Texte fundamentale: Cioran “Schimbarea la faţă a României” (1)

Texte fundamentale: Cioran “Schimbarea la faţă a României”

Sursa informationala:poezie.ro

CAP. IV
Război şi revoluţie

„Atît războiul, cît şi revoluţia sînt făcute de naţiune: dar nu amîndouă plasează naţiunea ca finalitate centrală. Afirmînd, în primul rînd, socialul, revoluţia este mai universală decît războiul, deşi acesta se desfăşoară şi în afară de cadrul spaţial naţional, pe cînd revoluţia se menţine în interiorul naţiunii. Revoluţiile au valabilitate cu atît mai mare, cu cît se fac în numele unor idei, care depăşesc naţiunea, pe cînd războaiele îşi extrag vitalitatea din imediatul naţional.”

„Pentru ca o revoluţie să fie încoronarea unei naţiuni, ea trebuie anticipată şi pregătită ideologic secole întregi, pe cînd războaiele n au nevoie decît de întorsături şi crize de trecere. De aceea, o naţiune nu poate face decît o singură mare revoluţie, pe cînd războaiele abundă şi se întrec.

„O revoluţie întronează o nouă lume de idei şi o nouă structură socială, pe cînd un război intensifică sau slăbeşte sentimentul puterii naţionale, prin cîştig sau pierdere de spaţiu. Revoluţia creează o nouă respiraţie; războiul, un nou ritm.”

„Prin revoluţie, un neam îşi realizează un sumum de autoconştiinţă. Prin revoluţie, masele iau conştiinţă de ele însele şi realizează un acces la putere corespondent nivelului acelei conştiinţe. Fără fenomenul maselor, nu se poate înţelege nimic din structura revoluţiei.
O revoluţie adevărată trebuie să epuizeze sensul social al unei naţiuni. De aceea, nu este revoluţie aceea care nu modifică esenţial structura socială.”

„O revoluţie care nu modifică raporturile de proprietate este o mascaradă. Fără un triumf asupra inegalităţilor, revoluţia este un nonsens. Este puţin lucru a face o revoluţie reclamîndu-te numai de la un principiu naţional. Revoluţiile se fac în primul rînd pentru mase de către ele însele, şi numai după aceea pentru naţiune. Ridicîndu li se nivelul social, naţiunea este „săltată“ indirect.”

„Revoluţiile se fac de jos în sus. Convoiul maselor este un aspect dintre cele mai dramatice, din cîte le oferă istoria. Capetele palide de foame, transfigurate de mizerie, cu aspect de sfinţenie criminală, sînt bazele pe care, de cînd e lumea, s-a construit o ordine nouă. Răsturnările s-au făcut în numele mizeriei şi împotriva ei.”

„Săracii sînt singura forţă a universului. Ei trebuie să fie proşti sau nebuni, de permit fericirea alături de ei.”

„O revoluţie care nu se face în numele unei idei universale, ci se limitează la vreun spaţiu geografic şi istoric se numeşte naţională, pentru a nu zice locală. Este drept că revoluţiile se fac prin naţiune şi că în ele triumfă ideea istorică a unei naţiuni. Decît, pentru ca revoluţia să aibă contururi mari, ideea istorică de la baza ei trebuie să se întindă pe dimensiuni mari. Naţiunile mici nu pot face revoluţii universale, deoarece servesc o idee istorică redusă. Orice revoluţie este naţională întru atît întru cît reprezintă o expresie a dorinţei de putere a unei naţiuni.”

— Ce rămîne din România în faţa fenomenului revoluţionar? Precum n-am purtat războaie, ci am rezistat la invazii, tot aşa n-am făcut revoluţii, ci numai insurecţii. Un popor de răzmeriţe, apăsat de mizerie lăuntrică şi exterioară, fără respiraţie revoluţionară mai amplă. Este mai mult decît semnificativ că Avram Iancu, cea mai simpatică figură revoluţionară a României, s a sfîrşit în melancolie, deznodămînt strălucitor de poet, dar compromiţător pentru un revoluţionar. De altcum, toate mişcările cu caracter revoluţionar — fie a lui Horea, fie a lui Tudor Vladimirescu — au ratat, căci n au avut consecinţe şi n au putut crea o tradiţie revoluţionară. Cine era să facă revoluţie? O ţărănime împotmolită în cea mai sinistră întunecime? Şi împotriva cui? Împotriva celei mai stupide aristocraţii, care n ar fi meritat a fi distrusă nici măcar printr un strop de sînge al ţăranului român. Aristocraţiile sînt în general de origine străină. Decît, neamul românesc a avut nefericirea să fie condus de cel mai superfluu şi mai puţin mesianic dintre popoare, vreau să zic de greci. Neavînd ce face la ei acasă, s-au făcut negustori şi aristocraţi în România, spre nefericirea acestui popor.

Cît despre burghezie, ea a apărut aşa de tîrziu, încît îşi trăieşte şi astăzi epoca ei eroică. Burghezia a fost singurul nostru element revoluţionar. De aceea, liberalismul şi a asumat atîtea titluri de glorie, încît nu-l poţi refuza fără să te dezintegrezi din România modernă.
România vrea să ia act de sine însăşi printr o mişcare colectivă, să se definească în autoconştiinţă. Cine vrea să fie în clar cu sensul revoluţiei noastre de dreapta, să se gîndească la toate manifestele în care se vorbeşte de lupta împotriva îmbogăţiţilor; niciodată împotriva bogaţilor.