Memoria istoriei: Mihail Farcasanu – Presedintele TNL 1940-46

Cel mai vechi tanar partid din Romania este Partidul National Liberal. PNL a fost infiintat in 1835 de catre tineri pasoptisti. In 1944 tineretul liberal au reinfiintat partidul si au participat activ in cea mai dura competitie electorala: alegerile parlamentare din 30 noiembrie 1946.

Își completează studiile juridice în Germania, la Universitatea Humboldt din Berlin. Și-a elaborat teza de doctorat cu titlul „Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie” („Despre evoluția istorică a conceptului de monarhie”), sub conducerea celebrului profesor de drept și om de știință german Carl Schmitt. Teza, susținută în 1938, a fost publicată ulterior la editura Konrad Tiltsch din Würzburg. În România teza este tipărită în 1940 sub titlul „Monarhia socială”, la editura Fundației pentru Literatură și Artă Regele Carol II, o ediție mult lărgită și completată.

Activitatea TNL fiind condusa in perioada 1040-46 de catre Mihail Farcasanu. Un lider carismatic,  dotat cu spirit organizatoric, doctorand in stiinte politice la Universitatea Humbold din Berlin.

Foto: Mihail Farcasanu, Sinaia, 1945.

Sursa informationala: Mihail Farcasanu

Mihail „Ţeţu” Farcasanu

Activitate politica:

Presedinte al Tineretului Universitar National Liberal 1933-35

Presedinte al Tineretului National Liberal 1940-46

In septembrie 1940 este numit de către Dinu Brătianu, preşedinte al Tineretului Naţional Liberal.

Mihail Farcasanu a coordonat in ilegalitate in perioada 1940-44 organizatiile TNL.

Cu toate că activitatea partidelor politice fusese suspendată de generalul Ion Antonescu, Partidul Naţional Liberal şi-a continuat o anumită activitate, în special în domeniul publicistic. În perioada 1940-1944 Mihail Fărcăşanu a condus redacţia oficiosului PNL, „Românul”, a lucrat în comitetul de redacţie al revistei „Pământul românesc” şi a publicat articole în periodicul antitotalitar, „Viaţa Nouă”.

Imediat după 23 august 1944 este reînfiinţat cotidianul „Viitorul”, organul Partidului Naţional Liberal (interzis din 1938, mai întâi de Carol al II-lea, apoi de Antonescu), iar Mihai Fărcăşanu devine directorul ziarului. Prin editorialele pe care le scrie, face din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertăţii, pentru salvarea instituţiilor democratice din România, grav ameninţate prin prezenţa trupelor Armatei Roşii în ţară. Datorită articolelor sale pătimaşe şi vehemente îndreptate împotriva comuniştilor, aceştia au supranumit „Viitorul”, Vitriolul

În septembrie 1944, la propunerea lui Gheorghe Brătianu, este reales ca preşedinte al Tineretului Naţional Liberal. În această calitate, desfăşoară o activitate susţinută de reorganizare a organizaţiei care redevenise legală şi de răspândire a ideilor liberale în cadrul tineretului, în scopul de a forma cadrele care ducă mai departe aceste idei.

In ianuarie 1945 Mihail Fărcăşanu ia parte activă la organizarea Conferinţei Pregătitoare a Congresului Tineretului Naţional Liberal. Conferinţa, la care Fărcăşanu a prezentat cuvântul de deschidere, a avut loc la Sinaia, cu prilejul comemorării a 11 ani de la asasinarea lui I. G. Duca şi a repunerii plăcii comemorative din gara Sinaia, distrusă de legionari.

În toamna anului 1945, Mihail Fărcăşanu a participat, din partea Tineretului Naţional Liberal, la organizarea marei manifestaţii care a avut loc în Piaţa Palatului, la 8 noiembrie 1945, ziua onomastică a regelui, manifestaţie care a fost brutal reprimată de forţele comuniste. Rapoartele organelor de siguranţă au scos în evidenţă rolul lui Mihail Fărcăşanu şi al lui Constantin Bebe Brătianu

În această perioadă Mihail Fărcăşanu organizează un ciclu de trei conferinţe care trebuiau să se ţină în sala de conferinţe a Fundaţiei Carol I în zilele de 12, 19 şi 26 mai 1945. Inspirate dintr-un citat din Constantin I. C. (Dinu) Brătianu: Libertăţile se cuceresc uneori fără jertfe. Dar ele nu se pot menţine decât cu jertfe”, conferinţele, la care se înscriseseră zece conferenţiari, urmau să se desfăşoare după următorul program:

  • I. Cucerirea libertăţii – conferenţiari Mihail Fărcăşanu, Dan Amedeu Lăzărescu, Radu Câmpeanu;
  • II. Pierderea libertăţii – conferenţiari George Fotino, Victor Papacostea, C.C. Zamfirescu;
  • III. Recâştigarea libertăţii – conferenţiari Alice Voinescu, Paul Dimitriu, Paul Zotta, Mihai Popescu.

Conferinta nu sa putut desfasura fiind sabotata de catre agitatori PCR. Mihail Farcasanu a parasit Romania in octombrie 1946.

Activitatea academica

In 1927 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în 1931. În 1935 pleacă în străinătate pentru a-şi completa studiile. Urmează pentru început cursurile de ştiinţe politice de la London School of Economics cu profesorul Harold Laski. Îşi completează studiile juridice în Germania, la Universitatea Friedrich Wilhelm  din Berlin.

Şi-a elaborat teza de doctorat cu titlul „Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie” („Despre evoluţia istorică a conceptului de monarhie”), sub conducerea celebrului profesor de drept şi om de ştiinţă german Carl Schmitt.

Teza, susţinută în 1938, a fost publicată ulterior la editura Konrad Tiltsch din Würzburg. În România teza este tipărită în 1940 sub titlul „Monarhia socială”, la editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, o ediţie mult lărgită şi completată.

Monarhia socială

Prima lucrare publicată de Mihail Fărcăşanu este „Monarhia Socială”, publicată de Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II” în 1940. Lucrarea este bazată pe teza sa de doctorat de la Berlin, sensibil amplificată.

Fărcăşanu urmăreşte în şapte capitole evoluţia monarhiei în diferite societăţi: civilizaţiile orientale, Grecia şi Roma antică, perioada feudală, a renaşterii, a reformei şi a despotismului luminat (Aufklärung) al secolului al XVIII-lea. În continuare el face o analiză extrem de critică a revoluţiei franceze, din care elimină viziunea romantică a revoltei populare împotriva absolutismului, prezentând-o ca pe o mişcare, condusă de un grup de ideologi radicali care s-au folosit de masele populare pentru a-şi atinge ţelurilor.

Nu spre binele poporului a fost dezlănţuită Revoluţia, ci pentru a face să triumfe metafizicul asupra fizicului…. Revoluţia franceză fu o încercare de realizare practică a principiilor raţionaliste. Iar irealismul ei politic şi istoric, cu totul desprins de realitate, o conduse la o cruzime excesivă. Politica deductivă, contractul social, drepturile omului, suveranitatea poporului şi asasinatul în masă au fost realizările ei principale. Provocată de o minoritate joasă ca nivel moral, ea fu împlinită în contra voinţei poporului, care, nefiind organizat, nu avu posibilitatea să reacţioneze.”

El se ocupă apoi de scrierile gânditorilor politici europeni din perioada Revoluţiei franceze, care susţineau conceptul de monarhie în special cele ale francezului Antoine de Rivarol (cum sunt articole publicate în timpul revoluţiei în Journal politique et national), precum şi în lucrările englezului Edmund Burke (în special Reflections on the Revolution in France publicată în noiembrie 1790) şi ale germanului Friedrich von Gentz (în principal Über den Ursprung und Charakter des Krieges gegen die Französische Revoluzion şi Von dem politischen Zustande von Europa vor und nach der Französischen Revolution ambele publicate în 1801). Analiza arată că, contrar impresiei generale create de istorici, chiar în perioada revoluţiei franceze, nu întreaga intelectualitate din Europa avea o atitudine antimonarhică, ci existau numeroşi gânditori de valoare care considerau că revoluţia sângeroasă din Franţa nu era soluţia pentru rezolvarea problemelor societăţii de la sfârşitul secolului al XVII-lea. În continuare, Fărcăşanu se ocupă de scrierile din secolul al XIX-lea, oprindu-se asupra lucrărilor lui Lorenz von Stein printre care Die sozialistischen und kommunistischen Bewegungen seit der dritten französischen Revolution publicată în 1818 (titlu care arată că noţiunea de comunism nu a fost inventată de Karl Marx şi Geschichte der sozialen Bewegung in Frankreich von 1789 bis auf unsere Tage lucrare monumentală în trei volume publicată în 1850. Dintre scriitorii mai târzii, Fărcăşanu se ocupă Charles Maurras şi de scrierile sale de susţinere a ideii de monarhie publicate în perioada dinaintea primului război mondial.

Alte puncte de vedere analizate sunt cele ale lui Julius von Stahl, Alexis de Toqueville şi Hippolyte Taine

Concluzia lui Fărcăşanu este că ideologiile bazate pe un romantism individualist şi iresponsabil nu conduc la o rezolvare a conflictelor sociale, ci duc la un colectivism egalitar şi sângeros, manifestat sub revoluţia franceză şi, prin extensiune şi de revoluţiile comuniste. Soluţia pe care o preconizează Fărcăşanu este ceea ce el numeşte monarhia socială.

Ca epigraf al lucrării, Fărcăşanu şi-a ales un citat din Chateaubriand

„La monarchie n’est pas une religion. C’est un forme politique préférable en ce moment à toute autre, parce qu’elle fait mieux entrer l’ordre dans la liberté.”
„Monarhia nu este o religie. Este o formă politică, preferabilă în prezent oricărei alteia, deoarece ea introduce mai bine ordine în libertate.”

Indiferent dacă se acceptă sau nu teoriile emise de Fărcăşanu, lucrarea scoate în relief vasta cultură a autorului, un simţ politic dezvoltat şi cunoştinţe adâncite în domeniul teoriei statului. Există puţini politicieni români care să se poată prevala de asemenea cunoştinţe politice.

Articole si cuvantari politice

În afara acestor volume, mai trebuie semnalată activitarea publicistică a lui Mihail Fărcăşanu. În perioada în care a condus ziarul „Viitorul”, el s-a angajat într-o campanie susţinută de presă, militând pentru păstrarea instituţiilor democratice precum şi a libertăţilor şi a drepturilor individuale. Numeroasele sale articole politice, majoritatea lor tipărite în ziarul „Viitorul” sunt dedicate nu doar analizei situaţiei politice, ci constituie lucrări de teorie politică a liberalismului. Dacă din punct de vedere ideologic Fărcăşanu era un liberal, din punct de vedere conceptual era un adept al lui Vasile Pârvan considerând, ca şi acesta, că ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane erau ideea democratică şi ideea de libertate.  Fărcăşanu era convins că transpunerea în viaţă pe plan uman şi social a acestor idei interdependente era indispensabilă pentru concilierea intereselor generale ale colectivităţii cu cele individuale ale membrilor ei. Adrian Anghelescu consideră că ataşamentul faţă de aceste idei explică în bună măsură aderenţa sa la liberalism.

În articolul Sfârşitul totalitarismului, apărut în 31 august 1944 Mihail Fărcăşanu exprima dezideratul – şi implicit îndoiala – ca pe ruinele vechii tiranii, răsturnate cu sacrificiul a milioane de oameni să nu se ridice alta, tot atât de intolerantă şi de ostilă oricăror forme de libertate individuală.

În articolul Credincios ţie însuţi, apărut la 27 octombrie 1944 se ocupa de etica actului politic afirmând

„Păstrează-ţi convingerile şi fiinţa naţională, nu abdica de la ceea ce este drept şi în acord cu demnitatea omenească, nu ceda sugestiei şi avantagiilor aparente. Fii aleşi în suferinţă sau când soarta îţi este prielnică. Fii credincios tradiţiilor care au îngăduit ridicarea patriei, neatârnării tale omeneşti şi şi cari au asigurat biruinţa adevărului în lume”

Nu este vorba doar de a da sfaturi altora; sunt principii pe care el însuşi le-a aplicat consecvent toată viaţa.

Cuvântul de deschidere al lui Fărcăşanu la conferinţa de la Sinaia tinererului liberal a fost publicat în ziarul „Viitorul” în trei articole consecutive: Liberalismul social, Liberalism şi umanism şi Liberalism şi naţionalism în care discută ideile şi valorile fundamentale ale doctrinei liberale. Mihail Fărcăşanu, scoate în evidenţă tradiţia făuritorilor liberalismului din România; Ion C. Brătianu, C. A. Rosetti, Vintilă I. C. Brătianu şi alţii

Liberalismul, aşa cum l-am moştenit noi, este credinţa în ratio, în individualism, în viziunea antropocentrică, în sanctitatea contractului, în libertatea spirituală, în statul de drept, în suveranitatea lui, în egalitate, în progres şi în fraternitate.

În acelaşi timp, Fărcăşanu militează pentru un liberalism înnoitor, care ţine seama de modificările din societatea contemporană şi are în vedere criticile liberalismului clasic, formulate, printre alţii, de Benedetto Croce, care considera că, fiind antiegalitar, liberalismul favorizează spiritul mercantil şi deci oligarhia, care se naşte din libera concurenţă:

Liberalismul este în acelaşi timp favorabil şi ostil democraţiei. Favorabil, deoarece clasa sa politică este o clasă deschisă… El este ostil democraţiei, deoarece aceasta tinde să substituie numărul şi cantitatea calităţii, deoarece el ştie că datorită acestui fapt democraţia deschide calea demogagiei şi, involuntar, dictaturii şi tiraniei şi, astfel, duce la propria sa distrugere.”

Pentru a evita asemenea derapări, în spiritul unei etici a carităţii şi a echităţii, pe care o considera indispensabilă, el preconiza o permanentă redimensionare a raporturilor sociale, pentru a se evita formarea unor discrepanţe între diferitele categorii umanie şi pentru a preîntâmpina stările conflictuale, de criză. Dacă principiul fundamental al liberalismului clasic era neintervenţia statului, Fărcăşanu considera că statul nu se poate complace doar în postura unui arbitru neutru, lăsând la voia întâmplării mecanismele economiei de piaţă. Statul trebuie să-şi asume un rol activ de evitare a unor inechităţi şi decalaje flagrante. În viziunea lui Fărcăşanu, liberalismul trebuia să realizeze un mediu favorabil dezvoltării personalităţii în societate, ceea ce presupunea redefinirea raporturilor sociale devenite inechitabile.

Principiul individual în economia pieţei, adică în economia liberală prin excelenţă, trebuie să fie echilibrat de princiul social şi uman, menit să îndepărteze pericolul de moarte al proletarizării. Aici este rolul uman al liberalismului: a lupta pentru desproletarizarea categoriilor muncitoare, susţinând o politică socială energică, promovând o largă difuzare a proprietăţii, asigurând descentralizarea în toate domeniile.

Trebuie ţinut seama că aceste idei erau prezentate în perioada în care partidul comunist susţinea tocmai ideile contrare, de reducere a întregii populaţii la nivelul de sărăcie al proletariatului, de desfiinţare a proprietăţii şi de generalizare a intervenţiei statului în toate domeniile. Liberalismul era incompatibil cu orice concepţii reducţioniste, care ignoră natura complexă a personalităţii umane, eşuând în extremism. Într-o epocă dominată de ideologii care îşi proclamau infailibilitatea principiilor şi care căutau să instaureze domnia arbitrarului, înlocuind argumentele cu lozinci propagandistice, Mihail Fărcăşanu nu concepea liberalismul ca pe un sistem de idei abstracte, cu o permanentă valabilitate teoretică, ci ca pe o concepţie care caută să asigure individului un rol bine determinat în planul vieţii sociale, statul nemaifiind un instrument coercitiv, autoritar şi discreţionar, ci garantul de fiecare clipă al libertăţii oamenilor

Mihail Fărcăşanu considera că liberalismul român are o apartenenţă naţională:

Acest naţionalism vine din respectul pentru om şi din ideea de echitate, el nu se va transforma niciodată în şovinism sau în imperialism rasial. Naţionalismul liberal conţine, în însăşi raţiunea sa de a fi, toleranţa şi egalitatea în drepturi pentru toate grupurile naţionale.

Bibliografie poltica:

  • Über die geistesgeschichtliche Entwicklung des Begriffes der Monarchie, Editura Konrad Tiltsch, Würzburg, 1938.
  • The sense of the new political regime of Romania, Rumanian Quarterly, 1939.
  • Monarhia Socială, Editura Fundaţiei pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, Bucureşti, 1940.
  • Libertate şi existenţă (eseu), 1942.
  • Liberalismul social, Viitorul, 3 ianuarie 1945.
  • Liberalism şi umanism, Viitorul, 4 ianuarie 1945.
  • Liberalism şi naţionalism, Viitorul, 5 ianuarie 1945.
  • Pentru libertate, Viitorul, 18 februarie 1945.
  • Scrisori către tineretul român, Civitas Humana, Bucureşti, 1946.


Un răspuns to “Memoria istoriei: Mihail Farcasanu – Presedintele TNL 1940-46”

  1. Carl Schmitt: “Conceptul de politica” « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] identitatea liberală? 100 de avocati pentru RomaniaBursa transferurilor politice – 23.03.2011Memoria istoriei: Mihail Farcasanu – Presedintele TNL 1940-46PSD: Doctrina si evolutie politica General Election in the UK – May 6th 2010Rezultatele finale ale […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: