Memoria istoriei: 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Romane

 

Text+idee+foto+autor+sursa informationala: Rares Manescu

Astazi, 24 ianuarie, sarbatorim Unirea Principatelor Române, evenimentul fiind cunoscut si ca Mica Unire
Unirea Principatelor Romane reprezintă unificarea vechilor state Moldova si Tara Românească. Actul istoric din 24 ianuarie 1859, este strâns legat de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domnitor al ambelor Principate. Totusi, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală si economică între cele două tări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova si Tara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.

Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele tări, rezultat în urma unor Adunări Ad-hoc în 1857 a dus la Conventia de la Paris din 1858, o întelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două tări, cu guverne diferite si cu unele institutii comune.

La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Principatelor Romane, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unionistilor din cele două tări, Cuza a unificat Parlamentul si Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constitutia adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garantia colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privinta unirii, integrarea în granitele Moldovei a trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigatiei pe Dunăre, s.a.
Adunările ad-hoc aveau caracter consultativ, si erau alcătuite din reprezentanti ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, tărănimii clăcase, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni. Dacă în Tara Românească majoritatea covârsitoare a opiniei publice sustinea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate. Partida unionistă, reprezentată de personalităti ca Alexandru Ioan Cuza,Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. avea în fata ei opozitia separatistilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul miscării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.). Acestia doreau mentinerea separării, motivându-si optiunea prin posibila decădere a Iasilor si a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la Bucuresti.

Având de partea lor sprijinul marilor puteri antiunioniste, Austria si Turcia, precum si pe cel al caimacamului (loctiitorului domnesc) Todirită Bals(înlocuit, după moartea sa, de Nicolae Vogoride, aspirant la tronul Moldovei), separatistii au reusit, într-o primă fază, să câstige alegerile pentru Divanul Ad-hoc din Moldova (la 19 iulie 1857). În dorinta de a-si realiza visul de domnie, Vogoride a falsificat listele electorale de reprezentare în Divanul ad-hoc, prin înlocuirea listelor electorale ale unionistilor cu cele ale antiunionistilor. Această manevră făcea ca numarul reprezentantilor celor care nu împărtăseau idealul de unire sa fie majoritar în Divan. În mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenta secretă purtată de sotul ei cu rudele din Constantinopol. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reusit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc. Cu ajutorul lui Costache Negri scrisorile compromitătoare au fost publicate în ziarul unionist “L’Etoile d’Orient”, ce apărea la Bruxelles, traduceri ale scrisorilor apărând la scurt timp si în Moldova. Când sultanul Abdülmecid, cu asigurările Austriei Imperiale, nu a anulat alegerile, ceilalti supervizori (Imperiul Francez, Rusia Imperială, Prusia si Regatul Sardiniei) au rupt relatiile diplomatice cu Imperiul Otoman în 4 august.
Tensiunile dintre Anglia, Austria, ce încurajau Poarta să nu accepte noi alegeri, si celelalte state participante la Congresul de la Paris, au fost dezamorsate de întâlnirea de la Osborne (9 august) dintre Napoleon III si Regina Victoria, în urma căreia alegerile falsificate de Vogoride au fost anulate. În schimbul anulării alegerilor din Moldova, Napoleon al III-lea accepta varianta unei uniri partiale a Principatelor, acestea urmând a avea doi domni, două guverne, două Adunări Legislative (parlamente). Institutiile comune urmau a fi Înalta Curte de Casatie si Justitie, Comisia Centrală de la Focsani, ce avea să se ocupe cu elaborarea legilor de interes comun pentru ambele Principate si armata.
Au avut loc noi alegeri, astfel încât la 22 septembrie 1857 s-a adunat Divanul Ad-hoc al Moldovei care era favorabil unirii, iar la 30 septembrie cel al Valahiei, si prin documentele redactate, au fost puse bazele fuzionării celor două principate.
În 7 si 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezolutiile prin care se cerea:

 Respectarea drepturilor Principatelor si îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor lor capitulatii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 si 1634;

 Unirea Principatelor într-un stat sub numele de România;

 Print străin cu mostenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare dintre cele europene si ai cărui mostenitori să fie crescuti în religia tării;

 Neutralitatea pământului Principatelor;

 Puterea legiuitoare încredintată Adunării Obstesti, în care să fie reprezentate toate interesele natiei.

Toate acestea sub garantia colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris.

Întrunite în capitala Frantei pentru a lua în discutie cererile celor două Divanuri ad-hoc (10/22 mai – 7/19 august 1858), puterile europene au adoptat Conventia de la Paris:

 Principatele îsi păstrau autonomia sub suzeranitatea Portii si sub protectia celor sapte puteri;

 Se adopta denumirea de Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei, fiecare având institutii proprii;

 Se înfiintau institutii comune precum Comisia Centrală de la Focsani (care elabora proiectele de legi de interes comun), Înalta Curte de Justitie si Casatie, armata;

 Se prevedeau principii de organizare si modernizare a viitorului stat (separatia puterilor în stat, desfiintarea privilegiilor de clasă, egalitatea în fata legii, drepturi politice pentru crestini, libertatea individuală);

 Dreptul de vot ramânea cenzitar.

După încheierea Conventiei de la Paris, care avea să joace rolul unei veritabile Constitutii a Principatelor, au urmat alegerile pentru Adunările Elective, care urmau să îi desemneze pe cei doi domni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: