PNŢCD – evoluția postdecembristă

Autor+Text+Sursa informationala: Barlogul PNTCD

Partidul Naţional Ţărănesc, înfiinţat pe 10 octombrie 1926 prin fuziunea Partidului Naţional Român din Transilvania (1881) cu Partidul Ţărănesc (1918), şi-a reluat activitatea imediat Revoluţia din decembrie 1989. Partidul Naţional Român din Transilvania a rezultat din fuziunea, din 1881, dintre Partidul Naţional Român din Transilvania cu Partidul Naţional Român din Banat, ambele întemeiate în 1869.

În perioada 1928-1933, Partidul Naţional Ţărănesc a fost la guvernare. Reînfiinţat în decembrie 1989, Partidul Naţional Ţărănesc s-a unit cu Partidul Creştin Naţional Ţărănesc (PCNŢ), pe 28 decembrie 1989, şi şi-a adăugat particulele creştin democrat, devenind Partidul Naţional Ţărănesc-Creştin Democrat.

Cererea de înscriere a PNŢ-CD în registrul partidelor politice de la Tribunalul Municipiului Bucureşti a fost înregistrată pe 8 ianuarie 1990, fiind primul partid politic instituit în România postdecembristă. Preşedinte provizoriu, până la primul congres, a fost Corneliu Coposu. La primele alegeri libere organizate pe 20 mai 1990, PNŢ-CD s-a clasat pe locul cinci, cu 2,50% din numărul total al voturilor valabil exprimate, la Senat, respectiv 2,56% în Adunarea Deputaţilor. Ca urmare a avut un mandat de senator şi 12 de deputaţi. Candidatul partidului la funcţia de preşedinte al României, Ion Raţiu, a obţinut 4,29% din voturile valabil exprimate.

Pe 15 decembrie 1990, PNŢ-CD a constituit – alături de Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România şi Partidul Ecologist Român – Convenţia Naţională pentru Instaurarea Democraţiei (CNID), ale cărei obiective erau instaurarea democraţiei, adevărului, toleranţei, armoniei sociale, patriotismului autentic. Pe 26 noiembrie 1991, formaţiunile membre ale CNID (PNŢ-CD, PNL, PSDR, PER, Partidul Alianţei Civice şi UDMR), alături de formaţiunile civice din Forumul Democratic Antitotalitar (Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat-Creştină, Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, Solidaritatea Universală, Asociaţia ’21 Decembrie’, Mişcarea România Viitoare, Sindicatul Politic ‘Fraternitatea’, Uniunea Mondială a Românilor Liberi), formează Convenţia Democratică din România (CDR), alianţă ce viza cucerirea puterii politice printr-o strategie comună la viitoarele alegeri locale şi generale. Primul Congres al partidului a avut loc în perioada 27-29 septembrie 1991, la Sala Mare a Teatrului Naţional. Cu acest prilej, au fost adoptate statutul şi programul şi au fost alese structurile de conducere: Delegaţia Permanentă, Comitetul de Conducere, Coordonare şi Control. Corneliu Coposu a fost ales preşedinte, Ion Diaconescu – prim-vicepreşedinte, Valentin Gabrielescu, Ion Raţiu, Gabriel Ţepelea, Cicerone Ioaniţiu, Ioan Bărbuş, Ilie Păunescu, Şerban Ghica – vicepreşedinţi. Congresul PNŢ-CD din 19-21 ianuarie 1996 a avut ca principal obiectiv alegerea preşedintelui, în urma decesului liderului Corneliu Coposu, pe 11 noiembrie 1995. Biroul de Conducere, Coordonare şi Control (BCCC), rezultat în urma alegerilor, era format din: Ion Diaconescu – preşedinte, Gabriel Ţepelea – prim-vicepreşedinte, Radu Vasile – secretar general, Nicolae Ionescu-Galbeni, Ion Raţiu, Mircea Ciumara, Vasile Lupu, Ulm Spineanu, Remus Opriş, Mircea Popa Zlata şi Sorin Lepşa – vicepreşedinţi. Congresul a adoptat Programul politic şi o rezoluţie privind viitoarea strategie politică a partidului. La alegerile din 3 noiembrie 1996, CDR (PNŢ-CD, PNL, PNL-CD, PER, PAR, FER) a obţinut 30,17% din voturile pentru Camera Deputaţilor şi 30,70% din cele pentru Senat, plasându-se pe primul loc.

PNŢ-CD, cel mai puternic partid din Convenţie, a trimisîn Parlament 83 deputaţi şi 27 senatori. Candidatul CDR la funcţia supremă în stat, Emil Constantinescu, a devenit preşedintele României, obţinând, pe 17 noiembrie 1996, în al doilea tur de scrutin, 54,41% voturi valabil exprimate. În guvernul de coaliţie CDR-Uniunea Social Democrată-UDMR, pe baza algoritmului negociat, PNŢ-CD a deţinut postul de premier, prin Victor Ciorbea (12 decembrie 1996-30 martie 1998) şi Radu Vasile (17 aprilie 1998-13 decembrie 1999), şi cele mai multe ministere. Pe 30 martie 1998, Victor Ciorbea şi-a înaintat demisia din funcţia de prim-ministru al României, cerere acceptată de preşedintele României, Emil Constantinescu. Fostul premier şi primar general al Capitalei părăseşte partidul, alături de un grup de membri şi formează o nouă formaţiune politică, Alianţa Naţională Creştin Democrată (ANCD), pe 17 aprilie 1999. Nici următorul prim-ministru al coaliţiei de guvernare nu şi-a dus mandatul până la capăt. Pe 13 decembrie 1999, BCCC al PNŢ-CD i-a retras sprijinul politic lui Radu Vasile. Revocat din funcţie de preşedintele Emil Constantinescu, premierul a refuzat să-şi dea demisia ‘din motive morale’ şi a format în interiorul partidului Grupul Popular de Reflecţie, pe 14 decembrie 1999. Două săptămâni mai târziu, pe 27 decembrie 1999, BCCC decide excluderea lui Radu Vasile din partid pentru încălcarea Statutului şi crearea unui ‘partid în partid’. PNŢ-CD renunţă la funcţia de premier, în favoarea unui independent, Mugur Isărescu, fostul guvernator al Băncii Naţionale a României, care primeşte votul de încredere al Parlamentului pe 21 decembrie 1999. În cadrul alegerilor parlamentare din noiembrie 2000, PNŢCD a participat în cadrul coaliţiei CDR 2000, alianţă electorală formată împreună cu Uniunea Forţelor de Dreapta, FER, Partidul Moldovenilor şi ANCD, procentele obţinute (5,29 % la Senat şi 5,04 % la Camera Deputaţilor) nepermiţându-i accesul în Parlament. În urma eşecului în alegeri, pe 27 noiembrie 2000 a fost convocat Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD, pentru ‘a face o analiză responsabilă a modului în care s-a guvernat şi asumarea deciziilor guvernării’. Decizia acestei şedinţe s-a materializat în demisia celor 21 de membri ai Biroului Naţional de Conducere, printre care preşedintele PNŢCD, Ion Diaconescu, şi prim-vicepreşedintele Ioan Mureşan.

Pe 2 decembrie 2000, Forul Interimar de Conducere al PNŢCD a ales un Birou Interimar de Conducere (BIC), cu scopul de a administra sarcinile partidului până la Congresul din ianuarie 2001. Conducătorul acestuia a fost desemnat Constantin Dudu Ionescu, echipa sa fiind formată din: Radu Sârbu, Vasile Lupu, Bogdan Piţigoi – preşedintele studenţilor ţărănişti, şi Remuş Opriş. În perioada 19-21 ianuarie 2001, la Bucureşti, s-au desfăşurat lucrările celui de-al III-lea Congres Naţional al PNŢCD, ale cărui scopuri declarate erau restructurarea partidului, calmarea tensiunilor interne şi începerea procesului de construire a unei noi imagini a partidului. Preşedinte a fost ales Andrei Marga, învingându-i pe contracandidaţii săi Constantin Dudu Ionescu, Ioan Mureşan şi Floare Comşa. Au mai fost aleşi: Ion Diaconescu – preşedinte de onoare, Vasile Lupu – prim-vicepreşedinte, Cătălin Chiriţă – secretar general.

Pe 2 iunie 2001 este aprobată absorbţia Alianţei Naţionale Creştin Democrată (ANCD), condusă de Victor Ciorbea, acesta devenind preşedinte al Consiliului Naţional de Conducere al PNŢCD. Disensiunile din partid se acutizează. Pe 6 iunie 2001 preşedintele Andrei Marga îşi prezintă demisia, delegând prerogativele de conducere prim-vicepreşedintelui Vasile Lupu. Demisia sa a declanşat o adevărată bătălie pentru conducerea partidului, care a fost preluată, interimar, de Victor Ciorbea. Vasile Lupu şi Constantin Chiriţă sunt excluşi din partid, punând, la 8 martie 2002, bazele unei noi formaţiuni politice – Partidul Popular Creştin (PPC).

Pe 3 august 2001,Victor Ciorbea îşi lansează, la Teatrul Naţional din Bucureşti, moţiunea politică ‘PNŢCD – Forţa unităţii’ – pe baza căreia este ales preşedinte al partidului, la Congresul extraordinar din 14 august 2001. Ioan Mureşan este ales vicepreşedinte, iar preşedinte de onoare – Ion Diaconescu. Structurile de conducere ale partidului, Biroul Permanent de Conducere (BNC) şi Delegaţia Permanentă (DP), au fost mărite ca număr de membri, BNC – 25, iar Delegaţia Permanentă – 97. Congresul extraordinar din august 2001 a marcat împlinirea a 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc. PNŢCD a fost reînscris la TMB, conform Legii 14/2003, prin Decizia Civilă nr. 11 din 26 mai 2003.

Pe 27 martie 2004, Delegaţia Permanentă a PNŢCD îl desemnează pe preşedintele partidului, Victor Ciorbea, drept candidat la Primăria Generală a Capitalei. Liderul PNŢCD anunţă candidatul partidului la Preşedinţia României: Constantin Timoc. Pe 28 iulie 2004, Comitetul de Conducere al Partidului Mişcarea Creştin Democrată (PMCD) a anunţat decizia de fuziune cu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD).

Congresul extraordinar al PNŢCD din 7 august 2004 l-a ales în funcţia de preşedinte pe Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei. În moţiunea ‘Azi în Timişoara, mâine în toată ţara’, acesta şi-a propus revenirea PNŢCD în Parlament după alegerile din 28 noiembrie 2004, lucru care nu s-a întâmplat, partidul obţinând 1, 91 % din voturile valabil exprimate, la Senat, respectiv, 1, 85 % la Camera Deputaţilor.Gheorghe Ciuhandu, înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al României, a obţinut 1,9 % din totalul voturilor valabil exprimate, situându-se pe locul al cincilea.

Pe 5 februarie 2005, Consiliul Naţional de Conducere a PNŢCD decide printr-o rezoluţie ca partidul să-şi schimbe denumirea în Partidul Popular Creştin-Democrat (PPCD), în urma fuziunii cu Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR), cu scopul realizării proiectului de unificare a forţelor creştin-democrate şi populare din România într-un singur partid, sub această denumire. Potrivit lui Gheorghe Ciuhandu, Partidul Popular Creştin Democrat avea ca obiective păstrarea tradiţiei şi istoriei PNŢCD, revitalizarea mişcării creştin-democrate şi populare, unificarea creştin-democrată în jurul PPCD precum şi adoptarea unui strategii de centru-dreapta, anticomuniste. Rezoluţia schimbării numelui este adoptată, cu 947 de voturi pentru, 24 împotrivă şi 11 abţineri, în cadrul Congresului extraordinar al PNŢCD din zilele de 5-6 martie 2005, desfăşurat la Palatul Parlamentului, în prezenţa preşedintelui Gheorghe Ciuhandu, a preşedintelui de onoare, Ion Diaconescu, a preşedintelui URR, Cosmin Alexandru, a reprezentanţilor Partidului Popular European.

Noua denumire a PNŢCD este respinsă de Curtea de Apel Bucureşti pe 30 mai 2005. Aceasta decide ca denumirea de PPCD să aparţină alianţei politice Polul Popular Creştin Democrat formată din Partidul Blocului Naţional Democrat şi Partidul Creştin Democrat. În zilele de 11 şi 12 noiembrie 2005, s-au desfăşurat la Bucureşti reuniunile Biroului Permanent şi Biroului Naţional de Conducere ale PPCD. Pe 15 februarie 2006, Gheorghe Ciuhandu a efectuat o vizită în Germania, în decursul căreia liderul PPCD a avut întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel, cu secretarul general al Uniunii Creştin Democrate (CDU), Ronald Pofalla, cu fostul cancelar federal Helmuth Kohl, cu reprezentanţi ai Bundestag-ului, ai Guvernului federal şi ai fundaţiilor ‘Konrad Adenauer’, ‘Hanns Seidel’ şi ‘Friedrich Ebert’.

O nouă fuziune prin absorbţie, de data aceasta între PNŢCD şi Uniunea Creştin Socială (UCS), are loc în ziua de 18 martie 2006. Pe 31 martie, Gheorghe Ciuhandu, preşedintele PNŢCD, este prezent la lucrările congresului PPE, unde afirmă că păstrarea statutului Partidului Democrat (PD) de observator la Partidul Popularilor Europeni (PPE) este cel mai nimerit în momentul de faţă, având în vedere că PD nu a respectat recomandările PPE de apropiere de formaţiunile româneşti deja asociate PPE. Pe 11 septembrie 2006, este anunţată revenirea la vechiul nume, de Partid Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, acţiune motivată de nevalidarea prin sentinţă definitivă, de către Tribunalul Municipiului Bucureşti, a schimbării numelui în PPCD.

 

PNŢCD este membru al Partidului Popular European şi al Internaţionalei Creştin Democrate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: