In ziua de 8 decembrie 2010, in Senat a fost dezbatuta o initiativa legislativa a senatorului PNL Puiu Hasotti privind instituirea unei Zile pentru omagierea detinutilor anticomunisti. Cum Senatul, prin avizul negativ al Comisiei Juridice, insotit de cel negativ al Guvernului, era tentat sa respinga propunerea legislativa, iar dl Senator Varujan Vosganian (PNL ) a cerut cuvantul. In urma celor prezentate mai jos, Senatul a decis sa sustina propunerea respectiva.
„Domnul Varujan Vosganian:
Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Eu cred că ceea ce parcurge societatea românească astăzi nu este atât o criză politică sau economică, ci este o criză de sens. Este vorba de sensul societăţii româneşti şi sensul se judecă socotind locul de unde vii şi proiectul pe care îl ai. Nu vreau să insist asupra proiectului, vom discuta altădată.
În schimb, dacă ar fi să discutăm despre istoria recentă a românilor, veţi vedea că noi nu avem curajul să privim în ochi pe morţii noştri cei noi, adică cei care au murit în locul nostru pentru ca noi să putem trăi în locul lor. Din acest motiv, neasumându-ne istoria recentă şi neîmpăcându-ne cu morţii cei noi, sufletul românesc este bântuit de tot felul de nelinişti.
Eu aş vrea să întreb această sală, aş vrea să întreb poporul român, câţi dintre noi ştim numele vreunui tânăr mort în Revoluţia din 1989? Câţi dintre noi, închizând ochii, pot vizualiza pe Tudor Vladimirescu, pe Gheorghe Doja pe tronul acela de fier încins, pe Decebal tăindu-şi beregata înconjurat de soldaţii romani? Probabil ca foarte multi. Dar câţi dintre noi vizualizează chipul vreunui tânăr mort în Revoluţie? Câţi dintre români ştiu care este ultimul român care a murit cu arma în mână împotriva Securităţii? Era un ţăran, îl chema Ion Banda, şi a murit prin 1962 în Munţii Banatului. Nu era nici intelectual, nu era nici ofiţer, ci era un ţăran. A murit iată, cu arma in mana, la 17 ani după terminarea războiului.
Câţi copii învaţă la şcoală despre faptul că România a avut cea mai sângeroasă şi cea mai dârză luptă împotriva comunismului? Câţi ştiu de căpitanul Timaru, de fraţii Paragină, care au aparat in Muntii Vrancei Hrisovul lui Stefan cel Mare? De atâţia alţi eroi… Elisabetei Rizea nu am reuşit să-i facem un monument în Bucureşti nici măcar până astăzi. Câţi ştiu că Mircea Vulcănescu dormea, in inchisoare, pe pardoseala de beton pentru ca Iuliu Maniu să doarmă pe el ca pe o saltea, omenească, şi să-şi mai lungească puţin zilele?
Câţi cunosc numele generalilor români care au fost udaţi cu apă rece şi lăsaţi să îngheţe în frig? Câţi cunosc, de pildă, faptul că am avut o Ana a lui Manole în zilele noastre? Noi învăţăm la şcoală că Ana a lui Manole a murit din iubire necondiţionată ducând mâncare iubitului ei care era seful constructorilor catedralei de la Curtea de Arges.
Câţi au auzit de Ioana Sălăgean, elevă în clasa a XII-a la Liceul „Iulia Haşdeu”, care a murit împuşcată ducând mâncare iubitului ei care era soldat? De ce copiii nu învaţă la şcoală şi de Ioana Sălăgean? Pentru că la Ana lui Manole putem explica sacrificiul prin faptul că prin moartea ei s-a construit o catedrală. Poate că nu ştim ce să explicăm prin moartea Ioanei Sălăgean, pentru că prin jertfa ei nu ştim exact ce am reuşit să construim.
Câţi cunosc numele lui Liviu Babeş care şi-a dat foc pe pârtia de la Poiana Braşov? Există doar un mic monument în curtea capelei de la Poiana Braşov care sa aminteasca de sacrificiul lui.
În schimb, lui Jan Palach, cehii i-au făcut un monument în centrul Pragăi, ba, chiar, au dat şi numele unui asteroid, pentru ca toată omenirea să ştie cine a fost eroul care şi-a dat foc atunci când ruşii au invadat Cehoslovacia.
De aceea, opinia mea este că acest proiect, chiar dacă dumneavoastră socotiţi astăzi să-l respingeţi, urmând avizul guvernamental, nu trebuie totuşi dat de o parte cu atâta uşurinţă.
Câtă vreme noi nu ne asumăm morţii cei noi, câtă vreme jertfa lor nu face parte din educaţia copiilor noştri, câtă vreme nu avem şi noi Jean Monnet-ul nostru, ca şi francezii, care au făcut din el un erou naţional şi îl sărbătoresc în fiecare an, iar noi nu avem niciun erou al rezistenţei anticomuniste, pe care să-l sărbătorim, vom fi neliniştişi în sufletul nostru şi vom avea impresia că asta e din cauza votului uninominal sau din cauza Acordului cu Fondul Monetar Internaţional, când este, de fapt, din cauză că noi nu ne asumăm istoria noastră, aşa cum este ea. Neştiind exact de unde venim, cine a murit în locul nostru, pentru ca noi să trăim în locul lor şi să avem datoria să facem lumea pentru care ei au murit, n-o să ştim nici încotro ne îndreptăm. Mulţumesc!”
Sursa: Varujan Vosganian Blog
ALIANTA DREPTEI 
Lasă un răspuns