PREŞEDINTELE ANTONESCU – „Suntem aliat demn al NATO şi al Uniunii Europene, membru cu drepturi depline şi avem un parteneriat strategic de pe poziţii egale cu Statele Unite ale Americii.
Preşedintele României nu primeşte ordine de la nimeni
Numai Cetăţenii Români vor hotărî soarta României !
Incepand de astazi blogul AliantaDreptei se afla in campanie electorala.
Din punct de vedere personal campania referendumului prezidential este campania cu nr. 46.
Mai jos cititi palmaresul electoral absolvit pentru doua partide, in doua sisteme electorale.
Partidul Liberal din Germania * Freie Demokratische Partei
Parlamentare – Germania: 06.03.1983, 25.01.1987, 02.12.1990, 16.10.1994, 27.00.1998, 22.09.2002, 18.09.2005, 27.09.2009
Parlamentare – Republica Democrata Germania: 18.03.1990
Regionale – Renania de Nordwestfalia: 12.05.1985, 13.05.1990, 14.05.1995, 14.05.2000, 22.05.2005, 09.05.2010, 13.05.2012
Locale – Köln: 30.09.1984, 01.10.1989, 16.10.1994, 12.09.1999, 03.09.2000, 26.09.2004, 30.09.2009
Europarlamentare – Germania: 17.06.1984, 18.06.1989, 12.06.1994, 13.06.1999, 13.06.2004, 07.06.2009
Consiliul Consultativ al Migrantilor din Köln: 07.02.2010
Partidul National Liberal * Nationalliberale Partei
Parlamentare – Romania – Colegiul 43: 20.05.1990, 27.09.1992, 03.11.1996, 26.11.2000, 28.11.2004, 30.11.2008
Prezidentiale – Romania – Colegiul 43: 20.05.1990, 27.09./11.10.1992, 03.11./17.11.1996, 26.11./10.12.2000, 28.11./12.12.2004, 22.12./06.12.2009
Europarlamentare – Romania – Colegiul 43: 25.11.2007, 07.06.2009
Referenduri prezidentiale – Colegiul 43: 19.05.2007, 29.07.2012
Autor: Varujan Vosganian
Sursa: Binele.ro
Întreaga tranziţie postcomunistă în România a fost dominată de ideea de liberalizare, idee care, din păcate, a fost adesea pervertită. Abia în perioada aderării la Uniunea Europeană, românii au putut simţi direct beneficiile principiilor democraţiei liberale pe care se întemeiază comunitatea statelor membre. Romania a trebuit sa urmeze o tranzitie de la dictatura la democratie, de la socialism la capitalism si de la o societate inchisa la o societate deschisa.
Modernizarea specifica desprinderii definitive de trecut şi premisă a evoluţiei se duce pe trei directii: mutatii in ce priveste dimensiunea economica, dimensiunea sociala si dimensiunea culturala.
Acţiunea pe cele trei directii trebuie sa fie corelata. Nici una nu poate, de una singura, sa asigure eficienta transformarii. Mai mult decat atat, tentativa de a actiona asupra uneia dintre cele trei directii, in mod unilateral, nu face decat sa prelungească crizele tranzitiei. Pe de altă parte, neglijarea sistematică a dimensiunii culturale a tranziţiei a făcut ca astăzi criza economică din România să se manifeste cu accente care trimit la lipsa valorilor etice. Iată de ce, actiunea corelata asupra bazei economice, sociale si culturale isi propune depasirea unei crize cu forme de manifestare pe acelasi sistem tridimensional: criza economica, criza sociala, criza culturala si morala. Tentativa de solutionare a crizei economice, ignorand componenta sociala sau culturala, va duce, inevitabil, la agravarea tensiunilor sociale si la adancirea crizei mentalitatilor. Tentativa de solutionare unilaterala a problemei sociale, fara substanta oferita de dezvoltare, adanceste deficitele si agraveaza criza economica, marind si mai mult riscurile pentru persoanele defavorizate. Depasirea crizei culturale si emanciparea mentalitatilor nu se pot sustine fara un suport economic si social.
În perioada tranziţiei post-comuniste din România dreapta românească a invocat permanent, ca premisă a succesului reformelor, necesitatea corelării celor trei dimensiuni: economică, socială şi culturală. Astăzi, evoluţia capitalistă a statelor lumii este supusă unei noi tranziţii a cărei esenţă este liberală. Pentru România lecţia reformelor înseamnă ca la nivel politic dreapta să se manifeste complex la nivelul sintezei doctrinare. Este lupta reală care poate elimina riscul populismului ce se manifestă deja.
Necesitatea ca societatea românească trebuie să devină din ce în ce mai competitivă impune, sub acelaşi imperativ, ca Partidul Naţional Liberal să evolueze astfel încât liberalismul din Romania să parcurgă drumul către diversificare, şi o rafinare a viziunii sale doctrinare.
Ideea insasi care a stat la baza constructiei institutionale europene este de esenta liberala. Liberalismul este miezul viziunii noastre despre lume, cel care a asigurat compatibilitatea dintre Uniunea Europeana si Romania, consfintita prin aderarea tarii noastre la constructia Europei Unite. Traim intr-o Europa a natiunilor. Aceasta inseamna ca trebuie sa fim compatibili, dar sa fim, constienti, in acelasi timp, de trasaturile distinctive ale fiintei noastre, sa nu ne dizolvam intr-un sistem ci, dimpotriva, sa dobandim personalitate. Partidul National Liberal a trecut cu succes examenul procesului de aderare la Uniunea Europeana. Acum PNL trebuie sa isi diversifice sistemul de valori, trecand in faza sa de adâncire a integrării.
O Românie europeană trebuie să fie modernă în complexitatea ei şi nu doar economic. Iată de ce, la nivel politic, pentru a transforma politica în politici, este nevoie de infăptuirea sintezei doctrinare.
Sinteza doctrinară este justificată prin aceea că viziunea privind modernizarea economica este precumpanitor liberala, cea privind transformarea bazei sociale este precumpanitor crestin-democrataiar cea privind emanciparea culturala este predominant conservatoare.
Strategia corelata de transformare sistemica are nevoie, in planul viziunii, de o sinteza doctrinara, rezultatul acestei sinteze fiind insasi ideologia dreptei.
Asadar, esenta evolutiei Partidului National Liberal in faza post-integrare este imbogatirea viziunii sale prin aceasta sinteza doctrinara, trecerea de la doctrina liberala la o viziune mai complexa si anume ideologia dreptei.
Componenta liberală
In ce priveste liberalismul, el continua sa aiba un rol decisiv in configurarea viziunii economice a Dreptei. Depăşirea crizei economice şi consolidarea statului de drept nu presupun abandonarea principiilor liberalismului, ci, dimpotrivă, consacrarea lor. Soluţiile de ieşire din criza economica sunt de esenţă liberală. Evoluţia post-criză a României şi proiectarea politicilor publice în decada următoare trebuie să ducă la schimbarea paradigmei de dezvoltare caracterizată în ultimii douăzeci de ani prin liberalizare accelerată şi integrare în economiile europene. S-a dovedit că doar liberalizarea în absenţa politicilor liberale a făcut din economia României una vulnerabilă. După douăzeci de ani de tranziţie la capitalism economia românească este mai mult o economie complementară şi nu una competitivă cu economiile statelor membre ale Uniunii Europene.
Opţiunea noastră este fără echivoc: stat de drept şi capitalism. Aceasta înseamnă respect faţa de principiile liberale ale echilibrului şi controlului reciproc al puterilor în stat, ale apărării libertăţilor individuale, ale garantării proprietăţii şi ale încurajării dezvoltării capitalului sub toate formele sale : uman, industrial, financiar, tehnologic, cultural ori funciar, în scopul creşterii bunăstării românilor.
Consacrarea liberalismului în România este un efort de fiecare zi astfel încât să fie respectate şi cultivate ca valori supreme libertatea, proprietatea privata, individualismul, piata libera, concurenta, libera initiativa. Dreptul la diferenţă, negocierea liber consimţită, raţionalitatea deciziilor au fost şi rămân atuurile progresului de tip liberal.
În viziunea liberală Statul este si ramane „un rau necesar”. El este reglator si arbitru, nu actor partinitor si corupt. Statul are drept scop eliminarea saraciei si nu fructificarea ei populista. Pe de altă parte, în viziunea unei noi Constituţii trebuie spus că Statul de drept liberal şi statul social se completează reciproc astfel încât ocrotirea cetăţenilor vulnerabili în situaţiile de risc fundamental să nu ducă la o atitudine de tutelă care să împiedice capacităţile de iniţiativă şi angajare individuală. Un stat paternalist nu este nici social şi cu atât mai puţin liberal.
Mesajul economic de esenta liberala – de libertate şi competitivitate – al Dreptei nu se poate sustine si nu poate infrunta gradul scazut de suportabilitate al populatiei, daca nu are in vedere un raport just intre dezvoltarea capitalista si coeziunea sociala.
Componenta creştin-democrată
Viziunea liberala a dezvoltarii capitaliste se asociaza viziunii crestin-democrate privind coeziunea sociala ca efort comun în scopul minimizării disparităţilor şi evitării polarizării.
O construcţie institutionala eficientă trebuie să se bazeze pe principiul subsidiaritatii. Potrivit acestui principiu, care nu semnifică doar necesitatea apropierii deciziei de subiectul acesteia, Statul si comunitatile locale renunta la preluarea unor sarcini care pot fi indeplinite de cetateni particulari, respectiv de comunitati mai mici. Acele lucruri pe care cetateanul le poate realiza la fel de bine singur, in familie sau in colaborare benevola cu altii, i se pot lasa in seama. Principiul subsidiaritatii este valabil si intre comunitati mai mici si mai mari, precum si intre uniunile libere si institutiile statale. Întelegerea şi mai ales aplicarea corectă a principiului subsidiarităţii reprezintă una dintre cheile succesului în procesul descentralizării.
Politica sociala se intemeiaza pe principiul solidaritatii. Intr-o forma simpla, solidaritate inseamna preluarea de catre comunitate sau dupa caz, de catre stat, a riscurilor pe care persoana nu le poate infrunta singura. Acelasi lucru este valabil si in situatia in care statul sau comunitatile mai mari preiau riscurile unor comunitati expuse peste riscurile lor. Solidaritatea cunoaste dimensiuni diferite, de la aspecte legate de protectia sociala pana la armonizarea unor segmente cu interese potrivnice. Solidaritatea induce in actul de guvernare si in conduita sociala un anumit grad de moralitate.
Solidaritatea, in formele sale diverse, de la plata corecta a impozitului, pana la asistenta sociala si solidaritatea intre generatii este o expresie a moralei, in cele doua dimensiuni ale sale: morala civica si morala crestina. Acestea sunt doua intelesuri diferite ale moralei, ci doua expresii ale sale. Morala inseamna respectarea randuielilor dar, desi pare o constrangere, morala este o forma a libertatii. Morala civica iti da libertate exterioara si deprinderea de a respecta libertatile celorlalti, iar etica crestina iti da forta libertatii interioare.
Solidaritatea si subsidiaritatea se imbina intr-o conceptie unitara, care are in vedere descentralizarea, sporirea rolului comunitatilor locale, o politica sociala activa precum si cresterea sigurantei persoanei.
Parteneriatul social se gaseste in stransa legatura cu subsidiaritatea si solidaritatea. Daca in ce priveste solidaritatea se pune problema suplinirii unui deficit de responsabilitate a unor categorii expuse de catre categoriile active, iar in ce priveste subsidiaritatea se pune problema delegarii de responsabilitate, in ceea ce priveste parteneriatul, se pune problema cumularii de responsabilitate, partenerii sociali fiind, prin informare si consultare, parte a procesului decizional.
Constructia liberala a pietei libere se insoteste cu viziunea crestin-democrata a eticii economiei de piata. Aceasta presupune o justa intrepatrundere a ordinii economice si a ordinii sociale. Viziunea etica a liberalismului este completata astfel incat proprietatea privata capata o dimensiune sociala, iar dreptatea sociala se institutie la intrepatrunderea dintre individualism si solidaritate.
Componenta conservatoare
Esenta tranzitiei este de natura culturala. Cand vorbim in acest context de cultura, avem in vedere sensul larg al termenului, si anume cultura inteleasa ca o componenta esentiala a civilizatiei. Conservatorismul este cel care poate armoniza, intr-o forma adecvata, raportul national-universal, adaptand evolutia societatii romanesti la un circuit larg de valori, pastrand totodata specificul national si promovand cultura autentica.
Dreapta conservatoare aduce în zestrea ideologică a dreptei, mai mult decât orice, continuitatea. Asigurarea unei evolutii organice, pragmatice a societatii si evitarea anarhiei, a experimentelor si a crizei de autoritate. Pentru conservatorism nu există alternativa terapiei lente la cea de şoc; calea reformelor de tip conservator este calea terapiei ferme, bazate pe pasi siguri. Pentru conservatorism, valorile fundamentale sunt ordinea, stabilitatea si continuitatea. Aceasta presupune un minutios management al riscului in eficientizarea actului de guvernare.
Intelegerea tranzitiei ca un proces esentialmente cultural si preocuparea pentru emanciparea mentalitatilor face ca, în viziunea conservatoare, politica si cultura să fie cele doua fete ale aceleiasi monede.
Într-o Europă a naţiunilor cultivarea traditiei este un important factor de stabilitate. Societatea este inteleasa intr-o viziune organica, ce leaga indivizii printr-o tesatura sociala, a carei impletitura e realizata tocmai prin valorile consacrate, traditionale.
Dintre toate elementele sintezei doctrinare a Dreptei, conservatorismul are cel mai pronuntat caracter anticomunist. In acest fel, conservatorismul poate fi un instrument doctrinar util in delimitarea clara de comunism si de tarele sale.
Revine Dreptei romanesti sarcina de a recupera conservatorismul, care contribuie la formarea unei atitudini ferme, profund democratice si nationale.
Intre doctrinele pomenite exista, in mod traditional, si o seama de diferente. Într-o societate stabilă diferentele se accentueaza pe masura maturizarii democratiei, însă, pe parcursul tranziţiei post-comuniste diferentele au fost neglijabile, caci in atitudinea lor cu privire la necesitatea instaurarii democratiei si a economiei libere, precum si in raportarea lor fata de totalitarism, aceste doctrine sunt compatibile. In ceea ce priveste, asadar, desprinderea de totalitarism, de etatism, de egalitarism si de saracie, precum si caile prin care acestea ar putea fi inlocuite de democratie si de capitalism, nu exista incompatibilitati intre doctrinele pomenite. Acest lucru ne fereste ca sinteza doctrinara a Dreptei romanesti sa para o constructie eclectica. Poate ca cea mai serioasa dintre deosebiri ar fi cea dintre individualismul liberal si traditionalismul conservator. In conditiile actuale, in care Dreapta democratica romaneasca militeaza pentru o Europa unita, a natiunilor, aceasta incompatibilitate este şi ea inlaturata. Iar în ceea ce priveşte abordarea naţională, ca si in timpul celei dintai modernizari a Romaniei, in procesul celei de-a doua modernizari, noi nu vedem incompatibilitati intre liberalism si spiritul national.
Sinteza doctrinară a dreptei se aşează în mod fericit peste cele trei dimensiuni ale tranziţiei: economică, socială şi culturală. În acelaşi timp, conţinutul lor fundamental vorbeşte despre cele trei instituţii fără de care modernizarea nu are temei: instituţia cetăţeanului, instituţia proprietăţii şi rolul statului.
Varujan Vosganian este preşedintele Uniunii Armenilor din România, conferenţiar universitar la Facultatea de Relaţii Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, membru fondator al Societăţii Române de Economie (SOREC), membru onorific al Consiliului Ştiinţific al Institutului Naţional de Prognoză şi Senior Cercetător al Institutului Naţional de Economie. Este vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal şi senator în Parlamentul României. A publicat: „Contradicţiile tranziţiei la o economie de piaţă”, (1994), „Jurnalul de front”(1994), „Şamanul Albastru”(1994), „Statuia Comandorului” (1994), „Reforma pieţelor financiare” (1999), „Ochiul alb al reginei”( 2001), „Dreapta Românească. Tradiţie şi Modernitate” (2001), „Iisus cu o mie de braţe” (2004), „Cartea şoaptelor”(2009). Scrie pe blogul vosganian.ro
Sursa: julis-bayer.de
Dragi prieteni, duminica 13 mai 2012 se vor desfasura alegeri regionale in landul Renania de Nordwestfalia. In cel mai important land din Germania, traiesc 150.000 de cetateni originari din Romania (sasi, svabi, maghiari). Dintre acestia 80.000 de mii poseda dubla cetatenie. A venit timpul ca interesele acestor votanti sa fie reprezentate politic. Sunt convins ca ne putem mobiliza exemplar pentru ca drepturile acestor cetateni sa fie auzite si reprezentate in forurile decizionale. Din acest moment a inceput precampania media si campania de mobilizare. Campania outdoor va incepe pe data de 14 aprilie si se va termina sambata 12 aprilie 2012.
Sondaj Facebook/Umfrage Facebook:
Wen würden Sie wählen, wenn am kommenden Sonntag Landtagswahl wäre
Rezultate partiale, 20.03.2012, 07.15
Votanti: 3.792 VVE
Nu votez: 190 VVE 5,00%
Voturi valabile: 3.602
Uniunea Crestindemocrata CDU 915 VVE 25,39%
Partidul Liberal FDP 417 VVE 11,58%
Partidul Socialdemocrat SPD 1.130 VVE 31,36%
Miscarea Ecologista GRÜ 286 VVE 7,93%
Noua Stanga Linke 319 VVE 8,86%
Partidul Piratilor PIRATEN 503 VVE 13,95%
ProNRW Pro 32 VVE 0,89%
MOŢIUNEA VICTOR CIORBEA
Congresul de Reunificare al PNŢCD – Bucureşti, 18 iunie 2011
REVENIREA PNŢCD
România se confruntă în ultima decadă mai mult ca oricând cu o gravă criză morală si politică ce adânceşte haosul moral, instituţional şi administrativ.
Teroarea şi poliţia politică, aplicate metodic unei populaţii traumatizate în numele unei false democraţii, nu vor salva de la disoluţie statul nostru.
Una dintre cauzele acestei stări de lucruri o constituie absenţa de 11 ani a PNŢCD din politica activă, din viata parlamentară si guvernamentală.
Aşa cum o demonstrează şi prezentul, această absentă a avut grave consecinţe pentru toată societatea românească.
PNŢCD a fost un factor de echilibru între stânga şi dreapta politică ce, în anii 90 a împiedicat alunecarea brutală a sistemului către o extremă sau alta, sfâşierea şi amalgamarea valorilor politice si morale.
Numai prezenţa PNŢCD a fost în măsură să dea un sens real celorlalte doctrine şi încropiri politice.
Fără PNŢCD viaţa publică a ajuns expresia imposturii şi a surogatelor doctrinare, în care social- democraţia, unele forme de liberalism şi curentul popular şi-au pierdut orice noimă.
Atât societatea românească, cât si aceste tendinţe au nevoie profundă de PNŢCD pentru a se defini ferm si credibil.
Simulacrul formaţiunilor care acum îşi dispută dreapta sau stânga eşicherului politic nu mai poate înşela pe nimeni. Emanaţii ale structurilor postcomuniste, ele nu reprezintă nici nevoile celor mulţi, aflaţi în suferinţă, nici interesele celor cu spirit întreprinzător autentic.
Niciodată, de la Revoluţia din 1989, românii nu s-au găsit într-o asemenea suferinţă sufletească şi materială. Disperarea a ajuns la dimensiuni care atentează la fibra naţională şi socială a ţării.
Nici un factor politic nu a fost în măsură să gestioneze o asemenea criză, căci nici unul dintre partidele parlamentare actuale nu are vocaţia socială a PNŢCD.
Prin tradiţia şi trecutul său, PNŢCD, după anii de comunism, a fost pentru români cea mai bună garanţie istorică pentru revenirea la ceea ce a fost mare şi firesc în trecutul ţării. În acest sens, dau unele exemple:
Este adevărat că guvernul nostru a salvat România de la colapsul financiar bancar si economic în general? Categoric da!
Esta adevărat că am facut pasi decisivi pentru tranzitia la economia de piată? Indiscutabil da!
Este adevărat că am adoptat sau modificat si implementat legislatia privind o adevărată privatizare a societătilor comerciale, transformarea regiilor autonome în societăti comerciale, am restructurat economia – numai din sectorul minier părăsind acest domeniu de activitate peste 100.000 de angajati, la cererea lor, în schimbul unor plăti compensatorii consistente si a faptului că negociasem cu organismele financiare internationale sume foarte mari pentru angajarea celor disponibilizati la executarea unor lucrări de închidere ecologică a minelor, de constructie de autostrăzi, am adus modificări foarte importante în diverse domenii ale legislatiei comerciale? Răspunsul este tot afirmativ.
Este adevărat că am luat măsuri privind realizarea unor reforme profunde în agricultura românească între care mentionez acordarea de cupoane pentru sprijinul direct al agricultorilor individuali, desfiintarea structurilor de stat nerentabile din agricultură si altele? Da. Si acum agricultorii regretă că au fost stopate aceste ajutoare.
Este adevarat ca noi am refăcut rezerva valutară a tării si am redeschis colaborarea României cu FMI si BM? Este adevarat ca am pornit de la numai 500 milioane USD în decembrie 1996 si am ajuns la cca. 2,4 miliarde USD în septembrie 1997, după ce am plătit peste 2 miliarde USD datorie internă si externă si am făcut o infuzie de peste 1 miliard USD în Bancorex si Banca Agricolă, salvând întregul sistem bancar? Este bine stiut răspunsul: afirmativ!
Este adevărat că si în plan politic am condus primul guvern democratic al României ce a asigurat o orientare prooccidentală si transatlantică stabilă si fără compromisuri? Indiscutabil da.
Este adevatar ca in plan administrativ am adoptat prima lege de descentralizare, care, cu foarte mici modificări, este si în prezent în vigoare, precum si actul normativ privind actualele regiuni de dezvoltare care lasă fără obiect, caducă, orice discutie actuală în acest sens? Da.
Este adevărat că în domeniul educatiei am adoptat Statutul cadrelor didactice, asigurându-le si o salarizare mai adecvată? Desigur.
Este adevărat că am reformat sistemul sanitar, precum si sistemul de protectie socială: pe lângă plătile compensatorii, am introdus măsuri proactive, de combatere a somajului, am acordat pentru prima oară concediul de doi ani pentru cresterea si îngrijirea copilului, am reformat întreaga legislatie privind adoptiile, precum si sistemul de îngrijire a copiilor aflati în dificultate.
Este adevărat că am luat măsuri pentru continuarea reformei justitiei si salarizarea corespunzătoare a magistratilor? Răspunsul este iarăsi afirmativ.
Este adevărat că, împreună cu patronatele si sindicatele, am creat un adevărat parteneriat social si am pus bazele tripartitismului în România, prin înfiintarea Consiliului Economic si Social si al tuturor celorlalte structuri tripartite? Răspunsul este iarăsi pozitiv si exemplele ar putea continua.
Este adevărat că tot partidul nostru a fost cel mai în măsură să întoarcă România înspre NATO si UE? Inca o data da! Pentru viitor si pentru deceniul 2 al secolului XXI răspunsul îl poate da tot PNTCD.
MIŞCAREA NAŢIONAL-ŢĂRĂNISTĂ
Însuşi destinul ne arată calea pe care o avem de urmat.
De mai bine de un deceniu Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat a fost marginalizat şi împins către marginea eşicherului politic.
Aflat în afara parlamentului, blocat în justiţie de mai multe facţiuni neputincioase, care se devorează între ele, subminat din afară şi din interior, boicotat de unele dintre televiziuni, discreditat de unii analişti politici, nu îi rămâne un deziderat mai demn şi mai nobil decât acela de a-şi asuma integral soarta tragică a românilor, şi ei ţinuţi în mod deliberat în afara vieţii publice.
PNŢCD trebuie să spargă graniţele înguste ale unui partid, pentru a primi în făgaşul său, cel al unei mişcări de largă reprezentare, tot ceea ce nu se regăseşte în politica actuală: formaţiuni civice, structuri monarhiste, sindicate, revoluţionari, categorii profesionale şi de vârstă aflate în suferinţă, ONG-uri, individualităţi care să readucă adevărata elită către implicarea publică.
Este o modalitate de refacere a solidarităţii sociale distrusă premeditat de cei interesaţi să guverneze după bunul plac peste o comunitate învrăjbită.
CALEA DREAPTĂ
Două mari blocuri politice, P.D.L şi U.S.L îşi dispută în acest moment miza politică.
La remorca celor de la guvernare,dar în fapt în eterna postură de a-i şantaja, se găsesc U.D.M.R. şi sateliţi, care, de la an la an, ridică tot mai multe semne de întrebare asupra integrităţii şi unităţii teritoriale a României.
Societatea românească nu se mai regăseşte de mult în aceste formaţiuni.
Doar o parte restrânsă din electorat participă la vot şi se manifestă ca opţiune în partidele parlamentare actuale.
O prăpastie s-a instituit între nevoile oamenilor şi politică.
Ea se adânceşte de la an la an, cu efecte catastrofale atât pentru populaţie cât şi pentru structurile politice blocate într-o competiţie rigidă şi egoistă.
În anul de graţie 2011, PNŢCD ia iniţiativa formării unei largi coaliţii politice „CALEA DREAPTĂ” ca posibilă alternativă de alegere pentru un electorat mereu adus în postura de a alege doar „răul mai mic”.
Naţional-Ţărănismul Crestin Democrat îşi propune ca prin „CALEA DREAPTĂ” să ofere celor nemulţumiţi de P.D.L., U.S.L. sau U.D.M.R. posibilitatea de a opta şi pentru altceva decât pentru ceea ce li s-a impus cu forţa de către oligarhii: bani, sondaje mincinoase, etc.
Pilonii fundamentali pentru „CALEA DREAPTĂ” sunt reprezentaţi de revenirea la Monarhia Constituţională şi de refacerea Societăţii Civile, avand la temelie Moralitatea, Dreptatea Socială si Justitia.
NAŢIONAL–ŢĂRĂNISMUL CRESTIN DEMOCRAT MONARHIC
Profesiunea de credinţă a lui Corneliu Coposu, către care au convers în mod esenţial eforturile sale, a vizat revenirea la Monarhia Constituţională.
A fost un fel de „Testament Politic” al său, convingerea că în România nu se va ajunge la normalitate decât atunci când vom avea Monarhie Constituţională.
Cu un instinct infailibil, ura şi eforturile postcomuniştilor au fost îndreptate împotriva Monarhiei si a PNTCD.
De Monarhie şi de PNŢCD s-au temut cel mai mult, căci amândouă aveau în comun o tradiţie mare, o Românie Întregită şi lupta anticomunistă.
Vechimea a decantat în aceste instituţii ceea ce a fost măreţ, democratic şi instituţional pentru poporul român.
În mod real şi necesar vorbim de instaurarea totală a comunismului în România numai după 6 martie 1945 dar, mai ales, dupa 15 august 1947, cand a fost interzis pentru a 2-a oara PNTCD si respectiv dupa 30 decembrie 1947.
Până atunci PNTCD si Regele Mihai au fost aceia care, într-o luptă inegală, s-au opus şi au întârziat comunizarea forţată a ţării.
PNŢCD crede că un Proces Real al Comunismului în România începe cu Procesul momentelor sus mentionate.
După 1990 la noi în ţară a avut loc o „Restauraţie Postcomunistă”, făcută prin forme subtile, în sens contrar Evenimentelor din Decembrie şi, de aceea, opusă mai ales revenirii la Monarhie.
Acum, în condiţiile haosului politic, moral şi administrativ în care se zbate România după două decenii de regim prezidenţial, tot mai mulţi români afectaţi de mizerie, suferinţă şi disperare se întorc către Monarhie, care este considerată soluţia cea mai bună pentru ţară.
O importantă parte dintre cele mai prospere naţiuni sunt cele unde există monarhii constituţionale.
PNŢCD consideră că firul istoric întrerupt în 1947 trebuie reluat prin iniţierea unui Referendum pentru modificarea Constituţiei în sensul revenirii la Monarhia Constituţională.
De aceea partidul nostru va iniţia la nivel naţional o campanie de strângere de semnături pentru modificarea Constituţiei şi reinstituirii Monarhiei Constitutionale.
NAŢIONAL-ŢĂRĂNISMUL CRESTIN DEMOCRAT CIVIC
Revenirea la Monarhia Constituţională trece în mod obligatoriu prin Societatea Civilă şi implicarea sa în viaţa politică.
Un vast proces de lămurire a populaţiei nu poate face abstracţie de reprezentanţii societăţii civile.
După 1990 formaţiunile civice au jucat un rol important în orientarea valorică a României către Vest.
Cristalizarea unui spirit civic, distrus de statul totalitar, a fost văzută ca un pas necesar pentru victoria politică a Dreptei.
PNŢCD a susţinut reprezentarea civismului la nivelul luptei pentru putere.
Societatea Civilă s-a atrofiat şi a dispărut din competiţia politică, nu întâmplător, în perioada în care PNŢCD a dispărut din Parlament.
O parte dintre liderii ei de opinie, pentru avantaje de moment, au devenit propagandişti şi unelte ale guvernanţilor care au urmat după anul 2000.
Alţii, vindecaţi de iluzii, au obosit, pur şi simplu, şi s-au retras în zona neutră şi cenuşie a neimplicării în viaţa Cetăţii.
Congresul nostru se constituie într-un „Apel” pentru aducerea populaţiei exclusă din politică în zona implicării civice şi politice.
PNŢCD aşteaptă Alianţa Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Asociaţiile de Revoluţionari, Răniţii Revoluţiei, Asociaţia „21 Decembrie”, formaţiuni monarhiste, reprezentanţi ai mediului studenţesc şi universitar, sindicate, ONG-uri, personalităţi valoroase ş.a. alături de noi în efortul de cristalizare a unei mari coaliţii politice.
REUNIFICAREA NATIONAL-ŢĂRĂNIŞTILOR CRESTIN DEMOCRATI
Congresul nostru este unul al reunificării tuturor ţărăniştilor.
După dispariţia lui Corneliu Coposu si pe fondul uzurii de la guvernare, la vârful partidului s-a declanşat o luptă pentru putere ce a împărţit partidul în mai multe facţiuni.
Facţiunile existente, dintre care unele au fost sustinute si de alte structuri ostile partidului, au împins conflictul până la cotele pustiitoare ale unui război total.
Aceasta a fost principala cauză a declinului în care a intrat PNŢCD şi din care nu a mai reuşit să se redreseze.
La nivelul mentalului colectiv electoratul a sancţionat- şi nu a uitat nici acum- cearta dizolvantă a acelor facţiuni.
Erodarea generată de reformele dificile înfăptuite, precum si unele neîmpliniri de la guvernare sau acţiunea dizolvantă politic a P.D. ori destramarea CDR ar fi rămas doar secundare în faţa unui partid ţărănist unit care ar fi avut un candidat propriu la alegerile prezidentiale.
Într-o formă sau alta, aceste facţiuni s-au păstrat până în prezent, la care s-au adăugat desigur, în ultimul timp, si altele noi.
Nici o facţiune nu a avut autoritatea şi forţa de a se impune în faţa celorlalte şi, în cele din urmă, după mai bine de 10 ani, sciziunile au fost preluate şi în provincie care până atunci rămăsese doar ţărănistă.
Vom dispărea dacă nu realizăm unirea national-ţărăniştilor crestini democrati!
Unitatea nu trebuie aşteptată de la factori sau cauze care se găsesc în afara noastră şi care, mai degrabă ne doresc pieirea.
Ea trebuie să pornească de la noi, de la voinţa şi înţelepciunea noastră.
Practic, am pierdut 5 luni în negocieri epuizante si sterile cu grupările Pavelescu si Moiescu. După esecul acestor negocieri la vârf, în ultimele săptămâni, ne-am deplasat în aproape toate judetele tării unde existau factiuni diverse. În urma dialogului cu liderii judeteni si teritoriali ai acestor factiuni, am reusit să determin prezenta la acest Congres a delegatilor a circa 90% din organizatiile partidului, indiferent de apartenenta lor la o factiune a partidului sau alta. În acest fel, liderii celorlalte grupări au rămas “atârnati” de propriile scame imaginare, încercând să creeze o confuzie în partid şi în opinia publică, îndeplinindu-şi astfel „misiunile”.
În realitate, Congresul nostru de astăzi reuneşte practic toţi ţărăniştii, din toate facţiunile, trecute şi prezente, având astfel şansa de a ne regăsi într-un partid mare şi puternic, de care ţara noastră are nevoie mai mult ca niciodată.
REVENIREA LA MORALITATE, DREPTATE SOCIALĂ ŞI JUSTIŢIE
Criza instituţională prelungită nu a făcut altceva decât să adâncească haosul moral din societate.
Un sentiment acut de insecuritate a pus stăpânire pe români. Ei şi-au pierdut încrederea în instituţiile statului şi chiar în stat ca atare. Solidaritatea descoperită pentru o perioadă efemeră după Revoluţie a făcut loc suspiciunii şi unui individualism exacerbat.
Confruntaţi cu o pseudoelită, care de două decenii cu excepţiile cunoscute – în loc să fie un model pentru societate a devenit -mai ales în politică- depozitara imoralităţii, indiferenţei şi a egoismului, majoritatea românilor s-au izolat în soluţii individuale de salvare.
Acest fenomen este cât se poate de periculos deoarece va duce într-o perioadă scurtă de timp la disoluţia rapidă a statului.
Toată suprastructura statală este ameninţată de un vulcan social, care ar putea mătura şi bruma de democraţie câştigată în 1989.
PNTCD face un apel dramatic pentru revenirea la moralitate, singura realitate în care se forjează statele puternice, stabile şi prospere. Partidul nostru are această autoritate întrucât a dat ţării modele de o moralitate desăvârşită între care Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, precum şi membrii noştri de onoare prezenţi azi aici.
Pentru ca un stat să fie puternic are nevoie de încrederea şi devotamentul cetăţenilor săi iar, acestea se câştigă prin exemple de moralitate, dreptate socială şi justiţie reală care să vină de sus în jos.
Numai acestea vor duce la concilierea categoriilor profesionale dezbinate, învrăjbite şi risipite.
Numai acestea vor reda încrederea în instituţiile statului, le vor face pe acestea să funcţioneze real şi, deci, le vor recâştiga pentru binele şi fericirea românilor.
O reformă a statului este un biet simulacru dacă nu atinge nucleul dur al corupţiei, exersat la nivelul cel mai de sus de decizie al statului.
Respectul şi prestigiul, atât de importante pentru continuitate şi stabilitate, se câştigă prin apariţia unei elite politice a cărei principală caracteristică este cinstea, competenţa şi valoarea reală.
Prin dreptate socială şi susţinerea unei justiţii independente şi corecte PNŢCD va urmari cu tenacitate cristalizarea şi consolidarea unei clase conducătoare veritabile, fenomen care, din păcate, până acum a fost ocultat de oligarhii postcomuniste şi securiste păguboase.
UN PNŢCD MODERN
Singularitatea PNŢCD în spectrul partidelor politice româneşti este dată de trecutul şi tradiţia sa.
Predarea ştafetei politice sau schimbul de generaţii a avut un caracter aproape sacerdotal, în care recomandarea dată de Seniori a fost la fel de importantă ca şi un proces democratic de alegeri.
Este ceea ce nu au înţeles niciodată cei care s-au cramponat de un sediu sau au confundat partidul cu o ştampilă.
PNŢCD-ul modern, cel pe care îl anunţă acest Congres, va fi unul în care tradiţia se uneşte cu o generaţie nouă, ieşită din purgatoriul luptei dintre facţiuni şi care îi reuneşte pe cei care au rămas solidari cu tradiţia.
Cu premise în trecutul care îi confirmă vocaţia europeană, partidul are nevoie de un efort sporit de ancorare în prezentul şi, mai ales, viitorul României.
Nu ne putem justifica doar printr-un trecut mare.
Alegerile de anul viitor vor zămisli o nouă pleiadă de lideri, care vor verifica şi confirma o filozofie politică în care candidatul va fi acela care va ridica organizaţia , şi nu invers.
Din 1996 până în prezent potenţialul politic şi blazonul partidului au fost folosite şi golite de substanţă politică pentru a propulsa individualităţi, care au primit notorietate, slujbe şi afaceri şi care nu au oferit, de multe ori, nimic în schimb.
Asta dacă nu cumva şi-au luat tălpăşiţa către alte formaţiuni, atunci când nu mai era nimic de câştigat.
Ne aflăm într-un moment de răscruce, în care perspectiva trebuie să fie aceea de a întări un PNŢCD modern, pornind de la individualităţi valoroase ridicate de cel mai dificil examen electoral din istoria sa.
VOCAŢIA EUROPEANĂ A PNŢCD
1. Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat este întruparea politică cea mai desăvârşită a spiritului european care a fost infaptuita pe pământul românesc. De la izvoarele sale vechi, care se găsesc în gândirea viguros identitară şi în acelaşi timp europeană afirmată de Simion Bărnuţiu, şi până la cele mai noi idei promovate în U.E. după anul 2000, partidul nostru nu a abdicat de la acest spirit.
2. Adânc europeană şi în acord cu alte mişcări asemănătoare din secolul al XIX-lea european a fost şi mişcarea de emancipare naţională a românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina. Aceasta îşi păstrează toată actualitatea, legată acum de integrarea românilor din Basarabia în Uniunea Europeană.
3. La înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, în 1926, Iuliu Maniu a adus în viaţa politică românească, afectată de moştenirea practicilor orientale, cel mai înalt exemplu de conduită politică europeană: moralitate, constituţionalism şi respectul sfânt pentru democraţie. Aceste înalte deziderate, de la care actuala clasă politică a făcut rabat total -cu unele exceptii- rămân la fel de necesare ca şi revenirea la modelul politic lăsat de liderul ţărănist.
Pentru mai bine de două decenii, Iuliu Maniu a fost singular în România în promovarea acestor valori europene împotriva absolutismului, a extremismului de stânga şi de dreapta.
4. În perioada interbelică, venirea la guvernare a PNŢ a pus capăt naţionalismului şi izolării economice propovăduite de liberalismul lui Vintilă Brătianu. Deschiderea României către Europa şi a Europei către România, pentru circulaţia de bunuri, valori şi capital este ceea ce PNŢCD a reeditat în guvernarea din anii ‘90, când s-a stopat macabra izolare ceauşistă şi cea postdecembristă a regimului Iliescu. Dacă naţionalismul autarhic liberal a dus la crearea unei oligarhii şi a unui aparat birocratic aservit, în cel mai desăvârşit dispreţ pentru o ţărănime sărăcită, naţionalismul comunist şi postcomunist a generat o oligarhie a nomenklaturii şi a infrastructurii acesteia, pe care guvernarea ţărănistă nu a reuşit să le disloce. Ridicarea unei clase mijlocii la orase si sate şi crearea unui aparat al funcţionarilor de tip occidental rămân pentru PNŢCD provocări viitoare ale destinului său european.
5. În condiţiile instaurării comunismului, Partidul Naţional Ţărănesc a rămas printre ultimele redute de rezistenţă şi de apărare ale civilizaţiei occidentale în Europa de Răsărit. Pilda sa, ajunsă şi mai tragică prin abandonarea Estului European de către acelaşi Occident, poate fi asemuită doar cu şarja executată de cavaleria poloneză împotriva blindatelor naziste.
6. Asumarea de către PNŢ a Creştin-Democraţiei a demonstrat identitatea sa europeană, înaintea altor partide din România, prin recunoaşterea acelei ideologii care defineşte Continentul European şi care a pus bazele de reclădire şi regândire a Europei după al doilea război mondial.
7. Prin aderarea la N.A.T.O. şi Uniunea Europeană, România a intrat în cea mai fastă şi mai generoasă constelaţie a existenţei sale ca stat din întreaga sa istorie.Punctul de cotitură pentru acest proces l-a constituit guvernarea ţăranistă din anii 1996- 2000. Preţul plătit de PNŢCD pentru reformele sale din acea perioadă se resimte până în prezent. Dar a fost un sacrificiu făcut de PNŢCD, în numele unui ideal, înalt european, care în ultimă instanţă îi defineşte menirea şi chemarea.
ZECE DOLEANŢE NAŢIONAL ŢÂRÂNISTE CREŞTIN DEMOCRATE
1. Demnitate pentru romani
Mai mult decat de saracie si coruptie endemica institutionalizata, romanii sufera de stirbirea, degradarea si abdicarea de la ultima farama de demnitate, pe care o mai pastrau in asemenea vremuri grele. Ei stiu ca cel care isi pierde demnitatea, pierde in cele din urma totul.
2. Politica de sustinere onesta si reala a intreprinzatorilor si salariatilor de la orase si politica rurală: unii dintre pilonii centrali ai politicii social economice a PNŢCD
Nu numai trecutul, dar si un viitor mai bun isi gasesc dezlegarea in lumea intreprinzatorilor, functionarilor si salariatilor din orase.
De asemenea prosperitatea romanilor depinde de investitii curajoase si masive in agricultura, uitata in mod criminal pana acum, exceptând ajutoarele (mai ales sub forma “cupoanelor”) acordate de către PNŢCD.
National-Taranismul este mai actual ca niciodata: Romania, cu un destin istoric european, este de neconceput fara ridicarea intreprinzatorilor, functionarilor si salaratilor de la oras.
Viitoarea clasa de mijloc se va zamisli în mare parte şi la sate.
Dezvoltarea rurală, ca şi modernizarea vieţii săteşti după standardele europene vor atrage forţa de muncă disponibilizată spre exploataţia pământului într-o lume confundată astăzi cu o criză alimentară şi într-o lume care reclamă tot mai insistent agricultura şi alimentaţia ecologică.
3 “Porti Deschise“ pentru elitele si tinerii romani de valoare
Aducerea in tara, pentru salarii mari si pozitii importante , a elitelor si a tinerilor valorosi.Ei si-au luat lumea in cap , au fost risipiti si vanturati in lume, manati de o tranzitie nesfarsita, paguboasa, ca si de indolenta guvernantiilor de pana acum.
Aceasta pierdere, cea mai mare suferita de tara, se cere indreptata cat mai grabnic.
Popoarele sunt ridicate de elite.
De asemenea, trebuie consolidate continuu relatiile cu romanii si elitele romanesti din strainatate.
4 “Ferestre Deschise“ pentru reforma politicii romanesti
“Aer proaspat“ in politica “inchisa“ a Romaniei!
Intre institutiile politice de la noi si oameni s-a creat o prapastie.
Politica in Romania nu mai reflecta si nu mai reprezinta cerintele reale ale societatii noastre.
Aceasta situatie poate fi depasita doar prin deschiderea accesului la viata politica pentru toata societatea.
Este nevoie de reducerea pragului electoral pentru accederea in Parlament a partidelor politice, de reducerea conditiilor restrictive necesare pentru intemeierea partidelor politice, si de permiterea accesului real la televiziunile nationale si pentru partide neparlamentare sau alte institutii, care doresc sa se exprime politic.
“Piata politica“ nu trebuie restrictionata prin corective, care alterează sau impiedica existenta unui peisaj politic divers.
Ultimul si supremul judecator este doar electoratul corect informat.
5. Legea Lustratiei pentru indreptarea vietii publice romanesti
De douzeci de ani, pe pamant romanesc, inca se confrunta doar doua” partide“: urmasii fostului aparat de comanda si represiune comunista si, respectiv, poporul roman.
Ultimul a fost mereu infrant, redus din aceasta cauza la o viata politica masluita, la saracie si neputinta.
Procesul Comunismului si alungarea spectrului comunismului, vor avea loc in Romania doar prin aplicarea acestei legi, care este de mult ceruta de PNTCD.
6. Nimic fara Dumnezeu
Esenta si destinul european al romanilor isi au izvorul in crestinismul lor.
Recunoscand aceasta, prin pilonul „moralei crestine”, PNTCD face apel la toate religiile, confesiunile religioase si la institutiile lor, sa se implice activ in acte de caritate si misionarism, pentru ajutorarea celor- tot mai multi- afectati de criza si de un capitalism salbatic.
Acelasi apel il facem catre romani ca, de pe o baza crestina, sa il respecte si sa il ajute pe romanul de langa el, aflat in suferinta.
Marile reforme sociale incep cu gestul marunt, indreptat catre cel din apropierea noastra.
Este singura atitudine ce se opune relativismului si individualismului, care ne-a afectat viata sociala, politica si, chiar, fibra noastra nationala.
Crestin-democratia national taranista este nascatoare de dreptate sociala, civism si Societate Civila.
7. Salvarea Sanatatii si a Educatiei romanilor
Ne putem pastra individualitatea si creativitatea in Europa si in lume, doar prin salvarea fiintei noastre biologice si intelectuale, grav amenintate.
Acum si in viitor se impun, cu necesitate, alocarea de bugete mai mari pentru educatie si sanatate, chiar in detrimentul altor sectoare. Este o problema de prioritati, de o optiune pentru viata si spirit, care sunt sacre.
Tarati biologic si fara spirit vom ajunge o natiune de mana a treia.
Cele mai prospere popoare ale momentului sunt cele care au investit, in primul rand, in educatie.
8. Monarhie Constitutionala
Este in traditia PNTCD si in traditia poporului roman sa se regaseasca si sa se recunoasca cel mai firesc in monarhie.
Este forma istorica cea mai “naturala“ care i se potriveste tarii cel mai bine.
Cele mai mari momente ale istoriei noastre nationale au fost cele infaptuite sub monarhie.
Doua decenii de regim prezidential, cu alunecari inspre dictatura si politie politica, au demonstrat indeajuns superioritatea monarhiei, mai ales dupa o perioada de postcomunism.
9. Unirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord cu Romania în/prin si pentru Europa Unita.
10. Punerea salariilor, pensiilor, dimensiunii sociale a economiei de piaţă, dialogului şi parteneriatului social la adapost de hazardul si comanda politica.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Bucuresti, 18.06.2011
Sursa informationala: Barlogul PNTCD
–
Adnotari asupra motiunea „Calea Dreapta”:
Motiunea „Calea Dreapta” este motiunea gruparii Ciorbea. Pe data de 8 iulie se va desfasura un congres extraordinar al gruparii Pavelescu. Ambele grupari se infrunta in 14 procese civile care vizeaza titulatura, sigla, stampila si patrimoniul imobiliar PNTCD. Daca ambele grupari nu rezoneaza si nu ajung la un numitor comun, atunci PNTCD risca sa fie sters din registrul partidelor politice, fiindca conform legii fiecare partid politic trebuie sa prezinte intr-un an preelectoral pana la data de 31.12.2011 un statut (recunoscut juridic de catre toti membrii partidului), un program, o conducere aleasa intr-un congres statutar, descarcarea fiscal-financiara si 25.000 de semnaturi din 20 de judete.
Un alt aspect este colectarea semnaturilor. Conform legiii trebuie colectate 500.000 de semnaturi din care minim 25.000 in Bucuresti. Colectarea acestor semnaturi reprezinta un efort logistic, care solicita capital uman si resurse materiale.
Proiectul de referendum va intra in comisia parlamentara de petiitii, care poate respinge din motive formale proiectul de referendum.
In cazul avizarii proiectul de referendum va fi dezbatut si aprobat sau respins de camerele reunite ale parlamentului.
In actualul parlament ideea monarhica nu detine o majoritate. Sa presupunem ca proiectul de referendum este avizat de catre parlament.
Organizarea referendumului intra in aceasta etapa in atributia executivului (ministerul de interne, prefecturi). In aceasta etapa exista doua mari obstacole: cvorumul (50% + 1 din totalul corpului electoral) si aprobarea referendumului (50% + 1 din totalul votantilor prezenti la vot). In prezent nimeni nu cunoaste numarul exact al corpului electoral. Date exacte le vom avea la sfarsitul anului cand se va finaliza recensamintul populatiei.
Corpul electoral poate fi derutat, prost informat si data sustinerii referendumului poate fi plasata intr-o perioada de vacanta sau sarbatori religioase, si astfel referendumul risca sa fie respins de catre slaba participare.
Un alt aspect priveste organizarea si centralizarea referendumului. Si la aceasta etapa voturile pot fi viciate.
In cazul aprobarii referendumului, legislativul trebuie sa dezbata o noua constitutie si sa organizeze un nou referendum.
Constitutia monarhista din 1866 a fost aprobata de catre o elita (votul cenzitar) intr-un pasalic otopan, ocupat de trupe tzariste si girat de pentaputerile europe (Frana, Rusia, Prusia, Imperiul Otoman, Marea Britanie).
In Italia restauratia monarhista a fost repinsa prin votul popular in 1946, iar in Grecia restauratia monarhista a detinut majoritati parlamentare calificate , dar a fost respinsa de catre poporul suveran in referendumurile din 1973 si 1974.
8 ianuarie 1990 – TMB a autorizat funcţionarea primului partid politic din România post-comunistă, Partidul Naţional ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), continuatorul partidului istoric interzis de regimul comunist în 1947. Cel care a reorganizat partidul în chiar noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 a fost Corneliu Coposu, prin lansarea unui “Apel către Tară”
În contextul crizei generale a comunismului şi a destrămării accelerate a structurilor sale internaţionale create după al doilea război mondial, evenimentele din decembrie 1989 au marcat începutul unei noi etape istorice în devenirea poporului român, a României.
Prima acţiune politică de reactivare a PNŢ a fost lansarea manifestului „Apel către ţară” (22 decembrie 1989), semnat, printre alţii, de Corneliu Coposu, Ion Diaconescu şi Niculae Ionescu Galbeni. Ulterior, s-a adoptat o declaraţie programatică în care se preciza că instaurarea democraţiei, a unei economii libere şi a libertăţii religioase reprezentau principalele obiective ale partidului.
La 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a înregistrat prima cerere de înscriere a unui partid, aceea a Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, noua titulatură a PNŢ, pusă în acord cu apartenenţa la Internaţionala Creştin Democrată. Corneliu Coposu a devenit preşedinte al PNŢCD.
Nota asupra aderarii PNTCD la Internationala Crestin Democrata: In 1987 o serie de lideri ai ICD l-au vizitat pe Corneliu Coposu. In urma discutiilor Corneliu Coposu a cerut aderarea PNT la ICD. Aderarea sa perfectat in noiembrie 1987 prin prezenta lui Dorin Reichel, reprezentatul PNT in Germania la congresul ICD desfasurat in acel an la Bonn.
Blogul AliantaDreptei sustine cooptarea PNTCD in aceasta alianta din urmatoarele motive:
– PNT a castigat alegerile din noiembrie 1946 cu un procent nimicitor de 60%, in mod normal traiectoria Romaniei ar fi fost alta daca nu am fi fost vanduti la Ialta.
– In martie 1990 sa ratat sansa istorica de a forma o alianta de centru-dreapta intre PNTCD si PNL. Un presedinte Campeanu si un premier Ratiu ar fi fost alegerea cea mai potrivita.
– PNL a supravietuit esecul electoral din 1992 tocmai prin cooptarea PNL-AT si PNL-CD in CDR si ulterior in 1995 al PNL si acest lucru sa datorat sustinerii venite din partea PNTCD, in mod special oferite de regretatul Coposu.
– Cooptarea unor candidati PNTCD pe listele PNL in 2008 nu a adus scorul asteptat. Cu toate acestea PNTDC detine fieruri electorale in judetele Calarasi, Sibiu si Timis. PNL si PNTCD au obtinut in 1996 3,7 milioane de voturi valabil exprimate, scor daca ar fi putea repetat ar aduce un scor de minim 37.50%
– Cooptarea PNTCD pe listele ACD ar avea si un efect pozitiv in cadrul
segmentului electoral. O serie de parlamentari PD-L s-ar alatura PNTCD si pe timp mediu si lung PNTCD ar putea renaste.
La urmatoarele alegeri PNTCD ar putea sa formeze un grup parlamentar la Camera (cca. 18 parlamentari).
UMP, CDC, Alianta FIDESZ-KDNP, Polul National din Italia (Futuro e Liberta, crestindemocratii lui Cassini, factiuni social-liberale din PD) functioneaza drept federatii si aliante politice care cuprind tot spectrul politic, incluzand in randurile sale toate partidele de centru si centru-dreapta.
In spiritul demonstratiei anti-comuniste, anti-totalitare si promonarhiste din 8 noiembrie 1945 PNTCD are datoria istorica de a pune capat disensiunilor interne prin solutionarea consensuala a tuturor problemelor interne, prin alegerea unei noi conduceri interne legitimie, prin desemnarea unor candidati locali notorii si desigur si demararea procedurilor de aderare la Alianta de Centru-Dreapta ACD.
Update: PNTCD – situatia la zi. Despre graficul de procese dintre cele doua ramuri PNTCD citi aici.
Autor: Varujan Vosganian
Sursa informationala: PetreTutea.ro
Ca tot restul gîndirii sale, viziunea economicã a lui Petre Tutea a fost surprinzãtor de vie si de clarã în temeiurile ei. Si, bineînteles, lapidarã ca tot ce a produs acest om în anii sãi venerabili (1), prea neastâmpãrat, prea grãbit de a-si salva gândurile din fata mortii si, de aceea, prea putin rãbdãtor sã se aseze la masa de scris.
S-ar putea obiecta faptul cã ceea ce ne-a rãmas de la Petre Tutea, în anii din urmã, este prea putin pentru a putea alcãtui propriu-zis o viziune economicã. Reflectiile sale cu continut economic nu depãsesc o duzinã de pagini si lor li s-ar putea spune mai degrabã “consideratii de naturã economicã”. Cu toate acestea, asa cum îmi propun sã arãt în paginile urmãtoare, Tutea schiteazã, în aceste câteva texte, o viziune care, în baza crochiurilor sale, ar putea da continut unei teorii economice închegate.
Cea dintâi concluzie, parcurgând aceste texte privitoare la specificul economic al tranzitiei, este aceea cã ele sunt parte integrantã a viziunii sale despre lume, asa cum a exprimat-o în toate scrierile si reflectiile sale. Ne-am fi putut astepta de la un gânditor crestin care vorbeste cu atâta patos despre valorile rurale, despre traditia culturalã, crestinã si nationalã a românilor, sã îmbrãtiseze o atitudine idilicã sau poporanistã, în linia unui Aurel C. Popovici ori Nicolae Iorga. Atitudinea lui Petre Tutea este însã surprinzãtoare prin modernitatea si pragmatismul ei. El nu face concesii utopiilor, nostalgiilor reactionare. Asezând conceptiile sale economice pe matricea culturalã a românilor, el nu este, totusi, un traditionalist, nici un idealist.
În conceptiile sale economice, Petre Tutea rãmâne un om de dreapta. El anticipeazã o anumitã tendintã a dreptei românesti de azi de a se prezenta ca o sintezã doctrinarã, în conceptia lui întâlnindu-se elemente de naturã liberalã, conservatoare ori crestin-democratã. În acest fel, desi perioada sa de formare filosoficã ar fi putut sã sugereze acest lucru, economistul Tutea nu se înscrie decât în foarte micã mãsurã pe linia dreptei culturale interbelice. Ceea ce îl deosebeste de conceptiile unui Mihail Manoilescu ori Constantin Rãdulescu-Motru este faptul cã viziunea sa economicã este purificatã de excese etniciste si de atitudini reactionare. Gândirea economicã a lui Petre Tutea este una realistã, profund pozitivã.
Petre Tutea a explicat mai limpede ca nimeni altul, mai ales pentru acele vremuri confuze de debut al tranzitiei, ===>cã optiunea fundamentalã este aceea între socialism si capitalism.<=== Tutea a fost un critic necrutãtor al comunismului si, în consecintã, al egalitarismului si al centralismului (2). El s-a dovedit foarte neîncrezãtor în solutiile pe care le-ar putea oferi alte variante de stânga, cum ar fi socialismul si social-democratia, pe care le-a catalogat, cu ironie, drept “sprit” ori “lapte bãtut” al comunismului (3).
Capitalismul, pe care Tutea nu-l prea denumeste ca atare, dar pe care îl sugereazã constant, este rezultatul unui proces de liberalizare. Acesta este unul dintre aspectele importante care îl deosebesc pe Tutea de dreapta interbelicã. El a înteles cu mult înaintea altora cã tranzitia presupune un proces profund de modernizare si de liberalizare. Pornind de la avatarurile economiei centralizate, Tutea socoteste cã primul pas este redimensionarea rolului statului pe douã directii fundamentale: cea dintâi este legatã de diminuarea rolului statului ca agent economic, iar cea de-a doua este legatã de sporirea fortei legii si a fortei pietei. Tendinta cãtre echilibru trebuie dictatã de fortele pietei si nu trebuie sã fie consecinta unei interventii statale, care este îndeobste brutalã si ineficientã. Iar preponderenta proprietãtii de stat trebuie înlocuitã neîntârziat cu dezvoltarea proprietãtii private (4).
Atitudinea lui Petre Tutea în ceea ce priveste trecerea de la socialism la capitalism este fãrã înconjur liberalã (5). În aceastã privintã, el este categoric în a afirma cã gradul de bunãstare al societãtii este strâns legat de dezvoltarea pietei si de promovarea liberei initiative.
Remarcabil este faptul cã, într-o vreme în care marea industrie româneascã era abordatã depreciativ, iar numerosi oameni politici si economisti îndreptau prioritãtile strategice cãtre agriculturã ori cãtre dezvoltarea întreprinderilor mici si mijlocii, Petre Tutea considera drept indispensabilã dezvoltarea marii industrii. El socotea, în mod corect, cã redimensionarea industrialã constituie o prioritate si cã marea industrie trebuie sã devinã suportul celorlalte domenii. Aceastã asociere între modernizare si industrializare este una dintre dimensiunile distincte ale lui Tutea, care-l distinge irevocabil de orice tentativã “poporanistã”, vãdind un gânditor necontaminat de antimodernismul radical al dreptei interbelice. Industrializarea poate fi suport al modernizãrii în ideea în care ea se întemeiazã pe proprietatea privatã si este corelatã cu dezvoltarea de ansamblu a economiei. Ideea cã dezvoltarea agriculturii nu se poate face fãrã industrializare si cã evolutia acestor douã sectoare trebuie corelatã este corectã, iar ignorarea ei a costat mult economia româneascã în tranzitie (6).
Modernizarea tehnologicã necesitã o modernizare institutionalã. Tutea a rostit câteva fraze memorabile despre unicitatea fiintei umane si despre apartenenta de neam în dobândirea harului unicitãtii. Constiinta de neam (7) este reperul absolut al gândirii sale. Aceastã dragoste pentru neamul românesc, pe care o socotesc exemplarã, nu îl orbeste pe Tutea, ci îl ajutã sã vadã limpede, si anume în folosul neamului pe care îl iubeste cu toatã fiinta sa. Este semnificativ, de aceea, modul în care Tutea concepe modernizarea institutionalã: nu ca pe o tentativã încãpãtânatã spre originalitate, ci ca pe o aplicare a unor experiente deja petrecute si de succes în alte tãri. În cazul lui Tutea, “patriotismul national” (întrebuintez aici acest termen al lui D. Gusti, mult mai potrivit decât cel de “nationalism”) nu este autarhic si xenofob, ci, dimpotrivã, este deschis cãtre lume si purtãtor al spiritului critic. În aceastã privintã, chiar dacã el însusi nutreste o anumitã rezervã despre modul în care democratia poate proteja valoarea umanã în fata mediocritãtii, considerã însusirea valorilor democratice ca pe o sansã si chiar ca pe o conditie a desprinderii de comunism.
În mod corect, Tutea socoteste drept obiectiv central al liberalizãrii dezvoltarea si consolidarea pietelor. Un rol central îl joacã pietele de capital, cu deosebire bursele. Dacã socotim cã prima legislatie a burselor din România a fost datã abia în 1994, iar Bursa de Valori Bucuresti a început, practic, sã functioneze doi ani mai târziu, declaratiile lui Petre Tutea din anul 1990 sunt cu atât mai remarcabile.
Ca om de dreapta, Tutea pune si în centrul viziunii sale economice omul. Acesta poartã, în perspectiva datã, chipul întreprinzãtorului privat. În toate reflectiile sale de naturã economicã, Petre Tutea are grijã sã accentueze asupra importantei fundamentale a spiritului antreprenorial si asupra necesitãtii ca statul sã acorde tot sprijinul întreprinzãtorului privat. În aceastã privintã, el împãrtãseste definitia pe care Joseph A. Schumpeter ori Werner Sombart o dau întreprinzãtorului, ca fiind cel care descoperã oportunitãti si le dã o cale durabilã de dezvoltare. Modul în care Petre Tutea creioneazã portretul întreprinzãtorului este de esentã pur liberalã. Ceea ce caracterizeazã în primul rând spiritul de întreprindere este însusirea sa de a fi liber si de a putea actiona astfel în conditiile pietei. Legãtura dintre libertate si proprietate este directã si necesarã (8).
Tutea este însã constient de faptul cã liberalizarea poate avea, pentru un popor încã nedezmeticit dupã atâtea decenii de comunism, efecte contrare, care s-o devieze cãtre haos. Aici intervine cea de-a doua componentã a gândirii de dreapta ca sintezã doctrinarã, pe care o aminteam în introducerea acestui studiu. Fiind liberal în viziunea sa despre trecerea de la socialism la capitalism, Tutea nu e mai putin conservator în ce priveste trecerea de la totalitarism la democratie. Viziunea sa este astfel apropiatã de linia liberalismului reprezentat de Ludwig von Mises, Friedrich A. Hayek sau Milton Friedman. Adept al reducerii rolului statului în economie, Tutea socoteste cã acest proces trebuie însotit de un altul, al cresterii rolului statului ca apãrãtor al legii si al pietelor. Tendinta actualã de însotire a liberalizãrii economice de guvernãri social-democrate este sever sanctionatã de Tutea, care vede ca deopotrivã necesare, pe modelul conservatorismului britanic sau al republicanismului american, atât o sporire de facturã conservatoare a autoritãtii statului, cât si o tranzitie economicã de facturã liberalã (9). Constient de riscurile pe care un model de guvernare autoritarã le poate avea pentru o tarã abia iesitã din comunism, Tutea vede solutia ca fiind una democraticã, deplângând lipsa unei elite politice care sã poatã gestiona acest proces (10).
Petre Tutea este, întâi de toate, un gânditor crestin. Desi viziunea sa economicã este, cum am arãtat, una pragmaticã, ea rãmâne profund atasatã valorilor crestine. Este constient de faptul cã actiunea economicã, îndreptatã fiind cu deosebire cãtre crearea de avutie materialã, poate deveni indiferentã fatã de valorile spirituale, cu deosebire fatã de cele crestine. Astfel, Petre Tutea introduce în consideratiile sale economice anumite elemente de naturã crestin-democratã, pornind de la un temei simplu, si anume acela cã tranzitia, înainte de a fi un proces economic sau politic, este un proces profund cultural. În orice tip de activitate, inclusiv în cea economicã, omul trebuie, dupã lungi decenii de rãtãcire, sã se regãseascã, întâi de toate, pe sine însusi. Libertatea trebuie pusã în slujba spiritului, iar spiritul întreprinzãtor trebuie sã fie întâi de toate spirit si în acest fel sã-si dezvolte capacitatea de a întreprinde. Liberalismul economic nu trebuie sã se îndepãrteze – asa cum în mod gresit s-a întâmplat, spune Tutea, în vremea Revolutiei franceze – de spiritul crestin. Aceasta face ca actiunea economicã sã evite “gândirea negustoreascã”, iar întreprinzãtorii sã se apropie de Dumnezeu nu “doar ca sã le binecuvânteze prãvãliile”, asa cum fac, dupã pãrerea sa, americanii (11). Durabilitate conferã, spune Tutea, credinta în Dumnezeu si constiinta de neam. Iesit din aceste hotare, orice popor, oricâtã bunãstare ar avea, riscã sã îmbãtrâneascã.
Petre Tutea este, în acest fel, promotor al tendintelor dreptei românesti actuale care, pãstrând numeroase elemente ale traditiei culturale si politice ale gândirii de dreapta, se desparte, totusi, de caracterul reactionar al acesteia. Dreapta este chematã astãzi nu sã reziste asalturilor modernitãtii, ci chiar sã o creeze, tinându-i însã în frâu excesele conjuncturale. Gândirea economicã a lui Tutea este pozitivã si pragmaticã, deosebit de novatoare pentru realitãtile economice ale anului 1990 (12). Caracterul sãu sintetic, preluând elemente de doctrinã liberalã, crestin-democratã si conservatoare, prezintã dreapta actualã ca pe o posibilã sintezã doctrinarã, ceea ce îi sporeste gradul de adecvare la realitãti si coerenta ideologicã. Viziunea sa se asazã pe câteva linii importante ale tranzitiei economice: redimensionarea rolului statului, prin reducerea functiei sale economice si cresterea functiunilor sale de stat de drept; modernizarea si corelarea institutionalã; stimularea initiativei particulare; dezvoltarea liberei competitii; dezvoltarea si consolidarea pietelor; redimensionarea industrialã; instituirea unei etici a economiei de piatã.
Din reflectiile sale lipseste populismul, dar nu si încrederea sa netãrmuritã în destinul neamului românesc: “În principiu, am certitudinea invincibilitãtii poporului român. […] E atât de viguros neamul ãsta al nostru, cã nu mã îndoiesc cã virtutile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi dã argumente în sprijinul credintei mele cã poporul român nu poate fi înfrânt” (13).
1 Sunt avute în vedere aici consideraţiile sale târzii, incluse în volumele publicate, sau înregistrate de discipoli. În ambiţiosul plan (nerealizat ca atare) al operei sale figura şi un Tratat de economie politică.
2 Iată câteva texte edificatoare: „Şi la comunişti sunt stăpâni şi slugi, dar sunt ipocriţi, pentru că ei ştiu că egalitatea oamenilor nu poate nicăieri exista; sunt perfect escroci tocmai pentru că afirmă că esenţa comunismului este egalitatea reală a oamenilor. Premisa aceasta a egalităţii absolute este nulă” (Petre Ţuţea, Între Dumnezeu şi neamul meu, Fundaţia Anastasia-Editura Arta Grafică, Bucureşti, 1992, p. 80.); „Comuniştii sunt văcari. Ei consideră oamenii aşa cum consideră văcarii cirezile. Un comunist e un neom. Cum poţi gândi egalitatea absolută – că aşa trebuie să fie gândită ca să fii comunist – când nici nu ieşi bine pe stradă şi te întâlneşti cu ea, cu inegalitatea ?” (ibidem, p. 326); „Comunismul e cea mai mare aflare-în-treabă din istoria omenirii” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, sub titlul COMUNISM, p. 27); „Comunismul e o crimă continuă” (ibidem, p. 28); „Nu se poate face economie în comunism şi de către comunişti. Ăştia nu sunt în stare să conducă nici măcar o comună rurală: încurcă apele, înfundă fântânile… […] Comunismul este un cancer social; unde se instalează, rămâne pustiu” (ibidem, p. 29).
3 Altădată defineşte în mod categoric ansamblul acestora: „Toate formele de stânga violează cotidian ordinea naturală a lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 19).
4 „Coordonatele indiscutabile [ale reformei socio-economice – n. n.] sunt: proprietatea privată, iniţiativa particulară şi o ordine de drept atât de obiectiv formulată încât subiecţii sociali să-şi întărească atitudinile sub cooperare liberă; adică legile unei societăţi moderne trebuie să fie atât de bine întocmite […] încât să nu se simtă prezenţa normelor care guvernează Cetatea. Cetăţeanul trebuie să fie asigurat prin normele şi legile vieţii sociale fără să simtă prezenţa coercitivă a acestora”(Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362).
5 O spune chiar el: „Eu sunt economist liberal. În spatele liberalismului stă tirania Evului Mediu, iar în faţă – haosul roşu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 362 ; cf. şi Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 111). Să precizăm, în treacăt, că Petre Ţuţea a murit (3 decembrie 1991) ca membru principial al Partidului Naţional-Liberal (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 22 ). Pentru un mic ansamblu de consideraţii despre LIBERALISM, cf. şi 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul respectiv).
6 „Dacă prin absurd mi s-ar fi dat mie puterea [la 20 mai 1990 – n. n.], prima hotărâre pe care aş fi luat-o ar fi fost privatizarea, însemnând reconstrucţia celor două comune: comuna rurală, agrară, întemeiată pe gospodarul dibaci şi priceput, şi comuna urbană, industrială, guvernată de întreprinderi, de aceşti giganţi ai lumii moderne. Asta era privatizarea şi în imaginea României Mari” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, în primăvara lui 1991, pentru revista Puncte cardinale din Sibiu ; cf. şi Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., pp. 280-281).
7 „Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 12).
8 „Nu e de conceput libertate fără proprietate. Orice om trebuie să fie considerat proprietar individual ipotetic, chiar dacă nu posedă nimic” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul PROPRIETATE).
9 „Cred că ar fi totuşi optimă o conducere conservatoare realizată, însă, într-un climat democratic. Adică un partid conservator, tradiţionalist, naţionalist, într-un climat liberal. Adică să nu facă din conservatorism instrument de tiranie, că eu nu pot să accept în numele nici unei idei, chiar dacă este un ideal, mă rog, roz sau suprem, să asupresc nici o celulă dintr-un om” (322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul CONSERVATORI).
10 „E vicios cercul: ieşiţi dintr-o dictatură smintită, cu economia mâncată de cancerul comunist, suntem ahtiaţi după democraţie, ca fata mare după măritiş. Dar o economie aşa de ruinată nu se poate reface decât într-un cadru de ordine autoritară, pe care, din păcate, democraţia nu-l poate oferi. Trebuie ajuns la liberalism, dar nu pe calea social-democraţiei, care e laptele bătut al comunismului… La noi, însă, nu mi se pare posibilă, deocamdată, o soluţie autoritară şi de-aia mă tem că criza se va prelungi atât cât va dura beţia leneşă a libertăţii şi-a drepturilor fără datorii. N-am încredere în politicienii de acum, nici în bunăvoinţa Occidentului, dar cred în Dumnezeu şi în instinctul de conservare al poporului român” (interviu acordat lui Marcel Petrişor, pentru revista Puncte cardinale, în primăvara lui 1991).
11 Cf. Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 297.
12 Cum spune el însuşi: „Conservatorii mari nu sunt reacţionari, pentru că au de partea lor legile eterne ale lui Dumnezeu” (Între Dumnezeu şi neamul meu, ed. cit., p. 71).
13 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, ed. cit., sub titlul POPORUL ROMÂN
Just another WordPress.com weblog
A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic
"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru
Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!
"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu
"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu
ALIANTA DREPTEI 
