Sursa informationala: Petre Tutea
Ultima scrisoare către prieteni
Trăiesc o insuportabilă însingurare. Mă situez în pustiu şi am impresia că cetatea toată a plecat într-un nedeterminabil concediu. Nu mă pot sprijini decât pe Dumnezeu, care niciodată până acum nu a fost atât de prezent. Mă văd trăind într-un spaţiu sacralizat de atotstăpânitoarea Biserică creştină. Nu mă jenez să consider toate disciplinele minţii umane roabe ale teologiei, fiindcă în ele nu apare Absolutul: Dumnezeu.
Fără Absolutul divin, tot ce există ne îndeamnă să-l gândim ca neavând nici un sens. Am fost totdeauna neliniştit, în lumea fenomenală în care am trăit, de întrebarea: de ce există această lume? şi de ce nu se poate explica imposibilitatea gândirii de a formula lumea în mod exhaustiv? Acea consolatiomagna a lui Boethius nu e concludentă, neavând caracter religios.
Fără religie omul rămâne un animal raţional şi muritor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.
Absolutul religios creştin ne scoate din neliniştile infinitului şi nedeterminării, deoarece ideea de limită, trăită de om în univers, nu poate fi depăşită decât religios. Ce dezgustătoare mi se pare înlocuirea ritualului mistic cu speculaţii aleatorii! În orice aulă se discută comod, util sau eronat, niciodată setea de definitiv neputând fi satisfăcută. Mă opresc din avalanşa de gânduri la formula: «a şti», la scară umană, poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!
Petre Ţuţea
ALIANTA DREPTEI 
Lasă un răspuns