Memoria istoriei: „Ion I. C. Brătianu – Discursul de la Sibiu”

Text+Idee+Foto+Sursa informationala: National-Liberal

Discursul de la Sibiu şi entuziasmul ardelenilor faţă de premierul liberal Ion I. C. Brătianu (anexă din cartea: „Ion I. C. Brătianu. Concepţie şi management politic”, Editura Eikon, Cluj, 2011, autor: Ion Novăcescu)

În ediţia sa din 7 august 1919, „Patria” – oficiosul Partidului Naţional Român al lui Iuliu Maniu, care apărea la Cluj – relatează amplu, pe toată pagina întâi, despre vizita premierului liberal Ion I. C. Brătianu la Sibiu, în 5 august 1919, unde s-a întâlnit cu liderii ardeleni, reuniţi în Sfatul Ţării. Brătianu sosi la Sibiu după ce, mai înainte, intrase odată cu armata română în Timişoara şi a ajuns până la 40 de km de Budapesta, care a fost cucerită de cavaleria românească în 4 august 1919. La intrarea în sală, Ion I. C. Brătianu a fost primit cu ovaţii. Luând loc lîngă Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent, Teodor Mihali, vicepreşedintele Marelui Sfat al Ţării, îl salută pe primul ministru al guvernului regal român, după care, cel mai probabil din curtoazie, acesta enunţă unul din conceptele limbajului de aur brătienist. T. Mihali declara că măreţia acelui moment se datora dorobanţului român şi bărbaţilor de stat care au înţeles momentul istoric şi au contribuit la realizarea idealului naţional. „Azi am ajuns nu numai să ne vedem visul cu ochii, dar armata română a adus ordine şi pentru alte neamuri din această parte a Europei.” La rândul său, Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent, a rostit un scurt discurs, în care l-a salutat pe premierul Brătianu. Maniu a mai spus că aduce, adânc emoţionat, salutul Consiliului Dirigent şi al poporului român desrobit, prezidentul guvernului român, care se află azi pe pământul său. Apoi, ca într-un ritual oficial, şi Maniu a rostit fraza cheie, esenţială, a propagandei brătieniste: „Noi mărturisim cu recunoştinţă că unitatea neamului românesc a săvârşit-o România independentă, după cum pe vremuri Piemontul a fost acela care a săvârşit unitatea Italiei. România şi bărbaţii ei de stat au înţeles ce trebuie să facă, şi regatul vechiu a fost la înălţimea chemării sale. Mulţumim bărbaţilor de stat şi Dumneavoastră în special pentru că aţi rupt legăturile cu cei ce ne ţineau şi pe noi legaţi, şi aţi pornit pe drumul libertăţii noastre şi a întreg neamului românesc.” După aceasta, la tribună a venit Ion I. C. Brătianu care a ţinut, credem, cel mai important, mai călduros şi mai elocvent discurs al vieţii sale:

„Domnilor!

Am păşit cu adâncă emoţiune în această sală, dar am simţit şi o mare şi puternică căldură din acel simţământ al cuvintelor care aţi binevoit a le rosti. Se elaborează în aceste momente, aici la Dumneavoastră, desăvârşirea actului care s-a făcut la Alba Iulia şi care se cheamă: Unirea tuturor Românilor. Cuvântul chiar de Unire ne arată care sunt datoriile noastre reciproce: unirea tuturor românilor, adică unirea tuturor conştiinţelor noastre, unirea tuturor energiilor noastre spre un scop comun.  Aţi binevoit a releva prin cuvinte de recunoştinţă ajutorul pe care Regatul Român l-a dat – şi era dator să-l dea – românimei de peste tot. Am fi uitători şi ingraţi, dacă n-am şti să tragem din istoria trecutului toate învăţămintele care ne sunt de folos. Tocmai, ca Regatul să fi fost pus în măsura de a ajuta pe Românii de pretutindenea, de a ajuta pe Românii de peste munţi (aplauze) şi în întregimea lor ţinuturile din Transilvania, Bănat şi Ţara Ungurească, trebuie să se fi reaprins conştiinţa naţională şi pentru timpurile moderne ale României şi dacă Dumneavoastră aveţi motivele Dumneavoastră de dragoste şi de recunoştinţă, avem şi noi motive reciproce. Am fost de ajutor unora şi altora, şi noi şi Dumneavoastră, în cursul unui veac întreg, când cu bărbaţii cei mai buni de la Dumneavoastră ne-am ajutat pentru întemeierea desăvârşită şi întărirea Regatului, care trebuia să fie şi a fost sâmburele României Mari. (aplauze)

Prin urmare, când ne gândim la trecut, putem da o frăţească recunoştinţă către toţi aceia, care ori şi unde ar fi fost, dincolo şi dincoace, au ştiut să simtă solidaritatea, care ne lega şi care în împrejurările politice în care îşi puteau dezvolta activitatea lor, să nu piardă din vedere că pe lângă munca impusă de problemele zilei fiecare generaţiune era totodată datoare ca prin muncă necontenită să nu îngreuneze, ci să ajute ceea ce a fost întotdeauna în conştiinţa neamului nostru, aspiraţiunea de temeiu a existenţei noastre naţionale: Unirea tuturor Românilor. Astăzi, când am realizat-o, ni se impune tuturor, desigur, datoria de recunoştinţă pentru aceia care au preparat-o prin suferinţele lor, prin munca lor dar mai ales prin credinţa lor.

Prin urmare avem către trecut o datorie de pietate, dar avem şi către prezent datoria de a asigura prin munca pe care o facem aici şi dincolo, temeiul României nu numai Noi dar şi Mari, pe o bază democratică, largă, care să permită, ca la această muncă atât de mare să nu fie departe de la ea nici un român, care poate să fie un element de forţă şi care poate să-şi aducă părticica lui de muncă, de energie, de inteligenţă, pentru a asigura întemeierea astăzi, dezvoltarea mâine, a forţelor sociale şi naţionale ale României Mari.

Domnilor!

În această organizare de stat, probleme noi, mai complexe decât altădată, se pun înaintea noastră a tuturora. Sistemul de lucrare al nostru, pe lângă care putem să lucrăm la ora actuală este, că putem să lucrăm, fiindcă procedăm în acelaşi spirit, în acelaşi avânt; opera noastră este comună, deşi lucrăm în departamente separate. Nu putem tocmai să uităm ce afaceri interesează opera întreagă, precum nici ceea ce interesează operele singuratice. Avem o operă complexă. În organizaţia Statului, în ţinuturile noi, sunt şi rase deosebite, pe lângă neamul nostru, organizări religioase mai numeroase şi mai împărţite decât cele ce erau în Vechiul Regat. Trebuie să ştim să ne purtăm ca un popor, care în luptă a dat dovada bărbăteştei sale energii, pe care nimeni nu poate să o conteste, aceea a arătat-o şi la înfrângere – ceea ce este chiar mai greu – şi a arătat-o şi prin victoria sa, ceea ce o sărbătorim chiar astăzi.

Zic un popor, care are această bărbăţie, dovedeşte, că adevăratele lui puteri sunt acelea care le poate concepe în soluţionarea problemelor cetăţeneşti şi în viaţa paşnică. Violenţele în timpuri normale şi în timpuri de pace sunt unele din calităţile de slăbiciune. (aprobări )

Poporul nostru  a dat dovadă temeinică, că slab nu este. De aceea în organizarea nouă îşi vor găsi – şi cunosc simţămintele D-voastră, şi sunt în armonie perfectă cu ele – în noul regat acea frăţească şi prietenească dragoste toţi aceia, care de oriunde ar veni, vor voi să trăiască frăţeşte cu noi pentru dezvoltarea prin muncă comună a Statului Român. Noi nu vom întreba de unde vine cineva, ci vom întreba unde vor să meargă toţi aceia care vor voi să meargă împreună cu noi. Toţi vor fi siguri de frăţescul şi prietenescul nostru ajutor. Ei trebuie să ştie că în aceste simţăminte ale noastre, a sentimentelor comune vieţii de pace, stă nu numai cea mai mare, dar singura lor garanţie în puterea Statului Român, în concepţia de dreptate, în concepţia largei democraţii este garanţia propriei lor dezvoltări şi că, în afară de graniţele Statului Român, nimic nu poate să-i întărească şi n-ar putea să-i slăbească.

Regele Ferdinand şi Regina Maria asistă la momentul trecerii Tisei de către trupele române, aug. 1919

Domnilor!

Modestia este bună, dar un popor trebuie să aibă conştiinţa limpede despre aceea ce reprezintă pentru ca să aibă conştiinţa limpede despre aceea ce trebuie să reprezinte. (aplauze). A fost românimea în lupte seculare nu numai pentru existenţa ei, dar şi pentru existenţa şi apărarea civilizaţiei umane. În luptele creştinătăţii contra turcilor, soldaţii lui Ştefan Vodă au luptat nu numai pentru apărarea Moldovei, dar şi pentru mântuirea creştinătăţii şi valurile barbariei de această stâncă s-au frânt nu numai pentru ca să scape românimea, ci şi pentru ca civilizaţia europeană să nu fie distrusă de puhoiul păgânilor.

Domnilor!

Istoria se repetă, desigur, schimbându-şi faţa cu împrejurările. Dar în ziua de astăzi soldatul român pe Tisa şi dincolo de Tisa n-a asigurat numai graniţele României, ci a sprijinit, ca în vremurile de demult, civilizaţiunea europeană, apărând-o de valurile distrugătoare ale bolşevismului. (aplauze frenetice şi prelungite)

Anarhia şi distrucţia la Nistru şi la Tisa s-au oprit, curentele care ameninţă centrul Europei, şi stînca de care s-au frânt, au fost energia şi bărbăţia poporului român. Iată de ce este de datoria oamenilor, care pretind că au datoria de a conduce destinele acestui popor, să înţeleagă de sus, cu toată înălţimea vederilor, misiunea pe care o are acest popor în locul unde Dumnezeu l-a pus, unde şi din istoria trecutului şi din faptele prezentului, dovedeşte care este rostul său, misiunea sa în istoria civilizaţiunei umane. (aprobări)

Domnilor!

Pentru că astfel stau lucrurile, să ne reamintim că prin unirea simţămintelor noastre într-o credinţă comună, într-o credinţă neclintită, precum a fost aceea a străbunilor noştri, vom găsi izvorul de energie să asigurăm pentru ziua de mâine aceea, ce este şi dreptul şi datoria acestui neam. (aplauze)

Regiment românesc de vânători în centrul Budapestei

Şi mă duc din mijlocul dumneavoastră cu adâncă recunoştinţă, cu cea mai mare comoară de mulţămire sufletească, care va ţinea cât viaţa mea. (aplauze frenetice )” (1)

*      *     *

La banchetul oferit în seara zilei de 5 august 1919, de către Iuliu Maniu, în cinstea premierului român, Ion I. C. Brătianu a mai rostit o cuvântare emoţionantă:

„Tatăl meu a scris o scrisoare despre Lazăr, în 1863. El întreba cu ce mijloace Gheorghe Lazăr, care purta numele celuilalt Lazăr, ridicat de Mântuitorul din mormânt, a ridicat un neam din mormânt la viaţă. A ştiut Gheorghe Lazăr să se facă expresiunea conştiinţei unui neam. În această înţelepciune, de a înţelege conştiinţa neamului pe care trebuie să-l servească, stă datoria acelora care vor să reprezinte interesele neamului în momentele supreme.

Tatăl meu îmi spunea: lucrează cu capul în împrejurările zilnice, dar lucrează cu inima în împrejurările mari, dacă vrei să nu greşeşti! Pentru că vorbitorul dinaintea mea a amintit de tăcerea mea din timpul neutralităţii, sunt dator să amintesc că ea a început încă din prima lună a războiului. Eu încheiasem la începutul lunii septembrie o înţelegere cu Rusia, de a ne revendica toate teritoriile din Austria şi Ungaria locuite de români. Dacă am crezut că datoria mea era să tac, aceasta nu însemna că stam la îndoială care erau drepturile noastre. Rămânea numai de calculat şi hotărât care erau momentele şi împrejurările cele mai eficace pentru a înfăptui ceea ce aveam de înfăptuit. Am crezut că acţiunea noastră trebuie să corespundă cu maximum de importanţă pe care trebuia să o avem. Şi nu m-am înşelat. Acţiunea României, dacă a fost dureroasă într-un fel, a fost cu mult mai importantă decât forţele pe care le aveam la începutul războiului. Noi am avut un rol hotărâtor în război, cu toate aceste calcule. A venit acea catastrofă când Aliaţii noştri hotărâtori, în loc de sprijin au devenit pentru noi primejdie. Am plătit-o cu mari pierderi. Azi nu le regretăm, când văd pe dl. Inculeţ între noi. Oricât de optimist ar fi fost cineva n-ar fi prevăzut că vom deveni puternici de la Nistru până la Tisa şi că aici la masa aceasta să stea prezidentul Dumneavoastră cu mine şi alături cu dl. Inculeţ.

Am un singur merit cu care mă fălesc: credinţa. Mai multă credinţă ca mine nu poate să fi avut altcineva. S-a zis că Columb, dominat de credinţa că există o lume nouă, chiar dacă nu exista, o scotea din valuri. În timpul tratatului de la Bucureşti am scris un memoriu pe care-l voi lăsa ca testamentul vieţii mele politice. Şi am spus Regelui nostru când Mackensen era stăpân pe jumătate din ţară: Sire, ai făcut bine ce ai făcut şi eşti asigurat de izbândă!

Nu era posibil să nu se manifeste aspiraţiunea seculară a neamului nostru. Se putea întârzia cu câteva luni, cum s-a întârziat cu tratatul de la Bucureşti, cu câţiva ani; dar nu era să rămână fără rol în dezvoltarea neamului nostru nici jertfa şi nici acţiunea noastră din război.

Şi-mi ziceam: în tragicul sfârşit al lui Mihai şi al lui Tudor Vladimirescu, mort în şanţurile de la Târgoviște, stă cea mai strălucită pagină din învăţăturile pământeşti.

Îmi reamintesc aceasta acum când voi da sfaturi acelora care vor conduce destinele statului. Să nu vă uitaţi la succese de persoane sau de moment, ci să urmaţi pulsul inimii poporului, conştiinţa lui naţională şi să aveţi contactul neîntrerupt cu dînsa, ca să fiţi reprezentanţii sinceri ai unui neam conştient.

Domnilor!

Pentru că în împrejurările de azi sunt convins că, conştiinţa neamului nostru este puternică prin înălţarea unei însufleţiri naţionale, sunt plin de încredere că vom avea,  un viitor în raport cu misiunea noastră istorică, binefăcătoare pentru civilizaţia lumei în Orientul Europei, pentru că sunt încredinţat că există posibilitatea realizării ei, urez ca România Mare să-şi adeverească numele, să fie întărită de sufletul românimei, care, tare, unită şi prin înţelepciunea sa va lucra în interesul general.

Trăiască România Mare!” (2)


*1: Patria din 7 august 1919; 2: Ibidem

Un răspuns to “Memoria istoriei: „Ion I. C. Brătianu – Discursul de la Sibiu””

  1. Lucian Bureriu Says:

    Felicitări, e un document de mare importanță. Ar merita să fie mult mai bine cunoscut de contemporanii noștri.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: