SPUNE NU CODULUI SCLAVIEI! 16 martie 2011- PIATA CONSTITUTIEI – VINO SI TU!

Cele cinci confederatii sindicale au anuntat mitingul ce va avea loc in data de 16 martie in Piata Constitutiei din Bucuresti si au prezentat inca o data punctul de vedere fata de proiectul de Cod al Muncii pe care si-a asumat raspunderea Guvernul Boc.

Va prezentam mai jos extrase din declaratiile facute de presedintii confederatiilor – Salariatii romani sunt obligati sa suporte consecintele incompetentei Guvernului – Codul Boc transforma lucratorii romani in structuri dependente in totalitate de angajator – Parlamentarii puterii ar vota inclusiv “Povestea porcului” ca lege nationala – Forta de munca este batjocorita si exploatata – Este inadmisibil ca in fata unui astfel pericol sa nu se manifeste solidaritatea – Guvernul va continua campania de dereglementare a pietei muncii – In 2011 bugetarii vor fi disponibilizati pe capete.

In institutiile bugetare vor ramane doar clientii politici si cei care vor fi obedienti in fata sefilor.

Dumitru Costin: Salariatii romani sunt obligati sa suporte consecintele incompetentei Guvernului “Am facut toate diligentele necesare pentru ca in acest interval de timp sa avem un dialog sincer, transparent cu Guvernul si cu organizatiile patronale. Am incercat sa venim cu argumente, multe dintre ele constituite pe baza conventiilor internationale ale OIM, a directivelor europene, a practicilor in ceea ce priveste relatiile de munca dintre angajator si angajat din Uniunea Europeana. Toate argumentele pe care noi le-am adus in varii intalniri, indiferent ca au fost cu Ministerul Muncii, cu Guvernul, cu Primul-ministru, toate eforturile pe care le-am facut in dialogul cu partidele politice parlamentare s-au soldat pana la urma cu asumarea raspunderii de catre Cabinetul Boc, care nu a tinut cont de punctul nostru de vedere. Guvernul justifica in mod inutil modificarile din Codul Muncii pe teza cresterii gradului de ocupare in piata muncii din Romania, o teza total neadevarata. Am vazut ca in ultimul timp se mai agita unii si anunta ca se vor crea 90.000 de locuri de munca. Evident, nu au vrut sa precizeze si la ce salarii vor fi create aceste locuri de munca. Si in momentul actual exista zeci de mii de locuri de munca pe salariul minim pe care nu le ocupa nimeni asa ca cele 90.000 sau 200.000 de locuri de munca vor fi in procent zdrobitor locuri de munca ocupate pe salariul minim. Degeaba am incercat sa le explicam inca din toamna anului trecut ca este nevoie de altceva pentru a relansa piata muncii din Romania, ca este nevoie de o rediscutare a fiscalitatii pe locul de munca, ca este nevoie de rediscutarea politicii educationale, a politicii de formare a fortei de munca, si alte elemente care trebuie liate in discutie si rezolvate. Au recurs la cel mai lejer gest pe care il puteau face pentru a “repozitiona” economia Romaniei – asa cum spuneau cei de la Camera de Comert Americana – pentru a pune Romania pe harta competitivitatii economiei mondiale:

Niste incapabili care nu sunt in stare sa faca o economie competitiva rezolvand probleme de infrastructura, de legislatie simpla, clara, predictibila, de sistem juridic, eficient, lipsit de coruptie, acest Guvern care nu poate sa rezolve aceste probleme care sunt elementele cheie ale competitivitatii oricarei economii nationale, a gasit singura solutie la indemana: aceea de a pedepsi lucratorii din Romania prin modificarea Codului Muncii si a muta toate problemele, toate consecintele incompetentei lor pe viata de zi cu zi a cetatenilor din Romania. Ce se va intampla? Probabil ca alaturi de cei 3 milioane de romani buni de munca ce au parasit deja granitele Romaniei, piata muncii extrem de flexibila dorita de Boc si compania, o piata a muncii care va continua sa ofere zeci de mii de locuri de munca pe salariul minim, va fi in continuare depopulata, parasita de cetatenii romani, care vor urma sfatul presedintelui Romaniei si isi vor cauta de lucru in alte colturi ale Europei.

Declaratie Bogdan Hossu: Acest cod al muncii nu face decat sa transforme lucratorii romani in structuri dependente in totalitate de angajator. Ceea ce noi cerem este ca cetatenii care care doresc, care sunt nemultumiti, sa vina in piata, sa participe la acest miting, pentru ca es te ultima sansa ca lucratorul roman, rudele noastre din familie care lucreaza in sectorul privat sau de stat, sa nu devina un sclav al angajatorilor, indiferent daca angajatorul este statul roman sau o persoana privata. Acest cod al muncii nu face decat sa transforme lucratorii romani in structuri dependente in totalitate de angajator. (….) Nu ne-am opus si multe din textele de flexibilizare legate de problematica perioadei de proba, de contractul individual de munca pe durata determinata au fost solutii propuse de noi si acceptate de angajator. Ceea ce se intampla in Codul Muncii astazi, sintetic, este nerespectarea prevederilor constitutionale care garanteaza drepturile colective si care astazi sunt radiate complet din structura Codului Muncii propus de Guvern. In toate problemele in care angajatul are o dependenta de angajator nu exista solutii de contestare si rezolvare a problemelor cum este cazul problemelor legate de norma de munca. Norma de munca ramane in totalitate la latitudinea angajatorului. (…) Se incalca directive ale Uniunii Europene (in domeniul timpului de lucru) sau ale conventiilor internationale in momentul in care se doreste substituirea organizatiilor sindicale de intreprindere de catre reprezentantii salariatilor.

Declaratie Dumitru Costin: Parlamentarii puterii ar vota inclusiv “Povestea porcului” ca lege nationala Noi n-am respins nicio secunda finalizarea acestui proces de imbunatatire a Codului Muncii. Am depus un proiect de modificare a Codul ui Muncii si ni se parea firesc ca acest proces sa se desfasoare prin caile normale, prin dezbatere parlamentara, astfel incat la finalizarea acestui demers sa avem o legislatie a muncii care sa fie sustinuta si inteleasa de toti actorii care participa in piata muncii si sa dam posibilitatea celor pe care i-am trimis in Parlament sa isi faca treaba cat mai bine. Din pacate Parlamentul Romaniei s-a transformat intr-o anexa a Executivului si sunt o sumedenie de parlamentari ai actualei puteri care, chiar daca le-ai pune la dispozitie pe o nota de fundamentare “Povestea porcului” a lui Ion Creanga si le-ai spune ca este o initiativa a Guvernului Boc prin care transformam “Povestea porcului” in lege nationala, vor iesi pe canale media si vor sustine in dezbateri publice ca este o lege minunata, ca Guvernul Boc are dreptate si ca trebuie sustinut in demersul sau, si vor vota cu doua maini in situatia in care Guvernul Boc va dori sa isi asume raspunderea pe transformarea “Povestii porcului” in lege nationala. Acesti oameni nici macar nu au avut decenta sa citeasca documentele si argumentele pe care le-am pus la dispozitie, in ciuda faptului ca noi am incercat prin demersuri civilizate, constitutionale, sa avem un dialog eficient cu domniile lor. Am sperat si am mizat pe capacitatea lor de intelegere a realitatilor din economie si a realitatilor din societatea romaneasca. Degeaba. Sunt o masa de manevra care ridica mana si voteaza dupa caz asa cum le spune liderul lor politic. E rusinos. Toate discutiile care se poarta pe modificarea Constitutiei si transformarea Parlamentului Romaniei intr-o institutie monocamerala, cel putin pentru noi, in momentul de fata, naste semne uriase de intrebare. Daca acum, in acest format bicameral, Parlamentul Romaniei este o anexa a Executivului, ce se va intampla in situatia in care numarul parlamentarilor se va reduce drastic? Cu siguranta ca ne indreptam cu pasi repezi spre un alt model de stat dupa care unii inca mai tanjesc.

Iacob Baciu: Forta de munca este batjocorita si exploatata Problema societatilor comerciale a fost rezolvata de FPS iar resursele naturale le-am dat gratis. Acum a mai ramas ultima reduta – resursele umane. Ceea ce puteti constata din Codul muncii este ca se doreste o dereglementare totala. Se doreste desfiintarea contractelor nationale, pe ramura si a contractelor colective de munca. Aceasta este esenta problemei pe Codul Muncii in momentul de fata. Salariatul va ramane la discretia angajatorului si daca facem trimitere la acest cod vom constata ca vom avea numai zilieri si contracte pe perioada determinata. Nu mai discutam de profesii si meserii in Romania ci de muncitori. Forta de munca este pusa la dispozitia unor asa-zisi investitori care au venit si au plecat din Romania iar statul roman nu respecta Constitutia. Daca facem trimitere la articolele 37 si 27, se mentioneaza ca statul ia masurile economice si sociale ce se impun pentru asigurarea unui trai decent populatiei. In momentul de fata se vehiculeaza ca liderii de sindicat sunt cei care se opun. NU! Este falsa problema, nu liderii. Este vizat cetateanul roman, salariatul roman, care practic este adus in situatia sa munceasca 16 ore pe zi, 18 ore pe zi. In momentul in care norma de munca se stabileste de patron, este la discretia lui, normele de munca vor fi stabilite de asa maniera incat salariatul nu o sa isi realizeze norma in cele 8 ore niciodata si ca atare va lucra 14-16 ore. In fiecare an, daca va uitati pe statistica de la Ministerul Muncii, veti constata ca, spre exmplu in 2008, au fost peste 5.000 de accidente, dintre care 440 accidente mortale. Anul trecut au fost peste 3.000 de accidente cu invaliditate si incapacitate si mortale 220. Daca adunam in fiecare an numarul accidentelor o sa ajungem la concluzia ca in 10 ani practic forta de munca va fi decimata. In toate accidentele mortale la care am facut referire este de vina salariatul. Nu este de vina Inspectiei Muncii ca sunt platiti cu bani grei, nu este de vina ministrului Muncii, care este paralel cu Inspectia Muncii si cu problema aceasta, dar platim inspectorul de munca pentru a sta degeaba. Avem o Inspectie a Muncii de stat degeaba si este platita din banii statului. Se ocupa cu altceva, nu cu relatiile de munca. Trebuie protejati patronii, investitorii, ca pleaca din Romania… Pleaca, au plecat oricum. Ca atare, forta de munca este batjocorita in Romania, este exploatata si folosita la discretia unor oameni care vin in Romania si care nu au nimic nici cu forta de munca si nici cu taxele si impozitele.

Declaratie Marius Petcu, presedinte CNSLR-Fratia: Este inadmisibil ca in fata unui astfel pericol sa nu se manifeste solidaritatea Am avut negocieri permanente in aceste cateva luni, cu speranta ca de la etapa la etapa vom obtine macar intelegere pentru demersul nostru. Atat in plan guvernamental cat si in plan politic nu am lasat nicio usa nedeschisa. Am incercat sa ne prezentam argumentele, uneori pareau a fi intelese, ba chiar acceptate, dar din pacate etapele urmatoare dovedeau ca nu se preluau decat intr-o proportie nesemnificativa acele propuneri care oricum nu tulburau demersul guvernamental, care este centrat pe ideea de a desfiinta negocierile colective. In perioada urmatoare nu facem altceva decat sa punem la dispozitia colegilor nostri, a salariatilor, a cetatenilor in general un cadru de organizare a actiunilor de protest si de manifestare a nemultumirii. Pana la urma nu doar din mesajele noastre, ale liderilor de sindicat, trebuie inteleasa starea de nemultumire ci a venit momentul ca ea sa se manifeste in strada. Daca astazi si in zilele urmatoare oamenii nu inteleg pericolul pentru viitorul lor, inseamna ca ori exista in mesajul nostru o linie fortata ori efectiv nu exista o cultura a protestului. Este inadmisibil ca in fata unui astfel pericol sa nu se manifeste solidaritatea, cea mai importanta arma pe care o avem.

Declaratie Ion Albu, CSN Meridian: Dereglementarea pietei muncii va continua prin celelalte legi Nu doar Codul Muncii este cel care face dereglementarea si goleste de continut tot ce inseamna relatiile de munca pentru salariati ci si celelalte legi care vin sa completeze Codul Muncii, pe care va marturisesc ca eu cel putin nu as mai dori, in interesul salariatilor, sa le mai negociez cu acest Guvern. Dar ele vor fi imediat, in viitorul apropiat, reluate in discutie si stim cam ce se doreste. Ce inseamna lipsa unui contract colectiv de munca pentru salariati este, daca vreti in niste linii foarte clare, intre ceea ce castiga acum un salariat si salariul minim pe economie.

Declaratie Albu: Daca aveti un angajator care in fiecare zi se uita chioras la voi, care in fiecare zi nu stie cum sa scape mai repede de voi, indiferent ca faceti bine sau rau, va invitam sa fiti alaturi de noi. Daca sunteti un salariat bugetar care anul trecut ati beneficiat de “generozitatea” Guvernului Boc si ati pierdut sume importante de bani, sa stiti ca anul acesta, pentru voi, prin modificarea Codului Muncii s-au eliminat orice mecanisme de protectie in caz de disponibilizare colectiva. Avand in vedere faptul ca Guvernul Boc anunta 18.000 de disponibilizati in Politie si zeci de mii de disponibilizati in sectorul public in acest an – un angajament politic pe care si l-au luat si care este cuprins inclusiv in planul lor de bataie sustinut si de bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale pentru anul in curs – neavand niciun fel de regula care sa guverneze o evaluare corecta a calitatilor voastre profesionale, veti pierde si ultima sansa de a va apara locul de munca. Daca anul trecut v-a fost frica si nu ati vrut sa iesiti in actiuni sindicale, acum nu mai aveti nimic de pierdut pentru ca in institutiile bugetare nu vor ramane decat clientii politici, cei care isi vor pleca coloana vertebrala in fata sefului lor, vor ramane cei care vor accepta dispozitiile, ordinele date de conducatorii institutiilor bugetare respective. Se va consolida un stat cu institutii clientelare” Dumitru Costin, presedinte BNS Jurnaliştii cer căderea Guvernului Boc pentru a salva Codul Muncii! Membri ai Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, Federaţiei Sindicatelor din SRR, Sindicatului Liber din SRR şi ai altor organizaţii afiliate la Cartel ALFA şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, au pichetat astăzi sediul central si sediile studiourilor regionale ale Societăţii Române de Radiodifuziune din Bucureşti, Craiova, Timişoara şi Târgu Mureş, solicitând căderea Guvernului Boc. Protestul a fost generat de faptul că toate negocierile dintre partenerii sociali cu reprezentaţii Executivului şi cu partidele aflate în coaliţia de guvernare s-au transformat într-un dialog al surzilor iar documentul adoptat de Guvernul Boc elimină orice formă de protecţie a salariaţilor faţă de abuzurile patronatelor, instaurând o nouă formă de sclavie. Manifestanţii au arătat că proiectul Codului Muncii încalcă în mod flagrant Directivele Europene şi Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii ratificate de statul român, salariaţii devenind, în acest mod, sclavii propriilor contracte de muncă. Prin aceste modificări, salariaţii nu vor mai avea nicio protecţie în faţa patronatelor, contractele colective de muncă urmând să fie desfiinţate:

Ø clauza de conştiinţă şi celelalte drepturi câştigate de FRJ MediaSind prin Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de ramură mass-media precum şi prevederile Codului Deontologic vor fi eliminate;

Ø patronii vor putea oricând angaja pentru acelaşi post oricâte persoane doresc, cu titlu de perioadă de probă;

Ø salariaţii vor putea fi oricând concediaţi pentru necorespundere profesională, vor putea fi delegaţi permanenţi, fără ca angajatorul să mai poată fi obligat la introducerea clauzei de mobilitate în CIM;

Ø salariatul nu va mai putea continua activitatea din momentul în care autorizaţia, atestatul ori avizul necesar desfăşurării profesiei nu mai este valabil;

Ø patronul poate micşora oricând activitatea salariatului, precum şi salariul angajatului pe motiv că şi-a redus temporar activitatea;

Ø în cazul concedierilor, vor fi disponibilizaţi salariaţii care „nu au realizat obiectivele de performanţă individuală” – criterii stabilite unilateral de către patron;

Ø contractele de muncă pe perioadă nedeterminată vor dispărea, motiv pentru care salariaţii nu vor mai primi plăţi compensatorii, nu vor mai putea face credite, etc.;

Ø patronul poate impune oricând salariaţilor să stea peste program fără acordul lor, având libertatea de a modifica oricând norma de muncă.

Având în vedere aceste efecte grave asupra fiecărui salariat din România, protestatarii au făcut un apel către cei peste 9000 de membri afiliaţi la FRJ MediaSind, precum şi către ceilalţi angajaţi din mass-media să participe la mitingul de protest organizat de către Cartel ALFA, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, CNSLR Frăţia şi CNS Meridian în data de 16 martie, zi în care va fi dezbătută în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc. În cazul în care noul Cod al Muncii va trece de votul Parlamentului, reprezentanţii sindicatelor au anunţat că vor pregăti acţiuni de protest pe plan internaţional cu sprijinul Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi vor începe demersurile pentru declanşarea procedurilor de infringement prin depunerea unei noi petiţii în Parlamentul European. FRJ MediaSind Tania Istrate, Departament Comunicare În imagini: Cristi Godinac, preşedinte FRJ MediSind; Adrian Valentin Moise, vicepreşedinte al FRJ Mediasind şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din SRR; Daniela Ciobanu, preşedinte al Sindicatului Liber din SRR; Dan Paraschiv, vicepreşedinte Cartel ALFA; Vlad Gheorghe, vicepreşedinte SL din SRR; Sabin Rusu, secretar general CSDR; Radu Minea, preşedinte al Sindicatelor Libere din Cercetare, Proiectare.

Sursa informationala: Federatia Sindicala MediaSind

Anunțuri

Un răspuns to “SPUNE NU CODULUI SCLAVIEI! 16 martie 2011- PIATA CONSTITUTIEI – VINO SI TU!”

  1. Viorel Grecu Says:

    interesant articol !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: