Discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susţinut în plenul şedinţei extraordinare a Parlamentului României, 23 ianuarie 2012

Discursul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, susţinut în plenul şedinţei extraordinare a Parlamentului României, 23 ianuarie 2012

 

„Domnule preşedinte,
Domnule prim-ministru,
Stimaţi colegi,

Opoziţia a cerut această sesiune extraordinară. Nu am cerut această sesiune extraordinară pentru că ne-ar fi fost foarte dor de dumneavoastră, cei de la putere. Nu am cerut această sesiune extraordinară pentru a ne scălda, din nou, în metafore, în eseuri despre Piaţa Universităţii şi nici măcar, oricât de binevenită ar fi o asemenea acţiune, n-am convocat-o pentru a redacta împreună un manual de bună-purtare şi de bună-guvernare.

Am cerut convocarea acestei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru că, din punctul nostru de vedere, al opoziţiei, în România, din a douăsprezecea zi a acestui ianuarie, se întâmplă lucruri grave, lucruri excepţionale şi astăzi, dacă tot aţi acceptat, şi salut acest fapt, să ne strângem aici, eu cred că trebuie să vedem dacă sunteţi de acord că avem o problemă şi dacă avem o problemă să vedem ce soluţii există.

Din capul locului, din punctul nostru de vedere, protestele care, de mai bine de zece zile, au loc cu câteva sute de oameni, uneori sau totdeauna, cu câteva mii, uneori, dar mereu şi în fiecare zi, în peste 60 de localităţi, cele mai importante, de altfel, ale României, înseamnă mult mai mult decât ceea ce vedem în stradă.
Din punctul nostru de vedere, aceşti oameni care protestează şi care au nişte revendicări deloc teoretice şi vă citez: „Jos Băsescu!”, „Jos Guvernul!”, „Alegeri anticipate!”

Din punctul nostru de vedere, aceşti oameni exprimă o copleşitoare majoritate a cetăţenilor României. Din punctul nostru de vedere, milioane de români, astăzi, sunt la fel de nemulţumiţi. Milioane de români, astăzi, îşi doresc aceleaşi lucruri şi e cazul, înainte de toate, să ne spuneţi, domnilor de la putere, dacă aveţi aceeaşi evaluare, da sau nu? Dacă sunt doar câteva sute de protestatari răzleţi, atunci ignoraţi-i, procedaţi în consecinţă. Dacă ei reprezintă nemulţumirea şi aspiraţiile a milioane de români, atunci încetaţi, domnule prim-ministru şi domnule cuvântător în numele PDL,  să explicaţi, din nou, cum e totul foarte bine dacă dumneavoastră rămâneţi neapărat la putere.

Noi am cerut această discuţie pentru că, aşa cum spunea, credem că majoritatea românilor sunt nemulţumiţi, că majoritatea românilor, prin glasul acestor protestatari, îşi contestă astăzi autorităţile politice, pentru că „Jos Băsescu!” Înseamnă că vor un alt preşedinte. Pentru că „Jos Guvernul!” înseamnă că vor un alt guvern. Pentru că „Alegeri anticipate!” înseamnă că vor un alt parlament.

Aşa înţelegem noi. Dacă dumneavoastră credeţi că majoritatea românilor doresc în continuare acelaşi preşedinte, acelaşi guvern, aceeaşi majoritate parlamentară, spuneţi-o clar. Suntem aici ca să identificăm probleme şi ca să dăm soluţii.

Pentru noi problema e asta şi soluţia este una singură în democraţie: alegeri anticipate. Deci, noi, la problema enormei nemulţumiri publice din România, vă cerem soluţia, singura democratică, a demisiei preşedintelui României Traian Băsescu, a demisiei Guvernului României Emil Boc şi a demisiei Parlamentului României, noi fiind primii care suntem gata să ne înaintăm demisia.

Numai oamenii din această ţară pot veni şi spune ce anume din clasa politică le place sau nu le place, o pot spune la alegeri om cu om, partid cu partid, candidat cu candidat. Numai oamenii din această ţară pot spune dacă strategia şi politica dumeavoastră, domnule prim-ministru, înseamnă stabilitate şi trebuie să continue sau înseamnă dezastru şi trebuie oprită. Numai oamenii din acestă ţară ne pot spune, în democraţie, care sunt autorităţile pe care le recunosc drept reprezentative.

Dacă dumneavoastră credeţi că aceşti oameni nu sunt reprezentativi, spuneţi-ne azi că nu vreţi alegeri anticipate, că nu vă pasă, că e bine ce faceţi şi faceţi înainte. Noi vă spunem că singurul răspuns politic, democratic şi moral la nemulţumirea acestor oameni este să ne depunem toţi mandatele şi să le dăm şansa, acum, direct democratic, să facă ei curăţenie, dacă asta vor, în clasa politică şi în autorităţile româneşti. Ei, nu dumneavoastră!
Nu există, domnilor din majoritate, altă soluţie în democraţie decât să consideri atunci când ai proteste publice că ele nu sunt suficient de semnificative sau să consideri că sunt majore şi atunci să faci alegeri anticipate.

Sigur că, astăzi, domnul prim-ministru manifestă nişte regrete, dă afară nişte persoane şi ne propune de acum înainte dialog, bună-purtare, bunăcuviinţă ş.a.m.d. Nu suntem aici, domnule prim-ministru, pentru a stabili un dialog cu dumneavoastră. Suntem aici pentru a stabili un dialog cu ţara, cu ţara care trebuie să-şi aleagă oamenii pe care să-i recunoască.

În această ţară nemulţumirea s-a acumulat nu pentru că aţi dus politici curajoase de austeritate, ci pentru că aţi dus politici iresponsabile împotriva cetăţenilor acestei ţări, pentru că aţi făcut austeritate numai pe spinarea unora, şi în vreme ce milioane au sărăcit, câţiva, o mână, voi şi clientela voastră v-aţi îmbogăţit.
Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că de ani de zile pentru dumneavoastră nu a mai existat opoziţie politică, pentru dumneavoastră nu au mai existat sindicate, pentru dumneavoastră nu au mai existat ONG-uri, în afară de cele pe care le-aţi cumpărat şi le plătiţi gras înainte, pentru dumneavoastră nu a mai existat dialog social. Da, dialogul social trebuie restabilit, dar nu cu dumneavoastră, fără alegeri anticipate.
Oamenii, stimaţi colegi, sunt în stradă în opinia noastră. Dacă dumneavoastră aveţi altă evaluare, dacă dumneavoastră aveţi alt diagnostic, spuneţi-o, de asta suntem aici, nu pentru că ne-ar fi fost dor de dumneavoastră. În opinia noastră, oamenii strigă „Jos Băsescu!” pentru că un singur om a strâns toată puterea în România şi o foloseşte abuziv şi împotriva a celor mai mulţi dintre români. În opinia noastră, oamenii sunt nemulţumiţi şi strigă împotriva guvernului pentru că e un guvern care n-a dovedit doar incompetenţă şi corupţie, ci şi rea-credinţă.
Până şi astăzi vă inventaţi o altă realitate domnule prim-ministru. Sigur că atunci când promiţi mii de kilometri şi dai o bucăţică de 40 de km, sigur că atunci când trimiţi 4-5 diversionişti în Piaţa Universităţii, siliţi şi ăia, la camuflat să strige „Jos Băsescu!”, sigur că atunci când îţi aduci 15 prieteni – ştie domnul Barbu de unde să îi ia, pe aici prin tribune, îţi închipui că nu există România, dar există România şi nu o mai puteţi minţi.

Avem o singură soluţie democratică,  soluţia cea mai corectă politic, soluţia cea mai morală, soluţia cea mai puţin costisitoare. Da, sunt de acord că prelungirea stărilor de tensiune în societate afectează economia românească. Haideţi să îi punem capăt. N-aveţi decât două posibilităţi: cu jandarmii sau cu urnele. Vă propunem urnele!

Da, este foarte adevărat. Avem un an foarte greu şi un context economic foarte greu în faţă, avem ani mai mulţi chiar, dar toată lumea ştie că cel mai rău lucru într-o asemenea situaţie este un guvern profund discreditat pe care nu-l mai crede nimeni, de care îşi bat joc toţi. Asta e realitatea domnule prim-ministru.
Îmi pare foarte rău că am auzit de la oameni politici de la putere, despre care chiar credeam că păstrează o doză de responsabilitate  şi realism, cum că opoziţia a incitat şi incită la violenţă. Nu, domnilor. Dar e momentul acum, dacă tot ne-am strâns aici şi pentru altceva decât să îl auzim pe domnul Geoană chemându-l pe domnul Băsescu, e momentul acum să  distingem între un răspuns şi o soluţie radicală şi o soluţie extremistă, între o soluţie radicală şi violenţă. Am exclus întotdeauna şi excludem din acţiunile noastre orice soluţie extremistă. Descurajăm orice pornire spre violenţă, dar vă spunem astăzi clar, şi de la această poziţie nu ne vom deplasa nici un centimetru, că România are nevoie de soluţii radicale: alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare, în cel mai scurt timp.

Nu e o chestiune de proceduri, este o chestiune de voinţă politică, este o chestiune de evaluare a situaţiei şi este o chestiune căreia trebuie să-i daţi un răspuns.
Deci, domnule prim-ministru, dincolo de fărădelegile guvernelor anterioare, dincolo de bunele dumneavoastră
intenţii, noi v-am propus şi propunem întregii ţări această soluţie, vrem să ştim răspunsul dumneavoastră. Cei din stradă contează? Da sau nu? Facem sau nu alegeri anticipate? Cu sau fără verdictul dumneavoastră trebuie să ştiţi limpede şi trebuie să ştie limpede toţi românii care sunt interesaţi de răspunsul şi soluţia politică la o problemă politică: noi fără anticipate, împreună cu dumneavoastră nu vom mai fi niciodată, cu strada, da.”

Partidul National Liberal

Anunțuri
Publicat în PNL. Leave a Comment »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: