In Memoriam: Constantin Mares (1927 – 1999)

Foto: AlternativaOnline.ro

Constantin Mareş s-a născut la Bucureşti în 13 septembrie 1927, fiul lui Mladin Mareş, functionar la Direcţia Generală a Vămilor.

Absolvă Liceul „Spiru Haret”, unde este vicepreşedintele Organizaţiei Elevilor Nationali- Liberali.
Urmează Facultatea de Drept din Bucureşti de unde după ce îşi susţinuse examenul de stat în 1947, este exmatriculat, pe considerente politice.

Membru al Comitetului Central al Tineretului Universitar Liberal (TUNL), secretar al circumscripţiei condusă de Vintilică V. Brătianu.
Pentru convingerile sale politice este arestat în 1950 si arestat in Calea Rahovei, internat in august 1952 in Lagărul Ghencea, utlterior internat in lagarul de la  Capul Midia). Eliberat in 1957. Rezistă şi la ultima anchetă a securităţii în 1974. După eliberare, lucrează în construcţii, neputând să-şi practice profesiunea de jurist.
În 1972 soţia sa Mihaela-Liliana Zamfirescu-Set ajunge în Germania. Constantin Mareş reuşeşte să părăsească ţara în 1977, stabilindu-se cu soţia în Germania ca azilanţi politici.
Devine treptat o prezenţă activă în presa exilului românesc, publicând la „Cuvântul Românesc”, Canada, „Lumea liberă românească” şi „Micro-Magazin” din New York, „Căminul Românesc”, Elveţia, „Curierul Românesc”, Suedia, „Românul Liber” şi „Presa Liberă”, Londra, „Curentul”, Munchen, „Bire” şi „Lupta”, Paris.
În primele numere ale Curierului Românesc a publicat sub pseudonimul Costin Miron.
Colaborează la posturile de radio „Europa Liberă”, „B.B.C.”, „Deutsche Welle” şi conferenţiază pe teme de importanţă cardinală a timpului la Frankfurt, Bruxelles, Heidelberg, Paris sau Freiburg.
Este membru al Academiei Româno-Americane (A.R.A.), al Clubului Liberal cu sediul la Paris, al Asociaţiei Ziariştilor Români, filiala Vest şi purtător de cuvânt al Uniunii Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu sediul în Elveţia, filială a asociaţiei din ţară.

Membru fondator al „Cercului Democrat al Romanilor din RFG” (1980-83).

Opera: „Articole politice”, în 5 Volume – Editura „Dorul”, Danemarca.

Se stinge din viaţă în 1999.

Bibiliografie:

– Cercul Democrat al Romanilor din RFG.

– Constantin Mares: “In varf de pana”

– Constantin Mares: “Locul firesc al Romaniei este in Romania”.

– Constantin Mares: „Grija zilei de ieri“

– Constantin Mares: “Perspectivele unui an fara perspective”

– “Oameni care ne‑au parasit: Cella Neamtu”, de Constantin Mares

– Federatia Romanilor Liberi: “Declaratie privitoare la situatia din Romania de Dinu Zamfirescu”.

– Constantin Mares: “La moartea lui Nicolae Penescu”

– Dinu Zamfirescu, “Scrisoare din Paris”

– Constantin Mares, “Carti noi in diaspora romana: Nicolae Timiras: Anii tineretii”

– Constantin Mares, “Din actiunile romanesti ale celor de peste hotare”

– Regele Mihai la Paris. Crearea Uniunii Pentru regele Mihai (UPRM)

– Diaspora romana trebuie sa faca mai mult.

– Intalnirea Majestatii sale regele Mihai cu romanii din exil, la Paris

– Constantin Mares, „Romanii de pretutindeni si romanii de nicaieri”

– Constantin Mares, „Mai exista si mai trebuie sa dainuie un exil politic romanesc?”

– Din carnetul parizian al unui roman din Germania. Constantin Mares: Retrospectiva Victor Brauner si imaginea Romaniei peste hotare.

– Constantin Mares: „Din lecturile necesare: Mircea Carp, Vocea Americii in Romania”

–  Constantin Mares, „Exilul romanesc in 1997.”

Gheorghe Bratianu – cinste, memorie, datorie

Adevarul ramane, indiferent de soarta celor care l-au servit. Iubesc pamantul tarii mele, asa cum ii iubesc si trecutul.

Basarabia e copilul Romaniei, copil care are nevoie de dragoste, nu de banii cu care ii multumim pt. campanie electorala, ca nu e o fata pe care vrem sa o agatam. I-am oferit dragostea mea Basarabiei in Piata Universitatii sau la orice alta manifestare am putut. In primavara, daca nu intervenea interdictia eram gata sa ma duc in Chisinau pt. a ii ajuta pe fratii mei de acolo. Sunt gata sa stau in prima linie in cazul in care romanii de pe dreapta sau de pe stanga Prutului vor sa ceara unirea Romaniei. Este datoria mea de roman, datoria mea de crestin, datoria mea de liberal.

Gheorghe Bratianu, un inaintas al crezurilor mele, a sustinut teza continuitatii romanilor in spatiul carpatico-danubiano-pontic si nu a renuntat la adevar, desi a suferit cumplit din cauza asta. Nu a renuntat omul pe care il cinstim astazi, pe 3 februarie, data in care s-a nascut, la nimic cand a trebuit sa apere dreptatea, adevarul si neamul. Desi putea sa paraseasca tara si sa scape cu viata, a preferat sa isi cunoasca sfarsitul odata cu alti inaintasi liberali sau taranisti. A lasat in urma sa atat exemplul omului politic, care imi aduce aminte in fiecare zi de ce am datoria sa duc mai departe lupta Partidului National Liberal, cat si scrierile sale, in frunte cu O enigma si un miracol istoric: poporul roman.

In momente in care avem nevoie mai mult ca oricand sa fim oameni, inchei cu vorbele omului Gheorghe Bratianu:

„Politica nu se face cu ingeri, ci cu oameni si va invit sa fiti oameni. Oameni care nu uita, oameni care isi cinstesc trecutul si oameni care apara dreptatea, oameni care nu tac in fata imposturii.”

Sursa: Alexandru Marin

Transformarea PNL in partid „catch-all-over” *

„Păstrează-ţi convingerile şi fiinţa naţională, nu abdica de la ceea ce este drept şi în acord cu demnitatea omenească, nu ceda sugestiei şi avantagiilor aparente. Fii aleşi în suferinţă sau când soarta îţi este prielnică. Fii credincios tradiţiilor care au îngăduit ridicarea patriei, neatârnării tale omeneşti şi şi cari au asigurat biruinţa adevărului în lume.”…”Liberalismul, aşa cum l-am moştenit noi, este credinţa în ratio, în individualism, în viziunea antropocentrică, în sanctitatea contractului, în libertatea spirituală, în statul de drept, în suveranitatea lui, în egalitate, în progres şi în fraternitate.”

„Liberalismul este în acelaşi timp favorabil şi ostil democraţiei. Favorabil, deoarece clasa sa politică este o clasă deschisă… El este ostil democraţiei, deoarece aceasta tinde să substituie numărul şi cantitatea calităţii, deoarece el ştie că datorită acestui fapt democraţia deschide calea demogagiei şi, involuntar, dictaturii şi tiraniei şi, astfel, duce la propria sa distrugere.”

„Principiul individual în economia pieţei, adică în economia liberală prin excelenţă, trebuie să fie echilibrat de princiul social şi uman, menit să îndepărteze pericolul de moarte al proletarizării. Aici este rolul uman al liberalismului: a lupta pentru desproletarizarea categoriilor muncitoare, susţinând o politică socială energică, promovând o largă difuzare a proprietăţii, asigurând descentralizarea în toate domeniile.”

Mihail Farcasanu, cuvantare de deschidere al conferintei Tineretului National Liberal, din octombrie 1944. Mihail Farcasanu a condus Tineretul National Liberal in perioda 1940-44 (in clandestinitate) si in perioada 1944-46.

img_2735

PNL este pe cale de a se transforma in partid catch-all-over, care va cuprinde toate dotrinele de centru. centru-dreapta si dreapta. Accentuez faptul ca transformarea PNL este emblemata insusi in numele partidului: PNL.

Partid = formatiune care cuprinde curente, platforme. PNL nu a fost niciodata un partid monolit, si nu a fost niciodata conceput drept partid de clasa. PNL a reusit sa se adapteze organizatoric la diferitele sisteme politice din istoria moderna a Romaniei. Astfel PNL sa infiintat drept organizatie revolutionara pasoptista (1843: „Fratia”), sa consolidat doctrinar drept grup parlamentar in Tara Romaneasca si Moldova (1859), a supravietuit perioada comunista sub forma unei organizatii al exilului roman (1972: „Clubul de Actiune si Gandire Liberala de la Paris”).

National = PNL sa nascut si a supravietuit in Diaspora, PNL a aplicat pe plan international doctrina Realpolitikului. PNL este partidul integrarii euro-atlantice.

Liberal = Liberalismul este o doctrina de dreapta. Dreapta sau centru-dreapta poate cuprinde toate curentele non-marxiste: centrism, social-liberalism, neoliberalism, socialdemocratie de Dreapta practicata de Blair si Schröder, neoconservatorism, crestindemocratie.

Insusi PNL a coagulat doua disidente social-liberale provenite din FSN: in 2002 Alianta pentru Romania si in 2008 Frontul Democrat Roman, si doua formatiuni crestindemocrate de dreapta: in 2002 Uniunea Fortelor de Dreapta si in 2008 Alianta Populara.

Intr-un cuvant PNL este un partid deschis tuturor claselor sociale si coaguleaza pe toti romanii care nu se inchina la Karl Marx. PNL va trebui sa se transforme din partid-balama in partid popular de centru-dreapta.

PNL1990

In scopul atingerii aceastui target trebuie parcurse urmatoarele etape:

– integrarea in partid a circa 20% din electoratul liberal expus in alegerile prezidentiale din 22. noiembrie 2009,

– PNL trebuie sa cuprinda in anul electoral 2012 in randuriile sale circa 500.000 de membri cotizanti, dintre care 250.000 de membri sa sustina in mod activ politica cotidiana a partidului,

– PNL trebuie sa demareze procesul de selectie si pregatire ai celor 20.000 de candidati locali si ai celor 485 candidati parlamentari,

– in PNL trebuie sa dominze spiritul de echipa,

– edificarea si consolidarea al unui guvern din umbra al PNL, unitate functionala care sa risposteze de cate ori este nevoie activitatii guvernamentale,

– PNL va trebui sa initieze un dialog cu partenerii sociali si organizatiile societatii civile,

– PNL va trebui sa obtina la viitoarele alegeri locale din iunie 2012 un scor minim de 25%, iar in alegerile parlamentare din noiembrie 2012 un scor minim de 30%,

– PNL va trebui sa demareze precampania electorala pentru alegerile prezidentiale din noiembrie 2014,

Aplicarea masurilor de mai sus vor determina schimbari majore in sistemul de partide romanesc.

Pe termen mediu culoarul de stanga este dominat de PSD. La centru-stanga, se regasesc 30% din optiuniile electoratului.

Culoarul de dreapta cuprinde insa 70% din optiunile electoratului roman. Misiunea PNL este captarea a cel putin 50% din optiuniile de electoratului de centru-dreapta.

 

Citeste la Dreapta!

Citeste http://AliantaDreptei.wordpress.com

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: