Texte fundamentale: Cioran „Schimbarea la faţă a României” (2)

Texte fundamentale: Cioran „Schimbarea la faţă a României”

Sursa informationala:poezie.ro

CAP. V
Lumea politicului

„Toată ploaia de oameni politici pe care i-a lansat democraţia aparţine acestui gen de egoişti minori, care aspiră la celebritate pentru ca apoi anonimatul să-i înghită şi mai amarnic. Regimul democratic, cu al său sistem parlamentar, dînd posibilitatea fiecărui cetăţean să participe activ la viaţa publică, a dezvoltat latura meschin politică din fiecare individ, o megalomanie a omului. Rezultatul a fost că democraţia a scos la iveală o serie de talente şi, în întreaga lume, doar două trei genii politice. Un mare geniu politic trebuie să fie prin excelenţă un dominator. Dacă ştie şi nu poate comanda, n-are nici o valoare. Democraţia, admiţînd controlul şi intervenţia din afară în actele şefilor, le anulează orice prestigiu mistic şi-i încadrează în rîndul muritorilor, explicîndu le ridicarea numai prin şansă.”

„Regii Spaniei, din cauza interesului lor pentru alte lumi, au dus ţara de rîpă, au închis o pe vecie gloriei.”

„Oamenii politici din toate timpurile se aseamănă mai mult între ei decît contemporanii de instincte şi preocupări diferite. Un şef al unui trib de negri sesimte mai aproape de Napoleon decît Beethoven; chiar dacă ultimul l-a înţeles mai mult decît merita el. Între Lenin şi Cezar este mai multă afinitate decît între primul şi oricare contemporan… literar. ”

„Cezar nu putea deveni înţelept şi nici Napoleon poet. Sau îşi poate închipui cineva un filozof dictator? Un filozof nu poate fi decît… preşedinte. Ceea ce înseamnă că instinctul politic al omului scade pe măsura micşorării ethosului agresiv.”

„Cultura modernă este bolnavă de teorie. Necesitatea de a găsi o formulă abstractă pentru orice situaţie, de a justifica în gînd toate fărîmăturile realului, a secat energia creatoare şi a răpid omului un simţ rodnic al problemelor. Excesul teoretic presupune totdeauna o sleire a respiraţiei, a avîntului iraţional de creaţie.”

„De fapt, bogaţii au avut totdeauna prea mult spirit politic. Cu cît sînt mai mulţi pe pămînt, cu atît li se ascute spiritul politic. Săracii n-au conştiinţă politică decît în revoluţie. Căci revoluţia este examenul pe care-l dau săracii în faţa istoriei.”

„Ne putem închipui un om politic blînd, căldicel şi atenuat? Ar fi o reprezentare absurdă. Un animal de pradă, cu instinctele domolite în aparenţă şi cu mult stil în cruzime, este forma cea mai adecvată sub care ni se înfăţişează „bestia“ politică. Precum iubirea este virtutea religioasă prin excelenţă, aşa ura este virtutea esenţială a omului politic. El urăşte, din dragoste pentru un grup de oameni, pe toţi ceilalţi care nu-i aparţin. Cine nu ştie urî cu pasiune n are instinct politic. Dacă nu refuzi cu frenezie pe toţi care nu te urmează, îi vei pierde şi pe cei care i-ai.”

„Partidul într-un stat şi un stat faţă de altul îşi definesc forţa după primejdia şi ameninţarea ce o reprezintă. Nivelul politic se alimentează din capacitatea lor agresivă. Tendinţa oricărei formaţii politice este dominaţia exclusivă. Coexistenţa atîtor grupări şi curente în democraţie este un semn de emasculare generală. De aceea, concurenţa politică fără nici un sens din democraţie îşi are rezolvarea firească şi inevitabilă în dictatură.”

„În orice fel de politică, dictatorială sau democratică, „partizanul“ este totul. Cine se revoltă împotriva acestui sistem în numele „valorilor obiective“ nu înţelege nimic din caracterul dramatic al oricărei politici. Nu numai pentru un „politician“ (democraţie), dar şi pentru un dominator (dictatură), partizanul cel mai umil este o mai mare valoare decît cel mai ilustru adversar. Orice luptă elimină ideea de valori obiective. Cum fondul tragic al oricărei politici — nu numai aceea de stil mare — este care pe care, în ea se măsoară destine, şi nu valori. Triumful este unica valoare. Nu există un idealism politic, ci numai un pragmatism politic.”

„Unii teoreticieni (Carl Schmitt) reduc esenţa politicului la termenii; duşman — prieten.Concepţia aceasta exprimă fiinţa politicului în formă tranşantă. Valabilitatea ei este totală pentru fenomenul dictaturii, care reprezintă o exasperare a politicului. Orice dictatură este un război camuflat, chiar dacă nu se manifestă în conflicte cu alte state. În tot cazul, dictatura este în primul rînd un război al unui stat cu sine însuşi. Între democraţie şi dictatură este mai întîi o diferenţă de ritm. Pe cînd prima reprezintă o respiraţie comodă, a doua este activă pînă la sufocare. În democraţie statul are un caracter neutru, societatea este totul. De aici distincţia atît de categorică între societate şi stat, specifică ideologiei democratice în genere.

„Naivii nu vor pricepe niciodată că mulţimea îl cere pe cezar, că oamenii au iubit de cînd e lumea nu numai libertatea, ci şi jugul. Cînd se obiectează că acest lucru este adevărat pentru trecutul umanităţii, pentru un stadiu înapoiat, atunci acestei vulgarităţi optimiste îi vom răspunde că orice progrese ar face omenirea, ea nu va putea ajunge niciodată aşa de departe încît tipul comun al muncitorului de fiecare zi, proştii eterni, să se ridice la un nivel mai înalt decît al unui intelectual mediocru.”

„În cadrul naţiunii, democraţia a dat naştere unei pluralităţi de formaţii divergente, care răpesc evoluţiei naţionale un sens convergent. Votul universal şi parlamentarismul au conceput naţiunea ca o sumă, cantitativ, cînd ea este o totalitate concretă şi calitativă, care niciodată nu poate fi exprimată în aritmetica democratică. O naţiune este totdeauna mai mult decît indivizii ei. Democraţia a făcut din ea o rezultantă. În realitate, indivizii rezultă din naţiune.”

„Orice om găseşte o scuză că nu e Napoleon. Pune vina pe mediu, pe sărăcie, boală sau, dacă e român, pe România.”

„Fascinaţia pe care a exercitat-o Occidentul asupra noastră este proba evidentă şi repetată a inferiorităţii noastre şi a conştiinţei ei. Dacă el reprezenta actualitatea întregii istorii, drumul pe care trebuia să l străbatem ca să l ajungem ar fi fost aşa de mare, încît niciodată n am fi putut concepe să ne apropiem cît de puţin de el. O umanitate care ar evolua conform viziunii progresului continuu ne ar arunca pe veci la periferia ei. Pentru România, istoria înseamnă cultura occidentală şi nici nu poate însemna altceva. Cu ea ne punem noi în rînd. Nivelul ei ni se pare într o măsură oarecare accesibil. O lume istorică, a cărei actualitate totală s ar înălţa progresiv sub ochii noştri, ne ar zăpăci cu infinitul ei.”

„Fiecare ţară îşi are un centru de gravitate politică şi o direcţie ideologică, pe care nu le putem trece cu vederea fără a neglija situaţia specifică a fiecărui popor. Tendinţa spre abstracţiune, care se întîlneşte atît de des în aprecierea mişcărilor politice analoage a diferitelor ţări, asimilează aceluiaşi conţinut naţionalismul românesc cu cel francez sau cel german, sau îşi închipuie că stînga are acelaşi sens în Rusia ca şi în China sau în Franţa.”

„În Franţa, naţionalismul este reacţionar, în România, revoluţionar. Ideile politice ale lui Maurras şi Daudet sînt pentru România — pentru ceea ce trebuie să devină această ţară — mai periculoase decît cele mai anarhiste curente.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: