cineva, să spunem, de talia profesorului Andrei Marga sau de talia lui Mircea Diaconu, oameni in care văd că românii au mai multă încredere în acel moment, aşa trebuie să înţelegem toţi că nu se termină lumea cu următorul guvern, că acesta e un partid de viaţă lungă, de ctitorie lungă, de istorie lungă şi este un partid pe care toţi l-am servit nu numai dacă am fost miniştri sau dacă am pus miniştri. Şi în sensul acesta cred că avem elementele în acest moment să mergem în faţa oamenilor şi să devenim ceea ce, închei spunând asta, n-am fost şi trebuie, măcar acum, să fim. Trebuie să fim un partid de mase. Vă rog să mă înţelegeţi bine. Nu un partid de mas în sensul unui partid al cărui discurs politic şi a cărui gândire politică operează cu noţiunea de mase. Noi suntem partidul care gândeşte şi lucrează şi concepe societate prin individ, prin indivizi, prin comunităţi profesionale, locale, academice. Nu în sensul de a avea milioane de membrii, dar în sensul în care există o aşteptare mai mare ca oricând de la noi şi în sensul în care trebuie pe cât posibil fiecare să umblăm din poartă-n poartă, din casă-n casă şi să vorbim cu toţi aceşti oameni derutaţi, sărăciţi, umiliţi, batjocoriţi. Să le spunem că se poate şi să le aducem aminte că dincolo de cât ne-am putea noi certa cu pediştii, cu analiştii, cu pesediştii, sunt două realităţi: în 2005-2008 toată Europa a fost în creştere economică, dar România a avut cea mai mare creştere economică din toate ţările care aveau creştere economică. Din 2009-2010, Europa a fost, că Europ a ieşit, a fost în recesiune şi în cădee, dar cea mai mare cădere şi cea mai mare recesiune a avut-o România.

Dincolo de cât ne-am putea certa noi cu pediştii, cu analiştii, cu psdiştii, toate discuţiile sunt realităţi. În 2005- 2008, toată Europa a fost în creştere economică, dar Romania a avut cea mai mare creştere economică din toate ţările care aveau creştere economică.

Din 2009- 2010, Europa a fost în recesiune şi în cădere, dar cea mai mare cădere şi recesiune a  avut-o România. Asta arată două lucruri :

–         Primul – că noi românii, aşa cum suntem noi, cu toate metehnele noastre, cu toate complexele noastre, frustările noastre şi, uneori, meschinăriile noastre, suntem capabili să muncim, să câştigam, să producem, să ducem o viaţă mai prosperă. Oricum am comenta, am analiza, oricât am vorbi de conjuncturi, oricât am da explicaţii de altă natură, cifra de creştere economică între 2005 şi 2009, cifra de investiţii străine, cifra de locuri de muncă create atunci nu lasă loc la interpretări pentru că discutăm despre fapte.

–         Al doilea lucru pe care-l dovedeşte această paralelă e că nu-i lipsit de importanţă cine conduce ţara. România a putut avea un Guvern care, în ciuda tuturor obstacolelor, luptelor, bătăliilor politice cu aceeaşi persoană care astăzi califică opoziţia drept anti-naţională şi majoritatea drept toxică, a putut face precum vorba premierului Tăriceanu, la un moment dat : «Ce faceţi ca să meargă economia ? Nu facem nimic, o lăsăm în pace». Măcar atât, dar a făcut asta.

Nenorocirea a făcut ca, în momentul crizei, să avem un Guvern care să ne ducă la coada cozilor, să fure cu o neruşinare care nu s-a mai întâlnit nici la comunişti şi care astăzi, sub conducerea unui om al cărui ideal este Nicolae Ceauşescu, să vorbească despre trecerea României prin criză.

Nu suntem străini nici unii dintre noi, chiar cei care nu activăm în administraţia locală, de toate lucrurile pe care le suportaţi, de toate lucrurile cu care vă confruntaţi. Colegii noştri aici de faţă care sunt membri şi ai conducerii centrale a partidului, cu care ne întâlnim cel puţin o dată pe saptămână, ne arată şi ce înţelege guvernul prin descentralizare: cum lasă administraţiile fără banii pentru cheltuielile zilnice şi cum le aruncă în braţe spitalele, fără să dea măcar bani pentru mâncare şi medicamente. Aceste lucruri de zi cu zi nu pot fi rezolvate decât în momentul în care, în România, cei care conduc la nivel guvernamental, la nivel parlamentar, la nivelul administraţiei locale,  înteleg că este nevoie de schimbări fundamentale, dar înţeleg că, înainte de orice, pentru a putea vorbi de aceste schimbări, trebuie să terminăm cu această putere.

Liga a fost întotdeauna un organism serios şi organizaţional al partidului. Aş vrea să pun în discuţia dumneavoastră o chestiune foarte importantă : chiar eu v-aş propune o rezoluţie pentru că vor începe discuţii despre sistemul electoral. Eu vă spun de acum opinia mea şi dumneavoastră o să decideţi. Eu cred că trebuie, în numele celor discutate despre reforma statului, despre simplificarea procedurilor, despre coerenţa între reprezentanţi şi reprezentaţi, între aleşi şi alegători, între guvernanţi şi guvernaţi, să avem curaj şi să mergem pe lucrurile clare, clasice şi simple.

Alegerile pentru primar trebuie să rămână aşa cum sunt şi cum e normal – alegeri în două tururi. Cred că alegerile pentru preşedinţii consiliilor judeţene trebuie să fie în două tururi. Cred, de asemenea, că în privinţa alegerilor parlamentare, a Legii electorale pentru alegerile parlamentare, trebuie facută o opţiune clară.

Am încercat actualul sistem şi îl putem păstra. Îi ştim bine avantajele, dacă ele există, şi inconvenientele care sunt evidente. Cred că, pentru anii care urmează, ar trebui să facem o experienţă limpede: fie mergem pe sistemul proporţionalităţii, adică revenirea la sistemul de listă, în care cel puţin ştii că votezi partidul, fie ceea ce cred că poate fi opţiunea noastră, fie opţiunea uninominalului în două tururi pe care, dacă se pune în discuţie modificarea Legii electorale, să o discutăm.

PNL nu are vreun motiv să nu fie consecvent cu ceea ce am spus în legătură cu structura şi cu numărul membrilor Parlamentului României. Nu abandonăm bicameralismul din motivele pe care le-am expus de atâtea ori. Poate chiar este de dorit o separare şi mai clară, o definire şi mai clară, a atribuţiilor celor două camere. De asemenea, nu văd de ce am fi noi cei care sa ne cramponăm în faţa unei eventuale reduceri a numărului de parlamentari la o cifră pe care râmâne să o stabilim. Eu aş propune 322.

Un răspuns to “Discursul susţinut de preşedintele PNL la Congresul Ligii Aleşilor Locali – Braşov, 5 noiembrie 2010”

  1. transildania Says:

    […] discursul sau in fata Ligii Alesilor Locali Crin Antonescu s-a referit la legea electorala in felul […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: