La multi ani PNL!

Mesajul președintelui PNL Crin Antonescu, cu ocazia a 137 de ani de la înființarea PNL

Partidul Național Liberal aniversează astăzi 137 de ani de existență, perioadă în care a jucat un rol major în istoria României și a participat la cele mai importante evenimente care au marcat evoluția națiunii române.

Anul 2012 reprezintă și el un asemenea moment crucial, care va scrie parcursul României pentru o lungă perioadă de timp. Astăzi, România are din nou nevoie de noi, iar Partidul Național Liberal, alături de partenerii din Uniunea Social Liberală, și-a asumat nu doar guvernarea, ci un proiect care înseamnă transformarea modului de a face politică în România, reașezarea raporturilor instituționale în parametrii statului de drept și relansarea economiei.

Doresc să adresez pe această cale salutul nostru tuturor celor care împărtășesc valorile liberale, care sunt atașați de principiile democratice și care nu și-au trădat niciodată crezul politic, în ciuda circumstanțelor, a presiunilor de orice fel sau dificultăților pe care conjuncturile politice, sociale și economice le-au scos în cale. Le mulțumesc membrilor PNL care au rămas alături de acest partid la bine și la greu pentru devotamentul, efortul și contribuția lor la eliberarea României de o putere coruptă, incompetentă și dispusă a sacrifica democrația pentru propriul interes. Le mulțumesc simpatizanților noștri, care au crezut în forța Partidului Național Liberal și care n-au renunțat niciodată să lupte alături de noi, chiar dacă tentația resemnării a fost mereu prezentă în acești ultimi ani.

Schimbarea în România abia acum începe. Ea trebuie consfințită mai întâi prin vot la alegerile locale, la alegerile parlamentare și prezidențiale și trebuie confirmată printr-o guvernare performantă, cinstită și în serviciul cetățeanului. Acesta este angajamentul nostru, al liberalilor și misiunea pe care ne-o asumăm azi, așa cum am făcut întotdeauna în istoria noastră.

24.05.2012                                                                          Crin Antonescu

Președintele Partidului Național Liberal

Intervenții Crin Antonescu, conferința de presă aniversară PNL – 137 de ani Vila Florica, comuna Ștefănești, Argeș 24 mai 2012

“Bună ziua!

Vă mulțumesc și eu pentru prezența la această mică, dar importantă sărbătoare pentru noi. Mulțumesc și eu și domnului președinte Popa și domnului președinte Nicolescu, gazdelor noastre în toate felurile – politice, administrative.

Suntem, de fiecare dată atunci când celebrăm originile Partidului Național Liberal și marea familie a Brătienilor, suntem cu inima deschisă, suntem cu gândul la ceea ce acest partid și acești oameni politici au realizat, la aspirațiile lor, la modul lor de a lucra pentru această țară.

Anul acesta, sărbătoarea noastră găsește Partidul Național Liberal revenit de curând la guvernare, la o guvernare, parcă, mai dificilă, mai grea, mai încărcată de mize decât oricând, și ne întâlnim în acest moment și în această împrejurare și cu partenerii noștri politici și cu cetățenii care așteaptă atât de multe lucruri și atât de repede de la noi, cu gândurile, cel puțin în această zi, la spiritul Brătienilor, la moștenirea Brătienilor și la faptul că, așa cum spuneam și după slujba oficiată la locurile de veci, cu gândul că noi nu trebuie să uităm niciodată, noi liberalii, numele complet al partidului nostru, așa cum a fost el așezat și servit de către Brătieni, și anume Partidul Național Liberal.

Națiunea română are nevoie astăzi de energiile noastre, de devotamentul nostru, de competențele noastre, ale noastre, ale liberalilor și nu numai ale noastre. Are nevoie, de fapt, de tot ceea ce este bun în această țară. Are nevoie de o strângere a energiilor și de o lucrare împreună, onestă și eficientă. Situația României, ca și a Europei, nu e una ușoară, dar am învățat de la Brătieni ce să facem în situații grele, cum se trece o situație grea, cu sacrificii înainte de toate și să dea Dumnezeu ca această învățătură să fie una roditoare în mintea și în acțiunea noastră.

Vă mulțumesc!

(…)

Dacă îmi permiteți, aș mai face o precizare pentru că tot a vorbit domnul Dinu Zamfirescu. În cursul acestei dimineți, primul-ministru Victor Ponta a avut amabilitatea să-mi aducă la cunoștință că l-a numit pe domnul Dinu Zamfirescu în calitatea de președinte de onoare al Institutului pentru Cercetarea Comunismului și Memoria Exilului, o numire absolut firească, o reparație într-un fel, dacă vreți. Dinu Zamfirescu este, așa cum v-a spus, foarte vechi membru al Partidului Național Liberal. S-a înscris în 1945, un moment nu foarte potrivit din punct de vedere al oportunismului. A fost exilat politic autentic, figură de marcă, de frunte a exilului militant politic românesc și a fost, de asemenea, primul președinte al acestui institut – Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, componentă a Institutului, la înființarea sa în 2003, președinte al Senatului Partidului Național Liberal, așa încât credem că este o numire cât se poate de inspirată și îi urăm succes domnului Dinu Zamfirescu și în această calitate.”

COMUNICAT DE PRESĂ

 Preşedintele PSD, Victor Ponta: „Le urez la mulţi ani colegilor liberali, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, urează la mulţi ani Partidului Naţional Liberal şi tuturor membrilor acestui partid, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL.

„Astăzi, 24 mai, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de când Partidul Naţional Liberal a luat fiinţă, vă transmit o caldă urare de „La Mulţi Ani” din partea mea şi a Partidului Social Democrat. Apreciez rolul jucat de PNL în istoria României, la fel cum apreciez faptul că acest partid nu a încetat niciodată să facă istorie pentru ţara noastră. Mă refer si la buna noastră colaborare, un moment fără precedent în perioada post-comunistă în care stânga şi dreapta din România fac front comun pentru a repara nedreptatile si pentru a guverna România, spre dialog şi normalitate între două forţe politice mature şi responsabile.

Vă asigur de faptul că sunt extrem de mulţumit de colaborarea pe care o avem în prezent şi conştient de importanţa acestui moment pentru generaţiile prezente. Guvernarea noastră incepe să transmită un semnal de unitate nu doar în plan politic, cât şi în plan social, la nivelul întregii Românii, acolo unde până nu de mult cetăţenii acestei ţări au fost atât de greu încercaţi.

Pentru relaţiile excelente pe care le-am dezvoltat alături de PNL în toţi aceşti ani, pentru buna colaborare din plan executiv şi pentru relaţiile deosebit de civilizate dintre PNL şi PSD în toţi aceşti ani, vă multumesc vouă, tuturor membrilor Partidului Naţional Liberal, şi vă urez încă o dată la mulţi ani, înţelepciune şi putere de muncă.”

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Tobias Wimbauers Blog

Notizen aus der Bücherhöhle

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Stelian Tănase | Stelian Tănase

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: