La multi ani PNL!

Mesajul președintelui PNL Crin Antonescu, cu ocazia a 137 de ani de la înființarea PNL

Partidul Național Liberal aniversează astăzi 137 de ani de existență, perioadă în care a jucat un rol major în istoria României și a participat la cele mai importante evenimente care au marcat evoluția națiunii române.

Anul 2012 reprezintă și el un asemenea moment crucial, care va scrie parcursul României pentru o lungă perioadă de timp. Astăzi, România are din nou nevoie de noi, iar Partidul Național Liberal, alături de partenerii din Uniunea Social Liberală, și-a asumat nu doar guvernarea, ci un proiect care înseamnă transformarea modului de a face politică în România, reașezarea raporturilor instituționale în parametrii statului de drept și relansarea economiei.

Doresc să adresez pe această cale salutul nostru tuturor celor care împărtășesc valorile liberale, care sunt atașați de principiile democratice și care nu și-au trădat niciodată crezul politic, în ciuda circumstanțelor, a presiunilor de orice fel sau dificultăților pe care conjuncturile politice, sociale și economice le-au scos în cale. Le mulțumesc membrilor PNL care au rămas alături de acest partid la bine și la greu pentru devotamentul, efortul și contribuția lor la eliberarea României de o putere coruptă, incompetentă și dispusă a sacrifica democrația pentru propriul interes. Le mulțumesc simpatizanților noștri, care au crezut în forța Partidului Național Liberal și care n-au renunțat niciodată să lupte alături de noi, chiar dacă tentația resemnării a fost mereu prezentă în acești ultimi ani.

Schimbarea în România abia acum începe. Ea trebuie consfințită mai întâi prin vot la alegerile locale, la alegerile parlamentare și prezidențiale și trebuie confirmată printr-o guvernare performantă, cinstită și în serviciul cetățeanului. Acesta este angajamentul nostru, al liberalilor și misiunea pe care ne-o asumăm azi, așa cum am făcut întotdeauna în istoria noastră.

24.05.2012                                                                          Crin Antonescu

Președintele Partidului Național Liberal

Intervenții Crin Antonescu, conferința de presă aniversară PNL – 137 de ani Vila Florica, comuna Ștefănești, Argeș 24 mai 2012

“Bună ziua!

Vă mulțumesc și eu pentru prezența la această mică, dar importantă sărbătoare pentru noi. Mulțumesc și eu și domnului președinte Popa și domnului președinte Nicolescu, gazdelor noastre în toate felurile – politice, administrative.

Suntem, de fiecare dată atunci când celebrăm originile Partidului Național Liberal și marea familie a Brătienilor, suntem cu inima deschisă, suntem cu gândul la ceea ce acest partid și acești oameni politici au realizat, la aspirațiile lor, la modul lor de a lucra pentru această țară.

Anul acesta, sărbătoarea noastră găsește Partidul Național Liberal revenit de curând la guvernare, la o guvernare, parcă, mai dificilă, mai grea, mai încărcată de mize decât oricând, și ne întâlnim în acest moment și în această împrejurare și cu partenerii noștri politici și cu cetățenii care așteaptă atât de multe lucruri și atât de repede de la noi, cu gândurile, cel puțin în această zi, la spiritul Brătienilor, la moștenirea Brătienilor și la faptul că, așa cum spuneam și după slujba oficiată la locurile de veci, cu gândul că noi nu trebuie să uităm niciodată, noi liberalii, numele complet al partidului nostru, așa cum a fost el așezat și servit de către Brătieni, și anume Partidul Național Liberal.

Națiunea română are nevoie astăzi de energiile noastre, de devotamentul nostru, de competențele noastre, ale noastre, ale liberalilor și nu numai ale noastre. Are nevoie, de fapt, de tot ceea ce este bun în această țară. Are nevoie de o strângere a energiilor și de o lucrare împreună, onestă și eficientă. Situația României, ca și a Europei, nu e una ușoară, dar am învățat de la Brătieni ce să facem în situații grele, cum se trece o situație grea, cu sacrificii înainte de toate și să dea Dumnezeu ca această învățătură să fie una roditoare în mintea și în acțiunea noastră.

Vă mulțumesc!

(…)

Dacă îmi permiteți, aș mai face o precizare pentru că tot a vorbit domnul Dinu Zamfirescu. În cursul acestei dimineți, primul-ministru Victor Ponta a avut amabilitatea să-mi aducă la cunoștință că l-a numit pe domnul Dinu Zamfirescu în calitatea de președinte de onoare al Institutului pentru Cercetarea Comunismului și Memoria Exilului, o numire absolut firească, o reparație într-un fel, dacă vreți. Dinu Zamfirescu este, așa cum v-a spus, foarte vechi membru al Partidului Național Liberal. S-a înscris în 1945, un moment nu foarte potrivit din punct de vedere al oportunismului. A fost exilat politic autentic, figură de marcă, de frunte a exilului militant politic românesc și a fost, de asemenea, primul președinte al acestui institut – Institutul pentru Memoria Exilului Românesc, componentă a Institutului, la înființarea sa în 2003, președinte al Senatului Partidului Național Liberal, așa încât credem că este o numire cât se poate de inspirată și îi urăm succes domnului Dinu Zamfirescu și în această calitate.”

COMUNICAT DE PRESĂ

 Preşedintele PSD, Victor Ponta: „Le urez la mulţi ani colegilor liberali, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL”

Preşedintele PSD, Victor Ponta, urează la mulţi ani Partidului Naţional Liberal şi tuturor membrilor acestui partid, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de la înfiinţarea PNL.

„Astăzi, 24 mai, cu ocazia împlinirii a 137 de ani de când Partidul Naţional Liberal a luat fiinţă, vă transmit o caldă urare de „La Mulţi Ani” din partea mea şi a Partidului Social Democrat. Apreciez rolul jucat de PNL în istoria României, la fel cum apreciez faptul că acest partid nu a încetat niciodată să facă istorie pentru ţara noastră. Mă refer si la buna noastră colaborare, un moment fără precedent în perioada post-comunistă în care stânga şi dreapta din România fac front comun pentru a repara nedreptatile si pentru a guverna România, spre dialog şi normalitate între două forţe politice mature şi responsabile.

Vă asigur de faptul că sunt extrem de mulţumit de colaborarea pe care o avem în prezent şi conştient de importanţa acestui moment pentru generaţiile prezente. Guvernarea noastră incepe să transmită un semnal de unitate nu doar în plan politic, cât şi în plan social, la nivelul întregii Românii, acolo unde până nu de mult cetăţenii acestei ţări au fost atât de greu încercaţi.

Pentru relaţiile excelente pe care le-am dezvoltat alături de PNL în toţi aceşti ani, pentru buna colaborare din plan executiv şi pentru relaţiile deosebit de civilizate dintre PNL şi PSD în toţi aceşti ani, vă multumesc vouă, tuturor membrilor Partidului Naţional Liberal, şi vă urez încă o dată la mulţi ani, înţelepciune şi putere de muncă.”

 

Biroul de Presă al PSD

presa@psd.ro

twitter.com/biroupresapsd

22 de ani de istorie traita. Un jurnal politic. (1)

22 de ani de istorie traita. Un jurnal politic.

Postfata (1982-1989)

Intotdeauna m-a interesat politica. Cand te nasti intr-o familie strans legata de liberalism, nu ai incotro. In politica, este important primul pas. Primul pas este asemanator unui debut pe scena. Primul pas se petrecea in vara anului 1982, in perioada in care in Germania, coalitia social-liberala Schmitt-Genscher era pe sfarsite si in culise se pregatea coalitia crestin-liberala Kohl-Genscher.

In august 1982 am participat la un seminar organizat la Bonn de fundatia Adenauer. Tema seminarului: „Crestindemocratia si anticomunismul„. Referatul introductiv la sustinut Walter Leisler Kiep, la ceea vreme trezorierul Uniunii Crestin Democrate. Un gentleman de stil vechi. Fiecare gest emana nobletze, afisa stilul aristocratic al unui politician elitist.

La finalul seminarului am fost intrebat daca doresc sa ma inrolez in organizatia de tineret. Am raspuns ca nu ma simt convins. La aceea vreme Uniunea Crestindemocrata era in opozitie si organizatia de tineret crestindemocrata „Junge Union” era cea mai activa organizatie de tineret.

