Memoria istoriei: „Nu putem reusi decat impreuna”, Bucuresti, 6 noiembrie 1990

Autor+text+sursa informationala: Alianta Civica – Declaratia de Principii

Declaratia de Principii

Societatea românească se zbate într-o criză gravă din care nu poate ieşi decât printr-un efort al nostru, al tuturor. Alianţa Civică se adresează tuturor celor ce se consideră la fel de răspunzători de viitorul României ca şi cei ce se află la putere.

România se găseşte prinsă într-un angrenaj putând duce la catastrofă dacă grupurile, personalităţile, persoanele care au dovedit ataşament pentru democraţie şi valorile civilizaţiei europene nu întreprind o largă acţiune în cadrul societăţii civile. Viitorul nu depinde decât de hotărârea noastră de a ne dedica în întregime redresării naţionale.

Alianţa Civică îşi propune să acţioneze energic pentru sprijinirea procesului de dezvoltare a unei societăţi civile, singura în măsură să asigure exercitarea libertăţilor cetăţeneşti.

Alianţa Civică consideră ca factori agravanţi multiplele forme de intoleranţă, mistificare, ură, corupţie, egoism, rea-voinţă.

Alianţa Civică militează pentru eradicarea tuturor acestora şi susţine că avem nevoie de adevăr ca de pâine. Fără o reînviere grabnică a valorilor morale afirmate în revoluţie, poporul nostru este în pericolul de a se scufunda în haos şi barbarie. Suntem conştienţi că protecţia cetăţeanului nu se poate realiza decât într-o Românie liberă. Suntem săraci într-o ţară bogată. Singura ieşire o reprezintă inserarea economiei româneşti în circuitul mondial, prin trecerea la o economie de piaţă.

Alianţa Civică sprijină o reformă radicală şi realistă, ca singura ieşire din situaţia în care ne aflăm, dar şi luarea concomitent a tuturor măsurilor de protecţie socială, mai ales a păturilor sărace şi dezavantajate. Susţinem că reforma economiei româneşti nu se poate face decât în strânsă legătură cu democratizarea deplină a vieţii politice şi sociale.

Ne pronunţăm pentru o constituţie care să garanteze toate libertăţile din democraţiile tradiţionale. Respectul pluralismului, al dreptului de asociere, asigurarea drepturilor omului, libertatea presei sunt  valori în afara cărora societatea civilă şi statul de drept nu pot exista.

Alianţa Civică respinge orice formă de cenzură şi de limitare a libertăţii de expresie a cetăţenilor.

Alianţa Civică afirmă că numai o informare corectă, completă şi la timp poate feri societatea de abuzuri şi de încălcări ale regulilor democraţiei şi duce la formarea unui cetăţean implicat conştient în viaţa politică şi socială.

Alianţa Civică susţine dreptul fiecărui cetăţean de a avea acces la sursele de informare, precum şi la documentele administraţiei locale şi centrale, ca în toate societăţile civilizate. Astfel, alegătorul îşi va putea exercita controlul permanent asupra Puterii pe care el însuşi a delegat-o să-i apere interesele.

Alianţa Civică apără fără rezerve valorile europene, cărora prin origine, mentalitate şi tradiţie  le aparţinem.

Românii trăiesc astăzi pe toate continentele. Fie ca unirea tuturor eforturilor noastre să asigure patriei un viitor!

Alianţa Civică susţine că este nevoie mai mult ca oricând de acţiuni energice şi largi de protecţie a cetăţeanului. În acest cadru, Alianţa Civică apără revendicările muncitorilor pentru bunăstare, pentru o viaţă mai demnă şi în deplină libertate, pentru drepturile izvorâte din munca lor.

Alianţa Civică militează pentru împroprietărirea cu pământ a ţăranilor.

Alianţa Civică se manifestă împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv ameninţarea cu folosirea ei.

Alianţa Civică cheamă Biserica să sprijine eforturile de reînviere a societăţii civile şi să-şi asume răspunderile ce-i revin.

Alianţa Civică îi invită pe cetăţeni să adere la declaraţia noastră şi să-i aducă îmbunătăţiri.

NU PUTEM REUŞI DECÂT ÎMPREUNĂ  !

Bucureşti, 6 noiembrie 1990.

Despre Vinerea Violetă

Nota:

Miscarea Civica „Miscarea Violet” are nevoie de o structura de conducere, o echipa de lideri, un testimonial und achor media, un sediu, o echipa administrativa si un program politic. Cu siguranta PD isi va initia propria contra-campanie si propria Miscare Portocalie.

Cred că, după experiența blogurilor și a promenadei violet, trebuie să tragem cîteva concluzii și să purcedem la cîteva acțiuni diferite de cele de pînă acum.
1. Trecerea din virtual în stradă nu poate fi directă, și e poate mult mai dificilă decît credeam. Ar trebui să găsim eventual modalități de întîlnire lipsite de nostalgia imposibilei reeditări a Pieții Universității. Sau cu totul altceva.
2. Să ne definim clar obiectivele, și, pornind de aici, mijloacele. Ce vrem? O Românie democratică, fără șefi charismatici, și o guvernare responsabilă. Pentru asta, e nevoie de refacerea societății civile, pe care actuala guvernare a făcut-o praf.
3. Peste cinci ani, există șanse reale de a alege altfel decît în 2008 și 2009, nu degeaba guvernul Boc acumulează atîtea măsuri stupide și impopulare. Strigați odată „jos forfetarul” și să vedeți ce puhoi de aderenți, cu și fără blog, se mobilizează. Dacă nu vrem să aleagă iar „Iliescu și poporul” – eu, una, nu vreau – trebuie să creem un cîmp de presiune în jurul PNL, să nu-și rateze șansa.
4. Uninominalul creează oportunități de presiune politică a societății asupra partidelor: în circumscripția X, medicii nu-l vor susține pe Y dacă partidul lui nu se angajează să adopte 5 măsuri concrete în favoarea medicilor. În circumscripția A, sindicatul profesorilor își va flosi toate mijloacele pentru a împiedica alegerea candidatului B, al cărui partid a distrus sistemul de învățămînt.
5. Rezultă că, pînă ce partidele vor defini proiectul politic major pe care ni-l propun, ar trebui ca noi înșine să știm ce vrem: cum vrem să arate România peste 20 de ani? Personal, cu tot ce am învățat în ultimii 20 de ani, nu cred că partidele politice sînt înzestrate cu organul predicției. Societatea trebuie să-și formuleze obiectivele, și partidele care vor avea atîta minte încît să le urmeze ar putea cîștiga.

Acesta e doar un modest început de discuție. Dacă vi se pare legitim și necesar, ca să zic așa, aștept cu prietenie urmarea foiletonului început aici.

Sursa: Zoe Petre

Miscarea Violet – analiza manifestatiei din 2 aprilie 2010

In urmatoarele randuri voi incerca sa fac o analiza a ceea ce s-a dorit si se doreste in continuare a fi “No Basescu Day” (NBD) sau “Miscarea violet”. In primul rand, o forma de protest fata de un mod de a face politica, practicat si promovat astazi, in mod special de presedintele Traian Basescu si acolitii lui. Apoi trezirea spiritului civic autentic, prin actiuni initiate si organizate de la « firul ierbii », din online, fara a promova sau fara a construi lideri. Miscarea Violet revendica, in interesul natiunii, un set de valori si principii, in ultima vreme aproape permanent incalcate : corectitudinea, consecventa, competenta, buna intentie, bunul-simt, respectarea legii, respectarea principiilor democratice. Ce ii reprosam personal presedintelui Basescu? Voi enumera cele mai importante puncte : – Ca nu a reusit, dar nici nu a incercat in aproape sase ani, sa fie presedintele tuturor romanilor. Ca a jignit, in numeroase ocazii, diverse categorii sociale, le-a invrajbit unele impotriva altora, a indus permanent o stare de tensiune si ostilitate, motiv pentru care societatea, divizata, nu a putut sa construiasca nimic durabil. – Ca incearca permanent (si reuseste) sa construiasca retele de subordonare pe model militar, controland astfel organizarea si functionarea autoritatilor publice, facand promovari pe criterii de loialitate si nu pe principii de competenta sau meritocratice, politizand astfel excesiv functiile pana in cele mai de jos structuri. – Ca vrea sa schimbe Constitutia si Legea electorala in interes personal si de grup, incurajand o armata de politruci sa propage pe toate canalele de comunicare argumente false, ceea ce ar putea conduce, daca tinta ar fi intr-un final atinsa, la un autoritarism si mai accentuat, si la o propagare pe termen lung (adica si pe mandatele viitorilor presedinti) a modelului « Tatucului sovietic ».

Manifestatia de pe 2 aprilie nu a fost sustinuta de niciun partid si nu a folosit niciun fel de fonduri.

A fost un prim exercitiu democratic, iar bloggerii care au initiat-o au acceptat orice sustinere morala, alaturi de gestul simbolic de a purta un accesoriu violet.

Printre personalitatile care s-au implicat, facand declaratii de sustinere, au existat cativa intelectuali publici, cativa jurnalisti cu notorietate, un fost prim-ministru si un presedinte de partid.

Google a contorizat 192.000 de rezultate pentru tag-ul « no basescu day ».

Pentru comparatie, « Daniel Raduta » (campanie umanitara) a contorizat 492.000.

Grupul de pe Facebook are in prezent 2123 de membri, iar campaniile sunt sustinute pe un numar de peste 160 de bloguri.

Ca o concluzie personala si facand o comparatie cu rezultatele pe care le-au avut la primele apeluri campaniile « No Berlusconi Day » si « No Sarkozy Day », pot spune urmatoarele:

1. Ca in Romania “Miscarea Violet” a fost mai popularizata in blogosfera decat, de exemplu, in Franta.

2. Ca, din pacate, in Romania spiritul civic e la pamant. Dar poate fi resuscitat si reconstruit de jos, adica prin comunitatile online.

3. Ca temele politice de pe bloguri sunt mai rapid preluate de presa traditionala decat in alte tari din UE.

4. Ca, dupa felul in care NU a reactionat la aceasta campanie care sustine valori si principii democratice, fosta «Societate Civila» confirma ca s-a transformat, pe «mandatul Basescu», intr-o masa de propagandisti vanduti, de politruci fara scrupule. Ce ne propunem in continuare? In primul apel scriam asa: «Culoarea violet e un pretext sa ne adunam si sa ne recunoastem. (…) Sa ne adunam din ce in ce mai multi si sa incercam sa reparam ce se mai poate repara. Si sa construim.”

Nu ne-am propus de la inceput tinte mari. Pe atunci nu pomeneam nici macar de vreo manifestatie in strada, ci doar de o mobilizare in online.

Cum primul pas a fost facut, ba am reusit, in plus, sa cream si un eveniment public, nu ne ramane decat sa continuam pe aceasta cale. Bloggerii pot fi in continuare un instrument de informare, poate chiar a 5-a putere in stat.

Urmatorii pasi insa vor fi facuti mai mult in afara blogurilor, unde vom incerca sa cream o comunitate reala, ramificata la nivelul intregii tari.

Manifestatia din 2 aprilie se va repeta, urmand sa stabilim alte date. Ne vom alatura, in masura in care va fi posibil si in consens cu principiile si valorile pe care le promovam, si altor miscari de strada. Vreau sa multumesc tuturor celor care s-au implicat pana acum. Sa stiti ca am primit sute de scrisori de sustinere. Dar si mesaje de la persoane care mi-au scris ca nu pot sa iasa in strada, de frica unor repercusiuni pe care le intuiesc, avand evident si argumente sau chiar… antecedente. Precizare pentru bloggerii neinformati, sau dezinformati voit de acea parte a presei aservita puterii: Miscarea nu are absolut nicio legatura cu Mircea Geoana, cu Viorel Hrebenciuc sau cu vraciul personal al lui Traian Basescu, Aliodor Manolea. Nici cu Flacara Violeta.

Bloggerii italieni au ales culoarea violet, deoarece e o culoare independenta de partide. Iar francezii au preluat-o in aceeasi idee.

Politicienii care se solidarizeaza cu Miscarile violet din toata Europa sunt obligati sa nu poarte la manifestatii insemnele partidelor pe care le reprezinta, ci accesorii violet.

Autor: Lilick

Sursa: Lilick-Auftakt

Refuzul unui stil de a face politica

„O zi fără Băsescu” este campania declanşată de un număr de tineri care au hotărât să spună „nu” demagogiei şi populismului. Salut iniţiativa şi determinarea lor, îi respect pentru curajul şi dăruirea autentică pe care o au faţă de principiile democratice, într-o lume tot mai puţin principială.

Eu văd acest demers ca pe unul simbolic. Este, de fapt, refuzul unui stil de a face şi de a înţelege politica. Este dreptul unei jumătăţi de Românie de a nu fi complice cu un sistem care promovează non-valoarea şi răsplăteşte cu funcţii politice trădarea. Este semnalul dat de acea jumătate a României care nu vrea să trăiască într-o ţară a circului politic şi al spectacolului mediatic, sub care se ascunde incompetenţa puterii. În această ecuaţie Traian Băsescu este el însuşi un simbol. Al politicii bunului-plac şi al populismului.

Dar, dincolo de a spune „nu” acestui mod de acţiune şi comportament politic, mişcarea tinerilor liberali spune „DA”. Da, unei „altfel” de politici, a bunului-simţ şi normalităţii. Da, celor care cred că România mai are o şansă şi că putem reconstrui împreună fundamentele democraţiei româneşti, profund alterate în ultimii ani. Da, celor care nu-şi abandonează crezurile şi nu devin resemnaţi. Da, celor care vor să construiască şi nu celor care distrug. Da, celor care nu stau de-o parte şi care vor ca vocea lor să fie auzită.

Pentru toţi aceştia, împreună cu colegii mei mi-am asumat o misiune. Deloc uşoară. PNL va fi purtătorul lor de cuvânt. Pentru ca în România să nu mai fie nevoie de zile speciale împotriva populismului şi demagogiei. Sau dimpotrivă, fiecare zi să fie suficient de specială încât să ne opunem împreună acestor derapaje. În acest sens, îi încurajez pe iniţiatorii mişcării „O zi fără Băsescu” să continue campania zi de zi, oriunde s-ar afla, cu toate mijloacele democratice pe care au demonstrat că le înţeleg mai bine decât Traian Băsescu. Putem face împreună pasul de la „No Băsescu Day – April 2″ la „No Băsescu Day – Every Day” .

Vă mulţumesc pentru reconfirmarea votului din 2009 prin această mişcare de rezistenţă şi vă doresc sărbători pline de liniştea pe care numai conştiinţa faptului că vă faceţi datoria faţă de voi înşivă v-o poate da.

Sursa: Crin Antonescu Blog

Case-study: No Basescu Day, 02.04.2010

 

Si eu sustin No Basescu Day Astazi voi imbraca haine violet si voi participa la protest. O zi violet, o zi pentru cealalta jumatate de Romanie. Ziua romanilor care i-au dat o lectie lui Basescu la alegeri. Ziua celor pe care Basescu ii ignora. Ziua romanilor care iubesc libertatea.

Sursa: theodora0303.wordpress.com

sutin no basescu day Basescu: „Am promulgat legea salarizarii profesorilor. Este doar o chestiune de vointa daca vrei sa asiguri finantarea sistemului de educatie sau nu. Nu pot crede ca o lege, in Romania, ar putea sa nu fie aplicata.

Sursa: sinvlex.blogspot.com

Dupa cum am promis, m-am alaturat Miscarii Violet si azi am purtat o camasa in carouri, alb cu violet. Sper ca fotografia facuta la serviciu este destul de buna. Oricum, inca o data, felicit pe cei care au avut initiativa si regret ca nu pot fi alaturi de ei la intalnirea din Bucuresti. …

Sursa: mariusfilimon.blogspot.com

… care Fiul Lui Dumnezeu a invins moartea si ne a redat speranta ca orice se poate. „Eu sunt Calea, Adevarul, Viata”; stim de la El. Tot azi, e si NO BASESCU DAY, adica e si ziua mea . O zi mai potrivita, nu se putea. Sunt solidar cu ei, cu tot …

Sursa: radupopa.wordpress.com

Chiar daca nu pot fi in Bucuresti sustin „No Basescu Day”!

Sursa: elaroseni.blogspot.com

..

Azi este ziua mult-asteptata! De unde s-a pornit si ce se vrea, cititi aici, pe blogul dedicat „No Basescu Day!” Pe scurt, despre ce este vorba: Italienii i-au spus NU lui Berlusconi pe 5 decembrie 2009, francezii ii spun NU lui Sarkozy pe 27 martie 2010. Trebuie sa invatam sa spunem si noi, romanii,…

Sursa: atitudini.wordpress.com |

… Brasov ora 17.00 in Piata Sfatului, Barcelona in piata Espa a la ora 17:00, si toti cei 50% care nu l-au votat pe Traianucu, sarbatoresc azi NO BASESCU DAY.

Sursa: subasalt.ro/blog

No Basescu Day – 2 aprilie 2010 Ca sa spunem NU EU CRED! NbD No Basescu day 2 aprilie 2010 O zi fara Basescu NO! Pentru cealalta jumatate de Romanie No Basescu Day si la Brasov …

Sursa: dramoleta.com |

Azi are loc No Basescu Day . Vreti sa stiti mai multe despre cum s-a pornit, gasiti aici: http://nobasescuday .blogspot. com/2010/ 01/de-ce- ii-spunem- nu-lui-traian- basescu.html

Sursa: andreeaiancu.blogspot.com

Invitatie la Plimbare – 2 aprilie 2010 – No Basescu Day Plimbarea Violet Ce este No Basescu Day? Raspunsul aici: http://nobasescuday.blogspot.com/ 2 aprilie este ziua in care vom spune NU populismului si demagogiei! Ziua in care ii vom spune NU lui BASESCU!

Sursa:  ardeiulzilei.com

Presedintele CN al PSD,Adrian Nastase,scrie pe blogul sau ca va sustine miscarea „NO BASESCU DAY”;,opinand ca doar actiunile pe internet nu sunt suficiente,propunand proteste publice si iesiri in strada,cu mentiunea ca evenimentul sa nu fie confiscat de partide.

Sursa: octavpelin.wordpress.com |

E o vreme superba astazi. La ora 17.00 vor fi 19 grade, un timp frumos pentru Plimbarea violet. @17.00 Romana/Unirea/Opera; @19.00 Universitate. Imbracati in Violet ne vom plimba impreuna.

Sursa: alexrosca.ro

Nu pot sa nu ma solidarizez cu cealalta jumatate a Romaniei, cea care crede ca merita mai mult. De altfel ma aflu in aceasta jumatate. Mai mult nu am dispozitie sa spun acum, nu vreau sa dau la o parte staniolul kitschos in care e imbracata realitatea noastra… politica.

Sursa: avenir.ro/calator

… eu fac parte din jumatatea de Romanie care nu-l recunoaste drept presedintele tarii. Indosariat la:Romania Tagged: cealalta jumatate de Romanie, no basecu day …

Sursa: elisagradinameadevis.wordpress.com

Nu stiu cine a fost cu ideea si de ce azi. Ca pentru unii Vinerea Mare in loc sa fie subiect de meditatie e unul de agitatie, nu ma mai mira, dar s-o iei creanga si sa urli „nu demagogiei” cu Nastase in frunte e chiar haios. Cinstit sa fiu nu am vazut inca politician care sa nu minta sau care sa nu fi…

Sursa: agerpresh.wordpress.com |

Azi! Spune NU celui care „a mai vrut o data pentru ca i-a placut”;: – sa minta; – sa (te) fure; – sa-ti loveasca copilul; – sa promoveze nepotismul; – sa promoveze non-valoarea; – sa (te) insulte si sa (te) jigneasca, desi esti femeie si meriti sa fii respectata; – sa sfideze; – sa (te) manipuleze; -…

Sursa: gabriellajoy.wordpress.com

Nu pot sa ma plimb astazi alaturi de initiatorii acestui protest special. Pentru ca la ora 18.45 voi fi prezent in studioul Antenei 3 la emisiunea Danei Grecu. Va promit insa ca voi fi foarte viloet! Pana atunci insa, via Anca Radu,

Sursa: mihaivoicu.wordpress.com

Nu e lansare de album, dar e lansare de follow-up la campania No Basescu Day – April 2,sub titlul No Basescu Day – Every Day.Si ideea continuarii campaniei vine tocmai de la Crin. :)Merita un mare multumesc pentru ca ne sustine, indiferent de forma pe care o dammiscarii de rezistenta._________________…

Asa cum in Franta a fost organizata o zi de protest impotriva presedintelui Sarkozy si in Italia o zi anti-Berlusconi, ce si-au zis o mana de compatrioti de-ai nostri ? Hai sa facem si noi o zi anti-Base ! Si asa s-a purces la fapte…. …

Si a fost „No Basescu Day”. Poate ca nu am vazut cit violet as fi vrut azi, in Vinerea Mare, pe strazi, poate ca nici tricoul meu mov nu a fost suficient de vizibil sau poate ca nu a trezit nicio reactie… Am zarit citeva priviri mov, priviri cu subinteles, zimbind …

Zice-se ca, astazi, la No Basescu Day, au fost vreo 50 de oameni in Bucuresti. Bun! Hai sa mai spunem ca ar mai fi fost inca 50 care ar fi vrut sa ajunga, dar nu au stiut (!?), sau nu au putut … Deci 100 cu totul. Nu, nu 50 … 950, fie, sa faca o cifra rotunda. E bine asa? Sa zicem, asadar, ca a…

Media Coverage: 2 aprilie 2010 No Basescu Day

Invitatie la Plimbare – 2 aprilie 2010 – No Basescu Day Plimbarea Violet Ce este No Basescu Day? Raspunsul aici: http://nobasescuday.blogspot.com/ 2 aprilie este ziua in care vom spune NU populismului si demagogiei! Ziua in care ii vom spune NU lui BASESCU! 2 aprilie este ziua FARA BASESCU…

Sursa: ardeiulzilei.com |

Azi are loc No Basescu Day . Vreti sa stiti mai multe despre cum s-a pornit, gasiti aici: http://nobasescuday .blogspot. com/2010/ 01/de-ce- ii-spunem- nu-lui-traian- basescu.html Pe scurt: Italienii i-au spus NU lui Berlusconi pe 5 decembrie 2009, francezii ii spun NU lui Sarkozy pe 27 martie 2010

Sursa: andreeaiancu.blogspot.com

Oana Stoica Mujea va lansa la Buzau, in ziua de 2 aprilie, decretata ad-hoc de lumea virtuala, drept NoBasescu Day , ultimul sau volum „Parfumul vaduvei negre. „; Pe blogul sau declara ca se va imbraca in violet. „Ma gandeam sa-mi iau un ciorap negru si unul mov.

Sursa: bookiseala.ro

Dictatura luminata violet

Vineri, 2 aprilie 2010, ora 17.00, haideti in fata statuii lui Matei Corvin din Cluj, imbracati cu ceva violet! Spuneti NU populismului si demagogiei! Spuneti NU BASESCU! Detalii AICI. Nu conteaza citi vom fi acolo, conteaza ca vom fi!

Sursa: ghilotina.wordpress.com

A trecut si 1 aprilie. Azi e 2.

A trecut, asadar, si 1 aprilie si sper ca nu s-a suparat nimeni prea tare pentru pacaleala cu postarea despre Tapul de diamant de Ilf si Petrov, o carte care n-a fost scrisa niciodata. Azi e 2 aprilie, zi in care se desfasoara actiunea cunoscuta drept No Basescu Day. La urma urmei, daca pentru putina vreme ne-am permis luxul de a ne imagina o carte care nu s-a scris (si, poate, si pe acela de a dori s-o citim), nu vad de ce nu ne-am imagina azi o zi fara Traian Basescu la Cotroceni.

Sursa: ce-am-mai-citit.blogspot.com

AZI 2 APRILIE ESTE -NO BASESCU DAY!

Presedintele CN al PSD,Adrian Nastase,scrie pe blogul sau ca va sustine miscarea „NO BASESCU DAY”;,opinand ca doar actiunile pe internet nu sunt suficiente,propunand proteste publice si iesiri in strada,cu mentiunea ca evenimentul sa nu fie confiscat de partide.

Sursa: octavpelin.wordpress.com

No Basescu Day <!–
dmihalache.wordpress.com –>

Astazi la Realitatea TV de la ora 11 mi-am luat o cravata violet, tocmai pentru a marca solidaritatea cu miscarea declansata pe bloguri de a celebra azi, in ziua de 2 aprilie, No Basescu Day. Mi-as dori ca aceasta miscare sa aiba cel putin tot atata succes ca si No Sarkozy Day in Franta si No Berlusconi Day in Italia. E, dupa parerea mea, un semnal puternic de refuz al populismului si demagogiei excesive, pe care Basescu le-a brevetat in politica romaneasca.

Sursa: dmihalache.wordpress.com

2 APRILIE – NO BASESCU DAY!

Azi are loc No Basescu Day . Vreti sa stiti mai multe despre cum s-a pornit, gasiti aici: http://nobasescuday .blogspot. com/2010/ 01/de-ce- ii-spunem- nu-lui-traian- basescu.html Pe scurt: Italienii i-au spus NU lui Berlusconi pe 5 decembrie 2009, francezii ii spun NU lui Sarkozy pe 27 martie 2010. Trebuie sa invatam sa spunem si noi, romanii, NU, populismului si demagogiei. In violet. Pe 2 aprilie 2010, oriunde va aflati, purtati ceva violet.

Sursa: andreeaiancu.blogspot.com

Brailanews se alatura miscarii No Basescu Day

Ii spun NU lui Traian Basescu pentru ca : – tolereaza coruptia – face promovari in functii publice nu pe criterii de competenta, ci de nepotism sau supunere oarba – doreste slabirea si subordonarea institutiei fundamentale a unei democratii – Parlamentul – sustine ca vrea sa reformeze statul, dar isi conduce partidul ca un monarh absolut – nu are solutii pentru iesirea din criza economica…

Sursa: brailanews.blogspot.com

Ziua fara basescu

Ziua fara basescu este, asa cum o vad eu, o forma de protest fata de un mod iresponsabil, grobian, populist si gretos de a face politica. Sigur ca pe cel vizat il va durea fix in cur(desi daca s-a pricopsit cu niste hemoroizi hotarati, e chiar o pedeapsa!) de forma noastra de protest. Important este ca protestam. Si nu pentru a ne linisti constiintele, ci pentru a-i constientiza si pe altii ce pericol pentru democratie reprezinta traian basescu.

Sursa: constantingheorghe.blogspot.com

A sosit ziua No Basescu Day – De ce spunem NU lui Traian Basescu?

A sosit ziua No Basescu Day // Starea NATIUNII in ziua No Basescu Day Un film incendiar care ne prezinta motivele acestui protest initiat de catre Miscarea Violet Link Embed: YouTube A sosit ziua // // De ce spunem NU lui Traian Basescu? A sosit si in Romania, dupa modelul italian si francez, ziua in care spunem NU lui Traian Basescu. Miscarea VIOLET a initiat acest protest printr-o retea de bloguri si de site-uri de socializare.

Sursa: blog.imperiaonline.me

no basescu day – no way!

ramasii nostri acasa transmit de la fatza (desfigurata a) locului: Le multumesc tuturor personalitatilor publice care ne sustin: doamna Zoe Petre – istoric, publicist si om politic roman, scriitoarea Lucia Verona, Irina Iordachescu (nefasta lu’ claudiu iordache, intretzinutu’ lu’ iliescu de la „institutu’ rebolutziei”) – solista a Operei Romane din Bucuresti, Niels Schnecker – analist financiar. In mod special ii multumesc lui Victor Ciutacu – jurnalist Antena 2 si Jurnalul National.

Sursa: nikuelektriku.blogspot.com

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: