Viziunea economica a USL – update 28.05.2011

USL inseamna activarea responsabila a ideologiilor, convingerilor si solutiilor noastre atunci cand avem de dat un raspuns de miza nationala

Programul economic al USL

Dacă domnul președinte Daniel Constantin se plângea un pic de poziția de intervenție, eu sunt chiar mulțumit pentru că ceea ce era esențial de spus, astăzi, s-a spus. Nu-mi rămâne decât să mulțumesc, ca orice om care încheie o asemenea manifestare, și să fac două, hai, trei considerații necesare de ordin politic.

Victor Ponta și foștii prim-miniștri prezenți aici, domnul Daniel Constantin au vorbit, azi, pe larg într-o asemenea împrejurare despre teme economice, soluții economice precise și despre unele dintre ele chiar în detaliu. Toate lucrurile acestea sunt răspunsuri pe care noi trebuie să le dăm unor probleme, provocări strict economice, dar nu trebuie să uităm nicio clipă, și n-am vreo îndoială că toți cei prezenți în această sală nu uită, e vorba, însă, de numărul foarte mare de cetățeni care așteaptă aceste răspunsuri, nu trebuie să uităm și nu trebuie să uite nimeni că aici, pe teme economice, chiar e vorba de politic. Și în sensul acesta, vreau să fac cele trei considerații:

Unu: Pentru ca acest program, asumat în mod onest de către noi, să reușească trebuie să spunem clar de pe acum că în momentul în care Uniunea Social Liberală va veni la putere, politica economică a României va fi făcută de către Guvernul României, cu învestirea și sub controlul Parlamentului României.

Sigur că nu e o noutate. Nu știu câtă revoluție este în a anunța că noi vom respecta Constituția, dar vreau să spun limpede că în Constituția României scrie, și noi așa vom face indiferent de cine va fi președintele României, și anume că politica economică a acestei țări o face Guvernul, învestit cu un mandat parlamentar și sub controlul și cenzura Parlamentului, nu a președintelui României, nu a Fondului Monetar Internațional, nu a Băncii Naționale.

Sigur că un Guvern rațional și responsabil are forme de parteneriat și de cooperare necesare și cu președintele României – dacă vreodată un președinte al României sau acest președinte al României vor înțelege că politica externă poate servi mari interese economice ale acestei națiuni, cu Banca Națională, cu alte instituții, cu reprezentanții mediului de afaceri, cu sindicate, cu patronate etc. etc., dar decizia, în materie de politică economică, este și va fi a Guvernului, a primului ministru, sub controlul și cenzura Parlamentului.

Al doilea lucru este acela că pentru a aplica toate aceste măsuri, pentru a atinge, de fapt, toate aceste obiective e nevoie de două lucruri și despre unul, în viziunea noastră, am discutat azi, anume de soluții economice, soluții tehnice. Ele nu pot fi aplicate dacă nu există, însă, a doua componentă și anume o voință politică puternică și onestă. Și avem – Uniunea Social Liberală, această voință politică. Avem suficientă experiență, dovadă cei doi prim-miniștri care sunt prezenți, astăzi, aici, domnul Năstase, domnul Tăriceanu, avem destulă experiență politică și avem destul capital și resurse de schimbare pentru a înțelege că ceva esențial în practica politică, în mentalitatea politică, în atitudinea politică trebuie să se schimbe și toate lucrurile care sunt angajate sau mare parte din lucrurile care sunt angajate acolo, din punct de vedere instituțional, din punct de vedere comportamental al unui leadership politic, necesită această voință, o avem și o vom aplica.

În fine, ca orice program, sigur că și acest program economic, repet, care e doar parte, cum s-a și arătat, a unui ansamblu de programe sectoriale sau pe domenii, va genera discuții. Asta e în fond și speranța noastră.

Ne interesează discuțiile și dezbaterile bine-intenționate, nu ne interesează propaganda. Sigur că va fi un război propagandistic. Sigur că el va căpăta aspecte stupide. Nu ne așteptăm să ne laude adversarii sau nu ne așteptăm să tacă cei care asta au de făcut, să ne atace. Ne așteptăm, însă, la o discuție cinstită. Suntem deschiși unei discuții cinstite, aplicate, oneste despre nuanțele acestui program, despre riscurile sale, despre modalitățile în care, fără îndoială, el ar putea fi completat sau îmbunătățit.

Eu cred, poate mă înșel, sunt fatalmente subiectiv, eu cred că este unul din programele economice care vin cel mai devreme în raport cu data oficială a alegerilor. Îmi aduc aminte că, în mod tradițional, și în ’96, și în  2000, și în 2004, acest tip de programe venea undeva în primăvara anului electoral, cu locale și generale. Iată unul care vine mai devreme și asta înseamnă un risc pentru noi, dar e un risc pe care ni-l asumăm pentru că întrebările mediului de afaceri, salariaților, pensionarilor, cetățenilor României sunt presante și au nevoie acum de discuția unor soluții concrete, măcar pentru a nu ne scufunda cu toții în lipsa de speranțe și în orizontul închis în care încearcă unii să ne convingă că am fi închiși.

În al doilea rând, eu cred că acest program are foarte multe lucruri concrete, care pot fi contrazise, care pot fi contestate, ca pot fi, repet, puse în discuție, dar sunt fapte concrete. Nu e un program care spune că am dori să fie bine și tot românul să prospere. E un program care face opțiuni și în privința regimului impozitării, și în privința regimului costului muncii și în privința existenței unor forme instituționale, face niște opțiuni, asumând niște riscuri, dar o face pentru că înțelegem toți cei din Uniunea Social Liberală, cel puțin, că, dacă vrem să facem responsabil politica în România, de asta e nevoie acum, cu toate riscurile.

În fine, vă rog să rețineți că e un program care poate fi pus în discuție, dar care, cred, nu poate să primească acuza tradițională de populism, pentru că e un program care, poate pentru prima oară, nu promite românilor nu știu ce salariu, nu știu ce pensie în două luni, în șase luni, într-un an. Este un program care pornește cu realism de la situația de fapt, care ia în calcul toate dificultățile și care încearcă și vrea să dea speranță, dar nu să înșele.

Închei spunând că toate discuțiile care au durat mult, pentru că s-a vrut și au reușit să fie niște discuții serioase între social-democrați, liberali, conservatori, între oameni care cred și cred în continuare cu putere în doctrine care se confruntă, nu sunt doctrine complementare, oameni care cred în soluții diferite, au fost foarte interesante și, din punctul meu de vedere, cred că e și punctul de vedere al președintelui Victor Ponta, modul cum au decurs aceste discuții ca și rezultatul lor sunt un motiv de optimism pentru că astăzi Uniunea Social Liberală trece cel mai greu examen de până acum. Cel mai greu de până acum. A discuta și a conveni asupra acestor măsuri, pornind de la criteriile pragmatice ale nevoii de răspuns la realități imediate, și nu de obsesii și amendamente doctrinare, e, cred, un pas important pe care politicienii angrenați în conducerea Uniunii și în redactarea acestui program l-au făcut și este, cred, un semn bun pe mai departe.

Uniunea Social Liberală nu înseamnă, cu titlul unei cărți foarte în vogă pe la începutul anilor ’90, a lui Fukuyama, sfârșitul istoriei sau nu înseamnă sfârșitul ideologiilor. Înseamnă activarea responsabilă a ideologiilor, convingerilor și soluțiilor noastre atunci când avem de dat un răspuns de miză națională.

Vă mulțumesc dumneavoastră tuturor celor care ați fost prezenți azi aici, cu multă răbdare. Le mulțumesc tuturor colegilor care au lucrat, și sunt mult mai mulți decât vedeți în fața dumneavoastră pe această scenă și chiar decât vedeți în această sală. Îi mulțumesc, mi se pare normal s-o fac în chip special, președintelui PSD și copreședintelui alianței noastre, uniunii noastre, Victor Ponta, care a coordonat acest colectiv și acest efort, hai să-i zic și grup, să nu credeți că m-am dus spre stânga, dacă îi zic colectiv, și tuturor mulțumindu-le, mulțumesc anticipat și pentru criticile și fronturile de dezbateri pe care sper că acest program, atât de mult așteptat, să le genereze. Mulțumesc foarte mult încă o dată!

CrinAntonescu.ro

Adnotari:

In finalul proeictului „Viziunea economica, pag. 472, programul USL isi propune „un nou acord cu FMI.

Datorita faptului ca Romania si-a pierdut indepenta fiscala, prioritatea zero este renegocierea prezentului acord FMI, avand ca finalitate: stergerea datoriilor si/sau prelungirea contractului de imprumut. FMI este un instrument politic si deosebit de sensibil la climatul poliltic. Toate tariile care si-au renegociat contractele de finantarea cu FMI au evoluat.

Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, toatee aceste tari au depasit recesiunea fara ajutorul FMI.

Case-study: crestere economica in patru trimestre in Turcia.

Noul Conservatorim: Programul economic al USL- câteva propuneri

Update: 28.05.2011

Studiu ECOL:  Despre datoria publica a Romaniei

Hungarian Spectrum: Guvernul Orban (FIDESZ-KDNP) renationalizeaza compania de petrol MOL.

Românii uitaţi din Serbia

 

Din ce motive Romanii din Valea Timocului nu isi pot cultiva si conserva identitatea etno-culturala?

Din ce motive nu se fac presiuni asupra autoritatiilor sarbe sa implementeze aquil comunitar asupra drepturilor culturale ale minoritatii romane din Serbia?

Minoritatea romana din Sernia este protejata conform tratatului romano-sarb din 16.10.1996.

Tratat din 16/05/1996 (Tratat din 1996) cu privire la relaţiile de prietenie, bună vecinătate şi cooperare între România şi Republica Federală Iugoslavia. Publicat în Monitorul Oficial nr. 250 din 16/10/1996

Partile contractante considera ca minoritatea nationala romana din Republica Federala Iugoslavia si minoritatea nationala sarba din Romania constituie puternice si durabile punti de legatura pentru cooperarea si increderea intre cele doua tari vecine si prietene.

Ele vor asigura, fiecare pe teritoriul sau, protectia si respectarea drepturilor membrilor minoritatii nationale sarbe din Romania si ale membrilor minoritatii nationale romane din Republica Federala Iugoslavia, in conformitate cu documentele Organizatiei Natiunilor Unite si ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, cu conventiile internationale la care sunt parti ambele state si cu normele general recunoscute ale dreptului international.

Partile contractante vor aplica cu buna-credinta standardele internationale referitoare la ===>protectia identitatii etnice, culturale, lingvistice si religioase a membrilor minoritatilor nationale<=== si nu vor intreprinde actiuni care ar contraveni prevederilor prezentului tratat.”

Mesajul Președintelui PNL la 136 de ani de la înființarea Partidului Național Liberal

In urmă cu 136 de ani, odată cu așa-numita coaliție de la Mazar Pașa, lua naștere Partidul Național Liberal. În frunte cu Ion C. Brătianu, își începea istoria glorioasă, dar și zbuciumată, partidul care a înfăptuit România modernă. Marile momente care au scris parcursul acestei națiuni poartă amprenta liberalilor – de la independență și unire la integrarea în Uniunea Europeană. Dar astăzi avem a face mai mult decât un bilanț. Și mai mult decât un exercițiu de memorie. Nu este momentul pentru triumfalism și emfază, ci pentru realism și hotărâre. Avem datoria, ca păstrând trecutul în fundalul conștiinței și avându-l ca reper în acțiunea noastră politică, să privim spre viitor.


Foto: Lilick Auftakt

Astăzi Partidul Național Liberal este mai puternic decât oricând în ultimii 20 de ani. Datorită vouă, celor care v-ați dedicat lui, care v-ați legat de el aspirațiile și credințele, care sunteți alături de el, unii de ani de zile, alții mai de curând, dar cu egală forță și dăruire. Și trebuie să fie puternic pentru că nicicând în ultimii 20 de ani nu am avut de luptat împotriva unei puteri mai cinice și mai distructive, nicicând societatea noastră n-a traversat o criză mai profundă și n-a fost mai lipsită de speranță.

Avem astăzi de înfruntat două mari pericole: întoarcerea la autoritarism și deturnarea valorilor liberale.

Valorile în care cu toții credem și în numele cărora există acest partid de 136 de ani încoace sunt puse sub semnul întrebării de o putere populistă și autoritară. Libertățile individului sunt încălcate fără nicio rușine de o guvernare care nu se sfiește să folosească mijloace ale unui stat polițienesc și să intervină brutal în actul de justiție. Dreptul la demnitate al ființei umane este batjocorit zi de zi. Pentru că despre asta vorbim când vedem pensionari umiliți care abia supraviețuiesc după ce au muncit o viață, când vedem bolnavi scoși cu forța afară din spitale, oameni care se înghesuie și stau ore în șir la cozi pentru un pachet cu mâncare.

Libertatea economică este și ea o himeră, în condițiile în care inițiativa și competiția sunt sufocate de taxe și impozite, iar mediul de afaceri, atât cât a supraviețuit, se află permanent sub presiuni politice. Meritocrația este tot mai rară în România anului 2011, formele sunt mai importante decât fondul, aparențele decât substanța, în timp ce clientelismul, impostura și non-valoarea au devenit criterii de reușită socială.

Tot ce face astăzi puterea înseamnă refuzul liberalismului și îmbrățișarea autoritarismului, distrugerea democrației, instaurarea dictaturii bunului-plac și a disprețului pentru acest popor.

Ne aflăm de aceea într-un moment crucial și suntem parte a unei construcții politice de uniune națională care înfruntă aceste pericole. Ne așteaptă o bătălie, deloc ușoară. Și de multe ori ne vom bate nu doar cu un adversar nemilos și lipsit de scrupule, ci și cu propriile noastre tentații, orgolii și preocupări. Va trebui să avem înțelepciunea de a lăsa toate acestea la o parte pentru un scop mai mare și mai important, de a înțelege că unitatea înseamnă forță.

Mergeți și spuneți-le oamenilor că nu toți politicienii sunt la fel, că PNL nu și-a abandonat niciodată crezurile și principiile, păstrându-și în mod consecvent linia politică. Spuneți-le ce înseamnă liberalism, dreapta responsabilă și democratică pe care noi o reprezentăm. Liberalii nu-și uită niciodată trecutul și tradițiile, liberalii știu cine sunt în prezent și au un proiect pentru viitor.

Dar mai ales spuneți-le că mai există speranță, că nu au de ce să se teamă și că sfârșitul acestei puteri se apropie. Spuneți-le că împreună vom câștiga alegerile și vom readuce normalitatea în această țară.

Partidul National Liberal

Conferinta presa USL – 23 Mai 2011

Memoria istoriei: Alegerile parlamentare din 20 mai 1990

La 20 mai 1990 sau desfasurat primele alegeri parlamentare dupa decembrie 1989.

Senat. Au fost validate 13.956.180 din cele 14.825.764 exprimate.

Voturi nule: 9,40%

Mai jos sunt cele care au obținut mai mult de 1% din voturi.

FSN – Frontul Salvării Naționale: 9.353.006 (67,02%) voturi, 91 (76,47%) locuri

UDMR – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România: 1.004.353 (7,2%) voturi, 12 (10.08%) locuri

PNL – Partidul Național Liberal: 985.094 (7,06%) voturi, 10 (8.4%) locuri

MER – Mișcarea Ecologistă din România: 348.637 (2,5%) voturi, 1 (0,84%) loc

PNȚCD – Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat: 341.478 (2,45%) voturi, 1 (0,84%) loc

AUR – Alianța pentru Unitatea Românilor: 300.473 (2,15%) voturi, 2 (1,68%) loc

PDAR – Partidul Democrat Agrar din România: 221.790 (1,59%) voturi, 0 locuri

PER – Partidul Ecologist Român: 192.574 (1,38%) voturi, 1 (0,84%) loc

PSoDR – Partidul Socialist Democratic Român: 152.989 (1,1%) voturi, 0 locuri

Singurul candidat independent care a intrat a fost Antonie Iorgovan cu 35.754 (0,26%) de voturi. Ceilalți canditați independenți au cules 391.781 (2,81%) de voturi.

Numarul total de locuri a fost 119.

Camera Deputaților. Au fost validate 13.707.159 din cele 14.825.017 exprimate.

Voturi nule: 9,25%.

Mai jos sunt cele care au obținut mai mult de 0,26% din voturi, minim necesar pentru alegerea unui deputat. Celelalte au însumat 5,24%.

FSN – Frontul Salvării Naționale: 9.089.659 (66,31%) voturi, 263 (66,41%) locuri

UDMR – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România: 991.601 (7,23%) voturi, 29 (7,32%) locuri

PNL – Partidul Național Liberal: 879.290 (6,41%) voturi, 29 (7,32%) locuri

MER – Mişcarea Ecologistă din România: 358.864 (2,62%) voturi, 12 (3,03%) locuri

PNTCD – Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat: 351.357 (2,56%) voturi, 12 (3,03%) locuri

AUR – Alianța pentru Unitatea Românilor: 290.875 (2,12%) voturi, 9 (2,27%) locuri

PDAR – Partidul Democrat Agrar din România: 250.403 (1,83%) voturi, 9 (2,27%) locuri

PER – Partidul Ecologist Român: 232.212 (1,69%) voturi, 8 (2,02%) locuri

PSoDR – Partidul Socialist Democratic Român: 143.393 (1,05%) voturi, 5 (1,26%) locuri

PSDR – Partidul Social Democrat Român: 73.014 (0,53%) voturi, 2 (0,51%) locuri

GDC – Grupul Democrat de Centru: 65.914 (0,48%) voturi, 2 0,51%) locuri

PDM – Partidul Democrat al Muncii: 52.595 (0,38%) voturi, 1 (0,25%) locuri

PLS – Partidul Liber Schimbist: 47.017 (0,34%) voturi, 1 (50,25%) locuri

PRN – Partidul Reconstrucției Naționale din România: 43.808 (0,32%) voturi, 1 (0,25%) locuri

PTLDR – Partidul Tineretului Liber Democrat din România: 43188 (0,32%) voturi, 1 (0,25%) locuri

FDGR – Forumul Democrat German: 38.768 (0,28%) voturi, 1 (0,25%) locuri

ULB – Uniunea Liberală Brătianu: 36.869 (0,27%) voturi, 1 (0.25%) locuri

Numărul total de locuri a fost 396. Dintre acestea 10 locuri au fost ocupate, conform legii electorale, de asociații și uniuni culturale ale minoritaților naționale care nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi reprezentante de un deputat.

Informatii partide politice disparute:

MER – Mișcarea Ecologistă din România a fuzionat in 1998 Federatia Ecologista din Romania. In 2004 FER va fuziona prin absorbtie in Actiunea Populara. In 2008 Actiunea Populara va fuziona prin absorbtie in Partidul National Liberal.

AUR – Alianța pentru Unitatea Românilor. Alianta electorala formate de Partidul Republican si Partidul Unitatii Nationii Romane.

Partidul Republican a fuzionat in 1993 in Frontul Democrat al Salvarii Nationale, devenit ulterior Partidul Democratiei Sociale din Romania PDSR.

Partidul Unitatii Nationii Romane PUNR a fost absorbit in 2006 de Partidul Conservator.

PDAR – Partidul Democrat Agrar din România. In 1998 PDAR fuzioneaza cu Partidul Noua Romanie infiintand Partidul National Roman. PNR a fuzionat in 2001 prin absorbtie in Partidul Democrat.

PSoDR – Partidul Socialist Democratic Român a fuzionat in 1992 prin absorbtie in Frontul Democrat al Salvarii Nationale.

PSDR – Partidul Social Democrat Român a fuzionat prin absorbtie in 2001 in Partidul Socialdemocrat PSD.

GDC – Grupul Democrat de Centru GDC. Alianta electorala constituita intre Frontul Democrat Roman, Partidul Democrat Roman, Partidul Liber Democrat si Partidul National Democrat. Formatiunile componente nu au mai participat la scrutinul parlamentar din 1992.

PDM – Partidul Democrat al Muncii. PDM a fuzionat in 1994 in Partidul Democrat.

PLS – Partidul Liber Schimbist. PLS nu a mai participat la scrutinul parlamentar din 1992.

PRN – Partidul Reconstrucției Naționale din România. PRN a fuzionat in august 1992 prin absorbtie in PDAR.

PTLDR – Partidul Tineretului Liber Democrat din România. PTLD a fuzionat in ianuarie 1992 in Partidul Republican. Partidul Republican a fuzionat in 1993 in Frontul Democrat al Salvarii Nationale, devenit ulterior Partidul Democratiei Sociale din Romania PDSR.

Uniunea Liberala Bratianu ULB si-a incetat existenta politica in 2003 prin neinscrierea in registrul partidelor politice.

Sursa informationala: Cristian Preda, Sorina Soare, „Regimul, partidele si sistemul poliltic din Romania”, editura Nemira, 2008.

„Sinteza Zilei”, in această seară, în direct, de la Palatul Elisabeta

Astăzi, la ora 21.45, ASR Principesa Moștenitoare Margareta și ASR Principele Radu al Romaniei vor fi gazdele dlui Mihai Gâdea și ale echipei de la televiziunea Antena 3, care va transmite în direct din Salonul Alb al Palatului Elisabeta o ediție specială a emisiunii “Sinteza zilei”.

Emisiunea „Sinteza Zilei” o puteti urmari aici.

Inregistrarea emisiunii poate fi urmarita aici.

Analiza Stratfor: V4 un nou bloc militar

La 12 mai s-a infiintat blocul militar V4, care cuprinde Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia. Acest grup militar isi propune realizarea unei aliante militare care se va intinde de la Marea Nordului la Marea Neagra. Comandamentul militar se afla in mana generalilor polonezi.

 

Visegrad: A New Europe Military Force

Text + grafica + analiza + sursa informationala: Stratfor.com

Autor: George Friedman

With the Palestinians demonstrating and the International Monetary Fund in turmoil, it would seem odd to focus this week on something called the Visegrad Group. But this is not a frivolous choice. What the Visegrad Group decided to do last week will, I think, resonate for years, long after the alleged attempted rape by Dominique Strauss-Kahn is forgotten and long before the Israeli-Palestinian issue is resolved. The obscurity of the decision to most people outside the region should not be allowed to obscure its importance.

The region is Europe — more precisely, the states that had been dominated by the Soviet Union. The Visegrad Group, or V4, consists of four countries — Poland, Slovakia, the Czech Republic and Hungary — and is named after two 14th century meetings held in Visegrad Castle in present-day Hungary of leaders of the medieval kingdoms of Poland, Hungary and Bohemia. The group was reconstituted in 1991 in post-Cold War Europe as the Visegrad Three (at that time, Slovakia and the Czech Republic were one). The goal was to create a regional framework after the fall of Communism. This week the group took an interesting new turn.

On May 12, the Visegrad Group announced the formation of a “battle group” under the command of Poland. The battle group would be in place by 2016 as an independent force and would not be part of NATO command. In addition, starting in 2013, the four countries would begin military exercises together under the auspices of the NATO Response Force.

Since the fall of the Soviet Union, the primary focus of all of the Visegrad nations had been membership in the European Union and NATO. Their evaluation of their strategic position was threefold. First, they felt that the Russian threat had declined if not dissipated following the fall of the Soviet Union. Second, they felt that their economic future was with the European Union. Third, they believed that membership in NATO, with strong U.S. involvement, would protect their strategic interests. Of late, their analysis has clearly been shifting.

First, Russia has changed dramatically since the Yeltsin years. It has increased its power in the former Soviet sphere of influence substantially, and in 2008 it carried out an effective campaign against Georgia. Since then it has also extended its influence in other former Soviet states. The Visegrad members’ underlying fear of Russia, built on powerful historical recollection, has become more intense. They are both the front line to the former Soviet Union and the countries that have the least confidence that the Cold War is simply an old memory.

Second, the infatuation with Europe, while not gone, has frayed. The ongoing economic crisis, now focused again on Greece, has raised two questions: whether Europe as an entity is viable and whether the reforms proposed to stabilize Europe represent a solution for them or primarily for the Germans. It is not, by any means, that they have given up the desire to be Europeans, nor that they have completely lost faith in the European Union as an institution and an idea. Nevertheless, it would be unreasonable to expect that these countries would not be uneasy about the direction that Europe was taking. If one wants evidence, look no further than the unease with which Warsaw and Prague are deflecting questions about the eventual date of their entry into the Eurozone. Both are the strongest economies in Central Europe, and neither is enthusiastic about the euro.

Finally, there are severe questions as to whether NATO provides a genuine umbrella of security to the region and its members. The NATO strategic concept, which was drawn up in November 2010, generated substantial concern on two scores. First, there was the question of the degree of American commitment to the region, considering that the document sought to expand the alliance’s role in non-European theaters of operation. For example, the Americans pledged a total of one brigade to the defense of Poland in the event of a conflict, far below what Poland thought necessary to protect the North European Plain. Second, the general weakness of European militaries meant that, willingness aside, the ability of the Europeans to participate in defending the region was questionable. Certainly, events in Libya, where NATO had neither a singular political will nor the military participation of most of its members, had to raise doubts. It was not so much the wisdom of going to war but the inability to create a coherent strategy and deploy adequate resources that raised questions of whether NATO would be any more effective in protecting the Visegrad nations.

There is another consideration. Germany’s commitment to both NATO and the EU has been fraying. The Germans and the French split on the Libya question, with Germany finally conceding politically but unwilling to send forces. Libya might well be remembered less for the fate of Moammar Gadhafi than for the fact that this was the first significant strategic break between Germany and France in decades. German national strategy has been to remain closely aligned with France in order to create European solidarity and to avoid Franco-German tensions that had roiled Europe since 1871. This had been a centerpiece of German foreign policy, and it was suspended, at least temporarily.

The Germans obviously are struggling to shore up the European Union and questioning precisely how far they are prepared to go in doing so. There are strong political forces in Germany questioning the value of the EU to Germany, and with every new wave of financial crises requiring German money, that sentiment becomes stronger. In the meantime, German relations with Russia have become more important to Germany. Apart from German dependence on Russian energy, Germany has investment opportunities in Russia. The relationship with Russia is becoming more attractive to Germany at the same time that the relationship to NATO and the EU has become more problematic.

For all of the Visegrad countries, any sense of a growing German alienation from Europe and of a growing German-Russian economic relationship generates warning bells. Before the Belarusian elections there was hope in Poland that pro-Western elements would defeat the least unreformed regime in the former Soviet Union. This didn’t happen. Moreover, pro-Western elements have done nothing to solidify in Moldova or break the now pro-Russian government in Ukraine. Uncertainty about European institutions and NATO, coupled with uncertainty about Germany’s attention, has caused a strategic reconsideration — not to abandon NATO or the EU, of course, nor to confront the Russians, but to prepare for all eventualities.

It is in this context that the decision to form a Visegradian battle group must be viewed. Such an independent force, a concept generated by the European Union as a European defense plan, has not generated much enthusiasm or been widely implemented. The only truly robust example of an effective battle group is the Nordic Battle Group, but then that is not surprising. The Nordic countries share the same concerns as the Visegrad countries — the future course of Russian power, the cohesiveness of Europe and the commitment of the United States.

In the past, the Visegrad countries would have been loath to undertake anything that felt like a unilateral defense policy. Therefore, the decision to do this is significant in and of itself. It represents a sense of how these countries evaluate the status of NATO, the U.S. attention span, European coherence and Russian power. It is not the battle group itself that is significant but the strategic decision of these powers to form a sub-alliance, if you will, and begin taking responsibility for their own national security. It is not what they expected or wanted to do, but it is significant that they felt compelled to begin moving in this direction.

Just as significant is the willingness of Poland to lead this military formation and to take the lead in the grouping as a whole. Poland is the largest of these countries by far and in the least advantageous geographical position. The Poles are trapped between the Germans and the Russians. Historically, when Germany gets close to Russia, Poland tends to suffer. It is not at that extreme point yet, but the Poles do understand the possibilities. In July, the Poles will be assuming the EU presidency in one of the union’s six-month rotations. The Poles have made clear that one of their main priorities will be Europe’s military power. Obviously, little can happen in Europe in six months, but this clearly indicates where Poland’s focus is.

The militarization of the V4 runs counter to its original intent but is in keeping with the geopolitical trends in the region. Some will say this is over-reading on my part or an overreaction on the part of the V4, but it is neither. For the V4, the battle group is a modest response to emerging patterns in the region, which STRATFOR had outlined in its 2011 Annual Forecast. As for my reading, I regard the new patterns not as a minor diversion from the main pattern but as a definitive break in the patterns of the post-Cold War world. In my view, the post-Cold War world ended in 2008, with the financial crisis and the Russo-Georgian war. We are in a new era, as yet unnamed, and we are seeing the first breaks in the post-Cold War pattern.

I have argued in previous articles and books that there is a divergent interest between the European countries on the periphery of Russia and those farther west, particularly Germany. For the countries on the periphery, there is a perpetual sense of insecurity, generated not only by Russian power compared to their own but also by uncertainty as to whether the rest of Europe would be prepared to defend them in the event of Russian actions. The V4 and the other countries south of them are not as sanguine about Russian intentions as others farther away are. Perhaps they should be, but geopolitical realities drive consciousness and insecurity and distrust defines this region.

I had also argued that an alliance only of the four northernmost countries is insufficient. I used the concept “Intermarium,” which had first been raised after World War I by a Polish leader, Joseph Pilsudski, who understood that Germany and the Soviet Union would not be permanently weak and that Poland and the countries liberated from the Hapsburg Empire would have to be able to defend themselves and not have to rely on France or Britain.

Pilsudski proposed an alliance stretching from the Baltic Sea to the Black Sea and encompassing the countries to the west of the Carpathians — Czechoslovakia, Hungary, Romania and Bulgaria. In some formulations, this would include Yugoslavia, Finland and the Baltics. The point was that Poland had to have allies, that no one could predict German and Soviet strength and intentions, and that the French and English were too far away to help. The only help Poland could have would be an alliance of geography — countries with no choice.

It follows from this that the logical evolution here is the extension of the Visegrad coalition. At the May 12 defense ministers’ meeting, there was discussion of inviting Ukraine to join in. Twenty or even 10 years ago, that would have been a viable option. Ukraine had room to maneuver. But the very thing that makes the V4 battle group necessary — Russian power — limits what Ukraine can do. The Russians are prepared to give Ukraine substantial freedom to maneuver, but that does not include a military alliance with the Visegrad countries.

===>An alliance with Ukraine would provide significant strategic depth. It is unlikely to happen. That means that the alliance must stretch south, to include Romania and Bulgaria. The low-level tension between Hungary and Romania over the status of Hungarians in Romania makes that difficult, but if the Hungarians can live with the Slovaks, they can live with the Romanians. Ultimately, the interesting question is whether Turkey can be persuaded to participate in this, but that is a question far removed from Turkish thinking now. History will have to evolve quite a bit for this to take place. For now, the question is Romania and Bulgaria.<===

But the decision of the V4 to even propose a battle group commanded by Poles is one of those small events that I think will be regarded as a significant turning point. However we might try to trivialize it and place it in a familiar context, it doesn’t fit. It represents a new level of concern over an evolving reality — the power of Russia, the weakness of Europe and the fragmentation of NATO. This is the last thing the Visegrad countries wanted to do, but they have now done the last thing they wanted to do. That is what is significant.

Events in the Middle East and Europe’s economy are significant and of immediate importance. However, sometimes it is necessary to recognize things that are not significant yet but will be in 10 years. I believe this is one of those events. It is a punctuation mark in European history.

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: