Memoria istoriei: „Brasov, 15 noiembrie 1987”

15 noiembrie 1987 NU se uită!

Liga Suporterilor Stegari şi grupul de acţiune Noii Golani, împreună cu Asociaţia 15 Noiembrie 1987 şi PRIME Braşov, aniversează marţi, 15 noiembrie, 24 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987.

Evenimentele dedicate acestei zile vor începe la ora 17.30 în Centrul Civic (zona parcului), de unde cei prezenţi vor reface o parte din traseul muncitorilor din ’87.

De la ora 19.00, în Rockstadt, va fi o proiecţie a documentarului “Memorialul Durerii – Totul despre 15 Noiembrie 1987”. Invitaţi vor fi şi membri ai Asociaţiei 15 Noiembrie 1987.

Vă aşteptăm pe toţi cei care doriţi să cunoaşteţi mai multe, să vă arătaţi susţinerea şi respectul pentru cei care au avut curajul să strige pentru prima dată “Jos comunismul!”.

15 noiembrie 1987 NU SE UITĂ

Text + foto + afis+ sursa informationala:  Liga Suporterilor Stegari

Braşov, 15 noiembrie 1987

Autor: Paul Sorin Tita

Era într-o duminică. Mă mutasem de curând în alt cartier şi încă nu prea aveam prieteni printre vecinii de bloc sau colegii de şcoală. Aşa se făcea că, de fiecare dată când aveam timp liber şi nu avea cine să mă supravegheze, mergeam în cartierul în care locuisem anterior sau prin centrul oraşului, unde mama mea lucra ca vânzătoare la un magazin pe Republicii, Tineretului, parcă…

În duminica aceea părinţii mei erau amândoi la serviciu şi, fiind singur acasă, am hotărât să plec în centrul oraşului şi să trec pe la mama. Cred că am prins ultimul troleibuz spre centrul oraşului. Când am ajuns la Modarom, troleibuzul abia a putut trece pe lângă mulţimea adunată acolo. Am coborât la staţia următoare şi, curios ca orice copil, m-am întors la Modarom.

Ştiam că în acea duminică erau alegeri, dar nici măcar asta nu justifica pentru mine prezenţa atât de multor oameni în acelaşi loc. Când m-am apropiat, am înţeles: „Vrem lapte, unt, ouă, …”, „Ne mor copiii de foame”. Nu ştiu cum, când şi de ce a început totul, deşi, acum, o vagă bănuială am, însă pentru mine aşa a început. Deşi mergeam şi eu cu bunicul meu, cu noaptea în cap, să stau la coadă pentru a cumpăra carne (bineînţeles cu os şi „garnitură” de legume), nu pot să spun că muream de foame, dar nici nu aveam frigiderul plin cum îl am acum.

Era duminică şi parcă miliţienii plecaseră la iarbă verde. Nici picior de ei. La cealaltă clădire, de la parc, lumea spărsese deja geamuri, aruncase pe geam scaune şi telefoane care făceau bucuria copiilor în căutare de galene. Erau şi copii pe acolo, dar tot ce îi interesa erau galenele, să strângă cât mai multe. Au început să iasă din clădire muncitori extaziaţi de descoperirea unor „rezerve” de caşcaval şi Pepsi în clădirea Judeţenei de Partid (parcă aşa se numea). Mai erau şi nişte oameni îmbrăcaţi în hanorace crem, care numai muncitori nu păreau şi care încercau să calmeze spiritele spunându-le fericiţilor descoperitori ai trofeelor culinare că „noi nu de asta am venit aici”. Oare ei de ce nu se bucurau? Aş vrea să ştiu, măcar astăzi, cine erau şi de ce veniseră, pentru că îmi mirosea atunci şi îmi miroase şi acum (acum cu atât mai mult, după experienţa „evenimentelor” din decembrie, de la Târgu-Mureş şi mineriade) a ceva experiment scăpat de sub control. Iar când oamenii au văzut că nu vine nimeni să le dea peste nas pentru că au cerut lapte, pâine, ouă, etc., s-au gândit să ceară mai mult: „Jos Ceauşescu!” şi, ceva mai târziu, „Jos comunismul!”, ba chiar s-au gândit să scrie unul dintre sloganuri pe una din clădirile asediate şi să dea foc portretului lui Ceauşescu şi unuia dintre steagurile PCR agăţate pe clădire cu ocazia alegerilor.

Era într-o duminică şi miliţienii s-au întors toţi de la iarbă verde, cu bastoane şi tot ce le trebuia, ba chiar şi cu gaze lacrimogene. Aşa că nu mai era de stat şi am avut inspiraţia să plec înainte de începutul sfârşitului. M-am dus până în Piaţa 23 August, am stat puţin, după care am hotărât să mă întorc să văd ce se întâmplă. Cei care au ajuns până pe Republicii fugeau în zigzag, ameţiţi de gazele lacrimogene, iar puţinii trecători îi certau părinteşte pentru îndrăzneala avută. Nu era chip să merg pe Republicii înspre Modarom, aşa că m-am dus pe ocolite pe la Cinema Popular şi Aro Palace. Când am ajuns totul se terminase. Curiozitatea m-a împins, din nou, înainte. Doar cioburile, sângele, scaunele rupte şi o dâră neagră de fum ce se ridica din una dintre clădiri mai aminteau de ce fusese acolo.

Acum era într-adevăr duminică. Totul era pustiu. Niciun trecător nu admira priveliştea şi asta mulţumită unei maşini blindate care se plimba încoace şi încolo şi care era cât pe ce să mă calce şi pe mine dacă nu mă urcam pe un zid de beton. A stat puţin, să vadă ce fac, după care a abandonat; eram prea mic şi nu aveam ce şi cui să povestesc. Maşina aceea, atunci, pentru mine, avea voinţa ei. Nu m-am gândit niciodată că mâinile de pe volan ar fi fost conduse la rândul lor de un creier. Nu cred asta nici astăzi.

A doua zi era luni. Am trecut prin centru să văd cum arăta totul la o zi după. Totul era ca nou. Un muncitor trăgea o ultimă pensulă de vopsea peste clădirea parcă recent construită.

Un răspuns to “Memoria istoriei: „Brasov, 15 noiembrie 1987””

  1. 15 noiembrie 1987: departe şi demult | Paul-Sorin Tiţa Says:

    […] aniversa în felul şi în locul lor evenimentele. Le lansez astfel, împreună cu alţii, prietenilor mei din Braşov, invitaţia de a aniversa cum se cuvine evenimentul. Nu se ştie […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: