Trilogia dreptei: 8 noiembrie 1945, 11 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1987

Trilogia dreptei: 8 noiembrie 1945-11 noiembrie 1996-15 noiembrie 1987

Blogul AliantaDreptei sa infiintat in noiembrie 2009 si unul dintre obiectivele acestuia a fost sensibilizarea generatiei tinere catre adevaratele valori ale dreptei politice romane. Partial acest target a fost atins: o serie de organizatii ale Tineretului National Liberal si ale Partidului National Taranesc Crestindemocrat – aripa Sarbu vor omagia demonstratia anti-comunista, anti-totalitara si pro-monarhista din 8 noiembrie 1945.

Dreapta romaneasca este prin geneza monarhista, unicul sistem politic care a adus prosperitate si stabilitate in Romania.

Dreapta traieste, se emuleaza si se raporteaza la realitatiile sociale prin simboluri si prin cultura. Una dintre aceste simboluri este Corneliu Coposu. Decesul Seniorului la 11 noiembrie 1995 a marcat sfarsitul patrulaterului rosu FDSN-PUNR-PRM-PSM si emergenta aliantei politice Conventia Democrata din Romania, alianta care un an mai tarziu va castiga alegerile electorale din noiembrie 1996.

Dreapta romaneasca se revendica drept anti-comunista, anti-totalitara si totodata dreapta romanesca se declina atat in liberalism, dar si in crestindemocratie.

La 15 noiembrie 1987 la Brasov muncitorii uzinei de tractoare au organizat o greva spontana, manifestatie care urma sa se amplifice in revolta anti-comunista. De fapt la Brasov sistemul comunist sa prabusit. Manifestatiile din noiembrie 1987 arata insa altceva: fara coeziune si dreptate sociala niciun sistem politic nu poate exista. Reconstructia societatii romane se poate cladi numai pe valoriile traditionale: familie, scoala si biserica.

Dreapta romaneasca este o dreapta populara, axata pe morala social-crestina.

Contextul istoric al manifestatiei din 8 noiembrie 1945

In 1945 partidele de dreapta: PNL si PNT aveau un inamic comun: Partidul Comunist Roman si partidele-satelit: Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotica, Uniunea Populara Maghiara, Comitetul Democratic Evreiesc, formatiuni infiintate in 1944, si considerate drept aliate naturale ale PCR.

Partidul Socialdemocrat Roman condus la aceea vreme de secretarul general Stefan Voitec urma sa se alieze cu PCR candidand impreuna pe listele Blocului Partidelor Democratice. O disidenta a PSDR condusa de Titel Petrescu a refuzat pactizarea alaturi de PCR si a infiintat Partidul Socialdemocrat Independent.

PNL si PNT sau reinfiintat imediat dupa inlaturarea regimului Antonescu. Dar atat in randurile liberalilor, dar si ale taranistilor au existat nuclee care au promovat colaborarea politica alaturi de comunisti si chiar si-au inchipuit ca vor supravietui politic intr-un sistem politic al democratiei populare. Astfel din Partidul National Liberal s-a desprins aripa Tatarascu. Infiintat la 15 decembrie 1944 de Gheorghe Tatarascu, formatiunea PNL-Tatarascu a promovat aproprierea Romaniei de URSS. La 26 mai 1944 gruparea Tatatescu realizeaza un acord de colaborare cu PCR. La 6 martie 1945 gruparea Tatarescu participa la guvernul Petru Groza. La 23 februarie 1946 Partidul Nationalist Democrat fuzioneaza prin absorbtie in PNL-Tatarascu. Tatarascu devine Ministru de Externe al Romaniei. Activitatea politica al gruparii Tatarascu este interzisa in mai 1948.

In paralel cu slabirea miscarii liberale, sa incercat si slabirea PNT. In 1944-45 Partidul National Taranesc devenise un partid de masa, care reunea in randurile sale peste un milion de membri activi. Agentii Sigurantei l-au racolat pe Nicolae Lupu, un activist taranist, care in permanenta a fost autorul a unor numeroase disidente national-taraniste in perioda 26-38. Acesta a infiintat PNT-Nicolae Lupu, formatiune satelit care a aderat la Blocul Partidelor Democratice.

Cu toate acestea PNL si PNT dominau curentul de opinie al societatii romane. In mod special tineretul roman era strans legat de cele doua partide.

Demonstratia de la 8 noiembrie 1945 a fost insusi sustinuta de catre organizatiile de tineret, de elevi si studentesti liberale si taraniste.

O serie de marturii istorice le gasiti mai jos.

Din memoriile lui Cicerone Ionitoiu: Marea demonstratie din 8 noiembrie 1945 si comunizarea Romaniei

„Profunda loialitate a poporului român fusese manifestata pe 10 Mai 1946…” (Adrian HOLMAN,  ministrul Marii Britanii în România).

După o jumătate de secol ne revine noua supravieţuitorilor sa restituim istoriei si generaţiilor văduvite de cunoaşterea adevăru­lui,  acele evenimente pline de însufleţire ce au demonstrat dorinţa poporului românesc de a trai într-o tara libera si independenta.

Este cunoscuta încercarea Regelui Mihai de a stăvili furia lui I.A.Vâsinski la impunerea guvernului Groza,  dar este mai puţin cunoscuta hotarârea luata  a doua zi,  pe 7 Martie 1945,  când la Bucureşti s-au întâlnit conducătorii politici ai comuniştilor ruşi cu slugile lor instalate la Bucureşti dându-le spre executare planul cu etapele de comunizare a României,  în următorii 3 ani. Deja eram socotiţi „gubernie” ruseasca. Printre cele 10 puncte cerute de Comintern se găseau patru care se cereau aplicate cu prioritate:

1.Desfiinţarea armatei si crearea uneia noi,  populare bazata pe structura diviziilor creeate din prizonierii din URSS.

2.Desfiinţarea micilor gospodarii ţărăneşti pentru a deschide calea spre colectivizare.

3.Suprimarea partidelor istorice,  prin arestarea,  uciderea si ră­pirea membrilor lor.

4.Abdicarea regelui si exilul familiei regale…..

Asupra metodelor de agresiune făţişe si a practicilor neconstituţionale la care a recurs guvernul de obedienţa comunista,  Regele Mi­hai a reacţionat prin greva regala din 20 August si care a durat până la 7 Ianuarie 1946.

In aceasta perioada Regele şi şefii partidelor de opoziţie s-au adresat puterilor  garante de la Yalta arătând fărădelegile săvârşite de comuniştii încurajaţi de URSS si în luna Noiembrie 1945 a sosit în România,  reprezentantul preşedintelui Truman,  în persoana lui Mark Ethridge. Acesta a asistat la spontana manifestaţie din 8 Noiembrie 1945 si după ce a stat de vorba cu sute de persoane „reprezentând elemente­le si nuanţele opiniei publice” declara în raportul înaintat Secre­tarului de Stat american ca „în special în România profasciştii colaboraţionişti si chiar câţiva din Garda de fier ocupa poziţii -Cheie- în acest guvern….Partidele National Taranesc si National Liberal au fost complet eliminate si au devenit deodată „bestii fasciste”,  cu toate ca dintotdeauna ele reprezentau adevărata democraţie parlamentara în România si s-au opus politicii profasciste a rege­lui Carol II.Un mare număr dintre fruntaşii lor au fost arestaţi si aceste partide sunt pe punctul de a fi interzise acum, la plecarea mea din România. Ziarele lor au fost suspendate,  sediile lor au fost confiscate,  iar întrunirile lor dispersate.Spontana manifestaţie din 8 Noiembrie 1945 a fost „umflata” de guvern ca „mare complot fascist. In guvernul lui Groza poporul român are acum o noua dictatura în locul celei răsturnate la 23 August 1944…”

România se găsea sub apăsarea celor 10 puncte hotărâte de Cominform la 7 Martie 1945. Epurările în armata începuseră după 6 Martie 1945 (des­fiinţarea armatei regale fărâmiţările gospodăriilor ţărăneşti deasemenea,  precum si arestările fruntaşilor partidelor istorice,  chiar si răpiri.Eu fusesem răpit de NKVD la începutul lui Septembrie şi sal­vat de Iuliu Maniu prin intervenţia la Comisia Aliata de Control. La 8 Noiembrie deasemenea mulţi fruntaşi trecuseră prin închisoare urmarindu-se înscenarea unui complot de către tineretul PNT. Mihai Tartia,  preşedintele tineretului a stat 6 luni închis până s-a renunţat la mascarada procesului.

In acţiunea de destrămare si anihilare a adversarilor partidul comunist din România,  prin Ana Pauker si Teohari Georgescu încheie pactul cu echipa Nicolae Patrascu obligând pe legionari sa iasă din clandestinitate si sa predea armamentul pe care-1  detineau.

O consecinţa a grevei regale si  protestelor adresate de Maniu-Bratianu precum si a manifestaţiei de la 8 Noiembrie,  la care s-au adugat si constatările raportului Mark Ethridge,  a dus la venirea în România a reprezentanţilor U.S.A (CLARK Kerr Archibald), Marii Brita­nii (HARRIMAN Averell) si URSS (VâSÎNSKI A.I.) care după o săptămâ­na de discuţii cu partidele de opoziţie spre a le convinge că sin­gura soluţie de îndulcire a atmosferei politice era de a propune câte un reprezentant,  ca observator pe care guvernul sa-1 accepte.

A fost o soluţie nesatisfacatoare,  un praf în ochii opoziţiei ca­re nu s-a arătat de loc convinsa ca occidentul îi vrea binele prin alegeri libere sub bagheta Moscovei (Maniu cerând cel puţin neutra­lizarea Ministerului de interne),  Au fost   acceptaţi Emil Hatieganu (PNT) si Mihail Romniceanu (PNL).

Interesant pentru atmosfera în care s-au dus tratativele este  mărturisirea din raportul  adresat lui Bevin de către ambasadorul sau de la Moscova venit la Bucureşti cu aceea ocazie: „L-am găsit pe primul ministru (P.Groza) cu sentimentul ca este un pungaş experimental de neclintit. Trebuie însă sa admit că m-a făcut sa-1 îndrăgesc puţin pentru că mi-a arătat foarte clar ca nu aştepta de la mine sa cred tot ce se spunea. Este plin de gânduri ascunse si ca va face tot ce-i sta în putinţa pentru a pune atâtea bete în rotile politi­cii noastre câte rusii îi vor spune si eu sunt obligat sa spun ca,  după părerea mea,  ei îi vor spune sa pună multe. Am spus ca primul ministru este un pungaş,  dar dl.Tatârâscu,  ministrul Afacerilor Externe îl depăşeşte uşor în pungăşie. Dl.Groza este un natarau jovial. I-am putea ierta poate aceasta,  însă nu din aceasta cauza dansează cu  râvna si vioiciune la fiecare melodie pe care Vâsinski are grija sa i-o fluiere. Dl.Tatarascu,  la rândul sau,  este inhibat până la buze cu înşelăciune si trădare…cascadele sale de minciuni erau într-adevar stridente…;în timp ce decizia de la Moscova poate sa va fi sunat plăcut dvs. si dl.Byrnes,  precum si urechilor lumii occidentale,  în România ea nu înseamnă nimic. Oamenii din partidele istorice care sunt pe punctul de a se alătura guvernului vor fi tinuti la distanta si ori care ar fi garanţiile smulse de noi si de americani,  popo­rul din România nu are îndoieli asupra alegerilor.Guvernul va avea grijă de asta. Nu pot încheia acest raport,  fara sa spun un cuvânt despre rolul jucat în aceasta trista poveste de dl.Vâsinski,  care în România si-a dobândit porecla de „V-3″.E1 a făcut oarecare efort,   pentru a ascunde faptul ca guvernul român a acţionat numai la ordinul lui…în ciuda repetatelor sale declaraţii de sinceritate,  este evident ca el conduce România,  întocmai ca o provincie a Uniunii So­vietice,  iar guvernul este instrumentul sau .A fost dureros pentru mine sa observ aceste manifestări ale politicii ruseşti,  la marginile sferei sale de influenta,  atunci când guvernul sovietic susţine ca nu are alt interes,  decât de a vedea pe acesta în sensul ca termenii armistiţiului sunt respectaţi de o administraţie care nu este ostila. Am părăsit Bucurestiul,  aşadar,  cu un sentiment de tristeţe si profund recunoscător ca nu m-am născut în România.”

Reapariţia ziarelor de opoziţie,  pe 5 Februarie  Dreptatea(PNT) si pe 7 Februarie 1946 Liberalul(PNL) sunt forfecate de cenzura si boicotate la difuzare de vânzătorii de ziare obligaţi sa intre în  sindicat. Studenţii , ca întotdeauna prezenţi în viata publica,  au să­rit în ajutor vânzând ziarele pe străzile Capitalei.

Ameninţările împotriva opoziţiei continua de parca nici nu veni­seră reprezentanţii puterilor garante în Comisia Aliata de Control,   dirijata de URSS,  iar publicul făcea eforturi disperate pentru a transforma bunurile în valuta străina,  pe când presa comunista ameninţa cu moartea opoziţia prin Silviu Brucan,  N.Moraru,  Miron Constantinescu si alte figuri de trista amintire. Iar tonul belicos în acest zis început de campanie electorala l-a dat însuşi Petru Groza prin declaraţia făcuta pe 14 Februarie în fata unei delegaţii de petrolisti: „Vom fi victoriosi în alegeri.Daca reactiunea câştiga,  cre­deţi ca o s-o lăsam în viata douăzeci si patru de ore? O sa ne luam imediat revanşa. O sa punem mâna pe ce o sa putem si-o sa lovim.”

Numai după 2 zile declaraţia a fost pusa în practica. Pe 16 Fe­bruarie 1946 la Arad sediul PNL a fost devastat si un membru ucis,  si aceeaşi soarta au avut-o si PNT-istii din acel judeţ. Iar pe 24 Fe bruarie s-a încercat un atentat împotriva lui Dinu Bratianu (presedintele PNL) în timp ce mergea la mitingul partidului la Câmpulung Muscel.

Paralel cu agresiunile  şi atentatele ce nu contenesc(Târgoviste , Brăila…) se încearcă fără ecou divizări în opozitie (PNT, PNL PSD-Titel Petrescu) si diversiunea Guta Tătărascu care anunţa parti- ciparea la alegeri pe listele guvernului,  deschizând  în acelaşi timp porţile diplomaţiei tuturor nechemaţilor impuşi de p.c.r.

Pe 19 Martie 1946 la Iaşi,  tineretul PNT primeşte o grea lovitu­ra prin împuşcarea lui Sergiu Iacovlov (şeful Facultăţii de medici­na) si arestarea a sute de studenţi pentru intimidare.

Cenzura si agresiunile sunt armele folosite de guvern,  permanent si pe tot teritoriul,  la sfârşitul lunii Aprilie atingând apogeul. Nu au scăpat necenzurate nici nota de protest a d-lui James Byrnes sau discursul preşedintelui Harry Truman.

In aceasta atmosfera se apropia aniversarea zilei de 10 Mai cu o întreita semnificaţie:

– instaurarea domniei dinastice prin prinţul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen care a declarat:”în clipa în care am pus piciorul pe acest pământ sfânt,  am si devenit român. Cetăţean astăzi,  iar mâine soldat de va fi nevoie,  eu voi împărtăşi cu românii si soarta cea buna si soarta cea rea. Iar în fata Parlamentului cu mâna pe Evanghelie a rostit jurământul: „Jur a fi credincios legilor Tarii,  a păzi religiunea românilor,  precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn constituţional.”

-proclamarea independentei la 10 Mai 1877.

-instaurarea monarhiei constituţionale, 10 Mai 1881.

Dar primul atentat la tradiţia si istoria româneasca s-a produs pe 9 Mai 1945 când au încercat sa substituie ziua victoriei aliaţi­lor,  zilei naţionale de 10 Mai a poporului român.

In anul următor sfidând sacrificiile româneşti si trecutul nos­tru,  ocupantul rus si agenţii lui instalaţi la Bucureşti au voit sa ne umilească dezvelind  monumentul ostaşului sovietic „eliberator” amplasat chiar în Piaţa Victoriei. Se încerca astfel îndepărtarea poporului din Piaţa Palatului Regal. Aceasta însemna uzurparea isto­riei si înjosirea poporului român dupace armata fusese infiltrata cu trădători instruiţi în URSS.

Si aceasta samavolnicie avea loc în momentul când ctitori ai Ro­mâniei mari si ai eliberării Basarabiei de sub jugul rusesc fusese­ră aruncaţi în temniţele de exterminare (generalii).

Tot studenţimea româna si-a continuat misiunea de făclier al idealurilor sfinte.

In timp ce pe 8 Mai 1946,  presedintele Partidului National Liberal,  Constantin-Dinu Bratianu se adresa reprezentanţilor politici ai celor trei puteri aliate pentru a acţiona spre a se pune în aplicare Acor­dul de la Moscova referitor la garantarea libertăţilor individuale si a alegerilor,  studenţii din Bucureşti începuseră pregătirea pentru a cinsti ziua naţionala de 10 Mai. protestând împotriva sovietizării ce se accentua zi de zi.

Academia comerciala avea iarăşi un rol important de jucat si prin aşezarea ei centrala între Palatul regal si Piaţa victoriei dar mai ales prin căminul în care se adăposteau elemente dinamice însufleţite de dragostea de tara.Printre ele se numărau:Basarabeanu Valeriu,  Novac Victor,  Ghimicescu Eugen,  Buca Marin,  Jurebie Gheorghe, Volcinschi Râul… Acolo au fost duse  spre adapostire materialele din care s-au confec­ţionat steaguri si pancarte.

Planul de organizare prevedea puncte de adunare la Căminul Politeh­nicii ,  Academia comerciala,  Facultăţile de medicina umana si veterinara,  Facultatea de drept si Statuia Mihai Viteazu pentru Litere,  Ştiinţe,  Farmacie,  Teologie si elevi. Acestora urmau la Universitate sa li se alature organizatiile de tineret ale Capitalei,  muncitori,  femei si funcţionari. Spre a cinsti memoria unora care au murit prin închisorile de extermi­nare si a sublinia curajul impresionant al altora  din aceea generaţie minunata,  voi reda numele după o jumătate de secol  aşa cum au putut fi salvate din negura uitării,  cerând iertare miilor de neînfricaţi ce au dat o replica barbariei comuniste ce încerca sa ne desfiinţeze ca stat.

Din organizaţia elevilor Capitalei condusa de profesorul Vasile Bourceanu am reţinut pe Ion Ovidiu BORCEA,  Dan CRUCEANU,  Nicolae CIACHIR,  Ioachim DANESCU,  Rasvan DOBRESCU,  Tudorita ENESCU,  Georgeta EPURAS,  Ion GEORGESCU,  Miron CHIRALEU,  GHIGA,  Ion IVAN,  Lia LAZAR,  Virgiliu V.MARION,  Mihai-Dan MIHAILESCU,  Ionel MUSETEANU,  Alexandru DRAGOMIR,  Gica ŞEITAN ,  Grigore STEFANESCU,  Mircea STANCU-Aurel S .MARINESCU. . .

La ora 9 dimineaţa au sosit coloanele studenţeşti în jurul statuei lui Mihai Viteazu unde deja se adunase tineretul Capitalei sub condu­cerea avocatului Iosif Toma POPESCU. Printre ei se numărau:Jenicu PANEA CRISTESCU,  Constantin ANGHEL,  Gheorghe BÂCLE,  Virgil BONDRIC,  Petre BUSE,  Ştefan BADESCU,  Ilie CELOIU,  Petre CHIOREANU,  Eugen CONTES,  Gheorghe FLORESCU,  Alexandru GHEORGHEVICI,  Ion GĂINUŞE,  Ştefan MARAROIU,  Mircea MIHAI-HAILESCU,  Naum M.NAUM,  Gheorghe NEDELCU,  Nicolae MARIN,  Dumitru NICULESCU-Turcu, Gavrila NICOLAE,  Augustin PALACHE,  Alexandru PRAVOS,  Marcel OPROVICI,  Atanase PELTICHI,  Ion RADULESCU,  Mihai SAVU,  Ion SPOIALA,  Vasile TEODORESCU,  Ion TOMA,  Ecaterina TRICORACHE, Ghita TOMPEA, …

Un grup numeros de ofiţeri a onorat aceasta manifestaţie pentru re­ge si apărarea independentei României. Printre militari au fost semnalaţi: Cornel ALDEA,  Jenica ARNAUTU,  Petre ARNAUTOIU,  Mircea CRIVEANU,  Jenica DUMITRESCU,  Lucian DIMITRIU,  Mircea HOLBAN,  Paul DIACONESCU,  Ion MINGHERAS,   Gheorghe PETRA,  Aristotel SÂNDULESCU,  Tiberius TOLESCU,  George VLADESCU,   Stelian VLADESCU….

Studenţii pe facultăţi sau rectorate au fost grupaţi în felul ur­mător,  printre ei gasindu-se si cu alte coloraturi politice,  sau independenti deoarece manifestaţia era  cu caracter naţional ca si la 8 No­iembrie 1945: Politehnica în cadrul căreia se găseau si ingineri:CAZACLIU,  CATINAS,  Mihai CALMUSCHI,  Gheorghe CRISTESCU,  Gheorghe COSTACHE(inginer),  CALIN,  Mircea BACANU,   Codruţ IENCIU,  Puiu FLORESCU,  Ion JIJIE,  Constantin IACOBESCU,  Nicolae MARINCUS,  Constantin NICOARA,  Constantin PETROVICI,  Mihai PĂUN,   Ieronim POPESCU,  Dinu RASCANU( ing. ),  Alexandru RADULESCU(ing.),  Aurel SERGHIE,  Ionut STOICA,  Octavian VOINEA,  Vichente ZAGAN…

Facultatea de Medicina umana: Marcel RADULESCU(presedinte),  Mircea ADEL,  Romeo ANTONESCU,  BALOIU,  Emil CAPRARU,  Costin CAZACU,  Ion CHIRCULESCU ,  Nicolae EVOLCEANU,  Petrus GEORGESCU,  Viorel LAZAROIU, Vasile JEMNA, Virgil IVANESCU, Mircea ION, Cornel MARES, Gigei NISTOR,  Nelu ROSCULESCU,  Nicolae OANTA,  Nicolae-Fay PETREANU,  Mircea NISTORESCU,  Banu RADULESCU,  Ilie RUICANESCU,  Grigore SCHILERU,  Gica SERBANESCU,  Eugen SERBENIUC,  Constantin SEREMET,  Cornel PETRASIEVICI,  Misu TOMESCU,  Mihai TURCULET,  Gica VATASOIU,  Paul SINESCU…

Facultatea de Medicina veterinara:Victor MOS (presedinte),  Ilie BRAN ZEI,  Nicolae CHISU,  Pompiliu GROZEA,  Coriolan LUPUTIU,  Tiberiu ISTVAN,  NAGHI

ACADEMIA Comerciala: Aurel LUDOSANU(preşedinte),  Valeriu BASARABEANU,  Marin BUCA,  Eugen CIUPARIU ,  Gheorghe CHlVU,  Mircea CIATO,  Stelian COMSA,  Mihai CULEA,  Dorina DARVARESCU,  Ion DIDU, Ilie DUMITRESCU,  Gheorghe GHEORGHIESCU,  GHIORDUNESCU,  Eugen GHIMICESCU,  Bebe GEORGESCU,  Petrica IORDACHE,  Gheorghe JUREBIE,  Petre IOGU,  Ghita MIHALACHE,  Adrian MITRANESCU,  MOICEANU,   Georgeta PANDELESCU,  Gogu-Geagu MARINESCU,  Ecaterina PATELI,  Constantin-Puiu POPESCU,  Victor NOVAC,  Nana PAUNESCU,  Ianos RATIU,  Ion ROBU,  Mi­hai TÂRÂTA,  Nicolae VIRGIL.

Facultatea de litere si filozofie:Cicerone IONITOIU(presedinte),  Costel EUGEANU, Virgil BADIU,  Bucur BRANESCU,  Smaranda BUCESCU,  Lilica ALEXANDRESCU,  Dimitrie APOSTOLIU,  Costel CIACU,  Ana COCUZ,  Ileana DANA-TOIU,  Nina DOMBROWSCHI,  Despina DUMITRESCU,  Sava IANCOVICI, Ecaterina-Tita EFTIMIU, Rodica Remus ILIE, Paul IORDACHESCU, Paul LAZARESCU, Dochia .1 MALCIU, Mariuca MAZILU, Gogu PERSINARU, Măria NICHITUS, Stere CATICHI, Mă­ria SASU, Livia STEFLEA, Adela PITIGOI, Dumitru SARARU , Paul PâLTÂNEA.

Facultatea de drept: Vladimir MIHAIL(presedinte), Dumitru BUCUROIU,  Dan ALEXIU, Nina-Elsa ANCA, Dumitru ANTONI, Gheorghe BLACIOTI, Andrei BORDEIANU, Dumitru BURTEA,  Gigi BOTGROS ,  Aurel CHIRILA,  Victor COCONETI , Grigore DUMITRESCU, Iulica DUTA, Gheorghe DUMBRAVEANU Victor GOANTA, Horia GUGUIANU, Ilie ILIESCU, Andrei IONESCU(avocat), Emil MALCIU, Sanda MATEI,  Constantin IONASCU, Tatiana MISIR, Costel POPILIAN, Nacu VASILIU, Costel MARESSFETESCU.

ANEF: Radu Ionascu,  Nicolae MARTIN,  Marioara NICULESCU…

Conservatorul de Arta dramatica:Florica ALECU, Aristide TEICA…

Facultatea de Ştiinţe: Lelia CIONTESCU,  Aiu ENCIOIU, Ştefan BAZAVAN.

Facultatea de Textile: Nicolae MANOLESCU(presedinte), Elena Dimache-TSASIS, Nicolae PETRESCU, Victorita POPA, Nicolae TOMAZIU, Constantin TOMESCU, Tinel VIZDEI..

Facultatea de Farmacie:Florica COPOSU

Facultatea de Teologie, Ştefan MIRON

Organizaţia muncitoreasca:Av.Romulus GIOROCEANU(presedinte), Vasile BERCARU, Gheorghe BENTZ, Ion FRONOIU, Ion CUJBA, Vasile FLOREA, Ion CON­STANTIN zis LAMBRU, Dumitru-Ticu TEODORESCU, Nicolae NICOLAE{ing), Ion VETELEANU(ing), Constantin PÂRVULESCU, Pavel RADUT, Dumitru C.V.IONITA,  GANCIARUC, Teodor CAZAN.

Organizaţia Capitalei: Ion BARBUS (preşedintele Tineretului universitar pe tara),  Gheorghe MIHAI-Arges,  Gheorghe MIHAI-Câmpulung Muscel, Ion DIACONESCU, Nicolae ADAMESCU,  Dumitru-Mitus IONESCU,  Sergiu MACARIE,  Bogdan GHIORDUNES CU, Costel DUMITRESCU, Alexandru BRATU, Ion ION, Ştefan PETCU, Florea GLO-GOJANU, Lelia MIHAILESCU, Vali ALEXANDRESCU, Nicoleta BRUTEANU-GROSU, Leana FRONOIU, Ioana VETELEANU, Ana CONSTANTINESCU, Victoria IROD, France MARCOVICI, George PUSCAS, Gheorghe MOCANU, Ionel GHIONEA, Florea GHERDA.

Nu au lipsit nici ziariştii care au fost destul de numeroşi prin­tre ei numarându-se:Nicolae CARANDINO, Emil BOSCA-MALIN, Constantin HAGEA, Ionel GROSANU, Sergiu GROSU, Florin ISAR, Ilie PAUNESCU, Ion LOLU, Gabriel TEPELEA, Emil SERGHIE, Leon PROCA, Emil MALCIU, Aurel LIPINSCHI, Lu­cian VALEA, Alexandru BRUTEANU.

Coloana impresionanta de manifestanţi, unii îmbrăcaţi în costume nationale (mentionam din partea femeilor pe inimoasa Lelia MIHAILESCU,  iar din rândul bărbaţilor pe Vladimir MIHAIL) cu buchete de flori si drapele tricolore s-a îndreptat spre Piaţa Palatului ce simboliza le­gătura dintre tara si rege.în curtea Palatului regal s-au aruncat florile si s-a manifestat îndelung pentru Suveran.

In continuare s-a urnit cu greu coloana spre Piaţa Victoriei unde regele fusese nevoit sa participe la defilarea trupelor prin fata soldatului sovietic.

Eram hotarâţi ca sa le oferim noi un spectacol de adevărata dra­goste de tara si rege.

Mulţimea ne însoţea pe trotuare si aruncau flori pe drumul nostru iar alţii se încolonau. Pe lângă pancartele noastre apăruseră altele,  majoritatea cu „Trăiască Regele”. De la Academia Comerciala, pe bulevar­dul Ana Iparescu, până la Strada Grigore Alexandrescu era o masa de oameni .Armata după defilare se retrăgea pe Calea Victoriei si Nicolae Titulescu.Uralele noastre se auzeau de acum în tribune si martori oculari spuneau ca se schimbase culoarea fetii prea plecaţilor demnitari slujitori ai intereselor comuniste.

Intrând pe strada Grigore Alexandrescu am traversat în continuare şoseaua Ştefan cel Mare îndreptându-ne prin strada Paris spre statuia Aviatorilor unde ne-a întâmpinat un puternic cordon de poliţişti.

Intr-o clipita ne-am înţeles si am pornit la asalt spre tribuna. Politisti luaţi prin surprindere au ridicat bastoanele de cauciuc agitându-le si îndemnându-ne: treceţi, treceţi …

Au mai avut loc doua încercări de a improviza nişte cordoane dar au fost maturate mulţimea ce alerga pe toata lăţimea Şoselei Jianu si din piepturile cărora răsuna numai  libertate…acoperind fan­fara de parca amuţise.

In timp ce mulţimea se apropia ca un tumult ce rupsese zăgazurile,  zeci de maşini au apărut îndreptându-se si îngrămădindu-se în fata tribunei, nu pentru a bara calea mulţimii ci mai mult pentru a-i îm­barca pe guvernanţii care nu mai aveau astâmpăr schimbând fete, fete. Dar nu au mai avut timp sa coboare, maşinile nu s-au mai văzut, peste ele trecea poporul de parca nici n-ar fi fost maşini.

Era o mulţime nemulţumita ce-si striga durerea, setea de libertate.

Ajunsa în fata tribunei coloana nesfârşita s-a oprit si a început sa-l ovaţioneze pe Rege care încă nu plecase, însoţind uralele cu „Jos guvernul”, „Jos călăii si asasinii”.

Regele a plecat, dar reprezentanţi străini ce fuseseră invitaţi,   printre ei zărindu-se Cortland Van Rensselaer Schuyler, reprezentan­tul Statelor Unite în Comisia Aliata de Control, Adrian Holman, minis­trul Marii Britanii la Bucureşti, Donald Stevenson mareşal, delegatul Marii Britanii în Comisia Aliata de Control, F I.Tolbuhin, mareşal URSS si mulţi alţi ruşi si străini.

Ceilalţi impuşi sa reprezinte România ca, Petru Groza, Ana Pauker,  Guta Tatarascu, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Simion Oeriu, Iosif Chisinevschi, Romulus Zaroni, Anton Alexandrescu, erau negri-vineti.

In locul muzicii care trebuia sa încheie „parada” s-a cântat cu mare însufleţire „Desteapta-te Române” urmat de urale nesfârşite de „Regele si Patria”.

Românii ce-si manifestau dragostea fata de rege, devenit de atunci speranţa asigurării libertăţii furate de comunişti, nu au plecat de acolo până ce tribuna n-a fost evacuata prin spate, cu alte maşini ve­nite special, în acest scop.

In raportul ministrului Adrian Holman adresat de la Bucureşti Pri­mului ministru al Marii Britanii, Clement Attlee, referitor la eveni­mentele petrecute în România găsim următoarea relatare cu privire la această manifestaţie de mare răsunet:

„încă de când i-a fost impus Regelui de către Vîsinschi, în Martie 1945, guvernul se delectase, cu sprijinul Rusiei Sovietice, în a-i înmâ­na Majestătii Sale spre semnare proiecte de legi ce conduceau la de­rogări de la prerogativele regale si subminarea popularităţii Regelui în tara. Profunda loialitate a poporului român fusese manifestata pe 10 Mai 1946.Deşi celebrarea, facută în prezenta Regelui, a mareşalului Tolbuhin si a d-lui Groza a fost organizata în aşa fel încât sa-i permită d-lui Groza sa răpească cât mai mult din aura Regelui, în cele din urma populaţia a rupt cordoanele care protejau loja regala si si-a manifestat dragostea pentru Rege si tara cu un asemenea entuziasm,  încât reprezentanţii sovietici si cei ai guvernului român care erau prezenţi au fost evident stânjeniţi si neplăcut impresionaţi…

Această,  remarca de care supravieţuitorii, acelei minunate zile, iau cunostiinta după decenii de suferinţa, ne anesteziază durerile si de­monstrează ca studenţimea, tineretul, a fost totdeauna la unison cu do­rinţele poporului român.

Si aceasta studentime si-a continuat drumul spre Piaţa Palatului nemaiîntâlnind nici un obstacol. Bucurestiul vuia a  bucurie. Lumea însoţea coloana spre centru, pe Calea.Victoriei.Pe drum, în apropierea Palatului drumul coloanei s-a întretăiat cu al unei maşini luxoase în care era tolănit Simion Oeriu.Portiera i-a fost deschisa si de da­ta aceasta huiduielile celor ce treceau pe lângă sinistra figura, s-au auzit mult timp.

Piaţa Palatului Regal a devenit neîncăpătoare dovedindu-se simbi­oza naturala între popor si monarhie, în acele momente de grea încer­care pentru tara. De data aceasta nu s-a mai tras din ministerul de interne deşi eram numai la 6 luni de la acel sângeros 8 Noiembrie ’45

De câteva ori Regele a ieşit împreuna cu Regina în balcon ca sa răspundă ovaţiilor necontenite.

Ne-au parvenit zvonuri ca se făcuseră arestări, unii fiind smulşi cu brutalitate si aruncaţi în maşini care dispăruseră cu ei.

Pe la ora 17 împreuna cu un grup de studenţi de circa 15 persoane m-am îndreptat spre strada Ştirbei Vodă, la Tribunalul poporului, unde urma sa depună mărturie Iuliu Maniu în procesul mareşalului Ion Antonescu. Fusesem informaţi ca dimineaţa sala fusese plina cu „munci­tori” ce se manifestaseră ostil.Acum când Iuliu.Maniu revenea pentru a semna declaratia, noi am socotit de cuviinţa sa fim prezenţi spre a ne manifesta solidaritatea fată de acest simbol al rezistentei naţi­onale în fata noii dictaturi instaurate de comunişti.

Intr’adevăr Iuliu Maniu a venit sprijinit de braţ, de Corneliu Coposu, fiind urmat de nelipsitul Serban Ghica. Noi l-am condus până la intrarea în sala de şedinţă si l-am aşteptat conducându-1 până la ma­şină.Cei aduşi cu forţa „în misiune” amuţiseră, curioşi să vadă pe acest ctitor de tara, adversar al tuturor dictaturilor.

S-a adeverit că Nicolschi dăduse dispoziţii pentru arestarea celor bănuiţi de organizare si agenţii trecuseră la executarea planului. În seara acelei zile, la clubul PNT din str.Clemenceau 9 încercam să adu­nam cât mai multe informaţii deoarece la data aceea era mai simplu,  unii din prefectura politiei sau ministerul de interne căutau sa fie mai receptivi fată de opoziţie neştiind ce curs vor lua evenimentele.

In acele momente a apărut o figură necunoscută la prima vedere. Era Victor Novac, un adevărat luptător de baricadă de la Academia comerci­ala, alături de care fusesem toată dimineaţa. El la asalt avea tricolo­rul în mâna si cu el a trecut peste maşini. Dar îl stiam cu barba.

Ne-a spus si metamorfoza cu splendida lui barba. Când a plecat  din Piaţa Palatului s-a simţit urmărit.împreuna cu Eugen Ghimicescu, un foarte devotat prieten, au reuşit sa scape de urmăritori. Atunci Eu­gen nu s-a lăsat de el pana ce nu i-a dus la un frizer si 1-a ras.

Dar capitolul 10 Mai 1946 nu se încheie, cercetările vor continua încâ vreo luna de zile.

Până atunci sa urmărim o noua comemorare care este legata de precedenta urmarindu-se conservarea tradiţiei româneşti.

15  MAI   1946

Despre importanta istorica a revoluţiei de la 1848 s-au scris tomuri, se cunosc amănuntele. Poporul român asuprit de o minoritate în propria-i vatra strămoşeasca, în acel an când izbucnise revoluţia în toata Europa,  când popoarele îşi cereau dreptul la viata,  s-au adunat peste 40.000 de români pe Câmpia Libertăţii din Blaj,  proclamându-se naţiune suverana, cerând egalitate în drepturi cu cele 3 naţiuni con locuitoare din Transilvania,  folosirea limbii române,  desfiinţarea şerbiei si dijmei fără nici o despăgubire precum si libertatea presei,  a întrunirilor, libertate personala.

Cuvintele din discursul lui Simion Barnutiu, unchiul lui Iuliu Maniu, cădeau ca un zăngănit de arme, frematând mulţimile asuprite, cău­tând sa trezească din amorţire un neam nedreptăţit. Atunci s-a făcut auzit cântecul „Desteapta-te, Române”al lui Andrei Mureseanu, care a însufleţit idealurile spre libertate până-n zilele noastre.

Pentru ca se împlineau 98 de ani de la acest important moment istoric din Transilvania, s-a hotarît aniversarea  lui într-un cadru festiv în ziua de Miercuri 15 Mai 1946.

In seara acelei zile s-a ţinut o şedinţa comemorativa în sala Ateneului Român, la care a vorbit Emil Hatieganu, ministru fără porto­foliu, si la care au fost invitaţi sa participe fruntaşi politici si reprezentanti ai culturii.

Sala nefiind aşa de mare s-au făcut invitaţii exact pe numărul de locuri si s-au instalat megafoane afara pentru a se asculta dis­cursul în cazul când va veni lume care nu va avea bilete. Eu am fost rugat sa asigur cu un grup de studenţi intrarea, verificarea bilete­lor si plasarea invitaţilor. În ultimul moment am fost informaţi ca se pregăteşte o acţiune comunista pentru intimidare si boicotare.

Un grup eram prezenţi la ora 18 în holul Ateneului.

La început lucrurile s-au desfăşurat normal. Când sala aproape se umpluse au fost semnalate 3 persoane suspecte care nu-si găseau lo­curile. Pe doua le-am recunoscut, erau agitatori comunişti din cadrul Facultăţii de litere, Barbu Câmpina si unul paremi-se Lazarovici. Le-am cerut invitaţiile. Nu aveau. Reuşiseră sa se strecoare în sala si erau în picioare. I-am invitat în hol. S-au opus. Atunci au fost înconjuraţi discret si mai mult pe sus au ieşit în hol si chiar afara.

S-au luat masuri de intensificarea controlului la intrare. Nu a trecut nici un sfert de ora si cei 3,  cu un grup de 7-8 persoane au venit sa forţeze intrarea. N-au reuşit. În spatele lor au apărut al­ţii căutând să dea navala. Atunci am blocat intrarea cu casele de bi­lete ce se găseau în hol. După ce ne-am convins ca în sala era linişte, cu toţii am revenit la intrarea principala unde presiunea începu se sa crească. Printre cei ce forţau intrarea au fost recunoscuţi, pe lângă cei doi semnalaţi mai sus, următorii:Moroianu, Axinte si Gorotcov Igor(toti studenţi la medicina veterinara), Mircea Sântimbreanu, R Grigore Filipescu, Bulz(studenţi la drept), Rasnic(venit cu T.V.), Pe­tre Barbulescu Csbir la Oficiu universitar, se pare tot TV-ist), Ion Biserica, Mihai Gafita, Petru Vintila, Coman, Cristea, Gheorghe Matei, Catalinescu…Era echipa de provocatori din cadrul studenţilor, colegi cu foarte mulţi dintre noi, care în facultăţi terorizau pe cei ce-i înfruntau, dându-i afara din cămine si de la cantine, iar pe străzi, înarmaţi cu bâte, loveau fără mila.

Aşa au procedat si în seara aceea.Văzând ca nu reuşesc sa intre au început, cu bâtele deja pregătite, sa se răzbune pe geamuri.

Ce timpuri ajunsesem.

Acest aşezământ de cultura care fusese construit prin contribuţia naţionala „Daţi un leu pentru Ateneu” era acum desfigurat tocmai de oameni pretinşi de cultura. Dintre ei PCR-ul a promovat cadre de conducere si îndrumare. Ei vor face educaţia cetăţeneasca si vor masacra cultura româneasca, epurând cărţile din biblioteci si instituţii de cultura pentru a le da prada focului.

Nu a rămas un geam pe care să-1 poată ajunge si sa nu-1 facă ţăndări, la Ateneul Român. Aceştia aveau figuri de oameni, dar în  loc să folosească limbajul articulat, sa convingă prin argumente în -Agora-, erau mai siguri pe ciomag, le era mai uşor sa distrugă.

In timpul acestui asalt au început sa vina în ajutorul lor maşini încărcate cu muncitori, foarte mulţi de la CFR, poate tot cei care provocaseră dezordinile si la 8 Noiembrie 1945.

In sala domnea liniştea. Conferinţa continua.

Afara, imediat ce au venit „întăriturile” s-au repezit la mega­foane si au început sa le bata ca sa tacă, fiindcă lumea se aduna­se în jurul lor ca sa asculte. Văzând ca nu tac, au tăiat firele bucurându-se că au făcut o fapta vitejească. Strigatele de bucurie si aplauzele cu ocazia distrugerii vreunui megafon se asemănau cu ale sălbaticilor din jungla.

Noi am fost nevoiţi sa ne culcam pe burta în spatele caselor de bilete pentru că începuseră sa arunce înăuntru cu tot ce puteau lovi sau distruge.

Cineva a anunţat la telefon misiunea americana. Aceştia au ve­nit la fata locului si au cerut Ministerului de interne lămuriri despre acest act de vandalism. Dar culmea, Ministerul de interne nu ştia nimic, fiind doar la vreo 200 m. distanţa. Si poate aveau dreptate ca Bulz cu băieţii lui erau la lucru, pe terenul Ateneului.

In sfârşit au sosit ostaşii din Tudor Vladimirescu ca sa apere pe cei ce urmau sa iasă de la conferinţa. Ostaşii au făcut cordon în fata bătăuşilor, la doi metri de zidul clădirii, având grijă ca vandalii sa poată lovi cu mana întinsa.

Ieşirea a fost într-adevăr dificilă. Cine se-ncumeta sa plece trebuia sa treacă printre ciomegele mânuitorilor scrisului româ­nesc, din câmpia p.c.r- ului, amintiţi mai sus si alţii care au ră­mas neindentificaţi .

Reporterii englezi si americani au fotografiat cele întâmplate

Pana la urma se formau grupuri de 20-30 persoane care porneau laolaltă, dintre ei având unii şansa sa scape neloviţi. Armata în loc sa apere făcea haz de bieţii oameni speriaţi într-unul din grupuri am reuşit să ies si eu deghizat, în mijlocul unor colege. Unele au primit lovituri serioase. Nu fusesem recunoscut. Am ajuns la intrarea artiştilor pe unde urma sa iasă Iuliu Maniu ,  condu­cerea si înalte personalităţi ce fuseseră invitate.

Când si-a făcut apariţia Iuliu Maniu, toţi au amuţit, cu privirea aţintita asupra lui.Târziu si-au adus aminte de misiunea cu  care veniseră si au început sa huiduiască.

După el a ieşit Ion Mihalache si împreuna cu soţia au plecat pe jos, refuzând maşina. S-au îndreptat spreCalea Dorobanţi si,  au mers la Nestor Badea acasă. Câţiva l-am urmărit de la distanta ca sa nu se întâmple ceva.

Băieţii „cu scrisul” au rămas ţintuiţi locului să-şi continuie opera, fiindcă la 2 noaptea mai era lume în Ateneu care nu avea curajul sa plece. Dimineaţa au fost gâsiti oameni în parcul din ju­rul Ateneului, căzuţi în urma loviturilor si care nu se mai putusera mişca.

Si tot a doua zi, unul dintre scribi ajuns avocat,  Puiu Filipescu, se lauda cu câta sete lovea si mai ales ca a reuşit sa-i înfunde unuia jobenul pe gât.

Au dat încă odată comuniştii dovada de. „setea” pentru respectul libertăţilor cetăţeneşti, al întrunirilor si al lăcaşurilor de cultura.

Pe 16 Mai 1946, Iuliu Maniu, a făcut un apel occidentului, cu recomandarea ca,  pentru a mai acorda o şansa alegerilor sa fie libere si cinstite, guvernul Statelor Unite si guvernul Marii Britanii trebuie sa trimită suficienţi reprezentanţi în tara pentru a supraveghea campania electorala si alegerile.

Peste 2 zile Teohari Georgescu spunea ca poporul român revoltat de minciunile reactiunii n-a mai putut suporta si ca el nu poate sa încalce libertatea de acţiune a mulţimii, referitor la 15 Mai.Dar săracul p.c.r-ist nu ştia ca 1848 fusese o realitate istorica. Nu poţi cere unui străin de interesele neamului românesc sa cunoască istoria tarii unde a fost impus de forţa sovietica.

***

Sâmbăta 17 Mai am plecat la Calafat unde era programata o întâl­nire cu tineretul PNT. Acolo, în casa lui Aiu Encioiu am întâlnit un lt.col.Petre Popa, care făcea parte din Biroul II. M-a avertizat ca sunt de peste 6 luni pe listele lui spre a fi arestat. I-am multumit pentru încunoştintare. Am trecut pe la Craiova, mi-am luat rămas bun de la mama si fratele, si am plecat. Fratele a murit anul  următor iar pe mama am vazut-o după 8 ani.

Ajuns la Bucureşti lucrurile le-am găsit agravate. Eram pus sub urmărire pentru organizarea lui 10 Mai cu încă 3 prieteni. Dormeam la club. La câteva zile s-a prezentat la mine un student de la  drept, cu numele de Marius Radulescu, spunându-mi ca poate sa mă arestze, dar nu o face pentru că mă ştie din facultate si a fost rugat de Adică Herisescu, care s-a ascuns, să mă avertizeze să dispar Tot el mi-a relatat despre chinurile celor arestaţi si de faptul ca Tatiana Misir, colega si cu el la drept, a fost schingiuita de Sfetcovici care i-a ars sânii cu lumânarea. Fapt confirmat după ce Tatiana a fost eliberata si care i-a produs un cancer la sân, necrutator. In fata acestei situaţii , chiar în ajunul Sf.Constatin si Elena, Victor Novac, Marcel Radulescu si Vladimir Mihail au dis­părut din Bucureşti, spre munte.

Circa 20 de studenţi au fost chinuiţi în legătura cu manifestaţia de la 20 Mai si trimişi în judecata. In presa a apărut si punerea noastră în urmărire. Toţi au fost condamnaţi între 6 luni si 2 ani. Dintre ei am reţinut pe Cazacliu, Robu Ion si Tatiana Misir. Mi-a parvenit sentinţa nr.524/22-06-1946 prin care.

-Ionitoiu Cicerone, şeful Facultăţii de litere,

-Mihail Vladimir, şeful Facultăţii de drept,

-Novac Victor, de la Academia comerciala, si

-Marcel Radulescu, şeful Facultăţii de Medicina umana, se condam­na la 2 ani închisoare în lipsa si 1 an interdicţie pentru infracţiunea de întrunire si manifestaţie interzisa.

Marcel Radulescu a dispărut cu acte în regula pe numele de dr. Vasilescu Nicolae. Novac Victor sub numele de Chindris din Ieud. Eu,  am avut 2 rânduri de acte pe numele de: Jean Dumitrescu negustor din Sinoie si altul pe numele de Eugen Rades, achizitor, din comuna Noua Braşov. Sub aceste nume am colindat munţii si am făcut campania electorala  până ce actorul Paul Sava m-a predat lui Nicolschi  după un an si ceva de peregrinări.

Cicerone Ionitoiu

8. noiembrie 1945, manifestaţie anticomunistă a tineretului PNŢ şi PNL, în Piaţa Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I.

In 1945, de 8 Noiembrie – ziua Regelui Mihai, elevii, studenţii şi tinerii partidelor democratice – PNŢ şi PNL – s-au adunat deopotrivă în Piaţa Palatului Regal pentru a demonstra sprijinul pentru tânărul Rege, care intrase în Greva regală, refuzând să semneze decretele-legi ale Guvernului Petru Groza, controlat de sovietici. Am avut în decursul timpului onoarea de a sta de vorbă cu supravieţuitorii acelei manifestaţii, înăbuşită cu duritate de regimul pro-sovietic: bâte, gloanţe, metode minereşti. Pentru cei care doresc mai multe detalii, le pot afla de aici.

Manifestaţia de la 8 Noiembrie 1945 marchează începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Guvernul Groza a trimis atunci camioane cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Au rezultat grave incidente, soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva camioane (sună cunoscut?). După miting (în cursul căruia a apărut în balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii), Regele Mihai a fost ”sfătuit” să plece la Sinaia, “pentru a se evita alte incidente”. În arhivele Siguranţei, preluate de Securitatea comunistă, Dosarul “Afacerea 8 noiembrie” (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii de file şi menţionează 413 arestaţi. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a numărat şi Corneliu Coposu, alături de lideri marcanţi ai tineretului PNL şi PNŢ.

Surse: http://www.radumunteanu.ro

La 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului, a avut loc o mare manifestaţie naţională cu ocazia onomasticii Majestăţii Sale, o demonstraţie a iubirii de ţară, simbolizată de Regele Mihai.

S-a scandat, atunci, REGELE ŞI PATRIA! Ruşii invadaseră ţara.

Manifestaţia era organizată de PNŢ şi PNL – organizaţiile de tineret şi studenţi, şi s-au raliat o mulţime de oameni, indiferent de apartenenţa politică, într-o demonstraţie de spirit naţional.

Demonstraţia a fost reprimată în sânge de guvernul comunist care, în mod caracteristic, le-a atribuit agresiunea criminală, victimelor şi i-a victimizat pe asasini.

Atunci au fost arestaţi cei 1000 de studenţi cu a căror executare a fost şantajat Majestatea Sa Regele Mihai I ca să semneze actul de abdicare de la 30 decembrie 1947.

http://roxanaiordache.wordpress.com

Radu Campeanu: “Eram entuziasti si idealisti. As vrea sa se revina la acest soi de idealism, pentru ca lucrurile care se intampla in politica actuala se vad numai sub aspectul interesului”, a precizat fostul lider al studentilor liberali din Romania. Potrivit lui Radu Campeanu, aproximativ 1.200 de tineri s-au strans, pe 8 noiembrie 1945, la sediul PNL, de unde au pornit spre Palatul Regal. Studentii scandau “Libertate!” si “Jos guvernul Groza!”, iar soldatii, in loc sa fie impotriva lor, i-au aparat.

8 noiembrie 1945

In schimb, in ziua urmatoare, cu prilejul sarbatorii de Sf. Mihail, a avut loc la Bucuresti, in Piata Palatului Regal, o viguroasa manifestatie populara de solidarizare cu Regele Mihai si de condamnare a regimului comunist si, implicit, a dominatiei rusesti. “Manifestatia a fost impozanta si spontana pentru Rege”, consemneaza Motru, citand si comentariul de la Radio Londra. Ea s-a incheiat prin “tulburari mari”, intrucat “guvernul a trimis cu camioanele comunisti pentru a imprastia multimea. Apoi a intervenit armata” (subunitati cu militari “trecuti la comunism”). “Au fost morti si raniti”, un adevarat “macel”. (Izvoare de incredere precizeaza ca la manifestatia din ziua de 8 noiembrie 1945 au participat aproximativ 15.000 de oameni, iar interventia in forta din partea guvernului Groza s-a soldat cu 11 morti, 75 raniti si 300 de arestati – specifica o nota a editoarei lui Motru, Gabriela Dumitrescu, care face trimitere la cartea lui Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai l al Romaniei, Buc. 1991.)

Consemnand in jurnal manifestatia si represiunea de la 8 noiembrie, Motru isi striga totodata si propria revolta impotriva guvernarii comuniste inrobitoare: “Nu v-ati imbogatit indeajuns, domnilor comunisti, ce mai voiti de la noi? Cu un an in urma, casa partidului vostru nu avea ca fond de propaganda nici o suta de lei, iar astazi are sute de milioane, nu va este destul? Vreti si viata noastra?” (9 noiembrie).
Scrutarea faptelor il duce pe scriitor la concluzia ca “guvernul comunist de sub presedintia lui P. Groza, instalat de Vasinski, se gaseste inaintea unei miscari patriotice spontane. El va cauta sa o reprime, cu orice pret” (12 noiembrie). Fiind un instrument in slujba Moscovei, acest guvern nu va tolera substratul national si antirusesc al manifestatiei regaliste de la 8 noiembrie. Insemnarile din zilele urmatoare adauga precizari in acest sens.

O mentiune de la 13 noiembrie inregistreaza stirea, difuzata de un post de radio american, ca fruntasii national-taranisti si liberali sunt chemati inaintea Curtii Martiale, fiind acuzati drept instigatorii miscarii de la 8 noiembrie”. Asadar (comenteaza Motru), “intra din nou pe mana Tribunalului Poporului prietenii mei politici”… “Toate declaratiile lui Molotov ca va respecta suveranitatea statului roman au fost simple viclenii”.

La 27 noiembrie, scriitorul insereaza in jurnal informatia (indicand si sursa ei) ca “anglo-americanii indeamna populatia romaneasca la rezistenta. Dar pana cand rezistenta, si cu ce perspectiva de succes? Masurile de represiune contra celor care au manifestat de ziua Regelui la 8 noiembrie au fost salbatice. Acela care s-a distins in salbaticie pare sa fi fost un d. general Popescu de la politie. Contra studentilor mai ales masurile au fost extrem de salbatice”.

Surse: Radio Londra

11. noiembrie 1995,  a decedat liderul PNTCD Corneliu Coposu, (n. 1914).

15. noiembrie 1987, La Braşov au avut loc manifestaţiile spontane ale muncitorilor de la uzinele “Roman” împotriva regimului ceauşist, manifestaţii la care s-a alăturat o mare parte din populaţia oraşului.

2 Răspunsuri to “Trilogia dreptei: 8 noiembrie 1945, 11 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1987”

  1. Eracle Says:

    La multi ani 2011 !

  2. savulescugabriel Says:

    Multumesc mult pentru urari! Primiti din partea mea cele mai sincere urari!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: