Parlamentswahlen Rumänien – Parteien, Kandidaten, Analyse

Am 9. Dezember finden in Rumänien Parlamentswahlen statt. Es ist der siebte Wahlgang nach dem Systembruch vom Dezember 1989. 2012 war ein ganz besonderes Jahr für Rumänien. Im Januar 2012 erwachte der rumänische Souverän und demonstrierte gegen die sozialen Kürzungen im Bildungs-, Gesundheits- und Sozialbereich. Zwischen 2010 und 2011 kürzte die Regierung Boc die Gehälter im öffentlichen Dienst um 40%, sowie die Renten um 20%. Das Kantinenessen für Schulen und Waisenheime, sowie die Gratismedikamente für Krebskranke wurden ebenfalls ersatzlos gestrichen. Der monatliche Durschnittsverdienst beträgt in Rumänien cca. 540,– €, die Mindestrente beträgt cca. 170,– €. Mehr als die Hälfte der rumänischen Bevölkerung lebt unterhalb der europäischen Armutsgrenze. Massenauswanderung und armutsbegleitende Kriminalität bilden die täglichen Erscheinungen dieses Phänomens.

Soziale Verbände und Gewerkschaften protestierten vehement gegen diese Massnahmen. In Folge der Massendemonstrationen trat die Regierung Boc zurück und der ebenfalls glücklose Übergangsministerpräsident Ungureanu übernahm die Regierungsgeschäfte. Währenddessen beschleunigte sich der Zerfallsprozeß der Regierungspartei Demokratisch-Liberale Partei PDL und am 27. April wurde die Regierung Ungureanu durch einen parlamentarischen Misstrauensvotum gestürzt.

Im Parlament entstand eine neue breite Mehrheit, welche Sozialdemokraten, Liberale, Konservative, Progressisten und die Parlamentsfraktion der nationalen Minderheiten umfasste. Die im Januar 2011 gegründete Wahl- und Allparteienbündnis Sozial Liberale Union USL übernahm am 7. Mai die Regierungsgeschäfte. Der Sozialdemokrat Victor Ponta steht an der Spitze eines sozial-liberalen Kabinetts. Doch die Regierungsarbeit wurde ständig vom autoritären Staatspräsidenten Basescu gestört und behindert. Zwischen dem 3. und 7. Juli entmachtete die neue Regierungsmehrheit die Präsidenten beider Parlamentskammer und wählte an der Spitze des Senats den PNL-Vorsitzenden Crin Antonescu und an der Spitze der Abgeordnentenkammer den PSD-Parlamentarier Valeriu Zgonea. In der gleichen Zeit wurde der in Rumänien äußerst unbeliebte autoritäre Staatspräsident Basescu wegen mehrfacher Verfassungsdurchbrechung aus seinem Amt suspendiert. In den Umfragen geniesst Basescu eine Sympathie von weniger als 10%.

Auf Druck der EU- Kommission und des US-Botschafters in Rumänien Mark Gittenstein wurde im Referendumsgesetzt die 50% – Mindestbeteiligungsklausel eingesetzt. An der Abstimmung vom 29. Juli nahmen 46,26% aller Wahlberechtigen teil. 87,52% stimmten für die Amtsenthebung. Im August verkündete das rumänische Verfassungsgericht die Abstimmung wegen der fehlenden Wahlbeteiligung für ungültig. Aus diesem Referendum ist der amtierende Mieter im Präsidentenpalast Cotroceni geschwächt hervorgegangen. Ein weiterer Aspekt stellt die negative politische Legitimation des Staatspräsidenten. Unterdessen gibt es immer Stimmen für eine umfassende Verfassungsänderung in Richtung einer parlamentarischen Demokratie, wo die aktive Rolle des Staatspräsidenten zurückgefahren wird. Als Alternative stünde auch die Rückkehr zur parlamentarischen Monarchie. Diese Variante wird vom rechtsbürgerlichen Lager favorisiert.

Die Parlamentswahlen spiegeln die politische Wechselstimmung der rumänischen Wählerschaft wieder. An der Wahl nehmen zwei Wahlbündnisse, zehn politische Parteien, 13 parteilose Kandidaten sowie 18 politische Vertretungen der nationalen Minderheit (andere als die Ungarische Minderheit) teil.

Die Wahlliste der regierende Sozial Liberale Union USL umfasst mittlerweile das gesamte politische Spektrum. 230 Sozialdemokraten (PSD), 174 Liberale (PNL) 30 Sozialkonservative (PC),18 Progressive (UNPR), zwei Grüne (PV, ME-DA) und weitere zwei Christdemokraten (PNTCD-A, PNG-CD) kandidieren auf Listen der USL. Die Allparteienallianz USL wird von 68% der Wähler bevorzugt. Dem zukünftigen Parlament werden 389 Abgeordnete und Senatoren der USL angehören.

Die oppositionelle Allianz Gerechtes Rumänien ARD umfasst 394 Kandidaten der Demokratisch-Liberalen Partei PDL, 26 Kandidaten der Christdemokratischen Nationalen Bauernpartei PNTCD und 32 Kandidaten der außerparlamentarischen christdemokratischen Bürgerkraftpartei FC. Die Neue Republik NR Partei geführt von Mihail Neamtu gehört formell der ARD nicht an. Da die NR nicht als politische Partei rechtsgültig zugelassen worden ist, ist die rechtskonservative Partei eine Listenverbindung mit der PNTCD eingegangen. Für die Neue Republik Partei kandidieren zwölf Kandidaten auf Listen der PNTCD. Umfragen zufolge erreicht die ARD Werte zwischen 13% und 16%. Im neuen Parlament wird die ARD von 76 Parlamentariern vertreten sein.

Die Demokratische Union der Ungarn in Rumänien UDMR wird erneut dem neuen Parlament angehören. Die politische Vertretung der ungarischen Minderheit wird konstante 6% einfahren. In der neuen Legislative wird die UDMR von 31 Parlamentariern vertreten.

Die rechtspopulistische Volkspartei Dan Diaconescu PP-DD wird sicher dem zukünftigen Parlament angehören. Gegenwärtig erreicht die PP-DD eine Zustimmung von 14%. Im neuen Parlament wird die PPDD von 73 Parlamentariern vertreten sein.

Unterhalb der 5%-Hürde befinden sich andere Parteien wie die national-chauvinistische Groß-Rumänien Partei PRM und die Ökologische Partei Rumäniens PER. Außerparlamentarische Gruppiereungen wie die Volkspartei PP, die Ungarische Volkspartei EMN-PPMT, die Sozialdemokratische Arbeiterpartei PSDM, die Sozialistische Allianzpartei – Kommunisten PAS, die Volkspartei für Soziale Sicherheit PPPS und die Christdemokratischen Nationale Partei PNDC haben ebenfalls gültige Wahlvorschläge eingereicht und sind zur Parlamentswahl zugelassen worden.

Als parteiloser Kandidat rechnet sich der bekannte Insolvenzanwalt Piperea guten Chancen dem neuen Parlament anzugehören. Piperea hat eine Reihe von Prozessen gegenüber österreichischen Banken in Rumänien gewonnen. Gegenstand der juristischen Auseinandersetzung waren die sehr hohen Hypothekenzinsen.

22 Jahren nach dem Sturz des kommunistischen Diktators Nicolae Ceausescu hat sich in Rumänien ein neobyzantinisches politisches System etabliert. Das politische Leben ist dominiert von der personalisierten, lagerübergreifenden Konfrontation zwischen dem Staatspräsidenten und dem amtierenden Ministerpräsidenten. Die gegenwärtige Verfassung produziert laufend politische Konflikte. Die anvisierte Verfassungsreform soll die permanenten Verfassungskonflikte eindämmen. Aus rechtsbürgerlicher Sicht wäre die Rückkehr zur parlamentarischen Monarchie eine optimale Lösung für Rumänien.

 

Ciuhandu: „PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România”

Gheorghe Ciudandu (PNTCD Timisoara): „… PNŢCD trebuie reconstruit, dar fără compromisuri care ducă la pierderea puţinelor lucruri pe care le avem de oferit: principiile, istoria, tradiţiile şi revenirea la Monarhie Constituţională ca perspectivă de viitor pentru România.”

Intreg interviul in cititi in VESTUL.

 

Dinu Zamfirescu, despre prima manifestatie anticomunista din 8 noiembrie 1945

Lectia istoriei:

Mitingul din 8 noiembrie 1945, organizat cu prilejul aniversării onomasticii Maiestăţii Sale Regele Mihai I. Deşi guvernul lui Petru Groza, instalat violent la 6 martie 1945, continua să funcţioneze, artificial, alimentat din fotoliile „roşii“ de la Moscova, românii încă nu voiau să se predea utopiei bolşevice.
Încă nu era clar, dar România liberă se pregătea să intre într-o lungă hibernare, iar democraţia devenea o simplă umbrelă pentru deciziile luate la Kremlin. Un singur exemplu: era prima dată când un premier refuza să demisioneze atunci când Regele i-o cerea. Încă nu puteau accepta românii că ţara lor e condamnată să fie transformată într-o anexă sovietică, dar comuniştii retuşau orice fisură apărea în regimul care avea să devină atât de ermetic.
Cu entuziasmul şi fermitatea unor viitori politicieni, studenţii liberali şi ţărănişti au organizat, la 8 noiembrie 1945, în faţa Palatului Regal din Capitală, prima manifestaţie promonarhică, deci antiguvernamentală, de amploare – începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Un episod însângerat al confruntărilor dintre comunişti şi „Opoziţia” fidelă Regelui Mihai I. 25.000 de oameni, majoritatea bucureşteni, au participat la miting: şi studenţi, şi pensionari, şi muncitori, şi intelectuali, toţi – conduşi de aceeaşi credinţă că nu-şi vor vinde ţara. Concomitent, în municipii precum Cluj, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Giurgiu, Galaţi, Iaşi, Constanţa şi Timişoara au fost organizate acţiuni similare. În Capitală însă, manifestaţia a fost înăbuşită brutal, în stilul tradiţional comunist, cu bâte, gloanţe şi alte astfel de metode „minereşti”, cunoscute în detaliu şi de românii anilor ’90.

Dosarul „Afacerea 8 noiembrie” din arhivele Siguranţei conţine un rezumat de 68 de pagini şi mii de file scrise de securiştii zeloşi despre cei mai vocali participanţi şi despre cei reţinuţi. Printre arestaţi se numără liberalul Radu Câmpeanu, pe atunci, preşedintele Tineretului Universitar Liberal şi unul dintre organizatorii mitingului, şi liberalul Dinu Zamfirescu, elev la Liceul „Spiru Haret” în acea perioadă.

Guvernul decisese, la 24 octombrie, că ziua de naştere a Regelui Mihai (n.r. – 25 octombrie) poate fi sărbătorită abia la 8 noiembrie, odată cu onomastica sa, pentru a comprima cele două festivităţi în numele monarhiei. Mai mult, pentru a înăbuşi din faşă orice fel de manifestare, în noaptea de 24/25 octombrie au fost arestaţi mai mulţi ţărănişti şi liberali din Capitală. Reprezentanţii partidelor istorice nutreau însă alt plan: trebuia, cu orice preţ, să arate Occidentului că românii vor să fie liberi! Se ştia că soarta României este rânduită la Moscova, deci era vital să fie transmis un mesaj puternic… În plus, preşedintele american Harry Truman îl trimisese, în România şi Bulgaria, pe ziaristul Mark Ethridge, pentru a-l informa în legătură cu situaţia politică şi economică din cele două state. Prilejul perfect – Ziua Regelui.

Astfel, ideea mitingului promonarhic a venit firesc, în şedinţa Biroului Politic al PNŢ din 25 octombrie. „Nu este demn de un partid ca PNŢ să folosească prilejul onomasticii Regelui, adică să se ascundă sub hlamida regală pentru a ţine o întrunire. Să nu convocăm nicio întrunire, ci să lăsăm pe prietenii noştri şi să-i îndemnăm ca, dacă se face o demonstraţie cetăţenească pentru MS Regele Mihai, să participe şi membrii partidului”, spunea Ion Mihalache. „Manifestaţia să rămână exclusiv populară şi naţională”, îl completa şi Iuliu Maniu. Liderii ţărănişti au decis astfel, alături de preşedintele liberalilor, Constantin (Dinu) I.C. Brătianu, ca cele două partide să lase populaţia să manifeste pentru Rege, dar să-i susţină, ca simpli cetăţeni. Degeaba tuna şi fulgera ministrul de Externe Ana Pauker că „unii de peste mări şi ţări s-au obişnuit ca numai alde Maniu şi Brătianu să conducă ţara noastră, or orice învăţ are şi dezvăţ”.

„Jos Groza bumbăcit!”

Tineretul celor două partide a început astfel să pregătească ceea ce urma să devină cea mai mare demonstraţie promonarhică din România aproape comunistă. Chiar din primele zile ale lunii noiembrie, au început să tipărească şi să răspândească manifeste, chemându-i pe bucureşteni să-şi declare dragostea pentru Rege şi democraţie.

„Români! Veniţi în ziua de 8 noiembrie, orele 10.00 a.m. pentru a vă manifesta dragostea pentru suveran! Trăiască M.S. Regele!”, scria pe unele manifeste. „Vă cheamă Maniu. Vă cheamă Brătianu. Vă cheamă conştinţa românească. Trăiască Regele! Jos Groza bumbăcit!”, proclamau altele.

Singurul ziar care a avut îndrăzneala de a susţine manifestaţia a fost „Ardealul”, publicaţie de orientare naţional-ţărănistă. În ciuda presiunilor, directorul Anton Mureşanu a publicat pe prima pagina a ziarului din 7 noiembrie acest anunţ: „Toată suflarea românească va fi prezentă în ziua de 8 noiembrie a.c., orele 10 – 1, înainte de masă, în Piaţa Palatului, pentru a-şi manifesta dragostea, devotamentul şi neclintita încredere faţă de iubitul nostru Rege Mihai I. Nu vom lipsi la această mare sărbătoare a poporului românesc. Ţara şi Regele sunt singurele realităţi ale existenţei şi afirmării neamului Românesc!” Mai mult, în seara anterioară, bucureştenii erau sunaţi la telefon şi o voce necunoscută le spunea: „Dacă eşti român, mâine la 10 să fii în Piaţa Palatului”.

„Vreţi şi viaţa noastră?”

„Nu v-aţi îmbogăţit îndeajus, domnilor comunişti, ce mai voiţi de la noi? Cu un an în urmă, casa partidului vostru nu avea ca fond de propagandă nici o sută de lei, iar astăzi are sute de milioane, nu vă este destul? Vreţi şi viaţa noastră?”, scria, în jurnalul său, Constantin Rădulescu Motru, la o zi după manifestaţia din 8 noiembrie. „Toate declaraţiile lui Molotov (n.r. – ministrul rus de Externe) că va respecta suveranitatea statului român au fost simple viclenii”, continua marele academician la 13 noiembrie.

„Era un entuziasm extraordinar. E foarte greu pentru cei de astăzi să înţeleagă. Numai determinarea aceasta a permis să treci peste riscurile evidente. Dar ne sărutau cucoanele!”

Radu Câmpeanu
participant la miting

Începutul măreţ al manifestaţiei de la 8 noiembrie a fost consemnat şi în rapoartele poliţiei – atât de impunător a fost încât nici măcar cenzura nu a găsit o variantă de compromis. Începând cu ora 9.00, în Piaţa Palatului Regal îşi făcea apariţia un grup de peste 30 de invalizi de război, împingând cărucioarele către statuia Regelui Carol I, amplasată chiar în faţa palatului. Veneau de la Căminul invalizilor şi agitau drapele, ovaţionându-o pe Maiestatea Sa! În câteva minute, grupurile de elevi şi studenţi care erau răspândite în jur au alergat către seniori. „Trăiască Regele!” şi „Regele şi Patria!”, strigau toţi, iar manifestanţii începeau să nu se mai teamă de nimic.

Această mărturie din raportul unui agent de securitate, rămasă în Arhivele Prefecturii Poliţiei Capitalei, este emblematică: „A apărut un invalid care în fugă s-a aruncat pe treptele statuii, în mijlocul grupului de invalizi, înconjuraţi de manifestanţi, şi a desfăşurat un steag tricolor mare, în uralele publicului care manifesta pentru Rege”.

Liberalul Radu Câmpeanu, unul dintre organizatorii mitingului, care avea pe atunci doar 23 ani, recompune atmosfera studenţească plină de entuziasm de la primele ore ale dimineţii şi descrie solidaritatea bucureştenilor, care s-au raliat necondiţionat manifestanţilor. „Am hotărât să ne adunăm mai întâi la sediul partidului de pe strada Maria Rosetti, alături de alţi tineri care voiau să ni se alăture. Au venit în jur de 1.000 de persoane străine la sediu, iar studenţii liberali erau grupaţi în parcul din spate, într-o grădină mare”.

Radu Câmpeanu le-a vorbit celor prezenţi şi, înflăcăraţi de discursul pasional, dar şi de ordinul lui Teohari Georgescu de a interzice manifestaţia, studenţii au plecat către Palatul Regal. „Ne-am organizat pe o coloană, cu 15 oameni pe rând. Ne mai bătuserăm cu comuniştii de mai multe ori, aşa că ştiam să ne protejăm – luasem nişte steaguri, cu o bară mică de lemn. Ne-am luat de braţe cu toţii şi, ţinându-ne strâns, am plecat spre bulevard”, îşi aminteşte liberalul.

„Erau cucoane care se dădeau jos din tramvaie, coborau din blocuri, voiau să ne sărute, să ne îmbrăţişeze, Doamne!, ce entuziasm! Ne sărutau cucoanele! Când am ajuns în faţa Societăţii de telefoane, toate funcţionarele au coborât, aşa îmbrăcate în bluzele lor verzui. Toate au venit, domnule, toate! Ca să-ţi dai seama cât de mare se făcuse coloana, îţi mărturisesc că, în timp ce prima linie era la Cercul Militar, ultima ajungea la Cinematograful Scala!”, rememorează Radu Câmpeanu. Peste 10.000 de persoane au ajuns, cu grupul de liberali, în Piaţa Palatului. Chiar şi Garda Palatului s-a s-a alăturat manifestanţilor!

N-a durat mult entuziasmul tinerilor, liberali, ţărănişti sau, pur şi simplu, monarhişti, deci anticomunişti. Forţele de ordine au început arestările, iar de la distanţă (din sediul Ministerului de Interne) chiar se trăgea! Erau acolo detaşamente armate din divizia „Tudor Vladimirescu”. Radu Câmpeanu a ajuns şi el într-o celulă de la subsolul „Internelor”.

Liberalul Dinu Zamfirescu era, în vremea aceea, elev la Liceul „Spiru Haret”, din Capitală – coleg de clasă cu fostul preşedinte Ion Iliescu. Despre momentele tensionate ale mitingului îşi aminteşte perfect! „Am hotărât că nu vom merge la şcoală, deşi 8 noiembrie fusese declarată zi lucrătoare. La 7 dimineaţa, eu am fost însă la liceu, dar cu un lanţ şi cu un lacăt, pentru a lega poarta. Să nu intre nimeni!”, povesteşte liberalul de mai târziu. Deşi, pe atunci, nu era membru de partid, deşi era apropiat liberalilor, elevul Dinu din a XI-a s-a alăturat unui grup restrâns de ţărănişti pentru a ajunge în Piaţa Palatului. Studenţii PNŢ se organizau în echipe reduse, în diferite zone ale Capitalei, urmând să se unească abia în faţa Palatului Regal.

„Chiar când am intrat pe strada Ştirbei Vodă, să merg la întâlnire, m-a abordat un bărbat pe ruseşte: «Cât este ceasul?» I-am tras o înjurătură şi l-am întrebat: «Ai uitat să vorbeşti româneşte?». După ce am ajuns la statuia lui Carol I, am început să strigăm, cu cei prezenţi acolo, «Regele şi Patria», «Libertate şi dreptate», sau chiar «Anglia şi America». Nu erau lozinci ostile, şi nici noi nu eram. Manifestam paşnic.” La ora 10.00 însă au apărut primele forţe de represiune, camuflate în muncitori fideli guvernării: un şir de camioane au apărut dinspre Athenée Palace, purtând insigna CGM – Confederaţia Generală a Muncii, sindicat condus de Gheorghe Apostol.

„Au început să coboare oameni din camioanele astea şi, când noi strigam «Regele şi Patria», ei strigau «Groza şi poporul», iar când strigam noi «Regele», ei făceau semn la gât, că ne taie capul. Camioanele astea au început să dea ocol statuii, în formaţie, şi să ne strângă cât mai mult. Ne-am căţărat pe soclu să nu ne lovească! Nişte tineri, mai enervaţi, au blocat unul dintre camioanele astea şi l-au răsturnat. Săreau muncitorii din camion ca puricii, aşa săreau!”, ne povesteşte Dinu Zamfirescu.

N-a durat mult nici entuziasmul său, pentru că imediat a fost arestat: „În această învălmăşeală, un tip, mai solid, m-a luat de gât, pe sus m-a luat şi m-a pus în spatele cordonului format de forţele de represiune. M-a arestat şi m-a dus la Prefectura de Poliţie, într-un beci foarte întunecos. Am fost dus apoi într-un subsol de la Academia Militară şi apoi la Jilava. O lună am stat în arest, până la 12 decembrie”. După ce a fost eliberat, Dinu Zamfirescu s-a dus direct la sediul Partidului Liberal şi a semnat adeziunea. „S-a creat prima organizaţie de elevi din cadrul unui partid politic din România – Organizaţia Colegială a Elevilor, aşa se numea”. Nu ştia atunci că, de fapt, îşi semnase încă patru condamnări la închisoare.

„Regele era un simbol pentru noi şi consideram că e o garanţie pentru salvarea României de comunişti.”

Dinu Zamfirescu
participant la miting

Mare panică au creat, printre comunişti, manifestaţiile promonarhice şi antiguvernamentale de la 8 noiembrie, iar asta se putea simţi în fiecare şedinţă sau întrunire ulterioară a Guvernului, a Partidului Comunist, a Frontului Naţional Democrat sau a Frontului Unic Muncitoresc. Mult timp a fost dezbătută „încercarea principalelor partide de răsturnare a regimului de concentrare democratică”, iar politrucii moscoviţi aruncau vina de la unul la altul.

La 9 noiembrie 1945, în şedinţa Frontului Unic Muncitoresc, Ion Burcă, reprezentantul PSD în guvern, avea pe buze soluţia perfectă: „Omoram 1.000 de oameni, dar făceam ordine. Nu trebuia să lăsăm aceste haimanele să bâţâie pe acolo. Când au văzut o forţă, o atitudine hotărâtă, s-au împrăştiat. Eu constat că Teohari (n.r. – Teohari Georgescu, ministru de Interne) s-a lăsat surprins, nu a reacţionat la timp”.

„Victimele fasciştilor manişti şi brătienişti“, comemorate ipocrit de manifestanţii comunişti Foto: fototeca online a comunismului românesc

Gheorghe Gheorghiu-Dej, cu alura sa de viitor şef de stat, vorbea voalat, în şedinţa din 10 noiembrie 1945 a Frontului Naţional Democrat, despre represiunea asupra participanţilor la miting, dar avea şi revelaţia politicii viitoare de partid. „Trebuie lucrat fără milă, să plângă cât vor, poporul trebuie să trăiască, ţara trebuie să trăiască. Dacă nu lucrăm cu sânge-rece şi dârzenie, se va râde de noi. Desigur, ruşii au destul forţe ca să-i facă chisăliţă, dar aceasta nu e de dorit şi putem evita”. Apoi, adăuga că, în urma zilei de 8 noiembrie, „ne-am trezit la realitate” – o metaforă încriptată pentru începutul campaniei represive împotriva adversarilor politic

Programul sărbătoririi Regelui Mihai

 

Sursa informationala: Romania, Altfel. Un blog de Principele Radu al Romaniei

Programul “Jubileului 90” al Majestății Sale Regelui Mihai I al României

Septembrie,octombrie și noiembrie 2011
București

Compact-discul “Muzica Regelui”,
sâmbătă 24 septembrie 2011

•    Publicat de Editura Curtea Veche (compact-disc; carte cu fotografii și text în limbile engleză și română).
•    Compact-discul conține muzica preferată a Regelui Mihai și a Reginei Ana. Fotografiile sunt în mare parte inedite și aparțin Arhivei Casei Regale.Text de Principele Radu al României.
•    Lansarea a avut loc sâmbătă 24 septembrie 2011 la Băneasa Shopping City.
•    Au participat la lansare Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
•    CD-ul a fost lansat pe 2 octombrie 2011 la Iulius Mall din Timișoara și la Mall din Arad.

Medalia Jubiliară “Regele Mihai 90”,
luni 3 octombrie 2011

•    Medalia a fost creată de Casa în Regală în colaborare cu Banca Națională a României. A fost executată la Monetăria Statului. Are diametrul de 70 mm și este din tombac auriu.
•    Lansarea a avut loc în sala “Mitiţă Constantinescu” a Băncii Naţionale a României, luni 3 octombrie 2011, într-un eveniment găzduit de Guvernatorul Băncii Naționale, dl Mugur Isărescu.
•    Au participat la lansare Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.

Regata “Regele Mihai 90”,
sâmbătă 8 și duminică 9 octombrie 2011

•    Competiție organizată de Yacht Clubul Regal Român cu ocazia aniversării Majestății Sale Regelui.

Volumul “Anul Regelui”,
vineri 21 octombrie 2011

•    Volum publicat de Editura Curtea Veche. Este a treia publicație dedicată aniversării Majestății Sale Regelui Mihai, după volumul “Lumea Regelui”, la Editura Polirom, și compact-discul “Muzica Regelui”, la Editura Curtea Veche.
•    Volumul este scris de Principele Radu al României și reprezintă o trecere în revistă, cu fotografii și text, a unui an din viața Majestății Sale și a Familiei Regale.
•    Lansarea are loc vineri 21 octombrie 2011, la ora 11, la Muzeul de Istorie a României.
•    Din partea Familiei Regale vor participa la lansare Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Expoziția “Regele Mihai – 90” la Castelul Peleș,
21 octombrie 2011

•    Expoziție realizată de Muzeul Național Peleș.
•    Vernisajul expoziției va avea loc vineri 21 octombrie 2011, la ora 15.
•    Din partea Familiei Regale va participa la lansare Alteța Sa Regală Principele Nicolae.
•    Accesul presei este liber.

Palatul Elisabeta,
sâmbătă 22 octombrie 2011

•    La ora 10, la Palatul Elisabeta va avea loc primirea de către Majestatea Sa Regele Mihai I a delegației Asociației Foștilor Deținuți Politici.
•    La ora 10.30, la Palatul Elisabeta va avea loc primirea de către Majestatea Sa Regele Mihai I a delegației Școlii generale “Regele Mihai” din București.

Palatul Elisabeta,
duminică 23 octombrie 2011

•    La ora 10, Majestatea Sa Regele va primi reprezentanții Bisericii greco-catolice din Episcopia București.
•    La ora 16, la Palatul Elisabeta va avea loc ceremonia de onorare a Regelui Mihai de către oficialități ale Republicii Cehe. Majestatea Sa va primi titlul de Cetățean de Onoare al  orașului Kroměříž. La eveniment vor participa membri ai Familiei Regale. Accesul presei este liber la acest eveniment.

Prânz oficial la Banca Națională a României,
luni 24 octombrie 2011

•    Evenimentul are lor la Sala de Marmură a Băncii Naționale a României, de la ora 13 la ora 14.30.
•    Prânzul este oferit de Majestatea Sa Regele unor personalități românești cu ocazia zilei sale de naștere. Vor lua parte oameni politici, oameni de știință și artă, oameni de afaceri, personalități ale societății civile și reprezentanți ai presei.
•    Prânzul are loc în prezența Regelui Mihai și a Reginei Ana, Principesei Moștenitoare și Principelui Radu, Principesei Elena, dlui Alexander Nixon, Principesei Irina, dlui John Wesley Walker, Principesei Maria, Principelui Nicolae și surorii sale, Elisabeta-Karina.
•    Prezența presei este limitată.

Expoziția “Stella Maris – Inima Reginei” la Muzeul Țăranului Român,
luni 24 octombrie 2011

•    Expoziția de pictură a doamnei Miruna Budișteanu “Stella Maris – Inima Reginei” este găzduită de Muzeul Țăranului Român.
•    Vernisajul are loc luni 24 octombrie 2011, la ora 16.
•    Din partea Familiei Regale vor participa la vernisaj Altețele Lor Regale Principesa Elena și Principesa Irina, dl Alexander Phillips Nixon și dl John Wesley Walker.
•    Accesul presei este liber.

Gala anuală a Fundației Principesa Margareta a României la Ateneul Român,
luni, 24 octombrie 2011

•    Concertul are lor la Ateneul Român luni, 24 octombrie 2011, la ora 18.
•    Gala este organizată de Fundația Principesa Margareta a României. Este a patra gală anuală de binefacere organizată la Ateneul Român cu ocazia zilei de naștere a Majestății Sale, de către Fundație.
•    Va concerta Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de maestrul Christian Badea. Solist Remus Azoiței.
•    Vor lua parte Regele Mihai și Regina Ana, Principesa Moștenitoare și Principele Radu, Principesa Elena, dl Alexander Nixon, Principesa Irina, dl John Wesley Walker, Principesa Maria, Principele Nicolae și sora lui, Elisabeta Karina.
•    Accesul presei este limitat.

Ședința solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României,
marți, 25 octombrie 2011

•    Evenimentul are loc în Sala de plen a Parlamentului României, marți 25 octombrie 2011, la ora 10.
•    În cadrul ședinței solemne, Majestatea Sa Regele se va adresa națiunii române de la tribuna Parlamentului.
•    La eveniment vor fi prezenți membrii Familiei Regale.
•    Accesul presei este condiționat de procedurile de acreditare stabilite de către Parlament.

Spectacol de gală la Opera Națională,
marți, 25 octombrie 2011

•    Evenimentul are lor în Sala mare a Operei Naționale din București, marți 25 octombrie 2011, la ora 19.
•    Gala va putea fi urmărită gratuit de bucureșteni, în parcul din fața Operei Naționale, unde Primăria Municipiului București va instala ecrane și sistem de amplificare pentru ca spectacolul de pe scenă să poată fi urmărit în aer liber de 5,000 de persoane.
•    Seara va fi onorată de prezența soliștilor Nelly Miricioiu, Teodor Ilincăi, Vlad Miriță, a Orchestrei Operei Naționale și a Muzicii Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale.
•    Vor lua parte Regele Mihai și Familia Regală a României.
•    Vor fi prezenți membri ai Familiilor Regale din Europa și din Asia, precum și un număr de invitați din străinătate.
•    Majestatea Sa va apărea pe treptele Operei, după încheierea spectacolului de gală, pentru a saluta bucureștenii.
•    Accesul presei este limitat.

Dineul oficial în onoarea Regelui Mihai la Palatul CEC,
marți, 25 octombrie 2011

•    Evenimentul are lor în Holul Central al Palatului CEC, marți 25 octombrie 2011, la ora 21.
•    Vor lua parte Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana și ceilalți membri ai Familiei Regale a României.
•    Vor fi prezenți membri ai Familiilor Regale din Europa și din Asia, precum și un număr de invitați din străinătate.
•    Dineul oficial se va încheia la ora 22.30.
•    Accesul presei este limitat.

Brunch la Palatul Elisabeta,
miercuri, 26 octombrie 2011

•    În ziua de miercuri, 26 octombrie 2011, la Palatul Elisabeta va avea loc un brunch privat, oferit membrilor Familiilor Regale europene care participă la Jubileul Regelui Mihai.
•    Evenimentul se va desfășura între ora 11 și 13. Sărbătoarea găzduită de Sala Regilor și Sufrageria Mare va avea un caracter privat.

Spectacolul “Royal Fashion”,
miercuri, 26 octombrie 2011

•    Evenimentul este organizat de compania de teatru Passe Partout Dan Puric și va avea loc la Sala Rapsodia din Capitală miercuri, 26 octombrie 2011, la ora 19.
•    Vor fi prezenți în sală membri ai Familiei Regale a României și ai altor Familii Regale europene.
•    Accesul presei este liber.

Decorări ale unor personalități la Palatul Elisabeta,
joi 27 octombrie 2011

•    În ziua de joi 27 octombrie, Regele Mihai I va decora o serie de personalități din România, Europa și Statele Unite ale Americii, cu ocazia zilei sale de naștere.
•    La ora 10, în Sala Regilor, Majestatea Sa va oferi Medalia Regele Mihai I pentru Loialitate unui număr de personalități.
•    La ora 10.30, în Sala Regilor, Majestatea Sa va oferi Crucea Casei Regale a României I unui număr de personalități.
•    La ora 11, în Sala Regilor, Majestatea Sa va oferi Decorația Regală Nihil Sine Deo unui număr de personalități.
•    La ora 11.30, în Sala Regilor, Majestatea Sa va oferi calitatea de Furnizor al Casei Regale unui număr de companii și persoane.
•    La ora 12, la Palatul Elisabeta va avea loc ceremonia de onorare a Regelui Mihai de către Primăria orașului Techirghiol.
•    Accesul presei este liber la toate evenimentele.

Ziua Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate
marți, 8 noiembrie 2011

•    Ca în fiecare an, posesorii Medaliei Regele Mihai I pentru Loialitate vor serba ziua medaliei la 8 noiembrie, de ziua sfinților Mihail și Gavril.
•    Cu această ocazie va avea loc un concert al Cameratei Regale în Sala Regilor a Palatului Elisabeta, la ora 17.
•    Participanții vor fi invitați la o recepție în Sufrageria mare, la ora 17.50.
•    Accesul presei este liber.

Volumul și CD-urile publicate de Radio România,
miercuri, 9 noiembrie 2011

•    Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Majestatea Sa Regele va fi omagiat de Societatea Română de Radio cu un volum și două compact-discuri conținând mesaje ale Regelui Mihai și interviuri realizate de Radio România în ultimii douăzeci de ani.
•    Lansarea are loc în foaierul Sălii Radio, la ora 11.
•    Accesul presei este liber.

Seara Palatului Elisabeta dedicată Asociației Române de Presă Sportivă
miercuri, 9 noiembrie 2011

•    Majestatea Sa Regele, prin mijlocirea Alteței Sale Regale Principesei Moștenitoare Magareta, va acorda Înaltul Patronaj Asociației Române de Presă Sportivă.
•    Evenimentul va avea loc miercuri, 9 noiembrie 2011, la ora 18, la Sala Regilor de la Palatul Elisabeta.
•    La eveniment vor fi prezente Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
•    Accesul presei este liber.

DVD-urile publicate de Televiziunea Română,
joi, 10 noiembrie 2011

•    Cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, Majestatea Sa Regele va fi omagiat de Televiziunea Română cu un DVD conținând patru filme realizate de televiziunea națională în ultimii ani.
•    Lansarea are loc joi, 10 noiembrie 2011, în clădirea Televiziunii Române.
•    Din partea Familiei Regale vor participa la lansare Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
•    Accesul presei este liber.

Seara Palatului Elisabeta dedicată
Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative la 20 de ani,
joi, 10 noiembrie 2011

•    Cu ocazia împlinirii a douăzeci de ani de la fondarea Școlii, o ceremonie va avea loc la Palatului Elisabeta joi, 10 noiembrie 2011, la ora 18, în Sala Regilor.
•    Ceremonia va fi urmată de o recepție în Sufrageria Mare, la ora 18.30.
•    La eveniment participă Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu ai României.
•    Accesul presei este liber.

Declaratie-apel al Institutului pentru Istorie Recenta

Cu privire la afirmațiile incorecte, tendențioase și neavenite făcute de președintele Traian Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate la postul B1Tv în seara zilei de 22 iunie 2011:

Opinii avizate ale istoricilor şi specialiştilor în istoria recentă, bazate pe documente de arhivă, probe categorice conjugate cu alte mărturii, conduc astăzi la concluzia că Regele Mihai s-a opus mareşalului Ion Antonescu (Conducătorul statului în perioada 1940-1944), precum şi comunizării României.

În perioada celui de-al doilea Război Mondial, Regele a făcut încercări repetate de a scoate România din Axa cu Germania nazistă, şi a fost artizanul actului de la 23 august 1944. Totodată, Regele a fost profund empatic la tragedia sutelor de mii de evrei români din vremea Holocaustului. După război, Regele Mihai s-a opus cu îndârjire abuzurilor grave la adresa stabilităţii politice a României, fiind recunoscut astăzi drept ultimul obstacol în calea sovietizării țării.

Abdicarea de la 30 decembrie 1947 a fost un act samavolnic impus prin forţă în calea existenţei şi a constituţionalităţii fireşti a statului român. Suveranul a denunţat imediat actul ilegitim semnat sub şantaj, sub presiunea armelor şi a amenințării cu asasinarea unui număr de peste 1000 de tineri arestaţi în urma demonstraţiiei anticomuniste si promonarhiste din 8 noiembrie 1945.

Regele Mihai şi-a dedicat întreaga viaţă naţiunii române, de care a fost alături vreme de aproape cinci decenii în exil, împotriva ameninţărilor din partea regimului comunist, dar şi a forţelor neocomuniste instalate în România după 1989, care i-au interzis cu încăpățînare întoarcerea în propria ţară până în 1997. Ultimul Rege al României şi ultimul şef de stat în viaţă al unui stat participant la a doua conflagraţie mondială s-a opus constant oricăror forme de dictatură, ocupaţiei sovietice şi abuzurilor la adresa statului român.

Exact în ziua în care se împlineau 70 de ani de la declanşarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, preşedintele actual al României lansează şi validează, prin atacul ad hominem la adresa Regelui Mihai, o temă revizionistă într-un moment când curentul naţionalist pare să câştige teren. Timp de şapte decenii, propaganda comunistă, pseudoistorici şi falsificatori ai istoriei, negaţionişti şi revizionişti cunoscuţi, au întreţinut aceeaşi teză cu scopul de a opune Regelui Mihai figura lui Ion Antonescu. Din antiteza astfel creată a fost exacerbat cultul mareşalului Ion Antonescu, criminal de război, care a avut grave consecinţe pentru imaginea externă a României.

Natura declaraţiilor este cu atât mai periculoasă cu cât preşedintele Băsescu a atacat voalat dreptul la proprietate al Majestăţii Sale, precum şi deciziile suverane ale şefului Casei Regale privind componenţa familiei sale. Institutul Român de Istorie Recentă își exprimă aşadar profunda îngrijorare cu privire la ofensiva publică a Preşedintelui României, care vizează nu doar figura istorică a Regelui, ci şi valorile democratice şi stabilitatea României ca membră a structurilor europene şi euro-atlantice.

Puteți adera la această declarație-apel fie prin comentarii pe această pagină, fie scriindu-ne pe adresa contact@irir.ro.

Manifestul Regal – un manifest pentru normalitate democratică şi instituţională în România

 

 

Manifestul regal

un manifest pentru normalitate democratică şi instituţională în România


 

 

„Monarhia este un sistem de guvernământ în care puterea este exercitată pentru binele tuturor.”

(Aristotel, filosof grec)

„Monarhia parlamentară îndeplineşte un rol pe care niciun preşedinte ales nu-l poate îndeplini niciodată. Ea limitează formal setea de putere a  politicienilor, deoarece prin ea funcţia supremă în stat este ocupată odată pentru totdeauna.”

(Max Weber, economist german)

 

„Publicul a ajuns să accepte ideea că monarhia este cea mai bună formă a autorităţii constituţionale şi un mod bun de a păstra ţara unită, întreagă, laolaltă într-o lume în schimbare.”

(Tony Blair, premier britanic)


~10 Mai 2011~

La 30 decembrie 1947 România a început un proces de transformare continuă prin degradare statală şi instituţională. Într-o singură zi, printr-un act semnat sub presiunea şantajului, statul român a pierdut ultimul simbol al identităţii şi democraţiei, devenind o colonie stalinistă. În 1947 statul român a pierdut mai mult decât un rege. A pierdut prestigiu, credibilitate internaţională, demnitate, loialitate şi simţ al răspunderii – calităţi care au fost inaugurate în practica politică autohtonă începând cu 1866, anul devenirii noastre ca naţiune. Statalitatea şi regimul democratic-constituţional au fost suprimate, istoria cenzurată şi mitizată iar valorile răsturnate. Cei aproape 50 de ani de comunism au modificat radical România, de la mentalitatea civică, la aspectul fizic al comunităţilor urbane şi rurale, depărtându-ne astfel de Europa şi apropiindu-ne tot mai mult de un model statal sovietic, total nereprezentativ pentru societatea românească.

În decembrie 1989 românii au repudiat regimul comunist şi şi-au recâştigat democraţia şi libertatea, dar nu şi-au recăpătat identitatea, valorile şi simbolurile statale. Din orgoliu şi interes personal, noua elită politică a preferat să nu repare erorile trecutului şi să nu reaşeze statul român pe făgaşul său natural. După mai bine de 60 de ani de pribegie republicană, România este astăzi o ţară cu o reputaţie slabă pe plan internaţional, cu instituţii neconsolidate, cu reprezentanţi puţin sau deloc sensibili la năzuinţele şi problemele societăţii, cu o tânără elită intelectuală care îşi caută destinul în străinătate.

Considerând că România nu este o întreprindere privată care se conduce după bunul plac al oamenilor politici şi încrezători în reafirmarea demnităţii şi prestigiului demult pierdute, relansăm prin acest manifest ideea discuţiei publice privind restauraţia monarhiei constituţionale. Acesta nu este un manifest pentru a elogia trecutul, ci un manifest argumentat pentru o construcţie temeinică a viitorului ţării noastre.

ARGUMENTUL INSTITUŢIONAL

de Vlad Badea

(1) Independenţa şi neutralitatea politică sau omul de stat vs omul politic

De la crearea funcţiei de Preşedinte al României în 1974 şi până astăzi, experienţa politică ne-a demonstrat că oricare om politic român va ajunge să exercite această înaltă demnitate publică nu va reuşi în cursul mandatului să păstreze o relaţie echidistantă şi independentă faţă de partidele parlamentare. Rând pe rând, discret sau făţiş, toţi preşedinţii au căutat să-şi instaleze premierii preferaţi şi să promoveze partidele care i-au propulsat, în detrimentul celorlalte, sfidând constituţia, opinia publică sau majoritatea parlamentară. Astfel, România nu a avut niciodată un şef de stat al tuturor românilor, ci un preşedinte politic, de stânga sau de dreapta.

Revenirea la monarhia constituţională ar înlătura problema favoritismului în practica politică românească. Monarhul este prin natura sa un om de stat şi nu un politician, astfel că el este dezlegat de orice legături personale sau financiare faţă de partide. Independenţa şi neutralitatea sunt utile în măsura în care dorim ca poziţia fruntaşă în statul român să fie reprezentativă pentru toţi românii, nu doar pentru aceia cu anumite afinităţi politice.

(2) Reprezentarea şi guvernarea – două competenţe distincte

Din necesitatea electorală de a se afirma în faţa competitorilor politici, preşedinţii au fost nevoiţi să intervină deseori în afacerile guvernamentale, fără a avea însă o bază constituţională pentru o asemenea implicare. Intervenţia preşedinţilor în administrarea statului şi diferenţele de opinii dintre aceştia şi premierii lor au condus de multe ori la blocaje în relaţia dintre Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Dintre acestea reamintim conflictul Ion Iliescu – Petre Roman (soluţionat prin mineriade), conflictul Emil Constantinescu – Victor Ciorbea, conflictul Ion Iliescu – Adrian Năstase pe tema alegerilor anticipate şi, nu în ultimul rând, conflictul Traian Băsescu – Călin Popescu Tăriceanu, a cărui expresie se regăseşte în alungarea de la putere a partidului prezidenţial şi în formarea majorităţii netransparente din parlament (dintre liberalii care guvernau şi social-democraţii din opoziţie).

Rolul primului ministru, demnitarul legitim în actele guvernării statului, a fost adesea minimalizat prin implicarea excesivă şi neautorizată a preşedintelui, înaltul demnitar însărcinat cu reprezentarea statului şi a cetăţenilor. În replică, premierul, frustrat de subminarea şi desconsiderarea puterilor sale de către preşedinte, a contribuit la materializarea unor planuri pentru înlăturarea rivalului său. Aşa s-a ajuns, de pildă, la suspendarea Preşedintelui României în 2007, care a paralizat mersul firesc al statului pentru câteva săptămâni.

Conflictul dintre puterea care reprezintă statul (preşedinte) şi puterea care îl guvernează (premier) se datorează în principal dorinţei celei dintâi de a o domina pe a doua. Acest conflict alimentează neîncrederea în instituţii şi în buna lor funcţionare şi influenţează negativ percepţia mediului internaţional asupra stabilităţii politice interne din România.

Restauraţia monarhiei constituţionale ar soluţiona definitiv problema relaţiei dintre reprezentantul naţiunii şi conducătorul ei. Atribuţiile monarhului constituţional sunt limitate la puteri ceremoniale, simbolice şi de reprezentare a statului şi cetăţenilor. El nu mai are nevoie să concureze cu premierul în administrarea statului, pentru a-şi demonstra capabilitatea, deoarece poziţia sa în stat este asigurată pe viaţă. Prin urmare, monarhul va fi întotdeauna îndemnat să-şi asume doar atribuţiile constituţionale de reprezentare, lăsând astfel guvernarea în sarcina acelora mandataţi să o înfăptuiască.

(3) Dimensiunea diplomatică a regalităţii

Monarhia este prin ea însăşi o punte de legătură cu alte state, deoarece relaţii de rudenie există aproape între toate Casele Regale ale Europei. Aşadar, putem spune că regalitatea facilitează natural relaţia dintre state. Acesta nu este însă singurul argument pentru a afirma utilitatea diplomatică a instituţiei monarhiei.

Casa Regală a României a efectuat în fiecare an de la reîntoarcerea în ţară vizite externe pentru a susţine interesele României pe lângă politicieni influenţi, oameni de afaceri, organizaţii sau fundaţii non-profit din străinătate.

Probabil cel mai clar exemplu de susţinere diplomatică este efortul benevol depus în perioada postdecembristă de Casa Regală a României pentru a determina guvernele statelor membre UE şi NATO să accepte ţara noastră în cadrul acestor organizaţii internaţionale de integrare şi, respectiv, apărare. Problema aderării la spaţiul Schengen a readus în discuţie posibilitatea implicării Casei Regale în activitatea de lobby internaţional, astfel că liberalii şi conservatorii au realizat de curând vizite la Palatul Elisabeta pentru a discuta cauza comună.

(4) Monarhia – un factor psihologic pentru coeziunea socială

Monarhul este adesea considerat în societăţile vest-europene drept „părintele naţiunii”, îndeplinind un rol care transcende caracterul funcţionalist pe care îl au preşedinţii aleşi. El este un model inspiraţional care uneşte societatea şi recompensează ceremonial elitele intelectuale, profesionale sau politice. Monarhia este mult mai umană şi mai apropiată de popor decât instituţia preşedintelui, care poate fi caracterizată mai mult prin sobrietate şi – în cele mai fericite cazuri – tehnocraţie, – în cele mai rele – populism.

Modelul laudativ şi unificator al monarhiei constituţionale se contrapune astfel modelului critic şi dezbinator al prezidenţialismului cu care societatea noastră este atât de obişnuită.

(5) Continuitatea

România este la ora actuală un stat fără un proiect pentru dezvoltare durabilă. Fiecare preşedinte îşi fixează la începutul mandatului o agendă, care de cele mai multe ori nu este dusă până la capăt în cursul mandatului de patru sau cinci ani. Preşedintele succesor are propria agendă de îndeplinit, astfel că activităţile iniţiate de preşedintele anterior rămân nefinalizate şi deci fără impact în dezvoltare.

Monarhul are puterea de a sfătui şi de a încuraja partidele care se perindă la guvernare, în direcţia continuării proiectelor majore de construcţie sustenabilă a statului. Deşi nu poate aduce direct prosperitate ţării, el poate acţiona ca îndrumător pentru a se asigura o transpunere coerentă, înlănţuită şi cu efecte durabile ale diferitelor agende politice. Din acest punct de vedere, instituţia monarhiei este un element constant pe scena politică.

În acest spirit, Casa Regală a României a realizat un pas înainte în anul 2007 când a publicat documentul România – O viziune pe 30 de ani, care cuprinde o strategie concentrată pe două perioade ale dezvoltării, 2007-2017 şi 2017-2037.

(6) Profesionalizarea funcţiei de şef de stat

Prezidenţialismul porneşte din start cu un handicap în comparaţia cu modelul regalist, prin aceea că dacă în sistemul monarhic principele moştenitor este educat întreaga viaţă pentru a îndeplini într-o bună zi funcţiunea de şef de stat, preşedinţii nu beneficiază de o asemenea pregătire, întrucât pentru ei calitatea de preşedinte este o circumstanţă specială a carierei lor profesionale. Niciun cetăţean român nu ştie de la naştere că îi va reprezenta cândva pe conaţionalii săi dintr-o poziţie atât de înaltă. Prezidenţialismul devine parte a vieţii unora dintre aceşti cetăţeni norocoşi în general după vârsta de 40 de ani, când formarea academică şi profesională este în bună măsură încheiată, dar într-o direcţie care nu are nimic a face cu statul.

Astfel, am ajuns să avem în fruntea naţiunii române un neuropsihiatru (1947-1952), doi avocaţi (1952-1958 şi 1958-1961), un electrician (1961-1965), un angajat CFR (1965-1967), un ucenic de cizmar (1967/1974-1989; primul Preşedinte al României), un inginer hidroelectric (1990-1996, 2000-2004), un profesor universitar (1996-2000) şi un marinar (2004-prezent). Dintre aceştia profesorul universitar a avut cel mai scurt mandat. Toţi preşedinţii menţionaţi mai sus au slujit, în anumite perioade ale vieţii lor, Partidul Comunist Român, ai cărui membri au fost. Rezultatele acestei realităţi se observă de fiecare dată când trecem graniţa către Apus.

Decizia de a transforma un şef de stat într-un mecanic auto şi un electrician într-un şef de stat este reprezentativă pentru tabloul mai amplu al răsturnării valorilor care s-a produs în societatea românească postbelică.

Profesionalizarea funcţiei supreme de reprezentare este o condiţie necesară pentru urmărirea interesului general al românilor. Deşi nobilă şi idealistă, acordarea dreptului de reprezentare statală tuturor cetăţenilor este nerealistă prin slaba performanţă care rezultă din comparaţia cu modelul regalist. Foarte puţini români din aceeaşi generaţie ajung să beneficieze de acest drept, iar aceia care o fac nu sunt pregătiţi profesional pentru o asemenea „meserie”.

(7) Costurile

În mod eronat se afirmă că monarhiile sunt costisitoare şi greu de întreţinut. Există diferite modele în ceea ce priveşte finanţarea monarhiilor. De pildă, Casa Princiară a micului stat Liechtenstein se întreţine doar din fonduri private, constând în averea personală a Principelui domnitor. În alte cazuri, finanţarea instituţiei regalităţii se realizează atât din fonduri publice, cât şi din resurse private (de exemplu, Domeniile Coroanei).

Iată un clasament al câtorva monarhii europene, după costul per capita:

Statul

Costul (euro, 2010)

Populaţia

Cost per capita (euro)

Luxemburg

8.9 mil.

502,202 (2010)

17.7

Norvegia

27.9 mil.

4,955,200 (2011)

5.6

Olanda

39.4 mil.

16,665,200 (2011)

2.3

Belgia

13.7 mil.

11,007,020 (2011)

1.2

Marea Britanie

48.6 mil.

60,003,000 (2009)

0.8

Spania

7.4 mil.

46,030,109 (2010)

0.2

Costurile variază de la caz la caz, criteriul cel mai important fiind populaţia. Pentru un stat ca România, cu o populaţie de 22 milioane de locuitori, care în 2010 îşi fixa cheltuielile Instituţiei Preşedintelui la 40,688,000 milioane de lei (≈1.8 lei/loc. sau ≈0.5 euro/loc.), costurile în monarhie ar putea rămâne aceleaşi ca în republică.

La aceste socoteli mai adăugăm minusurile din buget care rezultă din lipsa organizării alegerilor. Imaginaţi-vă, din această perspectivă, economiile unei domnii neîntrerupte a Regelui Mihai, din 1940 şi până astăzi.

Mai putem scădea, de asemenea, costurile aferente deplasărilor şi participărilor Preşedintelui României la reuniunile internaţionale, de tipul Consiliului European, deoarece într-o monarhie constituţională primul ministru conduce diplomaţia guvernamentală, împreună cu ministrul de resort.

ARGUMENTUL ISTORIC

de Filip-Lucian Iorga

(1) Monarhia – forma de guvernământ tradiţională spaţiului românesc

Unul dintre clişeele vehiculate este acela al superiorităţii formei republicane de guvernământ, graţie tinereţii sale. Monarhia ar fi vetustă, ar reprezenta un vestigiu al trecutului, iar republica ar fi un semn al modernităţii, al unei lumi care s-a desprins de povara unui trecut incomod. Nimic mai fals! De fapt, ambele forme de guvernământ îşi au rădăcinile în vremurile antice, iar monarhia constituţională este cea mai tânără şi cea mai suplă formă de guvernare a unui stat. Astăzi, unele dintre cele mai prospere, mai libere şi mai respectate ţări din lume sunt monarhii constituţionale (Marea Britanie, Japonia, Spania, ţările scandinave etc.), iar recordurile în materie de sărăcie şi deficit democratic pot fi găsite toate în republici.

În spaţiul românesc, statul s-a născut luând chip monarhic şi a continuat să existe neîntrerupt şi prin figura voievodului. Fie că au fost fondatori precum Basarab I sau Bogdan-Vodă, garanţi ai echilibrului precum Alexandru cel Bun sau Mircea cel Bătrân, sfinţi precum Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, războinici precum Mihai Viteazul, constructori precum Petru Rareş, cărturari precum Dimitrie Cantemir, reformatori precum Mavrocordaţii, Ghiculeştii sau Sturdzeştii, unificatori precum Alexandru Ioan Cuza, domnitorii Moldovei şi ai Ţării Româneşti au asigurat fiinţa statului, continuitatea unor cutume, au condus oşti şi au protejat credinţa strămoşească a poporului, au reprezentat un puternic element identitar, o garanţie a demnităţii. Chiar şi domnitorii cărora le-au lipsit legitimitatea sau cinstea s-au putut raporta la modele reale, pe care republica nu ni le poate oferi.

Greutatea tradiţiei monarhice este, aşadar, strivitoare. Ce poate aşeza republica în balanţa istoriei românilor? Forma de guvernământ republicană nu a fost dorită de români, ci a fost impusă de tancurile sovietice. A adus cu sine comunismul, le-a răpit românilor libertatea, tradiţiile, prosperitatea, iar pe mulţi dintre ei i-a aruncat în închisorile politice care au împânzit ţara. Tabloul dezastruos al republicii comuniste este completat de portretul dezolant al republicii post-comuniste, ajunsă după mai bine de 20 de ani într-un impas pe care îl percepem cu toţii. Este eşecul unei forme de guvernământ care nu are nicio legătură cu trecutul ţării şi pe care ar trebui să o ajutăm cât mai repede să nu mai aibă nicio legătură nici cu viitorul ei.

În fine, să ne amintim de traseul biografic al ofiţerului Candiano Popescu, liderul efemerei republici de vodevil proclamate în 1871 la Ploieşti: după escapada republicană, el avea să ajungă aghiotantul Regelui Carol I.

(2) Moştenirea Dinastiei Române

Elitele pe care România le avea în secolul al XIX-lea erau conştiente că doar un prinţ străin pe tronul ţării ar fi putut aplana conflictele dintre facţiunile rivale, ar fi adus stabilitate şi prestigiu internaţional. Personalitatea excepţională a Regelui Carol I a adus rigoarea germană într-o ţară care se desprindea cu greu de secolele de influenţă orientală. El a condus România către independenţă, în 1877, ca monarh constituţional, asigurându-i echilibrul politic şi având un rol fundamental în modernizarea societăţii. Carol I devenise în 1866 domnitor al unei provincii otomane şi murea în 1914 ca Rege al unui stat modern, prosper şi respectat al Europei. Soţia lui, Regina Elisabeta, protectoare a artiştilor şi ea însăşi talentată scriitoare, a rămas în memoria colectivă sub numele de “Carmen-Sylva”.

Asemenea lui Carol I, Regele Ferdinand şi-a sacrificat ataşamentul faţă de Germania lui natală, pentru a respecta voinţa naţiunii pe care o reprezenta şi pentru a apăra interesele României, pe tronul căreia se afla. Sacrificiul i-a fost răsplătit, el fiind regele sub sceptrul căruia s-a împlinit visul României Mari. Tot el a dat ţării o dreaptă reformă agrară şi o nouă Constituţie. A avut-o alături pe Regina Maria, unul dintre cele mai carismatice şi mai benefice personaje din istoria României, iubită în ţară şi admirată în afara ei, curajoasă pe timp de război şi fermecătoare pe timp de pace, bun strateg înzestrat şi cu o sensibilitate artistică aparte.

Perioada interbelică, spre care privim astăzi cu nostalgie, a adus României un nou salt către prosperitate şi modernitate. În timpul domniei Regelui Carol al II-lea, ţara a atins un punct de vârf al dezvoltării sale. Ca o ironie a istoriei, până şi comuniştii aveau să se raporteze încă, după decenii, la anul 1938 ca la un an de apogeu al prosperităţii.

(3) Regele Mihai al României şi problema abdicării

Regele Mihai I a domnit în vremuri grele pentru România şi pentru lume, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1944 şi-a asumat, cu riscul dispariţiei sale fizice, răspunderea ieşirii din alianţa cu Germania şi a alăturat România Alianţei anti-naziste. Gestul Regelui României a scurtat războiul cu câteva luni şi a salvat zeci de mii de vieţi.

Tânărul rege a luptat apoi câţiva ani pentru menţinerea regimului democratic şi împotriva politicii de sovietizare impuse de Armata Roşie. Ţara intrase însă în sfera de influenţă a URSS şi era condamnată să rămână în lagărul comunist. La sfârşitul anului 1947, Regele şi instituţia monarhică rămăseseră ultimul obstacol în calea impunerii regimului comunist. În ziua de 30 decembrie 1947, Palatul Elisabeta a fost înconjurat de unităţi militare fidele comuniştilor, iar Garda Regală a fost dezarmată. Petru Groza şi Gh. Gheorghiu-Dej l-au silit pe Majestatea Sa Regele Mihai I să abdice, şantajându-l cu executarea a peste o mie de studenţi anticomunişti ţinuţi în arest. Sub ameninţarea anihilării fizice, Regele a semnat documentul de abdicare. Prin faptul că abdicarea s-a făcut sub presiunea şantajului, actul este lovit de nulitate. În şedinţa Parlamentului, convocată în grabă după abdicare, ar fi urmat ca aceasta să fie confirmată, dar cvorumul necesar pentru asemenea decizii nu a fost realizat. Aşadar, abolirea monarhiei nu a fost niciodată aprobată de Parlamentul României şi nici nu a fost supusă referendumului.

În exil, Regele a muncit pentru a-şi întreţine familia, continuând în acelaşi timp să-şi reprezinte poporul rămas dincolo de Cortina de Fier. După 1989, cu toată ostilitatea arătată de unele dintre autorităţile republicane, nu a făcut şi nu face altceva decât să îşi servească ţara, alături de Principesa Moştenitoare Margareta şi de întreaga Familie Regală.

România are şi astăzi marele privilegiu istoric ca Regele ei, cel care poartă cu sine istoria ţării şi a Dinastiei, să o poată reprezenta aşa cum se cuvine şi să-i poată reda chipul ei cel adevărat.

***

 „Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.”

(Regele Mihai I al României)

Romania noastra: 8 noiembrie 2010

 

Bucuresti, 8 noiembrie 1945, Piata Palatulu Regal. Demonstranti anti-comunisti si promonarhisti scandeaza „Regele si Patria!”

Altetele Regale, Principesa Margareta si Printul Radu, reprezentandu-i si pe Majestatea Sa Regele Mihai si Majestatea Sa Regina Ana ; trei presedinti ai PNL : Crin Antonescu, Calin Popescu-Tariceanu, Radu Campeanu ; surorile Coposu, Dinu Zamfirescu, academicianul Dinu C. Giurescu, primarul sectorului 1 Andrei Chiliman, istoricul Stejarel Olaru, actorii Victor Rebengiuc, Ion Lucian, Florin Zamfirescu, Mariana Mihut, Mircea Diaconu, Irina Petrescu ; pianistul Dan Grigore, violonista Ioana Cristina Goicea acompaniata de Verona Maier; pictorul Stefan Caltia; realizatoarea TV Marilena Rotaru ; jurnalisti : Roxana Iordache, Christian Mititelu, Andrei Badin ; fostul prim-ministru Victor Ciorbea, fostul ministru Theodor Paleologu ; Paul Lazarescu, PNT-CD, fost director al ziarului “Dreptatea”, lideri ai organizatiilor de tineret de ieri si de azi, Lucretiu Tudoroiu, directorul anticariatului Bratianu si muulti, multi altii, pe care ii rog sa ma scuze daca nu i-am pomenit. Aproximativ 800 de persoane, carora Crin Antonescu le-a spus: « dumneavostra sunteti elita», au participat ieri seara la evenimentul organizat in onoarea Regelui Mihai si intru comemorarea a 65 de ani de la prima manifestatie anti-comunista din Romania.

Au fost multe momente impresionante, pline de emotie. O sa enumar cateva…

– Am surprins-o pe doamna Rodica Coposu intrand in foaierul Ateneului, pe usa de la intrare… Timida, cu o voce aproape stinsa, s-a prezentat modest: «Sunt Rodica Coposu…»
– La un moment dat, in timpul spectacolului, Marilena Rotaru i-a rugat pe cei cativa care participasera la manifestatia din 8 noiembrie 1945 sa se ridice in picioare. Dupa cateva clipe de liniste deplina si emotie s-au ridicat, pe rand, din toate colturile salii, in jur de 6-7 persoane… Poate singurele ramase in viata, din zeci de mii de tineri prezenti in Piata Palatului atunci…
– Rodica Coposu a povestit cum a trait ziua de 8 noiembrie 1945. Avea 14 ani si, cu inca doua colege, au lipsit de la scoala ca sa mearga in Piata Palatului. Sora mai mare le-a surprins printre manifestanti… Le-a scos din multime, exact cand incepuse sa se traga.
– Radu Campeanu a povestit, asa cum nu a povestit niciodata sub teroare interogatoriilor din inchisoare, cum a fost organizata de catre TNL, la sediul PNL din Maria Rosetti, manifestatia. Cum, desi Dinu Bratianu le comunicase ca primise un telefon de la Ministrul de Interne cu mesajul sa-i tina la sediu, ei s-au opus. „Duceti-va!”, le-a spus Bratianu, convins ca nu-i poate tine. Pe drum, pana in Piata Palatului, au adunat alaturi mii de manifestanti.
– Victor Rebengiuc si-a reafirmat atasamentul fata de valorile monarhiei si fata de Regele Mihai: „Monarhia salvează România” si „Traiasca Regele”, a aclamat. Iar vocea-i puternica a facut sa rasune sala, intr-un potop de aplauze care au durat minute-n sir.
– Marilena Rotaru: „Orice poveste in lumea asta incepe cu … a fost odata ca niciodata un Imparat si o Imparateasa… un Rege si o Regina… un Print şi o Printesa… Niciodata n-am auzit de… un presedinte si o presedinta…!!!”
– Discursul lui Crin Antonescu… Ca de obicei, un discurs foarte bun: „N-am făcut niciodata un secret din optiunea mea monarhista. Monarhia poate fi un proiect”
– Poate cel mai frumos moment a fost cel creat de Marilena Rotaru si de Dan Grigore, aproape de final: Dan Grigore a povestit cum a invatat primele note muzicale, la trei ani, pe gratarul de la baie, pe post de portativ, impreuna cu mama sa. A povestit ca a cunoscut notele mai intai murmurate, abia soptite, pe o melodie anume… Si ca in ziua de azi, desi e libertate, nu e inca dreptate. Iar acele note le va canta tot asa la pian, ca pe atunci: in sotto voce. De la primele sunete lumea a recunoscut, in sala, Imnul Regal, si a inceput sa-i murmure melodia, in timp ce unul cate unul ne ridicam in picioare, pe masura ce murmurul se amplifica…
– La sfarsit, lumea a iesit in fata Ateneului si a aprins lumanari. O imagine deosebita: Radu Campeanu, seful TNL din 1945, alaturi de Florin Alexe, actualul sef al TNL, in mijlocul tinerilor…

Aveti mai jos cateva momente video, cateva poze… Am trait ieri in cea mai frumoasa Romanie. Romania, asa cum ar fi trebuit/ar trebui sa fie.

Cuvantarea Presedintelui PNL Crin Antonescu

Reportaj: Lilick si Alexandru Marin

Trilogia dreptei: 8 noiembrie 1945, 11 noiembrie 1995, 15 noiembrie 1987

Trilogia dreptei: 8 noiembrie 1945-11 noiembrie 1996-15 noiembrie 1987

Blogul AliantaDreptei sa infiintat in noiembrie 2009 si unul dintre obiectivele acestuia a fost sensibilizarea generatiei tinere catre adevaratele valori ale dreptei politice romane. Partial acest target a fost atins: o serie de organizatii ale Tineretului National Liberal si ale Partidului National Taranesc Crestindemocrat – aripa Sarbu vor omagia demonstratia anti-comunista, anti-totalitara si pro-monarhista din 8 noiembrie 1945.

Dreapta romaneasca este prin geneza monarhista, unicul sistem politic care a adus prosperitate si stabilitate in Romania.

Dreapta traieste, se emuleaza si se raporteaza la realitatiile sociale prin simboluri si prin cultura. Una dintre aceste simboluri este Corneliu Coposu. Decesul Seniorului la 11 noiembrie 1995 a marcat sfarsitul patrulaterului rosu FDSN-PUNR-PRM-PSM si emergenta aliantei politice Conventia Democrata din Romania, alianta care un an mai tarziu va castiga alegerile electorale din noiembrie 1996.

Dreapta romaneasca se revendica drept anti-comunista, anti-totalitara si totodata dreapta romanesca se declina atat in liberalism, dar si in crestindemocratie.

La 15 noiembrie 1987 la Brasov muncitorii uzinei de tractoare au organizat o greva spontana, manifestatie care urma sa se amplifice in revolta anti-comunista. De fapt la Brasov sistemul comunist sa prabusit. Manifestatiile din noiembrie 1987 arata insa altceva: fara coeziune si dreptate sociala niciun sistem politic nu poate exista. Reconstructia societatii romane se poate cladi numai pe valoriile traditionale: familie, scoala si biserica.

Dreapta romaneasca este o dreapta populara, axata pe morala social-crestina.

Contextul istoric al manifestatiei din 8 noiembrie 1945

In 1945 partidele de dreapta: PNL si PNT aveau un inamic comun: Partidul Comunist Roman si partidele-satelit: Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotica, Uniunea Populara Maghiara, Comitetul Democratic Evreiesc, formatiuni infiintate in 1944, si considerate drept aliate naturale ale PCR.

Partidul Socialdemocrat Roman condus la aceea vreme de secretarul general Stefan Voitec urma sa se alieze cu PCR candidand impreuna pe listele Blocului Partidelor Democratice. O disidenta a PSDR condusa de Titel Petrescu a refuzat pactizarea alaturi de PCR si a infiintat Partidul Socialdemocrat Independent.

PNL si PNT sau reinfiintat imediat dupa inlaturarea regimului Antonescu. Dar atat in randurile liberalilor, dar si ale taranistilor au existat nuclee care au promovat colaborarea politica alaturi de comunisti si chiar si-au inchipuit ca vor supravietui politic intr-un sistem politic al democratiei populare. Astfel din Partidul National Liberal s-a desprins aripa Tatarascu. Infiintat la 15 decembrie 1944 de Gheorghe Tatarascu, formatiunea PNL-Tatarascu a promovat aproprierea Romaniei de URSS. La 26 mai 1944 gruparea Tatatescu realizeaza un acord de colaborare cu PCR. La 6 martie 1945 gruparea Tatarescu participa la guvernul Petru Groza. La 23 februarie 1946 Partidul Nationalist Democrat fuzioneaza prin absorbtie in PNL-Tatarascu. Tatarascu devine Ministru de Externe al Romaniei. Activitatea politica al gruparii Tatarascu este interzisa in mai 1948.

In paralel cu slabirea miscarii liberale, sa incercat si slabirea PNT. In 1944-45 Partidul National Taranesc devenise un partid de masa, care reunea in randurile sale peste un milion de membri activi. Agentii Sigurantei l-au racolat pe Nicolae Lupu, un activist taranist, care in permanenta a fost autorul a unor numeroase disidente national-taraniste in perioda 26-38. Acesta a infiintat PNT-Nicolae Lupu, formatiune satelit care a aderat la Blocul Partidelor Democratice.

Cu toate acestea PNL si PNT dominau curentul de opinie al societatii romane. In mod special tineretul roman era strans legat de cele doua partide.

Demonstratia de la 8 noiembrie 1945 a fost insusi sustinuta de catre organizatiile de tineret, de elevi si studentesti liberale si taraniste.

O serie de marturii istorice le gasiti mai jos.

Din memoriile lui Cicerone Ionitoiu: Marea demonstratie din 8 noiembrie 1945 si comunizarea Romaniei

„Profunda loialitate a poporului român fusese manifestata pe 10 Mai 1946…” (Adrian HOLMAN,  ministrul Marii Britanii în România).

După o jumătate de secol ne revine noua supravieţuitorilor sa restituim istoriei si generaţiilor văduvite de cunoaşterea adevăru­lui,  acele evenimente pline de însufleţire ce au demonstrat dorinţa poporului românesc de a trai într-o tara libera si independenta.

Este cunoscuta încercarea Regelui Mihai de a stăvili furia lui I.A.Vâsinski la impunerea guvernului Groza,  dar este mai puţin cunoscuta hotarârea luata  a doua zi,  pe 7 Martie 1945,  când la Bucureşti s-au întâlnit conducătorii politici ai comuniştilor ruşi cu slugile lor instalate la Bucureşti dându-le spre executare planul cu etapele de comunizare a României,  în următorii 3 ani. Deja eram socotiţi „gubernie” ruseasca. Printre cele 10 puncte cerute de Comintern se găseau patru care se cereau aplicate cu prioritate:

1.Desfiinţarea armatei si crearea uneia noi,  populare bazata pe structura diviziilor creeate din prizonierii din URSS.

2.Desfiinţarea micilor gospodarii ţărăneşti pentru a deschide calea spre colectivizare.

3.Suprimarea partidelor istorice,  prin arestarea,  uciderea si ră­pirea membrilor lor.

4.Abdicarea regelui si exilul familiei regale…..

Asupra metodelor de agresiune făţişe si a practicilor neconstituţionale la care a recurs guvernul de obedienţa comunista,  Regele Mi­hai a reacţionat prin greva regala din 20 August si care a durat până la 7 Ianuarie 1946.

In aceasta perioada Regele şi şefii partidelor de opoziţie s-au adresat puterilor  garante de la Yalta arătând fărădelegile săvârşite de comuniştii încurajaţi de URSS si în luna Noiembrie 1945 a sosit în România,  reprezentantul preşedintelui Truman,  în persoana lui Mark Ethridge. Acesta a asistat la spontana manifestaţie din 8 Noiembrie 1945 si după ce a stat de vorba cu sute de persoane „reprezentând elemente­le si nuanţele opiniei publice” declara în raportul înaintat Secre­tarului de Stat american ca „în special în România profasciştii colaboraţionişti si chiar câţiva din Garda de fier ocupa poziţii -Cheie- în acest guvern….Partidele National Taranesc si National Liberal au fost complet eliminate si au devenit deodată „bestii fasciste”,  cu toate ca dintotdeauna ele reprezentau adevărata democraţie parlamentara în România si s-au opus politicii profasciste a rege­lui Carol II.Un mare număr dintre fruntaşii lor au fost arestaţi si aceste partide sunt pe punctul de a fi interzise acum, la plecarea mea din România. Ziarele lor au fost suspendate,  sediile lor au fost confiscate,  iar întrunirile lor dispersate.Spontana manifestaţie din 8 Noiembrie 1945 a fost „umflata” de guvern ca „mare complot fascist. In guvernul lui Groza poporul român are acum o noua dictatura în locul celei răsturnate la 23 August 1944…”

România se găsea sub apăsarea celor 10 puncte hotărâte de Cominform la 7 Martie 1945. Epurările în armata începuseră după 6 Martie 1945 (des­fiinţarea armatei regale fărâmiţările gospodăriilor ţărăneşti deasemenea,  precum si arestările fruntaşilor partidelor istorice,  chiar si răpiri.Eu fusesem răpit de NKVD la începutul lui Septembrie şi sal­vat de Iuliu Maniu prin intervenţia la Comisia Aliata de Control. La 8 Noiembrie deasemenea mulţi fruntaşi trecuseră prin închisoare urmarindu-se înscenarea unui complot de către tineretul PNT. Mihai Tartia,  preşedintele tineretului a stat 6 luni închis până s-a renunţat la mascarada procesului.

In acţiunea de destrămare si anihilare a adversarilor partidul comunist din România,  prin Ana Pauker si Teohari Georgescu încheie pactul cu echipa Nicolae Patrascu obligând pe legionari sa iasă din clandestinitate si sa predea armamentul pe care-1  detineau.

O consecinţa a grevei regale si  protestelor adresate de Maniu-Bratianu precum si a manifestaţiei de la 8 Noiembrie,  la care s-au adugat si constatările raportului Mark Ethridge,  a dus la venirea în România a reprezentanţilor U.S.A (CLARK Kerr Archibald), Marii Brita­nii (HARRIMAN Averell) si URSS (VâSÎNSKI A.I.) care după o săptămâ­na de discuţii cu partidele de opoziţie spre a le convinge că sin­gura soluţie de îndulcire a atmosferei politice era de a propune câte un reprezentant,  ca observator pe care guvernul sa-1 accepte.

A fost o soluţie nesatisfacatoare,  un praf în ochii opoziţiei ca­re nu s-a arătat de loc convinsa ca occidentul îi vrea binele prin alegeri libere sub bagheta Moscovei (Maniu cerând cel puţin neutra­lizarea Ministerului de interne),  Au fost   acceptaţi Emil Hatieganu (PNT) si Mihail Romniceanu (PNL).

Interesant pentru atmosfera în care s-au dus tratativele este  mărturisirea din raportul  adresat lui Bevin de către ambasadorul sau de la Moscova venit la Bucureşti cu aceea ocazie: „L-am găsit pe primul ministru (P.Groza) cu sentimentul ca este un pungaş experimental de neclintit. Trebuie însă sa admit că m-a făcut sa-1 îndrăgesc puţin pentru că mi-a arătat foarte clar ca nu aştepta de la mine sa cred tot ce se spunea. Este plin de gânduri ascunse si ca va face tot ce-i sta în putinţa pentru a pune atâtea bete în rotile politi­cii noastre câte rusii îi vor spune si eu sunt obligat sa spun ca,  după părerea mea,  ei îi vor spune sa pună multe. Am spus ca primul ministru este un pungaş,  dar dl.Tatârâscu,  ministrul Afacerilor Externe îl depăşeşte uşor în pungăşie. Dl.Groza este un natarau jovial. I-am putea ierta poate aceasta,  însă nu din aceasta cauza dansează cu  râvna si vioiciune la fiecare melodie pe care Vâsinski are grija sa i-o fluiere. Dl.Tatarascu,  la rândul sau,  este inhibat până la buze cu înşelăciune si trădare…cascadele sale de minciuni erau într-adevar stridente…;în timp ce decizia de la Moscova poate sa va fi sunat plăcut dvs. si dl.Byrnes,  precum si urechilor lumii occidentale,  în România ea nu înseamnă nimic. Oamenii din partidele istorice care sunt pe punctul de a se alătura guvernului vor fi tinuti la distanta si ori care ar fi garanţiile smulse de noi si de americani,  popo­rul din România nu are îndoieli asupra alegerilor.Guvernul va avea grijă de asta. Nu pot încheia acest raport,  fara sa spun un cuvânt despre rolul jucat în aceasta trista poveste de dl.Vâsinski,  care în România si-a dobândit porecla de „V-3″.E1 a făcut oarecare efort,   pentru a ascunde faptul ca guvernul român a acţionat numai la ordinul lui…în ciuda repetatelor sale declaraţii de sinceritate,  este evident ca el conduce România,  întocmai ca o provincie a Uniunii So­vietice,  iar guvernul este instrumentul sau .A fost dureros pentru mine sa observ aceste manifestări ale politicii ruseşti,  la marginile sferei sale de influenta,  atunci când guvernul sovietic susţine ca nu are alt interes,  decât de a vedea pe acesta în sensul ca termenii armistiţiului sunt respectaţi de o administraţie care nu este ostila. Am părăsit Bucurestiul,  aşadar,  cu un sentiment de tristeţe si profund recunoscător ca nu m-am născut în România.”

Reapariţia ziarelor de opoziţie,  pe 5 Februarie  Dreptatea(PNT) si pe 7 Februarie 1946 Liberalul(PNL) sunt forfecate de cenzura si boicotate la difuzare de vânzătorii de ziare obligaţi sa intre în  sindicat. Studenţii , ca întotdeauna prezenţi în viata publica,  au să­rit în ajutor vânzând ziarele pe străzile Capitalei.

Ameninţările împotriva opoziţiei continua de parca nici nu veni­seră reprezentanţii puterilor garante în Comisia Aliata de Control,   dirijata de URSS,  iar publicul făcea eforturi disperate pentru a transforma bunurile în valuta străina,  pe când presa comunista ameninţa cu moartea opoziţia prin Silviu Brucan,  N.Moraru,  Miron Constantinescu si alte figuri de trista amintire. Iar tonul belicos în acest zis început de campanie electorala l-a dat însuşi Petru Groza prin declaraţia făcuta pe 14 Februarie în fata unei delegaţii de petrolisti: „Vom fi victoriosi în alegeri.Daca reactiunea câştiga,  cre­deţi ca o s-o lăsam în viata douăzeci si patru de ore? O sa ne luam imediat revanşa. O sa punem mâna pe ce o sa putem si-o sa lovim.”

Numai după 2 zile declaraţia a fost pusa în practica. Pe 16 Fe­bruarie 1946 la Arad sediul PNL a fost devastat si un membru ucis,  si aceeaşi soarta au avut-o si PNT-istii din acel judeţ. Iar pe 24 Fe bruarie s-a încercat un atentat împotriva lui Dinu Bratianu (presedintele PNL) în timp ce mergea la mitingul partidului la Câmpulung Muscel.

Paralel cu agresiunile  şi atentatele ce nu contenesc(Târgoviste , Brăila…) se încearcă fără ecou divizări în opozitie (PNT, PNL PSD-Titel Petrescu) si diversiunea Guta Tătărascu care anunţa parti- ciparea la alegeri pe listele guvernului,  deschizând  în acelaşi timp porţile diplomaţiei tuturor nechemaţilor impuşi de p.c.r.

Pe 19 Martie 1946 la Iaşi,  tineretul PNT primeşte o grea lovitu­ra prin împuşcarea lui Sergiu Iacovlov (şeful Facultăţii de medici­na) si arestarea a sute de studenţi pentru intimidare.

Cenzura si agresiunile sunt armele folosite de guvern,  permanent si pe tot teritoriul,  la sfârşitul lunii Aprilie atingând apogeul. Nu au scăpat necenzurate nici nota de protest a d-lui James Byrnes sau discursul preşedintelui Harry Truman.

In aceasta atmosfera se apropia aniversarea zilei de 10 Mai cu o întreita semnificaţie:

– instaurarea domniei dinastice prin prinţul Carol de Hohenzollern – Sigmaringen care a declarat:”în clipa în care am pus piciorul pe acest pământ sfânt,  am si devenit român. Cetăţean astăzi,  iar mâine soldat de va fi nevoie,  eu voi împărtăşi cu românii si soarta cea buna si soarta cea rea. Iar în fata Parlamentului cu mâna pe Evanghelie a rostit jurământul: „Jur a fi credincios legilor Tarii,  a păzi religiunea românilor,  precum si integritatea teritoriului ei si a domni ca domn constituţional.”

-proclamarea independentei la 10 Mai 1877.

-instaurarea monarhiei constituţionale, 10 Mai 1881.

Dar primul atentat la tradiţia si istoria româneasca s-a produs pe 9 Mai 1945 când au încercat sa substituie ziua victoriei aliaţi­lor,  zilei naţionale de 10 Mai a poporului român.

In anul următor sfidând sacrificiile româneşti si trecutul nos­tru,  ocupantul rus si agenţii lui instalaţi la Bucureşti au voit sa ne umilească dezvelind  monumentul ostaşului sovietic „eliberator” amplasat chiar în Piaţa Victoriei. Se încerca astfel îndepărtarea poporului din Piaţa Palatului Regal. Aceasta însemna uzurparea isto­riei si înjosirea poporului român dupace armata fusese infiltrata cu trădători instruiţi în URSS.

Si aceasta samavolnicie avea loc în momentul când ctitori ai Ro­mâniei mari si ai eliberării Basarabiei de sub jugul rusesc fusese­ră aruncaţi în temniţele de exterminare (generalii).

Tot studenţimea româna si-a continuat misiunea de făclier al idealurilor sfinte.

In timp ce pe 8 Mai 1946,  presedintele Partidului National Liberal,  Constantin-Dinu Bratianu se adresa reprezentanţilor politici ai celor trei puteri aliate pentru a acţiona spre a se pune în aplicare Acor­dul de la Moscova referitor la garantarea libertăţilor individuale si a alegerilor,  studenţii din Bucureşti începuseră pregătirea pentru a cinsti ziua naţionala de 10 Mai. protestând împotriva sovietizării ce se accentua zi de zi.

Academia comerciala avea iarăşi un rol important de jucat si prin aşezarea ei centrala între Palatul regal si Piaţa victoriei dar mai ales prin căminul în care se adăposteau elemente dinamice însufleţite de dragostea de tara.Printre ele se numărau:Basarabeanu Valeriu,  Novac Victor,  Ghimicescu Eugen,  Buca Marin,  Jurebie Gheorghe, Volcinschi Râul… Acolo au fost duse  spre adapostire materialele din care s-au confec­ţionat steaguri si pancarte.

Planul de organizare prevedea puncte de adunare la Căminul Politeh­nicii ,  Academia comerciala,  Facultăţile de medicina umana si veterinara,  Facultatea de drept si Statuia Mihai Viteazu pentru Litere,  Ştiinţe,  Farmacie,  Teologie si elevi. Acestora urmau la Universitate sa li se alature organizatiile de tineret ale Capitalei,  muncitori,  femei si funcţionari. Spre a cinsti memoria unora care au murit prin închisorile de extermi­nare si a sublinia curajul impresionant al altora  din aceea generaţie minunata,  voi reda numele după o jumătate de secol  aşa cum au putut fi salvate din negura uitării,  cerând iertare miilor de neînfricaţi ce au dat o replica barbariei comuniste ce încerca sa ne desfiinţeze ca stat.

Din organizaţia elevilor Capitalei condusa de profesorul Vasile Bourceanu am reţinut pe Ion Ovidiu BORCEA,  Dan CRUCEANU,  Nicolae CIACHIR,  Ioachim DANESCU,  Rasvan DOBRESCU,  Tudorita ENESCU,  Georgeta EPURAS,  Ion GEORGESCU,  Miron CHIRALEU,  GHIGA,  Ion IVAN,  Lia LAZAR,  Virgiliu V.MARION,  Mihai-Dan MIHAILESCU,  Ionel MUSETEANU,  Alexandru DRAGOMIR,  Gica ŞEITAN ,  Grigore STEFANESCU,  Mircea STANCU-Aurel S .MARINESCU. . .

La ora 9 dimineaţa au sosit coloanele studenţeşti în jurul statuei lui Mihai Viteazu unde deja se adunase tineretul Capitalei sub condu­cerea avocatului Iosif Toma POPESCU. Printre ei se numărau:Jenicu PANEA CRISTESCU,  Constantin ANGHEL,  Gheorghe BÂCLE,  Virgil BONDRIC,  Petre BUSE,  Ştefan BADESCU,  Ilie CELOIU,  Petre CHIOREANU,  Eugen CONTES,  Gheorghe FLORESCU,  Alexandru GHEORGHEVICI,  Ion GĂINUŞE,  Ştefan MARAROIU,  Mircea MIHAI-HAILESCU,  Naum M.NAUM,  Gheorghe NEDELCU,  Nicolae MARIN,  Dumitru NICULESCU-Turcu, Gavrila NICOLAE,  Augustin PALACHE,  Alexandru PRAVOS,  Marcel OPROVICI,  Atanase PELTICHI,  Ion RADULESCU,  Mihai SAVU,  Ion SPOIALA,  Vasile TEODORESCU,  Ion TOMA,  Ecaterina TRICORACHE, Ghita TOMPEA, …

Un grup numeros de ofiţeri a onorat aceasta manifestaţie pentru re­ge si apărarea independentei României. Printre militari au fost semnalaţi: Cornel ALDEA,  Jenica ARNAUTU,  Petre ARNAUTOIU,  Mircea CRIVEANU,  Jenica DUMITRESCU,  Lucian DIMITRIU,  Mircea HOLBAN,  Paul DIACONESCU,  Ion MINGHERAS,   Gheorghe PETRA,  Aristotel SÂNDULESCU,  Tiberius TOLESCU,  George VLADESCU,   Stelian VLADESCU….

Studenţii pe facultăţi sau rectorate au fost grupaţi în felul ur­mător,  printre ei gasindu-se si cu alte coloraturi politice,  sau independenti deoarece manifestaţia era  cu caracter naţional ca si la 8 No­iembrie 1945: Politehnica în cadrul căreia se găseau si ingineri:CAZACLIU,  CATINAS,  Mihai CALMUSCHI,  Gheorghe CRISTESCU,  Gheorghe COSTACHE(inginer),  CALIN,  Mircea BACANU,   Codruţ IENCIU,  Puiu FLORESCU,  Ion JIJIE,  Constantin IACOBESCU,  Nicolae MARINCUS,  Constantin NICOARA,  Constantin PETROVICI,  Mihai PĂUN,   Ieronim POPESCU,  Dinu RASCANU( ing. ),  Alexandru RADULESCU(ing.),  Aurel SERGHIE,  Ionut STOICA,  Octavian VOINEA,  Vichente ZAGAN…

Facultatea de Medicina umana: Marcel RADULESCU(presedinte),  Mircea ADEL,  Romeo ANTONESCU,  BALOIU,  Emil CAPRARU,  Costin CAZACU,  Ion CHIRCULESCU ,  Nicolae EVOLCEANU,  Petrus GEORGESCU,  Viorel LAZAROIU, Vasile JEMNA, Virgil IVANESCU, Mircea ION, Cornel MARES, Gigei NISTOR,  Nelu ROSCULESCU,  Nicolae OANTA,  Nicolae-Fay PETREANU,  Mircea NISTORESCU,  Banu RADULESCU,  Ilie RUICANESCU,  Grigore SCHILERU,  Gica SERBANESCU,  Eugen SERBENIUC,  Constantin SEREMET,  Cornel PETRASIEVICI,  Misu TOMESCU,  Mihai TURCULET,  Gica VATASOIU,  Paul SINESCU…

Facultatea de Medicina veterinara:Victor MOS (presedinte),  Ilie BRAN ZEI,  Nicolae CHISU,  Pompiliu GROZEA,  Coriolan LUPUTIU,  Tiberiu ISTVAN,  NAGHI

ACADEMIA Comerciala: Aurel LUDOSANU(preşedinte),  Valeriu BASARABEANU,  Marin BUCA,  Eugen CIUPARIU ,  Gheorghe CHlVU,  Mircea CIATO,  Stelian COMSA,  Mihai CULEA,  Dorina DARVARESCU,  Ion DIDU, Ilie DUMITRESCU,  Gheorghe GHEORGHIESCU,  GHIORDUNESCU,  Eugen GHIMICESCU,  Bebe GEORGESCU,  Petrica IORDACHE,  Gheorghe JUREBIE,  Petre IOGU,  Ghita MIHALACHE,  Adrian MITRANESCU,  MOICEANU,   Georgeta PANDELESCU,  Gogu-Geagu MARINESCU,  Ecaterina PATELI,  Constantin-Puiu POPESCU,  Victor NOVAC,  Nana PAUNESCU,  Ianos RATIU,  Ion ROBU,  Mi­hai TÂRÂTA,  Nicolae VIRGIL.

Facultatea de litere si filozofie:Cicerone IONITOIU(presedinte),  Costel EUGEANU, Virgil BADIU,  Bucur BRANESCU,  Smaranda BUCESCU,  Lilica ALEXANDRESCU,  Dimitrie APOSTOLIU,  Costel CIACU,  Ana COCUZ,  Ileana DANA-TOIU,  Nina DOMBROWSCHI,  Despina DUMITRESCU,  Sava IANCOVICI, Ecaterina-Tita EFTIMIU, Rodica Remus ILIE, Paul IORDACHESCU, Paul LAZARESCU, Dochia .1 MALCIU, Mariuca MAZILU, Gogu PERSINARU, Măria NICHITUS, Stere CATICHI, Mă­ria SASU, Livia STEFLEA, Adela PITIGOI, Dumitru SARARU , Paul PâLTÂNEA.

Facultatea de drept: Vladimir MIHAIL(presedinte), Dumitru BUCUROIU,  Dan ALEXIU, Nina-Elsa ANCA, Dumitru ANTONI, Gheorghe BLACIOTI, Andrei BORDEIANU, Dumitru BURTEA,  Gigi BOTGROS ,  Aurel CHIRILA,  Victor COCONETI , Grigore DUMITRESCU, Iulica DUTA, Gheorghe DUMBRAVEANU Victor GOANTA, Horia GUGUIANU, Ilie ILIESCU, Andrei IONESCU(avocat), Emil MALCIU, Sanda MATEI,  Constantin IONASCU, Tatiana MISIR, Costel POPILIAN, Nacu VASILIU, Costel MARESSFETESCU.

ANEF: Radu Ionascu,  Nicolae MARTIN,  Marioara NICULESCU…

Conservatorul de Arta dramatica:Florica ALECU, Aristide TEICA…

Facultatea de Ştiinţe: Lelia CIONTESCU,  Aiu ENCIOIU, Ştefan BAZAVAN.

Facultatea de Textile: Nicolae MANOLESCU(presedinte), Elena Dimache-TSASIS, Nicolae PETRESCU, Victorita POPA, Nicolae TOMAZIU, Constantin TOMESCU, Tinel VIZDEI..

Facultatea de Farmacie:Florica COPOSU

Facultatea de Teologie, Ştefan MIRON

Organizaţia muncitoreasca:Av.Romulus GIOROCEANU(presedinte), Vasile BERCARU, Gheorghe BENTZ, Ion FRONOIU, Ion CUJBA, Vasile FLOREA, Ion CON­STANTIN zis LAMBRU, Dumitru-Ticu TEODORESCU, Nicolae NICOLAE{ing), Ion VETELEANU(ing), Constantin PÂRVULESCU, Pavel RADUT, Dumitru C.V.IONITA,  GANCIARUC, Teodor CAZAN.

Organizaţia Capitalei: Ion BARBUS (preşedintele Tineretului universitar pe tara),  Gheorghe MIHAI-Arges,  Gheorghe MIHAI-Câmpulung Muscel, Ion DIACONESCU, Nicolae ADAMESCU,  Dumitru-Mitus IONESCU,  Sergiu MACARIE,  Bogdan GHIORDUNES CU, Costel DUMITRESCU, Alexandru BRATU, Ion ION, Ştefan PETCU, Florea GLO-GOJANU, Lelia MIHAILESCU, Vali ALEXANDRESCU, Nicoleta BRUTEANU-GROSU, Leana FRONOIU, Ioana VETELEANU, Ana CONSTANTINESCU, Victoria IROD, France MARCOVICI, George PUSCAS, Gheorghe MOCANU, Ionel GHIONEA, Florea GHERDA.

Nu au lipsit nici ziariştii care au fost destul de numeroşi prin­tre ei numarându-se:Nicolae CARANDINO, Emil BOSCA-MALIN, Constantin HAGEA, Ionel GROSANU, Sergiu GROSU, Florin ISAR, Ilie PAUNESCU, Ion LOLU, Gabriel TEPELEA, Emil SERGHIE, Leon PROCA, Emil MALCIU, Aurel LIPINSCHI, Lu­cian VALEA, Alexandru BRUTEANU.

Coloana impresionanta de manifestanţi, unii îmbrăcaţi în costume nationale (mentionam din partea femeilor pe inimoasa Lelia MIHAILESCU,  iar din rândul bărbaţilor pe Vladimir MIHAIL) cu buchete de flori si drapele tricolore s-a îndreptat spre Piaţa Palatului ce simboliza le­gătura dintre tara si rege.în curtea Palatului regal s-au aruncat florile si s-a manifestat îndelung pentru Suveran.

In continuare s-a urnit cu greu coloana spre Piaţa Victoriei unde regele fusese nevoit sa participe la defilarea trupelor prin fata soldatului sovietic.

Eram hotarâţi ca sa le oferim noi un spectacol de adevărata dra­goste de tara si rege.

Mulţimea ne însoţea pe trotuare si aruncau flori pe drumul nostru iar alţii se încolonau. Pe lângă pancartele noastre apăruseră altele,  majoritatea cu „Trăiască Regele”. De la Academia Comerciala, pe bulevar­dul Ana Iparescu, până la Strada Grigore Alexandrescu era o masa de oameni .Armata după defilare se retrăgea pe Calea Victoriei si Nicolae Titulescu.Uralele noastre se auzeau de acum în tribune si martori oculari spuneau ca se schimbase culoarea fetii prea plecaţilor demnitari slujitori ai intereselor comuniste.

Intrând pe strada Grigore Alexandrescu am traversat în continuare şoseaua Ştefan cel Mare îndreptându-ne prin strada Paris spre statuia Aviatorilor unde ne-a întâmpinat un puternic cordon de poliţişti.

Intr-o clipita ne-am înţeles si am pornit la asalt spre tribuna. Politisti luaţi prin surprindere au ridicat bastoanele de cauciuc agitându-le si îndemnându-ne: treceţi, treceţi …

Au mai avut loc doua încercări de a improviza nişte cordoane dar au fost maturate mulţimea ce alerga pe toata lăţimea Şoselei Jianu si din piepturile cărora răsuna numai  libertate…acoperind fan­fara de parca amuţise.

In timp ce mulţimea se apropia ca un tumult ce rupsese zăgazurile,  zeci de maşini au apărut îndreptându-se si îngrămădindu-se în fata tribunei, nu pentru a bara calea mulţimii ci mai mult pentru a-i îm­barca pe guvernanţii care nu mai aveau astâmpăr schimbând fete, fete. Dar nu au mai avut timp sa coboare, maşinile nu s-au mai văzut, peste ele trecea poporul de parca nici n-ar fi fost maşini.

Era o mulţime nemulţumita ce-si striga durerea, setea de libertate.

Ajunsa în fata tribunei coloana nesfârşita s-a oprit si a început sa-l ovaţioneze pe Rege care încă nu plecase, însoţind uralele cu „Jos guvernul”, „Jos călăii si asasinii”.

Regele a plecat, dar reprezentanţi străini ce fuseseră invitaţi,   printre ei zărindu-se Cortland Van Rensselaer Schuyler, reprezentan­tul Statelor Unite în Comisia Aliata de Control, Adrian Holman, minis­trul Marii Britanii la Bucureşti, Donald Stevenson mareşal, delegatul Marii Britanii în Comisia Aliata de Control, F I.Tolbuhin, mareşal URSS si mulţi alţi ruşi si străini.

Ceilalţi impuşi sa reprezinte România ca, Petru Groza, Ana Pauker,  Guta Tatarascu, Vasile Luca, Teohari Georgescu, Simion Oeriu, Iosif Chisinevschi, Romulus Zaroni, Anton Alexandrescu, erau negri-vineti.

In locul muzicii care trebuia sa încheie „parada” s-a cântat cu mare însufleţire „Desteapta-te Române” urmat de urale nesfârşite de „Regele si Patria”.

Românii ce-si manifestau dragostea fata de rege, devenit de atunci speranţa asigurării libertăţii furate de comunişti, nu au plecat de acolo până ce tribuna n-a fost evacuata prin spate, cu alte maşini ve­nite special, în acest scop.

In raportul ministrului Adrian Holman adresat de la Bucureşti Pri­mului ministru al Marii Britanii, Clement Attlee, referitor la eveni­mentele petrecute în România găsim următoarea relatare cu privire la această manifestaţie de mare răsunet:

„încă de când i-a fost impus Regelui de către Vîsinschi, în Martie 1945, guvernul se delectase, cu sprijinul Rusiei Sovietice, în a-i înmâ­na Majestătii Sale spre semnare proiecte de legi ce conduceau la de­rogări de la prerogativele regale si subminarea popularităţii Regelui în tara. Profunda loialitate a poporului român fusese manifestata pe 10 Mai 1946.Deşi celebrarea, facută în prezenta Regelui, a mareşalului Tolbuhin si a d-lui Groza a fost organizata în aşa fel încât sa-i permită d-lui Groza sa răpească cât mai mult din aura Regelui, în cele din urma populaţia a rupt cordoanele care protejau loja regala si si-a manifestat dragostea pentru Rege si tara cu un asemenea entuziasm,  încât reprezentanţii sovietici si cei ai guvernului român care erau prezenţi au fost evident stânjeniţi si neplăcut impresionaţi…

Această,  remarca de care supravieţuitorii, acelei minunate zile, iau cunostiinta după decenii de suferinţa, ne anesteziază durerile si de­monstrează ca studenţimea, tineretul, a fost totdeauna la unison cu do­rinţele poporului român.

Si aceasta studentime si-a continuat drumul spre Piaţa Palatului nemaiîntâlnind nici un obstacol. Bucurestiul vuia a  bucurie. Lumea însoţea coloana spre centru, pe Calea.Victoriei.Pe drum, în apropierea Palatului drumul coloanei s-a întretăiat cu al unei maşini luxoase în care era tolănit Simion Oeriu.Portiera i-a fost deschisa si de da­ta aceasta huiduielile celor ce treceau pe lângă sinistra figura, s-au auzit mult timp.

Piaţa Palatului Regal a devenit neîncăpătoare dovedindu-se simbi­oza naturala între popor si monarhie, în acele momente de grea încer­care pentru tara. De data aceasta nu s-a mai tras din ministerul de interne deşi eram numai la 6 luni de la acel sângeros 8 Noiembrie ’45

De câteva ori Regele a ieşit împreuna cu Regina în balcon ca sa răspundă ovaţiilor necontenite.

Ne-au parvenit zvonuri ca se făcuseră arestări, unii fiind smulşi cu brutalitate si aruncaţi în maşini care dispăruseră cu ei.

Pe la ora 17 împreuna cu un grup de studenţi de circa 15 persoane m-am îndreptat spre strada Ştirbei Vodă, la Tribunalul poporului, unde urma sa depună mărturie Iuliu Maniu în procesul mareşalului Ion Antonescu. Fusesem informaţi ca dimineaţa sala fusese plina cu „munci­tori” ce se manifestaseră ostil.Acum când Iuliu.Maniu revenea pentru a semna declaratia, noi am socotit de cuviinţa sa fim prezenţi spre a ne manifesta solidaritatea fată de acest simbol al rezistentei naţi­onale în fata noii dictaturi instaurate de comunişti.

Intr’adevăr Iuliu Maniu a venit sprijinit de braţ, de Corneliu Coposu, fiind urmat de nelipsitul Serban Ghica. Noi l-am condus până la intrarea în sala de şedinţă si l-am aşteptat conducându-1 până la ma­şină.Cei aduşi cu forţa „în misiune” amuţiseră, curioşi să vadă pe acest ctitor de tara, adversar al tuturor dictaturilor.

S-a adeverit că Nicolschi dăduse dispoziţii pentru arestarea celor bănuiţi de organizare si agenţii trecuseră la executarea planului. În seara acelei zile, la clubul PNT din str.Clemenceau 9 încercam să adu­nam cât mai multe informaţii deoarece la data aceea era mai simplu,  unii din prefectura politiei sau ministerul de interne căutau sa fie mai receptivi fată de opoziţie neştiind ce curs vor lua evenimentele.

In acele momente a apărut o figură necunoscută la prima vedere. Era Victor Novac, un adevărat luptător de baricadă de la Academia comerci­ala, alături de care fusesem toată dimineaţa. El la asalt avea tricolo­rul în mâna si cu el a trecut peste maşini. Dar îl stiam cu barba.

Ne-a spus si metamorfoza cu splendida lui barba. Când a plecat  din Piaţa Palatului s-a simţit urmărit.împreuna cu Eugen Ghimicescu, un foarte devotat prieten, au reuşit sa scape de urmăritori. Atunci Eu­gen nu s-a lăsat de el pana ce nu i-a dus la un frizer si 1-a ras.

Dar capitolul 10 Mai 1946 nu se încheie, cercetările vor continua încâ vreo luna de zile.

Până atunci sa urmărim o noua comemorare care este legata de precedenta urmarindu-se conservarea tradiţiei româneşti.

15  MAI   1946

Despre importanta istorica a revoluţiei de la 1848 s-au scris tomuri, se cunosc amănuntele. Poporul român asuprit de o minoritate în propria-i vatra strămoşeasca, în acel an când izbucnise revoluţia în toata Europa,  când popoarele îşi cereau dreptul la viata,  s-au adunat peste 40.000 de români pe Câmpia Libertăţii din Blaj,  proclamându-se naţiune suverana, cerând egalitate în drepturi cu cele 3 naţiuni con locuitoare din Transilvania,  folosirea limbii române,  desfiinţarea şerbiei si dijmei fără nici o despăgubire precum si libertatea presei,  a întrunirilor, libertate personala.

Cuvintele din discursul lui Simion Barnutiu, unchiul lui Iuliu Maniu, cădeau ca un zăngănit de arme, frematând mulţimile asuprite, cău­tând sa trezească din amorţire un neam nedreptăţit. Atunci s-a făcut auzit cântecul „Desteapta-te, Române”al lui Andrei Mureseanu, care a însufleţit idealurile spre libertate până-n zilele noastre.

Pentru ca se împlineau 98 de ani de la acest important moment istoric din Transilvania, s-a hotarît aniversarea  lui într-un cadru festiv în ziua de Miercuri 15 Mai 1946.

In seara acelei zile s-a ţinut o şedinţa comemorativa în sala Ateneului Român, la care a vorbit Emil Hatieganu, ministru fără porto­foliu, si la care au fost invitaţi sa participe fruntaşi politici si reprezentanti ai culturii.

Sala nefiind aşa de mare s-au făcut invitaţii exact pe numărul de locuri si s-au instalat megafoane afara pentru a se asculta dis­cursul în cazul când va veni lume care nu va avea bilete. Eu am fost rugat sa asigur cu un grup de studenţi intrarea, verificarea bilete­lor si plasarea invitaţilor. În ultimul moment am fost informaţi ca se pregăteşte o acţiune comunista pentru intimidare si boicotare.

Un grup eram prezenţi la ora 18 în holul Ateneului.

La început lucrurile s-au desfăşurat normal. Când sala aproape se umpluse au fost semnalate 3 persoane suspecte care nu-si găseau lo­curile. Pe doua le-am recunoscut, erau agitatori comunişti din cadrul Facultăţii de litere, Barbu Câmpina si unul paremi-se Lazarovici. Le-am cerut invitaţiile. Nu aveau. Reuşiseră sa se strecoare în sala si erau în picioare. I-am invitat în hol. S-au opus. Atunci au fost înconjuraţi discret si mai mult pe sus au ieşit în hol si chiar afara.

S-au luat masuri de intensificarea controlului la intrare. Nu a trecut nici un sfert de ora si cei 3,  cu un grup de 7-8 persoane au venit sa forţeze intrarea. N-au reuşit. În spatele lor au apărut al­ţii căutând să dea navala. Atunci am blocat intrarea cu casele de bi­lete ce se găseau în hol. După ce ne-am convins ca în sala era linişte, cu toţii am revenit la intrarea principala unde presiunea începu se sa crească. Printre cei ce forţau intrarea au fost recunoscuţi, pe lângă cei doi semnalaţi mai sus, următorii:Moroianu, Axinte si Gorotcov Igor(toti studenţi la medicina veterinara), Mircea Sântimbreanu, R Grigore Filipescu, Bulz(studenţi la drept), Rasnic(venit cu T.V.), Pe­tre Barbulescu Csbir la Oficiu universitar, se pare tot TV-ist), Ion Biserica, Mihai Gafita, Petru Vintila, Coman, Cristea, Gheorghe Matei, Catalinescu…Era echipa de provocatori din cadrul studenţilor, colegi cu foarte mulţi dintre noi, care în facultăţi terorizau pe cei ce-i înfruntau, dându-i afara din cămine si de la cantine, iar pe străzi, înarmaţi cu bâte, loveau fără mila.

Aşa au procedat si în seara aceea.Văzând ca nu reuşesc sa intre au început, cu bâtele deja pregătite, sa se răzbune pe geamuri.

Ce timpuri ajunsesem.

Acest aşezământ de cultura care fusese construit prin contribuţia naţionala „Daţi un leu pentru Ateneu” era acum desfigurat tocmai de oameni pretinşi de cultura. Dintre ei PCR-ul a promovat cadre de conducere si îndrumare. Ei vor face educaţia cetăţeneasca si vor masacra cultura româneasca, epurând cărţile din biblioteci si instituţii de cultura pentru a le da prada focului.

Nu a rămas un geam pe care să-1 poată ajunge si sa nu-1 facă ţăndări, la Ateneul Român. Aceştia aveau figuri de oameni, dar în  loc să folosească limbajul articulat, sa convingă prin argumente în -Agora-, erau mai siguri pe ciomag, le era mai uşor sa distrugă.

In timpul acestui asalt au început sa vina în ajutorul lor maşini încărcate cu muncitori, foarte mulţi de la CFR, poate tot cei care provocaseră dezordinile si la 8 Noiembrie 1945.

In sala domnea liniştea. Conferinţa continua.

Afara, imediat ce au venit „întăriturile” s-au repezit la mega­foane si au început sa le bata ca sa tacă, fiindcă lumea se aduna­se în jurul lor ca sa asculte. Văzând ca nu tac, au tăiat firele bucurându-se că au făcut o fapta vitejească. Strigatele de bucurie si aplauzele cu ocazia distrugerii vreunui megafon se asemănau cu ale sălbaticilor din jungla.

Noi am fost nevoiţi sa ne culcam pe burta în spatele caselor de bilete pentru că începuseră sa arunce înăuntru cu tot ce puteau lovi sau distruge.

Cineva a anunţat la telefon misiunea americana. Aceştia au ve­nit la fata locului si au cerut Ministerului de interne lămuriri despre acest act de vandalism. Dar culmea, Ministerul de interne nu ştia nimic, fiind doar la vreo 200 m. distanţa. Si poate aveau dreptate ca Bulz cu băieţii lui erau la lucru, pe terenul Ateneului.

In sfârşit au sosit ostaşii din Tudor Vladimirescu ca sa apere pe cei ce urmau sa iasă de la conferinţa. Ostaşii au făcut cordon în fata bătăuşilor, la doi metri de zidul clădirii, având grijă ca vandalii sa poată lovi cu mana întinsa.

Ieşirea a fost într-adevăr dificilă. Cine se-ncumeta sa plece trebuia sa treacă printre ciomegele mânuitorilor scrisului româ­nesc, din câmpia p.c.r- ului, amintiţi mai sus si alţii care au ră­mas neindentificaţi .

Reporterii englezi si americani au fotografiat cele întâmplate

Pana la urma se formau grupuri de 20-30 persoane care porneau laolaltă, dintre ei având unii şansa sa scape neloviţi. Armata în loc sa apere făcea haz de bieţii oameni speriaţi într-unul din grupuri am reuşit să ies si eu deghizat, în mijlocul unor colege. Unele au primit lovituri serioase. Nu fusesem recunoscut. Am ajuns la intrarea artiştilor pe unde urma sa iasă Iuliu Maniu ,  condu­cerea si înalte personalităţi ce fuseseră invitate.

Când si-a făcut apariţia Iuliu Maniu, toţi au amuţit, cu privirea aţintita asupra lui.Târziu si-au adus aminte de misiunea cu  care veniseră si au început sa huiduiască.

După el a ieşit Ion Mihalache si împreuna cu soţia au plecat pe jos, refuzând maşina. S-au îndreptat spreCalea Dorobanţi si,  au mers la Nestor Badea acasă. Câţiva l-am urmărit de la distanta ca sa nu se întâmple ceva.

Băieţii „cu scrisul” au rămas ţintuiţi locului să-şi continuie opera, fiindcă la 2 noaptea mai era lume în Ateneu care nu avea curajul sa plece. Dimineaţa au fost gâsiti oameni în parcul din ju­rul Ateneului, căzuţi în urma loviturilor si care nu se mai putusera mişca.

Si tot a doua zi, unul dintre scribi ajuns avocat,  Puiu Filipescu, se lauda cu câta sete lovea si mai ales ca a reuşit sa-i înfunde unuia jobenul pe gât.

Au dat încă odată comuniştii dovada de. „setea” pentru respectul libertăţilor cetăţeneşti, al întrunirilor si al lăcaşurilor de cultura.

Pe 16 Mai 1946, Iuliu Maniu, a făcut un apel occidentului, cu recomandarea ca,  pentru a mai acorda o şansa alegerilor sa fie libere si cinstite, guvernul Statelor Unite si guvernul Marii Britanii trebuie sa trimită suficienţi reprezentanţi în tara pentru a supraveghea campania electorala si alegerile.

Peste 2 zile Teohari Georgescu spunea ca poporul român revoltat de minciunile reactiunii n-a mai putut suporta si ca el nu poate sa încalce libertatea de acţiune a mulţimii, referitor la 15 Mai.Dar săracul p.c.r-ist nu ştia ca 1848 fusese o realitate istorica. Nu poţi cere unui străin de interesele neamului românesc sa cunoască istoria tarii unde a fost impus de forţa sovietica.

***

Sâmbăta 17 Mai am plecat la Calafat unde era programata o întâl­nire cu tineretul PNT. Acolo, în casa lui Aiu Encioiu am întâlnit un lt.col.Petre Popa, care făcea parte din Biroul II. M-a avertizat ca sunt de peste 6 luni pe listele lui spre a fi arestat. I-am multumit pentru încunoştintare. Am trecut pe la Craiova, mi-am luat rămas bun de la mama si fratele, si am plecat. Fratele a murit anul  următor iar pe mama am vazut-o după 8 ani.

Ajuns la Bucureşti lucrurile le-am găsit agravate. Eram pus sub urmărire pentru organizarea lui 10 Mai cu încă 3 prieteni. Dormeam la club. La câteva zile s-a prezentat la mine un student de la  drept, cu numele de Marius Radulescu, spunându-mi ca poate sa mă arestze, dar nu o face pentru că mă ştie din facultate si a fost rugat de Adică Herisescu, care s-a ascuns, să mă avertizeze să dispar Tot el mi-a relatat despre chinurile celor arestaţi si de faptul ca Tatiana Misir, colega si cu el la drept, a fost schingiuita de Sfetcovici care i-a ars sânii cu lumânarea. Fapt confirmat după ce Tatiana a fost eliberata si care i-a produs un cancer la sân, necrutator. In fata acestei situaţii , chiar în ajunul Sf.Constatin si Elena, Victor Novac, Marcel Radulescu si Vladimir Mihail au dis­părut din Bucureşti, spre munte.

Circa 20 de studenţi au fost chinuiţi în legătura cu manifestaţia de la 20 Mai si trimişi în judecata. In presa a apărut si punerea noastră în urmărire. Toţi au fost condamnaţi între 6 luni si 2 ani. Dintre ei am reţinut pe Cazacliu, Robu Ion si Tatiana Misir. Mi-a parvenit sentinţa nr.524/22-06-1946 prin care.

-Ionitoiu Cicerone, şeful Facultăţii de litere,

-Mihail Vladimir, şeful Facultăţii de drept,

-Novac Victor, de la Academia comerciala, si

-Marcel Radulescu, şeful Facultăţii de Medicina umana, se condam­na la 2 ani închisoare în lipsa si 1 an interdicţie pentru infracţiunea de întrunire si manifestaţie interzisa.

Marcel Radulescu a dispărut cu acte în regula pe numele de dr. Vasilescu Nicolae. Novac Victor sub numele de Chindris din Ieud. Eu,  am avut 2 rânduri de acte pe numele de: Jean Dumitrescu negustor din Sinoie si altul pe numele de Eugen Rades, achizitor, din comuna Noua Braşov. Sub aceste nume am colindat munţii si am făcut campania electorala  până ce actorul Paul Sava m-a predat lui Nicolschi  după un an si ceva de peregrinări.

Cicerone Ionitoiu

8. noiembrie 1945, manifestaţie anticomunistă a tineretului PNŢ şi PNL, în Piaţa Palatului Regal, prilejuită de ziua onomastică a regelui Mihai I.

In 1945, de 8 Noiembrie – ziua Regelui Mihai, elevii, studenţii şi tinerii partidelor democratice – PNŢ şi PNL – s-au adunat deopotrivă în Piaţa Palatului Regal pentru a demonstra sprijinul pentru tânărul Rege, care intrase în Greva regală, refuzând să semneze decretele-legi ale Guvernului Petru Groza, controlat de sovietici. Am avut în decursul timpului onoarea de a sta de vorbă cu supravieţuitorii acelei manifestaţii, înăbuşită cu duritate de regimul pro-sovietic: bâte, gloanţe, metode minereşti. Pentru cei care doresc mai multe detalii, le pot afla de aici.

Manifestaţia de la 8 Noiembrie 1945 marchează începutul rezistenţei anticomuniste a poporului român. Guvernul Groza a trimis atunci camioane cu muncitori pentru o contra-manifestaţie. Au rezultat grave incidente, soldate cu morţi, răniţi, sute de arestaţi şi cu incendierea câtorva camioane (sună cunoscut?). După miting (în cursul căruia a apărut în balcon, împreună cu regina Elena, pentru a primi ovaţiile mulţimii), Regele Mihai a fost ”sfătuit” să plece la Sinaia, “pentru a se evita alte incidente”. În arhivele Siguranţei, preluate de Securitatea comunistă, Dosarul “Afacerea 8 noiembrie” (nr. 44608) are 68 de pagini de opis, mii de file şi menţionează 413 arestaţi. Printre cei reţinuţi de poliţie s-a numărat şi Corneliu Coposu, alături de lideri marcanţi ai tineretului PNL şi PNŢ.

Surse: http://www.radumunteanu.ro

La 8 noiembrie 1945, în Piaţa Palatului, a avut loc o mare manifestaţie naţională cu ocazia onomasticii Majestăţii Sale, o demonstraţie a iubirii de ţară, simbolizată de Regele Mihai.

S-a scandat, atunci, REGELE ŞI PATRIA! Ruşii invadaseră ţara.

Manifestaţia era organizată de PNŢ şi PNL – organizaţiile de tineret şi studenţi, şi s-au raliat o mulţime de oameni, indiferent de apartenenţa politică, într-o demonstraţie de spirit naţional.

Demonstraţia a fost reprimată în sânge de guvernul comunist care, în mod caracteristic, le-a atribuit agresiunea criminală, victimelor şi i-a victimizat pe asasini.

Atunci au fost arestaţi cei 1000 de studenţi cu a căror executare a fost şantajat Majestatea Sa Regele Mihai I ca să semneze actul de abdicare de la 30 decembrie 1947.

http://roxanaiordache.wordpress.com

Radu Campeanu: “Eram entuziasti si idealisti. As vrea sa se revina la acest soi de idealism, pentru ca lucrurile care se intampla in politica actuala se vad numai sub aspectul interesului”, a precizat fostul lider al studentilor liberali din Romania. Potrivit lui Radu Campeanu, aproximativ 1.200 de tineri s-au strans, pe 8 noiembrie 1945, la sediul PNL, de unde au pornit spre Palatul Regal. Studentii scandau “Libertate!” si “Jos guvernul Groza!”, iar soldatii, in loc sa fie impotriva lor, i-au aparat.

8 noiembrie 1945

In schimb, in ziua urmatoare, cu prilejul sarbatorii de Sf. Mihail, a avut loc la Bucuresti, in Piata Palatului Regal, o viguroasa manifestatie populara de solidarizare cu Regele Mihai si de condamnare a regimului comunist si, implicit, a dominatiei rusesti. “Manifestatia a fost impozanta si spontana pentru Rege”, consemneaza Motru, citand si comentariul de la Radio Londra. Ea s-a incheiat prin “tulburari mari”, intrucat “guvernul a trimis cu camioanele comunisti pentru a imprastia multimea. Apoi a intervenit armata” (subunitati cu militari “trecuti la comunism”). “Au fost morti si raniti”, un adevarat “macel”. (Izvoare de incredere precizeaza ca la manifestatia din ziua de 8 noiembrie 1945 au participat aproximativ 15.000 de oameni, iar interventia in forta din partea guvernului Groza s-a soldat cu 11 morti, 75 raniti si 300 de arestati – specifica o nota a editoarei lui Motru, Gabriela Dumitrescu, care face trimitere la cartea lui Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai l al Romaniei, Buc. 1991.)

Consemnand in jurnal manifestatia si represiunea de la 8 noiembrie, Motru isi striga totodata si propria revolta impotriva guvernarii comuniste inrobitoare: “Nu v-ati imbogatit indeajuns, domnilor comunisti, ce mai voiti de la noi? Cu un an in urma, casa partidului vostru nu avea ca fond de propaganda nici o suta de lei, iar astazi are sute de milioane, nu va este destul? Vreti si viata noastra?” (9 noiembrie).
Scrutarea faptelor il duce pe scriitor la concluzia ca “guvernul comunist de sub presedintia lui P. Groza, instalat de Vasinski, se gaseste inaintea unei miscari patriotice spontane. El va cauta sa o reprime, cu orice pret” (12 noiembrie). Fiind un instrument in slujba Moscovei, acest guvern nu va tolera substratul national si antirusesc al manifestatiei regaliste de la 8 noiembrie. Insemnarile din zilele urmatoare adauga precizari in acest sens.

O mentiune de la 13 noiembrie inregistreaza stirea, difuzata de un post de radio american, ca fruntasii national-taranisti si liberali sunt chemati inaintea Curtii Martiale, fiind acuzati drept instigatorii miscarii de la 8 noiembrie”. Asadar (comenteaza Motru), “intra din nou pe mana Tribunalului Poporului prietenii mei politici”… “Toate declaratiile lui Molotov ca va respecta suveranitatea statului roman au fost simple viclenii”.

La 27 noiembrie, scriitorul insereaza in jurnal informatia (indicand si sursa ei) ca “anglo-americanii indeamna populatia romaneasca la rezistenta. Dar pana cand rezistenta, si cu ce perspectiva de succes? Masurile de represiune contra celor care au manifestat de ziua Regelui la 8 noiembrie au fost salbatice. Acela care s-a distins in salbaticie pare sa fi fost un d. general Popescu de la politie. Contra studentilor mai ales masurile au fost extrem de salbatice”.

Surse: Radio Londra

11. noiembrie 1995,  a decedat liderul PNTCD Corneliu Coposu, (n. 1914).

15. noiembrie 1987, La Braşov au avut loc manifestaţiile spontane ale muncitorilor de la uzinele “Roman” împotriva regimului ceauşist, manifestaţii la care s-a alăturat o mare parte din populaţia oraşului.

Dupa 20 de ani

La 15. septembrie 1990 m-am inscris in doua partide politice: in Partidul Liberal German FDP, filiala Köln si la Partidul National Liberal, sectia externa. Bilantul celor 20 de ani:

– 8 campanii electorale pentru Partidul National Liberal PNL: 1990, 1992, 1996, 2000. 2004, 2007. 2008, 2009

– 10 campanii electorale pentru Partidul Liberal German FDP: 1990, 1994, 1995, 1998, 1999, 2000, 2002, 2004, 2005, 2009

– 1 campanie electorala pentru Forumul Liberal din Austria LiF: 2009

– 6 mandate politice pentru Partidul National Liberal

– 4 mandate politice pentru Partidul Liberal German

– 1 candidatura pentru Partidul National Liberal

– 1 candidatura pentru Partidul Liberal German

– bloger politic: AliantaDreptei, ViitorulLiberal

Desigur nu toate obiectivele au fost indeplinite. Am inregistrat victorii istorice, dar targetul a ramas neindeplinit.

65 de ani de la manifestatia anticomunista, antitotalitarista si promonarhista din 8 noiembrie 1945 Romania strabate cea mai profunda criza economica, sociala si politica din istoria sa moderna. Regimul actual este rezultatul democratiei defecte instaurate de in martie 1938. Avem nevoie de o schimbare de sistem, de promovarea adevaratelor valori romanesti: traditie, ordine si prosperitate.

Iesirea din criza va dura foarte mult timp si ne va rapune foarte multe eforturi. Un punct de solidaritate si socializare sociala este inscrierea in cel vechi partid si importanta partid politic din Romania.

Am afisat mai jos adeziunea a lui Dan Patrascu, proaspat membru PNL. Unicul partid de dreapta din Romania are nevoie de fiecare simpatizant liberal, taranist, CDRist.

PNL

….În aceste condiții, înscrierea într-un partid politic din opoziție este o datorie patriotică! Cugetând astfel am ales să mă înscriu în Partidul Național Liberal! De ce?

1. Pentru că PNL este singurul partid de dreapta care poate scoate România din prăpastia care se află! În viziunea mea doar o guvernare de dreapta poate scoate un stat din faliment, în timp ce guvernările de stânga duc la un faliment inevitabil prin supraincărcarea cheltuielilor bugetare cu ajutoare sociale acordate pe ochi frumoși. Pentru că foarte mulți oameni preferă să stea cu mâna întinsă în loc să muncească!

2. Pentru că PNL este un partid care se adresează, în primul rând, clasei de mijloc! Aceasta este destul de subțirică momentan, dar va crește exponențial în anii următori, pentru că Băsescu nu va ajunge să vadă anul 2015 din fotoliul de la Cotroceni!

3. Pentru că PNL este un partid al bunului simț, iar acest lucru nu este doar un simplu slogan, ci o realitate care mi s-a revelat în discuții cu mulți tineri care fac parte din PNL. Mă refer, în primul rând, la Alexandru Marin și Victor Ionescu.

4. Pentru că PNL a demonstrat în repetate rânduri că este un partid care merită să aibă șansa de a avea majoritate parlamentară.

5. Pentru că în PNL rufele nu prea se spală în public, așa cum se întâmplă la PDL unde asistăm la o luptă acerbă între diferitele clanuri mafiote pedeliste.

Enumerarea motivelor ar putea continua, dar cred că și acestea sunt suficiente. Văzând ceea ce se întâmplă în țară, primul instinct ar fi acela de a îndemna lumea la revoltă. Dar nu mai suntem în evul mediu și cred că revoltele cele mai eficiente sunt cele ale spiritului, prin urmare nu pot decât să-i îndemn pe toți celor care le pasă de România să se înscrie și ei în PNL pentru a detrona odată pentru totdeauna ceata maneliștilor de la Cotroceni și Palatul Victoria!

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat: