Doctrina PNL

 

Autor: Marlen Onescu

Liberalismul interbelic a preluat de la liberalismul românesc anterior cel puţin trei elemente definitorii:
– ideea proprietăţii private ca temelie a întregii organizări social-economice a ţării
– ideea modernizării ţării şi a protejării acesteia
– ideea priorităţii intereselor întreprinzătorilor autohtoni

Doctrinarii liberali au propus câteva inovaţii:

a) accelerarea rolului statului în industria ţării şi dezvoltarea întreprinderilor private autohtone
b) luarea în colimator a unor probleme sociale care s-au ivit datorită efectelor negative ale economiei de la vremea respectivă: şomajul, inegalitatea în venituri, menţinerea unor vestigii feudale.
Principalii emisari ai doctrinei neoliberale: M. Manoelescu, STEFAN ZELETIN, I.G. Duca, V. Slăvescu, I. Anghelescu, Vintilă I.C. Brătianu. I.G. Duca spunea: „Doctrina liberală este ca un templu susţinut de patru coloane: ordinea în stat, colaborarea cu străinătatea, armonia socială, dezvoltarea forţelor naţionale.”
Doctrina neoliberală este favorabilă dezvoltării capitalismului în România după tiparul grafic occidental, bazat pe capitalul autohton şi pe intervenţia statului (fie una masivă, fie una limitată). Acest deziderat este ilustrat de sintagma lui V. Brătianu „Prin noi înşine”, care rezolva locul de căpetenie a capitalului autohton.
Desigur, nu se punea problema excluderii capitalului străin, ci doar aceea a priorităţii capitalului autohton, asigurarea burgheziei (a climatului din PNL), care stăpânea Banca Naţională. După unii liberali colaborarea cu capitalul străin trebuia să se limiteze la avansuri financiare pentru acoperirea unor investiţii ce nu beneficiau de suficient capital autohton. Acestea trebuiau să se materializeze mai ales în natură.
Capitalul străin era apreciat astfel:
– cel de care statul român avea neapărat nevoie pentru înzestrarea sa, căruia să i se permită pătrunderea în ţară
– cel destinat valorificării bogăţiilor naturale, cu acces limitat
Această doctrină a vizat refacerea şi dezvoltarea economiei prin valorificarea resurselor interne, prin protejarea avuţiei naţionale, prin sporirea forţei naţiunii, prin posibilitatea acumulării de capital, prin faptul că ea cântărea cu atenţie înlesnirile aduse capitalului străin (răsplata ce putea fi adusă acestuia), şi de asemenea urmărea garantarea şi securitatea ţării.
În politica agrară liberalii apreciau că exproprierea marii proprietăţi este o formulă de progres social, dar că nu trebuia să depăşească ideea de proprietate individuală.
Limitele sintagmei liberale, „Prin noi înşine”, consta în faptul că ei urmăreau şi satisfacerea intereselor proprii, căutau să rămână principalii beneficiari ai avuţiei naţionale, să se menţină la guvernare, să-şi îndepărteze concurenţa (PNŢ care prin doctrina sa afecta interesele capitalismului liberal). Liberalii sperau că economia va dobândi un caracter agrar industrial.