Dinu Zamfirescu, despre prima manifestatie anticomunista din 8 noiembrie 1945

Lectia istoriei:

Mitingul din 8 noiembrie 1945, organizat cu prilejul aniversării onomasticii Maiestăţii Sale Regele Mihai I. Deşi guvernul lui Petru Groza, instalat violent la 6 martie 1945, continua să funcţioneze, artificial, alimentat din fotoliile „roşii“ de la Moscova, românii încă nu voiau să se predea utopiei bolşevice.
Încă nu era clar, dar România liberă se pregătea să intre într-o lungă hibernare, iar democraţia devenea o simplă umbrelă pentru deciziile luate la Kremlin. Un singur exemplu: era prima dată când un premier refuza să demisioneze atunci când Regele i-o cerea. Încă nu puteau accepta românii că ţara lor e condamnată să fie transformată într-o anexă sovietică, dar comuniştii retuşau orice fisură apărea în regimul care avea să devină atât de ermetic.
Cu entuziasmul şi fermitatea unor viitori politicieni, studenţii liberali şi ţărănişti au organizat, la 8 noiembrie 1945, în faţa Palatului Regal din Capitală, prima manifestaţie promonarhică, deci antiguvernamentală, de amploare – începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Un episod însângerat al confruntărilor dintre comunişti şi „Opoziţia” fidelă Regelui Mihai I. 25.000 de oameni, majoritatea bucureşteni, au participat la miting: şi studenţi, şi pensionari, şi muncitori, şi intelectuali, toţi – conduşi de aceeaşi credinţă că nu-şi vor vinde ţara. Concomitent, în municipii precum Cluj, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Giurgiu, Galaţi, Iaşi, Constanţa şi Timişoara au fost organizate acţiuni similare. În Capitală însă, manifestaţia a fost înăbuşită brutal, în stilul tradiţional comunist, cu bâte, gloanţe şi alte astfel de metode „minereşti”, cunoscute în detaliu şi de românii anilor ’90.

Dosarul „Afacerea 8 noiembrie” din arhivele Siguranţei conţine un rezumat de 68 de pagini şi mii de file scrise de securiştii zeloşi despre cei mai vocali participanţi şi despre cei reţinuţi. Printre arestaţi se numără liberalul Radu Câmpeanu, pe atunci, preşedintele Tineretului Universitar Liberal şi unul dintre organizatorii mitingului, şi liberalul Dinu Zamfirescu, elev la Liceul „Spiru Haret” în acea perioadă.

Guvernul decisese, la 24 octombrie, că ziua de naştere a Regelui Mihai (n.r. – 25 octombrie) poate fi sărbătorită abia la 8 noiembrie, odată cu onomastica sa, pentru a comprima cele două festivităţi în numele monarhiei. Mai mult, pentru a înăbuşi din faşă orice fel de manifestare, în noaptea de 24/25 octombrie au fost arestaţi mai mulţi ţărănişti şi liberali din Capitală. Reprezentanţii partidelor istorice nutreau însă alt plan: trebuia, cu orice preţ, să arate Occidentului că românii vor să fie liberi! Se ştia că soarta României este rânduită la Moscova, deci era vital să fie transmis un mesaj puternic… În plus, preşedintele american Harry Truman îl trimisese, în România şi Bulgaria, pe ziaristul Mark Ethridge, pentru a-l informa în legătură cu situaţia politică şi economică din cele două state. Prilejul perfect – Ziua Regelui.

Astfel, ideea mitingului promonarhic a venit firesc, în şedinţa Biroului Politic al PNŢ din 25 octombrie. „Nu este demn de un partid ca PNŢ să folosească prilejul onomasticii Regelui, adică să se ascundă sub hlamida regală pentru a ţine o întrunire. Să nu convocăm nicio întrunire, ci să lăsăm pe prietenii noştri şi să-i îndemnăm ca, dacă se face o demonstraţie cetăţenească pentru MS Regele Mihai, să participe şi membrii partidului”, spunea Ion Mihalache. „Manifestaţia să rămână exclusiv populară şi naţională”, îl completa şi Iuliu Maniu. Liderii ţărănişti au decis astfel, alături de preşedintele liberalilor, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, ca cele două partide să lase populaţia să manifeste pentru Rege, dar să-i susţină, ca simpli cetăţeni. Degeaba tuna şi fulgera ministrul de Externe Ana Pauker că „unii de peste mări şi ţări s-au obişnuit ca numai alde Maniu şi Brătianu să conducă ţara noastră, or orice învăţ are şi dezvăţ”.

„Jos Groza bumbăcit!”

Tineretul celor două partide a început astfel să pregătească ceea ce urma să devină cea mai mare demonstraţie promonarhică din România aproape comunistă. Chiar din primele zile ale lunii noiembrie, au început să tipărească şi să răspândească manifeste, chemându-i pe bucureşteni să-şi declare dragostea pentru Rege şi democraţie.

„Români! Veniţi în ziua de 8 noiembrie, orele 10.00 a.m. pentru a vă manifesta dragostea pentru suveran! Trăiască M.S. Regele!”, scria pe unele manifeste. „Vă cheamă Maniu. Vă cheamă Brătianu. Vă cheamă conştinţa românească. Trăiască Regele! Jos Groza bumbăcit!”, proclamau altele.

Singurul ziar care a avut îndrăzneala de a susţine manifestaţia a fost „Ardealul”, publicaţie de orientare naţional-ţărănistă. În ciuda presiunilor, directorul Anton Mureşanu a publicat pe prima pagina a ziarului din 7 noiembrie acest anunţ: „Toată suflarea românească va fi prezentă în ziua de 8 noiembrie a.c., orele 10 – 1, înainte de masă, în Piaţa Palatului, pentru a-şi manifesta dragostea, devotamentul şi neclintita încredere faţă de iubitul nostru Rege Mihai I. Nu vom lipsi la această mare sărbătoare a poporului românesc. Ţara şi Regele sunt singurele realităţi ale existenţei şi afirmării neamului Românesc!” Mai mult, în seara anterioară, bucureştenii erau sunaţi la telefon şi o voce necunoscută le spunea: „Dacă eşti român, mâine la 10 să fii în Piaţa Palatului”.

„Vreţi şi viaţa noastră?”

„Nu v-aţi îmbogăţit îndeajus, domnilor comunişti, ce mai voiţi de la noi? Cu un an în urmă, casa partidului vostru nu avea ca fond de propagandă nici o sută de lei, iar astăzi are sute de milioane, nu vă este destul? Vreţi şi viaţa noastră?”, scria, în jurnalul său, Constantin Rădulescu Motru, la o zi după manifestaţia din 8 noiembrie. „Toate declaraţiile lui Molotov (n.r. – ministrul rus de Externe) că va respecta suveranitatea statului român au fost simple viclenii”, continua marele academician la 13 noiembrie.

„Era un entuziasm extraordinar. E foarte greu pentru cei de astăzi să înţeleagă. Numai determinarea aceasta a permis să treci peste riscurile evidente. Dar ne sărutau cucoanele!”

Radu Câmpeanu
participant la miting

Începutul măreţ al manifestaţiei de la 8 noiembrie a fost consemnat şi în rapoartele poliţiei – atât de impunător a fost încât nici măcar cenzura nu a găsit o variantă de compromis. Începând cu ora 9.00, în Piaţa Palatului Regal îşi făcea apariţia un grup de peste 30 de invalizi de război, împingând cărucioarele către statuia Regelui Carol I, amplasată chiar în faţa palatului. Veneau de la Căminul invalizilor şi agitau drapele, ovaţionându-o pe Maiestatea Sa! În câteva minute, grupurile de elevi şi studenţi care erau răspândite în jur au alergat către seniori. „Trăiască Regele!” şi „Regele şi Patria!”, strigau toţi, iar manifestanţii începeau să nu se mai teamă de nimic.

Această mărturie din raportul unui agent de securitate, rămasă în Arhivele Prefecturii Poliţiei Capitalei, este emblematică: „A apărut un invalid care în fugă s-a aruncat pe treptele statuii, în mijlocul grupului de invalizi, înconjuraţi de manifestanţi, şi a desfăşurat un steag tricolor mare, în uralele publicului care manifesta pentru Rege”.

Liberalul Radu Câmpeanu, unul dintre organizatorii mitingului, care avea pe atunci doar 23 ani, recompune atmosfera studenţească plină de entuziasm de la primele ore ale dimineţii şi descrie solidaritatea bucureştenilor, care s-au raliat necondiţionat manifestanţilor. „Am hotărât să ne adunăm mai întâi la sediul partidului de pe strada Maria Rosetti, alături de alţi tineri care voiau să ni se alăture. Au venit în jur de 1.000 de persoane străine la sediu, iar studenţii liberali erau grupaţi în parcul din spate, într-o grădină mare”.

Radu Câmpeanu le-a vorbit celor prezenţi şi, înflăcăraţi de discursul pasional, dar şi de ordinul lui Teohari Georgescu de a interzice manifestaţia, studenţii au plecat către Palatul Regal. „Ne-am organizat pe o coloană, cu 15 oameni pe rând. Ne mai bătuserăm cu comuniştii de mai multe ori, aşa că ştiam să ne protejăm – luasem nişte steaguri, cu o bară mică de lemn. Ne-am luat de braţe cu toţii şi, ţinându-ne strâns, am plecat spre bulevard”, îşi aminteşte liberalul.

„Erau cucoane care se dădeau jos din tramvaie, coborau din blocuri, voiau să ne sărute, să ne îmbrăţişeze, Doamne!, ce entuziasm! Ne sărutau cucoanele! Când am ajuns în faţa Societăţii de telefoane, toate funcţionarele au coborât, aşa îmbrăcate în bluzele lor verzui. Toate au venit, domnule, toate! Ca să-ţi dai seama cât de mare se făcuse coloana, îţi mărturisesc că, în timp ce prima linie era la Cercul Militar, ultima ajungea la Cinematograful Scala!”, rememorează Radu Câmpeanu. Peste 10.000 de persoane au ajuns, cu grupul de liberali, în Piaţa Palatului. Chiar şi Garda Palatului s-a s-a alăturat manifestanţilor!

N-a durat mult entuziasmul tinerilor, liberali, ţărănişti sau, pur şi simplu, monarhişti, deci anticomunişti. Forţele de ordine au început arestările, iar de la distanţă (din sediul Ministerului de Interne) chiar se trăgea! Erau acolo detaşamente armate din divizia „Tudor Vladimirescu”. Radu Câmpeanu a ajuns şi el într-o celulă de la subsolul „Internelor”.

Liberalul Dinu Zamfirescu era, în vremea aceea, elev la Liceul „Spiru Haret”, din Capitală – coleg de clasă cu fostul preşedinte Ion Iliescu. Despre momentele tensionate ale mitingului îşi aminteşte perfect! „Am hotărât că nu vom merge la şcoală, deşi 8 noiembrie fusese declarată zi lucrătoare. La 7 dimineaţa, eu am fost însă la liceu, dar cu un lanţ şi cu un lacăt, pentru a lega poarta. Să nu intre nimeni!”, povesteşte liberalul de mai târziu. Deşi, pe atunci, nu era membru de partid, deşi era apropiat liberalilor, elevul Dinu din a XI-a s-a alăturat unui grup restrâns de ţărănişti pentru a ajunge în Piaţa Palatului. Studenţii PNŢ se organizau în echipe reduse, în diferite zone ale Capitalei, urmând să se unească abia în faţa Palatului Regal.

„Chiar când am intrat pe strada Ştirbei Vodă, să merg la întâlnire, m-a abordat un bărbat pe ruseşte: «Cât este ceasul?» I-am tras o înjurătură şi l-am întrebat: «Ai uitat să vorbeşti româneşte?». După ce am ajuns la statuia lui Carol I, am început să strigăm, cu cei prezenţi acolo, «Regele şi Patria», «Libertate şi dreptate», sau chiar «Anglia şi America». Nu erau lozinci ostile, şi nici noi nu eram. Manifestam paşnic.” La ora 10.00 însă au apărut primele forţe de represiune, camuflate în muncitori fideli guvernării: un şir de camioane au apărut dinspre Athenée Palace, purtând insigna CGM – Confederaţia Generală a Muncii, sindicat condus de Gheorghe Apostol.

„Au început să coboare oameni din camioanele astea şi, când noi strigam «Regele şi Patria», ei strigau «Groza şi poporul», iar când strigam noi «Regele», ei făceau semn la gât, că ne taie capul. Camioanele astea au început să dea ocol statuii, în formaţie, şi să ne strângă cât mai mult. Ne-am căţărat pe soclu să nu ne lovească! Nişte tineri, mai enervaţi, au blocat unul dintre camioanele astea şi l-au răsturnat. Săreau muncitorii din camion ca puricii, aşa săreau!”, ne povesteşte Dinu Zamfirescu.

N-a durat mult nici entuziasmul său, pentru că imediat a fost arestat: „În această învălmăşeală, un tip, mai solid, m-a luat de gât, pe sus m-a luat şi m-a pus în spatele cordonului format de forţele de represiune. M-a arestat şi m-a dus la Prefectura de Poliţie, într-un beci foarte întunecos. Am fost dus apoi într-un subsol de la Academia Militară şi apoi la Jilava. O lună am stat în arest, până la 12 decembrie”. După ce a fost eliberat, Dinu Zamfirescu s-a dus direct la sediul Partidului Liberal şi a semnat adeziunea. „S-a creat prima organizaţie de elevi din cadrul unui partid politic din România – Organizaţia Colegială a Elevilor, aşa se numea”. Nu ştia atunci că, de fapt, îşi semnase încă patru condamnări la închisoare.

„Regele era un simbol pentru noi şi consideram că e o garanţie pentru salvarea României de comunişti.”

Dinu Zamfirescu
participant la miting

Mare panică au creat, printre comunişti, manifestaţiile promonarhice şi antiguvernamentale de la 8 noiembrie, iar asta se putea simţi în fiecare şedinţă sau întrunire ulterioară a Guvernului, a Partidului Comunist, a Frontului Naţional Democrat sau a Frontului Unic Muncitoresc. Mult timp a fost dezbătută „încercarea principalelor partide de răsturnare a regimului de concentrare democratică”, iar politrucii moscoviţi aruncau vina de la unul la altul.

La 9 noiembrie 1945, în şedinţa Frontului Unic Muncitoresc, Ion Burcă, reprezentantul PSD în guvern, avea pe buze soluţia perfectă: „Omoram 1.000 de oameni, dar făceam ordine. Nu trebuia să lăsăm aceste haimanele să bâţâie pe acolo. Când au văzut o forţă, o atitudine hotărâtă, s-au împrăştiat. Eu constat că Teohari (n.r. – Teohari Georgescu, ministru de Interne) s-a lăsat surprins, nu a reacţionat la timp”.

„Victimele fasciştilor manişti şi brătienişti“, comemorate ipocrit de manifestanţii comunişti Foto: fototeca online a comunismului românesc

Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu alura sa de viitor şef de stat, vorbea voalat, în şedinţa din 10 noiembrie 1945 a Frontului Naţional Democrat, despre represiunea asupra participanţilor la miting, dar avea şi revelaţia politicii viitoare de partid. „Trebuie lucrat fără milă, să plângă cât vor, poporul trebuie să trăiască, ţara trebuie să trăiască. Dacă nu lucrăm cu sânge-rece şi dârzenie, se va râde de noi. Desigur, ruşii au destul forţe ca să-i facă chisăliţă, dar aceasta nu e de dorit şi putem evita”. Apoi, adăuga că, în urma zilei de 8 noiembrie, „ne-am trezit la realitate” – o metaforă încriptată pentru începutul campaniei represive împotriva adversarilor politic

2 Răspunsuri to “Dinu Zamfirescu, despre prima manifestatie anticomunista din 8 noiembrie 1945”

  1. stoicarodica2010 Says:

    Primul meu gand se indreapta spre MS Regele Mihai a Romaniei.De numele MS se leaga salvarea independentei nostre fata de ocupantii de la rasarit.Cine nu a trait acele clipe de maxima incordare,disperare si teroare,realizeaza mai greu marea suferinta a intregului popor.Toata iubirea si speranta era legata de MS Regele.Mihai!In viata mea nu am vazut un om mai iubit ca MS Regele Mihai!Tradatorii de patrie si popor se intremau pe zi ce trecea.Furturile si jafurile din gospodarii se tineau lant.Cine se impotrivea primea un glont in gura.
    Abdicarea fortata a Regelui a umplut de manie intelectualitatea tarii.
    La 8 noiembrie 1945 de ziua onomastica a Regelui Mihai,elevii au legat cu lanturi portile scolilor si liceelor si impreuna cu studentii au mers la palatCamioane de militari inarmati i-au arestat. sau omorat Din acest moment nici un roman nu s-a mai simtit liber in tara lui!
    Au sosit zorii zilei de 8 noiembrie 2011
    .Regele nostru nu este repus in drepturile Regale legale!
    Lacrimi fierbinti continua sa curga pe chipurile desfigurate a romanilor chjnuiti!
    Elevi si studenti!Romani de pretutindeni!La palat va asteapta cu zambetul dumnezeesc MS Regele!Mihai!
    Traiasca MS Regele Mihai!
    LA MULTI ANI MAJESTATE!

  2. Dinu Zamfirescu, despre prima manifestatie anticomunista din 8 noiembrie 1945-postat — Savulescu Gabriel din Cologne/DE- RadioMetafora.ro Says:

    […] Postat in 8 noiembrie 1945, capitalism, criza capitalismului, criza financiara, PNL, PNT, Regele Mihai al Romaniei. 1 comentariu » […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: