22 de ani de istorie traita. Un jurnal politic.
Postfata (1982-1989)
Intotdeauna m-a interesat politica. Cand te nasti intr-o familie strans legata de liberalism, nu ai incotro. In politica, este important primul pas. Primul pas este asemanator unui debut pe scena. Primul pas se petrecea in vara anului 1982, in perioada in care in Germania, coalitia social-liberala Schmitt-Genscher era pe sfarsite si in culise se pregatea coalitia crestin-liberala Kohl-Genscher.
In august 1982 am participat la un seminar organizat la Bonn de fundatia Adenauer. Tema seminarului: „Crestindemocratia si anticomunismul„. Referatul introductiv la sustinut Walter Leisler Kiep, la ceea vreme trezorierul Uniunii Crestin Democrate. Un gentleman de stil vechi. Fiecare gest emana nobletze, afisa stilul aristocratic al unui politician elitist.
La finalul seminarului am fost intrebat daca doresc sa ma inrolez in organizatia de tineret. Am raspuns ca nu ma simt convins. La aceea vreme Uniunea Crestindemocrata era in opozitie si organizatia de tineret crestindemocrata „Junge Union” era cea mai activa organizatie de tineret.
Din partea fundatiei Adenauer am primit un pachet de carti, o autograma cu Helmut Kohl si un abonament gratuit pe durata unui an la influentul cotidian german „Frankfurter Allgemeine Zeitung„.
O luna mai tarziu, la Bonn Genscher si Kohl parafau coalitia crestin-liberala. Cancelarul Helmut Schmitt intra in istorie. In martie 1983 in Germania se desfasurau alegeri parlamentare anticipate. Intreg liceul Genovevastraße din Köln-Mühlheim era politizat. Discutam politica in permanenta. Elevii erau impartiti, intre simpatizantii Miscarii Ecologiste si adeptii crestidemocrati. Pe ici pe colo, se marcau si simpatizanti socialdemocrati.
Corpul profesoral era la fel politizat. Majoritatea era de stanga. Profesorul de geografie era socialdemocrat. Profesorul de filosofie si germana era comunist convins. Profesoara de germana simpatiza deschis cu Miscarea Ecologista. Profesorul de arta simpatiza cu ideiile pacifiste. Profesoara de engleza il simpatiza pe Churchill, printre randuri se vedea ca il adora si pe Franz Josef Strauss, pivotul anticomunismului german. Intregul an scolar 1982/83 a fost marcat de greve spontane, sit-inuri, demonstratii impotriva amplasarilor rachetelor Pershing in Germania, petitii si memorii.
Cand esti tinar consumi politica asemenea unui microbist, esti in permanenta infocat si in permanenta te manifesti „contra”. Politica traieste in permanenta din anti-teza „prieten-dusman”.
In politica ai nevoie de mentori. Fara ei nu te ridici, fara ei nu formezi. Unul dintre ei mi-a fost profesorul de geografie si stiinte sociale Manfred Wüllner, care mi-a trezit instinctul politic. Prin intermediul lui am obtinut in martie 1983 un part-time job intr-un institut de sondaj. Era primul pas in culisele politicii. Era primul pas in spatele cortinei. Din perspectiva sondajelor, politica se vede altfel. Pe fisierul sondajelor politica se masoara fara masca politicianismului.
Acelasi job l-am repetat in 1984 (alegeri europarlamentare si alegeri locale Renania de Nordwestfalia), 1985 (alegeri regionale Renania de Nordwestfalia), 1987 (alegeri parlamentare), 1989 (alegeri europarlamentare si alegeri locale). Acelasi profesor de geografie ma trimis la un ciclu de seminare avand ca tema pregatirea jurnalistica, seminar organizat de Uniunea Antreprenorilor din Germania. O investitie care urma se se renumereze mai tarziu.
Urmatorul pas batea la usa. Si acela era implicarea in politica. Si totul se va intimpla in 1989. Anul caderii sistemului comunist.
In politica ai nevoie de profesori. Unul dintre acestia mi-a fost profesorul de drept constitutional Georg Brunner. Brunner era un anticomunist convins. Georg Brunner, sa nascut la Budapesta, originar dintr-o familie burgheza austro-ungara. Revolutia din 1956 la prins pe baricadele revolutiei anticomuniste. Printr-o minune a reusit sa treaca clandestin granitza austro-ungara si sa refugiat in Germania. Dupa studiile absolvite la Tübingen, Würzburg si Köln, Brunner infiinteaza la Köln Institutul de Studii Juridice Est-Europene.
In semestrul de iarna 1989/90 profesorul Brunner sustinea la Universitatea din Köln prelegerea „Sistemul constitutional comunist”. Aula universitara era arhiplina. Toata studentimea ce gandea la dreapta era prezenta in sala. De la primul pana la ultimul semestru. Prelegerea se sustinea miercuri, intre orele 14 si 16. In fiecare miercure se traia istorie.
Influenta lui Brunner asupra reinfiintarii democratiei in Ungaria a fost majora. Brunner a elaborat prima constitutie post-comunista ungara si la consultat pe Antall, primul premier ungar postcomunist.
Tema prelegerii era dezbatuta si aprofundata in cadrul unui seminar, care se tinea tot miercuri, doua ore mai tarziu intre orele 18 si 20. Seminarul se desfasura la sediul institutului situat in Klosterstrasse, in incinta unei fost internat catolic. Tema seminarului din 8 noiembrie erau partidele proaspat infiintate in RDG. Spre sfarsitul orei, in sala de sedinte intra Helga, asistenta profesorului. Helga se indreapta direct spre Brunner si pentru citeva clipe ii sopteste ceva in ureche. Fata lui Brunner se lumineaza. Se ridica si cu un singur gest opreste referatul. Se uita o secunda la asistenta si cu o voce tremurata ne anunta ca regimul estgerman Egon Krenz a decis deschiderea granitelor. „Dragii mei: Cortina de Fier este istorie!”. Citeva secunde sala de sedinte a amutit. Doctoranzii din randul intii se ridica si intoneaza imnul national. Restul studentilor se scoala si se alatura. A fost pentru prima si ultima oara cand am intonat imnul german. Cu lacrimi in ochi. Politica are nevoie de pasiune. Fara pasiune, te trezesti la cimitir.
22.12.1989 – 12.12.1990 (1)
La 22 decembrie 1989 ma aflam alaturi de alti prieteni in fata Ambasadei Romane de la Bonn. Atmosfera era incendiara. In fata Ambasadei circa 5.000 de romani demonstrau pasnic. Era o iarna rece, un ger cumplit. Se scanda non stop „Jos Comunismul! Jos Ceausescu! Libertate! Libertate!”. In fata Ambasadei lumea se strangea, lumea pleca, era un dute-vino permanent. Adunarea era dominata de activistii Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Fiecare zvon, fiecare veste din tara, era comentata sau plansa. Dintr-o rulota se asculta non-stop Radio Europa Libera.
Locuitorii din zona ne ofereau ceai, vin fiert, sandwichuri, ne lasau sa le folosim toaletele. Un echipaj al politiei germane ne supraveghea in permanenta. Ambasada era asemanatoare unei fortarete medievale parasite. In miezul zilei de 22 decembrie, o delegatie formata dintr-un baietel si un preot, au intrat in curtea ambasadei si alaturi de un diplomat au coborat drapelul, au decupat stema RSR si steagul revolutiei a fost reatirnat.
Lacriminele de bucurie ne-au inghetat pe obraji. Pentru o secunda timpul a incetat sa mai curga si am realizat ca istoria era de aceasta data de partea noastra. Politica curge in istorie, istoria se redefineste in politica. Gloria este insa somnul mortilor.
Pe 6 ianuarie 1990 regretatul Constantin Mares, membru PNL din 1944, participant al manifestatiei anticomuniste si pro-monarhiste din 8 noiembrie 1945, ma sunat si mi-a spus urmatoarele”: Partidul sa reinfiintat, acuma a venit timpul tau sa te alaturi”. Politica este o alfa si omega. Politica fara radacini este mercenariat.
De fapt nu mai trebuia sa intru in PNL. Prin familie eram in partid. Campania electorala din 1990 a fost deosebit de grea. Romanii din Diaspora era neinformati. Multi dintre simpatizantii anticomunisti il preferau pe Ion Ratiu, care avea suportul Uniunii Mondiale al Romanilor Liberi. Varul din partea tatalui, Ionel Zamfirescu (Ciocolata) ma tot batea la cap sa intru in politica. „Politica este ca o femeie, o iubesti, o urasti, dar nu te desparti de ea niciodata”.
Materiale electorale erau foarte putine. De la Constantin Mares primisem un colet cu primele doua numere din „Liberalul” si un caiet informativ al PNL, ambele editate de Dan Amadeo Lazarescu. Le-am fotocopiat si le-am dat mai departe. In campania electorala din 1990 era totul o improvizatie. Sunt convins ca omul politic trebuie sa inprovizeze. Politica se aseamana uneori cu un restaurant de lux, la care comanzi caviar si sampanie si ospatarul iti aduce orez cu lapte si apa plata.
Doctorul Bebe Burchi, un vechi taranist, care in 1944 impartea oficiosul „Dreptatea” pe culoarele Facultatii de Medicina imi marturisea: „PNL si PNTCD trebuie sa se alieze, dreapta trebuie sa candideze impreuna. Atunci o sa vezi ce dreapta puternica o sa avem in parlament.” Alianta care urma sa se realizeze mai tarziu.
In primavara lui 1990 Romania mergea in contratimp. In Polonia, Cehoslovacia, RDG, Ungaria partidele burgheze anticomuniste, proaspat formate erau pe val. In Romania, FSN domina puterea, opozitia si mentalitatea electoratului.
Din lipsa materialelor, campania electorala se facea ad-hoc, in cercul de prieteni, la telefon. Intr-un bar administrat de un roman, situat in centrul Kölnului, in spatele Ebertplatz am organizat imediat dupa Paste prima adunare electorala. Ne-am strans circa 35 de romani. Erau primii pasi in democratie.
Nu aveam bannere, nu aveam afise, nu avem nimic, dar aveam convingerea ca trebuie sa ne implicam. Sa discutat ca de obicei in contradictoriu. Intotdeauna cand se strang romanii din Diaspora se discuta in contradictoriu. Intotdeauna Diaspora fierbe, se agita, discuta si niciodata nu este unita. O parte a salii il prefera pe Ratiu, altii se fereau sa isi expuna deschis optiuniile politice. Multi sau declarat apolitici si indecisi. In 1990 am auzit lozinca „Toti politicenii sunt la fel. In Romania nu se va schimba niciodata nimic”. Foarte multi simpatizau cu ideiile emanate de catre demonstratii din Piata Universitatii. Majoritatea dintre noi nu aveam dreptul la vot. Ne-am despartit fara sa adoptam o motiune.
Participarea la vot a fost deosebit de slaba. Circa 400 de cetateni au votat in incinta Ambasadei de la Bonn. Multi ar fi votat, dar nu dispunea de cetatenia romana si actele le erau expirate.
La urne, Diasporase repeta scorul din 1946: PNTCD 65%, PNL 20%, UDMR 5%, FSN 10%. La prezidentiale scorul arata asemanator: Ratiu 65%, Campeanu 25%, Iliescu 10%.
Cum ar fi aratat Romania daca scorul din Diaspora se repeta si in tara?
A urmat mineriada din iunie 1990. In acele zile mi-am dat seama ca drumul spre democratie va fi foarte lung. In acele zile tulburate am luat contactul cu dr. Florin Matrescu si cu dna Stella Rusu. Dl Matrescu era unul dintre cei care se remarcasera in perioada anticomunista.Nu exista demonstratie sau manifestatie anticomunista la care dl Matrescu nu participa. Dna Stella Rusu era simpatizanta PNTCD si avea o mare influenta in randul Diasporei. Matrescu era membru al Uniunii Crestindemocrate si lucra intens la infiintarea unui partid de dreapta crestin-democrat. Stella Rusu detinea relatii in toata Diaspora. Gratiei relatiilor ei, am reusit sa il contactez pe Dinu Zamfirescu, presedintele Clubului Liberal de la Paris, organizatia externa PNL.
Intre timp in tara miscarea liberala era despartita in PNL, in liberalii civici, in PNL-Aripa Tinara, in liberalii inscrisi in Partidul Socialist-Liberal PSL condus de avocatul Cerveni, in liberalii-monarhisti si fostii membrii PNL si PNL-Tatarascu care in 1990 votasera PNTCD si Ion Ratiu.
La mijlocul lunii octombrie PSL fuzioneaza prin absorbtie in PNL. Niculea Cerveni devine vice-presedinte PNL.
Pe agenda de zi a opozitiei figura strangera randurilor, formarea unei aliante politice care sa cuprinda toate formatiuniile parlamentare si extraparlamentare. Deziderat la care Diaspora de dreapta il sustinea in mod deschis.
In fruntea opozitiei unite se contura drept lider figura lui Corneliu Coposu. Portavocea opozitiei parlamentare si neparlamentare ramine postul de radio Radio Free Europe.
Pe 14 septembrie 1990 aderam la Clubul Liberal de la Paris, entitate politica infiintata in 1975 de catre Radu Campeanu, Dinu Zamfirescu si Ion Vitez. In aceiasi zi am aderat la Partidul Liberal din Germania. Imediat m-am implicat in organizatia de tineret si de studenti. 48 de ore mai tarziu eram pe strada si imparteam primele fluturase.
Campania electorala din 1990 a fost botezul de foc al politicii. In septembrie-decembrie 1990 am invatat cum se face o campanie electorala. Nemteste, cu devotament, determinare si disciplina. O campanie electorala este un razboi la propriu si la figurat. O campanie electorala desfasurata fara convingere, devotament si disciplina se transforma in patinaj artistic.
La 2 decembrie 1990 candidatul liberal Werner Hoyer anunta cel mai bun scor al Partidului Liberal din Germania: 11%. Liberalii germani intrau in forta la guvernare. Werner Hoyer devenea secretar de stat la ministerul de externe german.
La 12 decembrie 1990 participam la un event al fundatiei liberale Naumann. Invitatii erau pe masura: Genscher, ministru de externe, Graf Lambsdorff, presedintele Internationalei Liberale si Viktor Orban, presedintele Federatiei Tinerilor Democrati din Ungaria FIDESZ, Guido Westerwelle, la aceea vreme presedintele organizatiei de tineret liberale.
La dineu am avut ocazia sa il cunosc pe secretarul international al organizatiei de tineret liberale, Gaston Gelos. In cursul discutiei Gelos mi-a spus ca este interesat sa organizam in luna februarie 1991 un congres international, la care sa participe si tinerii liberali din Romania. Ideea a mai fost sustinuta si de Ralf Sterck, liderul din Köln al organizatiei liberale de tineret si Andreas Reichel, liderul organizatiei liberale de tineret din landul Renania de Nordwestfalia. „Gata cu vorbareala, pornim direct la treaba”.
O zi mai tarziu luam legatura cu presedintele OTUNL Cristian Troaca si trimiteam pe fax invitatiile oficiale. In 1991 pentru cateva zile Kölnul devenea buricul pamintului.
(va urma)
Apreciază:
Apreciază Încarc...
ALIANTA DREPTEI 