Din partea fundatiei Adenauer am primit un pachet de carti, o autograma cu Helmut Kohl si un abonament gratuit pe durata unui an la influentul cotidian german „Frankfurter Allgemeine Zeitung„.

O luna mai tarziu, la Bonn Genscher si Kohl parafau coalitia crestin-liberala. Cancelarul Helmut Schmitt intra in istorie. In martie 1983 in Germania se desfasurau alegeri parlamentare anticipate. Intreg liceul Genovevastraße din Köln-Mühlheim era politizat. Discutam politica in permanenta. Elevii erau impartiti, intre simpatizantii Miscarii Ecologiste si adeptii crestidemocrati. Pe ici pe colo, se marcau si simpatizanti socialdemocrati.

Corpul profesoral era la fel politizat.  Majoritatea era de stanga. Profesorul de geografie era socialdemocrat. Profesorul de filosofie si germana era comunist convins. Profesoara de germana simpatiza deschis cu Miscarea Ecologista. Profesorul de arta simpatiza cu ideiile pacifiste. Profesoara de engleza il simpatiza pe Churchill, printre randuri se vedea ca il adora si pe Franz Josef Strauss, pivotul anticomunismului german. Intregul an scolar 1982/83 a fost marcat de greve spontane, sit-inuri, demonstratii impotriva amplasarilor rachetelor Pershing in Germania, petitii si memorii.

Cand esti tinar consumi politica asemenea unui microbist, esti in permanenta infocat si in permanenta te manifesti „contra”. Politica traieste in permanenta din anti-teza „prieten-dusman”.

In politica ai nevoie de mentori. Fara ei nu te ridici, fara ei nu formezi. Unul dintre ei mi-a fost profesorul de geografie si stiinte sociale Manfred Wüllner, care mi-a trezit instinctul politic. Prin intermediul lui am obtinut in martie 1983 un part-time job intr-un institut de sondaj. Era primul pas in culisele politicii. Era primul pas in spatele cortinei. Din perspectiva sondajelor, politica se vede altfel.  Pe fisierul sondajelor politica se masoara fara masca politicianismului.

Acelasi job l-am repetat in 1984 (alegeri europarlamentare si alegeri locale Renania de Nordwestfalia), 1985 (alegeri regionale Renania de Nordwestfalia), 1987 (alegeri parlamentare), 1989 (alegeri europarlamentare si alegeri locale). Acelasi profesor de geografie ma trimis la un ciclu de seminare avand ca tema pregatirea jurnalistica, seminar organizat de Uniunea Antreprenorilor din Germania. O investitie care urma se se renumereze mai tarziu.

Urmatorul pas batea la usa. Si acela era implicarea in politica. Si totul se va intimpla in 1989. Anul caderii sistemului comunist.

In politica ai nevoie de profesori. Unul dintre acestia mi-a fost profesorul de drept constitutional Georg Brunner. Brunner era un anticomunist convins. Georg Brunner, sa nascut la Budapesta, originar dintr-o familie burgheza austro-ungara. Revolutia din 1956 la prins pe baricadele revolutiei anticomuniste. Printr-o minune a reusit sa treaca clandestin granitza austro-ungara si sa refugiat in Germania. Dupa studiile absolvite la Tübingen, Würzburg si Köln,  Brunner infiinteaza la Köln Institutul de Studii Juridice Est-Europene.

In semestrul de iarna 1989/90 profesorul Brunner sustinea la Universitatea din Köln prelegerea „Sistemul constitutional comunist”. Aula universitara era arhiplina. Toata studentimea ce gandea la dreapta era prezenta in sala. De la primul pana la ultimul semestru. Prelegerea se sustinea miercuri, intre orele 14 si 16. In fiecare miercure se traia istorie.

Influenta lui Brunner asupra reinfiintarii democratiei in Ungaria a fost majora. Brunner a elaborat prima constitutie post-comunista ungara si la consultat pe Antall, primul premier ungar postcomunist.

Tema prelegerii era dezbatuta si aprofundata  in cadrul unui seminar, care se tinea tot miercuri, doua ore mai tarziu intre orele 18 si 20.  Seminarul se desfasura la sediul institutului situat in Klosterstrasse, in incinta unei fost internat catolic. Tema seminarului din 8 noiembrie erau partidele proaspat infiintate in RDG. Spre sfarsitul orei, in sala de sedinte intra Helga, asistenta profesorului. Helga se indreapta direct spre Brunner si pentru citeva clipe ii sopteste ceva in ureche. Fata lui Brunner se lumineaza. Se ridica si cu un singur gest opreste referatul. Se uita o secunda la asistenta si cu o voce tremurata ne anunta ca regimul estgerman Egon Krenz a decis deschiderea granitelor. „Dragii mei: Cortina de Fier este istorie!”.  Citeva secunde sala de sedinte a amutit. Doctoranzii din randul intii se ridica si intoneaza imnul national. Restul studentilor se scoala si se alatura. A fost pentru prima si ultima oara cand am intonat imnul german. Cu lacrimi in ochi. Politica are nevoie de pasiune. Fara pasiune, te trezesti la cimitir.

22.12.1989 – 12.12.1990 (1)

La 22 decembrie 1989 ma aflam alaturi de alti prieteni in fata Ambasadei Romane de la Bonn. Atmosfera era incendiara. In fata Ambasadei circa 5.000 de romani demonstrau pasnic. Era o iarna rece, un ger cumplit. Se scanda non stop „Jos Comunismul! Jos Ceausescu! Libertate! Libertate!”. In fata Ambasadei lumea se strangea, lumea pleca, era un dute-vino permanent. Adunarea era dominata de activistii Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi. Fiecare zvon, fiecare veste din tara, era comentata sau plansa. Dintr-o rulota se asculta non-stop Radio Europa Libera.

Locuitorii din zona ne ofereau ceai, vin fiert, sandwichuri, ne lasau sa le folosim toaletele. Un echipaj al politiei germane ne supraveghea in permanenta. Ambasada era asemanatoare unei fortarete medievale parasite. In miezul zilei de 22 decembrie, o delegatie formata dintr-un baietel si un preot, au intrat in curtea ambasadei si alaturi de un diplomat au coborat drapelul, au decupat stema RSR si steagul revolutiei a fost reatirnat.

Lacriminele de bucurie ne-au inghetat pe obraji. Pentru o secunda timpul a incetat sa mai curga si am realizat ca istoria era de aceasta data de partea noastra. Politica curge in istorie, istoria se redefineste in politica. Gloria este insa somnul mortilor.

Pe 6 ianuarie 1990 regretatul Constantin Mares, membru PNL din 1944, participant al manifestatiei anticomuniste si pro-monarhiste din 8 noiembrie 1945, ma sunat si mi-a spus urmatoarele”: Partidul sa reinfiintat, acuma a venit timpul tau sa te alaturi”. Politica este o alfa si omega. Politica fara radacini este mercenariat.

De fapt nu mai trebuia sa intru in PNL. Prin familie eram in partid.  Campania electorala din 1990 a fost deosebit de grea. Romanii din Diaspora era neinformati. Multi dintre simpatizantii anticomunisti il preferau pe Ion Ratiu, care avea suportul Uniunii Mondiale al Romanilor Liberi. Varul din partea tatalui, Ionel Zamfirescu (Ciocolata) ma tot batea la cap sa intru in politica. „Politica este ca o femeie, o iubesti, o urasti, dar nu te desparti de ea niciodata”.

Materiale electorale erau foarte putine. De la Constantin Mares primisem un colet cu primele doua numere din „Liberalul” si un caiet informativ al PNL, ambele editate de Dan Amadeo Lazarescu. Le-am fotocopiat si le-am dat mai departe. In campania electorala din 1990 era totul o improvizatie. Sunt convins ca omul politic trebuie sa inprovizeze. Politica se aseamana uneori cu un restaurant de lux, la care comanzi caviar si sampanie si ospatarul iti aduce orez cu lapte si apa plata.

Doctorul Bebe Burchi, un vechi taranist, care in 1944 impartea oficiosul „Dreptatea” pe culoarele Facultatii de Medicina imi marturisea: „PNL si PNTCD trebuie sa se alieze, dreapta trebuie sa candideze impreuna. Atunci o sa vezi ce dreapta puternica o sa avem in parlament.” Alianta care urma sa se realizeze mai tarziu.

In primavara lui 1990 Romania mergea in contratimp. In Polonia, Cehoslovacia, RDG, Ungaria partidele burgheze anticomuniste, proaspat formate erau pe val. In Romania, FSN domina puterea, opozitia si mentalitatea electoratului.

Din lipsa materialelor, campania electorala se facea ad-hoc, in cercul de prieteni, la telefon. Intr-un bar administrat de un roman, situat in centrul Kölnului, in spatele Ebertplatz am organizat imediat dupa Paste prima adunare electorala. Ne-am strans circa 35 de romani. Erau primii pasi in democratie.

Nu aveam bannere, nu aveam afise, nu avem nimic, dar aveam convingerea ca trebuie sa ne implicam. Sa discutat ca de obicei in contradictoriu. Intotdeauna cand se strang romanii din Diaspora se discuta in contradictoriu.  Intotdeauna Diaspora fierbe, se agita, discuta si niciodata nu este unita. O parte a salii il prefera pe Ratiu, altii se fereau sa isi expuna deschis optiuniile politice.  Multi sau declarat apolitici si indecisi. In 1990 am auzit lozinca „Toti politicenii sunt la fel. In Romania nu se va schimba niciodata nimic”. Foarte multi simpatizau cu ideiile emanate de catre demonstratii din Piata Universitatii. Majoritatea dintre noi nu aveam dreptul la vot. Ne-am despartit fara sa adoptam o motiune.

Participarea la vot a fost deosebit de slaba. Circa 400 de cetateni au votat in incinta Ambasadei de la Bonn. Multi ar fi votat, dar nu dispunea de cetatenia romana si actele le erau expirate.

La urne, Diasporase  repeta scorul din 1946: PNTCD 65%, PNL 20%, UDMR 5%, FSN 10%. La prezidentiale scorul arata asemanator: Ratiu 65%, Campeanu 25%, Iliescu 10%.

Cum ar fi aratat Romania daca scorul din Diaspora se repeta si in tara?

A urmat mineriada din iunie 1990. In acele zile mi-am dat seama ca drumul spre democratie va fi foarte lung. In acele zile tulburate am luat contactul cu dr. Florin Matrescu si cu dna Stella Rusu. Dl Matrescu era unul dintre cei care se remarcasera in perioada anticomunista.Nu exista demonstratie sau manifestatie anticomunista la care dl Matrescu nu participa. Dna Stella Rusu era simpatizanta PNTCD si avea o mare influenta in randul Diasporei. Matrescu era membru al Uniunii Crestindemocrate si lucra intens la infiintarea unui partid de dreapta crestin-democrat. Stella Rusu detinea relatii in toata Diaspora. Gratiei relatiilor ei, am reusit sa il contactez pe Dinu Zamfirescu, presedintele Clubului Liberal de la Paris, organizatia externa PNL.

Intre timp in tara miscarea liberala era despartita in PNL, in liberalii civici, in PNL-Aripa Tinara, in liberalii inscrisi in Partidul Socialist-Liberal PSL condus de avocatul Cerveni, in liberalii-monarhisti si fostii membrii PNL si PNL-Tatarascu care in 1990 votasera PNTCD si Ion Ratiu.

La mijlocul lunii octombrie PSL fuzioneaza prin absorbtie in PNL. Niculea Cerveni devine vice-presedinte PNL.

Pe agenda de zi a opozitiei figura strangera randurilor, formarea unei aliante politice care sa cuprinda toate formatiuniile parlamentare si extraparlamentare. Deziderat la care Diaspora de dreapta il sustinea in mod deschis.

In fruntea opozitiei unite se contura drept lider figura lui Corneliu Coposu. Portavocea opozitiei parlamentare si neparlamentare ramine postul de radio Radio Free Europe.

Pe 14  septembrie 1990 aderam la Clubul Liberal de la Paris, entitate politica infiintata in 1975 de catre Radu Campeanu, Dinu Zamfirescu si Ion Vitez. In aceiasi zi am aderat la Partidul Liberal din Germania. Imediat m-am implicat in organizatia de tineret si de studenti. 48 de ore mai tarziu eram pe strada si imparteam primele fluturase.

Campania electorala din 1990 a fost botezul de foc al politicii. In septembrie-decembrie 1990 am invatat cum se face o campanie electorala. Nemteste, cu devotament, determinare si disciplina.  O campanie electorala este un razboi la propriu si la figurat. O campanie electorala desfasurata fara convingere, devotament si disciplina se transforma in patinaj artistic.

La 2 decembrie 1990 candidatul liberal Werner Hoyer anunta cel mai bun scor al Partidului Liberal din Germania: 11%. Liberalii germani intrau in forta la guvernare. Werner Hoyer devenea secretar de stat la ministerul de externe german.

La 12 decembrie 1990 participam la un event al fundatiei liberale Naumann. Invitatii erau pe masura: Genscher, ministru de externe, Graf Lambsdorff, presedintele Internationalei Liberale si Viktor Orban, presedintele Federatiei Tinerilor Democrati din Ungaria FIDESZ, Guido Westerwelle, la aceea vreme presedintele organizatiei de tineret liberale.

La dineu am avut ocazia sa il cunosc pe secretarul international al organizatiei de tineret liberale, Gaston Gelos. In cursul discutiei Gelos mi-a spus ca este interesat sa organizam in luna februarie 1991 un congres international, la care sa participe si tinerii liberali din Romania. Ideea a mai fost sustinuta si de Ralf Sterck, liderul din Köln al organizatiei liberale de tineret si Andreas Reichel, liderul organizatiei liberale de tineret din landul Renania de Nordwestfalia. „Gata cu vorbareala, pornim direct la treaba”.

O zi mai tarziu luam legatura cu presedintele OTUNL Cristian Troaca si trimiteam pe fax invitatiile oficiale. In 1991 pentru cateva zile Kölnul devenea buricul pamintului.

(va urma)

Dinu Zamfirescu – Discurs, Comisia pentru o noua Constitutie

Memoria istoriei: 23 august 1944/23 august 1968

Semnificatia zilei de 23 este multipla. La 23 august 1944 regimul militar autoritar Antonescu a fost inlocuit cu regimul de ocupatie sovietic. Acest regim a deschis drumul spre comunism si spre statul totalitar.

Foto: Roxana Iordache

Infofoto: M.S. Regele Mihai I: si Maresalul Antonescu in Sala Tronului. Fotografia dateaza din perioada 1940-44.

Ion Antonescu a guvernat Romania in stil autoritar in perioada 21. ianuarie 1941 – 23. august 1944.

In aceasta perioada partidele politice au fost interzise.

Imediat dupa revenirea la putere a Regelui Mihai, partidele politice si-au reluat activitatea politica.

Partidul National Taranesc devenise un partid de masa. PNT dispunea de sedii si filiale in toata tara si conform datelor istorice inregimenta peste 1 milion de membri cotizanti. Sansele de deveni primul partid guvernamental erau reale. iar victoria electorala din alegerile din 19 noiembrie 1946, unde PNT a obtinut 60% din voturi a exprimat vointa electoratului de atunci. Insa rezultatul alegerilor a fost deturnat si Romania a devenit in decembrie 1947 republica populara conform modelului sovietic.

Despre modul cum sau falsificat alegerile din 1946 recomand volumul „Falsificatorii-Alegerile din 1946″, de Dinu C. Giurescu.

Miscarea liberala a revenit divizata pe scena politica. Fostul premier liberal Tatarascu si-a lansat propriul partid PNL-Tatarascu. Constient de faptul ca viitorul Romaniei se va desfasura sub cupola democratiei populare sovietice, Tatarascu chiar visa ca va ajunge viitorul premier sau viitorul ministru de externe al Romaniei Populare.

Regimurile populare instalate in perioada 1945-1949 in Europa de Est au avut urmatoarele caracteristice comune:

– partidul comunist devenea prin alianta sau prin comasare cu partidul socialdemocrat, viitorul partid-stat,

– partide satelite de sorginte burgheza (formatiuni desprinse din partidele politice clasice) au devenit aliatii clasici ale partidelor comuniste

– partide centriste, formatiuni politic noi infiintate, sprijineau formatiuniile aflate la guvernare,

– partidele clasice burgheze, reinfiintate in perioada 1944-45, au castigat primele alegeri din perioada 1946, dar prin presiunea politica exercitata de partidele comuniste au fost inlaturate de la putere.

In Romania PCR sa aliat atat cu formatiunile satelit, cat si cu partidele centriste noi formate. In vara lui 1946 PCR a format alaturi de Partidul Social Democrat, Frontul Plugarilor, Partidul National Liberal-Tatarascu, Partidul National Taranesc-Alexandrescu, Uniunea Patriotilor,  Comitetul Democratic Evreisc, cartelul-electoral Blocul Partidelor Democratice.

Partide satelit de sorginte burgheza au reusit sa supravietuiasca in Polonia si RDG.

In blocul comunist primele fisuri ale sistemului au aparut in Polonia si RDG in vara anului 1953 prin greve spontante si miscari de strada. In 1956 in Ungaria regimul comunist a fost inlaturat de la putere prin demonstratia anticomunista organizata de catre studentii Universitatii din Budapesta.

Foto: Radio Praha

Demonstratia de la Budapesta din 23 octombrie 1956 a fost reperata si la Bucuresti. Ulterior miscarii studentesti ungare sau raliat si alte formatiuni politice. Revolutia Ungara a fost inabusita prin interventia armata ale trupelor Pactului de la Varsovia. 12 ani mai tarziu liderul comunist Dubcek demareaza o serie de reforma politice, asa-zisul „socialism cu fata umana”. Liberalizarea sistemului politic a fost si de aceasta data inabusita cu ajutorul interventiei militare din 21-23 august 1968. Trupele armate din RDG nu au participat la aceasta operatie, dar liderii comunist est-germani au sprijinit politic aceasta interventie.

Romania comunista, condusa la aceea vreme de Nicolae Ceausescu nu a participat la aceasta interventie si chiar mai mult, PCR a condamnat in public interventia armata.

Efectul condamnarii in public a deschis Romanie porti ferecate. Daca comparam politica externa actuala cu politica externa desfasurata in perioada 1968-1985, putem spune ca Romania era o tara curtata si intens vizitata.

Liberalizarea a fost insa de scurta durata. Un efect colateral ale acestei liberalizari a fost exodul catre Occident. Astfel liderii liberali Radu Campeanu si Dinu Zamfirescu paraseau Romania si infiintau la Paris in 1972 „Clubul de Gandire si Actiune Liberala”, de facto filiala PNL in exil.

 

Uitarea exilului?

Cînd, în iunie 2003, guvernul Năstase a hotărît să înfiinţeze Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, s-au ridicat destule glasuri care profetizau iminenta acaparare şi inevitabila falsificare de către PSD a istoriei luptelor politice duse, decenii de-a rîndul şi pe diverse meridiane, de exilaţii români. Se prevedea subordonarea politică a Institutului şi dispariţia sub obrocul socialist a arhivelor pe care el urma să le dobîndească şi să le centralizeze. Cei care, în frunte cu Dinu Zamfirescu, acceptau, sub o formă sau alta, să intre în structurile Institutului sau să colaboreze cu el, erau acuzaţi că-şi vînd conştiinţa, că-şi reneagă trecutul de opozanţi şi se vedeau dintr-o dată puşi la stîlpul infamiei. Faptul că noua instituţie a fost aşezată, de la bun început, sub înaltul patronaj al primului dintre exilaţi, Regele Mihai, nu a schimbat cu nimic această percepţie radical negativă.

Iată, pe scurt, în ce condiţii a văzut lumina zilei Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Timpul a sfîrşit prin a contrazice funestele profeţii: guvernul PSD nu a pretins nici o subordonare, memoria exilului nu a fost confiscată. Mica echipă care s-a constituit împrejurul lui Dinu Zamfirescu a început, cu modestele mijloace care i-au fost acordate, să reconstituie vastul tablou – alcătuit din elemente complexe, adesea desperecheate şi contradictorii – al exilului românesc.

Pentru prima dată, celor patru decenii de existenţă şi de luptă a românilor în afara graniţelor ţării li se recunoştea oficial caracterul de fenomen istoric şi dreptul de a fi studiate de către o instituţie a statului. Numirea lui Dinu Zamfirescu la conducerea Institutului constituia un gest de inteligenţă politică: vechi liberal, opozant al guvernului Năstase, lui i se recunoştea totuşi calitatea de excelent cunoscător al exilului, la a cărui viaţă participase activ.

Încet-încet, eforturile echipei INMER au început să dea roade. Vechi instituţii ale exilului, dar şi personalităţi dintre cele mai diverse îi încredinţau spre cercetare şi publicare arhivele lor. Studierea fondurilor existente în România – şi cu precădere cel al CNSAS –, cu toate dificultăţile pe care aceasta le implică pînă în ziua de azi, completau cunoaşterea. An după an, cercetările conduse de INMER se concretizau în publicarea de reviste şi cărţi, în organizarea de colocvii. INMER devenea astfel un element indispensabil în efortul de regăsire, de reconstruire a adevărului despre regimul comunist şi consecinţele sale.

În 2009, însă, guvernul Boc a decis că Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc nu mai poate să fiinţeze ca entitate de sine stătătoare. Exilaţii, luptele lor, suferinţele lor nu mai meritau o asemenea onoare. Luni de-a rîndul, într-o atmosferă de haos instituţional şi de permanente incertitudini, a fost pregătită fuziunea lui cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România – o măsură pe care nimic n-o justifica, dar despre care guvernul Boc se obstina să declare că este o consecinţă a crizei economice. În cele din urmă, structura hibridă a fost înfiinţată sub numele de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România şi Memoria Exilului Românesc (IICCRMER), iar Marius Oprea, care conducea IICCR din 2006, şi Dinu Zamfirescu au fost demişi scurt timp după aceea. Preşedinte executiv a fost numit constituţionalistul Ioan Stanomir, ale cărui competenţe în materie de studiu al crimelor comunismului şi de cercetare a istoriei exilului sînt cu totul necunoscute. Ultimul act al scenariului este şi cel mai paradoxal: econom pînă la încheierea procesului de dezmembrare al celor două Institute, guvernul Boc a găsit dintr-o dată mijloacele de a spori cu 40% bugetul IICCRMER! Ceea ce dovedeşte, dacă mai era nevoie, că întreaga operaţiune n-a avut o justificare economică, ci a urmărit un scop politic: înlăturarea a doi liberali.

Ce se va întîmpla acum cu memoria exilului? Cine o va studia? Cine se va ocupa să-i publice cronica? La IICCRMER nimeni nu pare a fi specializat în acest domeniu, iar personalul INMER nu a fost integrat în noua structură. Ce se va întîmpla cu arhivele pe care a reuşit să le strîngă INMER? Dacă PSD nu le-a acaparat, cum se temeau unii, iată că guvernul Boc le trece din nou în uitare. Guvernul Boc, despre care putem afirma – culme a ironiei – că este primul de după 1990 a cărui existenţă se datorează votului exilaţilor şi emigranţilor!

Dispariţia INMER este gravă din punct de vedere politic, pentru că ea vădeşte dorinţa actualelor autorităţi româneşti de a subordona partinic şi controla toate instituţiile statului. Dinu Zamfirescu a fost demis nu din motive de incompetenţă şi nici pentru a se realiza vreo economie, ci pentru că este liberal. Această “vină” a unui om atrage după sine dispariţia unei întregi instituţii de cercetare.

Dispariţia INMER este, totodată, gravă din punct de vedere ştiinţific. Studiul istoriei exilului nu este nici un capriciu, nici un cadou făcut celor care, vreme de zeci de ani, din motive politice, s-au aflat departe de ţară. Istoria exilului face parte în mod indisociabil din istoria României, iar consemnarea ei este o datorie pe care o avem faţă de generaţiile viitoare. Injusta decizie luată de guvernul Boc de a desfiinţa INMER vitregeşte memoria naţională de unul dintre capitolele ei – şi anume de cel a cărui cercetare abia izbutise se intre pe un făgaş normal.

Sursa:  Radu Portocala

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Florin Citu

A look at financial markets and government policies through the eye of a skeptic

La Stegaru'

"Aveţi de apărat onoarea de a fi stegari!", Nicolae Pescaru

ADRIAN NĂSTASE

Pune întrebarea și, împreună, vom găsi răspunsul!

Sociollogica

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

Carl Schmitt Studien

"Istoria ne legitimeaza ca singurele partide autentice de centru-dreapta", Crin Antonescu

%d blogeri au apreciat asta: