Memoria istoriei: 20 iulie 1944

Autor+Text+Idee: Daniel Gheorghe

In contextul decredibilizării statului de drept și a democrației de la Weimar, ascensiunea totalitarismului arianisto-corporatist întruchipat de nazism este doar o rezultantă a fundalului tot mai apăsător al Germaniei înfrânte în al doilea război mondial și confruntată cu haosul general socio-economic și politico-identitar.

Imperiul fără împărat, îndatorat și redus militar, era un câmp de dezbatere al celor mai aprige și mai extreme teorii social politice, teorii care vor genera prin impactul lor însăși destinul unei mari părți din Europa în sec. XX.

În acest mediu, teoriile pangermaniste și naționaliste se dezvoltă rapid și se multiplică cu o viteză ce amintește de industrialismul societatii germane. Germania, care după 1933 va intra în cel mai crunt derapaj al istoriei sale, produce o serie de fenomene extreme, totalitarismul determinist rasial și axat pe inginerie sociala a lui Hitler este o formă de contact între ideologiile colectiviste ale stângii și curentele militarist-revanșarde care răsar după căderea Kaiserului la sfârșitul lui 1918.În același timp, ascensiunea Partidului National-Socialist al Muncitorilor din Germania NSDAP este inițial salutată și de o serie de elemente ale vechii lumii germane, burghezi, militari, nobili, numeroși conservatori care credeau că excentricul și marginalul caporal austriac, alături de echipa sa de propagandiști, paramilitari, autodidacți și ocultiști poate provoca o nouă reașezare a demnității națiunii germane.

Unul dintre oamenii de bună credință care credeau într-o restaurație a puterii germane a fost tânărul ofițer Claus Schenk Graf von Stauffenberg, un om al ,,vechii Germanii,, provenit dintr-o veche familie nobilă bavareză, deci din acel mediu social care punea preț pe onoarea militară și care simțea golul lăsat de dispariția Kaiserului din peisajul statal german.

Foto: History Lovin Blog

Născut în 1907, von Stauffenberg se formase în lumea tulbure a Germaniei confundate cu pierderea războiului mondial și apoi cu acele mari mișcări de masse care au dus în final la propulsarea unui specimen bizar, exponent al acelui ,,om-massă,, de care vorbea Ortega y Gasset, mai precis Adolf Hitler, personaj de altfel mediocru, dar care avea capacitatea de a magnetiza massele și de a-și țintui interlocutorii prin stilul său total absurd de a comunica și lucra. Catolic convins, von Stauffenberg era educat în cea mai onesta formula a conservatorismului european, conservatorism care dezavuează adânc atât separațiile pe bază pe clasă specifice marxismului și contemporane prin comunismul sovietic, dar și aceea segregare rasială care depășea cu mult elementele de idealism hegelian prezente și ele în acea ideologie nazistă care parcă îmbrățișa mai tot ceea ce Europa cunoscuse în materie de utopii de la Fichte și Hegel la Gobineau și Lapouge.

Germania avea să intre sub o adevărată ,,invazie,,a barbariei, sub presiunea și represiunea unui stat polițienesc și sub dictatura unui lider de felul lui Hitler. Nazismul, asemeni comunismului, tinde să devină o religie seculară și manifestările de prosternare asemănătoare Romei păgâne ale păgânismului arian nu vor avea decât să întregească acest tablou sinistru.

Pentru un catolic conservator precum Stauffenberg situația devine la fel de grea precum pentru un evreu, pentru liberal protestant din nord Germanien ori pentru marxist liber-cugetător, catolicismul german avea să fie unul din principalele elemente de opoziției de dreapta la nazism, din această perioadă datând și reflexele sale de apropiere față de social-democrație, reflexe care se mai păstrează chiar și astăzi pe alocuri.

Fie stânga, fie dreapta, fie comunități de altă naționalitate, cu toții erau puși în malaxorul acestei societăți totalitare. În rândurile armatei, principala structură depozitară a simbolismului mitic german, starea de anxietate la pătrunderea elementelor de control ideologic nazist crește. Un caz important de menționat este cel al generalului Ludwig Beck, unul din principalii conspiratori al viitorului plan „Walkiria”, general sub a cărui conducere a statului major german se reia Rheinlandul de sub administratia militara franceza și se trece la un program intens de militarizare și investiții, dar care va fi demis de Hitler în 1938 deoarece se opunea ideologizării național-socialiste a Wehrmachtului. El a fost susținut de un alt nume ilustru, Erich von Manstein.

Tânărul ofițer von Stauffenberg, participă la campania din 1942 din Africa alături de generalul Erwin Rommel, unde este rănit grav. Deja după bătălia de la Stalingrad, lucidul și patriotul colonel bavarez realizează ca soarta războiului este ireversibil defavorabilă Germaniei. În 1943, von Stauffenberg devine deja un membru al grupului elitist care dorea înlăturarea lui Hitler de la putere, alături de nume mari ale armatei germane precum Ludwig Beck, Hening von Trestckow, Hans Oster, Friedrich Olbricht și mulți ofiteri.

Cercul generalilor cu atitudine pronazistă nu era unul foarte larg, și pentru omul de concentrare a energiilor planului, care a fost von Stauffenberg obiectvul principal era cooptarea marilor generali ai armatei germane. Dar după cum avea să spună și unul dintre generalii cu vădită pornire antinazistă, Erich von Manstein ,,feldmareșalii prusaci nu se revoltă niciodată! ,,disciplina veche a junkerilor vechiului Imperiu era mai presus de păreri personale ori chiar de principii de viață. Dar în locul lui Wilhelm de Hohenzollern se găsea un personaj ce ține de sfera patologicului, Adolf Hitler.

Era drama unui Imperiu care avea blazon și armată seniorială dar care era lipsit de un simbol care să unească cu adevărat energiile creatoare în jurul său. Provenit din înalta aristocrație prusacă, von Manstein era greu de urnit din decizia lui de mai tânărul von Stauffenberg ,lipsit de experiențele acelui ,,la belle epoque,, al marii Germanii dar foarte conștient de valențele acestui ev revoluționar, gregar și măcinat de mania ,,futurismului,, care se naște după 1918. Von Manstein se spune că era singurul general care avea curajul să-l contrazică pe Hitler, dar Claus von Stauffenberg avea să dezamăgit că indiferent ce a replicat von Manstein, ,,el nu a răspuns ca un feldmareșal,,. Datoria primordială era cea față de destinul național iar abia apoi cea față de conducătorul statului, în persoana Fuhrer-ului. O educație formată pe calapodul unei prestigioase monarhii nu se putea plia pe grosolănia unui regim totalitar. Von Manstein era însă un personaj distins, el a contribuit major la construcția viitoare armate a RFG-ului începând cu anii 50. Ca o paranteză, profesorul Dinu C. Giurescu povestea în urmă cu ceva timp cum el aflat în vacanța de vară parcă a lui 1942, la Predeal, a zărit de la fereastră un ,,cumsecade bunicuț german, roșcovan și corpolent,, care îi făcea cu mâna, avea să afle că era chiar generalul Erich von Manstein aflat în vizită la Ion Antonescu.

Claus von Stauffenberg va lua legătura și cu fostul său comandant direct, Rommel, de altfel deloc un simpatizant al naziștilor, care a ezitat să se implice activ în complot, păstrând speranța că va reuși să-l convingă pe Hitler într-o discuție personală, să nu mai treacă peste părerile și problemele generalilor săi în chestiunile ce necesitau un aport de inițiativă strategică. Totodată cu ajutorul șefului de stat major al lui Rommel, Spiedel, se pornește o campanie de atragere a armatelor de pe frontul francez în complotul ,,Walkiria,,. Ludwig Beck, cel care în planurile conspiratorilor ,avea după reușita complotului să ocupe funcția de președinte in exercitiu, pentru cancelar fiind propus Carl Goerdeler, un economist prusac cu vederi monarhist conservatoare, avea să cadă de acord alături de von Manstein că deja de la Stalingrad războiul este pierdut și că Hitler este responsabil pentru multe din pierderile armatei germane.

Tot pe frontul de vest au loc eforturi de atragere a unui alt simpatizant tacit al complotului, fostul profesor de scoala militară a lui von Stauffenberg, generalul Gunther von Kluge .

La data de 20 iulie 1944, Claus von Stauffenberg trece la aplicarea planului care se dorea a fi primul pas spre înlăturarea regimului nazist din Germania și Europa. Hitler avea 2 generali pe care își baza impunerea ideilor, mizând pe supunerea și slăbiciunea morală a acestora, șeful statului major german, Wilhelm Keitel, în fond o curea de transmisie între Fuhrer și OKW și Alfred Jodl. Mizând că îl va însoți pe Keitel la bârlogul său din ,,Vizuina Lupului,, în Prusia Orientală, lângă Rastenburg, plasează valiza cu bomba destinată lui Hitler. Însă, ședința tactică nu mai are loc în buncărul subteran unde o explozie i-ar fi ucis pe toți cei prezenți la fața locului,ci în adăpostul de la suprafață ,într-o baracă. Acest fapt, pe care generalul Wilhelm Canaris, comandantul serviciului secret al armatei și unul din înalții demnitari germani care deja din 1943 luaseră contact cu anglo-americanii în vederea unui armistițiu, conștient de colapsul Reich-ului, îl pune pe seama unui inexplivabil noroc duce la rănirea mai multora dintre cei prezenți între care și rănirea ușoară a lui Hitler, dar și la uciderea a 3 generali prezenți de față. Astfel ,prin acest joc al hazardului, Adolf Hitler reușește să scape și chiar mai mult de atât, cu ajutorul servilului Keitel și a structurilor SS izbutește în timp util să contramandeze ordinele pe care deja le dăduse von Stauffenberg către trupele germane de pe front. Soarta conspiratorilor era pecetluită iar furia lui Hitler se va revărsa spre armată, care va fi depitată de cei mai buni generali ai săi și supusă de acum înainte unui draconic control al SS-ului și SD-ului asupra efectivelor sale, control similar celui exercitat în URSS de comisarii politici și de oamenii NKVD asupra trupelor sovietice.

Printr-un joc al destinului, operațiunea condusă de devotatul  von Stauffenberg și supervizată de înțeleptul Beck, eșuasese ,făcând tot mai ingrată soarta Germaniei și a Europei prinse sub ghilotina războiului mondial.

Rommel și von Kluge se sinucideau în condiții suspecte, von Manstein era retras de pe front iar Canaris avea să fie închis în lagăr până la execuția sa în aprilie 1945 la câteva zile înainte sosirea aliaților.

Ludwig Beck este forțat să se sinucidă iar grupul care a organizat operațiunea ,,Walkiria,, avea să fie condamnat la moarte și executat. La 21 iulie 1944, omul care a reprezentat strigătul de libertate al Germaniei, Claus Schenk Graf von Stauffenberg, avea să fie spânzurat, devenind simbolul demnității înăbușite a unei Germanii cotropite de nazism.

Prin măsura sacrificiului său, prin incalcarea juramintului de ofiter prusac, prin spiritul său adânc creștin și prin asumarea luptei cu răul, von Stauffenberg este un simbol al acelei Europe clasice atât de îndepărtate de zilele noastre!

Poate că istoria celui de-al doilea război mondial ar fi fost alta și poate că și soarta postbelică ar fi fost una mai puțin marcată de bolșevism, sigur nu putem știi cum ar fi arătat o Europă cu o Germanie dezmeticită în ceasul al doisprezecelea și un sfert dintr-un somn al rațiunii de mai bine de 11 ani !

Claus von Stauffenberg va rămâne modelul eroului de „viță veche” ,erou care se sacrifică în numele binelui comun și al idealurilor care unesc și nu dezbină. Conservatorismul german a știut, dând naștere unor astfel de personalități ,să păstreze aceea sămânță de onoare, onoare care întotdeauna nu face decât să ridice omul pe aceea octavă superioară a trăirilor sale.

Libertatea este o urmare a statutului de cetățean și a răspunderilor ce decurg de aici, iar eu cred că mesajul acțiunii lui von Stauffenberg este  tocmai acesta, răspunderea morală a omului pentru libertatea sa, libertate care nu trebuie să accepte plecarea capului în fața niciunei forme de tiranie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: