Dr. ing. Nicolae Ţăran: „Omagiu unui prieten pe care l-am iubit”

Foto: Eveniment electoral ale partidelor membre ale Conventiei Democrate Romane din iulie 1992. De la stanga la dreapta: Sergiu Cunescu, presedintele Partidului Socialdemocrat Roman PSDR, Horia Rusu, presedintele-executiv al Partidului National Liberal-Aripa Tanara, Corneliu Coposu, presedintele Partidului National-Taranesc Crestindemocrat PNTCD, Constantin Ticu Dumitrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania AFDPR.

Laudatio prezentat cu ocazia acordării post- mortem a titlului de Cetăţean
de Onoare al Timişoarei lui Horia Rusu

Sursa: Fundatia Horia Rusu
Dr. ing. Nicolae Ţăran: Omagiu unui prieten pe care l-am iubit
Domnule Primar,
Onorat auditoriu,
Înainte de orice, vreau să evidenţiez semnificaţia profund morală a acordării titlului de Cetăţean de Onoare al Timişoarei omului de excepţie care a fost Horia Rusu. Pentru că acordarea acestui titlu nu reprezintă doar un demers formal, ci mai ales un demers moral care onorează Consiliul Local al Timişoarei.
Pe de altă parte, nu pot să nu remarc caracterul extrem de singular al acestui demers, în raport cu ceea ce se întâmplă acum în restul ţării, unde aproape nimeni nu mai celebrează eroii care, prin curaj şi sacrificiu, au declanşat implozia regimului Ceauşescu. Mai mult, din câte îmi dau seama, rescrierea orwelliană a istoriei acelor zile excepţionale a devenit, cum se spunea mai demult, politică de partid şi de stat.
Din aceste motive, nu am pregătit un discurs pentru acest moment atât de
emoţionant. Voi folosi, însă, acest prilej pentru a mărturisi că am fost prieten cu Horia Rusu şi l-am iubit nespus. Iar atunci când îi iubim pe cei apropiaţi avem datoria – nu-i aşa? – să mărturisim această iubire.
L-am cunoscut pe Horia Rusu la începutul anului 1990, în casa fratelui meu
Florenţiu şi a cumnatei mele Daniela. Pe atunci, Horia Rusu era inginer la UMT, la Departamentul de Cercetare şi Proiectare. M-am împrietenit foarte repede cu Horia, atât datorită valorilor comune, cât şi datorită faptului că în decembrie 1989 noi am fost, ca să zic aşa, de aceeaşi parte a baricadei. Apoi, timp de aproape cinci ani, m-am întâlnit de foarte multe ori cu Horia, mai ales la Bucureşti. De ce la Bucureşti? Pentru că, între timp, Horia şi cu mine am devenit lideri politici: el, în Partidul Naţional Liberal, eu, în Partidul Alianţei Civice.
Evident, am multe amintiri din acei ani tumultuoşi. Voi rememora împreună cu dumneavoastră câteva dintre aceste amintiri pentru a descrie excepţionalele calităţi morale şi intelectuale ale prietenului meu.
Mai întâi, este binecunoscut faptul că Horia Rusu a fost foarte curajos. El a
probat această calitate, destul de rară în România, în decembrie 1989, când a transportat cu maşina lui, la Spitalul Judeţean, mai mulţi timişoreni împuşcaţi în Piaţa Operei. De asemenea, un eveniment de acum două decenii este la fel de relevant din acest punct de vedere. Vă mai amintiţi? Acum două decenii Parlamentul României s-a întrunit pentru celebrarea eroilor din decembrie 1989.
Spre surpriza multora, dar mai ales a timişorenilor, această întrunire a devenit un eveniment de tristă amintire. Pentru că atunci toţi cei care au îndrăznit să condamne regimul Ceauşescu şi să omagieze eroii din decembrie 1989 au fost apostrofaţi, batjocoriţi şi puşi la stâlpul infamiei. Într-o atmosferă tipic stalinistă, nenumărate cozi de topor ale vechiului regim au ”înfierat cu mânie proletară” mai ales Timişoara şi martirii ei. Desigur, Corneliu Coposu şi alţi lideri ai opoziţiei anticomuniste de atunci au încercat să restabilească adevărul şi să protesteze.
Dar fără prea mare succes. Însă, atunci când la tribuna Parlamentului a urcat Horia Rusu, derbedeii din sală au încetat brusc să vocifereze, să bată din picioare sau să aplaude batjocoritor. Îmi amintesc foarte bine acel moment. Horia a urcat la tribună, şi-a potrivit ochelarii, şi-a adunat gândurile şi a spus ceva de genul: ”Nu am venit aici să polemizez cu nişte laşi care acum un an se ascundeau în spatele perdelelor şi aşteptau îngroziţi căderea regimului Ceauşescu. Am venit aici ca să aduc prinosul meu de recunoştinţă tuturor acelora care, chiar cu preţul vietii, s-au opus regimului comunist”. Ca prin minune, toti frustraţii, toţi turnătorii şi toţi derbedeii care ultragiaseră, cu câteva minute în urmă, Timişoara au tăcut. Sunteţi, desigur, de acord cu mine că un asemenea miracol implică nu doar curaj, ci şi o statură morală de care să ţină seama şi cei mai imorali adversari.

În altă ordine de idei, Horia Rusu a fost un intelectual şi un om politic atipic.

Atipic, datorită vastei sale erudiţii şi, mai ales, a probităţii sale. Născut într-o familie cu vechi tradiţii intelectuale şi morale, Horia Rusu a beneficiat de o educaţie riguroasă şi adecvată personalităţii sale de excepţie. Deşi era mai degrabă un foarte bun cunoscător al literaturii şi culturii germane, prietenul meu s-a dovedit, spre marea mea surpriză, un mare admirator şi subtil cunoscător al culturii ruse. Am apreciat admiraţia sa aproape evlavioasă pentru marele cineast rus Andrei Arsenievici Tarkovski. Din aceeaşi perspectivă, prietenul meu a fost un foarte bun cunoscător al literaturii banăţene începând cu secolul XVI şi până
în zilele noastre. Îi voi fi veşnic recunoscător lui Horia pentru că mi-a dăruit cu generozitate informaţiile extrem de preţioase şi de rare despre cultura Banatului.

De exemplu, de la prietenul meu am aflat că Palia de la Orăştie, tipărită în 1582, prima carte în limba română, este rezultatul sublimului efort al unor preoţi bănăţeni din Lugoj şi din Caransebeş. Nu în ultimul rând, Horia Rusu s-a făcut remarcat şi în mediul politic prin erudiţia sa ideologică, managerială şi juridică ieşită din comun.

În sfârşit, vreau să accentuez că, spre deosebire de foarte mulţi alţii, prietenul meu a făcut politică pe banii lui, cum spunem noi, bănăţenii, şi nu pe banii noilor îmbogăţiţi. În prea scurta sa carieră de om politic, din păcate încheiată în mod tragic, prietenul meu a spus şi a făcut doar ceea ce a crezut el că trebuie să spună şi să facă. Câtă deosebire, comparativ cu conduita papagalilor şi a mercenarilor din aşa-zisa clasă politică românească de ieri şi de azi!
Acestea sunt principalele motive pentru care mi-am iubit prietenul. De aceea, le sunt profund recunoscător soţiei sale, Dorina, şi fiului său, Radu, pentru că mi-au oferit şansa de a mărturisi aici, în capitala Banatului, şi acum, în ziua care marchează eliberarea Timişoarei de comunism, cât de mult l-am iubit pe Horia şi cât de mult îmi lipseşte.
Nu îmi mai rămâne decât să îi adresez prietenului meu, doar lui, următoarele cuvinte:

Mi-s bănăţan în ţoalele mele !
Tot Banatu-i fruncea!
Banatu nu-i de vânzare!
Banatul este Patria mea!

Sunt sigur că prietenul meu m-a auzit şi că aceste cuvinte, atât de dragi nouă, bănăţenilor l-au făcut fericit.
Dumnezeu săl binecuvânteze pe Horia Rusu!
Timişoara, 20 decembrie 2010http://www.fundatiahoriarusu.ro/wp-content/uploads/omagiu.pdf

http://www.fundatiahoriarusu.ro/wp-content/uploads/omagiu.pdf

IMG_2735

2 Răspunsuri to “Dr. ing. Nicolae Ţăran: „Omagiu unui prieten pe care l-am iubit””

  1. Baetu Viorel Says:

    Acuma am găsit articolul.
    Frumos că își mai aduce aminte lumea!
    Am, fost coleg de birou cu Horică cîțiva ani buni la CIUMMR.
    Dl Rusu tată, mi-a fost șef o bună, perioadă de timp la ICPMRTU.
    De altfel ne cunoșteam din perioada liceului.
    Eu nu am decît amintiri frumoase legate de această perioadă și de intelectualul rasat care a fost Horia.
    Deoarece am plecat înainte de revoluție, drumurile noastre nu s-au mai încrucișat.
    Ceea ce cred că ar fi de adăugat, ar fi dragostea lui pentru fotbal unde era un Fan absolut al echipei AC MILANO cu tricou, steag, insignă, poster și cunoștințe vaste despre acest club.
    Luni cînd venea la birou după un insucces a l italienilor de la A.C. Milano, se știa că mai bine ”să-l lași în boii lui” și să asculți comentariul meciului văzut din punctul de vedere al unui suporte, deci dacă nu era arbitrul de vină, atunci cine?
    Era singurul lui punct vulnerabil, în care logica și obiectivitatea nu-și aveau locul.
    Dumnezeu să-l odihnească!

    Cu stimă.
    Viorel Baetu (Michael Cutui)


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: