„Noi va iubim, Majestatea Voastra!”

RegeleMihaiUnul dintre motivele pentru care istoria noastra este asa de ratacitoare e faptul ca avem atat de putine repere pe care sa le asumam si cu care sa ne mandrim. Istoria mai veche e luata in raspar. Istoria recenta e atat de tulbure, incat nu stim a deosebi calaul de victima. Iar viitorul este incert. Nu este de mirare, in astfel de conditii, ca mizele noastre se ieftinesc intr-atat incat totul se pune sub semnul indoielii si, in consecinta, devine negociabil.

M-am intrebat, intotdeauna, ce semnificatie are timpul pe care il traiesc, care e povestea generatiei mele, cea a copiilor tristi, nascuti dupa razboi. Am facut, adesea, exercitii de imaginatie: oare ce-si vor aminti altii despre noi, care va fi legenda vremurilor noastre, ce vor sarbatorii romanii din ceea ce am fost noi, peste cincizeci, o suta de ani?
Am fost membru intr-unul dintre Guvernele Romaniei. Poate vom mai avea ocazia sa vorbim despre ce a lasat acel guvern in calendarul istoriei romanilor, macar ca a marcat intrarea in Uniunea Europeana. Dar, asa cum medicul, dupa ce te intreaba ce boli ai mai avut, iti da medicamente pentru ceea ce te doare acum, tot asa si noi sa ne intrebam: ce-si vor aminti romanii din ceea ce s-a petrecut de doi ani si jumatate incoace, de cand tara este condusa de Traian Basescu si de guvernul sau? Poate ne-a daruit Dumnezeu nasterea unui mare poet sau muzician, asta n-avem de unde sa stim acum. In rest, care sunt aniversarile pe care le lasa aceasta perioada urmasilor nostri? Ce vor sarbatori ei in amintirea acestor vremuri? Poate, ca in cazul perioadei Ceausescu, vor evoca doar momentul in care ea va fi luat sfarsit. Acesti doi ani si jumatate nu au fost altceva decat un lung sir de imprejurari grele, umilitoare si rusinoase. Iar unul dintre momentele cele mai rusinoase l-am trait deunazi, cand presedintele Romaniei a facut unele referiri de o gravitate de neiertat la adresa Regelui Mihai.

O natiune are nevoie de reperele sale fara de care, cum spuneam, ratacim prin propria istorie, saraci si umiliti, fiind acasa dar purtandu-ne ca niste exilati . Am avut sansa de a avea astfel de repere nu doar in cartile de istorie dar si printre noi, ca fapturi vii. Amintesc doua dintre ele: Regele Mihai si Corneliu Coposu. Nu intamplator singurele doua imprejurari cand romanii s-au adunat cu sutele de mii pe strazile Bucurestiului au fost legate de aceste personalitati: in primavara lui 1992, cu prilejul revenirii in tara a Regelui si in toamna lui 1995, atunci cand Corneliu Coposu a plecat catre cele vesnice.

L-am cunoscut pe Regele Mihai inca din primavara lui 1990, atunci cand am facut parte dintr-o delegatie a Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala in Elvetia. Fireste ca programul delegatiei nu cuprindea o audienta la Rege, am facut aceasta solicitare in nume personal. Impresia pe care mi-a lasat-o regele a fost coplesitoare: o tinuta de o demnitate de-a dreptul regeasca, un bun simt exemplar, o limba romana frumoasa si limpede, si , mai ales, iubire pentru poporul roman. “Intoarceti-va pe tron, Majestate”, i-am spus. “Romanii nu sunt pregatiti,mi-a raspuns. Si au atatea alte probleme”.

L-am reintalnit pe Regele Mihai in numeroase alte imprejurari. Nu m-a dezamagit niciodata. Am pentru Rege un sentiment de respect si de iubire cum simt doar pentru parintii mei.

Cat despre Traian Basescu, ce pot sa va spun? Oare ar putea vorbi cineva despre dansul in acesti termeni? Un om politic trebuie sa fie un model, o calauza pentru poporul sau, asa cum trebuie sa fie un invatator pentru copii. Intrebati un parinte, i-ar placea ca vreunul din copiii sai sa-l aiba ca invatator pe Traian Basescu? Va intrebati cam ce-ar putea invata un copil de la acest om?
Niciunul dintre presedintii Romaniei nu l-a simpatizat pe regele Mihai. Dar parca niciunul nu si-a permis sa vorbeasca in felul acesta. Cu atat mai mult cu cat Traian Basescu s-a prezentat drept initiatorul Raportului de condamnare a comunismului unde chiar el, cu gura lui, in fata Parlamentului a calificat abdicarea Regelui ca o agresiune comunista. Sa acuzi un rege care refuza sa mai semneze legile Guvernului comunist al lui Petru Groza drept sluga a rusilor si sa-l acuzi de lasitate pentru faptul ca, parasit de toti aliatii apuseni, inconjurat de trupele sovietice si santajat cu executarea studentilor arestati, a semnat abdicarea, e un gest oribil. Nu mai vorbesc de monstruozitatea privind justificarea participarii la invazia Uniunii Sovietice prin faptul ca aveam un aliat si trebuia sa ne recuperam teritoriile. Nu cumva aliatul acela era Hitler? Daca maine Coreea de Nord sau Iranul ne ofera sprijinul lor pentru a recuceri Tiraspolul o facem?!?

Traian Basescu s-a hazardat intr-o discutie pentru care nu era pregatit si tocmai de aceea a fost sincer. El nu se simte in largul lui cu Regele Mihai. Se simte mai in largul lui cu Carol Caraiman, cu maresalul Antonescu, cu Gheorghiu Dej, cu Ceausescu, cu aliatii unuia si cu parlamentul unicameral al celorlalti. Declaratia sa i-a luat cu totul pe nepregatite pe consilierii sai si intreaga ciurda de laudatori. Atunci cand nu s-au ascuns de-a dreptul, prestatia acestora a fost jalnica, precum in cazul lui Tismaneanu care nu agreaza “stilistica lui Basescu”, agreind, probabil, ideea ca, pe fond si nu pe stil, Traian Basescu are tot temeiul sa laude loialitatea lui Ion Antonescu fata de Adolf Hitler.

Priviti pe Regele Mihai si apoi priviti-l pe Traian Basescu. Orice comentariu este de prisos. E ca in bancul acela din vremea comunista: care e diferenta dintre un dolar si un leu? Un dolar. Baile de multime ale lui Traian Basescu, pe vremea cand inca mai avea apa prin conducte erau ca un lighean cu apa pe langa marea de oameni care l-a intampinat pe Rege la revenirea sa in tara.

Suntem intr-un cerc vicios. Traian Basescu isi strica poporul, iar poporul il strica pe Traian Basescu pentru ca, trebuie s-o recunoastem, intr-o anumita masura, Traian Basescu este produsul a ceea ce poporul roman i-a permis si chiar i-a incurajat prin osanalele si voturile sale. Acest cerc vicios poate fi spart si poporul poate fi lecuit intr-un singur mod. Si trebuie sa redobandim convingerea ca nu chiar totul trebuie pus la indoiala, ca nu chiar totul este negociabil.

Autor + text + sursa informationala: Varujan Vosganian

Anunțuri

2 răspunsuri to “„Noi va iubim, Majestatea Voastra!””

  1. Florin Says:

    Frumos, insa iubirea despre care vorbiti ar trebui sa fie proclamata pe strazile localitatilor romanesti nu in epistole on-line, comode si lipsite de ecou.

    • savulescugabriel Says:

      Daca Dv ne cititi si ne comentati articolele, atunci intentia noastra de a informa publicul poate fi considerata drept indeplinita.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: