Dumitru Brătianu – Patria

Sursa informationala: National – Liberal

Postez mai jos un text ce-i aparţine lui Dumitru Brătianu, care, alături de fratele său, Ion C. Brătianu, se numără  printre fondatorii Partidului Naţional Liberal. Textul e relevant pentru felul în care gândeau oamenii politici români de odinioară. Deşi unii în zilele noastră afirma că „naţiunea este un construct artificial”, iaţă cum vedea lucrurile Dumitru Brătianu:

„Să ne aplicăm, să ne aplicăm mai cu seamă, să ne aplicăm mai întâi de toate, a-l face pe român a-şi cunoaşte şi a-şi iubi patria.

Amorul patriei este mobilul cel mai înalt, este pârghia cea mai puternică, a activităţii individuale şi colective. Printr-însul omul se ridică la eroism, printr-însul guvernele, societăţile săvârşesc faptele, lucrările uriaşe, printr-însul străbunii noştri au cucerit sau, mai bine, au creat lumea.

Patria, Ţara, Naţionalitatea – nu este o speculaţiune filosofică, o combinaţiune politică sau o simplă formă a egoismului. Patria este o necesitate absolută a existenţei, a conservării şi a dezvoltării societăţii omeneşti. A slăbi, a dezmembra sau a face să se absoarbă o patrie de o altă patrie, ar fi o crimă de leznationalitate; mai mult decât atâta ar fi un sinucid pentru cei ce suferă de o asemenea nelegiuire şi chiar pentru cei ce o întreprind; ar fi un atentat contra întregii omeniri, căci fiecare patrie este o coardă, este o notă a marii armonii ce se numeşte omenire. Fiecare patrie are geniul său, verbul său, propria sa rotaţiune spirituală, un rol aparte de împlinit; fiecare patrie este un tot, este o lume în domeniul moral al universului, precum este în cel fizic fiecare planetă. Patria este sinteza aspiraţiunilor, a bucuriilor, a durerilor, a activităţii, a cugetărilor, a producţiunilor, a tot ce constituie viaţa unui popor, şi-n cataclismele la care e expusă omenirea, tot patria este arca sfântă, în care găsesc scăpare suvenirile, speranţele, sufletul popoarelor şi raţiunea lor de a fi.

Patria şi iarăşi Patria! Români! Patria să fie întâia vibraţiune ce gâdilă buzele copilului. Patria să fie cel din urmă suspin care sfărâmă inima muribundului. Da; de la leagăn până la mormânt, amorul patriei să împle întreaga noastră existenţă; el să inspire toate gândurile noastre; el să determine toate actele noastre; astfel numai vom fi şi vom fi demni de a fi.

Biserica Orthodoxa Copta

 

In Egipt traiesc 11 milioane de crestini, organizati sub tutela Bisericii Orthodoxe Copte. Să ne rugăm ca urmaşii vechilor egipteni şi ai marilor Sfinţi ai Egiptului (Antonie, Pahomie, Paisie, Atanasie, Alexandru, Moise) sa nu sfarseasca ca martiri ai credintei crestine.

 

Memoria istoriei: Horia Rusu

Foto: Horia Rusu (n. 18 septembrie 1952, Timişoara; d. 29 ianuarie 2001)

Legenda: Calul alb a fost logoul Partidului National Liberal-Aripa Tanara, respectiv al Partidului Liberal 1993

Email primit in ziua de 29 ianuarie 2001: „Stimate domnule Savulescu
Ma cutremur cand va scriu aceste randuri, imi pare rau ca eu s-ar putea sa fiu aducatorul unei vesti nenorocite pentru dumneavoastra. Colegul nostru, HORIA MIRCEA RUSU, nu mai este!
In aceasta seara, in judetul unde este deputat, Sibiu, venind de la Timisoara si grabindu-se catre Bucuresti, pentru Biroul Permanent al partidului de maine dimineata, a evitat prea tarziu o caruta, a lovit-o, s-a rasturnat, a intrat rasturnat pe contrasens cu masina personala si a fost lovit de un camion care circula regulamentar si din pacate nu l-a mai putut evita. Imaginile de la Talmaciu erau ingrozitoare! Dumnezeu sa-l odihneasca!
Complet bulversat si indurerat,
Eugeniu Constantinescu

Partidul National Liberal
Biroul Central Bucuresti

Text & sursa informationala: Fundatia Horia Rusu

Citate: Fundatia Horia Rusu

La 10 ani de la moartea lui Horia Rusu, fundaţia care îi poartă numele publică discursurile liderului liberal. Pe 29 ianuarie 2001, cu doar câteva zile înaintea congresului Partidului Naţional Liberal, unde îşi depusese candidatura pentru funcţia de preşedinte, Horia Rusu a murit într-un un accident de maşină.  Mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi l-au iubit, cărora le-a influenţat viaţa, mulţi dintre liberali şi chiar dintre adversari, se întreabă şi astăzi cum ar arăta politica românească dacă ar trăi Horia Rusu. Poate ar fi arătat altfel. Nu putem şti. Ştim însă că, deşi au trecut zece ani de la moartea sa, multe dintre lucrurile pe care le-a spus sunt valabile şi acum. Cele şase maladii ale spiritului politic românesc, despre care vorbea Horia Rusu, ne bântuie şi astăzi

Discursurile lui Horia Rusu erau întotdeauna aşteptate cu nerăbdare, atât la Consiliile Naţionale ale PL 93 şi  PNL, cât şi în Parlament, la moţiuni de cenzură împotriva guvernului, la rapoartele prezentate de Virgil Măgureanu ca director al SRI şi la alte evenimente importante. Ce e drept, atunci Parlamentul chiar dezbătea, iar discursurile, chiar dacă erau ale unor partide de opoziţie, chiar erau ascultate.

Când venea rândul lui Horia Rusu şi al lui Dinu Patriciu la tribună, ziariştii se înghesuiau, de fiecare dată, în lojele fostei săli a Camerei Deputaţilor din  Dealul Mitropoliei, chiar dacă până atunci stăteau pe holuri. La partid, Horia putea să schimbe, cu un discurs, soarta unui congres. Umorul de calitate, inteligenţa, stăpînirea mijloacelor retoricii,  cultura şi convingerile profunde, de la care nu a abdicat niciodată, făceau ca discursurile lui Horia Rusu să fie aşteptate, comentate, citate, ţinute minte.

Cu toate că acum zece ani discursurile liberalilor nu se prea vedeau la televizor, unele dintre vorbele lui au devenit folclor:

  • Daţi-i cartonaşul roşu lui Nicolae Văcăroiu, acest Jean Vlădoiu al politicii  româneşti”,
  • ”Nu cred că actualul guvern, care nu a fost în stare să aplice propriul program scris în româneşte, va fi în stare să aplice programul FMI, scris în englezeşte.”,
  • “Beneficiem, într-adevăr, din `89 încoace de libertate de expresie. Libertatea de expresie însă fără libertatea economică e ca dragostea fără sex”
  • “Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism şi social liberalism. Eu beau cafea adevarată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal.”
  • Băutorii de vodcă se integrează mai greu într-o lume în care se bea coniac”.

Deşi pline de umor, doscursurile lui erau serioase şi vorbeau despre lucruri grave. Întotdeauna punea degetul pe rană, pentru că nu-i plăcea să vorbească doar ca să se audă, cum fac cei mai mulţi politicieni.

Publicarea discursurilor lui nu este atât o comemorare, cât un moment de aducere aminte. O confruntare între speranţele, credinţele de-atunci şi realizările sau neîmplinirile de astăzi. Este şi o întâlnire cu istoria liberalismului  românesc, dar şi cu istoria românească a anilor 90,  văzută prin ochii unuia dintre actorii principali.

Este doar o parte dintre discursuri. Cum pe vremea aceea calculatoarele nu aveau răspândirea de acum, unele dintre discursurile sale au fost scrise de mână şi nu mai există. În arhivele Camerei Deputaţilor nu se găsesc discursuri mai vechi de 1996. Aşadar, sunt 18 discursuri.

Horia Rusu s-a dovedit vizionar. Oricum le-am citi, discursurile lui Horia Rusu se vor dovedi deosebit de puternice şi chiar actuale. Nu ştim dacă din fericire sau, mai degrabă, din păcate. Citiţi “Cele şase maladii ale spiritului politic românesc” din 1994 şi veţi vedea.

Va prezint o parte din citatele lui Horia Rusu:

„Provin din PL 93, un partid mic cu ambiţii mari şi am ajuns
în PNL, un partid mare cu ambiţii mici. Uneori, chiar am
impresia că partidul nostru are un caracter preponderant feminin.
Căci, pe de o parte, în relaţiile cu partenerii e sfios, ezitant,
indecis, inconstant, chiar casnic, iar, pe de altă parte, e măcinat în
interior de intrigi, bârfe, răzbunări pasionale. Cred că a sosit
momentul ca PNL să devină bărbat..“

Dacă concepţia liberală stă la baza partidelor noastre, FIDESZ şi
PL-93 ; ceea ce cred eu că ne apropie şi mai mult este spiritul tânăr
care ne animă pe toţi.

Liberalii secolului trecut au lăsat liberalilor moderni o moştenire
glorioasă, nu numai ideologică, ci şi de victorii împotriva unor
rele mult mai mari. Ei au lăsat, de asemenea, o moştenire de
strategie adecvată şi tactici care să fie urmate de liberalii
moderni, nu numai conducând masele, în loc să stea deoparte, ci
şi refuzând să se lase pradă optimismului pe termen scurt.
Optimismul pe termen scurt, nefiind realist, duce la deziluzii şi la
pesimism pe termen lung; tot aşa cum pesimismul pe termen
lung duce la concentrarea exclusivă şi dăunătoare asupra unor
obiective imediate. Optimismul pe termen scurt apare dintr-o
imagine naivă şi simplistă asupra strategiei: aceea că libertatea va
învinge în principal prin aducerea mai multor intelectuali care, la
rândul lor, vor educa pe creatorii opiniilor care, la rândul lor, vor
convinge masele, după care statul îşi va lua jucăriile şi va pleca
în tăcere. În realitate, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

A fost o revoluţie liberală în sensul afirmării, chiar dacă spontan
sau, poate, inconştient, a unei dorinţe generale de schimbare
radicală, nu numai a unui sistem politic, economic şi social dar,
în primul rând, a unei mentalităţi care nega individul. Iată de ce,
nu atât mizeria economică, foametea sau lipsa căldurii, ci
anularea treptată a tuturor dimensiunilor identităţii individuale,
fie ele politice, sociale sau naţionale, au adus membrii
societăţilor est europene în situaţia de a lupta pentru afirmarea
propriei personalităţi. Ei au demonstrat că individul există, că
suveranitatea personală nu poate fi dizolvată într-o ideologie
mutilantă, distrugătoare a personalităţii umane, a individualităţii.
A fost o revoluţie liberală, pentru că dezastrul economic moştenit
de Europa de Est este o consecinţă directă a extremismului
etatist, corporatist şi a anti-individualismului, care au susţinut
economia socialistă. Distrugerea noţiunii de proprietate, căci
proprietatea este de esenţă individuală, distrugerea pieţei prin
constrângerea indivizilor de a-şi satisface cererea prin metode
administrative, au condus la anularea caracterului uman al
acţiunii economice.”

Liberalismul are şansa să devină, cât de curând, prezent şi în
Europa de Est şi poate că de aici va fi reexportat în
Occidentul astăzi mulţumit de el însuşi, datorită unei
aparente bunăstări şi tentat să-şi renege propriul părinte.

Deposedaţi de drepturile noastre individuale şi negându-ni-se
existenţa noastră ca indivizi independenţi, aşteptăm cu teamă şi
nelinişte ca statul să ne spună cărui grup aparţinem şi ce drepturi
(adică privilegii) ni se vor garanta ca membri ai diverselor
grupuri. Temându-ne că grupurile cărora le aparţinem vor primi
drepturi mai puţine şi mai neînsemnate decât altele din societate,
intrăm în arena luptei politice pentru a ne asigura că minoritatea
noastră îşi va primi partea cuvenită din generozitatea politică. În
focul luptei politice continue pentru “drepturi” şi “părţi
cuvenite”, însăşi ideea că existăm ca fiinţe umane distincte şi
separate, având drepturi naturale şi inalienabile ca indivizi, ne
dispare încetul cu încetul din conştiinţă.

===>Organismele internaţionale, Banca Mondială, Fondul
Monetar Internaţional, stabilesc condiţii concepute pe baza
unor informaţii false, primite de la birocraţia statală,
incapabilă să înţeleagă mecanismele pieţei libere şi dornică
de a-şi conserva şi extinde puterea.<===

===>În România, raportul Est – Vest are, de fapt, caracterul unui
conflict de orientare politică. Psihologia subjugării se
perpetuează. Ni se sugerează, permanent, că suferim fiindcă nu
există o reţetă verificată de tranziţie, că trebuie să ne supunem
şi să acceptăm iminentele privaţiuni, că trebuie să acceptăm
normele impuse de Vest, nu pentru că ele sunt cele spre care
trebuie să tindem, în mod firesc, ci pentru că reprezintă partea
unui târg, pe care suntem obligaţi să-l facem, chiar împotriva
dorinţelor noastre.
Organismele internaţionale, Banca Mondială, Fondul Monetar
Internaţional, stabilesc condiţii concepute pe baza unor
informaţii false, primite de la birocraţia statală, incapabilă să
înţeleagă mecanismele pieţei libere şi dornică de a-şi conserva
şi extinde puterea. Creditele acordate de Vest guvernului scapă
de sub orice control, ele fiind folosite doar pentru
supravieţuirea unei economii de stat falimentare, prin subvenţii
ascunse, folosite, de fapt, într-un scop politic: creşterea puterii
statului, în detrimentul individului şi perpetuarea mentalităţii
sale de victimă.<===

…Vestul nu contribuie în niciun fel la dezvoltarea societăţii
civile din România, societatea civilă din care s-ar putea naşte
adevăraţii parteneri de dialog. Direcţionarea creditelor din Vest
direct către întreprinzătorii particulari, întreprinzători inventivi,
responsabili şi ambiţioşi, ar duce la dezvoltarea unei clase de
mijloc puternice care ar asigura adevărata stabilitate a României,
şi nu pseudo stabilitatea trâmbiţată de actuala putere, şi cu care
Vestul este indus în eroare.

Reforma economică nu se poate realiza fără o schimbare
radicală de sistem. Asta nu au înţeles noul guvern ( n.r.CDR-PD-
UDMR)

===>Pe de altă parte, în ceea ce priveşte programul economic,
dialogul cu FMI a fost, de fapt, un monolog, această instituţie
internaţională impunându-şi în totalitate principiile, principii
care pot duce la o stabilizare macroeconomică, fără a constitui
însă premisele unei dezvoltări.<===

În principiu, 70% din veniturile obţinute din taxe trebuie
percepute şi cheltuite de autorităţile locale şi numai 30% de către
guvern. Un proiect de reformă a sistemului fiscal românesc ar
trebui să prevadă reducerea gradului fiscalităţii în următorii 2-3
ani la 15-20% din PIB. Aceasta va trebui să se bazeze pe
introducerea unui impozit pe profit de până la 15%, precum şi
deducerea cheltuielilor cu cercetarea-dezvoltarea, a cheltuielilor
de investiţii pentru dezvoltare etc. din baza impozabilă.
Înlocuirea sistemului de impozitare a diverselor venituri ale
persoanelor fizice cu un singur impozit, respectiv impozitul pe
venit progresiv pe maximum trei tranşe de venituri, iar rata
maximă de impozitare să nu depăşească 25% pentru veniturile
cele mai mari. În plus, în România ar trebui introduse deduceri
din baza impozabilă pentru contribuţiile de asigurări sociale şi de
sănătate depuse în fonduri private, precum şi pentru creditele
necesare construcţiei de locuinţe. Impozitul pe capital ar trebui să
aibă o sferă de cuprindere restrânsă numai la capitalurile
stagnante, respectiv la capitalurile neutilizate în investiţii.

Fiindcă este moral să afirmi cu voce tare ceea ce eşti, este moral
să fii consecvent în afirmarea crezului propriu, este moral să
gândeşti pe termen lung, este moral să-ţi afirmi propria identitate.
Este moral să ai curajul să spui că eşti altfel decât alţii, chiar dacă
aceşti alţii sunt, deocamdată, mai mulţi.

Bursa transferurilor politice – update 28.01.2011

Senatorul Ion Vasilie (UNPR) sa inscris in Partidul Conservator. Astfel PC detine 2 senatori.

PNL si PC vor forma grupul parlamentar comun al Aliantei de Centru Dreapta.

Raportul de forte in parlament este urmatorul:

Coalitia guvernamentala

PD-L 37% (174 parlamentari)

UDMR 6,5% (31 parlamentari)

UNPR 5% (24 parlamentari)

Minoritati 3,5% (18 parlamentari)

Total: 52% (247 parlamentari)

Opozitia parlamentara

PSD 29% (136 parlamentari)

ACD PNL + PC 17% (80 parlamentari)

PNL 15,75% (74 parlamentari)

PC 1,25% (6 parlamentari)

Parlamentari independenti neafiliati politic 2% (8 parlamentari)

Total: 48% (224 parlamentari)

Total Camera Deputatilor + Senat: 471

Majoritate: 236 parlamentari

Dezbaterea petitiei CSDR si FRJ Mediasind in Comisia de Petitii a Parlamentului Europeana

Nominalizarile pentru premiul Blog de Blog 2010

Nominalizariile sunt urmatoarele:

Care sunt categoriile concursului?
1. Marele premiu – Pentru că-mi place

Iulia Huiu, Zoe Petre, Alexandru Marin, Victor Ionescu

2. Blog literar

Lorena Lupu

3. Blogul cu cel mai mult umor

Lorena Lupu

4. Cel mai bun cititor/comentator

Robert Horvath

5. Cel mai bun blog de păstrarea memoriei

Roxana Iordache

6. Cel mai bun Blog politic/Blog economic

Politic: Lilick Auftakt, Dan Mihalache

Econonomic: Logica economica

7. Cel mai informat blogger

Ioska, Transildania,

8. Cel mai simpatic blogger/bloggeriţă

Mircea Badea

9. Cel mai bun blog al unui ziarist

Victor Ciutacu, Cristi Sutu

10. Cel mai bun blog de discuţii/dezbateri

Ubix.ro

11. Cel mai bun blog vizual (foto, grafică)

Foto: Cristian Stefanescu

12. Cel mai bun blog de sport

Dropgol.ro

13. Cel mai bun blog de muzică

Teo Negura

14. Cel mai combativ blog

Hai ca se poate!

15. Cel mai activ blogger

Starea Natiunii

16. Cel mai bun pamfletar dintre bloggeri

Garcia Muerte

17. Blogul pasiunii (profesiune, hobby). Aici vor intra blogurile culinare, de modă, de design, grădină, cîini-pisici, călătorii, colecţii. Desigur, juriul va putea să acorde mai multe premii, dacă va fi cazul.

Design/moda: Simona Hulber

18. Premiul de popularitate = revelatia anului 2010

Noul Conservatorism

Conferinta de presa a „Consiliului National de Conducere” al „Aliantei de Centru Dreapta Partidul National Liberal – Partidul Conservator”

Memoria istoriei: George Tatarascu

Material preluat de pe blogul „Parlogul PNTCD

„…La vârsta adolescenţei, când ne căutăm vocaţia şovăind în alegerea drumului, George Tătărăscu era convins că va juca un rol politic şi se prepara.

Mai exact, îşi forma mijloacele de a-şi deschide drum, de a se impune: îşi exercita memoria şi elocvenţa. Era uimitor cum recita versuri din “Les chatiments”, din “Legendes du siecle”  de Victor Hugo. Darul natural al elocinţei îl avea, vroia numai să dee vocii un cât mai mare volum.

Vara, în lunile de vacanţă, pretextând pasiunea lui pentru vânătoare – poate unica pasiune reală  – hoinărea prin munţii Gorjului. Şi în singurătăţile munţilor făcea exerciţii de desvoltare a puterii de emisiune a vocii. Recita versuri şi asculta ecoul spre a verifica intensitatea, calitatea melodică, claritatea vocii.

Nu a fost niciodată un om de bibliotecă, un pasionat de lectură, un adâncitor de probleme; inteligenţa lui sprintenă, uşurinţa ideaţiei îi acopereau cu prisosinţă lacunele culturii lui. De formaţie literară romantică, a fost poate singurul om politic – bineînţeles afară de N. Iorga – care a citit “L’Histoire des Girondins” a lui Lamartine.

Admira proza frumos cadenţată a lui Lamartine, admira ţinuta teatrală, emfatică, a lui Roland, elocvenţa pompoasă a lui Vergniaud sau a lui Brissot.

Şi-a luat doctoratul în Drept la Paris cu teza “Le regime electoral et parlamentaire en Roumanie (1912).

Întors la Tg. Jiu, s-a înscris în Barou şi în PNL. Ca avocat nu a avut clientelă; baroul de la Tg. Jiu avea elemente de elită ca Titu Frumuşeanu şi un tânăr Grigore Iunian, cu temeinice cunoştinţe în Drept, cu o practică serioasă, stăpânind toate întortocheturile procedurii.

În PNL nu reprezenta decât pe tatăl lui, generalul N. Tătărăscu, ales senator în 1914. A căutat tânărul avocat Tătărăscu o afacere celebră, un mare proces la Juraţi, ca să aibă prilejul să se manifeste. Dar tribunalul de la Gorj nu oferea asemenea ocazii de revărsare a elocvenţii. Şi George Tătărăscu tânjea spre disperarea bătrânului general care îşi vedea fiul sortit să vegeteze la Tg. Jiu. Mi-a povestit Grigore Iunian îndoielile ce puseseră stăpânire pe bătrânul general în ceea ce privea viitorul fiului său; l-a rugat pe Iunian să-l sprijine, să-i înlesnească posibilitatea de a avea clienţi. În 1910, nimeni nu bănuia ascensiunea de mai târziu a lui G. Tătărăscu. Cum timp avea, slavă Domnului, s-a dedicat pasiunii lui, vânatul, şi hoinărind, nu era vârf de munte, poiană, pe care să nu o cunoască. Deoarece luptasem, în prima parte a campaniei, câteva luni în munţii Gorjului, m-a rugat odată, fiindu-i oaspete la Poiana Gorjului, să-i numesc locurile pe unde mă purtase hazardul luptelor: Poiana Bordului, Stersura, Semileul, deasupra Dobriţei, în faţa muntelui Straja, Leşul, deasupra satului Vai de Ei.

Cunoştea toate aceste locuri cu o impresionantă precizie;  piciorul lui neobosit le străbătuse de atâtea ori încât fiecare cleanţ de munte îi era cunoscut. Nu-l pasiona vânătoarea pentru plăcerea de a nimici cu o ageră ţintire sălbăticiunile pădurii, el iubea hoinăreala prin păduri pentru încântarea pe care i-o da vastele singurătăţi ale munţilor, pentru poezia codrilor plini de taine.

În 1914, Gorjul avea păduri în care nu intrase încă securea. Se făceau glume pe socoteala lui, când întors de la vânătoare, avea întotdeauna tolba goală.

Gorjenii folosesc cu o minunată siguranţă acul ironiei; un tipic reprezentant al spiritului gorjean a fost Grigore Iunian de ale cărui ironii se fereau chiar şi cei mai buni debateri parlamentari. Ori, gorjenii spuneau: George este un neostenit vânător, dar nu aduce nimic acasă, uită să ia cartuşiera. – Te înşeli, complecta altul, se întoarce cu tolba de poveşti vânătoreşti.

George Tătărăscu zâmbea, continuând să rătăcească prin munţi ca să dialogheze cu singurătăţile. Era un ţintaş de rasă, dar nu simţea plăcere să doboare vietăţile pădurilor. Temperamental nu era un tip violent sau sanguinar; blândeţea lui naturală îl făcea să caute linia împăciuitoare.

Răsboiul din 1916 l-a găsit obscur avocat la Tg. Jiu. A început campania ca comandant al unei companii de infanterie din reg. 18 Gorj; în partea a doua a răsboiului a fost aghiotantul comandantului şcoalei militare din Botoşani. O puternică impresie i-a făcut dezarmarea a două corpuri de armată rusească de către elevii şcoalei militare din Botoşani.

În 1919 G. Tătărăscu a fost ales deputat de Gorj. Prima lui manifestare de la tribuna Camerei a impresionat; discursul lui de o frumoasă arhitectură, de o îngrijită ţinută literară, avea cu atât mai mare merit cu cât susţinea o teză ingrată: necesitatea consolidării de autoritate.

Parlamentul din 1919 era expresia fidelă a stărilor de spirit din cuprinsul României Mari: entuziaşti, naţionalişti, democraţi radicali şi organic ostili ideii de autoritate, aceştia erau în marea majoritate deputaţii.

Doctorul N. Lupu, ministru de Interne, atacase jandarmeria ca instituţie; G. Tătărăscu i-a răspuns apărând jandarmeria. În general, orice tânăr debutant îşi alege o temă generoasă care să-i asigure atenţia prietenoasă a Camerii. Ori, tema lui Tătărăscu profund antipatică, a provocat resentimentele imensei majorităţi.

Incontestabil, era un act politic de curaj.

Părerea unanimă a fost că tânărul parlamentar era un orator politic de talent, dar a săvârşit o greşeală debutând ca apărător al unei instituţiii – evident necesară – însă antipatică tuturor.

George Tătărăscu, politic, calculase fără greş; la debutul lui, apărând o teză ingrată, asistase Ionel I. C. Brătianu care i-a încredinţat în februarie 1922 subsecretariatul la Interne, având jandarmeria şi poliţia sub conducerea lui. Al doilea subsecretar era Richard Franasovici. Primul ministru Ionel I. C. Brătianu era şi titular al Ministerului de Interne, deci de fapt cei doi tineri subsecretari de Stat conduceau ministerul.

După ce bolşevicii au luat puterea în Rusia, nici un moment nu au încetat activitatea de răspândire a comunismului în Basarabia. O primă acţiune de revoltă a fost în 1919 în judeţul Hotin; acţiunea bine concepută s-a manifestat printr-un atac prin surprindere; generalul Poetaşu, comandantul diviziei, a fost asasinat. Moscova căuta punctul slab al prezenţei noastre în Basarabia, era deci, firesc ca propaganda comunistă să se concentreze în sudul Basarabiei unde populaţia nu era compact românească şi unde varietatea minorităţilor oferea mai multe posibilităţi de izbândă. Revoltele, îndelung şi cu multă grijă pregătite, au isbucnit simultan în mai multe puncte, luând un aspect neted revoluţionar la Tatar-Bunar. George Tătărăscu, subsecretar de Stat, a condus cu multă pricepere şi tact acţiunea de potolire a spiritelor. Evident, represiunea implica întrebuinţarea forţei militare. Faptul că presa comunistă ataca violent pe Tătărăscu dovedea că Rusia sovietică pusese mari speranţe în această insurecţie în Sudul Basarabiei. Şi Rusia nu uită, lucru de care Tătărăscu n-a ţinut seama.

În decembrie 1925, după renunțarea prințului Carol la drepturile de moștenitor al tronului, George Tătărăscu, subsecretar de Stat, a publicat o broșură în care erau reproduse în facsimil și scrisorile cu caracter politic pe care zvăpăiatul prinț le trimisese primei lui soții, Zizi Lambrino. Între altele, și scrisoarea prin care își recunoștea fiul care trebuia să se nască. Broșura nu avea caracterul de pamflet, era sobru alcătuită și păstra un aspect strict documentar.

În 1926, când generalul Averescu a format guvernul, Partidul National-Liberal trecea în opoziție, George Tătărăscu se contura ca o făgăduitoare utilitate într-o viitoare guvernare. Astfel, în iunie 1927, când Ionel Brătianu a format din nou guvernul, G. Tătărăscu a revenit la Interne ca subsecretar de Stat, ministru fiind I.G. Duca. Obiceiul în partidul liberal era ca membrii să fie înaintați la vechime; excepție au făcut în 1914, I.G. Duca și Victor Antonescu și ultimul G. Tătărăscu.

În timpul când era subsecretar de Stat la Interne, locuia în strada Silvestru, o casă în formă de vilă a cărei siluetă sveltă se încadra mai bine unui peisaj de munte. Cum legase prietenie din 1919, îl vedeam des. Îmi plăcea atmosfera liniștită care amintea vremuri dispărute. Sanda, fetița lui Tătărăscu, avea 11 ani și cu o seriozitate de soră mai mare repeta lecțiile cu fratele ei. Punea atâta seriozitate în împlinirea misiunii ei de educatoare, că îmi era foarte dragă. Se respira în casa din strada Silvestru o plăcută modestie, o simplitate primitoare. De fapt, George Tătărăscu se socotea în stare de provizorat în București, era parcă zorit să se întoarcă în Gorj, la Poiana de pe Jiu.

Cu moartea regelui Ferdinand, căreia i-a urmat la scurt timp moartea lui Ionel Brătianu, Partidul National-Liberal a intrat în criză. Admirabila orânduială a camarilei prezidată de Barbu Știrbei nu mai funcționa. Regența nu-și putea permite luxul regelui Ferdinand de a ignora indicațiile opiniei publice; ori, Partidul National-Liberal, straniu, nu s-a bucurat de nici o popularitate în România Mare pe care o realizase tactul politic al lui Ionel Brătianu. Opinia publică este uneori de o uluitoare nedreptate. Ceeace a fost Cavour pentru realizarea unității Italiei, a fost Ionel Brătianu pentru România, dar având de luptat cu condiții infinit mai grele. Îmi amintesc de un articol al lui I.G. Duca, în care evoca pe Ionel Brătianu care se întorsese dela Paris într-o atmosferă de ostilitate generală , cu toate că reușise să consfințească România Mare prin tratate; era hulit în primul parlament al votului obștesc și al țărănimii împroprietărite. La această ostilitate a corpului electoral s-a adăugat, în iunie 1930, suirea pe tron a regelui Carol.

Partidul liberal, printr-o eroare de apreciere a situației, s-a menținut la actul dela 3 ianuarie 1926, adică a socotit pe Carol ca uzurpator al tronului fiului său minor. Asemenea atitudini și le pot îngădui partide ai căror membri sunt uniți printr-o ideologie, nu prin interese. Ori, mistica liberală era epuizată de mai bine de o jumătate de secol. Fără îndoială, Ion C. Brătianu a fost un foarte lucid constructor al micului regat , suplu în dialectica ajustării la împrejurările fatal schimbătoare, dar acest exces de supleță era, adesea, împins până la oportunism care este inamicul tuturor idealismelor. Când, într-un moment de revoltă a conștiinței lui de om onest a spus am tolerat “crime şi asasinate”, uita să adauge că îşi călcase pe inimă spre a organiza un partid, spre a solidariza partizanii cu opera lui pe care vroia să o realizeze, cel puţin în parte, din idealurile dela 1848. Oamenii pot fi seduşi de chemările spre înălţimile idealului, numai că ostenesc repede şi ajunge o ispitire la realitatea materială ca năzuinţele lor spre neprihănitele culmi ale unui ideal să fie oprite.

Cei 12 ani de guvernare a lui Ion C. Brătianu au dat o structură solidă partidului liberal, dar i-a consumat întreaga mistică. Într-o carte “Nos fils”, scrisă cu doi ani înainte de a muri, Jules Michelet făcea această melancolică mărturisire: “Ştiţi care este, dintre toate relele lumii de azi, cea care mă doare cel mai mult? Este strângerea inimii”. Această strângere de inimă, această tristeţă au simţit-o toţi cei de la 1848, ctitorii partidului liberal. Mai păstra ceva din focul tinereţii C.A. Rosetti, Carada, care, cu o nebănuită intransigenţă, a rămas republican până la sfârşitul vieţii. Era guvernator al  Băncii Naţionale şi a refuzat să ceară audienţă regelui Carol I pentru a i se prezenta. Regele, apreciind această ţinută, a anunţat într-o zi că vroia să viziteze Banca Naţională. Bătrânul Carada l-a primit, fireşte, cu toată cinstea cuvenită regelui ţării, dar tot republican a rămas.

(va urma)

Memoria istoriei: 15 ianuarie 1990 reinfiintarea Partidului National Liberal

In data de 15 ianuarie se implinesc 22 de ani de la reinfiintarea Partidul National Liberal.

Sa recapitulam evenimentele din perioada 21 decembrie 1989 – 15 ianuarie 1990. Inca din seara lui 21 decembrie 1989 o serie de lideri (fosti lideri TNL) liberali printre care ii enumar: Sorin Botez, I.V. Sandulescu, Alexandru Paleologlu, Dan Adameo Lazarescu au format nucleul de reinfiintare al PNL. Acestora li s-au alaturat Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Andrei Chiliman. Din generatia foarte tanara ii mai enumar pe Misu Voicu si Cristian David.

La data de 6 ianuarie 1900 sa reintors in tara Radu Campeanu, ultimul lider al studentilor liberali. La scurt timp la urmat si Dinu Zamfirescu. Astfel structuriile  noului partid erau practic fixate.

Printr-o lege nescrisa ale fostelor elite Radu Campeanu devenea presedintele PNL.

Intre timp Partidul National Taranesc Crestin si Democrat se reinfiintase  si se inregistrase la tribunal. Viata politica din Romania era in fierbere. Zilnic se infiintau partide si partidulete. Printre aceste enumar doua formatiuni liberale: Partidul Liberal al Libertatii (Partidul Monarhist), infiintat in seara lui 9 ianuarie 1990 si Partidul Liberal-Socialist, condus de avocatul Niculae Cerveni. Ambele partide vor juca un rol important in perioda urmatoare.

Pentru sedinta de infiintare era nevoie insa de o sala de conferinte. Sala la gasit prin intermediul Bisericii Armene. Aici a jucat un rol important Varujan Vosganian care a pus la dispozitie sala de sedinte. In seara lui 15 ianuarie 1990 liberalii vechi si tineri au infiintat noul vechiul partid al Bratienilor. In discursul sau Radu Campeanu a precizat ca in noul partid sunt primiti toti membrii miscarii liberale, inclusiv fostii membri ai Partidului National Liberal-Tatarascu.

„The Soviet Story”

 

Documentarul „The Soviet Story” este un film documentar realizat în 2008 despre comunismul sovietic şi despre relaţiile de colaborare intre regimurile nazist (german) şi sovietic (rus) înainte de 1941, scris şi regizat de Edvins Snore şi sponsorizat de Uniunea Europeană şi Parlamentul European.

Filmul prezintă interviuri cu istorici din Occident şi Rusia, cum ar fi Norman Davies şi Boris Socolov, scriitorul rus Victor Suvorov, disidentul sovietic Vladimir Bukovski, membri ai Parlamentului European, precum şi cu victime ale terorii sovietice.

Filmul arată că au existat aproapieri filozofice şi de doctrină, legături politice şi organizatorice între sistemele naziste şi sovietice, înainte şi la începutul celui de al doilea război mondial.

Se subliniază egalitatea dintre exterminarea evreilor realizată de germani şi epurarea etnică prin înfometare făcută de sovietici, prezintă Pactul Ribbentrop-Molotov, masacrul de la Katyn, colaborarea dintre Gestapo şi NKVD (ultimul cu mai multa experienţă în exterminarea oponenţilor regimului la începutul războiului).

„Povestea sovietelor” mai prezintă şi deportările în masă sovietice şi experimentele medicale din Gulag.

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat: