Cine suntem și ce vom fi!

Petrahen

Sper, mai ales după ziua de sâmbătă, că nu ia nimeni în serios sondajul cu PNL 29% și PSD 28%. Și eu cred că proasta guvernare și scandalurile interne din PSD au scăzut aderența publicului lor la partid. Asta nu înseamnă însă că publicul lor nemulțumit se mută la noi. În nici un caz. Avem două bazine electorale total diferite. Problema noastră nu este PSD-ul. Suntem chiar noi!
Trebuie să recunoaștem că cel puțin de la USL încoace mergem în siajul PSD, contestându-le în permanență politicile, dar neaducând nimic semnificativ în schimb, pentru electoratul nostru. Mai mult decât atât, Ponta cât a fost președinte și prim-ministru a făcut un joc bun și, prin politicile sale economice, a lărgit bazinul electoral al PSD, ocupând centrul eșichierului politic. Vezi codul fiscal! Acesta a și fost unul dintre motivele pentru care PSD a obținut, în 2016, scorul cel mai mare din istoria sa.
Astăzi, Dragnea a adus partidul în matca sa, dar, din păcate, centrul a fost ocupat mai degrabă de ALDE decât de noi. Și asta nu pentru că ei au făcut ceva, ci, din cauză că noi nu am făcut nimic!
PSD își poate recupera ușor electoratul. Chiar și scăderea încrederii în partidele politice, la o cotă nemaiîntâlnită, face bine PSD. În ultimii 10 ani, ștacheta în interiorul partidelor politice a coborât atât de mult încât oricine poate fi orice. Oricine poate fi înalt funcționar public sau poate fi chiar ministru. De alte funcții, nici nu mai vorbesc. România pierde toate oportunitățile din cauză că este condusă de incompetenți. Uitați-vă cât de ușor acceptă publicul lor numirile de miniștrii. În cazul nostru credeți că ar fi la fel?! La toate astea adăugați capacitatea lor de mobilizare și veți înțelege că, dacă mâine ar avea loc alegeri, cu regret pentru noi, PSD ar câștiga. Și nu uitați că sunt singuri pe stânga. Geoană, Ponta sunt încercări eșuate. Însă poimâine, dacă știm să jucăm, putem întoarce rezultatul!
Nu cred nimic din ce a prezentat Dragnea sâmbătă. Nu din cauză că nu a enunțat idei. Dragnea a mai ratat un proiect de țară – Reforma administrativă. Proiectele se fac cu oameni. Iar Dragnea a dovedit că elementul esențial în alegerea membrilor Guvernului nu îl reprezintă calitățile profesionale ale acestora, ci supunerea lor oarbă față de tătuc. Nu-l cred din cauză că el are cu totul și cu totul alte priorități.
Consider că am ratat un moment important anul trecut la Convenția Națională a PNL. Din păcate, noi ne-am limitat la o luptă oarbă pe scaune și funcții. Atunci trebuiau clarificate două teme importante:
1. Clarificarea doctrinară și ideologică. După atâtea fuziuni care, ATENȚIE! teoretic ne-au mărit bazinul electoral, ar trebui ca fiecare dintre noi, indiferent de fracția și mărimea fracției din care am venit, să ne simțim în acest partid ca acasă.
2. Proiectul nostru de țară, oferta noastră politică, în concordanță cu ideologia, valorile și interesul social, în concordanță cu așteptările celor care cred în noi.
Vă propun ca la toamnă să organizăm o Convenție Extraordinară în care să discutăm și să aprobăm cele două teme, adică să ne definim ideologic și doctrinar și să le prezentăm românilor oferta noastră.
Noi reprezentăm un public aparte, cu totul diferit de cel al PSD. Electoratul nostru are o cultură politică mai dezvoltată, are principii și valori. Acesta trebuie convins că cineva se gândește la el și poate face ceva pentru el. Vrea să-i dea speranță!
E imperios atât pentru PNL, dar și pentru România, să cultivăm meritocrația, să recunoaștem și să încurajăm valorile, să avem criterii clare de promovare, să muncim și să fim disciplinați.

Marian Petrache

Președinte Consiliul Județean Ilfov
Prim-vicepreședinte PNL
Președinte PNL Ilfov

Eu știu cine sunt și ce vreau. Voi?
#PNL #liberali

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: